Cămașa ți-e mai aproape de corp. Dar care cămașă ?!

M-am hotărit să fiu în ton cu moda și să scriu despre fotbal. Viața de pensionar (ce-i drept, activ) îți oferă și anumite drepturi și prerogative. De exemplu să amâni pentru mai târziu multe din ceea ce ești obligat să faci. Și asta ca să-ți creezi timp liber pentru alte preocupări, mai puțin (sau deloc) stringente, cum ar fi vizionarea zilnică a numai puțin de trei meciuri de fotbal, transmisie directă din patria putiniană. Deci se poate spune că am acumulat suficient material pentru nu unul ci mai multe articole pe acest subiect, al campionatului mondial de fotbal, care ține milioane (miliarde?) de indivizi de pe toată suprafața pământului fixați în fața ecranului de televizor cel puțin șase ore pe zi, timp de o lună. Trebuie să mărturisesc de la bun început că la mine patima vizionării de meciuri de fotbal (și de baschet) e de când a apărut în casa părintească pentru prima oară un televizor, adică de mai bine de 60 ani. Cred că în toată viața mea am petrecut în fața micului ecran mult mai multe ore decât în contemplarea unui peisaj muntos sau acuatic (mea culpa!)Read more…

Paradoxul discriminării

Cu îngăduința cititorului și speranța că acesta va încerca să facem împreună un exercițiu de gândire logică, voi începe, ca și în alte ocazii, cu o definiție. Asta pentru că sunt mulți cei care folosesc termeni fără să fie siguri dacă le cunosc înțelesul. Auzim sau citim discursuri care declară ”suntem impotriva oricărei forme de discriminare”. Să luăm al doilea înțeles al aceastei definiții: ”Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente etnice, rasiale, sexuale etc.” Indiferent unde trăiește, evreul a fost de-a lungul istoriei, acel exemplu tipic de discriminare a unei minorități, Suntem o minoritate care a străbătut epoci ca să ajungă să își obțină drepturi civile, iar asta este un adevăr istoric și mai ales valabil în multe țări. Prin urmare, un popor care a suferit consecințele discriminării, intoleranței, antisemitismului și a trecut prin Holocaust este un popor care nu poate fi de acord cu discriminarea. Acum aș mai face un pas spunând că evreii sunt cetățeni loiali ai țărilor pe teritoriul cărora s-au născut. Desigur că mă refer la majoritatea acestei minorități, pentru că pădure cu uscături avem și noi. Evreii sunt inteligenți, educați și au calități native cultivate de-a lungul generațiilor, dar asta nu înseamnă că sunt toți așa. Suntem o diversitate ca oricare alții. Au fost găsite urme ale existenței evreilor pe aceste meleaguri încă din lumea antică, prin urmare evreii care sunt născuți aici sunt de aici, adică nu pot fi considerați străini în propria țară, nici dușmani, nici spioni ai unora sau altora sau mai știu eu ce altă alegere din clișeele profund antisemite aflate pe agenda unor extremiști. Cred că putem recunoaște că, cel puțin deocamdată, antisemitismul nu este pe agenda oficială, declarată a vreunui partid. Reorientările ce au loc în prag de alegeri europene fac obiectul unei alte teme, una de natură să îngrijoreze. Am să citez doar ce a spus acum câteva zile un om politic, desigur că nu de pe la noi, ci dintr-o țară pilon a Uniunii Europene. A spus că ”Patriotismului i se opune naționalismul”. Este ceva ce trebuie să ne dea de gândit tuturor, dar voi reveni la această temă… Să mergem la al treilea înțeles al definiției discriminării: ”Acordarea unui tratament favorabil unui grup, categorii sociale etc. pentru a-l ajuta să devină egal cu celelalte”. Aici începe lumea civilizată actuală să aibă o problemă.Read more…

O controversă sănătoasă

Deunăzi am avut o discuție pe cale electronică cu o distinsă persoană de a cărei colaborare și ajutor mă bucur deseori, atunci când, împins de la spate de virusul scrisului, pun câte ceva pe hârtie/calculator. Discuția survenise în urma unui material în care doream să prezint o anumită stare de fapte actuală, dar care începea cu o (prea lungă?) introducere, în aparență fără nicio legătură cu subiectul ales. Reacția distinsei mele interlocutoare nu a întârziat să sosească. ”Domnul meu”, zicea ea (de fapt cuvintele îmi aparțin mie, doar ideea e a persoanei de care scriu), ”cititorul zilelor noastre nu are timp și nici răbdare să parcurgă un sfert de articol ca să ajungă la miezul lui. E nevoie de a-i spune direct și imediat despre ce e vorba, altminteri îl pierzi înainte ca el să ajungă la subiectul articolului”. Am încercat s-o conving, explicându-i că eu nu sunt jurnalist, că numai jurnalistul e obligat să prezinte faptele aproape goale cu scopul de a-și informa publicul de ultimele noutăți. Eu, îi spuneam, sunt doar medic, în cel mai bun caz un eseist amator și ca eseist am dreptul la divagații. Să spun drept, în aceste ultime zile de la discuția amintită, m-au cam ros îndoielile. Cine sunt eu , mi-am zis, să creez teorii într-un domeniu care nu-mi aparține mai deloc?Read more…

Să retrăiești trecutul cu succes.

Îmi permit să amintesc cititorului faptul că ultima mea contribuție la reușita gazetă electronică, BAABEL, prezenta un film recent al lui Woody Allen. Până atunci nu avusesem nici ocazia nici dorința de a mă transforma în critic de artă cinematografică, dar m-am scuzat menționând că Allen e un tip foarte apropiat de existența mea intelectuală de-a lungul multor ani. Cine și-ar fi închipuit că în mai puțin de două săptămâni, traversând aceeași stradă din micul meu Omer sudic, spre cinematograful de cartier, aveam să vizionez un film care mă obligă să iau din nou ”condeiul în mână” și să-l comentez?! Întors acasă (adică 50 pași de la ieșirea din cinematograf) m-am trezit gândindu-mă că de fapt ce văzusem nu prea era original, deși foarte bine realizat și cu o serioasă încărcătură de romantism sentimental (sau sentimentalism romantic). Uite, mi-am zis, în primul rând adu-ți aminte de cele două filme ale lui Marcello Mastroianni. Primul, Intervista, aduce pe celebrul actor în casa Anitei Ekberg, în Suedia, amândoi deja vârstnici, mână în mână și revăzând după 25 ani, cu lacrimi în ochi, celebra scenă de la Fontana di Trevi, din filmul 8 ½. Sau tot el în Pret à porter, în care eroul își regăsește iubita din adolescență, amândoi se retrag plini de pasiune erotică într-o cameră de hotel, el o așteaptă în pat, ea se dezbracă și se apropie tiptil de iubitul de odinioară, care însă între timp sforăie ca în vremuri bune!!!Read more…

Ghidul încarantinatului

– Tata, mă întreabă băiatul meu la celular, de ce nu stai acasă?– Cum adică nu stau acasă? Mă plimb doar prin cartier. La cumpărături ies doar o dată la zece zile. – Dacă stai locului, îți aduc nepoții să-i vezi de pe balcon. Mă șantajează, mă gândesc mai în glumă, mai în serios. Cel mai mult mă deranjează că nu pot să-mi ajut colegii, mai ales că am specialitatea cea mai căutată în zilele noastre: anestezist și intensivist, dar la ora actuală pensionar. Mă încadrez în grupa de vârstă de risc. – Andrei, îl aud pe șeful secției de anaestezie. Ai vrea să fii pe lista medicilor pensionari care pot fi chemați la nevoie? – Bineînțeles, îi răspund și mă gândesc că asta se va întâmpla, Doamne ferește, doar dacă vom ajunge la un număr incredibil de cazuri grave, ca la New York sau în Italia.Read more…

O poveste cu (sau fără) tâlc

Se povestește pe la noi de o familie numeroasă, binecuvântată (de cine vreți) cu mulți copii, un tată care-și iubește copiii ca pe ochii din cap și care are un singur scop în viață: să-i vadă pe toți multumiți, la casa lor și cu viitorul asigurat. Și acest scop nu e simplu de îndeplinit, în primul rând pentru că soarta e deseori crudă. Norocul nu surâde fiecăruia, iar uneori omul devine ”expert” în a da cu piciorul la șansa care i-a apărut, așa într-o doară și pe care n-a știut să o exploateze la timpul potrivit. Dar una peste alta, lucrurile stăteau bine în acea familie. Viața acestei familii numeroase cuprindea puține momente în care toți se puteau aduna, să petreacă împreună mai mult timp, să-și împărtășească din noutățile zilei, sau săptămânii sau lunii. Dar grijuliul tată știa cum să aranjeze lucrurile …Read more…

Adicția în lumea contemporană

“Quitting smoking is easy, I’ve done it hundreds of times.” (Este ușor să te lași de fumat. Am făcut-o de sute de ori.) Mark Twain. Poate că unii dintre noi am abuzat uneori mâncând prea mult, mai ales dulciuri, sau am abuzat cu băuturi alcoolice, țigări sau cu medicamente antidepresante, calmante, somnifere, sau pentru slăbit. În tinerețe eu fumam două pachete pe zi, dar m-am lăsat de pe o zi pe alta, acum 47 de ani. Câteva săptămâni am avut simptome fizice (transpirații și puls rapid) precum și psihologice. Luni de zile am mai visat că după prânz mă întindeam pe pat și aprindeam cu plăcere un Papatratos sau un Kent, țigări foarte scumpe pentru un student… Aceste vise îmi reveneau zilnic și în subconștient îmi ziceam că fumez o singură țigară, nu voiam să reîncep cu fumatul. Abuzul este folosirea exagerată a unor substanțe, care poate fi întreruptă în orice moment fără ca individul să sufere; cel care este dependent de o substanță nu poate întrerupe adicția, deși este conștient de dauna medicală, economică sau socială pe care și-o produce lui însuși și celor din jur. Read more…

Pandemia și morile de vânt

În copilărie am citit cartea Don Quixote de la Mancha și am văzut și filmul. Se spunea că aceasta a fost cea mai citită carte a tuturor timpurilor. Pe atunci m-a distrat cel mai mult duelul lui Don Quixote cu morile de vânt. Adineauri mă plimbam pe străzile din Rehovot, orașul israelian în care trăim, și într-un morman de cărți aruncate am găsit acest volum, frumos legat, tipărit în engleză în 1969 și distribuit de Heron Books. În acel moment mi-am pus întrebarea: oare există vreo asemănare între lupta omenirii împotriva actualei pandemii de COVID 19 și duelul lui Don Quixote cu morile de vânt? Expresia “a te lupta cu morile de vânt” înseamnă a face o muncă sisifică, dar fără rost. Revenind la titlul articolului, aș dori să explic cum văd eu legătură dintre lupta lui Don Quixote cu morile de vânt și lupta noastră contra pandemiei. Read more…

Tămăduitori sau profitori?

Nu demult am citit cu plăcere articolul publicat de colega noastră Hava Oren, despre transplantul de organe. https://baabel.ro/2022/01/transplantul-de-organe-un-succes-al-medicinei-moderne/.  În cartea sa Homo Deus, scriitorul și filozoful Israelian-American Yuval Noah Harari prezice că într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, oamenii nu vor mai muri de boli, iar cei care nu vor muri în accidente sau în războai, vor deveni nemuritori. Doamne ferește! În schimb, numai bogătașii vor avea privilegiul de a-și înlocui organele învechite, nefuncționale, cu altele noi, artificiale, produse prin inginerie biologică și alte tehnologii avansate. Pornind de la capacitatea naturală a unor amfibii (broaște, salamandre) de a-și regenera membrele amputate, un articol recent (1) prezice că nu peste mult timp biotehnologia va reuși să regenereze membre umane amputate în urma unor accidente sau boli, cum ar fi diabetul sau bolile vasculare. Medicinei moderne, la fel ca și mediei moderne, le plac descoperirile și procedurile grandioase, care te lasă perplex. Cine nu se entuziasmează citind despre recentul transplant de inimă de porc, sau despre separarea unor gemeni siamezi, sau despre operațiile oncologice care au devenit aproape rutină în Israel cu ajutorul “chirurgului” robot Da Vinci, care costă peste un milion de dolari fiecare, plus echipamentul de unică folosință care costă câteva mii de dolari pentru fiecare operație. Recunosc, acestea sunt rezultatele spectaculare ale anilor de cercetări și progrese în medicină și în special în tehnologia medicală. Aceste proceduri salvează viața a mii de oameni, sau le îmbunătățesc calitatea vieții.Read more…

Patriarhul Avraam și “cuiul din talpă”

Eram deja de vreo 10 ani în Israel; locuiam în municipiul Beer-Șeva, într-un apartament primit de la Ministerul Absorbției. Împreună cu soția am hotărât să cumpărăm o căsuță individuală. Am găsit ceva frumos, nestandardizat, cu o curte spațioasă, în partea veche a orașului, pe strada Hagar. L-am întrebat pe vânzător ce semnificație are numele străzii. Mirat că nu știu (aveam, și mai am încă, destule lucruri pe care nu le cunosc), mi-a răspuns: e numele concubinei Patriarhului Avraam. Mda, anumite elemente de cultură generală – din Biblie, istorie biblică, etc., nu erau compatibile cu învățământul practicat în socialism…Textul Genezei se referă la o societate patriarhală, în care bărbatul juca un rol predominant în viața comunității, femeia având un rol secundar. Descendența era stabilită în linie paternă…În general, căsătoria era monogamă. În lipsa unui moştenitor natural, soţia îi putea ”împrumuta” soțului pe sclava ei. Aceasta devenea „soție secundară” (Geneza 16:1), iar fiul ei devenea moștenitorul de drept – dar numai cu consimțământul soţiei legitime, nicidecum atunci când bărbatul își permitea o soţie secundară după bunul său plac.Read more…

Permisivitatea nu cea de toate zilele

(Permisivitate: a fi permisiv, a permite sau a tolera comportamente, practici pe care alții le-ar dezaproba, sau care ar trebui reprimate). Prima mea întâlnire cu ”Tatăl nostru” a fost în ultima clasă primară. Pe atunci mai existau ore de religie, iar noi, elevii, eram împărțiți în două grupe: creștini și evrei. Fiecare grupă era plasată într-o altă clasă, unde un preot și un profesor evreu, fiecare cu grupa lui, ne învățau niște lucruri care mie, personal, nu mi-au rămas deloc în memorie. Dar ceea ce îmi amintesc cu exactitate că lecțiile ”lor” de istorie se terminau întotdeauna cu rugăciunea ”Tatăl nostru”, rostită cu glas foarte tare, atât de tare încât o bună parte a cuvintelor mi-au rămas în minte până în ziua de azi. Și de ce tocmai azi am decis să reiau aceste amintiri?! Povestea mea e simplă. Deunăzi am nimerit pe un film italian din anul 2018, Rimetti a noi i nostri debiti (Iartă-ne datoriile noastre).Read more…

De meserie evreu sau povestea caimacului

Astăzi am vrut să încălzesc puțin lapte pentru cafea. Am pus ibricul pe foc și mi-am văzut de treabă prin bucătărie. Sfârâitul laptelui pe foc m-a alertat, l-am luat repede de pe ochiul de aragaz. La suprafață se formase o pieliță subțire care nu e pe gustul fiecăruia și nici sedimentul de pe fundul vasului. Mie, dimpotrivă, îmi place și pe deasupra îmi trezește dulci amintiri caramelizate. De ce povestea cu laptele? Pentru că ritualul cu cratița de lapte este petite madeleine a mea, în căutarea timpului meu scufundat în amintiri. Pentru că la Timișoara, bunicul mă răsfăța oferindu-mi ce este mai bun; printre altele, el aduna cu lingura precipitatul de lapte care rămânea la fundul cratiței și mi-l oferea ca delicatesă. Pe urmă se spălau vasele – întâi cele de lapte, în vailing separat. (Toată viața m-am întrebat de ce părinții și bunicii mi-au ascuns că suntem evrei. Am aflat de la oamenii care m-au acuzat, de fapt m-au jignit numindu-mă jidancă împuțită.) Când întrebam de ce trebuie spălate întâi cele de lapte și clătite tot așa, bunica îmi dădea explicații neverosimile, dar pe atunci nu prea îmi băteam capul cu asemenea lucruri. La noi acasă, la mama, acesta nu era un subiect. De-abia după mulți am învățat în Israel ce înseamnă cașrut, abia acolo am realizat că bunicii țineau șabatul și că se mânca după ritual.Read more…

Tout est dans l’œil du spectateur

De când am trecut perioada Coronei, dorinţa mea de a călători a scăzut considerabil. Practic, au rămas foarte puţine locuri în care încă mi-aş dori să mă aflu, pentru care aş putea să-mi închipui că aş face efortul de a le vizita. Mă voi referi la articolul Havei Oren, de curând publicat în Revista Baabel (https://baabel.ro/2024/01/parisul-revizitat/) articol în care se face referire şi la un comentariu scris de mine. Aş începe prin a spune, că în acest moment mi-ar fi oarecum teamă să călătoresc, o teamă provocată nu numai de catastrofa abătută asupra Israelului la 7 octombrie 2023, dată pe care istoria nu o va mai şterge niciodată din fluxul de evenimente tragice pe care evreii le asociază în general datei de 9 a lunii Av. De-acum se va adăuga încă o dată, cea de 22 a lunii Tishrei, o altă zi neînchipuit de tristă pentru orice evreu, oriunde s-ar găsi. Şi totuşi, mă gândesc, câteodată, că unul dintre foarte puţinele locuri pe care aş dori să le revăd este chiar PARISUL. O să încerc să explic ce este semnificaţia unui oraş pentru cine trăieste sau îl viziteaza. Fiecare oraş prin care am trecut a rămas, pentru mine, cu o semnificaţie. Acest aspect am incercat sa-l exemplific nu o dată în amintirile scrise referitoare la Bucureşti, publicate în cartea mea de povestiri şi impresii de călătorie EPPUR SI MUOVE… şi totuşi continuă.Read more…

Ce înseamnă să fii ….israelian?!

Mulţi ani nu mi-am pus această întrebare. Eu am devenit israelian în momentul când am ajuns în Israel şi voi rămâne israelian până în ultima zi a vieţii mele. Nu m-am întrebat de ce, pentru că răspunsul era prezent cu mult înainte de a ajunge în Ţara Sfântă: fiecare om trebuie să-şi găsească locul în ţara lui. Iar definiţia “ţării lui”, mi-era de la bun început clară: ţara ta e cea în care faci parte din majoritate, şi nimic mai mult!Read more…

Post truth

Celebra expresie ”don’t confuse me with facts” a devenit, la îndemâna multora, un instrument de a ataca și demasca falsul, neadevărul, enunțurile bazate pe baloane de săpun. Mie personal expresia aceasta mi-a fost suficientă zeci de ani, folosind-o ori de câte ori mă loveam de un enunț a cărui legătură cu realitatea era doar o pură coincidență. N-am mai căutat fraze suplimentare, mie aia din engleză mi-era mai mult decât suficientă. Până când…am citit pe undeva că celebrul dicționar Oxford alege în fiecare an cea mai potrivită nouă expresie lingvistică care reflectă reacția limbii engleze la o nouă realitate. Ei bine, celebra instituție britanică a ales pentru anul 2016, recent decedat, un cuvânt pe care mi-e și jenă să-l traduc în oricare altă limbă: post-truth !Read more…

Despre ”Eu”!

În urmă cu câteva zile, cineva m-a întrebat de ce frazele mele încep cu ”eu”? Desigur că întrebarea era nuanțată, adică lăsa portița deschisă interpretărilor de orice fel. Cred că nu sunt exagerat de sensibilă dacă spun că întrebarea m-a pus pe gânduri. Totdeauna am învățat câte ceva de la orice interlocutor, așa că am luat in serios întrebarea și prin urmare i-am dat răspunsul, fără să stau prea mult pe gânduri. Mi se pare firesc ca frazele mele să înceapă cu ”eu”, fiindcă ne formulăm propriile opinii, viziuni despre viață, percepții, exemple din propria experiență. Cu alte cuvinte ne referim la ce am face noi într-o anume situație, cum am acționat în trecut într-o situație similară. Adică, ne dăm exemplu pe noi înșine și nu dăm sfaturi, ci spunem ceva trăit de fiecare dintre noi.Read more…

Uitați-vă în jur…și bucurați-vă!

A fi la vârsta medie înseamnă, în primul rând că ai dat lovitura! Mai ales ca bărbat. Pentru că bărbații mor mai tineri. Pentru că se duc la războaie, pentru că conduc mult mai des automobilele, pentru că sunt mai îndrăzneți (adică mai aventurieri). Și nu pentru că se spune (oare voi fi scuzat de feministele ce vor citi aceste rânduri?!) că femeia trăiește mai mult pentru că se hrănește cu zilele bărbatului-pură expresie de clar șovinism masculin. Deci în momentul când ai ajuns la vârsta medie, care variază de la o țară la alta, dar e similară în țările așa zise evoluate, înseamnă că ai reușit ceva ce mulți, foarte mulți, mult prea mulți, n-au reușit. Asta înseamnă că toată viața ai trecut ca printre picături de ploaie fără să te uzi. N-ai dispărut în lupta pentru apărarea patriei, n-ai trosnit în mod fatal un vehicul ce se afla în fața ta pe șosea, și nici nu te-ai îmbolnăvit de o boală care are drept urmare curmarea eforturilor tale pentru a ajunge la vârsta medie. Cu alte cuvinte, ești un fel de erou. Căci nu degeaba (și asta o spun și o scriu cu atât mai des cu cât mă apropii de media de vârstă amintită mai sus) limba ebraică alocă o expresie specială doar vârstei de 80 ani: ”legvura”, adică o vârstă eroică. Ebraica nu se referă în niciun fel la vârsta de 70, sau 90 sau chiar 100Read more…

O poveste cu tâlc, ca toate poveștile…

Deunăzi am cinat cu câțiva prieteni, ceea ce nu se întâmplă prea des. Suntem cu toții ocupați, chiar dacă la vârsta noastră s-ar părea că timpul ne stă la dispoziție și ne putem organiza viața așa cum vrem. Numai că lucrurile nu stau tocmai așa. Până la urmă, în viață nu există vid – o jumătate de zi care pare liberă și în care, teoretic, faci ce ai chef, se umple imediat cu un lucru care te așteaptă de mult și despre care te întrebi cum se face că nu l-ai rezolvat până acum. Dar acea masă de seară despre care povestesc ne-a găsit pe toți patru liberi și dornici de a schimba o vorbă într-un restaurant plăcut și la un pahar de vin bun. Sunt convins că nimeni nu se va mira că în mai puțin de zece minute discuția a urmat făgașul ”situației de la noi”. În țara mea nu poți vorbi de nimic, decât după ce ai dezbătut ”situația” din acel moment, cu și fără soluții, una mai nerealistă decât cealaltă. Discuția a căpătat imediat o nuanță tipică de dispută, pentru că așa cum se știe, aici trei indivizi posedă în general patru păreri despre același subiect.Read more…