Uluca

Strada era locul de joacă frecvent folosit în copilăria mea. Numărul celor care ne jucam creștea și odată cu el și țipetele noastre din timpul jocului. Ne fugăream, ne piteam pe după vreun stâlp. Mașini nu erau… că tare bune ar mai fi fost de ascunziș! Școala făcea încercări izolate de mixtare. Dar la joacă, noi nu cunoșteam separarea fetițelor de băieți. Nu știu cum se făcea că ajungeam cu ”terenul” de joacă la multe case depărtare de ale noastre. Din cauza țipetelor mai răzbătea spre noi câte un ”Ia mai duceți-vă la porțile voastre!”, dar nu prea vedeam fețele celor care ne goneau. Rețineam doar felul gardului. Plecam, desigur, nu așteptam prea multe îndemnuri, dar nu peste mult timp iar supăram pe cineva.În timpul jocului ni se alătura câte un copil plecat în fugă de acasă cu ceva de mâncare în mână. Deodată simțeam că ne e foame rău. Opream jocul și plecam acasă. De cele mai multe ori primeam de la mama câte o felie unsă cu untură, peste care ni se înfigeau sau lipeau – cum vreți să spuneți – bucățele mici de usturoi. Doamne, ce bună mai era această gustare rapidă și simplă! Uneori aveam doar desert. Mama ne punea zahăr pe pâine și o zbugheam cu felia pe stradă să continuăm jocul. Read more…

Cum a ajuns Ceaușescu în Israel

Era 23 August, prin anii optzeci. Dis-de-dimineață, înainte de defilare, Alexandru, directorul Trustului de Transporturi Județene dintr-un oraș din Transilvania, a trecut pe la autobază, ca să se asigure că toate materialele pentru demonstrație sunt pregătite. A intrat în biroul lui și și-a pregătit o cafea; mai era suficient timp până când coloana angajaților urma să iasă pe poarta întreprinderii. S-a așezat comod la masă, bucurându-se de gustul și aroma cafelei și gândindu-se la concediul mult așteptat. Când prietenul lui, Adrian, economistul, a intrat în birou, i-a văzut fața înmărmurită și nu a înțeles de ce acesta se uita uimit la peretele din spate. – Alex, ai văzut portretul lui Ceaușescu de pe peretele din spatele tău? – Ce e de văzut în mod special? – s-a mirat Alex. – Întoarce-te și o să ai o surpriză, – i-a spus Adrian. Alex s-a întors și-a rămas cu gura căscată. Ceaușescu avea barbă și mustață, iar în loc de ochi erau două găuri. – Cine a făcut măgăria asta? – s-a auzit țipând. – Liniște, nu striga, i-a spus prietenul lui, închizând ușa. Oricine ar fi autorul, tot n-o să aflăm și e mai bine.Read more…

Aforisme periferice 3

1. Pace contra teritorii. Cheia păcii impuse de comunitatea internațională. Israel da. Kosovo da. Armenia da. Ucraina nu. Etalonul păcii e diferit pentru țările lumii.

2. Mitul grelei moșteniri. O constantă a istoriei. Scuza de bază a oricărei guvernări. Vinovații sunt mereu în altă parte. Noi, cei de la putere, suntem mireni neprihăniți. Culpa este presată mereu spre trecut, spre regimul anterior, spre străini sau spre condițiile și contextul vitreg, potrivnic.

3. Societatea civilă s-a evaporat rapid precum alcoolul pus pe rana deschisă a societăților postcomuniste aflate în tranziție.

4. Avem de-a face cu o societate de încremeniți: unii în rutină, alții în tabieturi, puțini în proiect și mulți în statutul social sau în funcții. Ultimele două categorii sunt inamovibile pe căi pașnice.

5. Nu înțeleg de ce așteptați de la noii politicieni naționali sau transnaționali să rezolve problemele complexe ale actualității, când mulți dintre ei nu sunt în stare să facă deosebirea dintre o femeie și un bărbat. Din modesta mea experiență, sunt două feluri de femei: unele știu totul, altele știu totul mai bine. Majoritatea însă au ambele calități simultan: știu totul mai bine. Acceptați fără crâcnire supremația epistemologică a femeilor.

6. Nimbul poporului ales a pălit demult. Ca membru al acestuia, mereu strivit de obligațiile și înaltele cerințe ce decurg din această calitate, aștept momentul de grație când voi face parte din poporul reales.Read more…

O prietenie neobișnuită, intuită din două tablouri de Rembrandt

Dacă Purim este o sărbătoare evreiască, unde este citită Cartea Esterei, care face parte din Biblia Ebraică, din secțiunea Ktuvim, ea i-a fascinat și pe ne-evrei, dovadă fiind numărul destul de mare de tablouri pe care le-a inspirat, mai ales în Țările de Jos. Aici i-aș aminti pe Rembrandt van Rjin, Jan Victors, Johannes Spilberg cel Tânăr, Jan Lievens și lista ar putea continua. Eu mă voi opri la lucrarea lui Rembrandt și nu doar pentru că poate fi văzută în secția de Arta Europeană a Muzeului Național de Artă al României. Acest tablou, aflat de mult timp în muzeu, a devenit mai cunoscut publicului în timpul Revoluției din Decembrie 1989, fiind deteriorat de gloanțele trase în timpul evenimentelor de atunci. Rembrandt a pictat Haman cerând iertare Estherei în jurul anului 1660, când era deja un artist consacrat, dar se confrunta cu unele dificultăți financiare. Ca artist era deja cunoscut pentru stilul său pe care îl regăsim în această lucrare, considerată una dintre cele mai importante din creația pictorului olandez. Prin folosirea clarobscurului, el reușește să creeze o atmosferă tensionată, iar expresiile personajelor redau emoții puternice de frică, hotărâre, disperare. Compoziția tabloului este dinamică, concentrându-se pe interacțiunea dintre Haman și Estera, în vreme ce regele Ahașveroș observă scena cu autoritate. Ar fi fost interesant de știut cine a comandat acest tablou, dar, din păcate, la fel ca în multe alte cazuri, informațiile despre comanda operelor de artă din secolul al XVII-lea sunt incomplete sau pierdute. Dată fiind mărimea tabloului, trebuie să fi fost o persoană cu o situație materială foarte bună – dar este posibil ca Rembrandt să nu-l fi pictat la comandă, ci pentru a-l vinde ulterior… Rembrandt a fost foarte apropiat de comunitatea evreiască din Amsterdam. A pictat numeroase portrete ale evreilor și pe alții i-a folosit ca modele pentru personajele din tablourile care reprezentau scene biblice.Read more…

Ceasul deşteptător ni-l fixează iranienii

Am trecut pe fusul orar al liliecilor. Dormim ziua şi suntem activi noaptea. Doar că ceasul deșteptător ni-l fixează iranienii. Omul negru a venit de data asta la miezul nopții. Auzim bubuiturile. Trebuie să stăm totuși 30 de minute în buncăr poate mai apare vreo rachetă rătăcită ori vreun șrapnel împrăștiat.. 30 de minute timp suficient ca să mă mai informez de pe siteuri ori să discut online cu alți lilieci. Aflu nume noi care nu-s trecute pe harta turistică şi pe care nu le voi vizita niciodată – Nataz, Busher, Fordo. Sunt locațiile unde e dispersat programul nuclear iranian. Aflu că au deja destul uraniu îmbogățit pentru 15 focoase, rămâne să-l mai asambleze. Poate că am intârziat trenul. Între timp citesc că una dintre rachetele balistice a lovit o localitate în apropiere de Haifa. Văd cum pe site-urile islamiste, lumea jubilează. Sunt dezgustat. La ce le folosește lor moartea unor oameni ? Read more…

Alegerile din ţările UE ar putea însemna sfârșitul lui Viktor Orbán?

Un foarte recent sondaj de opinie din Ungaria arată că în ultimele două luni, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a pierdut aproximativ 500.000 de alegători. Principala cauză a acestei reduceri a popularității a fost, paradoxal, intenția desființării Universității Central-Europene din Ungaria (mai multe orașe din România au invitat conducerea Universității să se stabilească aici). Am folosit paradoxal deoarece, până de curând, Orbán a știut să aleagă cu mare talent o imagine a dușmanului care să-i sperie pe unguri și să atragă cât mai mulți viitori alegători de partea lui (Alegerile legislative din Ungaria vor avea loc în 2018). După refugiați și Bruxelles, alesul a fost George Soros, cel care a fondat Universitatea Central Europeană de la Budapesta.Read more…

1980 -1981. Primul meu serviciu în Țara Sfântă

Am primit o invitație pentru un nou interviu. Al câtelea? Întreprinderea era înregistrată la Mitzpe Ramon, în Deșertul Neghev, la aproape 300 km de Haifa. Conducerea și biroul de proiectare se aflau în zona industrială Holon, lângă Tel Aviv. Scrisoarea primită era semnată de inginerul șef, al cărui nume mi-a sugerat inițial o proveniență sud-americană. Ceea ce m-a determinat să plec la Holon a fost prospectul întreprinderii, specializată în aparatură pentru irigații, unde am remarcat un număr de robinete și aparate automate, a căror concepție m-a făcut să sper că lucrând acolo, voi reuși să le modernizez. Cu timpul am aflat mai multe despre istoria interesantă a acestei întreprinderi. În anii de început ai statului, un maistru polonez pe nume Rafael a primit o importantă subvenție de la stat pentru a înființa o întreprindere la Mitzpe Ramon. Fabrica a mers bine, având monopolul fabricării acestor echipamente – toată agricultura israeliană cumpăra utilaje de irigații produse aici. Rafael s-a îmbogățit.Read more…

Prof. Bilașcu și primele femei stomatolog din România

La începutul anilor 90, nu mult după Revoluţie, am venit în vizită în Clujul natal. Urcam dealul spre cimitirul unde se odihneau părinţii mei.Strada, care odată s-a numit Majális út și apoi str. Republicii, se numea acum str. Prof. Gh. Bilașcu. M-am bucurat să văd înscris acest nume, căci întemeietorul stomatologiei române a fost și maestrul părintelui meu, iar eu, în căutările mele de istorie a medicinei, i-am întâlnit de multe ori numele și biografia. M-am întrebat dacă lumea știe cine a fost Bilașcu și m-am hotărât să întreb doi oameni care urcau și ei dealul. Unul mi-a spus că a fost activist naţional ţărănist, iar celălalt: “mi se pare că a fost ministrul agriculturii după Primul Război Mondial”. Dar cine a fost de fapt Gheorghe Bilașcu (1863-1926)?Read more…

Cannes 2019 (I). Între mitologie și constrângerile epocii

Orice ar face, oricât ar vrea să fie, în primul rând, un festival al marilor dări de seamă ale cinematografului de peste an, Cannes-ul rămâne, de-a lungul celor aproape două săptămâni ale sale, un loc al unei miraculoase schimbări geografice. Liniștita stațiune de pe Coasta de Azur acumulează toată splendoarea artificiilor reînnoite în fiecare seară, deconcertanta paradă a frumuseții gratuite, din ce în ce mai futuriste, a rochiior care trec pe covorul roșu. Toate acele instalații de mătase, catifele și dantele care nu pot fi văzute în altă parte și pe care nu le va mai purta nimeni, niciodată, au fost mai fantasmagorice decât oricând în acest an. A fost nevoie, de câteva ori, de intervenția unor bodyguarzi pentru a le ajuta pe purtătoarele lor să urce treptele. Am fost întrebată, de multe ori, cum își ocupă locul pe scaune toate acele jupe sub formă de corole sau umbrele uriașe ori trene lungi de câțiva metri. Sfântă naivitate! Deținătoarele respectivelor construcții nu vor intra niciodată în sală, să vadă filmele. Modele mai mult sau mai puțin celebre, ele au venit pentru a fi văzute, pentru a face publicitate caselor de modă. După ce trec de exercițiul urcării scărilor, intră în marele hol al sălii Lumière, după care pe aci ți-e drumul. Ies printr-o ușă lăturalnică. Pe Sharon Stone, pe Penelope Cruz, pe Angelina Jolly nu le vei vedea niciodată astfel gătite. Ele vin să-și prezinte filmele, să stea alături de public. Astfel de spectacole, după zisele unora, adevărate bâlciuri ale deșertăciunii, fac parte din mitologia celui mai mare festival de film din lume, al treilea eveniment mediatic după Jocurile Olimpice și Cupa mondială de fotbal.Read more…

Eroul meu din copilărie

Orice călător are nevoie de puncte de reper pentru a se dumiri: de unde a venit, unde se află, încotro se îndreaptă. Iar dacă acest adevăr e valabil în lumea coordonatelor spaţio-temporale, cu atât mai mult se aplică în cea a simbolurilor şi a principiilor în care spiritul uman încearcă să-şi găsească calea. Omul are nevoie de referinţe pentru a se orienta în viaţă, iar unele „indicatoare” din drum îmbracă forma… unui bătrânel şchiop şi gârbovit de exemplu, cu ochii senini şi vorba domoală. Da. Şi în basme populare se întâmplă ca personajul principal să fie sfătuit de o bătrânică, uneori chiar fără nume, mereu fără pretenţii la faimă, răsplată, jumătatea împărăţiei sau orice altceva râvnit de eroul poveştii. Acest „reper fără nume” din basmul meu a fost bunicul. Care nici măcar nu mi-a fost bunic în sens biologic. Read more…

Centenar Ţicu Goldstein – avanpremiera unui eveniment ştiinţific

Centrul de cercetări Interdisciplinare în Științe umaniste și Sociale (Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales (C.R.I.S.E.S.) de la Universitatea « Paul Valéry » din Montpellier (Franța), Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică « Dr. Alexandru Șafran » de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, Centrul pentru studiul Istoriei Evreilor din România « Wilhelm Filderman » al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic organizează un simpoziona dedicat lui Ţicu Goldstein, la centenar. Evenimentul va avea loc duminică 8 martie 2020 între orele 10.00-14Read more…

Despre Nobel, laureații evrei și genialitate

În acest articol voi încerca să dezbat subiectul contribuției substanțiale a laureaților Nobel evrei la sănătatea și bunăstarea lumii. Unii, care au o ură organică față de evrei, ignoră această contribuție. Bineînțeles că e mult mai ușor să-i convingi pe cei convinși din capul locului. Dar scopul acestui articol nu este de a populariza evreimea prin distinșii laureați evrei ai premiului Nobel, ci de a dezbate presupusa genialitate a evreilor, care ar sta la baza succesului lor, considerând că din 1901, de când există premiul Nobel, 207, adică 20% dintre laureați au fost evrei. Este o performanță, evreii fiind doar 0.2% din populația lumii. Dar nu toți evreii sunt Einstein. Și eu sunt evreu și nu sunt genial; nici în jurul meu nu văd genii. Și totusi părinții îmi spuneau tot timpul să învăț ca să fiu primul în clasă, fiindcă sunt evreu. Când eram la școală, geniul la matematică era un băiat român. La facultate, cel mai bun anul meu era un neamț. Asta nu înseamnă că nu au fost genii printre laureații premiului Nobel. Dar un popor întreg nu poate fi genial și nu numai genialitatea dar și munca grea, perseverența și încrederea într-o idee sunt factori determinanți ai succesului. Read more…

Joe Biden – la un pas de a deveni președintele Statelor Unite

În ziua de 14 decembrie Colegiul Electoral a confirmat victoria în alegerile din noiembrie a democratul Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA. Aceasta după ce fiecare stat a certificat voturile exprimate, respectiv rezultatele pe baza votului popular. Biden a obținut 306 voturi ale marilor electori, iar președintele în exercițiu, Donald Trump, 232 de voturi. Pentru a fi confirmat președinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi ale electorilor care reprezintă statele americane. Aceste rezultate au fost stabilite după zecile de contestații făcute de Donald Trump în diferite state și după renumărarea unor voturi, președintele american, echipa și susținătorii lui vorbind despre o fraudare masivă a alegerilor de către democrați, acuzații care s-au referit și la statele unde conducerea aparținea republicanilor. Analiștii politicii americani au afirmat că niciodată în istoria Statelor Unite nu s-a înregistrat vreo fraudare a alegerilor. Luând cuvântul după comunicarea rezultatelor, Joe Biden a vorbit despre victoria democrației americane ”Democrația americană a funcționat. Deși a fost pusă la încercare, a rezistat”, a constatat el, referindu-se la încercările lui Trump de a contesta rezultatul și de a pune la îndoială corectitudinea votului. ”Read more…

De ce unii americani refuză să se vaccineze?

Din fericire nu ne naștem identici și nu gândim cu toții la fel. Chiar și în cele mai teribile dictaturi, fie ele comuniste, militariste sau religioase, au fost și sunt numeroși cetățeni care gândesc independent, exprimându-se deschis în patria lor, sau ca refugiați politici. Bazați pe ideea gândirii și exprimării libere, nu îi putem condamna pe indivizii care decid să nu se vaccineze și nu ezită să-și exprime deschis opinia despre motivele acestui refuz. Cred că situația se schimbă esențial când este vorba de propaganda pe media, care poate să deruteze și să influențeze decizia unui mare număr de oameni de a nu se vaccina, mai ales dacă această propagandă vine de la medici, fiindcă eradicarea virusului depinde în mare parte de procentajul de vaccinări. De asemenea, îmi este clar că adepții refuzului de a fi vaccinați pot susține că istoria ne va demonstra cine are dreptate referitor la eficacitatea vaccinului împotriva virusului COVID-19 și efectele lui secundare de scurtă și lungă durată. Dar istoria ne-a demonstrat deja de nenumărate ori că vaccinurile au salvat și vor salva milioane de oameni de la moarte, pe când efectele secundare ale vaccinului sunt rare și de obicei ușoare. Pentru unii, refuzul de a fi vaccinat se bazează pe o convingere independentă, în rare cazuri ca urmare a unor experiențe personale sau familiale de complicații cauzate de un vaccin. Dar de obicei convingerea este alimentată de fake news propagate în media, mai ales în rețelele sociale, de către șarlatani, medicali sau nu, în căutare de popularitate sau de câștig material.Read more…

Zborul unui corb alb spre infinit – In memoriam Csaba Szabó

Clubul Media Corbul Alb s-a identificat cu Csaba Szabó, idealistul care a reușit să coaguleze în jurul conceptului de conviețuire româno-maghiară oameni dedicați demersului de a topi neîncrederea. Corbii albi aveau menirea de a deschide o poartă prin care românii să se apropie de maghiari tocmai prin elementul esențial al oricărei relații: cunoașterea celuilalt. Dispariția prematură a celui care se declara autoironizându-se „salvator al minorităților” sau „dirijor al relațiilor” ne cheamă la o altfel de întâlnire cu Csaba Szabó, una în care nu vorbim doar despre jurnalistul, ong-istul, exploratorul și salvatorul de cărți, ci despre acțiunile sale întreprinse pentru o cauză generală: binele comun. Csaba Szabó a iubit încă din copilărie ruinele. Simțea și știa că în spatele acelor carcase părăsite există povești extraordinare ce merită descoperite, altfel, imaginea este una dezolantă și amenințătoare. Așa vedea și relațiile dintre români și maghiari: necunoașterea de către români a culturii maghiare părea să nască stereotipuri disfuncționale…Read more…

Declarație de dragoste

La început de iulie, călătoria mea de la Viena la Roman a fost un lung drum al copilului spre casa părintească. De la București m-au însoțit scrâșnetul nostalgic al roților unui tren vechi și legănatul monoton al vagonului pe calea ferată, gări părăsite, copaci și floarea soarelui care se înălțau din vagoanele uitate în triaje. Și cum ar fi fost o călătorie de plăcere cu trenul fără Domnul Goe? Un călător, supărat că Intercity a ignorat orașul Mizil, trase semnalul de alarmă. Ineditul momentului trăit m-a făcut să izbucnesc în hohote de râs, dar veselia mea a fost neînțeleasă de pasagerii furioși din jurul meu. Unii dintre ei au reușit să deschidă ferestrele înțepenite și să arunce toate invectivele limbii române asupra făptașului care confirmase omniprezența spiritului lui Caragiale. Era trecut de miezul nopții când trenul a oprit în gara din Roman. Am căutat cu privirea în lumina lampadarelor vechi silueta mamei mele, la fel ca acum patruzeci de ani, când coboram treptele liceului, după examene. Ne-am îndreptat spre casă, învăluite în răcoarea nopții, în parfumul dulce de tei. La sfârșitul secolului al XIX-lea o veche pădure de tei se întindea din estul orașului până la malul Siretului, dar ea a fost defrișată, lăsându-ne ca amintire doar Parcul Municipal și sute de tei în oraș. De câțiva ani am început să savurez insomniile, visele cu mintea clară alternând cu moțăiala și cititul cărților. Și astfel, cât mai rămăsese din noaptea sosirii mele, m-am putut lăsa prinsă în ispita derulării unor amintiri vechi despre poveștile, locurile și oamenii unui oraș, așa cum l-am cunoscut eu, nu cum arată el astăzi.Read more…

Bugetul – primul mare succes al noului guvern israelian

De fapt ar trebui să vorbim despre cel de-al treilea succes, deoarece primul este victoria asupra pandemiei de coronavirus, iar al doilea, însăși existența acestui guvern. Compus din opt partide, dintre care unul arab și islamist, ar fi trebuit de la bun început să se destrame. Dar n-a fost să fie așa. În prima etapă, așa cum s-a afirmat, liantul a fost eliminarea de la putere a lui Benjamin Netanyahu și a coaliției Likud. Cele opt partide au dorit acest lucru, iar unele dintre ele, deși împărtășeau în mare ideologia Likudului și a lui Netanyahu, au plecat, deoarece fostul prim-ministru nu a știut cum să-i manevreze, cum să împace dorințele și ambițiile foștilor lui parteneri. Au găsit o înțelegere de partea cealaltă și, cu toate că prognozele îi erau potrivnice, acest guvern patchwork a rezistat primele șase luni și nu numai că a rezistat, dar a reușit să ofere israelienilor un element esențial de care Netanyahu i-a lipsit: bugetul țării, de fapt două bugete, pentru 2021 și 2022. Este o performanță excepțională, ținând cont că primul a trecut în Knesset cu două voturi (61-59) și cel de-al doilea, cu trei: 56-59. Este un succes pentru noul guvern și deoarece a demonstrat că nu s-a format numai ca să-l înlăture pe Netanyahu, ci și ca să-și exercite rolul de administrator al statului.Read more…

Răsfoind niște cărți de vizită…

În sertar am găsit creioane colorate și acuarele, pixuri, chiar și o peniță și un toc, echer, riglă, compas, ace cu gămălie, ceară pe care o puteai folosi pentru scrisori, facturi și foi de garanții vechi, un stick de memorie, lucruri strânse de când am cumpărat biblioteca, în 1977. Dar ceea ce mi-a făcut plăcere și mi-a trezit tot felul de amintiri a fost teancul de cărți de vizită pe care l-am descoperit. Precizez că mai am încă două colecții de cărți de vizită. Nu le-am aruncat, fiindcă mă gândeam că odată și odată aș putea avea nevoie de ele, o adresă, un număr de telefon, o adresă de email. Cele câteva sute de cărți de vizită datează de după 1990, când lumea s-a deschis şi pentru mine atât personal, cât și profesional. În numerele următoare ale revistei noastre vreau să povestesc despre o serie de întâmplări inspirate de aceste cărți de vizită, întâmplări destul de interesante, cel puțin pentru mine, poate într-o ordine cronologică. Acum însă am luat din teancul din sertar două cartonașe. Read more…

Tragedia ucraineană

Ceea ce se întâmplă azi în Ucraina este o tragedie. Clădiri rezidențiale, spitale, școli, grădinițe bombardate, alături de obiectivele strategico-militare (nu știu unde să situez centrala atomică de la Zaporoje care a fost cât pe ce să atragă peste Europa o iarnă nucleară), oameni obligați să se ascundă în adăposturi, subsoluri, stații de metrou, iar alții, de ordinul milioanelor, să fugă din țară, copii, femei și bătrâni mergând în necunoscut, neștiind ce-i așteaptă. Imaginile se aseamănă uimitor cu ceea ce au făcut rușii în războiul din Siria, unde armata rusă, pentru a sprijini regimul dictatorial al lui Assad, a bombardat fără discernământ totul. Ucrainenii care au ales calea bejeniei au avut mai puțin de suferit decât alte categorii de refugiați din alte părți, țările vecine deschizându-și larg porțile și sărindu-le în ajutor, chiar și cele care întotdeauna au avut granițele ferecate și a căror lozincă era ”niciun refugiat pe teritoriul nostru”. (Cum se pune problema refugiaților ar putea constitui subiectul unui alt articol). Problema esențială aici este că în secolul XXI ar trebui ca neînțelegerile dintre state să nu fie rezolvate prin războaie. Mai ales în Europa care a suferit două conflagrații mondiale și care după cel de-al Doilea Război Mondial și apoi, după căderea Cortinei de fier și disoluția unor state printre care și URSS, a încercat și în mare parte a reușit să garanteze securitatea și integritatea statelor prin acorduri și tratate internaționale. Respectarea lor este chezășia păcii pe continent, iar cel care încalcă prevederile lor, mai ales pe calea armelor, este agresor. Read more…