Portocala

Aug 9, 2018By

Aseară după spectacol, în timp ce mă demachiam, colegul meu de cabină, actorul Dumitru Onofrei, îmi spune: “Hai spală-te mai repede, îmbracă-te şi vino cu mine am să-ţi arăt ceva.” Onofrei era actor mai vechi la Teatrul Naţional şi mai în vârstă decât mine cu vreo 10-12 ani. Eu aveam 14 ani şi el avea 24 sau 26. Mă uitam la el ca la un frate mai mare şi el avea grijă de educația mea artistica. L-am urmat imediat şi am ieșit împreună pe la intrarea actorilor ce se afla în spatele teatrului direct în strada principală Cuza Vodă… Strada, în trecut atât de falnică şi mândră, era acum jalnică, de parcă trecuse un tanc peste ea. Nu magazine, nu cofetării, din cele două cinematografe numai unul mai funcționa, din când în când: Trianon. Ne-am oprit în faţa unui magazin de delicatese, prăfuit. Oblonul era tras, dar la lumina felinarului de pe strada ne-am uitat înăuntru, prin gratiile oblonului magazinului care era gol. Complet gol. La fel şi vitrina. Goală şi prăfuită. în mijlocul ei era o farfurioară cu ceva ca o minge de culoare galbenă. Onofrei se apleacă spre mine şi mă întreabă: „Ştii ce-i asta?“ „Nu”, zic eu cu ochii la globul auriu. Asta este o portocalăRead more…

Aug 9, 2018 3 comments

Dacă-i uităm îi omorâm din nou

Jan 17, 2019By

Nu i-am cunoscut. Nici pe el şi nici pe tatăl lui. El era un tânăr de 38 de ani. Încă locuia cu familia, pe strada Pitagora, în cartierul evreiesc din București. Era un tip deștept căruia “îi mergea mintea”, cu opinii liberale, sportiv, bine făcut, care juca fotbal ori de câte ori avea puțin timp liber.

În contrast cu el, tatăl său era un evreu de tip vechi, ortodox, care trăia pentru a-şi face datoria de evreu religios. Era un om cunoscut pentru tradiționalismul şi corectitudinea sa. Era capul unei familii cu opt copii, patru băieți şi patru fete. Viața lor era una obișnuită, asemănătoare cu a multor evrei care trăiau în București în anii 40 ai secolului XX. Nu erau bogați dar trăiau bine. Erau antreprenori şi conduceau o afacere cu textile. Se numărau printre furnizorii Casei Regale şi în ciuda dificultăților cu care se confruntau toți evreii din România acelor vremuri, se părea că erau pe drumul cel bun. Până într-o zi. Dimineața zilei de 21 ianuarie 1941 l-a găsit pe bătrânul evreu rugându-se, alături de alți evrei, la Templul Coral.Read more…

Jan 17, 2019 2 comments

De ce nu am rămas în Canada

Oct 31, 2019By

Când ne-am întors din deportare, rudele noastre din Montreal și din Los Angeles ne-au făcut prima ofertă de a ne mijloci o eventuală emigrare. Cred că părinții ar fi fost de acord, dar eu, care începusem chiar la 1 Mai 1945 anul I la facultatea de medicină la Iași și eram îndrăgostită până peste cap de viitorul meu soț, nici nu voiam să aud, mai ales că speram că și în România sfârșitul războiului va aduce o lume nouă. De altfel nici nu mă simțeam în stare să iau încă o dată totul de la capăt. Mai mult, aveam impresia că rudele nu erau chiar atât de entuziasmate de venirea noastră. Oricum, de continuarea studiilor nu putea fi vorba. Ei ne-au avertizat că în caz că vom reuși să emigrăm, urma mai întâi să lucrez și să-mi susțin sigură cheltuielile pentru învățătură. Sora mea mai tânără încă nu avea dreptul de decizie. Până la urmă, cu mii de mulțumiri, familia a refuzat oferta. Poate că am fi preferat Israelul, dar el încă nu exista ca stat și mărturisesc că pe mine nici această idee nu mă atrăgea, dar e adevărat că nici nu prea știam despre ce era vorba. M-am apucat serios să recuperez anii de învățătură pierduți. Am reușit de bine-de rău să fac ultimele două clase de liceu într-un an, am început medicina la Iași și în 1947 m-am tranferat la IMF București, m-am căsătorit și din dragoste, dar și pentru a obține buletinul necesar transferului. O nouă ocazie de a vorbi despre emigrare, de astă dată în Israel, a fost la începutul anilor 50, când a survenit primul val masiv de emigrări…Read more…

Oct 31, 2019 10 comments

Succese, avansări şi amintiri triste în 20 de ani de carieră…

Apr 16, 2020By

Noua mea funcție în Haifa mi-a asigurat – într-un colectiv dominat de absolvenți ai unor universități americane şi israeliene de elită – trecerea cu buretele peste păcatele mele ereditare (ca să spun aşa), cum ar fi: studiile făcute în România, ivritul negramatical cu un incurabilul accent valah şi lipsa unor grade de colonel în rezervă, atât de importante pentru avansare în Ţara Sfântă. La graţierea “tarelor” amintite mai sus au contribuit lipsa totală de inhibiţie cu care, în diverse faze, am susţinut în faţa yankeilor soluţii tehnice ieşite din comun, un număr de lucrări prezentate la conferinţe internaţionale, precum şi titlul american de Certified Engineer – toate la un loc constituind o vopsea made în UȘA, aplicată peste materialul uman de bună calitate (zic eu) sosit cu Tarom-ul la aeroportul Ben Gurion, în ianuarie 1980.Read more…

Apr 16, 2020 9 comments

Pâine

Sep 3, 2020By

În vara anului 1993 mă aflam la Galați, unde lucram la Teatrul Dramatic. Dimineața devreme primul drum era la piață, ca să-mi cumpăr de-ale gurii. Locuind în teatru și neavând frigider, eram nevoit să mă aprovizionez zi de zi cu alimente proaspete, fiindcă era vară și ce rămânea pentru a doua zi se strica. După ce mi-am cumpărat destul pentru ziua respectivă, m-am instalat în rând la pâine. Înaintea mea era un domn îmbrăcat elegant, cu costum, cravată, pălărie și ținea în mână o servietă. Era înalt și cu toate că era trecut de vârsta mijlocie, se ținea încă destul de drept. Când i-a venit rândul, s-a apropiat de vânzătoare și i-a întins mâna în care ținea bănuții pentru pâine. Fata i-a numărat din palmă și a observat că nu era destul (peste noapte pâinea se scumpise cu un leu). Domnul elegant nu era pregătit pentru o asemenea eventualitate. Neavând suma necesară, s-a retras tăcut și a ieșit. La rândul meu mi-am cumpărat pâinea și m-am îndreptat spre ușă. Când să ies, îl zăresc pe domnul meu, stând ceva mai departe de ușă, resemnat și cu ochii plecați…Read more…

Sep 3, 2020 9 comments

Buletin de București – august 1947

Aug 12, 2021By

Au trecut foarte mulți ani de atunci și parcă a fost ieri. Îmi amintesc fiecare amănunt. Era o secetă cumplită, o vară foarte caldă și o inflație atât de mare, încât kilogramul de mălai costa 600.000 lei. Tocmai terminasem anul III la facultatea de medicină din Iași și începusem să-mi dau seama ce înseamnă să fii medic, după cei doi ani de așa-zisă teorie. În anul III de facultate semiologia mi-a dezvăluit adevărata frumusețe a meseriei de medic și voiam cu orice preț să știu mai multe. Credeam că voi putea s-o fac cel mai bine la București, dar pentru asta aveam neapărată nevoie de un buletin de București. Singura posibilitate de a-l obține era căsătoria cu cineva din București, la fel ca în filmul lui Calotescu din 1983, Buletin de București. Dar eu nu doream o căsătorie fictivă, ci una adevărată. Mă săturasem de scrisori și voiam să fiu împreună cu viitorul meu soț. În luna august 1947 am căzut de acord să vin la București și să ne căsătorim civil, ca să-mi pot face formele pentru buletinul de București și apoi mutarea la I.M.F. București, ca să pot începe anul IV. Read more…

Aug 12, 2021 7 comments

Amintirile unui medic stagiar rural (II)

Jun 16, 2022By

Într-una din aceste duminici, în timp ce stăteam cu părinții mei care veniseră să ne viziteze, liniștea serii a fost întreruptă de țipetele și gălăgia unor localnici care încercau să între în incinta dispensarului. Tineri răniți, cu cuțite și topoare în mâini, însoțiți de prieteni sau membri de familie, invadaseră sala de așteptare. Nu știam cum să-i potolesc pe acești oameni, al căror comportament ieșise de sub orice control. Am văzut răniți plini de sânge culcați pe podea sau pe băncile din sala de așteptare. Nu aveam timp să stau pe gânduri, răniții trebuiau tratați de urgență. Părinții priveau speriați și îngrijorați prin geamul locuinței noastre, fiind martorii unei situații groaznice, la care erau expuși pentru prima oară în viață. Am cerut ajutorul miliției locale pentru a bloca intrarea publicului în sala de tratamente, l-am chemat de urgență pe Ion, asistentul meu cel mai versat în situații asemănătoare, și împreună am cusut rănile, le-am bandajat și încet, încet, toți răniții au părăsit dispensarul. Abia atunci am observat încă un rănit, aproape adormit sub una din băncile sălii de așteptare. Avea fața plină de sânge, inclusiv bandajul care-i acoperea urechea stângă. După ce am scos bandajul, am descoperit o imagine pe care nu o mai întâlnisem în viața mea: urechea era tăiată și atârna numai pe o bucățică de piele. Read more…

Jun 16, 2022 9 comments

Pesach la Câmpulung

May 4, 2023By

De Pesach mi-am amintit de copilăria din Câmpulung Moldovenesc şi modul în care petreceam această sărbătoare în familie şi m-am gândit să împărtăşesc aceste amintiri cititorilor revistei Baabel. Familia noastră nu era foarte religioasă, dar mama totuși respecta toate datinile. De fapt pregătirea întregii case pentru sărbătoare începea cu mai multe zile înainte. Nu vreau să vorbesc de curățenia care se făcea în toată casa. Chiar și în dulapurile de haine se făcea curat și în toate sertarele, mai ales în cele din bucătărie, ca să nu rămână cumva o firimitură de pâine. În ziua dinaintea sărbătorii se mânca în veranda de la intrare. Bineînțeles că noi copiii evrei nu mergeam la școală, absențele fiind motivate. Aveam în casă un set complet de veselă pentru Pesach: farfurii, cești, pahare și oale, care în timpul anului erau depozitate într-un loc special și înainte de întrebuințare erau spălate. Noi, copiii, sora mea și cu mine, făceam baie, ne îmbrăcam de sărbătoare și îl așteptam cu masa pusă pe tata care venea de la sinagogă.Read more…

May 4, 2023 7 comments