Declaraţia Balfour şi importanța ei – pe urmele unei decizii centenare

La 2 noiembrie, anul acesta, va avea loc centenarul unei decizii importante pentru istoria poporului evreu : „Declarația Balfour”. Dată sub forma unei scrisori a ministrului britanic de externe („Foreign Secretary”), contele Arthur James Balfour, către lordul Rothschild, președintele Federației Sioniste Britanice („British Zionist Federation”) la 2 noiembrie 1917, ea a exprimat simpatia guvernului britanic pentru aspirațiile sioniste. Răspunsul lordului Rothschild nu a întârziat să vină, la 4 noiembrie 1917, el mulțumindu-i ministrului Balfour pentru sprijinul acordat de guvernul britanic aspirațiilor marii mase a poporului evreu. Adăugăm traducerea făcută de noi „Declarației Balfour” :Read more…

File din istoria sionismului în România

Sionismul este o veche opțiune a evreilor din România și cred că nu greșesc dacă afirm că majoritatea zdrobitoare a evreilor născuți în România înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial au activat, sau măcar au fost membri ai unei organizații sioniste. Și cred că nu greșesc afirmând că toți cei care în copilărie, adolescență și tinerețe au fost sioniști au păstrat în inimi atașamentul față de idealul și crezul Sionist…În străduința de a propulsa activitatea asociației Sioniste din România și de a înscrie noi membri am întâmpinat cele două întrebări majore dezbătute la Congres, la care noua formulare a PROGRAMULUI de la IERUSALIM a dat răspunsurile cuvenite. Scopul major căruia s-a dedicat mișcarea sionistă a fost crearea unui stat evreu, ceea ce s-a împlinit prin proclamarea independenței Statului Israel la 15 Mai 1948. Dar misiunea sionismului a rămas în continuare ca acest stat să fie al tuturor evreilor din lume și să asigure libertatea și bunăstarea tuturor locuitorilor săi. Această misiune este formulată prin definirea Israelului ca un stat evreiesc și democratic. Însăși această formulare conține contradicții, ca aparenta dilemă între viziunea sionistă de a crea un stat ca toate statele și statutul asumat de milenii de poporul evreu de a fi un ”popor ales” cu misiunea să facă ”lumea mai bună” (”tikun olam”). În timp ce aproape jumătate din poporul evreu a ajuns să trăiască în Statul Israel, cealaltă jumătate trăiește în Diaspora. În aceste condiții trebuie asigurată unitatea poporului evreu și susținerea reciprocă a celor două jumătăți.Read more…

Șmuel Solnik, rege peste Israel??

Povestea începe în Polonia, la Kalisz. Șmuel Solnik s-a născut în 1910. Tatăl era ziarist, scriitor și mare sionist – luase parte la Congresul Sionist de la Londra în 1900. Mama era învățătoare. A avut doi frați mai mari, unul stomatolog și unul neurolog. El însuși nu era interesat de studii, ar fi preferat să devină mecanic auto, dar sub presiunea tatălui s-a îndreptat spre stomatologie. După ce a fost dat dat afară din mai multe școli, a plecat în Franța și s-a înscris la stomatologie la Sorbona. Nu se prea omora învățând, dar studiile erau un pretext bun pentru a rămâne în Franța, altfel ar fi fost deportat imediat înapoi în Polonia. În 1940, când Franța a fost ocupată de armata germană, Solnik a fugit în Elveția, unde a primit în sfârșit diploma. Apoi a obținut o viză pentru Palestina și s-a stabilit la Ierusalim, deschizând un cabinet stomatologic. În această perioadă pretinde să fi găsit documente care atestă că familia Solnik se trage din Don Isaac Abrabanel (1437-1508), marele vistiernic al regelui Afonso al Portugaliei, apoi al reginei Isabela a Spaniei, un mare învățat și conducătorul comunității evreiești în preajma expulsiei din Spania. Iar după spusele lui, numele de Solnik ar proveni de la un pseudonim folosit de acesta când nu voia să fie recunoscut: „de Salonic”. (Nu e clar dacă Don Abrabanel a fost vreodată la Salonic, dar se știe că a stat o vreme în Grecia, în insula Corfu.) Pe baza acestor documente un mare rabin (??) i-a întocmit arborele genealogic.Read more…

Clubul sportiv Haggibor din Cluj și participarea sportivilor săi la Maccabiada din 1935

La inițiativa și cu sprijinul fruntașilor sioniști clujeni Chaim Weiszburg, Giszkalay János, Kramer Armin, Knőpfler Bernát și Nossin Mór, la 22 martie 1920 s-a înființat clubul sportiv Haggibor, prima grupare sportivă evreiască din Transilvania. Primul președinte (1919-1944) a fost av. József Fischer, președintele Comunității Evreiești de Rit Occidental (neolog) din Cluj. Au urmat Aladár Stőtter, Vilmos Erős și Ferenc Jámbor. Clubul era un răspuns la necesitatea adoptării de către tineretul evreu a unui mod de viață sănătos, a trezirii conștiinței naționale, a educației în general, idealuri promovate de Uniunea Națională a Evreilor din Transilvania (de sorginte sionistă), înființată în 1918. De-a lungul timpului clubul a avut baze sportive în cartierul Andrei Mureșan, apoi în cartierul Donath. În 1922 clubul Haggibor s-a afiliat Departamentului Transilvania a Uniunii Mondiale Maccabi, care organiza Maccabiadele. La început activitatea clubului se rezuma la o echipă de fotbal. Aceasta a obținut rezultate meritorii în primul campionat orășenesc de după război și apoi în campionatul regional/districtual. Echipele fruntașe din districtul Transilvania au luptat cu cele din districtul Banat (Chinezul și Ripensia). Read more…

Războaie fără pace

Primul Război Mondial era în toi. Comunitatea mică și risipită a evreilor care au reușit să ajungă în ”patria visată” era în prag de faliment și amenințată cu deportarea de către Djemal Pașa, comandantul militar al Siriei și Palestinei, cel care a avut un rol major şi în genocidul armenilor. Atacurile frecvente ale unor bande arabe îndreptate spre așezările evreiești au demoralizat până la disperare pe tinerii din kibuțuri, care se luptau cu natura vrăjmașă. S-au constituit grupuri de tineri care și-au asumat misiunea de a apăra așezările evreiești. Își purtau cu mândrie și responsabilitate numele de Hașomer (paznicul), dar erau puțini, fără instrucție, fără arme suficiente și nu aveau un statut legal. Cei mai mulți ajunseseră în Palestina cu al doilea val de imigrație (a doua alia). Erau originari din Europa de Est, mai ales Rusia și Polonia. Trei dintre ei, David Grűn, Itzhak Șimșelevici și Chaim Weizmann, cu destine diferite dar toți din aceeași generație și originari din aceeași Rusie nemărginită, împreună cu Iosef Trumpeldor și Vladimir Jabotinsky, pot fi socotiți fără rezerve părinții fondatori ai națiunii.Read more…

Operațiunea „Nunta”

În 15 iunie s-au împlinit 50 de ani de la tentativa unui grup de evrei extrem de curajoși de a evada din „raiul sovietic”. Pentru prima oară după Revoluția din Octombrie 1917, un grup de 16 evrei din Uniunea Sovietică au planificat o evadare eroică, prin deturnarea unui avion. Planul era pueril, ei nu au ajuns nici măcar până la avion. Totuși, însuși eșecul lor a avut un efect mai mare decât ne-am fi putut aștepta: începutul alialei din URSS. Totul a început în 1967, după victoria din Războiul de Șase Zile. Impactul ei s-a făcut simțit nu numai în Israel, ci și asupra evreilor din diaspora, mai ales cei din URSS și SUA, unde trăia pe atunci cel mai mare număr de evrei. Mulți au conștientizat doar atunci că Israelul este nu numai un refugiu, ci o țară puternică, unde vor putea duce o viață bună și prosperă. Această victorie a fost un semn de deșteptare că merită să lupți pentru a putea reveni în patria ta străbună. Ideea de evadare aeriană s-a născut într-un asemenea grup din Leningrad, la începutul anului 1970. După spusele participanților, ideea a fost a lui Mark Dymshits, un pilot de luptă dat afară din armata sovietică pentru că era evreu.Read more…

Răscoala din 1907, în amintirile mamei

Întâmplarea face că sora mea din Iași și cu mine avem în original amintirile scrise de mama noastră care avea 7 ani, în momentul răscoalei și trăia la Botoșani, acolo unde a și început răscoala. Mama a scris aceste memorii în ultimele luni ale vieții, internată fiind în spital, în anul 1970. Voi folosi chiar cele scrise de ea pentru că alți martori direcți nu cred că există. Aceste amintiri scrise după foarte mulți ani, prezintă evenimentele așa cum i-au rămas în amintire, fără vreo tentă politică, fiind într-adevăr autentice. Mie mi se par și azi interesante atât din punct de vedere istoric, cât și al limbii române folosite de mama care urmase numai patru clase primare și provenea dintr-o familie de evrei din Botoșani unde se vorbea mai ales limba idiș. Read more…

Statul național evreu – un vis sau o ”provocare”?

În ziua de 20 iulie 2018 sau (ca să fim mai în ton cu noile prevederi:) la 7 Av 5778, Knesset – parlamentul israelian – a votat cu o majoritate foarte strânsă (62 pentru, 55 contra, din totalul de 120 de deputați) după o ”chibzuință” de 8 ani, o Lege de Bază, propusă dezbaterii publice și parlamentare în 2011, de Avi Dichter, membru important al Knesset, (pe atunci:) ministru în guvernul condus de Ariel Sharon (z.l.) și de încă 39 de deputați (ceea ce însemna o treime din parlament). Legea intitulată Israel ca Stat Național al Poporului Evreu a stârnit în presa israeliană, dar și mondială (mai cu seamă în cea americană), controverse vii, proteste și acuzații cum că legea ar fi antidemocratică , anti-arabă și chiar cu accente care pun în pericol unitatea poporului evreu din Israel și diaspora. Inclusiv în România au apărut câteva comentarii sumare în care se subliniau aspectele ”sensibile” ale legii cu un presupus impact negativ asupra drepturilor populației arabe din Israel. Chiar în revista noastră Baabel s-a publicat un articol de ”Ultima Oră” a apreciatului profesor și specialist în iudaistică, Liviu Rotman, care s-a declarat profund nemulțumit de această lege pe care o consideră ca ”o nouă provocare” Peste 800 de cititori ai revistei noastre au citit articolul care a primit 18 comentarii, majoritatea lor favorabile punctului de vedere exprimat de Liviul Rotman.Read more…

Martha Waldmann

Lothar Hermann, evreu german, a fost deținut în lagărul Dachau în perioada 1935-1936. Bătăile repetate primite acolo i-au cauzat pierderea vederii la un ochi; câțiva ani mai târziu și-a pierdut vederea și la celălalt. A plecat din Germania în Olanda, unde s-a căsătorit cu Martha Waldmann – nemțoaică. Împreună au emigrat în America de Sud, stabilindu-se la Buenos Aires. Pe fiica lor, Sylvia, născută în 1941, au crescut-o ca nemțoaică. Integrarea în societatea argentiniană a fost ușurată de prezența a numeroși germani, la care s-au adăugat apoi refugiați evrei din Germania și mai târziu, după război, numeroși naziști vinovați de crime de război. Unul din aceștia era Adolf Eichmann, care acum se numea Ricardo Klement și era căsătorit cu Vera, cu care avea trei băieți, născuți în Germania și care continuau să poarte numele de familie Eichmann. În urma unei vizite a celui mai mare dintre băieți, care s-a împrietenit cu Sylvia, Lothar a ajuns la concluzia că tatăl lui nu este altul decât Adolf Eichmann.Read more…

Ugarit, un oraș uitat timp de trei mii de ani

În aprilie 1929, în nordul Siriei, la 11 km nord de Latakia, un țăran din satul Ras Șamra ara pământul. Deodată a simțit că plugul său s-a lovit de ceva. Era o stâncă pe care se vedeau niște desene. A avut buna inspirație să anunțe autoritățile. Foarte repede s-a dovedit că „stânca” făcea parte dintr-un mormânt vechi de mii de ani. Au fost chemați arheologii. Directorul secției de antichități siriene, lingvistul francez specialist în limbi semitice și în persană, Charles Virolleaud, a înțeles că mormântul aparținea unui sit foarte mare. Cu sprijinul Universității Sorbonne și a muzeului Louvre a fost trimisă o misiune de explorare, condusă de doi arheologi eminenți: René Dussaud și Claude Schaeffer. Excavațiile au continuat câțiva ani, au fost întrerupte și apoi reluate din anii 50 până în anii 70. S-au descoperit rămășițele unei culturi foarte dezvoltate pentru sfârșitul epocii bronzului, din mileniul II î.e.n. Era un puternic oraș-stat (de tipul Monaco), un port important la Marea Mediterană. Orașul se întindea pe o suprafață de 60 de hectare, cam o treime fiind deja excavat. Pe la 1200 î.e.n. orașul a fost devastat și ars de asirieni, apoi s-a acoperit cu pământ, rămânând uitat cu desăvârșire mai bine de 3100 de ani. Numele orașului era Ugarit.Read more…

Adolf Eichmann, după 60 de ani

La 11 mai s-au împlinit 60 de ani de la capturarea lui Adolf Eichmann, o personificare a răului absolut. Deși spre deosebire de alți zeci de condamnați pentru crime de război, el nu a ucis pe nimeni cu mâna lui, Eichmann este răspunzător pentru moartea a milioane de evrei pe care, prin abilitatea și capacitatea lui organizatorică, cu sprijinul administrației germane, i-a trimis în lagărele de exterminare, pe cei mai mulți direct în camerele de gazare. Eichmann, cu rang de locotenent-colonel, (Obersturmannführer) a făcut parte din ierarhia executivă a SS. De origine austriaco-germană, se înscrie în Partidul Național-Socialist și în SS în 1932, mai întâi în Austria, apoi se transferă în Germania, unde va trece la SD, serviciul de securitate al SS. După mai multe funcții, ajunge în secția care se ocupa de problemele evreiești. La început politica Reichului a fost de a-i constrânge pe evrei să emigreze, eventual în Palestina, pe care Eichmann a și vizitat-o în anii 30, se spune că a încercat chiar să învețe ebraica. La proces a vrut să acrediteze ideea că de fapt simpatiza cu sionismul și că a citit Statul Evreu al lui Theodor Herzl. A lucrat sub îndrumarea lui Reinhard Heydrich, unul din adjuncții lui Hitler, căruia i-a și furnizat informații pentru pregătirea „soluției finale”, decisă la conferința de la Wansee din 1942, respectiv lichidarea evreilor. Până atunci, Eichmann a pregătit proiecte pentru deportarea evreilor la Nisko în Polonia sau în Madagascar, dar aceste proiecte nu s-au realizat. Când s-a decis lichidarea totală a evreilor din Europa, Eichmann și echipa sa au fost desemnați să pregătească logistica acțiunii – mai întâi ghetoizarea, apoi transportarea lor în lagărele de exterminare. Read more…

Evreimea maghiară între un trecut măreț și un viitor incert

Despre acest subiect sensibil, polemic și vast s-au scris enciclopedii, studii academice și universitare, doctorate și masterate, s-au dat mii de interviuri de către personalități științifice, istorici, media, s-au organizat sute de colocvii și simpozioane diplomatice și istorice simandicoase. Fără a avea nici o pretenție de specialist în domeniu, voi încerca să rezum și să sintetizez pentru cititorii noștri câteva date și repere de bază legate de acestă temă uriașă, neelucidată pe deplin, echivocă în multe privințe. Acest survol rezumativ, exclusiv jurnalistic nicidecum academic, va conține patru episoade: Trecutul zbuciumat, Holocaust, Comunism, respectiv Prezentul miraculos și concluzii aproximative în fiecare dintre episoade. Pentru început, fără multe date și amănunte, vom trece în revistă schematic trecutul zbuciumat al acestei minorități europene de excepție, care a adus o contribuție majoră nu numai la istoria Ungariei, ci și la cea a Europei și a lumii, prin personalitățile de excepție provenite din sânul ei.Read more…

Drogurile şi nazismul

Drogurile folosite din abundenţă atât de Hitler, cât și de armată erau morfina, cocaina, heroina dar mai ales metamfetaminele. Ohler scrie că invazia Franței a fost făcută de o armantă de drogați. Nu numai Hitler era sub metamfetamine, dar şi mareșalul Rommel se droga și toți comandanții de tancuri erau drogați sistematic.Read more…

60 de ani de la asasinarea lui Kasztner – prima crimă politică în Israel

Noapte de primavară… Tel-Aviv 1957. Israel (Rezső) Kasztner, redactor de noapte la ziarul de limbă maghiară Uj Kelet și purtătorul de cuvânt al Ministerului Industriei și Comerțului din partea Partidului Mapai, se întorcea acasă, la locuința sa de pe Bulevardul Emanuel HaRomy din Tel-Aviv. Cineva din întuneric îl întreabă: Israel Kasztner? Kasztner răspunde: Da. Se aud câteva împușcături: primul glonț este ratat, dar celelalte două sunt țintite. Kasztner se îndreaptă cu pași grăbiți spre treptele casei. Ulterior s-a susținut că cineva ar fi tras încâ un glonț dintr-un alt unghi. După 11 zile de la atentat, Israel Ksztner a murit într-un spital tel-avivian, în urma rănilor suferite.Read more…

Săpunuri

În mai 1944, cu câteva zile înainte de începutul strângerii evreilor din Satu Mare in ghetou, o vecină de pe strada pe care stăteau bunicii mei i-a spus mamei: ”Clara, ce săpun frumos o să facă din tine nemții”. Nici mama nici eu nu am uitat această frază. După sfârșitul războiului și eliberarea din lagărul de la Auschwitz, mama s-a întors la Satu Mare să-și caute familia. Nu a găsit pe nimeni în afară de fratele ei, toți ceilalți membri ai familiei au fost uciși în lagăr. A găsit-o însă pe vecina respectivă. ”Săpunul s-a întors acasă!” i-a spus. Din păcate nu cunosc restul conversației…Trebuie să recunosc că sunt preocupat de Holocaust, aparținând celei de a doua generații de supaviețuitori ai lagărelor naziste, atât la propriu cât și la figurat. Am citit nenumărate cărți, documente, am vizionat numeroase filme despre Holocaust și niciodată nu am simțit că m-am săturat de această temă. Am căutat și am găsit persoane care și-au păstrat omenia în acele vremuri tulburi. Ceea ce nu voi înțelege niciodată este indiferența majorității oamenilor din acele vremuri la tragedia semenilor lor evrei: vecini, colegi de lucru, poate prieteni.Zilele trecute am citit o nuvelă tulburătoare legată de Holocaust. A fost scrisă de scriitorul maghiar Szántó T. Gábor și se intitulează ”1945”. Cu permisiunea cititorilor îi voi face o scurtă recenzie.Read more…