ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Mă întreb uneori, îndeajuns de des, pentru cine scriu. Întrebarea e firească, și totuși necesită o explicație. Dacă aleg un subiect care se referă la actualitatea românească sau europeană, cei care trăiesc acolo o cunosc mai bine ca mine. Iar dacă scriu despre ce este la noi, în Israel, o altă parte a cititorilor are dreptul să se plictisească numai când vede titlul eseului. Pe cine interesează problemele altora? Doar fiecare le are pe ale sale.Read more…
Deșertul Negev, „triunghiul” care ocupă partea de sud a Israelului, este de fapt prelungirea peninsulei Sinai, cea care face legătura între Sahara pe de o parte și Peninsula Arabică de cealaltă, deci face parte din sistemul celor mai mari deșerturi ale planetei. Chiar dacă are un cert potențial turistic, nu este chiar locul cel mai potrivit pentru a susține așezări omenești. Dar cum deșertul Negev ocupă peste 60% din suprafața țării, iar dacă adăugăm deșertul din jurul Mării Moarte ajungem la un procentaj și mai ridicat, e clar că aceste suprafețe reprezintă „rezerva” țării, mai ales în condițiile în care populația crește rapid, atât din sporul natural, cât și ca urmare a imigrației. Încă înainte de proclamarea independenței, conducerea Agenției Evreiești din Palestina a înțeles importanța acestei zone și a stabilit acolo 11 așezări de tip kibbutz. Ca urmare a prezenței evreiești în Negev, în 1948, când teritoriul Palestinei a fost divizat într-un stat evreiesc și unul arab, deșertul Negev a fost alocat statului evreiesc.Read more…
Îmi închipui fețele mirate ale cititorilor: asta cine o mai fi? Vreo „eroină a clasei muncitoare”, pe care comuniștii înșiși au uitat-o? Trebuie întâi să-i mulțumesc lui Jack Chivo pentru că mi-a dat ideea. Iar apoi voi încerca să vă conving că subiectul este chiar foarte interesant. Cititorii mai vârstnici își vor mai aminti numele Olga Bancic – dar cei mai tineri probabil nu l-au auzit niciodată. Mie îmi amintește de Liceul Nr. 2 din Arad. Poate altora le va aminti de o stradă din București, de ștrandul din Câmpulung Muscel, orfelinatul din Buzău, sau băile termale de la Geoagiu. Toate acestea ori nu mai există, ori au primit demult un alt nume. Dar prea puțini știu cine a fost ea cu adevărat Olga Bancic (1912 – 1944) s-a născut la Chișinău cu câțiva ani înainte de Marea Unire. De fapt o chema Golda și era fiica unui mic funcționar evreu. Familia trebuie să fi fost foarte săracă dacă la vârsta de 12 ani fetița era deja ucenică într-o fabrică de saltele. Participând la grevele muncitorilor din fabrica unde lucra, a fost în repetate rânduri arestată și maltratată. La șaisprezece ani și jumătate s-a căsătorit cu Jacob Salomon. Originar din Iași, el a supraviețuit Holocaustului și a devenit scriitor, fiind cunoscut sub pseudonimul Alexandru Jar. Tânăra pereche s-a stabilit la București și a activat în partidul comunist în ilegalitate. La o manifestație ea a fost arestată și condamnată la doi ani de închisoare. În 1937 soțul ei a plecat în Franța, iar ea l-a urmat cu un an mai târziu, după ce a fost eliberată. Read more…
„Care ar fi cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?.”. – iată o întrebare care figura frecvent în „oracolele” pe care le completam în adolescenţă. Însă nici un moment nu-mi imaginam „insula pustie” altfel decât un loc exotic cu palmieri şi şezlonguri comode pe ţărmul înspumat de valuri mângâietoare…Aseară, după ce am făcut duş, am aruncat o privire în baie, trecând în revistă raftul cu şampoane, geluri de duş, spumant de baie; ochii mi-au adăstat pe halatul de baie şi prosoapele pufoase şi m-a străfulgerat din nou întrebarea: Ce aş alege din toată această recuzită de igienă dacă aş fi obligată să-mi părăsesc casa dintr-un moment într-altul? Gândul care mă frământă periodic îşi are sorgintea în moştenirea Holocaustului pe care o port în fibra mea. Ce aş alege din dulapul de haine, din bufetul de bucătărie, din cămară? Cum aş încropi bocceaua cu care, a doua zi…Ba nu, în aceeaşi zi, peste câteva ore sau chiar mai puţin ar trebui să urc pe camionul care m-ar transporta în ghetou sau să merg pe jos, în convoi, alături de alţi năpăstuiţi? De unde poţi şti ce obiecte îţi vor fi necesare şi de cât balast va trebui să te debarasezi pe drum, care bagaje îţi vor fi smulse, furate, distruse…Read more…
Inspirat de viziunea celui mai longeviv premier israelian, Beniamin Netaniahu, citez din memorie: „Dacă arabii vor renunța la arme va fi pace în Orientul Mijlociu, dacă Israelul va renunța la arme, a doua zi nu va mai fi Israel” , voi aborda chestiunea esențială și dramatică a perspectivelor strategice ale Israelului, într-o zonă de conflict în permanentă schimbare. 1. Lipsa adâncimii strategice, adică îngustimea extremă a teritoriului ramâne o veșnică problemă în politica de apărare a Israelului, dar ea a fost în mare parte rezolvată prin creșterea mobilității forțelor de apărare terestre, prin eficiența extraordinară a forțelor aeriene și a celor de intervenție rapidă. Contextul strategic este favorabil actualmente în acest sens, adică posibilitatea unui atac terestru cu blindate este minimă, având în vedere starea precară a armatelor statelor vecine precum Siria, Irak, respectiv prevalența relațiilor de pace cu Iordania și Egiptul. Read more…
În urmă cu câţiva ani, într-o primăvară senină, am participat la câteva conferinţe tehnice, în cadrul unor prestigioase expoziţii internaţionale din Paris, Luxemburg şi Stuttgart. Prezentele note de drum au ca obiect orele libere ale după-amiezelor şi itinerarul între oraşele de mai sus. O bună parte din cele şase zile alocate pentru capitala Franţei – mai precis dimineţile – le-am petrecut la 18 kilometri de oraş, în Parc des expositions de Paris-Nord Villepinte, privind extraordinarele mașini unelte prin care creierul occidental a cucerit supremaţia globului terestru… Am vizitat totuşi şi muzeul Luvru, intrând prin piramida de sticlă a arhitectului chinez Ming Pei, controversata construcţie din sticlă şi oţel alăturată clasicului lăcaş de artă în 1989. Am parcurs emoţionaţi nemumăratele săli de pictură franceză, italiană, flamandă şi spaniolă, admirând operele marilor maeştri de talia lui Leonardo Da Vinci, Rembrandt sau Delacroix. Desigur că Mona Lisa și Venus din Milo sunt cunoscute cititorilor, dar voi aminti superbele opere ale unor artişti mai puţin mediatizaţi, cum ar fi Jacques Louis David, cu grandioasele sale picturi istorice, Giorgio de Castelfranco, cu graţioasele sale nuduri durdulii, François Joseph Heim, cu Massacre des Juifs (1824) şi nu în ultimul rând numeroasele picturi ale lui David şi Bat-Șeba, dintre care am reţinut versiunea pictorului Jan Massys.Read more…
Conform definiței, Dicționarul Merriam-Webster, circumcizia reprezintăactul de tăiere a preputului de bărbați, fiind practicat ca un rit religios de către evrei și musulmani; dar și de către alte persoane, ca un obicei social sau pentru beneficii potențiale de sănătate (cum ar fi îmbunătățirea igienei). Termenul circumcizie provine din cuvântul latin „circumcido” ce înseamnă tăiere împrejur. Această „operație” era practicată ÎNCĂ de omul timpuriu, fiind atestată în scrieri egiptene vechi din anii 5000 î.e.n.; era un ritual practicat odată cu maturitatea sexuală a bărbatului, asociat cu evenimente importante din viața unui bărbat, precum căsătoria sau debutul pubertății. Cel mai vechi atestat, care confirmă practicarea circumciziei, apare pe o reprezentare picturală egipteană datând din perioada anilor 2300-2200 î.Hr., Posibil că evreii au împrumutat aceasta practică – tăierea împrejur – de la egipteni, vecinii lor. Circumcizia constitue una dintre poruncile divine revelate în Biblie, fiind parte din legământul făcut de patriarhul Avraam cu Dumnezeul lui Israel…Read more…
Am avut norocul să trăiesc în pace mereu şi mi se pare o stare firească. Cu ani în urmă ( la şcoală, la facultate şi chiar la locul de muncă) aveam cursuri de pregătire premilitară şi mi se părea de-a dreptul caraghios că învăţam diverse strategii şi făceam exerciţii de tragere la poligon, în vreme de pace. În acelaşi timp ştiam că în Israel este o stare permenantă de beligeranţă, că cetăţenii fac armata pentru că trebuie să-şi apere fragilitatea păcii. În scurtele mele vizite, mă simţeam în siguranţă deplină, nu sesizam deloc proximitatea ameninţării armate, viaţa de zi cu zi era vibrantă, veselă, relaxată. E drept că nu s-a nimerit să fiu de faţă în timpul ostilităţilor militare. În schimb de aici, din depărtare, urmăresc cu îngrijorare maximă atentatele teroriste şi atacurile armate asupra Israelului, mă tem pentru viaţa prietenilor şi cunoştinţelor mele, dar şi a celorlalţi cetăţeni ai acestei ţări miraculoase. Citesc presa internaţională, urmăresc la televizor şi pe Internet imaginile cutremurătoare cu distrugeri, morţi şi răniţi, de o parte şi de alta, şi încerc să înţeleg şi să accept răspunsul dur al armatei israeliene faţă de atacatori.Read more…
Ce este comun între trenul morții din Iași, măcelul de pe malul Dunării de la Budapesta și arderea de vii a peste o mie de evrei la Jedwabne, în Polonia? Toate au fost comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către criminali localnici, fără participarea activă a naziștilor germani. Evreii trăiesc în Polonia de peste opt sute de ani, cu perioade liniștite întrerupte de pogromuri fiindcă, la fel ca în toată Europa, pentru orice dezastru natural sau epidemie erau învinuiți evreii. În 10 iulie se vor împlini 80 de ani de la pogromul din comuna Jedwabne din estul Poloniei. După ce trăiseră peste două sute de ani împreună cu evreii, la bine și la rău, unii polonezi din această comună și din zeci de comune din jur au profitat de ocupația nazistă care le dădea mână liberă și au ars de vii mii de evrei. După cum reiese din documente istorice și din mărturii, totul a fost planificat și săvârșit de localnici, nu de germani. După război a avut loc un proces și pentru aceste crime au fost condamnați numai doi săteni la perioade relativ scurte de închisoare, deși zeci și chiar sute de săteni au fost implicați în mod direct sau indirect.Read more…
În sfârșit, zilele trecute am avut parte din nou de o discuție interesantă cu câțiva prieteni, amatori de subiecte filosofice. (Pandemia, haosul carantinelor și al restricțiilor nu a prea favorizat socializarea în scopuri recreative și spirituale… Doream să definim doar talentul incontestabil. Și cum discuția se purta în limba engleză, toată lumea se gândea la talente de pe scena mondială, la nume familiare unei persoane din sfera culturală anglo-saxonă/americană. Iar în acel context nici eu nu mi-am adus aminte de unul dintre cele mai bune exemple și argumente pentru a-mi susține părerea. Deși ar fi trebuit. Pe Vilma Erzsébet Brachfeld , născută la Hajdúdorog în Ungaria în aprilie 1863, în familia unui evreu maghiar, chiar merita să n-o fi uitat, nici în vâltoarea unei discuții purtate într-o altă limbă.Read more…
Vasul Cristoforo Colombo zăcea în port ca o balenă uriașă. Docul era împânzit de macarale, stivuitoare, camioane, muncitori transpirați și sute de pasageri în haine estivale care se înghesuiau la îmbarcare, schimbând între ei impresii și luându-și rămas bun de la Napoli înainte de a porni spre casă, spre New York. Sala de mese era uriașă, mai mare decât tot ce am văzut sau mi-am închipuit până atunci. Călători voioși, îmbujorați, intrau în grupuri, salutându-se în italiană și împărtășindu-și impresiile din scurtul concediu petrecut în patrie. Am pășit de-a lungul bufetului. Belșugul, culorile și miresmele m-au amețit: aperitive, murături, supe, salate, șnițele, cârnați lungi și subțiri, cârnați scurți și groși, chifteluțe reci și chifteluțe calde, cu sos, fără sos, pești care păreau să zâmbească, pești care păreau să dea din coadă și pești decorați cu „gulere” de maioneză – arătau ca la carnaval. Iar eu, tânărul venit din micul Tel Aviv, unde era un eveniment să ieși o dată pe an la restaurant, la o omletă cu o salată, mă holbam la toate aceste minunății și mă întrebam ce să fac în acest rai gastronomic? Dar până și în raiul nostru au pătruns țipete îngrozite: Dar până și în raiul nostru au pătruns țipete îngrozite: Dottore, dottore! M-am uitat în dreapta și în stânga. Nimeni nu reacționa. Căutând cu privirea de unde veneau țipetele, am simțit cum mă ridic și mă îndrept cu pași grăbiți în direcția țipetelor.Read more…
Pe vremea mea circula gluma după care tangoul a fost a inventat de Lenin, pentru că el e cel care a scris în anul 1904 „Un pas înainte și doi înapoi” pentru a critica politica partidului social democrat din Rusia. i-am amintit de această anecdotă cu ocazia unui ”cadou” primit de la buni prieteni, un linkla un spectacol de tango filmat pe viu în 1997 la Paris. iecăruia. Tangoul a fost pentru mine ca adolescent o soluție perfectă pentru a mă apropia de o fată de vârsta mea. La „ceaiuri” se dansa în primul rând tango și doar după aceea vals și foxtrot, iar mult mai târziu rumba. mamele lor (ca în cazul meu), apoi îl practicau în cercuri restrânse și mai târziu la așa-zisele petreceri de tineri permise de sistem, că de aceea se numeau „reuniuni tovărășești”. tmul era lent, mișcările la fel, perechile lipite unul de alta… Adeseori îmi aduceam aminte de celebra vorbă a cunoscutului (în acele timpuri) Willy Donea: „pe ringul de dans toată lumea suferă”.Read more…
Ce înseamnă un om din popor? Mi-am pus această întrebare în multe rânduri. Am auzit și răspunsuri pe care le dădeau alții, fiecare în felul lui. Am repetat întrebarea, pentru mine însumi, în ultimul timp, ca urmare a evenimentelor care s-au petrecut – și se petrec – pe mapamond, dar și în Israel, în România, și în alte țări. Mi-am amintit și răspunsuri pe care le dădeau oameni de diferite orientări, unele cu o diferență de 180 de grade între ele, pro și contra. Fiecare cu părerea lui. Este omul din popor numai omul simplu, needucat, care nu citește decât publicații sportive, de scandal, la un nivel scăzut, sau orice om, indiferent de nivelul lui de educație? Probabil că, în felul lui, orice om este un om din popor. Omul simplu este numai o parte din popor. La fel ca și el este omul intelectual. Tot o parte din popor. Dar și omul simplu poate înțelege lucrurile foarte bine. dorit pentru popor. Read more…
După invazia rusească în Ucraina și după amenințările mai mult sau mai puțin voalate de a invada unele țări care în trecut aparținuseră Uniunii Sovietice sau Pactului de la Varșovia, nu este de mirare că Finlanda și Suedia se tem că “țarul” actual al Rusiei visează la un nou imperiu, la fel ca cel care pe vremuri a ocupat Finlanda și o parte din Suedia, Astfel aceste țări doresc să devină membre ale NATO (North Atlantic Treaty Organization) sau în franceză OTAN – (Organisation du traité de l’Atlantique nord), este logică și ușor de înțeles. Pe de altă parte se poate înțelege și nemulțumirea Rusiei care în Europa se va simți încolțită de NATO din toate direcțiile. Prin Serghei Ryabkov, locțiitorul ministrului de externe al Rusiei, guvernul Rusiei și-a exprimat nemulțumirea față de decizia celor două țări, afirmând în mod explicit și ca de obicei amenințător că aderarea acestora la NATO va avea repercursiuni serioase. De asemenea, unul dintre multiplele motive pentru care Rusia a atacat Ucraina a fost dorința exprimată de aceasta de a intra în NATO. Într-un articol publicat online de CNN în 16 mai 2022, Joshua Berlinger încearcă să explice procesul da aderare a acestor țări la NATO. Cererea Finlandei și Suediei de a intra în NATO a fost binecuvântată de marile puteri, membre ale NATO, inclusiv Marea Britanie și SUA. Deși trei țări nordice, Norvegia, Danemarca și Islanda au fost printre membrele fondatoare ale NATO, Suedia și Finlanda nu au aderat din motive istorice și geopolitice. Finlanda care a devenit independentă de Rusia în 1917 și Suedia care a fost neutră în timpul celui de al Doilea Război Mondial, erau hotărâte să rămână independente din punct de vedere militar și față de Uniunea Sovietică, dar și față de Statele Unite ale Americii.Read more…
L-am cunoscut pe Alex (Sanyi) la spitalul unde lucram amândoi, el ca brancardier și eu ca tânăr medic. Aveam cam aceeași vârstă. Alex emigrase singur dintr-un sat din Ungaria. Părinții săi erau supraviețuitori ai Holocaustului, la fel şi unul dintre bunici. Amândouă bunicile au pierit la Auschwitz. După război, bunicul supraviețuitor s-a recăsătorit şi din această căsătorie a avut o fiică – sora vitregă a mamei lui Alex. Alex era singuratic, avea o fire introvertită și cu greu scotea câteva cuvinte, mai ales în ebraica lui puternic impregnată de un accent maghiar. Israelienii care au emigrat la vârstă adultă nu se mai pot dezbăra de accentul maghiar (ca de altfel nici de cel rusesc, englezesc sau spaniol). Probabil acesta este unul din semnele cele mai pregnante aşe diversităţii, o trăsătură atât de importantă a societății israeliene. Totuşi, Alex îşi deschidea sufletul în faţa mea. În timpul nesfârșitelor gărzi de noapte în care lucram împreună sau în timp ce așteptam următoarea operație urgentă discutam ungureşte, limba în care el se simțea cel mai confortabil. Alex era un om foarte sensibil, dar spre surprinderea mea vorbea foarte puțin despre părinții pe care i-a lăsat în urmă în Ungaria și pe care îi considera niște firi reci, cu suflete zdruncinate de Holocaust. Alex vorbea mai ales despre bunicile lui, pe care nu le-a cunoscut niciodată.Read more…
Precum am mai povestit, am terminat anul întâi de medicină la Timișoara și apoi am plecat în Israel. (Unii se miră că nu am ales un timp mai „potrivit”, dar noi, cei care cunoaștem situația din România anilor 1970, știm că nu plecai atunci când voiai, ci atunci când primeai aprobarea.) Ajunsă în Israel, am hotărât să trec la farmacie și cred că a fost una dintre cele mai înțelepte hotărâri din viața mea. Bunicul meu matern, care era el însuși medic, m-a susținut, zicând: „Ai dreptate. Vei avea o viață mult mai ușoară. Și apoi, gândește-te că pacienții vorbesc, dar sticluțele tac.” Era unul din panseurile clasice ale bunicului meu…Am absolvit în 1977, am intrat să-mi fac stagiul la spitalul Hadassah Ein Kerem și am ieșit de acolo… pensionară. Am rămas pentru că era aproape, atmosfera era plăcută și mai ales era o muncă foarte variată, puteam oricând să trec la alt domeniu și să învăț ceva nou. Ambiții de a ajunge într-un post de conducere nu am avut niciodată, cel mai bine mă simțeam făcând „mâna a doua” (ca și acum, de altfel, în redacția revistei Baabel). Am lucrat în producție, în distribuție, am lucrat în mai multe secții ale spitalului – supravegheam stocul de medicamente din secție și făceam comenzile. De fapt această funcție am îndeplinit-o și după pensionare, benevol, la Terapia Intensivă, până când corona m-a trimis acasă definitiv. Aș vrea să relatez câteva întâmplări mai deosebite din cursul carierei mele.Read more…
Întreaga lume alunecă treptat spre catastrofă economică, financiară și chiar alimentară din cauza violentelor schimbări geostrategice recente. Ele sunt cauzate în primul rând de conflictul ruso-ucrainean, care în mod clar este un război proxy între Occident și Rusia. Impropriu spus de fapt Occident, deoarece la ora actuală, Europa Occidentală, Marea Britanie, Australia, Canada, Noua Zeelandă și Japonia sunt aproape în întregime vasale, cel puțin din punct de vedere politic, SUA. Deci, avem de-a face cu un conflict aparent regional, care în fond este o confruntare între Rusia și SUA, o înfruntare mondială între globalismul american și suveranismul asiatic. Se dă bătălia finală între lumea unipolară condusă de Casa Albă și cea multipolară reprezentată, printre altele, de Kremlin. Chiar dacă mediile de informare occidentale denaturează realitatea de pe teren și de pe arena diplomatică, creând impresia că întreaga lume s-a aliat împotriva Imperiului Răului (axis of evil – celebra sintagmă a președintelui Reagan), adică a Rusiei, recentul vot de la ONU privind condamnarea anexiunilor teritoriale rusești în Ucraina indică clar că nu mai avem de-a face cu o lume unipolară dirijată politic, economic și militar de la Washington. Cum era de așteptat, patru țări satelit ale Moscovei au votat împotriva rezoluției: Belarus, Coreea de Nord, Siria și Nicaragua. În schimb, 35 de țări s-au abținut de la vot, state foarte importante precum China și India, majoritatea țărilor africane, Vietnam, Pakistan, Mongolia, Armenia, Bolivia, Cuba și state asiatice foarte bogate în resurse precum Uzbekistan, Kazahstan, Kârgâzstan, ceea ce atestă clar că monopolul mondial al puterii americane a luat sfârșit, celebra Pax Americana de după 1990 nu mai există.Read more…
L-au întrebat de ce investeşte atâta efort în decorarea vârfului clădirilor pe care le proiectează. La urma urmei nimeni nu le va vedea. Le-a răspuns: “Iertaţi-mă, Excelenţă, îngerii le vor vedea.” Un perfecţionist ca nimeni altul, arhitectul modernist catalan Antoni Gaudi, al cărui nume este omolog cu oraşul Barcelona, a rostit aceste cuvinte referindu-se la turlele catedralei Sagrada Familia, proiectul cel mai drag inimii sale, căruia i-a consacrat ultima parte a vieţii, curmate pe neaşteptate înainte de a-şi duce construcţia la bun sfârşit. Un edificiu în stil neogotic, original şi excentric, care îţi poate solicita adaptarea sau ajustarea unei estetici convenţionale și îmbrăţişarea unui stil intrepid coloristic și structural. Când am vizitat catedrala în 2006, interiorul ei era încă un imens şantier, dar construcţia progresează şi se estimează că va fi terminată în 2026, când se vor împlini 100 de ani de la accidentul fatal cu tramvaiul. Replica lui Gaudi la întrebarea arhiepiscopului care îi vizita catedrala în construcţie și atenţia lui la detaliu sunt trăsături valabile și pentru clădirile civile care au precedat-o, imobile executate pentru diverşi patroni care îi apreciau stilul, marcat la început de influenţe orientale (Casa Vicens), dar evoluând ulterior spre un stil naturalist care îi oferea mai multă libertate de creaţie și de explorare a naturii.Read more…
Am decis ca în prezentul articol să nu scriu despre dramaticele evenimente recente, aștept să se decanteze puțin esența lor și să se împrăștie fumigenele propagandistice. Mai ales cele guvernamentale, de pretutindeni. Am scos din „sertar” două texte pe care le-am scris anul trecut, două articole de atitudine, personale, care sunt de fapt previziuni și mici sinteze obținute după ani de urmărire atentă a mass mediei internaționale. Sper ca aceste previziuni pentru viitor, destul de sumbre în esența lor, să apară într-un viitor volum cuprinzând articolele pe care le-am scris în Baabel. Europa a ratat deja “viitorul luminos”. Din punct de vedere demografic, populația este într-un declin numeric catastrofal de vreo trei decenii și doar influxul migrator din Africa și Asia o menține pe linia de plutire. Depopularea accentuată în zonele rurale și izolate și lipsa acută a forței de muncă sunt compensate prin imigrația forțată a unor populații total străine de civilizația bătrânului continent, majoritatea de religie islamică, inadaptabilă la valorile europene, iudeo-creștine și tradiționale. Ele nu pot fi integrate, de aceea putem asista în scurtă vreme la situații de război civil, de revolte ale suburbiilor, de atrocități etnice și religioase în masă. Adio stabilitate și pace internă, Europa va semăna treptat cu Orientul Mijlociu.Read more…
Ianuarie nu este momentul cel mai potrivit pentru a călători în Polonia, mai ales în acest an, când războiul din Ucraina face ravagii nu prea departe de acolo. Dar o invitație să fac o prezentare la un spital al Universității Jagiellone m-a convins să-mi părăsesc zona de confort bine încălzită și să plec pentru cinci zile în vechiul oraș regal de pe Vistula. Vremea a fost blândă cu noi doi, cu soția și cu mine. A plouat foarte puțin, peste zi temperatura a fost deasupra zero, uneori a apărut chiar soarele, strălucind pe acoperișurile colorate, pe nenumăratele turnuri de biserică și pe piețele pline de viață ale orașului. Cracovia este un oraș central-european bine îngrijit, în care războiul și socialismul nu par să fi lăsat urme considerabile. Din fericire, cel puțin centrul orașului a fost ferit de febra construcțiilor de blocuri socialiste. Orașul vechi și zonele înconjurătoare emană farmecul perioadei antebelice. Doar evreii, care odinioară reprezentau 25% din populație, au dispărut aproape cu totul, însă vestigiile lor sunt îngrijite și păstrate într-o stare prezentabilă. În orice caz, orașul trage foloase considerabile de pe urma turismului nostalgic din Israel și din diaspora evreiască. Acest lucru este valabil mai ales pentru cartierul Kazimierz, ghetoul din Podgórze, dincolo de râu, și, bineînțeles, pentru fostul lagăr de concentrare Auschwitz, care a fost transformat într-un muzeu și memorial.Read more…