Încep prin a declara că rândurile de față mi-au fost impuse de ultimele evenimente legate de decizia Consiului de Securitate al ONU, privitoare la teritoriile la est de Iordan, așa numitul West Bank. Decizia de care vorbesc declară West Bank (inclusiv Ierusalimul de est, adica și Zidul plângerii și cartierul evreiesc din orașul vechi !!) teritoriu în care Israelul nu are voie să construiască nimic, și în care israelienii nu au voie să se așeze. Iar toate așezările existente în acest moment sunt declarate ilegale, nule și neavenite.Read more…
Ieri era încă o tristă așteptare. Azi a devenit o tristă realitate. Pentru câteva zile se vor liniști spiritele și poate buna cuviință va pune surdina pe ”țambalul” strident al vociferărilor publice. Dar societatea românească atât de divizată, atât de pestriță și atât de nemulțumită cu ea însăși în scurt timp va reveni la obișnuitele metehne și va continua cu disperare să caute un ”țap ispășitor.” Să nu uităm că rolul parlamentului nu este acela de a conduce statul, nici să-l administreze, ci aproape exclusiv acela de a elabora legi înțelepte, clare pe înțelesul oricărui cetățean, dar mai ales a puterilor chemate să organizeze și să supravegheze aplicarea lor. Nu numai că ignorăm calitățile morale, intelectuale, de comunicare, pe care un parlamentar trebuie să le aibă, dar de multe ori au fost propuși deputați sau senatori (de către partide sau organizații ale minorităților:), după criterii exclusive de interes de ”gașcă”. Read more…
M-am hotărit să fiu în ton cu moda și să scriu despre fotbal. Viața de pensionar (ce-i drept, activ) îți oferă și anumite drepturi și prerogative. De exemplu să amâni pentru mai târziu multe din ceea ce ești obligat să faci. Și asta ca să-ți creezi timp liber pentru alte preocupări, mai puțin (sau deloc) stringente, cum ar fi vizionarea zilnică a numai puțin de trei meciuri de fotbal, transmisie directă din patria putiniană. Deci se poate spune că am acumulat suficient material pentru nu unul ci mai multe articole pe acest subiect, al campionatului mondial de fotbal, care ține milioane (miliarde?) de indivizi de pe toată suprafața pământului fixați în fața ecranului de televizor cel puțin șase ore pe zi, timp de o lună. Trebuie să mărturisesc de la bun început că la mine patima vizionării de meciuri de fotbal (și de baschet) e de când a apărut în casa părintească pentru prima oară un televizor, adică de mai bine de 60 ani. Cred că în toată viața mea am petrecut în fața micului ecran mult mai multe ore decât în contemplarea unui peisaj muntos sau acuatic (mea culpa!)Read more…
Cu îngăduința cititorului și speranța că acesta va încerca să facem împreună un exercițiu de gândire logică, voi începe, ca și în alte ocazii, cu o definiție. Asta pentru că sunt mulți cei care folosesc termeni fără să fie siguri dacă le cunosc înțelesul. Auzim sau citim discursuri care declară ”suntem impotriva oricărei forme de discriminare”. Să luăm al doilea înțeles al aceastei definiții: ”Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente etnice, rasiale, sexuale etc.” Indiferent unde trăiește, evreul a fost de-a lungul istoriei, acel exemplu tipic de discriminare a unei minorități, Suntem o minoritate care a străbătut epoci ca să ajungă să își obțină drepturi civile, iar asta este un adevăr istoric și mai ales valabil în multe țări. Prin urmare, un popor care a suferit consecințele discriminării, intoleranței, antisemitismului și a trecut prin Holocaust este un popor care nu poate fi de acord cu discriminarea. Acum aș mai face un pas spunând că evreii sunt cetățeni loiali ai țărilor pe teritoriul cărora s-au născut. Desigur că mă refer la majoritatea acestei minorități, pentru că pădure cu uscături avem și noi. Evreii sunt inteligenți, educați și au calități native cultivate de-a lungul generațiilor, dar asta nu înseamnă că sunt toți așa. Suntem o diversitate ca oricare alții. Au fost găsite urme ale existenței evreilor pe aceste meleaguri încă din lumea antică, prin urmare evreii care sunt născuți aici sunt de aici, adică nu pot fi considerați străini în propria țară, nici dușmani, nici spioni ai unora sau altora sau mai știu eu ce altă alegere din clișeele profund antisemite aflate pe agenda unor extremiști. Cred că putem recunoaște că, cel puțin deocamdată, antisemitismul nu este pe agenda oficială, declarată a vreunui partid. Reorientările ce au loc în prag de alegeri europene fac obiectul unei alte teme, una de natură să îngrijoreze. Am să citez doar ce a spus acum câteva zile un om politic, desigur că nu de pe la noi, ci dintr-o țară pilon a Uniunii Europene. A spus că ”Patriotismului i se opune naționalismul”. Este ceva ce trebuie să ne dea de gândit tuturor, dar voi reveni la această temă… Să mergem la al treilea înțeles al definiției discriminării: ”Acordarea unui tratament favorabil unui grup, categorii sociale etc. pentru a-l ajuta să devină egal cu celelalte”. Aici începe lumea civilizată actuală să aibă o problemă.Read more…
Deunăzi am avut o discuție pe cale electronică cu o distinsă persoană de a cărei colaborare și ajutor mă bucur deseori, atunci când, împins de la spate de virusul scrisului, pun câte ceva pe hârtie/calculator. Discuția survenise în urma unui material în care doream să prezint o anumită stare de fapte actuală, dar care începea cu o (prea lungă?) introducere, în aparență fără nicio legătură cu subiectul ales. Reacția distinsei mele interlocutoare nu a întârziat să sosească. ”Domnul meu”, zicea ea (de fapt cuvintele îmi aparțin mie, doar ideea e a persoanei de care scriu), ”cititorul zilelor noastre nu are timp și nici răbdare să parcurgă un sfert de articol ca să ajungă la miezul lui. E nevoie de a-i spune direct și imediat despre ce e vorba, altminteri îl pierzi înainte ca el să ajungă la subiectul articolului”. Am încercat s-o conving, explicându-i că eu nu sunt jurnalist, că numai jurnalistul e obligat să prezinte faptele aproape goale cu scopul de a-și informa publicul de ultimele noutăți. Eu, îi spuneam, sunt doar medic, în cel mai bun caz un eseist amator și ca eseist am dreptul la divagații. Să spun drept, în aceste ultime zile de la discuția amintită, m-au cam ros îndoielile. Cine sunt eu , mi-am zis, să creez teorii într-un domeniu care nu-mi aparține mai deloc?Read more…
Îmi permit să amintesc cititorului faptul că ultima mea contribuție la reușita gazetă electronică, BAABEL, prezenta un film recent al lui Woody Allen. Până atunci nu avusesem nici ocazia nici dorința de a mă transforma în critic de artă cinematografică, dar m-am scuzat menționând că Allen e un tip foarte apropiat de existența mea intelectuală de-a lungul multor ani. Cine și-ar fi închipuit că în mai puțin de două săptămâni, traversând aceeași stradă din micul meu Omer sudic, spre cinematograful de cartier, aveam să vizionez un film care mă obligă să iau din nou ”condeiul în mână” și să-l comentez?! Întors acasă (adică 50 pași de la ieșirea din cinematograf) m-am trezit gândindu-mă că de fapt ce văzusem nu prea era original, deși foarte bine realizat și cu o serioasă încărcătură de romantism sentimental (sau sentimentalism romantic). Uite, mi-am zis, în primul rând adu-ți aminte de cele două filme ale lui Marcello Mastroianni. Primul, Intervista, aduce pe celebrul actor în casa Anitei Ekberg, în Suedia, amândoi deja vârstnici, mână în mână și revăzând după 25 ani, cu lacrimi în ochi, celebra scenă de la Fontana di Trevi, din filmul 8 ½. Sau tot el în Pret à porter, în care eroul își regăsește iubita din adolescență, amândoi se retrag plini de pasiune erotică într-o cameră de hotel, el o așteaptă în pat, ea se dezbracă și se apropie tiptil de iubitul de odinioară, care însă între timp sforăie ca în vremuri bune!!!Read more…
De când a început pandemia de coronavirus, ne plângem foarte mult și pe bună dreptate de izolarea care ne-a fost impusă celor vârstnici, dar și separarea familiilor în unități mici, limitarea mișcării libere, a întâlnirilor cu familia și prietenii, excursiile în aer liber, etc. Am învățat în această perioadă care sunt dezavantajele și chiar pericolul care ne paşte sănătatea fizică, psihică și intelectuală, până la cazuri extreme – oameni care au murit în singurătate și doar întâmplător s-a aflat de ei. Nici copiii și nici tinerii nu sunt scutiți de limitările pe care nu le cunoșteau și astfel sunt nevoiți să caute un mod de a se adapta acestei situații, a cărei durată nu o știe nimeni. Și nu în ultimul rând, în multe țări ale lumii rata șomajului a crescut cu zeci de procente. Mulți și-au pierdut pâinea de toate zilele. Gândindu-ne cu ce să echilibrăm aceste dezavantaje, putem ajunge la concluzii care să ne surprindă.Read more…
După șase luni de situații de alertă, urgență și ce ne-a mai adus pandemia, ar fi trebuit să ne fi obișnuit, să fim pregătiți pentru începerea școlilor. Astăzi se dovedește că nu prea suntem. Spun ”suntem”, pentru că toată societatea trebuia să fie pregătită, începând cu guvernanții, indiferent care ar fi ei, cei care la un moment dat sunt în această poziție de responsabilitate. Aproape 3 milioane de copii încep astăzi școala! Mulți nu știu în ce scenariu se găsește școala lor. Să fie scenariul verde, galben sau roșu? În afara oamenilor racordați la canalele media, radio, tv, restul populației, cu mic, cu mare, nu știe ce sunt aceste scenarii. Acum nu mă refer la cei care nu mai pot frecventa școala, în principal din cauza condițiilor de viață mai puțin decât precare. Ce să ne referim la tablete, dacă acei copii nu pot avea condiții minime de igienă, sau le lipsește hrana și o apă de băut care să îndeplinească normele legale. Cine a trecut prin asemenea sate știe despre ce este vorba. De acord, este pandemie, dar de ce nu sunt gata toate școlile să își primească copiii!? Ce s-a întâmplat din primăvară până acum?! Cum s-au pregătit!? Ce se întâmplă acum este de natură să zăpăcească și cele mai bine organizate minți și să irite cele mai calme firi. Școala la care învață nepotul meu este de săptămâna trecută în scenariul roșu și se pare că însăși directoarea ar fi contactat virusul…Read more…
De săptămâni întregi discutăm cu toții și peste tot despre campania de vaccinare, despre diferitele tipuri de vaccin și dorința noastră, a tuturor, să ne întoarcem cât de cât la normalitate, la muncă, distracție, colegi, familie și prieteni, așa cum ne obișnuiserăm să trăim înaintea acestei pandemii de proporții istorice. Iar într-o convorbire (online, firește) cu un fost coleg de liceu, acum cercetător în Statele Unite, nu aveam cum să nu aducem vorba de vaccinul Pfizer/BioNTech, la dezvoltarea căruia a contribuit Karikó Katalin, un biochimist născut la Szolnok, Ungaria, moment în care eu i-am reamintit mai în glumă, mai în serios interlocutorului meu ce am auzit pe vremuri de la un profesor de-al nostru de liceu: în oricare academie, oricare comunitate științifică sau artistică din lume se va găsi oricând cel puțin o persoană din Bazinul Carpaților. (De altfel afirmația originală suna cam așa: dacă ai arunca o piatră, indiferent în care instituție științifică sau culturală de oriunde în lume, ai nimeri cu ea cel puțin o persoană care să te înjure în română, maghiară sau în ambele limbi…) Desigur, am râs amândoi, iar eu l-am întrebat brusc dacă știa care e legătura dintre Bambi și Franz Schubert.Read more…
Soţul meu a dat din întâmplare peste un eseu al unui scriitor celebru, ale cărui sfaturi le urmează cu sfinţenie şi cu mult succes. Eseul se adresează scriitorilor de beletristică și soţul meu scrie cărţi şi articole de matematică, dar el susţine că sugestia acestui autor i se potrivește ca o mănuşă. În speță, ceea ce se recomandă este să reziști impulsului ca la sfârşitul unei şedinţe de lucru să închei un capitol, să termini o frază sau o propoziție; în mod ideal, ţi se indică să întrerupi până şi un cuvânt în mijloc. Această metodă te ajută să-ţi reiei rapid şi fără probleme firul gândirii şi al creaţiei la următoarea ședință de lucru şi să reintri în spiritul lucrării fără necesitatea unei perioade de acomodare. Cu alte cuvinte, aceasta recomandare valorizează haosul şi dezorganizarea şi de aceea poate părea bizară şi contraintuitivă, o contrazicere a bunului simț. Read more…
ocupările mele, exact așa cum luna e departe de soare. ultimele săptămâni. Cartea se intitulează Before the Coffee Gets Cold, iar autorul se numește Toshikazu Kawaguchi. Se pare că volumul a avut succes, mai ales după traducerea în engleză, dar și datorită faptului că a apărut și filmul, cu denumirea Café Funiculi Funicula. O destăinuire: eu nu vizionez filme și nu citesc cărți care au ca substanță ceea ce se numește science fiction și nici cele cu acțiuni în afara razei verosimilului (se poate spune, și pe drept, că sunt un mărginit…). Îmi place ficțiunea, imaginația, inovația, dar totul în limitele posibilului. Dar cartea cu pricina am citit-o până la sfârșit, deși îmi era clar de la primele pagini că acțiunea poate fi definită ca realism magic, un gen complet străin de gustul meu. Cartea lui Kawaguchi m-a obligat să caut răspuns la o întrebare pe care mi-am pus-o până acum nu: ce îți oferă întoarcerea la un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat? Read more…
Se cuvine să cinstim supravițuitorii Holocaustului, care după război s-au confruntat cu trauma paralizantă a lagărelor de concentrare sau a batalioanelor de muncă forțată. Reluarea vieții cotidiene a întâmpinat dificultăți deosebite. Majoritatea tinerilor și-au pierdut părinții, frații și rudele mai în etate. Foarte des, principalul susținător al familiei a pierit la muncă forțată sau în deportare. Adolescenți și tineri, neavând încă nicio calificare, au rămas fără susținere famială și financiară. Întorși acasă, își găsiseră casele sau locuințele golite, devastate. Unii nu s-au putut muta niciodată înapoi în fostul domiciliu al familiei, deoarece fusese complet jefuit. Chiar și când se cunoștea persoana care a prădat casa, victimele, aflate sub influența ororilor trăite, nu au raportat înstrăinarea avuțiilor de altădată. Unora li s-au returnat obiectele de valoare încredințate vecinilor, în timp ce alții în mod frecvent au primit răspunsul că „totul au fost luat de ruși”. Cât timp va trebui să mai treacă și oare se va vindeca vreodată distrugerea suferită de sufletul oamenilor?… – se întreaba Ferencz Dóra în memoriile sale scrise și publicate imediat după terminarea războiului. Pentru supraviețuitorii care au plecat direct în țări occidentale, Clujul a încremenit în starea din primăvara anului 1944; ei au păstrat timp de o viață amintirea adunăturii aliniate la marginea străzilor, mulțime care rânjea sfidător ori privea fără urmă de compasiune coloanele evreilor mânați de la ghetoul din cartierul Iris spre vagoanele de marfă. Oamenii de calitate nu au ieșit pe străzi, ci au acordat ajutor în secret, sfidând amenințările autorităților. Evreii care au revenit la Cluj şi au rămas aici s-au dedicat construirii unei societăţi noi şi s-au străduit să se integreze.Read more…
Doresc să scriu despre ce cred eu că se află în mintea lui Vladimir Putin în aceste zile când ne apropiem de ”aniversarea”, sau mai bine zis comemorarea a un an de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei. O fac pentru că am simțit o teribilă nevoie să înțeleg, cu propriile mele mijloace neprofesionale, ce a stat la baza deciziei semi despotului rus de a purcede la o intervenție armată pe un continent în care imensa majoritate a țărilor componente au hotărât de foarte mult timp că cel de al Doilea Război Mondial a fost ultima tragedie europeană provocată de mâna omului. Deci, îmi asum riscurile și pornesc la drum. Putin e conducătorul unui popor pe care eu îl iubesc și mi-l simt aproape, și asta din mai multe motive, dar care n-a cunoscut niciodată adevărata democrație. Iobăgia, introdusă în Rusia din secolul al XI-lea și abrogată de-abia în anul 1861, a fost urmată și întărită de țarism (1547-primul țar, Ivan cel Groaznic), iar bolșevismul așa-zis comunist al secolului XX nu a făcut decât să meargă pe urmele autocrației implementate pe acel pământ de secole.Read more…
Astăzi am vrut să încălzesc puțin lapte pentru cafea. Am pus ibricul pe foc și mi-am văzut de treabă prin bucătărie. Sfârâitul laptelui pe foc m-a alertat, l-am luat repede de pe ochiul de aragaz. La suprafață se formase o pieliță subțire care nu e pe gustul fiecăruia și nici sedimentul de pe fundul vasului. Mie, dimpotrivă, îmi place și pe deasupra îmi trezește dulci amintiri caramelizate. De ce povestea cu laptele? Pentru că ritualul cu cratița de lapte este petite madeleine a mea, în căutarea timpului meu scufundat în amintiri. Pentru că la Timișoara, bunicul mă răsfăța oferindu-mi ce este mai bun; printre altele, el aduna cu lingura precipitatul de lapte care rămânea la fundul cratiței și mi-l oferea ca delicatesă. Pe urmă se spălau vasele – întâi cele de lapte, în vailing separat. (Toată viața m-am întrebat de ce părinții și bunicii mi-au ascuns că suntem evrei. Am aflat de la oamenii care m-au acuzat, de fapt m-au jignit numindu-mă jidancă împuțită.) Când întrebam de ce trebuie spălate întâi cele de lapte și clătite tot așa, bunica îmi dădea explicații neverosimile, dar pe atunci nu prea îmi băteam capul cu asemenea lucruri. La noi acasă, la mama, acesta nu era un subiect. De-abia după mulți am învățat în Israel ce înseamnă cașrut, abia acolo am realizat că bunicii țineau șabatul și că se mânca după ritual.Read more…
De când am trecut perioada Coronei, dorinţa mea de a călători a scăzut considerabil. Practic, au rămas foarte puţine locuri în care încă mi-aş dori să mă aflu, pentru care aş putea să-mi închipui că aş face efortul de a le vizita. Mă voi referi la articolul Havei Oren, de curând publicat în Revista Baabel (https://baabel.ro/2024/01/parisul-revizitat/) articol în care se face referire şi la un comentariu scris de mine. Aş începe prin a spune, că în acest moment mi-ar fi oarecum teamă să călătoresc, o teamă provocată nu numai de catastrofa abătută asupra Israelului la 7 octombrie 2023, dată pe care istoria nu o va mai şterge niciodată din fluxul de evenimente tragice pe care evreii le asociază în general datei de 9 a lunii Av. De-acum se va adăuga încă o dată, cea de 22 a lunii Tishrei, o altă zi neînchipuit de tristă pentru orice evreu, oriunde s-ar găsi. Şi totuşi, mă gândesc, câteodată, că unul dintre foarte puţinele locuri pe care aş dori să le revăd este chiar PARISUL. O să încerc să explic ce este semnificaţia unui oraş pentru cine trăieste sau îl viziteaza. Fiecare oraş prin care am trecut a rămas, pentru mine, cu o semnificaţie. Acest aspect am incercat sa-l exemplific nu o dată în amintirile scrise referitoare la Bucureşti, publicate în cartea mea de povestiri şi impresii de călătorie EPPUR SI MUOVE… şi totuşi continuă.Read more…
Actuala campanie electorală din Austria a fost dominată de temele prezente și la alegerile din Franța și Germania: migrația din țările islamice și islamismul politic, centralismul politic al Uniunii Europene, criza economică și energetică, teme tradiționale ale dreptei politice care au adus în prim plan partidele din dreapta conservatoare: ÖVP şi FPÖ. Siguranţa cetăţeanului, pusă în pericol de islamizarea Europei, a fost o altă temă exploatată de retorica extremistă a FPÖ, prin teoria “remigrării”. Profitând de nemulțumirea populației și de urmările economice dezastruoase ale pandemiei COVID 19, FPÖ a putut să atragă electorat din toate categoriile sociale și de vârstă, mai ales electoratul fascinat de teoriile conspirației. Odată cu acutizarea problemelor în viața de zi cu zi și scăderea nivelului de trai, socialiștii s-au deplasat mai către stânga spectrului politic, propunând introducerea de noi impozite, ecologiștii au prezentat apocalipsa schimbărilor climatice, iar comuniștii au găsit soluția rezolvării crizei imobiliare susținând confiscarea proprietății private pentru a se reduce chiriile locuințelor. Aflat de un an pe primul loc în sondaje, FPÖ s-a prezentat ca victima a establishmentului, dând impresia că nu aparține “sistemului politic consacrat”, fiind singurul partid care înțelege problemele cetățeanului de rând.Read more…
Dintotdeauna am fost unul din admiratorii lui Charlie Chaplin. El m-a ajutat să fac, fără eforturi, tranziția de la filmul mut la cel vorbit – de fapt invers, pentru că eu am cunoscut filmul vorbit înaintea celui mut. Tot el m-a ajutat să apreciez calitatea acelor pelicule care, pentru că nu aveau sonor, scenariul trebuia să fie practic perfect ca să țină publicul în sală, să nu-i ofere pretextul de a ieși la mijloc. Am văzut (și am revăzut) câteva din filmele mute ale lui Chaplin, de la Emigrantul (1916) până la Timpuri Noi (1936) și mai ales filmul pe care îl consider cel mai reușit: Dictatorul (1940). Este un film sonor, o superbă satiră a nazismului hitlerist, cu ”trimiteri” la cel de al doilea dictator al Axei, Mussolini. L-am savurat și m-am întrebat în ce măsură Chaplin prevedea în acel an cumplitul dezastru care urma să se abată în curând asupra vechiului continent. După ce am trăit ani de zile într-un regim de dictatură și după ce am fost ”re-educat” de un sistem democratic în care trăiesc de mai bine de o jumătate de secol, am senzația că pericolul totalitarismului devine din ce în ce mai clar.Read more…
Credeai că înțelegi despre ce e vorba. Credeai că dacă ai trăit de-ajuns ca să apuci să vezi tot ce e în jurul tău, vei avea răspunsuri la întrebările care niciodată nu te lasă în pace. Și credeai că privitor la marile probleme ale vieții gândirea ta e corectă. Și deodată… Deodată vine filmul The Origin. E făcut în anul 2023, regizat de Ava DuVernay, iar actrița principală este Aunjanue Ellis-Taylor. Este o ecranizare a cărții lui Isabel Wilkerson, Caste:The origin of our discontents (Casta: originea nemulțumirii noastre). Subiectul pare simplu, dar nu este. Problema pornește de la ”păcatul” meu originar, acela de a numi antisemitismul o formă a rasismului. Cu alte cuvinte, pentru mine, de când mă știu, ura împotriva evreilor, o ură răspândită în toată lumea, e pur rasism și niciodată nu m-am întrebat dacă antisemitismului i se mai ”cuvine” și o altă definiție. Ești antisemit, ești rasist și atât. Dar, spune Isabel Wilkerson, antisemitismul nu e rasism, ci o ură a unei caste împotriva altei caste. Și uite cum, fără să vreau, ajung la miezul acțiunii filmului și bineînțeles, al cărții. Autoarea este o negresă americană născută în 1961, prima femeie de origine afro-americană care a primit premiul Pulitzer pentru jurnalistică. Read more…
(o întrebare shakespear-iană și o mini pledoarie în apărarea proprității private:) După 70 de ani 6 Martie 1945, zi nefastă a istoriei din România, zi în care practic s-a instalat regimul comunist. Perversă acțiune de tipul ”lupul îmbrăcat în haineRead more…
Medicul de-abia îşi luă ochii de pe computerul din faţa sa: – Ce s-a întâmplat?! Faţa pacientului era complet transfigurată, de parcă ajunsese într-o stare în spatele căreia nu se putea ascunde decât o maladie ucigătoare. De fapt era maiRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
