Ianuarie nu este momentul cel mai potrivit pentru a călători în Polonia, mai ales în acest an, când războiul din Ucraina face ravagii nu prea departe de acolo. Dar o invitație să fac o prezentare la un spital al Universității Jagiellone m-a convins să-mi părăsesc zona de confort bine încălzită și să plec pentru cinci zile în vechiul oraș regal de pe Vistula. Vremea a fost blândă cu noi doi, cu soția și cu mine. A plouat foarte puțin, peste zi temperatura a fost deasupra zero, uneori a apărut chiar soarele, strălucind pe acoperișurile colorate, pe nenumăratele turnuri de biserică și pe piețele pline de viață ale orașului. Cracovia este un oraș central-european bine îngrijit, în care războiul și socialismul nu par să fi lăsat urme considerabile. Din fericire, cel puțin centrul orașului a fost ferit de febra construcțiilor de blocuri socialiste. Orașul vechi și zonele înconjurătoare emană farmecul perioadei antebelice. Doar evreii, care odinioară reprezentau 25% din populație, au dispărut aproape cu totul, însă vestigiile lor sunt îngrijite și păstrate într-o stare prezentabilă. În orice caz, orașul trage foloase considerabile de pe urma turismului nostalgic din Israel și din diaspora evreiască. Acest lucru este valabil mai ales pentru cartierul Kazimierz, ghetoul din Podgórze, dincolo de râu, și, bineînțeles, pentru fostul lagăr de concentrare Auschwitz, care a fost transformat într-un muzeu și memorial.Read more…

În cazul (articolului) de faţă călcătoarea sunt chiar eu. Calc destul de des, în ciuda faptului că aş putea evita această îndeletnicire, de-a dreptul desuetă şi nu prea agreată, întrucât majoritatea materialelor textile actuale nu trebuie călcate. Prefer, totuşi, cămăşile şi aşternuturile călcate chiar dacă nu „performez” în ale călcatului. Nu reuşesc să netezesc perfect toate hainele, mai ales la buzunare sau la umeri, dar călcatul mă relaxează. Asta se întâmplă mai ales atunci când „navighez” cu fierul de călcat care – asemeni unei ambarcaţiuni (cu abur) – alunecă pe talazul liniştit al aşternuturilor sau feţelor de masă, iar eu îmi pot lăsa gândurile să zboare… Ţin minte vraful de aşternuturi scoase de pe sârmă (aproape îngheţate iarna şi pătrunse de arşiţă vara, mirosind a săpun de rufe fiert în casă) şi depozitate în proximitatea scândurii de călcat. Apoi erau luate, rând pe rând, stropite cu apa pregătită într-un lighenaş şi rulate ca să se înmoaie. În limba maghiară acţiunea se numea „práholni” (un termen regional, care apare şi în dicţionarul maghiar de regionalisme). Mult mai târziu, după ce în prăvăliile de menaj au început să se vândă produse de material plastic, avea să apară şi o sticlă specială de stropit rufele, cu capac perforat. Read more…

1. Literatura română actuală e minunată, dar aproape nimeni nu o mai bagă în seamă, pentru că toți sunt geniali, cu premii și titluri, membri în uniuni, ligi, legiuni, comisii și comitete. Unii sunt mai importanți decât alții, președinți, directori sau secretari, toți nemuritori, buni de așezat în panteonul cultural al neamului, mereu neîncăpător. 2. Sunt rarae aves cei cărora Dumnezeu le dă talentul și puterea de a crea o operă autentică. Sunt însă mai mulți cei care creează în cel mai bun caz o operetă, un vodevil sau o dramă de alcov. Majoritatea se fâțâie și se agită în epocă, nelăsând în urmă decât un roman maculatură, o poezie de inimă albastră, o semnalare în presă sau, cel mult, un eveniment cultural monden. 3. Un prozator de anvergură integrează întotdeauna dimensiunea socio-istorică în narațiunea sa complexă și creativă, ethosul societății din care se inspiră. 4. Un poet important nu are numai stări, emoții și sensibilități. El metamorfozează și sublimează vibrațiile emoționale și afective în magia limbajului, în spirit transcendent și scânteieri de absolut.Read more…