Formaţia klezmer “MAZEL TOV” din Cluj a fost invitată să susţină , în cadrul acestui eveniment , organizat la iniţiativa ambasadorului României la Vilnius , dl. Dan Adrian Bălănescu şi graţie strădaniei inimoasei doamne Simona Botezatu , secretar doi la ambasadă , şef secţie consulară , două concerte klezmer , unul la Riga , capitala Letoniei , în 28 iunie 2016 , altul la Vilnius , capitala Lituaniei , în 29 iunie 2016. Totul s-a petrecut în contextul în care în acest an România se află la preşedinţia IHRA.Read more…
– Ascultă, tu ai auzit de Nisa? Am găsit ceva avantajos pentru zilele următoare !
– Bineînţeles, răspund eu fără să fiu mirat de întrebarea tânărului coleg de serviciu. Nu ezita, du-te… şi continui indicând câteva informaţii turistice. Nisa era de altfel o destinaţie tipică a oamenilor bogaţi din România antebelică.
– Dar tu nici nu existai în perioada respectivă, de unde ştii toate chestiile acestea?
Omul s-a întors din Nisa încântat, aratându-mi printre altele fotografii de cucoane top-less pe plaja de lângă Promenade des Anglais şi menţionând bazarul din Ventimiglia, aflat nu departe, în Italia, obiectiv pe care, din neştiinţă, am omis să-l amintesc iniţial, alături de Monte-Carlo sau Cannes.
Uitasem episodul, vara era pe sfârşite, când tânărul apare zâmbind în spaţiul meu de lucru:
– Ţi-am găsit un zbor la Nisa cu 199 de dolari!Read more…
Călătoria prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani. Dacă în prima parte a acestei călătorii cu „condeiul şi lupa” am ajuns la punctul 8 din cele 36, în care mi-am sintetizat experienţa de turist, vă invit să parcurgeţi următoarele zece:Read more…
În primăvara aceasta ne pregăteam să facem o nouă călătorie în Cehia, dar bineînțeles că în condiții de pandemie, ea a fost anulată, iar planul de a vizita orășelul Žatec (pronunțat Jateț), împreună cu prietenul nostru din Praga, s-a amânat. Pregătind această excursie am aflat însă o sumedenie de lucruri interesante, pe care aș dori să le împărtășesc cititorilor. Orășelul, cu vreo 20.000 de locuitori, se află la vreo oră de drum spre vest de Praga, aproape de granița cu Germania. (De fapt aparține regiunii Sudeților, care a fost ocupată de Hitler în 1938.) Orășelul este menționat în cronici încă de prin anul 1000; centrul este din Renaștere și Baroc, casele cu arcade amintind în mare măsură ansamblul Sugălete din Bistrița. Orășelul are o tradiție de sute de ani ca un centru de cultură a hameiului, folosit în prepararea berii; există o vestită bere locală și un festival al recoltei de hamei. Comunitatea evreiască este atestată de pe la 1350 și a existat până la pogromul din 1541, când evreii au fost izgoniți. S-au reîntors abia în a doua parte a sec. al XIX-lea, ponderea populației evreiești ajungând la aproape 1000 de suflete, sau cca. 10% din populațiea de atunci a orășelului. Erau activi mai ales în comerț și în exportul de hamei. Prosperitatea se poate vedea din sinagoga grandioasă, a doua ca mărime din întreaga țară, precum și din clădirile comunității și din cimitirul evreiesc. Din păcate din întreaga comunitate a rămas doar o singură familie de evrei. Ceilalți au fost deportați și supraviețuitorii au plecat. Sinagoga a fost incendiată în Noaptea de Cristal. Noroc că vecinii, care se temeau să nu ardă și casele lor, au stins focul, astfel încât a ars numai interiorul, dar clădirea a rămas. Acum este renovată și datorită acusticii ei deosebite servește uneori ca sală de concert. Dacă ar fi fost numai atât, nu aș fi scris articolul…Read more…
Voi încerca să vorbesc despre felul cum văd eu orașul în care trăiesc de peste 40 de ani, orașul Haifa, cel mai important port israelian la Marea Mediterană, aflat în partea de nord-vest a Israelului, pe o limbă de pământ care înaintează în marea Mediterană. Frumusețea orașului se datorează în primul rând poziției sale geografice, între munte și mare. Punctul cel mai înalt e situat la 495 m deasupra nivelului mării. Privit de sus, venind dinspre Universitate, orașul se desfăşoară ca o pâlnie, sau ca suprafaţa unui con cu vârful pe drumul care trece lângă înalta antenă radio care domină peisajul. Porțiunea de drum din apropierea antenei, care coboară spre Universitate (drumul 672), permite călătorului să privească marea atât înspre vest, cât şi spre est. Într-o zi senină, ea este una din cele mai frumoase privelişti naturale pe care le-am văzut vreodată.Read more…
Drumul de întoarcere de la Bucureşti la Tel Aviv, în ziua începutului de Pesah, 15 aprilie 2022, s-a petrecut la doi ani şi o săptămână, după data lansării cărţii mele, la Bucureşti, la 7 martie 2020. Revenisem în frumosul – de această dată, destul de necăjitul oraş – ca să-mi preiau cărţile rămase în custodie la biroul fundaţiei Academia Civică, condusă de Ana Blandiana. Ca şi altă dată, am avut prilejul unor întâlniri cu oameni aparţinând diferitelor generaţii, prieteni şi cunoştinţe, a căror apropiere m-a îmbogăţit sufleteşte, ca de altfel în toate situaţiile asemănătoare în care mă aflasem în trecut. Prin revenirile mele la Bucureşti pot să realizez, spiritual vorbind, o situaţie imaginară, pe care mi-aş dori-o în realitate, dar ştiu bine că acest deziderat nu va fi împlinit niciodată. Este vorba de comprimarea timpului, atunci când mă regăsesc faţă în faţă cu persoane sau locuri, pe care le-am rvăzut sau le-am parcurs în anii în care am trăit la Bucureşti, copil sau adolescent, sau chiar tânără, la începutul maturităţii sale, acum mai bine de o jumătate de veac. Voi încerca să-mi reorganizez în memorie aceste momente petrecute în doar cinci zile şi voi povesti câte ceva din impresiile pe care le-am avut alături de oamenii dragi pe care i-am întâlnit, marcându-mi trecutul, prezentul şi, de ce nu, chiar viitorul. Marţi 12 aprilie, înainte de ora prânzului, am sosit în Bd. Averescu nr. 11 la apartamentul Lyei Benjamin, o doamnă care învinge în mod admirabil timpul şi lumea din jur, desfăşurând pe o întindere lipsită aparent de margini, o acţiune de creativitate nesfârşită.Read more…
Așa cum se obișnuia în familia mea, sunt și eu mare amator de călătorii. Poate că e și un fel de evadare de mine însumi. Uneori reușesc să mă deplasez până la o distanță de un braț de mine. În plus, de vreo zece ani plec în Asia de Sud-Est, împreună cu soția care îmi este și ghid turistic. Particip la congresul anual al anesteziștilor indonezieni, care are loc la Jakarta spre sfârșitul lunii februarie. Cunoscătorii spun că este unul din ultimele evenimente organizate după moda de odinioară: cu mese delicioase și seri de gală spectaculoase în atmosfera elegantă a unui hotel cu 5 stele. De data aceasta însă, desfătarea nu a prea funcționat, fiindcă amândoi ne-am îmbolnăvit pentru a doua oară de Covid tocmai în timpul congresului, așa încât, vrând-nevrând, am fost nevoiți să ne distanțăm de grup. Nu am mai putut participa nici la mesele delicioase, nici la programele de divertisment. În plus, a plouat destul de mult, din cauza musonului care de data aceasta s-a prelungit ceva mai mult ca de obicei. Criticii ar putea să spună „Așa vă trebuie, dacă nu stați locului!” Ei bine, să stăm locului nu a fost niciodată o opțiune pentru noi. După cele șase zile de congres am făcut de fiecare dată excursii interesante. La urma urmei, nu ajungi în fiecare zi într-așa un capăt de lume.Read more…
Adesea scriu despre Ierusalimul de altă-dată, dar acum a dori să prezint o filă din istoria orașului Tel Aviv. Întâmplarea a făcut că un coleg al soțului meu să vină în Israel și să stea câteva zile la Tel Aviv – un pretext cât se poate de nimerit să dăm o raită și să îl vizităm. Până când cei doi au avut niște discuții de specialitate, eu m-am plimbat prin holul hotelului – și nu m-am plictisit deloc. Așa un hotel n-am mai pomenit! E un adevărat muzeu. Este vorba de hotelul Cinema din Piața Dizengoff. Locul însuși are în ochii mei un farmec aparte. Am mai scris despre Piața Dizengoff. Este, cred, singura piață din lume construită în întregime în stil Bauhaus și formează un tot unitar. Una din clădirile care o înconjoară este hotelul Cinema. Ea adăpostea cel mai elegant cinematograf din Tel Avivul anilor 1940: Cinema Esther. Nemaifiind rentabil, cinematograful a fost închis în 1992. Actualul proprietar, Danny Goldsmith, a moștenit clădirea de la bunicii săi. El a renovat-o și a reamenajat-o ca hotel. Și pentru a desăvârși impresia de cinematograf, în hol, pe perete, se află un ecran unde rulează fragmente din filme vechi și după cea mai bună tradiție americană, spectatorii sunt tratați cu popcorn. Read more…
De mulţi ani îmi doream o escapadă în nordul Europei, să vizitez faimoasele fiorduri şi să mă bucur de lumina soarelui până la miezul nopţii, parte a nopţilor albe scandinave. La sfârşitul lui iunie am reuşit să facem şi aceastăRead more…
Pentru proprietarul de la care ai închiriat casa de vacanță ești un monomaniac cerând întruna parola de Wi-Fi. Într-un final ți-o aduce, complicată foc și fircălită pe spatele unui modem portabil. În timp ce-ți explică modul de funcționare, dă din cap dezaprobator, mormăind ceva despre tinerii din ziua de azi. Și pentru că i se pare că un pic a exagerat cu dojana, îți lasă seara pe terasă drept ofrandă coșuri cu roșii de grădină, piersici zemoase și lămâi culese cu mâna lui. Ba chiar și un prosecco și o sticlă de vin roșu.Read more…
Întrăm în Principatul Monaco, împărţit în mai multe cartiere: Monaco-Ville, unde se află conducerea statului, La Condamine, asociat cu portul Hercules, în care este ancorat iahtul princiar, Fontvieille, unde se află stadionul, universitatea şi celebrul club sportiv AS Monaco FC şi desigur Monte-Carlo cu renumitul Casino. În următoarele minute am pătruns în Monte Carlo şi am introdus cu abilitate Mazda în parcarea subterană din centrul neobişnuitei aşezări. Traversăm încântătorul parc cu statui şi fântâni şi realizăm cu emoţie că ne aflam în Place du Casino, inima oraşului. În fine, oarecum coplesiţi de evenimente, ne aşezăm să bem ceva la o masă în aer liber, de unde admirăm exterioarele cazinoului şi ale nu mai puţin celebrului Hotel de Paris. Clădirile din faţa noastră sunt fără îndoială un succes al arhitecturii din secolul 19. În partea frontală a pieţei tronează clădirea în stil baroc a cazinoului, creată în anul 1878 de Charles Garnier, autorul Operei din ParisRead more…
Călătoria prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani. Dacă în prima parte a acestei călătorii cu „condeiul şi lupa” am ajuns la punctul 20 din cele 36, în care mi-am sintetizat experienţa de turist, vă invit să le parcurgeţi şi următoarele… unsprezece:Read more…
Am intrat pentru prima oară în fantastică lume alpină din Tirol într-o vară fericită, când împreună cu soția și fiii noştri, am aterizat cu Arkia pe micul aeroport din Innsbruck, privind entuziasmat imaginile care ne aminteau (la altă scară) trecutul nostru turistic petrecut cu ani în urmă pe Valea Prahovei. Depășim lacul Ziller, orășelul Bruck și șoseaua întră în Fuschertal, un defileu larg a cărui vedere taie respirația, chiar și a celor mai puțin pasionați de natură. Am intrat pe magnifica autostradă alpină, alăturându-ne celor peste 50 milioane de vizitatori care din 1935 au traversat cea mai faimoasă șosea alpină din Austria. Ajungem la Ferleiten unde plătim intrarea în Hohe Tauern National Park și continuăm ascensiunea emoțională a acestei zile de neuitat.Read more…
Cu toate că au trecut 150 de ani, multe locuri legate de „afacerea Shapira”, despre care am pomenit în numărul trecut, există și azi. Propun cititorilor un tur virtual prin Ierusalim în căutarea trecutului. Principala mea sursă de informații este Fetița din Ierusalim, romanul autobiografic scris de fiica lui Shapira, sub pseudonimul Myriam Harry. Ea apare în carte cu numele de Siona – cea născută pe Muntele Sion. Bineînțeles că este literatură, cartea nu poate fi luată automat ca document. Totuși multe amănunte din carte se potrivesc cu cele pe care le aflăm din presa vremii și în alte surse istorice. (Romanul se găsește în întregime aici: https://baabel.ro/2020/12/fetita-din-ierusalim/ ) Pentru a ne închipui cum arăta orașul la venirea lui Shapira, ne folosim de harta lui Wilson din 1865. Cetatea Ierusalimului este însemnată cu roz. Spre vest este Poarta Jaffa, cu Cetățuia și Turnul lui David. Complexul din spatele cetățuii cuprinde biserica Christ Church, cea mai veche biserică protestantă din Orientul Apropiat și încă câteva clădiri, printre care și casa unde locuia Shapira,…Read more…
La Bucureşti sunt realizări vizibile legate de progresul tehnologic, socio-economic al societăţii româneşti, dar pe de altă parte, e din ce în ce mai dezolant să observi multe case vechi cu tencuiala căzută, străzi al căror pavaj este fisurat, chiar atunci când pietrele rotunde de altă dată sunt înlocuite în majoritate cu asfalt. Acoperişurile caselor cu structuri foarte învechite produc un sentiment de tristeţe şi de teamă, pe care de această dată nici eu nu l-am putut învinge. Prima zi la Bucureşti a fost o revenire într-un ambient ploios, în care plăcerea cea mai mare mi-a făcut-o revederea cu vechea şi eterna mea prietenă şi colegă de facultate Doina C., venită de la Constanţa pentru a ne întâlni din nou, chiar şi pentru puţine ceasuri. Profesor universitar în domeniul optimizărilor în transporturi maritime, Doina C., vine să mă întâlnească ori de câte ori ajung la Bucureşti, pentru a depăna amintiri, chiar visuri, unele împlinite, iar altele ba, dar pe lângă acestea discutăm şi unele din realităţile de astăzi ale vieţii noastre şi ale familiilor noastre.Read more…
De Franța sunt atașată în cel mai drag mod încă din tinerețe, atunci când se constituia într-un vis care părea irealizabil, Cortina de Fier fiind lăsată bine peste partea aceasta a lumii. Franța are câte ceva pentru fiecare vizitator al său: peisaje încântătoare și foarte diverse, istorie extraordinar de bogată, cultura care de sute de ani își pune amprenta pe întreaga Europă (aici s-au câștigat cele mai multe premii Nobel pentru literatură), are artă, tehnologie avangardistă, gastronomie (în medie aici se lansează zilnic două cărți de rețete), vinuri, modă (este considerată capitala mondială a parfumurilor), cinema, până și maniere și multe altele, pe alese, asta doar la o trecere în revistă foarte sumară. În plus, această țară mi-a oferit și privilegiul unei prietenii care rezistă de decenii. Curiozitățile Franței sunt multe, lucruri care o fac interesantă la fiecare pas, fiind cea mai vizitată țară din lume, iar Parisul este cel mai fotografiat oraș. Franța este țara cu cele mai multe fusuri orare din lume, 12, unul pentru Franța metropolitană (France métropolitaine) aflată în Europa și 11 pentru Franța de peste mări (France d’outre-mer) teritoriile franceze aflate pe celelalte continente, unde trăiesc cam 2,5 milioane de francezi pe 20% din suprafața totală a țării.Read more…
Am scris, pe parcursul anilor, despre câteva repere de arhitectură ale orașului meu, Oradea – clădiri pe care le consider cele mai reprezentative și de importanța cea mai mare. Alegerea lor îmi aparține și nu puteam să nu includ și cetatea medievală, locul unde istoria veche își dă întâlnire cu prezentul, un loc emblematic pentru oraș. Amintirea mea cea mai concretă și cea mai îndepărtată din Cetate datează din 1996, atunci când am dat acolo examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere. Sediul Poliției Rutiere era acolo, în alt corp al Cetății (are 16 clădiri) se găsea sediul filialei Bihor a Arhivelor Naționale, iar ceva mai încolo era cea mai mare brutărie a orașului. M-am descurcat bine la testarea teoretică obținând punctajul maxim, dar examenul practic nu prea mi-a ieșit. Ceea ce am învățat atunci de la polițistul examinator a fost că șoferii sunt de două feluri: cei care și-au lovit mașina și cei își vor lovi mașina. Eu nu am lovit nicio mașină, pentru faptul simplu că nu am condus mai mult de o oră în total, după ce mi-am luat permisul. Au trecut acuși 30 de ani de atunci și condusul a fost mai mult o ambiție de moment, dar prin intermediul acestei întâmplări am cunoscut eu întâi și-ntâi Cetatea din Oradea. Mulți ani, zeci de ani din istoria recentă a Cetății, aceasta se degrada văzând cu ochii. La un moment dat a fost părăsită cu totul, instituțiile sau firmele se mutaseră în sedii mai potrivite activităților lor. În 2010 – în principal, pe fonduri europene, cu o contribuție a Primăriei Oradea – a început restaurarea temeinică a Cetății care continuă şi în prezent, când lucrările se concentrează pe zidurile externe de apărare. Proiectul inițial a costat peste 20 de milioane de euro și a durat 5 ani.Read more…
Îmi este greu să găsesc cuvintele cu care să descriu emoţiile, sentimentele şi gândurile care m-au însoţit în călătoria pe care am făcut-o, alături de motocicliști din Israel, Canada, Australia, Grecia, Cehia, Germania şi Ungaria. Nucleul acestui grup de evrei,Read more…
Primul popas a fost Hong Kongul. Inutil a aminti faptul că tot ce vezi acolo e inedit, chiar și pentru cel care a vizitat cel puțin o dată China, așa zisul mainland. Amintesc învecinarea geografică a Hong Kongului cu cea mai populată țară a globului, pentru că totul acolo e influențat și se petrece în umbra marelui părinte, care și-a pierdut unul din ”copii” în urmă cu o mulțime de ani, dar care se pregătește să-și reunească ”familia” deajuns de curând, cam prin anul 2047, adică peste 30 ani.Read more…
Tocmai absolvisem anul întâi de medicină la Timișoara când am dat peste un anunț: Biroul de Turism pentru Tineret organizează o excursie în Cehoslovacia. M-am înscris, ce aveam de pierdut? Știam că șansele mele de a primi aprobarea erau minime pentru că toată familia înaintase demult actele pentru emigrare în Israel. Dar, vorba aceea, „prost să fii, noroc să ai”: cererea de emigrare fusese înaintată la Arad, iar excursia se făcea din Timișoara. Era înainte de éra internetului, nimeni nu și-a luat osteneala să cerceteze și am primit aprobarea! A fost unul dintre evenimentele cele mai de seamă ale vieții mele de până atunci. Era prima excursie în străinătate, eram pentru prima oară independentă, era prima mea întâlnire cu civilizația occidentală (chiar dacă țara era dincoace de Cortina de Fier), am văzut pentru prima oară o catedrală gotică „adevărată”[1]… Frumusețea orașului m-a impresionat profund. În trei zile l-am străbătut în lung și în lat, am umblat până mi s-au tocit picioarele și am reușit să văd o mare parte din monumente și priveliști. Atunci mi-am promis mie însămi să fac tot posibilul ca să revin.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
