În fiecare an, în 13 ianuarie, mama îmi spunea: „Azi e aniversarea eliberării Budapestei. E a doua mea zi de naştere, altfel nu scăpam cu viaţă”. Povestea salvării ei – preluată din cartea de memorii Szurika, Éva lánya [Surica, fiica Evei] am relatat-o într-un articol mai vechi din Baabel. În fiecare an, în 11 aprilie, tata îmi spunea: “Azi e aniversarea eliberării lagărului de la Buchenwald. E a doua mea zi de naştere, altfel nu scăpam cu viaţă”. Şi povestea eliberării lagărului de la Buchenwald este relatată în Baabel, de Andrei Schwartz – al cărui tată a fost deţinut la Buchenwald. În copilărie mi-am dorit să fi avut şi eu două zile de naştere, ca să nu mai aştept un an întreg după cadouri, tortul de smântână[3] făcut de Bunica Erzsi şi larma veselă a copiilor invitaţi la sindrofie, dar părinţii mi-au spus că din fericire eu nu am trăit în vremurile crunte în care moartea te păştea la fiecare pas, aşa că nu avea niciun rost să-mi doresc “a doua zi de naştere”. Şi totuşi…Read more…
Știați că există o Zi Internațională a Statului Degeaba? Se celebrează în data de 16 ianuarie și anul acesta i-a urmat în calendar celei de a treia zi de luni din ianuarie, zi considerată cea mai deprimantă din an, supranumită Blue Monday – Lunea Albastră… De fapt, inspirația de a scrie un text despre zile sărbătorite internațional care au un caracter amuzant sau ciudat mi-a venit tocmai pornind de la Blue Monday, gândindu-mă de ce oare trebuie să identificăm precis o zi deprimantă ca fiind cea mai… Avem destule zile deprimante, fiecare dintre noi, din păcate, acum să le mai și ierarhizăm? Dar omul este plin de ciudățenii inexplicabile și astfel am ajuns să cercetez calendarul anual în care figurează zilele naționale, cele mondiale și internaționale. Desigur că știm multe zile mondiale serioase, importante, având menirea de a ne atrage atenția asupra variatelor subiecte care ne ating viețile, ne fac să conștientizăm situații nefericite, pericole, neajunsuri, să comemorăm date istorice sau să sărbătorim cu bucurie lucruri demne de sărbătorit pe tot Pământul. Acestea au fost instituite de-a lungul istoriei relativ recente de către organizații serioase, cu un cuvânt de spus, cum ar fi UNESCO, OMS, ONU și altele. Pe lângă acestea sunt însă sărbătorite zilnic, pe tot parcursul anului, fel de fel de bizarerii de care îți vine să te crucești,Read more…
Era o zi ploioasă de martie… De fapt, ploua torențial. Am reușit să iau un taximetru și m-am îndreptat spre casă după o zi grea la clinică. M-am strecurat ușor pe bancheta din spate, cu hainele ude, am dat adresa și am început să studiez profilul șoferului care nu și-a întors deloc capul spre mine, fiind probabil obișnuit să-și studieze clienții doar în retrovizoare. Era un bărbat la vreo 60 de ani, îngrijit și decent, la fel și mașina pe care o conducea. Speram să mă lase să privesc pe fereastră în liniște, fiindcă vremea nu mai putea fi un subiect de conversație. Liniștea a durat doar vreo trei minute, până când un tânăr cu o mașină ne-a tăiat calea, fără consecințe serioase. Mă așteptam să urmeze comentarii acide, depreciative la adresa noii generații, dar nicidecum la ceea ce a urmat. Bărbatul a început să vorbească calm și coerent despre tinerețea sa (care probabil coincidea cu a mea), ca și cum incidentul l-ar fi transpus înapoi în timp. Mi-a povestit despre primul an după armată, pe care l-a petrecut ca angajat la o întreprindere clujeană, timp în care s-a pregătit pentru Politehnică. – Am lucrat un an la Sinterom, doamnă, erau alte vremuri, noi eram altfel. Oare ați auzit de fabrica asta? Da auzisem, și am simțit cum inima îmi bate mai tare, în timp ce continuam să privesc cum ploua afară.Read more…
În 1949 aveam 10 ani, eram în clasa a V-a și profesorul nostru ne-a cerut să scriem o compoziție despre cunoscutul roman al lui Pușkin, Fata căpitanului, povestea unui tânăr de viță nobilă care la vârsta de 17 ani e trimis să-și facă serviciul militar departe de casă. De ce tocmai această carte? N-am idee. Știu însă că la acea vreme eram deja fascinat de povestiri și că povestea lui Piotr Andreevici mi-a plăcut mult. Acțiunea se petrece în secolul al XVIII-lea, în timpul răscoalei lui Pugaciov, un cazac care a condus o mișcare populară antițaristă și și-a sfârșit viața la Moscova, decapitat în piața centrală a orașului. Îmi închipui că prezența lui Pugaciov i-a determinat pe activiștii regimului comunist din România acelor vremuri să considere că romanul lui Pușkin era potrivit pentru educația noii generații, supuse unui început de serioasă îndoctrinare. Am citit romanul și m-am pus pe scris. Doar că imaginea lui Pugaciov nu mi-a făcut o impresie bună, drept pentru care în compoziția mea eu am luat partea armatei țariste și l-am creionat pe Pugaciov ca pe un criminal care și-a meritat soarta! Vă închipuiți cum a fost primită compoziția mea! Profesorul a cerut ca tata să apară la școală și i-a arătat cumplita eroare politică a fiului său. Părintele meu s-a întors acasă și fără multe explicații m-a așezat la masa de scris și mi-a dictat noul text care trebuia prezentat a doua zi și în care, bineînțeles, eroul pozitiv e Pugaciov și criminalul e țarul! Și de ce această lungă introducere, la cele ce vor urma? Pentru că în cele ce urmează intenționez să discut reacția subiectivă a cititorului / spectatorului la întâmplările sau acțiunile la care, volens-nolens, se simte obligat să ia partea unuia sau altuia dintre personajele unei cărți, film sau piesă de teatru.Read more…
Dintotdeauna evreii americani au susținut liberalismul, democrația și egalitatea între diferite grupuri etnice. Astfel, încă de la sfârșitul anilor 1920,majoritatea lor tinde să voteze cu partidul democrat.Pe de altă parte,istoric, republicanii au sprijinit Israelul mai mult decât democrații. Unul din principale motive este solidaritatea evangheliștilor americani cu Israelul. Rezultatul este un paradox: republicanii sprijină Israelul în ciuda faptului că majoritatea evreilor americani votează cu democrații. Acest lucru continuă să se accentueze și pentru că tineretul evreiesc american își exprimă mai rar solidaritatea față de Israel. În schimb, o statistică publicată recent la televiziunea israeliană arată că 80% din israelienii care au drept de vot în SUA votează cu republicanii. Zilele trecute, un bun prieten care trăiește în America m-a avertizat: “Dacă Harris va fi președinta SUA, voi, israelienii, veți avea o viață mai grea”. Aceasta a fost și impresia mea în urma declarației publice a lui Harris după întâlnirea cu Netanyahu.Read more…
Context biblic: ne aflăm la circa un secol după intrarea lui Iosua în Țara Făgăduită (Canaan). Israeliții nu au reușit să-i izgonească pe idolatrii canaaniți. Dimpotrivă, s-au înrudit cu aceștia, revenind la practicarea cultului păgân. Ajunși la o stare de servitute și asuprire, au început să regrete păcatele săvârșite, implorându-L pe Dumnezeu să-i izbăvească. În acest moment apar Judecătorii numiți de El. Aceștia erau lideri militari; nu doar magistrați, conform sensului actual al termenului. Prin faptele lor de vitejie, ei au dus la îndeplinire judecata Sa, răsturnându-i pe asupritori, restabilind un anumit grad de pace și libertate poporului. Debora a fost al patrulea Judecător din Israelul premonarhic, iind singura femeie judecător menționată în Biblia ebraică. În timpul vieții Deborei, ținutul în care ea și tribul ei se aflau era controlat de canaanitul Iabin din ținutul Hațor, iar armata lui era condusă de Sisera. Debora l-a chemat pe războinicul Barac, împuternicindu-l ca, în numele lui Dumnezeu, să ia zece mii de oșteni și să atace forțele lui Sisera, înzestrate cu nouă sute de care de luptă. Atacul urma să aibă loc lângă muntele Tabor.Read more…
În fiecare an, în luna februarie, comunitatea evreiască sefardă din New York se reunește pentru a celebra Ladino Day (Ziua limbii ladino). Evenimentul, ajuns la cea de-a opta ediție, este un moment de recunoaștere și promovare a limbii care a rămas până astăzi o parte esențială a identității culturale și lingvistice a evreilor sefarzi. Limba ladino sau judeo-spaniolă a evoluat din spaniola medievală, împrumutând elemente din ebraică și alte limbi cu care evreii sefarzi au venit în contact. După expulzarea evreilor din Spania în 1492, aceștia s-au răspândit în întreaga lume, aducând cu ei limba și cultura lor. Ladino a devenit o parte esențială a identității lor, folosită în viața de zi cu zi, în literatură, muzică și ritualuri religioase. În acest an, Ladino Day a fost organizată cu sprijinul American Sephardi Federation, American Ladino League, The Sephardic Jewish Brotherhood of America, The Sephardic Foundation on Aging, Foundation for the Advancement of Sephardic Studies and Culture și Shearith Israel League Foundation. Celebrarea a avut loc prin evenimentul Mazal Bueno, găzduit de Sinagoga Tribeca din cartierul cu același nume, cunoscută astăzi la New York ca sinagoga artiștilor și a oamenilor din televiziune și presă.Read more…
După ce în paginile revistei Baabel au apărut mai multe articole despre Mozart, de data aceasta mi-am propus să povestesc despre o figură mai puțin cunoscută: Lorenzo da Ponte, cel care a scris textele pentru trei dintre operele marelui maestru:Read more…
În Peninsula Iberică au trăit evrei încă din perioada romană. După retragerea romanilor, ei au rămas pe loc, în regatul vizigot. Pe măsură ce vizigoții au trecut la catolicism, situația lor s-a înrăutățit treptat și este foarte posibil ca evreii să-i fi întâmpinat cu bucurie pe cuceritorii musulmani. În Spania musulmană, Al-Andalus, evreii și creștinii erau cetățeni de rangul doi: trebuiau să plătească un impozit special, nu aveau dreptul să poarte arme (dar au existat și excepții), activitățile misionare le erau interzise, au existat restricții cu privire la construcția de biserici și sinagogi, dar în mare, religiile monoteiste erau tolerate și atât evreii cât și creștinii duceau o viață perfect satisfăcătoare. Oportunități economice nu lipseau și ca urmare, Spania a devenit un magnet și pentru evreii din alte părți, în special din nordul Africii, și comunitatea s-a mărit. Evreii își puteau practica liber religia, se administrau singuri, aveau o justiție independentă și școli proprii. Conducătorul comunității purta titlul de naghid și era răspunzător direct regelui. În aceste condiții și cultura evreiască a cunoscut o înflorire cu totul neobișnuită și nu mă refer numai la studiul Bibliei Ebraice și al Talmudului, dar și la filosofie, astronomie, matematică, gramatică, studiul și traducerea autorilor antici și, mai ales, literatură. Șmuel Hanaghid, cel despre care mi-am propus să discut acum, este întruchiparea perfectă a acestei epoci.Read more…
Tatăl meu, Carol Lőwy, ar fi împlinit acum vârsta centenară, prilej să evoc câteva episoade din viaţa sa adesea zbuciumată. Trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial, marginalizat de regimul comunist, medic pediatru apreciat al Clujului, activ chiar și la vârsta de peste nouăzeci de ani, autor al mai multor volume de eseuri și articole de popularizare a științei, a desfășurat o activitate multilaterală și bogată. Adolescent pe vremea celui de-al Doilea Război Mondial, el a avut şansa de a locui la Timişoara. A trăit într-adevăr sub amenințarea deportării, dar, până la urmă, aceasta nu s-a produs. În schimb a fost mobilizat la muncă silnică, prin așa-numitul program de muncă de folos obștesc sau de interes obștesc. A luat parte la construcția clădirii postului de radio Timișoara, care, din cauza posibilelor bombardamente, avea mai multe etaje subterane. Era angrenat într-o muncă grea, ducea cu roaba pământ și moloz de la adâncimea mai multor etaje. Trebuia să-și păstreze echilibrul pe scânduri înguste. Lucra alături de infractori condamnați. I se permitea totuși să locuiască acasă. Seara, după ziua de lucru istovitoare, mai avea energia să iasă la plimbare în oraș, cu vreo domnișoară preferată. Se întâmpla să treacă pe lângă ei un camion cu deținuți în uniforme vărgate de închisoare. Văzându-l pe tata, deținuții strigau în gura mare: „Salut, colega!” – o situație cel puțin jenantă în centrul orașului, unde îl cunoșteau foarte mulți.Read more…
La vârsta de 20 de ani, am avut 68 de kilograme. 35 de ani mai târziu s-au mai adăugat încă 25 de kilograme, deci 92. Aşa o diferenţă, evident este foarte vizibilă, mai ales dacă e observată spontan, fără nici o continuitate, ca într-o revedere cu cineva cu care nu te-ai văzut de decenii. Aşa s-a întâmplat, că la apogeul meu gravitaţional mă aflam într-o delegaţie de servici în Germania, la Frankfurt, şi am avut un sfârşit de săptămână liber. Am hotărât să iau o pauză de la colegii de afaceri şi de la discuţii forţate pe teme asociate cu lucrul, ca să fac o seară “socială” şi să mă întâlnesc cu prieteni adevăraţi, cu care pot să mă relaxez, amuz sau cu puţin noroc, ambele.Read more…
Într-un fotomontaj pe care mi-am permis să-l reproduc din publicația on-line ”JTA” (Agenția Telegrafică Evreiască) veți recunoaște câțiva evrei celebri care au plecat spre veșnica odihnă în anul care a trecut. Dacă Amos Oz a recomandat scriitorilor să scrie cu precădere despre oamenii și locurile din jurul lor, binecunoscutul romancier evreu-american Philip Roth a aplicat riguros acest principiu. Din cele peste 40 de romane de succes pe care le-a scris, aproape toate își au eroii sau scena acțiunilor în New Jersey, statul unde s-a născut, a trăit și a murit, alături de cei peste o jumătate de milion de evrei care-l locuiesc. Într-o imagine alb-negru îl veți recunoaște pe Stan Lee (născut Stanley Martin Lieber), copilul unor imigranți evrei din România. Asemenea celor mai mulți copii ai proaspeților imigranți americani, el a încercat tot felul de meserii ca să câștige un ban cinstit. Atunci erau la modă benzile desenate (comics). Stan Lee a făcut carieră inventând personajul Spider- Man, eroul care a cucerit mințile și sufletele copiilor și adulților americani. A murit la 95 de ani, cu un impresionant palmares de reușite și cu o nu mai puțin impresionantă avere. Celebrul dramaturg evreu american Neil Simon a făcut săli pline și în România. A scris zeci de piese (Un cuplu ciudat, Băieții de aur, Desculț în parc, etc), scenarii de film și televiziune, a primit nenumărate distincții și premii. A ajuns la 91 de ani. Marele istoric Randolf Louis Braham s-a dedicat integral imortalizării memoriei holocaustului, mai cu seamă a suferințelor evreilor aflați sub stăpânire maghiară.Read more…
Săptămâna viitoare se vor împlini 30 de zile de la moartea lui Rafael (Rafi) Eitan, unul din cei mai mari spioni (dacă nu cel mai mare) pe care i-a avut Israelul. El a murit în ziua de 23 martie la vârsta de 92 de ani, după o viață cu adevărat aventuroasă, o viață nebună, de care foarte puțini oameni pe lume au parte. Majoritatea operațiilor la care a participat sunt învăluite în cel mai adânc secret, nu se poate povesti despre ele nimic și probabil că toate detaliile acestora nu vor fi cunoscute niciodată. Dar două operații spectaculoase l-au făcut faimos în acest univers de fapte invizibile, explodând ca niște revelații capabile să schimbe lumea. Prima și cea mai vestită este arestarea și aducerea în Israel a celui mai mare criminal de război prins până astăzi, Adolf Eichmann.Read more…
Adeseori negijența şi malpraxisul sunt greu de diferenţiat de greșelile umane, aproape de neevitat, ca de pildă coliziunea unei păsări cu un avion. Unele erori nu sunt cauzate de neglijență sau de lipsa de dedicație și profesionalism. Dacă însă vom aprofunda analiza acestor cazuri, care ni se par erori umane inevitabile, aproape întotdeauna vom găsi o problemă de sistem, cu deficiențe organizatorice. Un exemplu ar fi administrarea de sânge incompatibil unui pacient, o eroare care este de adeseori fatală. Eroarea s-a produs în ciuda faptului că numele pacientului și numărul său de identitate erau corecte și verificate, vis-à-vis de datele înscrise în fișa bolnavului și pe porția de sânge. Unele erori umane sunt comise din cauză că la locul de muncă (spital, policlinică, etc.) există condiții deosebit de neprielnice, cum ar fi numeroasele ore suplimentare, lipsa de personal medical, condiții fizice grele, etc. Alți factori contribuitori la greșeala umană sunt, așa cum voi arăta în continuare, oboseala, epuizarea sau stresul excesiv. Read more…
Au trecut 6 ani (cum au zburat oare ?) de când am povestit în B despre cele trei concerte diferite pe care le-a prezentat formaţia klezmer MAZEL TOV, a Comunităţii Evreilor din Cluj, în trei zile consecutive, la Bistriţa, Cluj şi Arad, cu ocazia sărbătorii de Hanuca din 2013 ( 5774 conform calendarului iudaic). Anul acesta, calendarele, cel iudaic şi cel gregorian, au împletit într-un fel sărbătoarea Crăciunului cu cea de Hanuca 5780 şi ultima lumânare, cea de a opta, s-a aprins în hanuchie, cu două zile înainte de finalul anului 2019 . Momentul a fost marcat de Comunitatea Evreilor din Cluj, care organizează în fiecare an, într-una din cele opt zile ale sărbătorii de Hanuca, un eveniment festiv de aprinderea lumânărilor în prezenţa membrilor comunităţii şi a invitaţilor acestora, urmată de un program artistic şi de o degustare de gogoşi (tradiţionale pentru această sărbătoare) însoţite de un păhărel de vin. Despre acest eveniment am simţit acum nevoia să împărtăşesc câteva impresii.Read more…
Nu mi-am imaginat că ar fi atât de greu să trăiești închis în casă, să-ți dorești să vorbești cu cineva și să nu ai cu cine. Nu sunt un om prea vorbăreț, dar singurătatea este într-adevăr apăsătoare. Trăiesc singură de foarte mulți ani și nu am avut niciodată conștiența acestei stări. Nu am dreptul să mă plâng, deoarece șase zile pe săptămână Asistența Socială a Comunității evreilor din București mi-a pus la dispoziție o persoană ca ajutor casnic. Și totuși mă simt singură, ruptă de lume, deși am telefon și internet. Și ca mine sunt mii de bătrâni pe care-i apasă singurătatea și care nu au nici măcar facilitățile mele. Mi-am făcut fără să vreau un orar de activități care îmi umple timpul și nu mă lasă să gândesc prea mult. Dimineața o dedic calculatorului, cititului ziarelor, corespondenței eventuale, după amiaza televizorului, cu precădere știrilor și seara, dacă găsesc vreun film (nu de acțiune și nu științifico-fantastic), de la ora 20.00 la 22.00 las să treacă timpul. Toată viața nu am vorbit la telefon atât de mult ca în ultimele săptămâni și am început să acord mai multă atenție și Skype-ului. Așa mai văd un om, pentru că pe stradă, chiar şi când au voie să iasă, oamenii par a se furișa pe lângă ziduri… Să fie oare de frică? Frică de cine? De ce? Și asta îmi induce și mie o stare de neliniște. Nu mi-e frică atât de boală și de suferință, cât mi-e frică de spital, ale cărui binefaceri le-am „gustat” recent, deși nu în perioadă de epidemie. Read more…
Pentru mulți prima impresie despre Trump nu e bună. Cel care rămâne la prima impresie e ca pacientul care, după o vizită la un doctor, relatează cu dispreț că doctorul era în jeans, fără să sesizeze că erau foarte curați și fără să poată aprecia profesionalismul doctorului – caz real în America unde expresia “dress for success“ e supraevaluată. Și eu am avut o impresie nefavorabilă, până ce Trump a devenit candidat la președenția S.U.A. și s-a prezentat nu ca un politician, bolmojind generalități / bune intenții, ci ca un candidat cu idei clare, favorabile poporului american. Nu am pretenția că i-am înțeles toate ideile, dar o apreciere asupra cuiva ți-o faci pe baza unor fațete ale personalității sale – desigur, unul poate vedea doar jeanșii. L-am votat și am avut satisfacția de a-l vedea pe Trump – președintele, încecând să implementeze promisiunile candidatului Trump. La unele dintre ele mă voi referi mai jos. Trump și-a propus să soluționeze problema imigrației ilegale, care probabil depășește un milion pe an, în țară fiind în jur de 16 milioane de ilegali. Niciun președinte anterior nu a luat măsuri decisive.Read more…
Am pus fotografia asta deoparte, cu gând să scriu în Baabel o poveste despre ea. Apoi am uitat. Când am descoperit-o din nou, uitasem ce poveste voiam să scriu. Astăzi am dat din nou peste ea pe când făceam curat în calculator. Nu-i cunosc pe oamenii din fotografie. Dar cunosc bine de tot casetofonul, scaunele, masa, butelia de voiaj, ceainicul. Cunosc chiar și cortul din fundal. Cel din dreapta imaginii. Domnul și doamna sunt doi polonezi care ne-au fost vecini de cort în 1983 în camping la Mamaia. Acolo unde le plăcea alor mei să meargă. Unde stăteam în fiecare vară cam două săptămâni până mă bronzam bine și nu-mi mai puteam descâlci părul de la atâta nisip și sare. Nu știu cum îi cheamă pe cei doi și cred că nici n-am știut vreodată. Dar îi țin minte perfect datorită pozei și pentru că la finalul sejurului lor ne-au vândut tot ce aveau: cort, scaune, masă, saltele, saci de dormit, butelie, ceainic și cești de cafea.Read more…
ARN mesager este un concept de tehnologie biologică aplicată. Este o strategie de luptă împotriva virusului COVID-19 și a altor virusuri, începutul unei revoluții în medicina epidemiologică aplicată la toată populația globului, pentru combaterea cancerului, SIDA, malariei, etc. Populația globului suferă și este în continuare amenințată de infectarea cu un virus cunoscut, dar care, prin mutații continue, devine mai virulent și mai rapid decât metodele de combatere actuale. COVID-19 are deja numeroase mutații cunoscute prin numere și codificări sau după proveniență (Marea Britanie, Africa de Sud, Brazilia. etc). Virusul se propagă prin aer, mai puțin prin contact direct cu o persoana infectată și este tot mai agresiv de la o mutație la alta. În figura de mai jos este prezentată o imagine tridimensională a virusului.Virusului COVID-19 este un organism primitiv care conţine acid ribonucleic (ARN). Nu are nucleu însă are o membrană care protejează informația din ARN și este înzestrată pe partea exterioară cu o mulțime de țepi (spikes) cu structură proteică. Proteina din țepii virusului a fost denumită S. Proteina S se leagă de receptorii ACE-2 ai celulelor biologice din organism (plămâni, rinichi, inimă, ochi, trahee, etc). Ca urmare a legăturii „mecanice“, ARN-ul virusului este introdus în ARN-ul celulei-gazdă și produce o generație nouă de virusuri.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
