Zvi HaCohen, rectorul Universităţii Ben Gurion din Negev, – Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai

Vineri, 2 septembrie 2016, Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai a găzduit ceremonia de conferire a titlului de Profesor Honoris Causa, lui Zvi HaCohen, reputat savant israelian, rector al Universităţii Ben Gurion din Negev. În cuvântul de deschidere profesorul Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UBB, a subliniat dubla semnificaţie a evenimentului: onorarea unui fiu al Clujului şi colaborarea cu o universitate de vârf pe plan mondial. Profesorul Zvi HaCohen a trecut în revistă domeniile de top ale Universităţii Ben Gurion din Negev…Read more…

Lumi dispărute

Iar scrii despre bazaconiile tale cu oamenii dinaintea oamenilor? mă întreabă unii sceptici dintre prietenii mei. Eu nu sunt istoric. Nu am rigurozitatea specialiștilor în descifrarea trecutului. Sunt doar un ziarist deschis spre orice ipoteză interesantă. Iar istoria din ultimele decenii începe să examineze cu tot mai mult interes date care par să ateste că în trecutul planetei noastre au fost civilizații avansate sau am fost vizitați de extratereștri. Enigmele sunt cu atât mai mari cu cât, din ce în ce mai des sunt descoperite obiecte vechi de mii de ani, care par a fi lucrate cu tehnicile moderne de astăzi, sau par a fi folosit unele tehnologii pe care omul modern abia le-a deprins. Marea dilemă nu a fost lămurită nici de cei care susţin că Pământul a fost locuit cu multe mii de ani în urmă de o civilizaţie dezvoltată dispărută apoi într-un cataclism, nici de cei care promovează ideea unor vizite extraterestre. Read more…

Să nu uităm de ianuarie.

Aveam 10 ani împliniți când am devenit licean la Deva și când am înțeles că Bunica mea – pe care am văzut-o o singură dată la Satu-Mare – împreună cu mătușile, unchii și verii mei din Satu-Mare, Carei și Oradea, au fost deportați la Auschwitz, un loc ce mi se părea foarte departe purtând un nume care de atunci mi s-a părut sinistru. Mama știa ceva dar nu voia să creadă. Nimeni nu voia să creadă. Lumea întreagă refuza să creadă. Un timp cei apropiați așteptau ca deportații să se întoarcă. Toți sperau ca după ce se liniștește învălmășeala de după război, zecile, poate sutele de mii de persoane care au fost deportate să reușească să se întoarcă acasă. Apoi a existat speranța că cei mai mulți nu vor să se mai întoarcă, găsindu-și liniștea în cine știe prin ce părți ale lumii. Poate în America sau poate în Palestina? Informațiile veneau greu, nu erau de încredere, și chiar dacă au început să se răspândească știri despre grozăviile și ororile din lagărele de concentrare din Polonia, Germania, Austria, plutea încă speranța că veștile sunt exagerate, că sunt încă mulți în carantine, că primesc îngrijiri în tabere special organizate de armatele aliate care i-au eliberat pe cei deportați. Puținii supraviețuitori care s-au întors în orașele ”dezevreizate” ale Ardealului de Nord au adus mărturii înfiorătoare care au pulverizat și puținele speranțe de care rudele rămase în viață se mai agățau cu disperare. Mama a adăugat numele Bunicii precum și numele fraților și surorilor ei care au pierit la Auschwitz în anul 1944, pe frumosul monument de granit ruginiu de pe mormântul Bunicului Reisman, care a avut șansa să se stingă din viață în pace și demnitate în anul 1938. Rămășițele lui pământești se odihnesc pentru totdeauna în Cimitirul Ortodox al Comunității Evreiești din Satu Mare.Read more…

Un filosemit de excepţie: Baronul János Kemény

Holocaustul are multe aspecte. Unul dintre ele este atitudinea unor oameni adevăraţi, din păcate nu prea mulţi, care au fost alături de evrei în vremuri de restriște. Un astfel de Om a fost Baronul János Kemény (1903-1971). Deși era transilvănean get-beget, originar dintr-o veche familie de nobili, s-a născut la Pittsburg, în America. Tatăl său, István, plecase acolo ca să-și încerce norocul, din păcate fără prea mult succes. Pe deasupra a murit foarte tânăr, iar soţia lui, o actriţă americană, a venit în Transilvania cu János și fraţii lui. La începutul anilor 20 ai secolului trecut, soarta a făcut ca baronul János Kemény să moștenească o mare avere, precum și castelul Kemény din Brâncovenești (Marosvécs), județul Mureș. Așa se face că baronul s-a îmbogățit peste noapte, dar el nu a uitat niciodată de unde a plecat. Ȋn perioada de după Dictatul de la Viena baronul a fost directorul teatrului Thália din Cluj. El s-a împotrivit legilor rasiale impuse de autorităţile hortyiste și a încercat prin marea lui autoritate să îmblânzească aceste legi. Ȋn momentul în care actorii evrei nu au mai avut voie să joace pe scenele clujene, baronul i-a ajutat să înfiinţeze un teatru evreiesc la Clubul CFR, teatrul Concordia, pe care l-a dotat din recuzitele Teatrului din Cluj, iar salariul actorilor l-a plătit din propriul buzunar.Read more…

O dispută în jurul ochiului meu (stâng)

Părerile erau împărțite, dar veneau toate din surse demne de încredere. În majoritatea cazurilor era vorba de indivizi posesori ai unor experiențe personale, omeni cu judecată, prieteni buni și cunoscuți, cu alte cuvinte persoane în care puteai avea deplină încredere. O a doua categorie era formată din cei care ”vindeau” experiența altora. Eroii povestirilor lor erau oameni apropiați, membri ai familiei și chiar prieteni de o viață. Ei transmiteau cele auzite și trăite de alții, cu lux de amănunte, de parcă ar fi fost vorba de ei înșiși. În sfârșit, medicii, colegii mei de zeci de ani de zile, formau un al treilea grup…Opinia specialistului în materie, un medic împreună cu care lucrasem mulți ani și a cărei competență profesională nu o puteam pune la îndoială, mi-a recomandat cu căldură să nu pierd timpul și să fac tot ce e necesar pentru a-mi îmbunătăți calitatea vieții. Am plecat din cabinetul său cu ideea că voi mă gândi și că în curând voi lua o hotărâre.Read more…

Pod peste ani

Au trecut 6 ani (cum au zburat oare ?) de când am povestit în B despre cele trei concerte diferite pe care le-a prezentat formaţia klezmer MAZEL TOV, a Comunităţii Evreilor din Cluj, în trei zile consecutive, la Bistriţa, Cluj şi Arad, cu ocazia sărbătorii de Hanuca din 2013 ( 5774 conform calendarului iudaic). Anul acesta, calendarele, cel iudaic şi cel gregorian, au împletit într-un fel sărbătoarea Crăciunului cu cea de Hanuca 5780 şi ultima lumânare, cea de a opta, s-a aprins în hanuchie, cu două zile înainte de finalul anului 2019 . Momentul a fost marcat de Comunitatea Evreilor din Cluj, care organizează în fiecare an, într-una din cele opt zile ale sărbătorii de Hanuca, un eveniment festiv de aprinderea lumânărilor în prezenţa membrilor comunităţii şi a invitaţilor acestora, urmată de un program artistic şi de o degustare de gogoşi (tradiţionale pentru această sărbătoare) însoţite de un păhărel de vin. Despre acest eveniment am simţit acum nevoia să împărtăşesc câteva impresii.Read more…

Viața unui om bătrân în timpul pandemiei de coronavirus

Nu mi-am imaginat că ar fi atât de greu să trăiești închis în casă, să-ți dorești să vorbești cu cineva și să nu ai cu cine. Nu sunt un om prea vorbăreț, dar singurătatea este într-adevăr apăsătoare. Trăiesc singură de foarte mulți ani și nu am avut niciodată conștiența acestei stări. Nu am dreptul să mă plâng, deoarece șase zile pe săptămână Asistența Socială a Comunității evreilor din București mi-a pus la dispoziție o persoană ca ajutor casnic. Și totuși mă simt singură, ruptă de lume, deși am telefon și internet. Și ca mine sunt mii de bătrâni pe care-i apasă singurătatea și care nu au nici măcar facilitățile mele. Mi-am făcut fără să vreau un orar de activități care îmi umple timpul și nu mă lasă să gândesc prea mult. Dimineața o dedic calculatorului, cititului ziarelor, corespondenței eventuale, după amiaza televizorului, cu precădere știrilor și seara, dacă găsesc vreun film (nu de acțiune și nu științifico-fantastic), de la ora 20.00 la 22.00 las să treacă timpul. Toată viața nu am vorbit la telefon atât de mult ca în ultimele săptămâni și am început să acord mai multă atenție și Skype-ului. Așa mai văd un om, pentru că pe stradă, chiar şi când au voie să iasă, oamenii par a se furișa pe lângă ziduri… Să fie oare de frică? Frică de cine? De ce? Și asta îmi induce și mie o stare de neliniște. Nu mi-e frică atât de boală și de suferință, cât mi-e frică de spital, ale cărui binefaceri le-am „gustat” recent, deși nu în perioadă de epidemie. Read more…

Amintirile bunicului meu Moses Zwecker

Acest text se bazează pe niște notițe scrise in limba germană de bunicul meu, Moses Zwecker, în 1976, la vârsta de 80 de ani. Lucrarea e neterminată. La scurt timp după moartea lui, mama mea a adunat și a editat fragmentele. Iar eu am tradus textul în engleză in 2004 și in română în 2016. Din cele scrise de bunicul se dezvăluie viaţa evreilor bucovineni la cumpăna veacurilor XIX-XXRead more…

O perlă anglo-maghiară şi deplina reabilitare a bunicii

“Bunica mea, a fost o adevărată doamnă de modă veche, cu maniere bune, politicoasă şi folosind întotdeuna un limbaj foarte decent. În plus, ea mai era şi o bucătăreasă grozavă care se mândrea pe drept cu talentele ei de gătit bucate speciale de toate felurile, dar excela în prăjituri. Până şi astăzi îmi lipsesc, nici măcar mama mea nu a reuşit să facă prăjituri la fel de bune.” – mi-a spus Eva care avusese o bunică vorbitoare de maghiară. Am întrebat-o pe Eva cum a fost în stare să comunice verbal cu bunica şi a rezultat că nu se înțelegeau aproape de loc, pentru că bunica nu a învăţat mai nimic în engleză. Apoi Eva a pufnit în râs şi când s-a mai domolit, mi-a explicat că exista totuşi o excepţie în privinţa folosirii unor expresii în limba engleză de către bunica ei. Eva zicea că până în ziua de azi ea roşea cu jenă doar gândidu-se la ce spunea bunica în anumite momente. Bunica pregătea mâncărurile cu pasiune şi cu o atitudine de perfecţionist. Când însă lucrurile nu se desfăşurau exact cum plănuia ea, atunci devenea agitată, îşi pierdea cumpătul şi începea să spună vorbe grosolane şi înjurături nemaiauzite în nici o altă ocazie.Read more…

Minele de cupru de la Timna

După ce am scris despre peșterile din Israel m-am gândit că există un mare număr de „peșteri” săpate de mâna omului: mine, tuneluri, ascunzători pentru zile de restriște, catacombe – o întreagă lume subterană doldora de istorie… De data ceasta aș vrea să povestesc despre minele de cupru de la Timna. Plecând de la Eilat înspre nord, după vreo 20 de kilometri se văd de pe șosea, pe stânga, câteva figuri vădit „egiptene”. Este o reclamă care îi invită pe trecători să viziteze Parcul Timna. Eu le găsesc nostime și cred că parcul merită o vizită – dar nu vara, pentru că e o căldură infernală. Peisajul este impresionant, eroziunea produsă de vânt și de torenți a lăsat în urmă tot felul de formațiuni geologice neobișnuite: o „ciupercă” și un „sfinx” (asemănătoare cu Babele și Sfinxul din Bucegi), arcuri naturale, coloanele zise „ale lui Solomon”… Dar cel mai interesant, cred eu, este faptul că aici au fost exploatate mine de cupru care se numără printre cele mai vechi din lume. Începuturile datează din perioada de trecere între epoca pietrei și epoca metalelor, prin anul 5000 î.e.n. – sau chiar mai devreme. Minereul de cupru, de culoare albastră sau verde, era deja folosit în neolitic pentru obiecte de podoabă. Oare cum va fi început metalurgia? Poate că oamenii au fost atrași de culoarea albastră a pietrelor, au făcut din ele vetre și apoi s-au mirat să găsească uneori în cenușă bucățele de metal? Cine știe?Read more…

Mesajul lui Tamás Ditrói (1950-2012)

Moștenirea lui Tamás Ditrói este una complexă. M. Mesajul criptat lăsat posterității prin creația sa artistică fiind pe măsură. Descifrarea acestuia nu este un lucru simplu, totuși nu e un demers imposibil. Ea este facilitată de faptul că această expoziție, una comemorativă de fapt, găzduită cu generozitate de Muzeul de Artă din Cluj, reunește lucrări de pictură și sculptură care ne oferă imaginea abordării a două tematici importante ale activității creatoare a artistului: motivul scoicii, respectiv cel al femeii veșnice. Interesantă împrejurare este faptul că acest lăsământ artistic este prezentat în incinta Muzeului de Artă clujean, instituție fondată în anul 1950 de către tatăl artistului, criticul de artă Ervin Ditrói, devenit și cel dintâi legendar director al acestui muzeu. Fiul său, Tamás, a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj în anul 1973, în clasa unui renumit profesor al acestei instituții, talentatul sculptor Artúr Vetró. Un an mai târziu, Tamás Ditrói a emigrat în Israel, astfel că publicul iubitor de artă al Clujului și al Transilvaniei nu a avut până acum posibilitatea cunoașterii lucrărilor sale. Tamás Ditrói s-a născut la Cluj, în 1950, când tatăl său lucra la organizarea muzeului. A fost unicul copil al părinților săi, doi supraviețuitori ai Holocaustului. Mama sa a fost deportată la Auschwitz și, după război, a predat istoria în Liceul Sámuel Brassai, iar tatăl său a evadat dintr-unul din detașamentele de muncă forțată ale armatei maghiare și s-a alăturat unui grup de partizani care se luptau în Munții Tatra. Nu e de mirare că această pereche trecută prin atâtea suplicii și-a protejat într-un mod aproape excesiv unicul copil. Trebuie să avem permanent în vedere aceste circumstanțe, atunci când privim lucrările artistului, în care urmele cronice ale traumelor suferite se lasă destul de ușor descoperite. Read more…

Premiul Nobel

În 1969, când s-au înființat la București emisiunile TV în limbile maghiară și germană (un gest de bunăvoință pe care mai târziu regimul avea să-l regrete) au fost recrutați mai întâi câțiva redactori de la Radio. Pentru partea artistică și de producție au început să caute prin studiouri cunoscători ai limbilor respective. Așa am ajuns să lucrez acolo. Ne străduiam, învățam unii de la alții, dar la început rezultatele au fost modeste. Lucrurile s-au mai schimbat când conducerea redacției a fost încredințată unor publiciști și scriitori de renume: Pál Bodor (1930 – 2017) și Hans Liebhardt (1934 – 2017). Tematica s-a diversificat, au apărut oameni noi, se stimulau creativitatea și legătura nemijlocită cu publicul spectator aflat mai ales în Transivania și Banat. În deplasările mele ajungeam deseori la Timișoara. Îndrăgisem orașul, atmosfera sa multiculturală. În 1972 luase ființă aici în mod independent cenaclul ”Aktionsgruppe Banat”, gruparea tinerilor autori de limbă germană. Făceau parte, printre alții, Richard Wagner, Johann Lippet, Rolf Bossert, William Totok. Dintre toți autorii Grupului de Acțiune Banat cel mai cunoscut era Richard Wagner. Devenise într-un fel purtătorul de cuvânt al grupului. Așa că în prima zi a filmărilor ne-am întâlnit ca să punem la punct detaliile. Îl însoțea o tânără firavă, tăcută și oarecum încruntată. A făcut prezentările: prietena mea Herta Müller…Read more…

Cercetarea susţine dezvoltarea

Mi-am dorit să scriu despre un subiect pozitiv și uite că mi-a ieșit în cale. Este vorba despre cercetare, dezvoltare și inovare, direcția în care se mișcă astăzi cercetarea. Aflăm că o firmă nou înființată de cercetătorii Raul Mureșan și Vlad Moca, firmă numită Neurodynamics Srl din Cluj, este beneficiara unui grant de 150.000 de euro, acordat de Comisia Europeană pentru un proiect de cercetare în domeniul neuroștiinței.[1] Aflăm că suma totală alocată este de 11,4 milioane de euro. Firma Neurodynamics se află în parteneriat cu The Transylvanian Institute of Neuroscience (TINS). În timp ce scriam despre această inițiativă de cercetare primită frumos la nivel european şi prea puțin mediatizată la noi, iată că apare şi comunicatul de presă al Comisiei Europene de acum câteva ore[3]. De această dată este vorba despre instrumente concrete de aplicare pentru European Green Deal (Pactul ecologic european), lansat pe 11 decembrie 2019 la Conferința privind schimbările climatice de la Madrid. Cu siguranță veți citi multe în perioada viitoare, pentru că sunt măsuri prevăzute chiar pentru anul 2020. Aici vă aduc doar câteva elemente de ultimă oră, din care să aflați ce urmează la orizontul anului 2050, atunci când Europa îşi propune să fie o regiune neutră din punct de vedere al gazelor cu efect de seră. Read more…

Epidemia care a schimbat istoria poporului evreu

De obicei se învață că exilul de aproape două mii de ani a început după distrugerea celui de al Doilea Templu, în anul 70 e.n. Dar adevărul istoric este că părăsirea în masă a țării natale și desființarea comunității evreiești din Iudeea a început cu circa 65 de ani mai târziu. În Iudeea au avut loc două revolte contra romanilor, la o diferență de 65 de ani. Prima revoltă a avut loc între anii 66-70 e.n. a avut cel puţin trei cauze: guvernarea nemiloasă a romanilor, conflictele dintre locuitorii evrei și cei din alte religii și conflicte dintre diferitele fracțiuni evreiești. Romanii i-au trimis pe Vespasianus și pe fiul său Titus, ca să înăbușe revolta. Apogeul a avut loc în anul 70 când a fost cucerit Ierusalimul și templul a fost distrus. Dar revolta nu s-a încheiat, ci a mai durat cam trei ani până când ultima redută, Masada (Mețada) a fost cucerită. Răscoala a fost un eșec total și consecințele au fost crunte. Sute de mii de evrei au fost uciși, mulți expulzați și alții vânduți ca robi și ca gladiatori…Read more…