Orice sfârșit are un început

Odată cu redobândirea drepturilor, evreii au fost supuși – de data asta în mod egal cu cetățenii de alte etnii sau religii – vexațiunilor mai mici sau mai mari, ale unei armate de ocupație, nu foarte blânde sau condescendente față de cetățenii unui stat devenit peste noapte aliat, după mult mai mulți ani în care a fost dușman de moarte. Locuiam la Deva. În sfârșit mica noastră familie – mama, tata și cu mine (unicul copil:) – eram împreună după ani în care ”vremurile” ne-au despărțit. Cu ”rușii” nu am avut conflicte majore, niște ofițeri au fost încartiruiți în locuința noastră, dar în ciuda zvonurilor înspăimântătoare s-au purtat pașnic, față de mine chiar prietenos. La școală, ajunsesem cu succes în ”ultimul an” (clasa a IV-a 🙂 tot la școala primară evreiască deși aș fi putut fi primit deja la cea de stat! Ceea ce m-a făcut să-mi doresc totuși să rămân la școala evreiască a fost – pe lângă prieteniile care le-am legat cu mulți copii evrei, colegii mei de clasă – sentimentul meu de apartenență, ”davka” (tocmai de acea:). ”Pentru că nu mai sunt obligat să urmez școala evreiască eu vreau acum s-o fac ”, mă gândeam probabil în sinea mea. Cred că a fost prima mea ”manifestare” sionistă… Unul din prietenii mei de la școală, Zoli Huber, m-a dus la prima mea întrunire (siha-ebr) sionistă în organizația de tineret Dror Habonim care avea un ”ken” (cuib,filială-ebr) și la Deva, proaspăt înființat în 1945.Read more…

Ultimul evreu din Afganistan

Printre soldații americani care au intrat în Afganistan în 2001 se aflau și câțiva evrei care au căutat la Kabul o sinagogă. După multe căutări au găsit una, dar era închisă. După alte investigații l-au găsit și pe evreul care avea cheia. Se numea Zvulun Simantov și avea pe atunci vreo 50 de ani. În sinagogă mai locuia un evreu, mai în vârstă decât el, Yițhak Levi. Numai că cei doi erau atât de supărați unul pe altul încât nici măcar nu-și vorbeau. Închipuiți-vă, doi evrei bătrâni, în mijlocul unui ocean de musulmani conduși de o grupare talibană, unul din cele mai extremiste grupuri islamice din lume, și ei nu se pot suferi. Cu toată solitudinea lor, supărarea și ranchiuna erau mai puternice decât orice alte sentimente, mai ales când era vorba de obiecte de cult. Cearta între ei a început cu ani în urmă din cauza unei cărți de Tora, despre care ei credeau în mod greșit că era de mare valoare. De atunci cartea le-a fost furată de un taliban, dar ei tot certați au rămas, până la moartea celui mai în vârstă dintre ei, Yițhak Levi. Familia lui, care locuiește la Beer Șeva, a apelat la Crucea Roșie ca să-i aducă trupul pentru a fi înmormântat în Israel. Crucea Roșie a reușit să-l aducă până la granița cu Uzbekistan. De acolo a fost preluat de reprezentanții ambasadei israeliene din Tașkent, care le-au dus în capitală și de acolo, cu avionul, în Israel, unde a fost înmormântatRead more…

Vaporul Ruslan – o sută de ani de la „Mayflower” israelian

În România, chiar și în Israel, puțini din cei care se interesează de istoria sionismului în secolul XX cunosc povestea unor nave care de-a lungul a peste 30 de ani au adus mii de olim hadașim (noi veniți), unii legali și mulți ilegali. Sunt cunoscute doar câteva vapoare, printre care Exodus, Patria, Struma. Au fost însă sute de vase, venite din toate porturile Europei, multe dintre ele din porturi românești. De aceea voi începe o serie de articole, din când în când, despre cele mai renumite vapoare care au adus imigranți. Vaporul cunoscut sub numele de „Mayflower israelian” a părăsit portul Odesa în noiembrie 1919, ajungând la Iafo după multe peripeții. Cei 670 de călători al acestui mic vas, mai degrabă o barcă mare, sunt considerați debutul celui de al treilea val de imigrație, baza intelectuală și ideologică a anilor următori, a idealismului și a spiritului de țabar (țepos pe dinafară, dar dulce pe dinăuntru, ca fructul de cactus) al celor născuți în țară. Această aliya a avut loc între anii 1919-1923 și în cadrul ei au venit aproximatic 35.000 de imigranți, cunoscuți ca deschizători de drumuri și ca intelectuali. 670 de olim pare un număr nesemnificativ, însă el reprezenta 1% din populația evreiască din Palestina de atunci. Faima vaporului se datorează unui grup de vreo 60 de pasageri care împreună cu copiii lor au stat la baza intelectualității și a artiștilor din perioada interbelică și până în zilele noastre.Read more…

De la Trianon, la Birkenau

Trianon nu este o localitate. Este unul dintre cele câteva palate de la Versailles, care a rămas în memoria istoriei recente prin faptul că în 4 iunie 1920 acolo a fost semnat Tratatul de Pace dintre Regatul Ungariei și Statele învingătoare din Primul Război Mondial, încheiat prin armistițiul semnat la 11 noiembrie 1918. Nici Birkenau nu este o localitate. Este un fost lagăr de exterminare, unul din complexul înființat de armata nazistă în orașul polonez Oswiecim. Orașul a rămas în memoria colectivă sub numele lui german, Auschwitz. Calvarul evreilor din Transilvania de Nord a început 3 mai 1944 cu concentrarea lor în ghetouri mizere și insalubre din 11 orașe și continuat cu îmbarcarea celor peste 150.000 de evrei în 30 de trenuri cu câte 50 de vagoane pentru vite. Ultimul tren a plecat din Oradea în 28 iunie 1944. Majoritatea covârşitoare a evreilor a pierit. Se estimează că au supraviețuit circa. 10% din cei care fuseseră deportați. Din familia mea (Reisman) și a soției (Farago), din 18 persoane deportate din Satu-Mare, nu a rămas nimeni în viață. Ultimul semn de viață pe care l-a primit Mama, a fost o scrisoare de la unul din frații ei, Sanyi (Sándor / Alexandru). Am găsit-o printre documentele familiei și am păstrat-o. Următoarea scrisoare nu a mai sosit. Mai mult nu știm… După cum nici ei nu știuseră cu o lună sau două în urmă că îi așteaptă sfârșitul. Dar cunoaștem împrejurările care au făcut posibil acest oribil genocid. Și noi. ultima generație a martorilor, avem datoria să repetăm până la obstinație, ca măcar să încercăm împreună a înțelege cum s-a putut prăbuși umanitatea într-o asemenea prăpastie morală. Read more…

Evreimea maghiară între un trecut măreț și un viitor incert 3. Comunismul 1945-1956

Calvarul evreimii maghiare a început în 1919-1920 cu teroarea albă a detașamentelor paramilitare ale contraamiralului Horthy, care s-au dedat la atacuri și crime colective îndreptate împotriva populației evreiești în multe sate și orașe din provincie. Au urmat umilințe, jigniri, apoi agresiuni fizice, exproprieri, expulzări, urmate la nivel general de scoaterea forțată din viața economică și socială și segregarea rasială decretată prin legile antievreiești din 1938, 1939 și 1941. Prigoana antievreiască a culminat cu strângerea, transportul în Germania și lichidarea fizică premeditată, sistematică și industrial-eficientă a evreilor în lagărele de concentrare. Pentru ca tacâmul tragediei să fie și mai cumplit, amintesc și incidentele antisemite sângeroase din primăvara anului 1946, după revenirea fărâmei de supraviețuitori în locurile natale, la Kunmadaras, Miskolc și Makó, soldate cu zeci de morți. După megatragedia Holocaustului, evreilor unguri rămași miraculos în viață, cca. 220.000 la număr, le rămâneau câteva căi de continuare a existenței:Read more…

Anna Frank s-a născut la Frankfurt…

Frankfurt este ”cotat” drept centrul financiar al Europei purtând cu mândrie porecla de ”Bankfurt” (particula ”furt” nu are în limba germană nicio legătură cu semnificația ei pe româneșteJ. Are pe ”conștiință” cea mai importantă Bursă a continentului, cu un capital de aproape 2000 de trilioane USD sau altfel exprimat 2 milioane de miliarde de dolari. Banii aceștia a căror simplă menționare poate lăsa perplex un om obișnuit – cu grija zilei de mâine – nu s-au făcut peste noapte, Read more…

Nu aduce anul ce aduce ceasul!

În anul acesta vor fi patru aniversări cu ”cifre rotunde” ale unor evenimente strâns legate de ”contenciosul palestinian” subiect căruia și azi i se dedică preocupări notabile ale opiniei publice și ale cancelariilor lumii: 120 de ani de la Primul Congres Sionist (Basel); 100 de ani de la publicarea Declarației Balfour; 70 de ani de la adoptarea Hotărârii ONU (181 /1947), de partajare a teritoriului Palestinei și 50 de ani de la unificarea Ierusalimului. Acest parcurs de o ”viață biblică” sau de 6 generații, a fost marcat de două războaie mondiale și de 6 războaie purtate pe teritoriul ”Țării Sfinte”. În această perioadă – nu atât de lungă, pe cât de agitată – a istoriei, populația lumii a crescut de aproape patru ori (de la 1,65 miliarde în 1900, la 7,45 miliarde în 2016), numărul statelor s-a triplat (de la 70, la peste 200), s-au purtat sute de războaie locale şi, totuși, într-o proporție nefirească lumea este încă preocupată de acest conflict – mărunt la scara omenirii – dintre Israel și ”statul palestinian”. Dar nerezolvat. Read more…

Unu plus unu fac doi?

Se apropie ziua când vom aniversa 70 de ani de independență a Statului Israel. Pentru poporul evreu este noul început al vieții întreruptă brutal cu 2000 de ani în urmă. Poate nu chiar exact, dar nici nu are importanță la această scală a măsurării timpului o eroare de câțiva ani :). In anul 1948 Statul Israel a apărut pe harta Orientului Mijlociu. Înființarea statului evreu modern a fost un proces dificil care a durat aproape 70 de ani (socotind de la așezarea primelor „pietre de temelie” ale viitorului stat evreu – primele așezări sioniste din jurul anului 1880 – până la proclamarea independenței în 1948 (5 Iyar 5708 – după calendarul ebraic) Evenimentul, pregătit de multă vreme, a fost o ”surpriză” așteptată și întâmpinată de cei mai mulți evrei din întreaga lume cu imensă bucurie, de cei mai mulți arabi cu proteste, iar de țările arabe vecine, cu război. Restul lumii a primit evenimentul cu o oarecare indiferență având alte priorități…Read more…

„Evreii maghiari pe banca acuzaților”

Este titlul unui articol apărut în ziarul Új Kelet din 15 mai 1931.

Era un moment critic în istoria relațiilor evreo-maghiare din Ardeal. Partidul Maghiar a declanșat o campanie publicistică împotriva evreilor ardeleni care au intrat în Partidul Evreiesc înființat la începutul lunii mai a respectivului an. Așa-zișii evreii maghiari care au aderat la acest partid nou înființat au fost acuzați de trădare, pentru că ar fi făcut un pas premeditat pentru a lovi în Partidul Maghiar. ,,Este trădător, necinstit și infidel acel evreu care procedează așa” scria Miklós Krenner, cunoscut publicist clujean care semna sub pseudonimul Spectator. În ziarul Új Kelet au apărut numeroase răspunsuri la această calomnie. Am să redau răspunsul lui dr. Izor Erdős. Şi nu o fac deloc întâmplător, ci pentru simplul fapt că el era bunicul meu mult iubit. Dar mai presus de orice, consider că acest text este un document de mentalitate, ca de altfel toate celelalte articole pe această temă, precum şi un document de mentalitate pentru ziarul Új Kelet care publica astfel de articole. Read more…

Cetatea Haluța sau Arheologie într-o grămadă de gunoi

Deșertul Negev, despre care am mai scris, avea în antichitate o populație destul de numeroasă. Locuit încă din Epoca Bronzului și din timpul Regatului Iudeii, el cunoaște o mare înflorire în perioada regatului nabatean, când se dezvoltă agricultura bazată pe irigații, iar comerțul cu articole de lux din orient are ca urmare apariția mai multor cetăți, Avdat, Șivta, Nițana și Haluța, care apărau „Drumul Tămâii”. Ele au fost locuite în continuare de romani și de bizantini până în timpul expansiunii islamului. Dacă ruinele cetății Avdat mai sunt și astăzi foarte impozante, cetatea Haluța nu este recunoscută ca un obiectiv turistic. Pur și simplu nu este nimic de văzut – de când a fost părăsită, cetatea a servit drept „carieră de piatră”, oamenii au folosit piatra de construcție în alte scopuri. Ea se află nu departe de Combinatul Chimic de la Ramat Hovav, lângă Beer Șeva. Înainte de 1948 se afla acolo o tabără de beduini cu numele de Al-Khalasa. Și totuși, pe Google Earth se mai vede clar conturul cetății. În afara zidurilor au rămas grămezile de gunoi lăsate în urmă de locuitorii cetății timp de secole. Spre deosebire de piatra de construcție, acestea nu interesau pe nimeni, astfel încât au rămas neatinse timp de vreo 1500 de ani, ceea ce a atras echipa de arheologi condusă de Guy Bar-Oz de la Universitatea din Haifa. Bineînțeles că nimeni nu se aștepta să descopere acolo comori, aur și argint sau obiecte meșteșugite. Arheologii au găsit… gunoi, adică cioburi de vase și resturi de mâncare: oase, sâmburi…Read more…

Epidemie!

De-a lungul secolelor omenirea a suferit nenumărate epidemii. Cine nu a auzit de Moartea Neagră, epidemia de ciumă care s-a dezlănțuit în Europa pe la 1350, distrugând peste o treime din populația continentului? Nici măcar nu ne putem consola că acestea sunt doar de domeniul trecutului – pe măsură ce oamenii au biruit epidemiile, au apărut altele noi: gripa spaniolă, care a făcut ravagii în Primul Război Mondial, apoi SIDA, coronavirusul care a produs SARS și care și-a făcut din nou apariția… Și toate au lăsat urme în istorie, în cultură, în memoria colectivă. Cele mai multe au fost infecții produse de microbi sau viruși transmiși de la animale la om sau de la un om la altul. Dar au fost și cazuri de intoxicații în masă prin intermediul „pâinii de toate zilele”. Cauza a fost cornul secarei sau ergotul, care se află la originea bolii numite ergotism. Boala exista sub două forme. În ergotismul convulsiv, victima suferea de contracții musculare spastice, înțepenea în poziții ciudate și apoi murea ca urmare a paraliziei mușchilor respiratorii. Mulți aveau halucinații. În ergotismul gangrenos (numit și Focul Sacru sau Focul Sfântului Anton). Primele epidemii de Foc Sacru (sacru pentru că era considerat pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor) au fost consemnate încă înaintea anului 1000 în Franța și în Germania…Read more…

O bătălie care a pecetluit soarta Orientului Mijlociu

Pentru a înțelege situația politică și militară a Israelului, este absolut necesar să-i cunoaștem vecinii, cu istoria lor și atitudinea față de Israel. Acum o sută de ani, în 23 iulie 1920, la Mayssaloun (la 20 de km spre vest de Damasc) a avut loc o bătălie care a schimbat soarta Orientului Mijlociu. Ea s-a dat între două armate inegale: trupele Regatului Arab Sirian, o armată nedotată și neinstruită, formată din felahi (țărani) și armata franceză a levantului, dotată cu cel mai nou armament și cu militari excelent instruiți. Siria s-a predat, iar Franța a instaurat mandatul care i-a fost acordat la Congresul din San Remo în aprilie 1920, în urma acordului Sykes-Picot din 1916. Sirienii au încercat să se opună, mai ales pentru că francezii intenționau să înlăture guvernul existent, dar fără succes. În fruntea Siriei se afla regele Faisal I, dar el nu a domnit nici măcar patru luni, fiind înlăturat de francezi. Era al treilea fiu al lui Hussein Bin Ali, Șeriful și apoi emirul orașului Mecca, numit de otomani. El aparținea tribului Hașem. Read more…

Evreimea maghiară între un trecut măreț și un viitor incert 4. Comunismul – Revoluția din 1956 și urmările ei

Revoluția Maghiară din 1956 a marcat o cotitură în întreaga istorie a sistemului comunist și implicit în istoria contemporană europeană. Pe termen scurt și mediu a fost un eșec, însă pe termen lung a germinat marea schimbare democratică europeană din 1989. Aceste evenimente dramatice au avut o influență directă asupra întregului fost lagăr socialist, asupra evreimii maghiare, europene și mondiale, respectiv efecte directe în România comunistă. În primul rând Revoluția a fost un moment de cotitură, prima revoltă mondială împotriva sistemului comunist, o încercare de reformare a acestuia în primă fază, apoi un efort eroic de instalare a unei democrații autentice pluripartinice. Totuși, se cuvine să menționăm încă două revolte împotriva unor regimuri staliniste dure: în 1953 la Berlin și în 1956 la Poznan. În al doilea rând, Revoluția a demonstrat că dictaturile pot fi eliminate doar prin forță și prin unitatea majorității societății, sau măcar printr-o opoziție activă, bine organizată și pe cât posibil sprijinită de alte state democratice. Deși era un comunist dogmatic, liderul Imre Nagy a devenit, sub presiunea străzii, un lider comunist reformist cu față umană, apoi un conducător democrat autentic și în final un martir al națiunii maghiare. După constituirea celui de-al treilea guvern al său, democratic și pluralist, Imre Nagy spera în ajutorul occidental și al NATO pentru prevenirea, sau măcar stoparea ofensivei sovietice. În al treilea rând, Revoluția a dovedit că evreii au întotdeauna mai mult de pierdut decât de câștigat din răsturnările politiceRead more…

Lumea în care trăim – o lume la răscruce

În ultimele decenii, am asistat din nou la manifestarea unor fapte de dimensiuni enorme și cu implicații similare; asemenea mutații au bulversat mințile oamenilor, ducând la schimbări de valori în toate domeniile pe care zeci sau sute de ani oamenii le cunoscuseră și într-un anumit fel se acomodaseră cu ele. În foarte multe privințe, tot ceea ce fusese, să spunem cât de cât stabil, s-a răsturnat, și-a schimbat direcția și cu o enormă viteză s-a răspândit într-un mod endemic pe întregul glob.Read more…

Foarte concis despre antisemitismul sovietic

Cu ani în urmă, am urcat cu telefericul în punctul cel mai înalt al orașului Baku de unde se putea admira splendida vedere a marelui oraș așezat la malul mării Caspice. Nu eram singur ! Alături se afla impozantul monument a lui Kirov, omul care a instaurat puterea sovietică în Azerbaidjan. În 1934, Kirov, aflat în plină ascensiune politică, a fost împușcat la sediul partidului din Leningrad. Istoricii afirmă acum că omul a fost ucis din ordinul lui Stalin, care vedea în Kirov un concurent la puterea supremă. Cert este că acțiunea a marcat începutul unei serii de represiuni sângeroase împotriva unor elite incluzând vechi bolșevici, militari și intelectuali. O bună parte din victimele marii ”purificări” au avut o origine evreiască, confirmând antisemitismul obsesiv al lui Stalin. ”Exclus din partid” în anii aceia era sinonim cu a fi arestat, întemnițat și de cele mai multe ori, executat.

Read more…

Un veac de la adoptarea Legii de încetăţenire a evreilor din România *

Principiile de bază ale primei legi au fost incluse în Tratatul de pace de la București, semnat de România în mai 1918, cu Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria și Turcia. Articolele 27 și 28 ale capitolului VII al Tratatului se refereau la egalitatea confesiunilor religioase din România. Cultele minoritare deveneau egale cu cultul ortodox. „Conform articolului 28, deosebirea de confesiune religioasă nu poate exercita în România nicio influență asupra stării civile și în special asupra drepturilor politice și civile. Principiul exprimat va fi pus în aplicare și în ce privește naturalizarea locuitorilor români nesupuși unei supușenii străine, inclusiv a evreilor socotiți aici până în prezent străini. În acest scop se va decreta în România, până la ratificarea Tratatului de Pace, o lege potrivit căreia în toate cazurile toți cei care nu au supușenie străină și care au participat la război, fie în serviciul armat, fie în serviciul auxiliar sau cei care s-au născut în această țară și care sunt stabiliți aici și cei care sunt născuți din părinți care s-au născut și ei aici, vor fi rânduiți fără alte formalități printre cetățenii români, bucurându-se de toate drepturile și putându-se înscrie ca atare la Tribunal. Obținerea calității de cetățean român se va extinde și la soții legitimi, la văduve și la copiii minori ai acestor persoane.” Întrucât România era singura țară din Europa unde evreii nu au fost încetățeniți, se pare că articolele 27 și 28 au fost incluse în Tratat la presiunea delegației germane ca rezultat al intervenției liderilor comunității evreiești din Germania. Conform acestor prevederi, în 19 iulie 1918 a fost elaborată prima lege de naturalizare a evreilor, Legea Marghiloman-Arion, intitulată ,,Lege pentru împământenirea străinilor născuți în țară.” Precum se vede, cuvântul „evreu” nici măcar nu figura în titlu. Adoptarea ei a suscitat dezbateri aprinse în ședința Adunării Deputaților din 17-18 iulie 1918. Printre principalii oponenți era A.C.Cuza, autorul broșurii ,,Jidanii în război”. Cuza s-a numărat printre principalii calomniatori ai evreilor; nu numai că a negat participarea lor la război dar i-a acuzat de trădare, dezertare, spionaj ș.a.Read more…

De la stânga la dreapta și …înapoi

Mare bucurie, mare, pe ”aleea” din centru (stânga) a politicii israeliene. Partidul reprezentativ (dar nu cel mai important în prezent) al stângii – Partidul Muncii din Israel (Mifleget HaAvoda HaIsraelit) – și-a ales un nou lider, mai exact a reales unul, în persoana lui Amir Peretz, care aduce dacă nu altceva, măcar speranța unui succes în alegerile anticipate (amânate) care vor avea loc, după cum se ştie: în luna septembrie. În peisajul politic din Israel care, în primii (aproape) 30 de ani de la proclamarea independenței, a fost dominat fără replică de partide de stânga, intruziunea dreptei în actul de guvernare a părut un fel de sacrilegiu, o încălcare a dreptului câștigat de stânga prin succesele de netăgăduit în perioada prestatală. Toate marile realizări ale etapei de pregătire pentru făurirea unui stat al evreilor au fost marcate de entuziasmul și dedicația tinerilor și vârstnicilor fideli idealurilor de egalitate socială, educați în spiritul principiilor sioniste-socialiste. Marii lideri ai mișcării sioniste practice, care se străduiau din răsputeri, luptând cu inerția omenească și vitregia naturii, să transforme într-o realitate funcțională visurile profetice, erau în cea mai mare parte încrezători în virtuțile socialismului. Palestina din timpul mandatului britanic (dar și înaintea acestei perioade) a fost terenul unor experimente sociale de anvergură și, chiar dacă nu toate au rezistat judecății timpului, ele au adus servicii de neprețuit realizării ”proiectului de țară” al poporului evreu. Read more…

Şoah la Satu Mare. Mormântul Adelei Lindenthal şi un puzzle de istorie familială

Luna trecută un evreu sătmărean mi-a transmis rugămintea unei cunoştinţe din Israel de-a afla data decesului şi înmormântării a unei anume Adél Lindenthal, menţionându-se faptul că a fost înmormântată în cimitirul catolic din Satu Mare, după 1966. La început nu mi-a fost dezvăluită identitatea solicitantului din Israel. Mi-am amintit că întâlnisem numele Adélei Lindenthal în cercetările mele anterioare privind istoria evreilor sătmăreni, în contextul Holocaustului. Într-adevăr ea figura ca martor în Procesul Ghetourilor din Nordul Transilvaniei, din 1946. Din documentele procesului am aflat că la sfârşitul lunii februarie 1944 Adél Lindenthal a adoptat o fetiţă evreică de optsprezece luni, pe nume Anna Goldfinger. Mama ei, Ibolya, a decis s-o dea spre adopţiune, după ce a aflat că tatăl, Tibor Goldfinger, dispăruse cu batalionul evreiesc de muncă în ianuarie 1943, la Cotul Donului. Ibolya dorea să-şi pună la adăpost fiica de evenimentele care se prefigurau în primăvara lui 1944. Adél s-a îngrijit cu multă dăruire de fetiţă şi în mai 1944, văzând că evreii sătmăreni au fost adunaţi în ghetou şi începuse deportarea lor, a decis să plece cu fetiţa la Budapesta,Read more…