De ce Mengele nu a ajuns în ștreang?

După prezentarea înregistrărilor lui Eichmann într-un serial de TV, descris de Tiberiu Ezri în recentul articol „Mărturiile pierdute ale lui Eichmann” , Mosadul a mai publicat un episod legat de un subiect apropiat. Mosadul nu are purtător de cuvânt și nu vorbește cu ziariști. În chestiuni operative, legătura se face neoficial, printr-un ziarist apropiat de serviciu. În ultimii ani acesta este Dr. Ronen Bergman, un specialist de talie mondială în activitatea serviciilor secrete. El a scris multe cărți despre operațiunile Mosadului și contribuie la Yediot Aharonot și New York Times. Dezvăluirile din acest articol au apărut simultan în cele două ziare, precum și în câteva interviuri. Dr. Josef Mengele, așa-zis „medic”, a fost super-ucigașul de la Auschwitz, cel care a inventat și a implementat înfiorătorul sistem de „selecție” și chiar a ucis cu mâna lui bolnavi, persoane cu dizabilităţi, copii… El a dispărut încă în mai 1945, reapărând abia în 1948 în Argentina, cu acte emise de Crucea Roșie. După documente aflate la Mosad, Crucea Roșie știa că era criminal de război. În Argentina el a purtat la început un nume fals, însă curând și-a reluat numele adevărat; pe ușa lui era scris „Dr. J. Mengele”. Cu toate că instanțele germane îi cunoșteau crimele, nu numai că nu i-au cerut extrădarea, ci chiar l-au ajutat cu documente false. Ambasadorul Germaniei la Buenos Aires avea ordine să se poarte cu el ca și cu oricare alt cetățean german. Abia în 1959 guvernul Germaniei de Vest a emis pentru el un mandat de arestare.Mosadul a inițiat căutarea lui Mengele în 1959…Read more…

Rose Valland, expertă în istoria artei și spioană

E suficient să aruncăm o privire supra portretului Rosei Valland ca să ne mirăm: o femeie aparent atât de comună, de nesemnificativă, era expertă în istoria artei??  Tocmai pentru că părea doar o biată secretară, a putut să aducă un serviciu enorm culturii europene și, în cuvintele ei, „să salveze o mică parte din frumusețea lumii”.  Dar să începem cu începutul. Rose Valland (1898 – 1980) era o fată simplă de la țară, dar extrem de talentată și de harnică, avea o memorie fenomenală și o dorință nestăpânită de a învăța.  A făcut întâi școala pedagogică, devenind învățătoare – una din puținele cariere deschise pe atunci femeilor, mai ales celor sărace.  Cu ajutorul unor burse a devenit întâi profesoară de desen la liceu, apoi a obținut un doctorat în istoria artelor la Paris.  Și-ar fi dorit un post de conservatoare la unul din marile muzee, dar în 1931 a fost primită numai ca să ajute benevol.  Cum trebuia să-și câștige pâinea, lucra dimineața ca învățătoare și în orele libere lucra la Muzeul Jeu de Paume.  Nu s-a căsătorit niciodată. Pavilionul Jeu de Paume, construit ca sală de sport pentru Napoleon al III-lea (jeu de paume era o formă veche de tenis), a fost transformat ulterior în galerie de artă modernă.  Cu toate că nu primea salariu, Rose se ocupa de conservare și restaurare, organiza expoziții, ținea evidența de zi cu zi.Read more…

Lumea în care trăim – o lume la răscruce

În ultimele decenii, am asistat din nou la manifestarea unor fapte de dimensiuni enorme și cu implicații similare; asemenea mutații au bulversat mințile oamenilor, ducând la schimbări de valori în toate domeniile pe care zeci sau sute de ani oamenii le cunoscuseră și într-un anumit fel se acomodaseră cu ele. În foarte multe privințe, tot ceea ce fusese, să spunem cât de cât stabil, s-a răsturnat, și-a schimbat direcția și cu o enormă viteză s-a răspândit într-un mod endemic pe întregul glob.Read more…

Foarte concis despre antisemitismul sovietic

Cu ani în urmă, am urcat cu telefericul în punctul cel mai înalt al orașului Baku de unde se putea admira splendida vedere a marelui oraș așezat la malul mării Caspice. Nu eram singur ! Alături se afla impozantul monument a lui Kirov, omul care a instaurat puterea sovietică în Azerbaidjan. În 1934, Kirov, aflat în plină ascensiune politică, a fost împușcat la sediul partidului din Leningrad. Istoricii afirmă acum că omul a fost ucis din ordinul lui Stalin, care vedea în Kirov un concurent la puterea supremă. Cert este că acțiunea a marcat începutul unei serii de represiuni sângeroase împotriva unor elite incluzând vechi bolșevici, militari și intelectuali. O bună parte din victimele marii ”purificări” au avut o origine evreiască, confirmând antisemitismul obsesiv al lui Stalin. ”Exclus din partid” în anii aceia era sinonim cu a fi arestat, întemnițat și de cele mai multe ori, executat.

Read more…

Un veac de la adoptarea Legii de încetăţenire a evreilor din România *

Principiile de bază ale primei legi au fost incluse în Tratatul de pace de la București, semnat de România în mai 1918, cu Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria și Turcia. Articolele 27 și 28 ale capitolului VII al Tratatului se refereau la egalitatea confesiunilor religioase din România. Cultele minoritare deveneau egale cu cultul ortodox. „Conform articolului 28, deosebirea de confesiune religioasă nu poate exercita în România nicio influență asupra stării civile și în special asupra drepturilor politice și civile. Principiul exprimat va fi pus în aplicare și în ce privește naturalizarea locuitorilor români nesupuși unei supușenii străine, inclusiv a evreilor socotiți aici până în prezent străini. În acest scop se va decreta în România, până la ratificarea Tratatului de Pace, o lege potrivit căreia în toate cazurile toți cei care nu au supușenie străină și care au participat la război, fie în serviciul armat, fie în serviciul auxiliar sau cei care s-au născut în această țară și care sunt stabiliți aici și cei care sunt născuți din părinți care s-au născut și ei aici, vor fi rânduiți fără alte formalități printre cetățenii români, bucurându-se de toate drepturile și putându-se înscrie ca atare la Tribunal. Obținerea calității de cetățean român se va extinde și la soții legitimi, la văduve și la copiii minori ai acestor persoane.” Întrucât România era singura țară din Europa unde evreii nu au fost încetățeniți, se pare că articolele 27 și 28 au fost incluse în Tratat la presiunea delegației germane ca rezultat al intervenției liderilor comunității evreiești din Germania. Conform acestor prevederi, în 19 iulie 1918 a fost elaborată prima lege de naturalizare a evreilor, Legea Marghiloman-Arion, intitulată ,,Lege pentru împământenirea străinilor născuți în țară.” Precum se vede, cuvântul „evreu” nici măcar nu figura în titlu. Adoptarea ei a suscitat dezbateri aprinse în ședința Adunării Deputaților din 17-18 iulie 1918. Printre principalii oponenți era A.C.Cuza, autorul broșurii ,,Jidanii în război”. Cuza s-a numărat printre principalii calomniatori ai evreilor; nu numai că a negat participarea lor la război dar i-a acuzat de trădare, dezertare, spionaj ș.a.Read more…

De la stânga la dreapta și …înapoi

Mare bucurie, mare, pe ”aleea” din centru (stânga) a politicii israeliene. Partidul reprezentativ (dar nu cel mai important în prezent) al stângii – Partidul Muncii din Israel (Mifleget HaAvoda HaIsraelit) – și-a ales un nou lider, mai exact a reales unul, în persoana lui Amir Peretz, care aduce dacă nu altceva, măcar speranța unui succes în alegerile anticipate (amânate) care vor avea loc, după cum se ştie: în luna septembrie. În peisajul politic din Israel care, în primii (aproape) 30 de ani de la proclamarea independenței, a fost dominat fără replică de partide de stânga, intruziunea dreptei în actul de guvernare a părut un fel de sacrilegiu, o încălcare a dreptului câștigat de stânga prin succesele de netăgăduit în perioada prestatală. Toate marile realizări ale etapei de pregătire pentru făurirea unui stat al evreilor au fost marcate de entuziasmul și dedicația tinerilor și vârstnicilor fideli idealurilor de egalitate socială, educați în spiritul principiilor sioniste-socialiste. Marii lideri ai mișcării sioniste practice, care se străduiau din răsputeri, luptând cu inerția omenească și vitregia naturii, să transforme într-o realitate funcțională visurile profetice, erau în cea mai mare parte încrezători în virtuțile socialismului. Palestina din timpul mandatului britanic (dar și înaintea acestei perioade) a fost terenul unor experimente sociale de anvergură și, chiar dacă nu toate au rezistat judecății timpului, ele au adus servicii de neprețuit realizării ”proiectului de țară” al poporului evreu. Read more…

Şoah la Satu Mare. Mormântul Adelei Lindenthal şi un puzzle de istorie familială

Luna trecută un evreu sătmărean mi-a transmis rugămintea unei cunoştinţe din Israel de-a afla data decesului şi înmormântării a unei anume Adél Lindenthal, menţionându-se faptul că a fost înmormântată în cimitirul catolic din Satu Mare, după 1966. La început nu mi-a fost dezvăluită identitatea solicitantului din Israel. Mi-am amintit că întâlnisem numele Adélei Lindenthal în cercetările mele anterioare privind istoria evreilor sătmăreni, în contextul Holocaustului. Într-adevăr ea figura ca martor în Procesul Ghetourilor din Nordul Transilvaniei, din 1946. Din documentele procesului am aflat că la sfârşitul lunii februarie 1944 Adél Lindenthal a adoptat o fetiţă evreică de optsprezece luni, pe nume Anna Goldfinger. Mama ei, Ibolya, a decis s-o dea spre adopţiune, după ce a aflat că tatăl, Tibor Goldfinger, dispăruse cu batalionul evreiesc de muncă în ianuarie 1943, la Cotul Donului. Ibolya dorea să-şi pună la adăpost fiica de evenimentele care se prefigurau în primăvara lui 1944. Adél s-a îngrijit cu multă dăruire de fetiţă şi în mai 1944, văzând că evreii sătmăreni au fost adunaţi în ghetou şi începuse deportarea lor, a decis să plece cu fetiţa la Budapesta,Read more…

Europa și evreii ei

De 75 de ani în Europa avem pace, progres, bunăstare, democrație, libertate de opinii și de mișcare, dezvoltare uimitoare, cultură înfloritoare, cooperare între oameni și popoare, unire, inclusiv unire europeană, chiar dacă mai apar întreruperi și emoții, dar este o unire pornită pe un drum foarte greu și fără întoarcere. Toate popoarele Europei care au suferit oroarea războaielor, a dictaturilor descreierate, a mizeriei și lipsurilor, sunt acum prezente la masa bunătăților, la care toți contribuie, desigur nu în mod egal, dar nici participarea nu este tocmai egală. Dar asta face parte din legile firii și ale… competiției. Un singur popor lipsește, sau aproape lipsește de la ”masa pusă” a Europei, poporul evreu. După război, după Holocaust și după prăbușirea regimurilor comuniste din Europa, din cele aproape 10 milioane de evrei (inclusiv cei din Imperiul Rus) au rămas cca. 1,4 milioane. Populația evreiască din Europa este în continuă scădere. Potrivit ultimelor evaluări ale Parlamentului European, numărul evreilor în Europa a scăzut de la 1,12 milioane estimate în 2009 la 1.08 milioane în 2016 și tendința de scădere se accentuează. În Franța numărul evreilor a scăzut cu 10% în ultimii 10 ani. Majoritatea evreilor din Franța sunt cei veniți din fostele colonii franceze, acum state independente (Algeria, Maroc, Tunis, etc.) Evreii devin o raritate în lume, visul lui Hitler despre Judenrein se apropie de realitate. Tulburătoarea întrebare: e timpul ca toți evreii să părăsească Europa?Read more…

Palestina în al Doilea Război Mondial

În vara anului 1940 Europa era în flăcări. O mare parte din vestul Europei era ocupată de trupele naziste, care ajunseseră pe malul Canalului Mânecii și se pregăteau să invadeze Anglia. Bătălia Angliei începuse și ea. În iulie trupele britanice au reușit să se retragă de pe continent în ultima clipă, într-o acțiune de salvare disperată, poate unică în războaiele de până atunci. Și în România se petreceau schimbări majore. Regele Carol al II-lea a fost înlocuit de Mihai, Armata Roșie a ocupat o parte din Basarabia și Bucovina, iar nordul Transilvaniei a trecut în mâna ungurilor, fapt care va aduce patru ani mai târziu la exterminarea majorități evreilor din zonă. În aceeași perioadă în Palestina, mai ales la Tel Aviv, populația trăia parcă pe o altă planetă. Lumea se distra, străzile erau pline de petrecăreți, cafenele și restaurantele erau aglomerate, pe plajă nu găseai un loc liber – un contrast vizibil cu evenimentele care se petreceau nu departe de granițele țării. Tocmai se împlinise un an de la începutul acestui război groaznic. Într-o după amiază caldă de sfârșit de vară, în 9 septembrie 1940, la ora 16:12, paradisul s-a transformat în infern. Timp de peste o jumătate de oră câteva avioane au bombardat centrul orașului, o zonă exclusiv rezidențială. Erau avioane italiene. Italia, aliata Germaniei, era în război cu Britania, care deținea mandatul asupra Palestinei. Avioanele erau staționate în insula Rodos.Read more…

Dispariția aproape totală a minorității germane din România

Minoritatea germană din România, al cărei ultim reprezentant de seamă este însuși președintele statului, Klaus Johannis, este o comunitate pe cale de dispariție, ca urmare a deportărilor de după cel de-al Doilea Război Mondial, a vinderii lor la bucată în timpul regimului Ceaușescu și apoi, după 1990, a emigrării libere a majorității celor rămași. Denumiți sași sau șvabi după regiunea de unde proveneau, respectiv zona în care s-au stabilit în Ardeal sau Banat, numărul lor înainte de cea de-a doua conflagratie mondială era de aprox. 800.000, scăzând dramatic la doar 36.000 cu ocazia ultimului recensământ. Strămoșii sașilor proveneau din regiunea Luxemburgului și au venit în cursul secolului al XII lea, chemați de regii Ungariei pentru a popula și dezvolta regiunile sudice împădurite și mlăștinoase ale Transilvaniei și de a apăra granița de sud a regatului ungar. Strămoșii șvabilor provin din regiunea Stuttgartului și au venit în cursul secolelor XVIII și XIX, chemați de împărații habsburgi, în special de Maria Terezia. Ei s-au așezat în zonele mlăștinoase ale Banatului, în Partium și în nordul și vestul Transilvaniei.Read more…

Cina cea de taină din Hotel Adlon

M-am plimbat ore în șir în foșnetul frunzelor ruginite de toamnă așternute pe străzile Berlinului, acele străzi care au despărțit suflete și au pecetluit destine. În 1935, după legea de la Nürnberg, strada Oranienburg a împărțit berlinezii în Arier și Nicht-Arier. La sfârșitul războiului, Bulevardul Unter den Linden delimitează orașul prin directivele staliniste „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!”. Într-o dimineață de august, în anul 1961, strada Bernau desparte nu numai berlinezii în „vestici” și „estici”, ci o lume întreagă în două ideologii. La capătul bulevardului Unter den Linden, lângă Poarta Brandenburg a dăinuit un martor important al istoriei secolului trecut, Hotelul Adlon. Chiar de la deschiderea lui în 1907, hotelul a fost considerat „un parlament neoficial al tuturor naționalităților, o mică Elveție, unde întâlnirile oficiale sunt în același timp și private” (Hedda Adlon). Prin reconstrucția clădirii, după 2003, Adlon devine tot neoficial și „casa de oaspeți” a Cancelariei Germane. La o săptămâna după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale, Barack Obama a fost oaspetele Angelei Merkel la Berlin, în Hotelul Adlon. Cina a început cu o discuție între patru ochi. Despre acea zi au rămas câteva puncte contradictorii în declarațiile sau memoriile consilierilor celor doi oameni de stat, care au așteptat trei ore într-o cameră alăturată. Discuția neobișnuit de lungă dintre doi politicieni de prim rang a fost un fapt nemaiîntâlnit în istoria recentă, după cum nota în memoriile sale șeful serviciului de protocol al președintelui american. Mai mult, unii au declarat că președintele Obama a încurajat-o pe Angela Merkel la o nouă candidatură la funcția de Cancelar al Germaniei.Read more…

Acordul de la Londra

Acordul de la Londra a fost semnat în 11 aprilie 1987 între ministrul de externe al Israelului, Shimon Peres și regele Iordaniei, Hussein. Semnarea a avut loc în timpul unei întâlniri la Londra, în locuința unui prieten comun, Baronul Mishcon. La întâlnire au mai participat primul ministru al Iordaniei, Zaid al-Rifai și secretarul de stat al ministerului de externe israelian, Yossi Beilin. Acordul era secret și trebuia ratificat de ambele guverne. El trebuia să stea la baza unei conferințe internaționale sponsorizate de ONU în care să se caute o soluție la conflictul israelo-arab și la problema palestiniană în cadrul așa-numitei „opțiuni iordaniene”: Cisiordania să fie realipită Iordaniei, așa cum a fost între 1948-1967, respectiv fâșia Gaza să fie reanexată Egiptului. Această opțiune, propusă și astăzi de unele grupări de dreapta, este respinsă cu fermitate de palestinieni și chiar de iordanieni. Singura opțiune acceptată astăzi este cea a două state. Opțiunea iordaniană a apărut după Războiul de Șase Zile, în iunie 1967. Ea spune că Iordania este singura patrie a poporului palestinian. Israel se va retrage din toate teritoriile ocupate în 1967, inclusiv Ierusalimul de Est, iar ele vor fi returnate Iordaniei. De-a lungul anilor această opțiune s-a bucurat de unele succese, cel mai mare fiind Acordul de la Londra. Read more…

Operațiunea Damocles

Evenimentele istorice petrecute curând după întemeierea statului Israel sunt învăluite într-o aură de aventură și de romantism. Acest lucru însă nu trebuie să ne inducă în eroare: era vorba despre interese vitale ale tânărului stat care lupta pentru supraviețuire. Operațiunea Damocles a fost campania Israelului pentru a-i împiedica pe inginerii germani să dezvolte arme moderne în serviciul Egiptului, în special rachete balistice și avioane de luptă. Înfrângerea suferită în războiul din 1948-49 l-a determinat pe conducătorul egiptean Nasser să caute modalități de modernizare a arsenalului care consta în mare parte din stocuri britanice rămase după al Doilea Război Mondial. Părea logic ca arabii, care erau nu numai antisemiți, ci și mari admiratori a tot ce era german, să se adreseze constructorilor de arme din fosta Germanie nazistă, printre care oricum mulți erau șomeri. Prin urmare, între sfârșitul anilor 1950 și mijlocul anilor 1960, industria de armament egipteană a angajat câteva sute de specialiști germani. Ei au fost recrutați de comerciantul de arme Hassan Sayed Kamil, fiul unui egiptean și al unei elvețience. Ca multimilionar, Kamil locuia într-o vilă elegantă cu o priveliște încântătoare asupra orașului Zürich și își împărțea timpul liber între partide de vânătoare în Carpați și excursii de pescuit în Canada. Era inginer mecanic, absolvent al prestigiosului ETH Zürich și lucrase în industria elvețiană de armament, la firma Oerlikon-Bührle. Avea legături directe cu Nasser și la cererea acestuia a contribuit la întemeierea industriei egiptene de armament.Read more…

Lumea în care trăim – o lume la răscruce (II)

Autorul face o trecere în revistă a actualei situații economice, politice și sociale care se manifestă prin diverse aspecte de cele mai multe ori imposibile de a fi controlate și le compară cu situațiile similare ce au existat în trecutul nu prea îndepărtat.Făcând uz de diverse exemple se confirmă conflictul existent între evoluția științei și tehnicii și cel al globalizării cu diversele ei aspecte pozitive și negative.Read more…

Lista întreprinderilor evreiești din Clujul interbelic – o primă variantă

Pornind de la frumosul succes al ediției a V-a, din 2016 , a simpozionului File din istoria evreimii clujene: Personalități evreiești ale vieții medicale clujene, finalizat cu lista medicilor evrei din perioada interbelică și postbelică, m-am gândit că s-ar cuveni să se întocmească o astfel de listă a întreprinzătorilor evrei care au înființat și finanțat fabrici, uzine şi întreprinderi în orașul și județul Cluj. Am studiat numeroase lucrări, documente, articole din presă, legate de istoria evreimii clujene, cu trimiteri concrete la viața economică, și am întocmit o lungă listă de afaceri evreiești ( destul de amestecată ), mai ales din perioada interbelică .A urmat filtrarea listei iniţiale: au fost eliminați comercianții, micii meseriași, micile ateliere (desigur fără a le știrbi cu nimic prestigiul și importanța activității), rămânând cca. 50 -55 de întreprinderi cu proprietari, acționari importanți și conducători evrei.Sper ca până la publicarea volumului VI al seriei File din istoria evreimii clujene, care va cuprinde lucrările prezentate la ediţia actuală a simpozionului, voi reuşi să operez cât mai multe completări.Read more…

Buchenwald -11 aprilie 1945

În dimineața zilei 11 aprilie 1945 lagărul era cufundat în liniște, doar de la distanță se auzeau bubuiturile tunurilor. O parte din trupele SS plecaseră în ziua precedentă, rămăseseră doar puțini dintre ei. De fapt lagărul era sub controlul rezistenței antifasciste, care a reușit printr-o acțiune militară să-i alunge pe naziști. Știam că războiul se apropie de sfârșit și că trupele aliate sunt pe undeva aproape, dar mai exista încă pericolul reîntoarcerii SS-iștilor. La un moment dat am auzit zgomote de șenile de tanc. S-au întors trupele SS să ne lichideze, mi-am spus… Poarta lagărului a fost dărâmată de un tanc cu o stea albă în cinci colțuri. Tancul a înaintat încet, și-a învârtit turela cu 180 de grade, după care s-a oprit și din vehicolul blindat au ieșit soldați americani cu stele albe pe căști. Apoi au venit alte tancuri, cu alți soldați cu stele albe… Soldații americani se uitau cu uimire și groază la deținuți, iar noi ne uitam la ei cu bucurie și speranță. Suntem liberi! strigau oamenii. Nu-mi credeam ochilor, nu-mi venea să cred că am supraviețuit. Brusc mi-am adus aminte de familia mea: soția, părinții, frații și surorile. Oare ce s-a întâmplat cu ei?Read more…

Gâlceavă la Ecuator

Ultimele știri m-au scos din rutina ”ultimelor știri” cotidiene, toate denumite generos ”Breaking News” de către difuzorii (sau chiar în parte creatorii) știrilor cu care se străduiesc să capteze atenția cititorilor și mai ales (tele)spectatorilor pentru a avea comenzi cât mai substanțiale de reclame. ”Breaking News” au devenit o rutină. Despre nesfârșitele conflicte din Orientul Mijlociu, deciziile intempestive ale președintelui Trump sau perlele doamnei Dăncilă. Dar disputa celor doi președinți în Venezuela era cu adevărat demnă de ”Breaking News” Cel puțin pentru urmăritorii fideli ai știrilor televizate. Însăși ideea că există o țară pretins democratică în care doi președinți își revendică simultan puterea este deja un ”Breaking News”! De mult nu am mai auzit sau văzut știri de ultima oră despre Venezuela. O țară depărtată și pentru noi, exotică. Nici măcar nu era în zona preocupărilor noastre politice, deși trăim într-o lume dar mai ales într-o țară în care politica (adică lupta pentru putere) ocupă un loc preferențial în spațiul curiozității publice. Probabil dacă ne-am fi hazardat să facem o investigație am fi constatat că majoritatea potențialilor subiecți știau despre Venezuela doar că se află în America de Sud și e una din țările mari producătoare de petrol.Read more…

Pro și anti…sionism

Odată cu trecerea timpului, în vâltoarea din ce în ce mai confuză a fenomenelor naturale și sub amenințarea din ce în ce mai pronunțată a unor posibile conflicte majore între armatele din ce în ce mai înzestrate cu tehnologii și tehnici din ce în ce mai sofisticate, ale puterilor lumii, ne-am fi așteptat ca vechile amenințări precum terorismul, problema palestiniană, antisemitismul cu ramura mai tânără antisionismul, să fi pierdut din amplitudine. Dar spre stupoarea noastră, vechile amenințări continuă să ia amploare în pofida noilor amenințări mult mai periculoase și imprevizibile. Antisemitismul în creștere a determinat măsuri excepționale luate de guvernele responsabile pentru a stăvili potențialele consecințe grave. Nu este vorba doar de disconfortul pe care un mediu care încurajează manifestările antisemite l-ar putea genera puținilor evrei care au rămas risipiţi în Europa, ci mai ales de efectul destabilizator pe care l-ar putea produce democrațiilor mai mult sau mai puțin consolidate. Dacă până acum combaterea antisemitismului a rămas în mare măsură în sarcina unor organizații evreiești, cu capacitate limitată de acțiune efectivă, se pare că unele guverne, printre care și cel al României, urmând o inițiativă a guvernului Statelor Unite, au creat câte un departament interministerial în frunte cu un emisar al guvernului (”envoy”) dedicat prevenirii și combaterii antisemitismului sub orice formă s-ar manifesta. Una din formele cele mai perfide este antisionismul. Read more…