La Vichy, în partea centrală a Franței, în stațiunea care își leagă numele pe vecie de o tristă și grea perioadă a Republicii Franceze, am ajuns în anul 2012, ca membră a unei delegații cu caracter profesional. Am scris destul de multe impresii despre Franța, oamenii, locurile, curiozitățile ei și totuși, iată, încă mai găsesc ascunse în memorie amintiri despre alte locuri ale acelei țări prin care am umblat, nu numai ca turistă sau prietenă în vizită. E ciudat cum amintirile se cheamă parcă unele pe altele. În 2012 eram într-un grup de vreo 30 colegi, proveniți din administrațiile mai multor județe din nord-vestul țării, reuniți într-un generos proiect, ajunși în Franța pentru diferite vizite și împărtășirea experienței colegilor francezi, petrecând la Vichy o săptămână întreagă, la început de primăvară. Nu numai că activitățile la care luam parte erau interesante, șederea noastră în stațiunea franceză arhicunoscută a fost realmente plăcută. Am fost acolo și în prima zi de mai și am avut plăcerea să observ un foarte frumos obicei al francezilor, acela de a folosi lăcrămioarele, florile albe, delicate cu parfum paradisiac, ca simbol și porte-bonheur al primei zile de maiRead more…
O poveste fără minciună e ca o salată fără sare și piper
Iată unul din ultimele mele panseuri: un film, o piesă de teatru sau un roman nu poate avea cu adevărat succes dacă nu include în acțiune și o minciună! O minciună mică, sau chiar una mai mare, dar evidentă, un secret care odată dezvăluit poate avea efecte grave, o înșelătorie, una romantică sau una de afaceri, sau un act falsificat, sau un nume pe care eroul și l-a însușit, dar nu era al lui, sau o mărturie falsă la poliție sau la tribunal, sau chiar o trădare, care prin ea însăși e o înșelătorie față de cei trădați?! Adică e nevoie de ceva suficient de important ca să schimbe cursul acțiunii, în caz că minciuna, falsul, înșelătoria, trădarea ar fi descoperite. Gândiți-vă la ultimul film vizionat sau roman citit. Aduceți-vă aminte de acțiune și încercați să vă închipuiți cum ar arăta totul dacă minciuna, falsul sau înșelătoria nu ar fi apărut la momentul oportun? Ah, am uitat să pomenesc de promisiuni! Da, promisiunile, bineînțeles celeneîndeplinite, se află pe primul plan al minciunii absolut necesare pentru obținerea unei acțiuni care să te țină treaz, să te oblige să citești mai departe sau să nu închizi televizorul, așa cum faci când ceva te plictisește sau / și te adoarme.Read more…
Într-o zi…
Era primăvară și ploua mărunt. Era o zi lucrătoare, dar părinții m-au luat cu ei într-o deplasare cu trenul. Nu mergeam încă la școală și nici la grădiniță. După câteva stații, am coborât și am mers pe jos, destul de mult. Am ajuns într-o zonă mai înaltă. În depărtare se vedea un șir lung de oameni. Era un cortegiu format din săteni. Duceau la mormânt o fetiță care murise după un malpraxis petrecut la spitalul din Periș. Cauza decesului fetiței: la operația de scoatere a apendicelui, medicul chirurg a uitat în abdomen ceva din instrumentarul folosit la intervenție, lucru pe care aveam să-l aflu mai târziu. Era singurul copil al familiei din Periș, familie atât de greu încercată. Fetița era de o vârstă cu mine și o cunoșteam. Ne întâlniserăm cu câteva luni înainte, la serbarea de Pom de Iarnă, la uzina unde lucrau tații noștri: Atelierele Grivița Roșie din București. Într-o sală mare, cu scaune multe din lemn, primiserăm de la Moș Gerilă, în niște pungi, câteva daruri. Ea primise o păpușă și eu o priveam cu mare invidie. Ce mult mi-aș fi dorit păpușa, dar în locul ei primisem câteva rechizite școlare și o jucărie din lemn, neinteresante pentru mine. Eu nu am avut până atunci nicio păpușă. Desigur, împărțirea pungilor fusese aleatorie, dar eu nu știam acest lucru și mă simțeam nedreptățită.Read more…
Binecuvântată fie amintirea numelor lor necunoscute!
După cum s-a dovedit, majoritatea covârşitoare a cetăţenilor neevrei au dat dovadă de ostilitate sau, în cel mai bun caz, de indiferenţă faţă de concitadinii lor evrei (chiar vecini şi cunoştinţe) supuşi prigoanei, spolierii, ghetoizării şi deportării în lagărele de exterminare. Totuşi, în mai toate ţările unde funcţionau legile rasiale şi evreii erau în primejdie de moarte, s-au găsit şi Oameni (cu O mare) care s-au împotrivit acestui curent, ajutându-şi semenii evrei să supravieţuiască, chiar dacă asta însemna înfruntarea unor riscuri importante, precum pedeapsa capitală sau deportarea în lagărele naziste. Acum, în preajma zilei de 27 ianuarie, Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului e bine să ne amintim de salvatorii evreilor. Titlul de Drept între Popoare a fost instituit pentru a-i onora pe aceşti ne-evrei temerari şi este acordat de către Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, fiind o îndatorire înscrisă printre obiectivele acestei instituţii, încă de la înfiinţarea sa, în 1952. Punerea efectivă în practică a acestei directive a început în 1963, după procesul lui Eichmann, când Israelul a dorit să arate că alături de descoperirea şi pedepsirea celor care s-au făcut vinovaţi pentru exterminarea evreilor, doreşte să-i omagieze pe cei care, în cele mai negre vremuri ale istoriei, şi-au păstrat omenia, ajutându-şi semenii evrei. Conferirea titlului se face în urma unei propuneri nominale, însoţite de o mărturie a celui salvat, dovedită de documente oficiale sau alte probe concludente. Potrivit statisticii din 2023, de-a lungul celor şaizeci de ani de când se acordă acest titlu, el a fost conferit unui număr de 28.486 de persoane, din 47 de ţări. Cu siguranţă au fost mai mulţi salvatori care ar fi corespuns criteriilor şi ar fi intrat în panteonul Drepţilor între Popoare, dar nu mai există martori, nici documente suficiente care să ateste acţiunile lor şi, uneori, nu li se mai cunoaşte nici măcar numele. Este şi cazul pe care îl voi relata în continuare.Read more…
Părintele Pimpi
Pimpi și tata s-au născut și au copilărit împreună la Treznea, în județul Sălaj. Drumurile lor s-au despărțit în mijlocul anilor treizeci. Pimpi a terminat Institutul Teologic Greco-Catolic și a avut parohia la Zalău, iar tata s-a mutat la Cluj. Se vizitau des, prietenia lor era temeinică. Pimpi citea mult, vorbea bine trei limbi, discuta cu tata în limba română sau maghiară. L-a vizitat pe prietenul lui chiar și în ghetoul de la fabrica de cărămidă din Cluj, mituindu-i pe jandarmi. După război l-a căutat pe tata prin Crucea Roșie și l-a găsit la Căminul pentru Foștii Deportați Evrei din Cluj. – Vili, ești numai piele și os, vino cu mine pentru o vreme la Zalău, i-a spus preotul. Ai nevoie să te întărești. Tata mi-a povestit că a stat la Zalău două luni, a pus pe el zece kilograme și a petrecut o perioadă foarte frumoasă cu Pimpi, făcând plimbări și excursii prin împrejurimile pitorești ale localității. Pe părintele Aurel Pimpi îl țin minte de la vârsta de șase ani. Era scund și bondoc și sub sprâncenele stufoase, ochii îi zâmbeau tot timpul. Îmi aducea jucării din lemn care îmi plăceau. Într-o zi ne-a dus un pisoi și mama i-a dat numele Franz Josef, cu toate că era o „ea”, dar mustățile îi aminteau de împăratul Austro-Ungariei. M-am bucurat mult și am devenit prieteni buni. Franz Josef a avut mulți urmași care mi-au însoțit copilăria mai bine de zece ani.Read more…
Amintire și prețuire. O expoziție a artistei Beverley Jane Stewart la Oradea
Primele zile de iunie ne-au găsit la Oradea, un oraș care este de fapt pe alocuri și un muzeu al felului de a fi, de a rezista și de a-și aduce aminte al lumii evreilor orădeni. În somptuoasa Sinagogă Sion, aflată deopotrivă sub autoritatea Comunității evreilor din Oradea și a instituției primăriei, Oradea Heritage, un sanctuar al arhitectonicii de inspirație iudaică, am avut oportunitatea de a curatoria alături de doamna Vera Pilpoul, organizator de expoziții de artă de cetățenie israeliană, o manifestare a unei artiste născute în Marea Britanie, dar cu bunici originari din zona de nord a României: Beverely Jane Stewart. Am mai scris despre arta ei în revista Baabel, în publicația Contact Internațional de la Iași și chiar în cartea mea, După-amiaza vieții (Editura pentru Artă și Literatură, 2024). Nu-mi voi relua gândurile, ci voi puncta interesanta întâlnire cu spiritul evreiesc din Oradea, sprijinul frumos acordat de Robert Shorr, mereu atent, mereu prezent, precum și de alți membri ai comunității, mâna de ajutor dată de Viviane Cosac și de toți cei care au înțeles mesajul subtil al artistei, acela de a colinda orașele țării și de a alcătui picturi eclectice, complexe, în care prezentul și trecutul fuzionează, dar punând în centrul imaginii viața evreiască, cea dinăuntrul și din jurul sinagogii.Read more…
Tabla înmulțirii
Un vis pe care mi l-am împlinit în 2018, odată cu ieșirea la pensie, a fost să particip la un curs de limba arabă la una din nenumăratele școli particulare care oferă cursuri de limbi străine pentru adulți. Soția mea și cu mine, născuți și crescuți în Ardeal, suntem bilingvi (română și maghiară) de când ne știm, la fel ca toți copiii din jurul nostru, încă înainte de a fi mers la școală. Și acum mă deranjează că copiii mei, născuți în Israel, nu sunt și ei bilingvi. Spre deosebire de noi, care am făcut școală în România, unde studiul limbii și literaturii maghiare nu era obligatoriu, în Israel, în școlile guvernamentale, limba arabă era obligatorie în clasele primare în perioada când ei umblau la școală. Opinia mea este că pentru a avea o șansă de coexistență (nu neapărat pașnică), trebuie să cunoaștem limba și cultura celorlalți, cel puțin atât și așa cum o cunosc ei pe a noastră. Nu am pretenția să citesc Coranul sau literatura arabă „serioasă”, nici măcar ziarul, îmi doresc doar să înțeleg ce vorbesc în jurul meu casierițele la supermarket-ul din cartier, tinerii care lucrează în garaje, surorile la spital – vecini cu care aveam contact zilnic. La cursul de începători eram șase „elevi” și, cu excepția unei adolescente, toți eram trecuți bine peste 50 de ani, la fel ca profesorul nostru, un arab dintr-un sat din apropiere.Read more…
UN “DAR” ÎMPĂRĂTESC la IERUSALIM
Dacă ești pentru prima oară în Ierusalim ai inevitabil senzația unei lumi aparte în care ai pășit și care te copleșește, nu doar pentru că simți parcă aureola sanctității ci și pentru că orașul are o înfățișare unică. Doar dupăRead more…
Alegerile europene dau semnale pozitive
La prima vedere, s-ar putea spune că n-ar trebui să punem pe același plan alegerile din Marea Britanie cu cele din Franța. Totuși, la o analiză mai atentă, descoperim un numitor comun: semnalul pozitiv către menținerea Europei unite. Este mai greu să discernem acest element la scrutinul din Anglia, dar vom încerca. Londra menține în continuare Brexitul – o lovitură pentru Uniunea Europeană, în sensul eventualei răspândiri a ideii ca o molimă. A fost văzută așa de multă lume care prevedea ieșirea Olandei, Franței, Germaniei, Italiei, deci prăbușirea acestei unități europene greu create, cu multe erori, dar cu realizări uriașe (Am mai declarat că sunt o europeană convinsă).Read more…
Evreii din Surinam – o comunitate în toate culorile curcubeului
Surinam este cel mai mic stat din America de Sud, cu numai o jumătate de milion de locuitori. Se află aproape de Venezuela, lângă Guyana Franceză (de unde se lansează misiunile spațiale europene). Înainte de 1975 a fost cunoscut sub numele de Guyana Olandeză. A fost descoperit în 1498 de Cristofor Columb, dar pentru că nu avea aur și argint, spaniolii și portughezii nu au fost interesați să-l ocupe. Teritoriul a fost la început colonie engleză, fiind apoi cedat Olandei, în schimbul insulei Manhattan!Primii coloniști evrei au venit în Surinam în anii 1630, încă înaintea oricărei stăpâniri europene. Erau originari din Portugalia, refugiați de teama Inchiziției. Ei s-au stabilit pe malul râului Surinam, au întemeiat colonia Thorarica și au început să cultive trestia de zahăr. Al doilea grup a venit în 1652, împreună cu englezii care au colonizat teritoriul în numele Angliei. Ei s-au stabilit lângă pârâul Cassipora. Al treilea grup de vreo două sute de evrei au venit în 1664 din Cayenne (în actuala Guyana Franceză). Și ei s-au așezat pe pârâul Cassipora. Drepturile civile și religioase pe care le-au primit de la administrația britanică au fost menținute și de cea olandeză.Read more…
Cinci tendinţe de primăvară
Dacă ati trecut prin magazine în ultimele săptămâni, sunt sigură că aţi observat cum brandurile au început ba sa picure piese subțiri din colectiile de primăvară, ba să afișeze imagini gargantueşti cu rochii în nuanțe de galben solar, bleu azuriu, verde crud şi roz delicat, ba să ne tenteze cu sandale, culori de drajeuri delicioase, imprimeuri florale şi exotice, deși noi abia ne descotorosim de cojoace, fulare, cizme şi culori închise. Pe de altă parte, veştile stilistice sunt îmbucurătoare: până cand primăvara își intră pe deplin în drepturi, avem în magazine o serie de piese „de tranziție” pe care le putem cumpăra şi, well, purta începând chiar de azi. în felul acesta, chiar dacă nu toate zilele următoare vor fi însorite şi calde, ţinutele noastre tot vor invoca primăvara.Read more…
Cu condeiul şi lupa prin Balcani (IV)
Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii. Read more…
Cu ochi de turist, și nu tocmai.
Prima vizită acolo am făcut-o în anul 2002, după ce timp de câțiva ani întâlnirile aveau loc în România, cu ocazia diverselor evenimente științifice. La ora aceea nu știam prea multe lucruri despre locuri despre care aș fi trebuit să știu mult mai mult. Răposatul meu tată copilărise acolo, iar bunicul meu e îngropat într-o mică localitate din nordul regiunii. O precizare: eu mă încăpățânez s-o numesc regiune, deși astăzi în mod formal această bucată răspunde la toate criteriile pentru a fi numită țară și stat: are granițe (nu prea clare în răsărit), are guvern (deajuns de instabil, dar nu e singura!), are imn și drapel (trei culori cu care sunt familiarizat) și parlament și legi. Dar la acest subiect mă voi întoarce imediat. Nu știam prea mare lucru pentru că pe vremea mea subiectul Basarabia (căci despre Basarabia e vorba!) era stric interzis în România comunistă, iar tatălui meu îi era pur și simplu teamă să deschidă discuția despre acele meleaguri unde mai aveam și rude…Read more…
Centenar Ţicu Goldstein – avanpremiera unui eveniment ştiinţific
Centrul de cercetări Interdisciplinare în Științe umaniste și Sociale (Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales (C.R.I.S.E.S.) de la Universitatea « Paul Valéry » din Montpellier (Franța), Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică « Dr. Alexandru Șafran » de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, Centrul pentru studiul Istoriei Evreilor din România « Wilhelm Filderman » al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic organizează un simpoziona dedicat lui Ţicu Goldstein, la centenar. Evenimentul va avea loc duminică 8 martie 2020 între orele 10.00-14Read more…
Despre Nobel, laureații evrei și genialitate
În acest articol voi încerca să dezbat subiectul contribuției substanțiale a laureaților Nobel evrei la sănătatea și bunăstarea lumii. Unii, care au o ură organică față de evrei, ignoră această contribuție. Bineînțeles că e mult mai ușor să-i convingi pe cei convinși din capul locului. Dar scopul acestui articol nu este de a populariza evreimea prin distinșii laureați evrei ai premiului Nobel, ci de a dezbate presupusa genialitate a evreilor, care ar sta la baza succesului lor, considerând că din 1901, de când există premiul Nobel, 207, adică 20% dintre laureați au fost evrei. Este o performanță, evreii fiind doar 0.2% din populația lumii. Dar nu toți evreii sunt Einstein. Și eu sunt evreu și nu sunt genial; nici în jurul meu nu văd genii. Și totusi părinții îmi spuneau tot timpul să învăț ca să fiu primul în clasă, fiindcă sunt evreu. Când eram la școală, geniul la matematică era un băiat român. La facultate, cel mai bun anul meu era un neamț. Asta nu înseamnă că nu au fost genii printre laureații premiului Nobel. Dar un popor întreg nu poate fi genial și nu numai genialitatea dar și munca grea, perseverența și încrederea într-o idee sunt factori determinanți ai succesului. Read more…
Dacă nu mă duc la mall, parcă-n suflet simt un gol!
Ne aflăm în mijlocul celui de al doilea mare val de contaminări, internări în spitale și decese provocate de Covid-19 și autoritățile nu mai știu ce măsuri să ia. Cele pe care le-au luat până acum au fost de fapt, spun mulți, doar jumătăți de măsură. Politica de laissez-faire a Suediei, inițial lăudată pentru că ar putea duce la „imunitatea de turmă” s-a dovedit prost inspirată. Cea a țărilor care au adoptat sistemul „stop-start”, adică restricții urmate de relaxări, nu s-a dovedit nici ea mai eficace. Iar măsurile dictatoriale impuse în unele țări amintesc de o oală sub presiune, din care aburul țâșnește ori de câte ori ridici puțin capacul să vezi ce se întâmplă înăuntru. Virusul profită din plin de războiul continuu dintre interesele contradictorii ale principalilor actori din această dramă: oficialitățile, micii întreprinzători, patronii marilor companii industriale și comerciale și în sfârșit, marele public. Oficialitățile sunt datoare să protejeze populația în orice împrejurare și în fața oricărei amenințări. Asta încearcă să facă guvernele din întreaga lume. Că nu prea au mare succes, este poate de înțeles. Nu au fost confruntate până acum de o asemenea problemă, un inamic invizibil de o ferocitate și o viclenie aproape inimaginabile. Dar nici ezitările, șovăielile, contrazicerile, contramandările și măsurile anemice luate de politicieni nu au ajutat. Butada „În trecut am fost foarte nedecis, dar acum nu mai sunt așa de sigur” exprimă cât se poate de bine atitudinea multora dintre politicienii noștri. Read more…
Gânduri de Pesah
În zilele acestea din preajma sărbătorii de Pesah îmi revine în amintire casa părintească din Arad. Nu aș putea spune că preceptele religioase îmi erau complet străine, dar pentru mine ele existau doar la modul teoretic, viața noastră se desfășura în afara lor, trăiam cam la fel ca oamenii din jur, doar că nu țineam sărbătorile creștine. Totul se schimba însă înaintea sărbătorii de Pesah. Tata se dezlănțuia. Casa trebuia să strălucească de curățenie, să nu rămână niciun firicel de praf și mai ales nicio fărâmitură de pâine dospită. O atenție deosebită o primea curățenia bucătăriei și a vaselor. Și când totul era lună, mergeam la comunitate să aducem acasă vinul cașer și azima nedospită, mațot, din care ne hrăneam timp de opt zile. După toată munca și toate pregătirile, cele două seri de Seder erau un eveniment deosebit. Tata, care primise în copilărie o educație religioasă solidă, dar avea și o cultură generală demnă de invidiat, nu se mărginea să dea citire textului tradițional (Hagada), ci explica fiecare pasaj, ținea o adevărată prelegere istorică, filosofică, literară… După cină, când se citeau psalmii, adormeam de obicei cu capul pe masă, sătulă și mulțumită.Read more…
ZAKA
De când am imigrat în Israel, atacurile teroriste și războaiele nu încetează și cu timpul au făcut sute și mii de victime. În plus sunt și catastrofele cauzate de prostia omenească, de exemplu moartea a 45 de persoane pe muntele Meron, unde vreo sută de mii de evrei religioși s-au înghesuit de sărbătoarea Lag Ba Omer. Și totuși noi ne simțim cel mai bine aici, în patria strămoșilor noștri. În mijlocul acelor situații haotice de care am amintit, care se repetă aproape anual, există o rază lumină umană care se cheamă ZAKA. Cei însărcinați cu ritualul pregătirii mortului și înmormântările (în religia iudaică ei se numesc Societatea Sacră sau Hevra Kadișa) participă la reinstaurarea ordinii morale și sociale perturbate de moartea celui iubit. Problema însă devine mult mai complexă când este vorba de multiple victime ale unor calamități naturale sau atacuri teroriste. Moartea în urma unui atac terorist provoacă haos din cauză că ea vine pe neașteptate, în condiții traumatice. Victimele pot fi numeroase și de multe ori greu de recunoscut. Îmi amintesc de atacul terorist sinucigaș perpetrat de Hamas la discoteca Dolphinarium din Tel Aviv, pe malul mării, la 1 iunie 2001. Atentatul s-a soldat cu 21 de victime tinere, majoritatea noi emigranți din fosta Uniune Sovietică. Cei scăpați cu viață povesteau scene lugubre, cum prin aer zburau trupuri sfâșiate. Organizația ultra-ortodoxă ZAKA și-a câștigat buna reputație și încrederea populației în identificarea victimelor și tratamentul funerar. Ei cunosc bine regulile talmudice legate de moarte și tratamentul cadavrului, toți membrii organizației sunt voluntari și organizația lucrează într-o perfectă colaborare cu poliția, armata și cadrele medicale.Read more…
De la inteligenţa artificială, la robotică
În primele patru articole, publicate sub genericul „De la evoluţie la inteligenţa artificială”, am prezentat o parte a istoriei acestui procesului lung şi marcat de o mulţime de realizări spectaculoase. Acest articol vă prezintă o realizare impresionantă care cuprinde atât o implementare a inteligenţei artificiale (AI) cât şi o culme a tehnicii – robotica. Ambele stau la temelia celei de patra revoluţii industriale mondiale. Această revoluţie, împreună cu tehnica 5G (e vorba de comunicaţiile de generaţia a cincea), MMI (Man Machine Interface) vor schimba modul de viaţă, de lucru şi de interacţiune între diversele sectoare de activitate, precum tehnica medicalő (chirurgia), activitatea bancară, de informaţii publice, divertisment, media, sport. Inteligenţa artificială şi robotica sunt două tendinţe foarte puternice care vor conduce la o nouă economie, la o productivitate mărită datorită unei varietăţi mari de inovaţii tehnologice, de modernizare a industriei şi a noilor tendinţe în consum.Read more…
De la Budapesta la Kaifeng și înapoi
Nu de mult am citit un articol destul de neobișnuit, despre „marțienii” din Budapesta. https://www.privatdozent.co/p/the-martians-of-budapest-03b?r=e0eqz&utm_campaign=post&utm_medium=email&utm_source= Erau zece oameni de știință americani, matematicieni și fizicieni, oameni de o inteligență sclipitoare – și toți aveau în comun un puternic accent maghiar. De fapt aveau în comun mult mai mult: toți s-au născut la Budapesta, au învățat la aceleași școli (doi dintre ei au avut chiar același profesor de matematică în liceu), toți proveneau din familii bine situate și toți erau de origine evreiască. Oare de ce îmi sună cunoscut? Cam tot așa stăteau lucrurile cu trei secole mai devreme în comunitatea din Kaifeng, China, despre care am scris în numărul trecut. Să explic. În guvernarea Chinei clasice, împăratul se sprijinea nu pe nobilime, ci pe o meritocrație: funcțiile de conducere erau încredințate oamenilor celor mai bine pregătiți. Concurenții studiau literatura chineză și periodic aveau loc examene, (concurența ajungea până la 1000 pe un loc!), iar câștigătorii erau primiți în administrația statului, unde se bucurau de prestigiu și de venituri substanțiale. Ei bine, comunitatea din Kaifeng, care nu întrecea 4000 de suflete, a dat 33 de câștigători în 21 de ani (1642 – 1663). Să fie doar o coincidență? Read more…


















