ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Ierusalimul este orasul potrivit pentru Șabat. Are o solemnitate specială care o împrumută atmosferei.Aerul respiră sfințenie. De la ora unu după prânz de Iom Șiși (ziua șasea care este Vineri) toată lumea întră într-un fel de efervescență. Comercianții încep să-șiRead more…
În istoria Statului Israel, data de 29 Noiembrie generează un profund răsunet în inima evreilor şi a celor care înţeleg şi recunosc importanta Statului Israel. Pentru antisemiți şi inamicii căminului evreiesc, aceeași dată este o alta ocazie de a îşi etala ura faţă de evrei, faţă de israelieni, şi de a se întrece într-un concurs grotesc al afișării ei.O dovadă palpabila şi pe înţelesul tuturor sunt declarațiile Autorităţii Palestiniene care amenința ca “va acționa Marea Britanie în judecată pentru Declaraţia Balfour”Read more…
În veacul al XV-lea, Uriașul Califat Arab (Imperiu:) a fost supus de o dinastie turcă, cea a Otomanilor care, venind dinspre Asia Centrală prin Anatolia, a creat un nou califat care avea să stăpânească lumea arabă aproape jumătate de mileniu. Ierusalimul devenise un ”sandjak” turcesc ponosit și prăfuit anexat administrativ ”vilayet”ului Damasc. Singurii care îl considerau centrul lumii erau cele câteva sute sau chiar mii de evrei care – cu aceste cuvinte mereu pe buze – nu au părăsit niciodată Ierusalimul. Odată cu instalarea puterii otomane la Ierusalim, sultanul Suleyman Magnificul a construit zidurile care înconjoară și astăzi ”Orașul Vechi” împărțit în 4 cartiere: Creștin, Musulman, Evreiesc și Armenesc care, în spiritul toleranței religioase practicate de turci, conviețuiau în pace și fără pizmă. Cum și de ce a devenit Ierusalimul un loc atât de sfânt pentru arabi și prin contagiune pentru lumea musulmană ? Când de fapt timp de multe secole nu a jucat un rol major religios, politic sau militar pentru islam și cu atât mai puțin pentru arabi?Read more…
Șmuel Cohen (sau pe numele purtat în Moldova, Samuel Kogan) s-a născut în anul 1870, în comuna Ungheni din Basarabia, nu departe de Iași, pe malul Prutului. La sfârșitul sec. al XIX-lea Ungheni era o așezare românească din Moldova de dincolo de Prut, cu o majoritate etnică evreiască. Rezultatele recensământului din 1897 au fost: 1136 evrei, 456 români, 72 ucraineni, 58 ruși și 17 polonezi. Evreii erau de două ori mai mulți ca toți ceilalți la un loc. În anul 1887 a făcut aliya și s-a așezat în moshava (colonia) Rișon LeȚion, unde a cumpărat un teren agricol de 22 dunam (2,2 hectare). A învățat să cultive vița de vie și aceasta i-a devenit meseria. Era cunoscut în moșava pentru talentul lui la muzică. Cânta la vioară și fusese poreclit Stempenyu, după un clarinetist de kleizmer. personajul unei nuvele a marelui scriitor idiș Șalom Aleichem. În moșava s-au făcut mai multe încercări de a pune pe muzică poezia Hatikva (speranța) a lui Naftali Herz Imber.Read more…
În fiecare an, de Yom Haatzmaut și de Yom Yerushalayim, îmi amintesc povestirea unui prieten mult mai vârstnic și care spre regretul tuturor celor care l-au cunoscut nu mai este demult printre noi: filosoful Yakov Lavi. Evreu polonez venit în Israel de copil, în anii 30 ai secolului trecut, împreună cu părinții lui, el era și un martor al evenimentelor de acum 50, 60 și 70 de ani. Crescut la Haifa, absolvent al Universității Ebraice din Ierusalim, fost luptător în Palmach și în Tzahal în primele cinci războaie ale Israelului, fost conferențiar de filosofie la Universitatea din Tel Aviv, un om de o cultură deosebită, regretatul Yakov Lavi (Lozowski) știa și povestea multe subiecte istorice, culturale, iudaice, filosofice pe care le-am învățat de la el. Aș putea repovesti multe lucruri pe care ni le povestea atunci când un grup de prieteni ne întâlneam în una din cofetăriile Universității Ebraice din Ierusalim, în campusul Givat Ram. Aș putea umple pagini întregi reluând eseistica sa orală. Poate în mod treptat, cu alte ocazii, puțin, fiindcă nu sunt și nu pot fi la nivelul acestui Om Mare. Acum vreau să reamintesc doar un fapt pe care l-am mai menționat și în trecut. În ziua în care David Ben Gurion a anunțat întemeierea Statului Israel, la 14 mai 1948, în cartierele evreiești din Haifa a izbucnit o bucurie de nedescris. Un vecin al familiei Lozowski a bătut la ușa lor, după cum bătuse și la alte uși ale altor vecini, strigând: ”Der Mașiach iz ghikimen! Der Mașiach iz ghikimen”! A venit Mesia! Read more…
Aveam impresia că „Epoca de Aur” avea să ţină o veşnicie. Cultul deşănţat al personalităţii ceauşeştilor şi minciunile gogonate privitoare la realizările regimului mă îngreţoşau. Nu dădeam drumul la televizor, iar la radio ascultam doar „Cotele apelor Dunării”, care erau singurele informaţii reale. (Parcurgeam cu ochii minţii graniţele scăldate de Dunăre şi auzeam aceleşi informaţii repetate în limba franceză). Învăţaserăm să citim printre rânduri şi să înţelegem din aluzii, să ascultăm şi să spunem (cu bravură) bancuri despre Ceauşescu şi regim, dar curajul nostru, al majorităţii covârşitoare a populaţiei, se rezuma la atât. Doina Cornea trăia la Cluj, ştiam unde locuieşte şi că locuinţa ei era supravegheată zi şi noapte, dar parcă era într-o altă lume… Câţiva clujeni se împotriviseră politicii de oprimare a culturii maghiare. Dar nici eu şi nici alţii din anturajul meu nu au avut curajul de a se alătura acestor mişcări…Schimbările din Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria, căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, ne încurajau să sperăm că ceva se va schimba şi în România. În naivitatea mea, credeam că lucrurile se vor petrece chiar la Congresul XIV, în noiembrie 1989. Dar nu s-a întâmplat absolut nimic! Read more…
În 24 mai 2000, exact cu douăzeci de ani în urmă, ultimul soldat israelian părăsea pământul libanez, după aproape douăzeci de ani de prezență în condiții abominabile de pericol continuu. Acești ani au rămas în memoria poporului israelian ca o maladie zadarnică în care mii de tineri și-au pierdut viața. Iată cum s-a ajuns la această situație. Totul a început cu evenimentele numite „Septembrie negru” din 1970, când conducerea palestiniană în frunte cu Organizaţia de Eliberare a Palestinei a fost alungată din Iordania și s-a stabilit la Beirut. Aceasta a afectat echilibrul etnic, și așa instabil, din Liban, între musulmani șiiți și suniți, creștini, druzi, armeni, etc. Ca urmare în 1975 a izbucnt un război civil. Siria a intervenit ca să pună capăt războiului, pentru că sirienii aveau nevoie de acces la băncile libaneze și mai ales la portul Beirut. Între timp situația din nordul Israelului s-a înrăutățit. Localitățile de lângă granița cu Libanul erau bombardat aproape zilnic. Au fost și atacuri teroriste. Cea mai gravă acțiune a avut loc în 1978. O bandă de teroriști din Liban au debarcat pe malul mării la sud de Haifa.Read more…
Anul acesta s-au împlinit 65 de ani de la cea mai mare catastrofă din istoria aviației civile din Israel. În 27 iulie 1955 un avion al companiei aeriene El Al s-a prăbușit pe teritoriul Bulgariei și toate cele 58 de persoane aflate la bord au murit. Cea mai mare catastrofă aeriană militară a fost tragicul accident din 1997, în care s-au ciocnit două elicoptere în drum spre Liban și 73 de soldați israelieni și-au pierdut viața. Era zborul civil internațional 401 de la Londra la Tel Aviv, cu escale la Paris și Viena. Avionul era de tip Lockheed Constellation cu patru motoare – avioane similare erau și în serviciul armatei americane. La bord erau 51 de pasageri și un echipaj format din şapte persoane: 15 israelieni (patru dintre ei din echipajul de zbor), 12 americani, şase francezi, cinci cetățeni sovietici, patru canadieni (unul din echipaj), patru britanici (printre ei și logodnica căpitanului), patru din Africa de Sud (printre ei și căpitanul), trei germani de vest, un polonez, un austriac, o suedeză (însoțitoare de zbor) și doi fără cetățenie. După realimentare cu combustibil, avionul a decolat din Viena spre Tel Aviv în 27 iulie, la ora 2:53 a.m. Read more…
Pacientul J.K. e o bagatelă medicală. Deși este internat în cea mai renumită clinică de cardiologie din Viena, acest caz nu poate fi publicat în nicio revistă, simptomele bolii lui sunt cele tipice unei societăți apuse, ale cărei actori, acum în 2009, sunt deja decedați. Unii au fost condamnați la moarte, alții s-au strecurat în anonimatul maselor. „Ceasul biologic al celui de-al Doilea Război Mondial a expirat”, menționa Eli Rosenbaum. După război J.K., fostul gardian din lagărul de concentrare de la Trawniki, a reușit să-și ascundă identitatea și să emigreze cu familia în Statele Unite. Acum, la 84 de ani, este apatrid, țintuit de boală într-un pat de spital. Citeam un articol în care pacientul, expulzat din Statele Unite, fiindu-i retrasă și cetățenia americană, declara la sosirea lui în Austria, în urmă cu câteva luni: „Nimeni nu mă vrea! Pentru că eu am fost acolo, la Trawniki, în acea noapte. Dar eu abia sosisem, masacrul se sfârșise, mii de morți zăceau în gropi”. În 1986, cazul Waldheim a ajuns o temă internațională. Fostul secretar general al ONU, candidat la președinția Austriei, și-a explicat trecutul de ofițer în armata nazistă. De fapt e un statut al unei generații care nu a vorbit pentru a-și clarifica situația și a putea merge mai departeRead more…
Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la atacul israelian asupra reactorului nuclear irakian Osirak. În 7 iunie 1981, în ajunul sărbătorii de Șavuot, reactorul, aflat la 17 km spre sud-est de Bagdad, a fost bombardat și ras de pe fața pământului. Cele opt avioane F-16, însoțite de șase avioane F-15 pentru acoperire aeriană, au ajuns la țintă survolând Arabia Saudită și Irakul. Bombardamentul a durat trei ore, începând de la 17.30. Pe atunci Israelul încă nu avea posibilități de realimentare aeriană și pentru ca avioanele să parcurgă 2.200 de km (dus și întors) și să bombardeze ținta, era nevoie de o strategie specială. Fiecare avion ducea rezervoare suplimentare de combustibil, pe care le-a aruncat înainte de a trece granița în Irak. Bombardarea unui reactor nuclear nu seamănă cu bombardarea oricărui alt obiectiv. Bombele trebuie aruncate de la o înălțime foarte mică, iar avionul trebuie să atace în picaj, într-un unghi de 35 de grade. Numai așa bombele pot penetra cupola de beton. Fiecare avion a lansat o bombă de o tonă și peste cinci secunde încă una. Acțiunea s-a derulat exact după plan: din cele 16 bombe, numai două au ratat. După trei ore reactorul încetase să existe. Victimele s-au limitat la zece soldați și un consilier francez. Nu s-a produs nicio contaminare radioactivă, pentru că reactorul încă nu intrase în funcțiune.Read more…
Serbarea de Purim 2022 a coincis cu deschiderea Centrului Cultural Evreiesc din Cluj, materializându-se astfel o veche dorință a evreimii clujene. Centrul va fi parte integrantă a Complexului Comunitar Evreiesc din Cluj, str. Horea nr. 21-23, care va concentra la aceeași locație toate activitățile comunitare (cult mozaic, cultură, administrație, servicii sociale, restaurant ritual etc. ). Crearea acestui complex era o necesitate, fiind un pas important pentru supraviețuirea (micii) comunități evreiești din Cluj. domenii. În aceeași perioadă s-au înființat instituții culturale evreiești: orchestra Goldmark (care a activat între 1934-1942), teatrul evreiesc Concordia (1940-1944), asociația medicilor Paul Ehrlich; de asemenea funcționau importante edituri (Fraternitas, Kadima). Aceste instituții organizau frecvent concerte, spectacole, conferințe, comunicări științifice, lansări de carte etc., la care participa un numeros public. adăpostească instituțiile și manifestările culturale evreiești. Războiul, Holocaustul şi comunismul nu au fost prielnice pentru înfiinţarea acestei instituţii care avea să se realizeze după aproape 90 de ani.Read more…
Războiul fratricid se referă la crima față de semenii tăi. Acțiunea nu se petrece în Antarctica… ci ea face parte din istoria antică a marelui regat evreiesc, care în 931 î.Hr. s-a dezmembrat în două state independente, Iudeea și Israel. Această istorie a fost caracterizată, printre altele, de lupte intestine în fiecare regat, lupte care includ chiar și înlăturarea fizică a unor personaje. Subiectul se concentrează asupra familiei regale, unde întâlnim personajul feminin Atalia, figura 1, versetul de referință fiind: Atalia, mama lui Ohozia [Ahazia], văzând că fiul său a murit, s-a sculat și a stârpit tot neamul regesc. (4 Regi 11:1). La momentul de referință, Regatul Unitar era deja dezmembrat în două regate vecine și independente – Iudeea la sud, cu capitala Ierusalim, și Israel la nord, cu capitala la Samaria. Fiecare avea conducere proprie.Read more…