Copilărie în umbra războiului

Feb 6, 2020By

M-am născut chiar de ziua mamei mele, în 24 septembrie 1935. Nu am trecut prin grozăviile prin care au trecut milioane de evrei și chiar unii oameni de alte naționalități. Aș spune că un antisemitism mai „moderat”, uneori fățiș, alteori mascat, m-a urmărit până în 1975, când am reușit să primesc aprobarea pentru a emigra în Israel, după 25 de ani de la depunerea primei cereri. Totuși, am fost atins de câteva evenimente neplăcute, care au lăsat o amprentă amară asupra întregii mele vieți. M-am născut la Lugoj, în Banat. Familia avea o casă destul de spațioasă, o parte din ea fiind ocupată de prăvălie. Casa mai există și acum. Nu aveam apă curentă în casă. Aveam o fântână în curte, dar apa ei nu era potabilă, așa încât trebuia să aducem apa de băut din fântâna casei vecine. Baie aveam, dar apa trebuia pompată din fântână în două butoaie instalate în pod. De acolo apa ajungea în cazanul băii, unde era încălzită. Tot în casă era și prăvălia, care avea marfă de toate felurile: zahăr, ciocolată (care mă interesa în mod special), condimente, vopsele, obiecte de fierărie, etc. Spre bucuria mea erau și o mulțime de cuie de toate dimensiunile, pe care aveam voie să le bat în podeaua de scânduri. Ce ocupație minunată!Read more…

Feb 6, 2020 3 comments

Frânturi de Amintiri: Israel [partea a doua] Muzica și Filatelia

May 28, 2020By

Era în 1977. Trecusem prin două locuințe închiriate. De fiecare dată gazda putea să întrerupă contractul. Trebuia să ne luăm inima în dinți și să cerem un împrumut de la Sochnut ca să ne putem stabili într-o locuință definitivă. Eram la începutul carierei noastre în Israel și ne temeam că nu vom face față. Dar cei veniți înaintea noastră ne încurajau, spunând că numai așa vom putea avea locuința proprie. Am ales o locuință într-un bloc aflat în construcție; trebuia să fie gata peste doi ani.La Tel Aviv, în Centrul Dizengoff, era un mare magazin de instrumente muzicale, cu o sală întreagă destinată numai pianelor și pianinelor. De fiecare dată când eram prin preajmă intram și cântam câteva note la fiecare. Vânzătorul spera să ne convingă să cumpărăm. Eu mă delectam cu pianele Steinway, Yamaha, Blüthner, Kawai, Bechstein… Ani de zile aveam obiceiul să intrăm în magazinul cu piane. Într-o zi, plimbându-ne printre piane, vânzătorul ne-a întrebat ce dorim. Noi am răspuns că ceea ce dorim nu putem cumpăra. Atunci el ne-a arătat un pian Yamaha nou, dar care fusese expus ca reclamă un an întreg și de aceea se vindea la preț redus cu peste 50%. Avea numele Yamaha scris cu litere de-o șchioapă, dar asta nu ne deranja. În scurt timp pianul a fost adus în locuința noastră. Îl avem și acum. Eu continuam să exersez și mi-am găsit o profesoară din Rusia. Copiii au învățat și ei, dar nu aveau mare talent și în scurt timp au renunțat. Și nepoții au luat lecții. Uneori cântam împreună cu Eva.Read more…

May 28, 2020 7 comments

Liceul “Cultura Max Aziel”

Dec 24, 2020By

Despre liceul evreiesc “Cultura B” s-a scris și s-a vorbit mult și pe bună dreptate, deși a avut o existență scurtă. Dar dacă se vorbește despre “Cultura B”, înseamnă ca a existat cândva și “Cultura A”. Denumirea exactă a fost “Cultura Max Aziel”. Aceasta funcționa în str. Zborului 11, iar eu am învățat la acest liceu între anii 1929 și 1937 și îmi propun să relatez unele amintiri din acea perioadă. Spre norocul nostru am avut cadre didactice bine pregătite, cu experiență, unele chiar de excepție, cărora le datorăm în buna măsură realizările noastre în viață. Director era Benedict Kanner și subdirector S. Beinglas. În ultimii doi ani au fost numiți Rafael Fayon și Victor Marcus. Dintre ceilalți profesori îi amintesc pe Isac Blum (care a ajuns mai târziu profesor universitar), Iosif Brucar (care a devenit colaborator al Institutului de filozofie al Academiei Române), rabinul M. A. Halevi (care a studiat la Sorbona), rabinul dr. Alperin, Kalman Holland, Theodor Löwenstein (care a devenit o personalitate importantă în Israel, o stradă din Ierusalim îi poartă numele), Kandel, S. Calmanovici, S. Littman (care a devenit apoi director la “Cultura B”), Nahum Jelewinski (profesor de limba ebraică), P. Isaia Vardi, Stambler, Manase Edelman (mort în Transnistria), H. Schwartzman (care a devenit mai târziu dirijorul orchestrei Teatrului Evreiesc de Stat), I. Gutman (ucis la Jilava în zilele pogromului legionar), Emil Boldan. El mi-a fost profesor de limba și literatura româna și peste ani am devenit colegi, el redactor șef la gazeta Ministerului Învățământului, eu redactor șef la gazeta Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor. Am citat în primul rând profesorii evrei, dar la “Cultura Max Aziel” am avut și profesori creștini: Al. Giuglea, Petre Mirodescu, Pascal Demetrescu și Leon Viorescu (coleg și prieten cu Nicolae Tonitza).Read more…

Dec 24, 2020 6 comments

120 de ani de la înființarea Spitalului Shaarey Tzedek

Mar 10, 2022By

În ianuarie 2022 comunitatea medicală din Ierusalim a aniversat 120 de ani de la înființarea Spitalului Shaarey Tzedek, unul din marile centre medicale din Israel. La început de secol XX, la Ierusalim funcționau trei spitale evreiești: Spitalul Rothschild, Spitalul Misgav Ladach (Refugiul bolnavilor) al obștii sefarde și Spitalul Bikur Holim (Vizitarea bolnavilor). legendarul Dr. Moshe Wallach. El și-a dedicat întreaga viață acestui spital: a introdus medicina modernă a acelor ani, a tratat bolnavi de orice religie, fie ei evrei, creștini, sau musulmani, a tratat gratuit pacienții fără mijloace materiale.Read more…

Mar 10, 2022 5 comments

In Memoriam

Oct 6, 2022By

Două supraviețuitoare ale Holocaustului, eliberate de Forțele Aliate din lagărele de exterminare Auschwitz-Birkenau, slăbite și extenuate după un an trăit în condiții inumane, porniseră pe așa-numitul drum al morții. Bestialitatea fasciștilor din lagăr n-a reușit să stingă licărirea de speranță în supraviețuire și întoarcere la casa părintească, de unde au fost luate cu forța când Germania fascistă încerca să găsească „soluția finală” pentru exterminarea evreilor din Ungaria. Elisabeta, o tânără de 21 de ani, mezina unei familii de evrei ortodocși cu 13 copii din comuna Baktalórántháza, din estul Ungariei, a supraviețuit împreună cu o soră a ei. Părinții și șapte frați și surori mai vârstnici au fost despărțiți de ele în primele ore de selecție, pe rampa de tren din lagăr, ultimul lor drum fiind spre camerele de gazare. Elisabeta nu știa nimic de soarta celorlalți frați și surori. După o peregrinare lungă și obositoare, au poposit pe o pajiște înflorită. În apropierea lor s-a așezat un tânăr. Era tot un supraviețuitor, unul din miile de evrei din convoaiele marşului morţii După câteva minute și-a luat inima în dinți, s-a apropiat și s-a prezentat: – Mă numesc Friedmann Zoltán, am scăpat cu viață după ani de muncă forțată într-un lagăr de concentrare din Bor, Iugoslavia. Am lucrat ca ajutor de mecanic de locomotivă pe trenurile care transportau cărbuni spre Germania.Read more…

Oct 6, 2022 2 comments

Un tablou cu fotografii şi istoria unui magazin din Cluj

May 16, 2024By

De curând am dat peste reproducerea unui tablou cu fotografii, realizat în 1936, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la inaugurarea  templului Neolog din Cluj, de pe str. Horea. O parte dintre cei ce mă privesc din această fotografie sunt rude mai mult sau mai puţin apropiate ale familiei mele. Pe mulţi nu i-am cunoscut personal, căci au trecut în lumea celor drepţi înainte de naşterea mea, dar am avut curiozitatea de a le cunoaşte biografia. Ei au fost conducătorii unei comunităţi cu un trecut glorios, o comunitate care în perioada interbelică era numeroasă şi prosperă. Voi trece în revistă mai multe nume, dar am să mă opresc mai mult asupra unui dintre conducătorii evreimii clujeje din perioada interbelică: Jenő Szabó.Read more…

May 16, 2024 3 comments