Registrul din veacul XIX, retras de la licitaţia din New York, ar fi exponatul central al muzeului evreilor din Cluj – interviu cu istoricul Ladislau Gyémánt

În 15 februarie 2021, revista Baabel relata despre scoaterea la vânzare, de către casa de licitaţii Kestenbaum&Company, din Brooklyn, N.Y. a manuscrisului Pinkas Klali d’Chevra Kadisha, din Klausenburg – primul registru de înmormântare al Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. Comunitatea Evreilor Cluj-Napoca – în calitate de comunitate supravieţuitoare şi succesoare de drept a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Clujul dinainte de Holocaust – a contestat licitaţia, invocând că este vorba de un obiect dispărut în timpul Holocasutului care a fost însuşit de persoane neidentificate până în prezent, în mod ilegal şi, în consecinţă este un bun furat, care intră sub incidenţa prevederilor Tratatului de Pace de la Paris din anul 1947, precum și ale Declaratiei de la Terezin, din anul 2009, Din fericire diligenţele comunităţii evreieşti clujene, puternic sprijinite de World Jewish Restitution Organization, s-au soldat cu retragerea Pinkasului de la vânzare. Ladislau Gyémánt, fondatorul Institutului de Studii Iudaice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi directorul acestei instituții timp de 22 de ani, autor a numeroase cărţi şi articole în domeniul istoriei evreilor transilvăneni, consideră că Pinkas Klali d’Chevra Kadisha din Klausenburg poate constitui exponatul cel mai valoros al viitorului muzeu evreiesc din Cluj.Read more…

Disidența anticomunistă românească (II)

Continuăm serialul precedent al trecerii în revistă a principalelor momente și autori ai disidenței anticomuniste românești din perioada 1948-1989. Am pus un accent mai pronunțat pe revoltele muncitorești din Valea Jiului din 1977 și din Brașov din 1987, pentru că am convingerea că doar contestațiile de masă, mai ales cele ale păturilor sociale de la baza societății pot aduce schimbări economico-sociale și politice profunde. Protestele intelectualilor sau ale studenților, prin puterea exemplului și a prestigiului personal, pot genera mișcările revoluționare ale maselor. Ele au mai mult valoare de știre, de noutate, dar mai ales în cazul unui regim represiv, pe termen scurt ele reprezintă doar o frecție la piciorul de lemn al regimului. Doar manifestațiile de stradă, forța marilor mulțimi sau nesupunerea civilă a unei mari părți din populație poate duce la colabarea unui regim puternic. La căderea regimului Ceaușescu un rol important a jucat „vechea gardă” bolșevică, prosovietică și intenaționalistă, coordonată abil de Ion Iliescu, Silviu Brucan și alți foști dinozauri din partid, armată și securitate, activați de perestroika lui Gorbaciov.Read more…

Drogurile şi nazismul

Drogurile folosite din abundenţă atât de Hitler, cât și de armată erau morfina, cocaina, heroina dar mai ales metamfetaminele. Ohler scrie că invazia Franței a fost făcută de o armantă de drogați. Nu numai Hitler era sub metamfetamine, dar şi mareșalul Rommel se droga și toți comandanții de tancuri erau drogați sistematic.Read more…

60 de ani de la asasinarea lui Kasztner – prima crimă politică în Israel

Noapte de primavară… Tel-Aviv 1957. Israel (Rezső) Kasztner, redactor de noapte la ziarul de limbă maghiară Uj Kelet și purtătorul de cuvânt al Ministerului Industriei și Comerțului din partea Partidului Mapai, se întorcea acasă, la locuința sa de pe Bulevardul Emanuel HaRomy din Tel-Aviv. Cineva din întuneric îl întreabă: Israel Kasztner? Kasztner răspunde: Da. Se aud câteva împușcături: primul glonț este ratat, dar celelalte două sunt țintite. Kasztner se îndreaptă cu pași grăbiți spre treptele casei. Ulterior s-a susținut că cineva ar fi tras încâ un glonț dintr-un alt unghi. După 11 zile de la atentat, Israel Ksztner a murit într-un spital tel-avivian, în urma rănilor suferite.Read more…

Săpunuri

În mai 1944, cu câteva zile înainte de începutul strângerii evreilor din Satu Mare in ghetou, o vecină de pe strada pe care stăteau bunicii mei i-a spus mamei: ”Clara, ce săpun frumos o să facă din tine nemții”. Nici mama nici eu nu am uitat această frază. După sfârșitul războiului și eliberarea din lagărul de la Auschwitz, mama s-a întors la Satu Mare să-și caute familia. Nu a găsit pe nimeni în afară de fratele ei, toți ceilalți membri ai familiei au fost uciși în lagăr. A găsit-o însă pe vecina respectivă. ”Săpunul s-a întors acasă!” i-a spus. Din păcate nu cunosc restul conversației…Trebuie să recunosc că sunt preocupat de Holocaust, aparținând celei de a doua generații de supaviețuitori ai lagărelor naziste, atât la propriu cât și la figurat. Am citit nenumărate cărți, documente, am vizionat numeroase filme despre Holocaust și niciodată nu am simțit că m-am săturat de această temă. Am căutat și am găsit persoane care și-au păstrat omenia în acele vremuri tulburi. Ceea ce nu voi înțelege niciodată este indiferența majorității oamenilor din acele vremuri la tragedia semenilor lor evrei: vecini, colegi de lucru, poate prieteni.Zilele trecute am citit o nuvelă tulburătoare legată de Holocaust. A fost scrisă de scriitorul maghiar Szántó T. Gábor și se intitulează ”1945”. Cu permisiunea cititorilor îi voi face o scurtă recenzie.Read more…

Printre sute de rachete

În ultimii ani se declanșează adesea conflicte armate între Israel și organizația teroristă Hamas din fâșia Gaza. Ele se soldează cu atacuri cu rachete, mai ales asupra părții de sud a țării, dar nu numai. Imediat după lansarea lor se declanșează „Alarma Roșie” (alarma din timpul unui atac aerian.) Motivele sunt diferite, dar țelul este întotdeauna același, de-a omorî israelieni, de-a distruge bunurile locuitorilor, de a le deranja viața de zi cu zi, de-a crea panică, de a-i determina să-și părăsească casele și așezările în care trăiesc. Oamenii locului s-au obișnuit deja ca în timpul scurt care le stă la dispoziție, de la cinsprezece secunde la Sderot până la un minut la Tel Aviv și împrejurimi, să se adăpostească într-o cameră de beton care se închide ermetic și care îi protejeză de consecințele bombardamentului. Magazinele, mallurile, marea majoritate a restaurantelor, spitalele și policlinicile sunt înzestrate cu asemenea încăperi, în plus există și adăposturi publice. De câțiva ani există un sistem anti-rachetă numit „Cupola de de Oțel”, dezvoltat de industria aeronautică israeliană, care din fericire distruge cam optzeci la sută din aceste obiecte‚ „prietenești”. Rămân „doar” bubuiturile rachetelor sau a contra-rachetelor și șuieratul sfâșietor al sirenelor. Nu întotdeauna se termină cu „happy end”. Uneori sunt nimerite case și locuitorii supraviețuiesc numai pentru că au ajuns la timp în adăposturi. Nu toți sunt atât de norocoși și din nefericire sunt și morți sau grav răniți.Read more…

Undeva în Europa

Într-o zi de salariu, Wolfgang Bruck, maistru la Uzinele Siemens din Berlin, a intrat într-un magazin de aparate electrice. Era în 1930, cu două zile înainte de Crăciun, și s-a hotărât să cumpere un aparat de radio, cadou pentru toată familia. Soția Helga şi copiii Erich şi Kristina se vor bucura deopotrivă de darul acesta, s-a gândit el. Alegerea a căzut pe un radio Siemens, care avea o scală luminată, cu o mulţime de posturi trecute pe ea, un difuzor mare și un ochi magic, verde, care semnala dacă te apropiai de postul căutat. Vânzătorul l-a asigurat că a ales bine, era un aparat modern, durabil şi cu sunetul clar.Wolfgang era încântat de noul radio, putea asculta știrile acasă, nu numai la difuzorul uzinei și, mai ales, putea asculta muzică simfonică. În 24 ianuarie 1933 l-au ascultat cu toții la radio pe Adolf Hitler, noul cancelar al Germaniei, vorbind de la Reichstag despre noua politică a țării și despre ideologia nazistă. Familia Bruck era încântată de noul lider al Germaniei și de programul său. Membrii familiei Bruck au avut parte de multe transmisii radiofonice de neuitat: Olimpiada de la Berlin din 1936, concerte dirijate de Wilhelm Furtwängler și Herbert von Karajan (cei doi mari dirijori germanI care au făcut pact cu naziștii) precum și tiradele capului propagandei fasciste, Goebbels, despre ”glorioasa armată germană”.Read more…

”Războiul de 100 de ani”

În această primăvară s-au împlinit 100 de ani de la prima revoltă arabă din Palestina împotriva evreilor. Primul Război Mondial se terminase cu un adagiu neașteptat. Marea Revoluție bolșevică din Rusia a fost urmată de gripa spaniolă, care a provocat mai multe victime decât războiul însuși. În ciuda ravagiilor gripei, învingătorii Primului Război Mondial își împărțeau ”prada” prin nesfârșite tratative de pace, care aveau să ducă la noi războaie, mult mai devastatoare. Încă nu se încheiaseră dezbaterile care acordau Marii Britanii Mandatul pentru Palestina, dar știrile circulau intens, aducând sioniștilor din lume și evreilor din Palestina speranța că visul lor milenar a început să mijească la orizont. Evident, pe cât de mare era speranța evreilor, pe atât de mare era îngrijorarea arabilor palestinieni. Era o perspectivă clară și o voință politică exprimată ferm, că arabii vor întemeia un stat unit și puternic sau, eventual, o federație de state naționale arabe. Nu era doar o perspectivă, ci un angajament politic fără echivoc din partea Marii Britanii. În acest context ar fi fost firesc și corect ca Marea Britanie, o mare putere cu multe interese în Orientul Mijlociu, care voia să-și asigure un aliat de încredere împotriva și în locul Imperiului Otoman, să fi încurajat și mediat o alianță între sionismul evreiesc și naționalismul arab, dar englezii au procedat exact pe dos. Făcând înțelegeri și promisiuni secrete separat celor doi protagoniști, au creat între ei o tensiune care ar fi putut fi evitată și care a generat un conflict de un secol, al cărui deznodământ nu se întrevede nici acum.Read more…

Ruși Albi și… Roșii

Să încep cu poziția (geografică:) a Belarus în Europa. Probabil că vă va surprinde: Belarus se află în ”Centrul Europei” sau, oricum, foarte aproape de acest punct a cărei definiție este încă disputată. În principiu, poziția ”centrului” depinde de poziția punctelor extreme. Aici este ”cuiul lui Pepelea”. Dar oricum am socoti, Belarus ar putea fi ”steagul alb” și puntea de legătură care să unească, spre binele omenirii, UE cu Rusia!! Republica Populară Belarus a fost proclamată la 25 martie 1918, imediat după încheierea păcii de la Brest-Litovsk, între Rusia Sovietică și Puterile Centrale. După revoluția democratică (Kerenski) din Rusia care a avut loc în februarie 1917, forțele politice reprezentative printre care Uniunea Socialistă Belarusă, Mișcarea Creștin-Democrată și BUND ( Uniunea Generală a Muncitorilor Evrei) au alcătuit Sfatul Național Belarus. Acest ”parlament” ad-hoc, ”Rada” a proclamat independența statului Belorusia, a adoptat la 21 februarie 1918 constituția și a numit primul guvern care urma să fie validat după primele alegeri democratice. Statul cuprindea un număr de 6 gubernii (Moghilev, Grodno, Vilna, Minsk, Vitebsk, Smolensk ) locuite de ruși albi (bieloruși), lituanieni, evrei și polonezi. Evreii reprezentau aproape 20% din populație, dar în unele localități urbane ei constituiau peste 50%.(Bialystok, Vilna, Vitebsk) Noua republică populară care între timp și-a cosmetizat denumirea în republică democrată (deși nu a primit recunoașterea oficială a statelor beligerante) și-a constituit o armată proprie sub comanda generalului Stanislaw Bulak Blaschowitz, care a devenit și primul șef de guvern al Bielorusiei.Read more…

Haavoda hi haienu (Munca e viața noastră)

Imaginea de mai sus amintește vag de sloganul de tristă amintire Arbeit macht frei (Munca eliberează), aflat la intrarea în lagărul de exterminare Auschwitz. Și aici este vorba de un „lagăr”, dar ce deosebire! Ne aflăm în anul 1933. În Germania naziștii tocmai veniseră la putere și situația era de așa natură încât tot mai mulți evrei au preferat să plece. Pentru mulți, cel mai simplu era să treacă granița în Olanda. Mai târziu au venit și refugiați din Austria. Coreligionarii lor au încercat să-i ajute, însă guvernul nu se grăbea să întreprindă ceva – se temea că printre evreii fugiți ar putea fi și comuniști, pe care nu-i doreau cu niciun preț. Unul din cei care i-au ajutat pe refugiați a fost parlamentarul evreu George van den Bergh (1890 – 1966). El a fost printre inițiatorii programului pentru tineret: un centru unde tinerii să se pregătească pentru în viața de kibuț. De fapt nu era o noutate, în Olanda funcționau deja mai multe asemenea centre numite hahșara („pregătire” în ebraică). De altfel nu numai în Olanda – colegul nostru Tiberiu Ezri ne-a povestit că părinții lui s-au cunoscut la un asemenea centru în România. Guvernul olandez a acordat refugiaților o parcelă undeva, la un capăt de lume, într-un polder, precum și niște barăci, dar… cu câteva condiții: centrul era doar un refugiu temporar, pentru doi ani, după care tinerii trebuiau să părăsească țara. Read more…

Doi miniştri din Guvernul Israelului sunt “înrudiţi” cu… cotidianul clujean Új Kelet

Merav Michaeli, președinta Partidului Muncii, ministrul transporturilor este urmașa unor remarcabili foști redactori ai ziarului Új Kelet (dr. József Fischer și dr. Rezső Kasztner). Yair Lapid, președintele Partidului Yesh Atid (Există viitor), actualmente ministru de externe și peste doi ani prim-ministru, este fiul lui Tommy Lapid, cunoscut om politic, publicist și ziarist, care timp de mai multe decenii a colaborat la ziarul Új Kelet. Ei au fost deja pomeniți în Baabel – excelentul articol scris de Tiberiu Ezri, Nepoata lui Kasztner, precum și articole ale Evei Galambos și ale altora, privitoare la scrutinul din Israel. În continuare voi prezenta ascendenții lor, accentuând legătura acestora cu ziarul Új Kelet dar și cu unele evenimente colaterale legate de viața și activitatea lor.Read more…

Chaf tet be november 1947 – 29 noiembrie1947

În istoria Statului Israel, data de 29 Noiembrie generează un profund răsunet în inima evreilor şi a celor care înţeleg şi recunosc importanta Statului Israel. Pentru antisemiți şi inamicii căminului evreiesc, aceeași dată este o alta ocazie de a îşi etala ura faţă de evrei, faţă de israelieni, şi de a se întrece într-un concurs grotesc al afișării ei.O dovadă palpabila şi pe înţelesul tuturor sunt declarațiile Autorităţii Palestiniene care amenința ca “va acționa Marea Britanie în judecată pentru Declaraţia Balfour”Read more…

O inimă pentru …doi

În veacul al XV-lea, Uriașul Califat Arab (Imperiu:) a fost supus de o dinastie turcă, cea a Otomanilor care, venind dinspre Asia Centrală prin Anatolia, a creat un nou califat care avea să stăpânească lumea arabă aproape jumătate de mileniu. Ierusalimul devenise un ”sandjak” turcesc ponosit și prăfuit anexat administrativ ”vilayet”ului Damasc. Singurii care îl considerau centrul lumii erau cele câteva sute sau chiar mii de evrei care – cu aceste cuvinte mereu pe buze – nu au părăsit niciodată Ierusalimul. Odată cu instalarea puterii otomane la Ierusalim, sultanul Suleyman Magnificul a construit zidurile care înconjoară și astăzi ”Orașul Vechi” împărțit în 4 cartiere: Creștin, Musulman, Evreiesc și Armenesc care, în spiritul toleranței religioase practicate de turci, conviețuiau în pace și fără pizmă. Cum și de ce a devenit Ierusalimul un loc atât de sfânt pentru arabi și prin contagiune pentru lumea musulmană ? Când de fapt timp de multe secole nu a jucat un rol major religios, politic sau militar pentru islam și cu atât mai puțin pentru arabi?Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului modern: Șmuel Cohen

Șmuel Cohen (sau pe numele purtat în Moldova, Samuel Kogan) s-a născut în anul 1870, în comuna Ungheni din Basarabia, nu departe de Iași, pe malul Prutului. La sfârșitul sec. al XIX-lea Ungheni era o așezare românească din Moldova de dincolo de Prut, cu o majoritate etnică evreiască. Rezultatele recensământului din 1897 au fost: 1136 evrei, 456 români, 72 ucraineni, 58 ruși și 17 polonezi. Evreii erau de două ori mai mulți ca toți ceilalți la un loc. În anul 1887 a făcut aliya și s-a așezat în moshava (colonia) Rișon LeȚion, unde a cumpărat un teren agricol de 22 dunam (2,2 hectare). A învățat să cultive vița de vie și aceasta i-a devenit meseria. Era cunoscut în moșava pentru talentul lui la muzică. Cânta la vioară și fusese poreclit Stempenyu, după un clarinetist de kleizmer. personajul unei nuvele a marelui scriitor idiș Șalom Aleichem. În moșava s-au făcut mai multe încercări de a pune pe muzică poezia Hatikva (speranța) a lui Naftali Herz Imber.Read more…

Der Mașiach iz ghikimen! Der Mașiach iz ghikimen?

În fiecare an, de Yom Haatzmaut și de Yom Yerushalayim, îmi amintesc povestirea unui prieten mult mai vârstnic și care spre regretul tuturor celor care l-au cunoscut nu mai este demult printre noi: filosoful Yakov Lavi. Evreu polonez venit în Israel de copil, în anii 30 ai secolului trecut, împreună cu părinții lui, el era și un martor al evenimentelor de acum 50, 60 și 70 de ani. Crescut la Haifa, absolvent al Universității Ebraice din Ierusalim, fost luptător în Palmach și în Tzahal în primele cinci războaie ale Israelului, fost conferențiar de filosofie la Universitatea din Tel Aviv, un om de o cultură deosebită, regretatul Yakov Lavi (Lozowski) știa și povestea multe subiecte istorice, culturale, iudaice, filosofice pe care le-am învățat de la el. Aș putea repovesti multe lucruri pe care ni le povestea atunci când un grup de prieteni ne întâlneam în una din cofetăriile Universității Ebraice din Ierusalim, în campusul Givat Ram. Aș putea umple pagini întregi reluând eseistica sa orală. Poate în mod treptat, cu alte ocazii, puțin, fiindcă nu sunt și nu pot fi la nivelul acestui Om Mare. Acum vreau să reamintesc doar un fapt pe care l-am mai menționat și în trecut. În ziua în care David Ben Gurion a anunțat întemeierea Statului Israel, la 14 mai 1948, în cartierele evreiești din Haifa a izbucnit o bucurie de nedescris. Un vecin al familiei Lozowski a bătut la ușa lor, după cum bătuse și la alte uși ale altor vecini, strigând: ”Der Mașiach iz ghikimen! Der Mașiach iz ghikimen”! A venit Mesia! Read more…

30 de ani

Aveam impresia că „Epoca de Aur” avea să ţină o veşnicie. Cultul deşănţat al personalităţii ceauşeştilor şi minciunile gogonate privitoare la realizările regimului mă îngreţoşau. Nu dădeam drumul la televizor, iar la radio ascultam doar „Cotele apelor Dunării”, care erau singurele informaţii reale. (Parcurgeam cu ochii minţii graniţele scăldate de Dunăre şi auzeam aceleşi informaţii repetate în limba franceză). Învăţaserăm să citim printre rânduri şi să înţelegem din aluzii, să ascultăm şi să spunem (cu bravură) bancuri despre Ceauşescu şi regim, dar curajul nostru, al majorităţii covârşitoare a populaţiei, se rezuma la atât. Doina Cornea trăia la Cluj, ştiam unde locuieşte şi că locuinţa ei era supravegheată zi şi noapte, dar parcă era într-o altă lume… Câţiva clujeni se împotriviseră politicii de oprimare a culturii maghiare. Dar nici eu şi nici alţii din anturajul meu nu au avut curajul de a se alătura acestor mişcări…Schimbările din Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria, căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, ne încurajau să sperăm că ceva se va schimba şi în România. În naivitatea mea, credeam că lucrurile se vor petrece chiar la Congresul XIV, în noiembrie 1989. Dar nu s-a întâmplat absolut nimic! Read more…

Patru mame care au scos o armată din țara cucerită

În 24 mai 2000, exact cu douăzeci de ani în urmă, ultimul soldat israelian părăsea pământul libanez, după aproape douăzeci de ani de prezență în condiții abominabile de pericol continuu. Acești ani au rămas în memoria poporului israelian ca o maladie zadarnică în care mii de tineri și-au pierdut viața. Iată cum s-a ajuns la această situație. Totul a început cu evenimentele numite „Septembrie negru” din 1970, când conducerea palestiniană în frunte cu Organizaţia de Eliberare a Palestinei a fost alungată din Iordania și s-a stabilit la Beirut. Aceasta a afectat echilibrul etnic, și așa instabil, din Liban, între musulmani șiiți și suniți, creștini, druzi, armeni, etc. Ca urmare în 1975 a izbucnt un război civil. Siria a intervenit ca să pună capăt războiului, pentru că sirienii aveau nevoie de acces la băncile libaneze și mai ales la portul Beirut. Între timp situația din nordul Israelului s-a înrăutățit. Localitățile de lângă granița cu Libanul erau bombardat aproape zilnic. Au fost și atacuri teroriste. Cea mai gravă acțiune a avut loc în 1978. O bandă de teroriști din Liban au debarcat pe malul mării la sud de Haifa.Read more…

Cea mai mare catastrofă din istoria aviației civile din Israel

Anul acesta s-au împlinit 65 de ani de la cea mai mare catastrofă din istoria aviației civile din Israel. În 27 iulie 1955 un avion al companiei aeriene El Al s-a prăbușit pe teritoriul Bulgariei și toate cele 58 de persoane aflate la bord au murit. Cea mai mare catastrofă aeriană militară a fost tragicul accident din 1997, în care s-au ciocnit două elicoptere în drum spre Liban și 73 de soldați israelieni și-au pierdut viața. Era zborul civil internațional 401 de la Londra la Tel Aviv, cu escale la Paris și Viena. Avionul era de tip Lockheed Constellation cu patru motoare – avioane similare erau și în serviciul armatei americane. La bord erau 51 de pasageri și un echipaj format din şapte persoane: 15 israelieni (patru dintre ei din echipajul de zbor), 12 americani, şase francezi, cinci cetățeni sovietici, patru canadieni (unul din echipaj), patru britanici (printre ei și logodnica căpitanului), patru din Africa de Sud (printre ei și căpitanul), trei germani de vest, un polonez, un austriac, o suedeză (însoțitoare de zbor) și doi fără cetățenie. După realimentare cu combustibil, avionul a decolat din Viena spre Tel Aviv în 27 iulie, la ora 2:53 a.m. Read more…