Israel 2023 și Revolta lui Atlas

În zilele noastre, presa scrisă și cea electronică, radioul și televiziunea răsună de unul și același subiect: nemulțumirea israelienilor de politica noului guvern, mai ales de reforma justiției, demonstrațiile de proporții din ce în ce mai mari, cu participarea cetățenilor de pe întreg spectrul politic, împotriva a ceea ce este văzut ca sfârșitul democrației.  În articolul editorial al ziarului Haaretz din 3 martie [1] se vorbea chiar despre ceea ce eu consider anarhie: tot mai mulți militari în rezervă nu sunt de acord cu politica actualului guvern și ca urmare refuză să se prezinte la armată.  Ceea ce a început ca un firicel, devine un șuvoi…  Nu numai că aceste lucruri m-au impresionat foarte puternic, dar ele mi-au readus niște vechi amintiri…Era pe la începutul anilor 1970, trăiam de scurt timp în Israel, încă nu citeam în ebraică (din păcate nici până astăzi nu sunt mai brează), în schimb începusem să citesc în engleză.  Una din primele cărți pe care le-am citit a fost Atlas Shrugged de Ayn Rand.  (În limba română a apărut sub titlul Revolta lui Atlas.)  Cu vreo douăzeci de ani mai târziu am recitit-o, am citit și alte cărți ale aceleiași autoare (beletristică, nu filosofie) și ideile ei au avut asupra mea un impact profund.  Pentru a le înțelege trebuie întâi să o cunoaștem.Read more…

Războiul fratricid

Războiul fratricid se referă la crima față de semenii tăi. Acțiunea nu se petrece în Antarctica… ci ea face parte din istoria antică a marelui regat evreiesc, care în 931 î.Hr. s-a dezmembrat în două state independente, Iudeea și Israel. Această istorie a fost caracterizată, printre altele, de lupte intestine în fiecare regat, lupte care includ chiar și înlăturarea fizică a unor personaje. Subiectul se concentrează asupra familiei regale, unde întâlnim personajul feminin Atalia, figura 1, versetul de referință fiind: Atalia, mama lui Ohozia [Ahazia], văzând că fiul său a murit, s-a sculat și a stârpit tot neamul regesc. (4 Regi 11:1). La momentul de referință, Regatul Unitar era deja dezmembrat în două regate vecine și independente – Iudeea la sud, cu capitala Ierusalim, și Israel la nord, cu capitala la Samaria. Fiecare avea conducere proprie.Read more…

Viktor Orbán va muta Ambasada Ungariei la Ierusalim

Săptămâna trecută, potrivit unor informații neoficiale, premierul Ungariei Viktor Orbán ar fi convenit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu să mute luna viitoare Ambasada Ungariei de la Tel Aviv la Ierusalim. Oficialități de la ministerul israelian de Externe au declarat cotidianului Zman Yisrael, varianta ebraică a ziarului Times of Israel, că decizia a fost luată după tratative diplomatice intense dintre Eli Cohen, ministrul israelian de externe, și omologul său maghiar Péter Szijjártó. Intențiile Budapestei nu ar trebui să ne surprindă, deoarece încă în urmă cu doi ani a fost deschisă la Ierusalim o reprezentanță comercială a Ungariei și în cuvântările ținute la inaugurare se vorbea despre eventualitatea mutării ambasadei, fără să se fixeze vreun termen. După ce Donald Trump, în calitatea lui de președinte al SUA, a luat măsura mutării Ambasadei SUA, s-a crezut că exemplul va fi urmat și de alte state, dar rezultatele au fost mult sub așteptări, abia câteva țări, cu un rol nesemnificativ în ceea ce privește relațiile bilaterale, au decis să facă acest pas. Au existat promisiuni, dar alegerile din statele în cauză care au adus la conducere partide și personalități cu alte orientări au determinat abandonarea ideii. Mutarea unor ambasade la Ierusalim este o problemă deosebit de sensibilă, deoarece ar contraveni unor înțelegeri sau acorduri internaționale legate de procesul de pace din Orientul Mijlociu,…Read more…

¡No Pasarán!

De trei săptămâni am hotărât să particip la demonstrațiile împotriva reformei judiciare pe care guvernul, dominat de extrema dreaptă și de religioși, preconizează s-o ducă la capăt. Nu pot să stau liniștit atunci când guvernul vrea să excludă Tribunalul Suprem din viața politică și atentează la democrația Statului Israel. Ca să explic, sunt nevoit să dau date suplimentare. În Israel nu există constituție. În 1948, imediat după dobândirea independenței, în tratativele duse cu Ben Gurion pentru recunoașterea Statului Israel, religioșii au pus condiția ca Biblia Ebraică să fie acceptată ca un echivalent al constituției. Însă ei au acceptat rolul Tribunalului Suprem în păstrarea democrației liberale, aceasta fiind singura instituție care poate să se opună măsurilor guvernamentale care ar aduce prejudicii țării, să se opună discriminării pe criterii de sex, naționalitate, religie sau concepții politice. Din 1948, când s-a publicat Declarația de Independență a Israelului ca stat evreiesc și democratic, care asigură egalitatea în drepturi a minorităților, până în zilele noastre, viața s-a desfășurat în condiții normale, în condițiile existente în Orientul Apropiat.Read more…

Democraţia la coafor

În fiecare an mă bucur de 1 martie. Prima zi a primăverii, Ziua Mărțișorului, chiar dacă urmează Zilele Babei. Dar îmi amintesc de o strofă dintr-un pastel de Vasile Alecsandri (citez din memorie, sper să nu greșesc): „S-a dus zăpada albă de pe cuprinsul țării,/ Se duc Zilele Babei și nopțile vegherii./ Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ/ Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt”. Parcă mi s-a părut interesantă pentru acest 1 martie în Țara lui Israel. Mi-am amintit și altceva, o întrebare pe care mi-o puneam atunci când eram copil: ce înseamnă frizer, coafor, bărbier? Copil fiind, nu știam care este deosebirea…Mai târziu a început să-mi placă să mă duc la frizer, fiindcă acolo se adunau oameni la orele de vârf și aveam cu cine să stau de vorbă, să învăț câte ceva de la alții, deși îmi plăcea doar să-mi aștept rândul, nu și să mă tund. Tunsoarea era parcă prețul pe care trebuia să-l plătesc pentru a cunoaște oameni maturi, tineri și bătrâni, care povesteau una-alta. Vorbeau și de democrație, ceea ce nu apărea în ziarele comuniste, pentru că probabil nu le păsa, nu-i cunoștea nimeni….Astăzi se vorbește de altă revoluție, a legislației, pro și contra. Dar cei care sunt contra nu mai folosesc doar cadrul parlamentar.Read more…

Hoţul de timp rămâne nepedepsit

Dacă verbul a fura este definit (în DEX) ca „A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l”, atunci e posibil să furi timpul cuiva ( considerând că timpul este „ceva” ce poate aparţine sau e un drept al „cuiva”). Totuşi, acţiunea de a fura timpul cuiva nu mai poate fi considerată furt, din moment ce (în acelaşi DEX) furtul este definit ca „Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia”. Articolul 228 al Codului Penal stipulează că: Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Ciesc şi definiţia timpului în acelaşi dicţionar:”Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor”, Şi apoi constat (dezamăgită) că timpul nu poate fi echivalat cu „un bun mobil” deşi este un bun (poate cel mai valoros bun pe care-l posedăm) şi e cât se poate de mobil (din moment ce trece…implacabil). Dar probabil pentru că e „omogen şi nedefinit” chiar dacă poate fi măsurat (cu o precizie din ce în ce mai mare) nu poate fi delimitat. Adică nu se poate determina cu precizie timpul care aparţine unei anumite persoane, chiar dacă adesea spunem că „i se scurge timpul” sau „îi ticăie ceasul biologic”.Read more…

Să-mi cer scuze?

În ultimul timp sunt ocupat cu traducerea în românește a manualelor mele, anestezie și terapie intensivă, scrise și publicate în ebraică în urmă cu mulți ani. Treaba nu e deloc ușoară. Medicina nu stă pe loc, se fac studii, cu rezultate noi, se introduc noi medicamente, noi aparate; ceea ce odată era adevărat și în vigoare devine desuet, ceea ce dădea rezultate probabile se înlocuiește cu metode ale căror avantaje au fost demonstrate, ceea ce se numește evidence-based medicine. Nu e o traducere mot à mot, ci dimpotrivă, o revizuire completă a textului; multe elemente dispar, fiind înlocuite cu date noi, complet necunoscute ieri. Uneori această realitate mă copleșește…Dar o idee mi-a străbătut mintea ca un fulger și mi-a ameliorat chinul. Într-o bună dimineață m-am hotărât să mă alătur personalului fostei mele secții de terapie intensivă și să-mi petrec câteva ore în mediul pe care l-am cunoscut și care-mi era mai mult decât familiar timp de o jumătate de secol. Zis și făcut. Am telefonat ”moștenitorului” meu, adică actualului șef de secție, un om pe care-l apreciez enorm dintr-o mulțime de motive, și am primit aprobarea. Deci, a doua zi, la ora 8.00 fix, eram în sala de ședințe, în fața unui ecran enorm…Read more…

Zece povestiri despre pogromul de la Iași

În Octombrie 2022 a avut loc a zecea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), prima la care am participat și eu, în proaspăta mea calitate de traducător literar. Festivalul FILIT își propune nu doar să adune scriitori, traducători, agenți literari și cititori din toată țara și de prin lume, ci și să propună la fiecare ediție câte un proiect editorial inedit, prin intermediul editurii Muzeului Național al Literaturii din Iași. În acest an, proiectul cu pricina a fost publicarea unei culegeri de zece povestiri noi inspirate de fotografii de arhivă din timpul pogromului de la Iași din Iunie 1941. Este vorba de șapte fotografii puse la dispoziția scriitorilor de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, fotografii care au constituit sursa de inspirație pentru acest proiect editorial, întrucât ele fac parte dintr-o serie de panouri expuse în curtea Muzeului Pogromului de la Iași. Aici, prin fum de țigară și aburi de cafea, se discută pe îndelete și se pune la cale FILIT, an după an. În 2022, prin acea alchimie bizară și miraculoasă care ne face să observăm cu adevărat pentru prima oară lucruri de care suntem înconjurați cine știe de când, s-a iscat ideea lansării acestei provocări la adresa comunității scriitorilor din România – lăsați-vă inspirați de una dintre aceste fotografii (dar de fapt de toate) și scrieți, numai scrieți despre această rană cruntă din istoria Iașiului.Read more…

Precious Life

“Cel care salvează un om, salvează o lume”, spune un străvechi proverb ebraic. “Nu mi-am propus să salvez o lume”, explică Dr. Raz Someh, “tot ce mi-am propus a fost să încerc să salvez un om.”. Acesta este subiectul sensibilului film documentar Precious Life, realizat de fostul comentator politic al Canalului 10 al televiziunii israeliene, Shlomi Eldar. Din această lună filmul este accesibil pe Netflix în Israel. Cu toate că documentarul a fost realizat în 2010, el rămâne la fel de actual și acum, pentru că pacientul este palestinian, iar în eternul conflict din Orientul Mijlociu foarte puține s-au schimbat între timp. Filmul tratează lupta unui înger în halat alb, Dr. Raz Someh, șeful departamentului de Imunologie al spitalului Tel Hashomer, încercând să salveze viața lui unui copil din Gaza, Muhammad Abu-Mustafa. Acesta suferă de o boală autoimună care în lipsa unui tratament adecvat i-ar curma viața, așa cum de altfel s-a întâmplat și cu două din surorile sale.Read more…

Când ”îmi fuge pământul de sub picioare”, sau când criza existențială lovește

O criză existențială se resimte de obicei ca o catastrofă care vine subit, lovind în inima vieții de care până atunci ne-am bucurat și am considerat-o ca fiind de la sine înțeleasă. Criza existențială este un episod pentru care nu suntem niciodată cu adevărat pregătiți și care ne dă senzația că “ne fuge pământul de sub picioare”. Criza existențială poate apărea ca un eveniment fizic sau natural, o boală gravă, sau o calamitate a naturii. Ea ne face să ne pierdem încrederea în certitudinea existenței, în D-zeul nostru, în soartă, ori în dreptate. Dar când criza existențială apare sub forma unor evenimente sociale sau interpersonale, ca de exemplu pierderea serviciului, sau renegarea de către un părinte, sau o hotărâre judecătorească nedreaptă, atunci efectul poate fi și mai cumplit. Avem senzația că nimic nu mai e sincronizat, nimic nu mai este la fel ca înainte și că nu mai putem avea încredere în nimeni.Read more…

    Vederi și viziuni din balon  2

Iluziile colective au întotdeauna un preț tragic deosebit de ridicat. Nu va fi altfel nici în cazul războiului proxy din Ucraina: Occidentul și Kievul nu vor învinge Rusia pe câmpul de luptă, nu vor alunga trupele ruse de ocupație din Crimeea și Donbas și nici nu vor obține prăbușirea regimului de la Kremlin, chiar dacă Ucraina și Occidentul au avantajul moral al unui război relativ de apărare. Va rezulta o țară în ruină, depopulată, și un Occident mai sărac, mai vlăguit, mai degradat social și economic din cauza efortului militar și financiar inutil. Până și NATO și în special SUA vor ieși din crâncenul conflict cu un prestigiu super șifonat, precum după Iraq și Afganistan. O parte a Ucrainei va rămâne cu siguranță sub ocupație rusească. Încă un gând, sper cât se poate de clar: cum își pot imagina superprofesioniștii strategi geopolitici din think tank-urile occidentale că o eventuală dezagregare statală a Federației Ruse va fi benefică pentru restul lumii? Read more…

Cu trenul expres spre moarte – note de lectură

Autorul volumului Cu trenul expres spre moarte, Leonard Zăicescu, a văzut lumina zilei în anul 1927, într-o familie de evrei gospodari, cu mulţi copii, într-un Iaşi întroienit încă de omătul unei ierni lungi şi geroase. Şi-a petrecut copilăria în partea de jos a străzii Păcurari, lângă Şcoala Primară de Fete Petru Poni. În curtea lungă de la nr.133 locuiau şi convieţuiau în bună înţelegere vecini de diverse naţionalităţi (români, ruşi, evrei, turci, unguri, etc.) care se ajutau reciproc şi erau mereu alături, la bine şi la greu. De strada Păcurari sunt legaţi cei mai frumoşi ani ai copilăriei lui Leonard. Curtea lor a fost o „oază a păcii şi a bunei învoiri într-un ocean al duşmăniilor şi al patimilor oarbe”. Leonard Zăicescu nu a uitat niciodată anii petrecuţi la şcoala primară Regele Carol I, o şcoală de elită situată nu departe de Copou, pe strada Pojărniciei, şi nici pe primul său dascăl, domnul Niculiu, care i-a îndrumat primii paşi în „lunga şi fără de sfârşit călătorie pe drumul cunoaşterii, cel ce se asemăna cu Domnul Trandafir căruia Mihail Sadoveanu i-a dedicat rânduri şi gânduri de aleasă preţuire”.Read more…

Contribuţia personalităţilor ecleziastice la educarea deficienților de auz din Banat şi Transilvania

Într-un articol din 19 mai 2022 am vorbit despre înființarea învățământului pentru copiii surzi din România de azi. Pe lângă autoritățile civile, acesta a fost susținut de numeroase personalități ecleziastice. Dar întâi se cuvine să amintim despre un călugăr franciscan care, deși nu a educat niciun copil surd, a avut totuși o intervenție interesantă în domeniu. El a fost Pelbárt Ladislau (1430-1504), numit și Pelbárt de Timișoara. El s-a născut la Timișoara și a devenit doctor în teologie la Universitatea din Cracovia. În cadrul Ordinul Franciscan a avut o activitate culturală deosebită, fiind unicul autor de incunabule născut pe teritoriul de azi al României. Incunabulele sale au cunoscut 49 de ediții. Mare om de cultură, Pelbárt de Timișoara s-a interesat de diferite aspecte ale științei și a emis unele teorii revoluționare pentru epoca sa. Astfel, într-una din predicile sale susținea că „în cazul defectelor de vorbire, există o deosebire categorică între deficiența anatomică și deficiența funcțională”. El a pus bazele concepției că „surdomuții nu vorbesc pentru că nu aud” și a susținut că „adesea surditatea are și alte cauze decât cele anatomice”.Read more…

13 vieți salvate

În 23 iunie 2018, un grup de 12 elevi-fotbaliști în vârstă de 11-16 ani împreună cu antrenorul lor au vizitat peștera Tham Luang Nang Non și s-au rătăcit. Peștera, lungă de 10 km, se află în nordul Thailandei, la granița cu Myanmar (pe vremuri Birmania sau Burma). Indicatoarele de la intrare avertizau că în sezonul ploios peștera este inundată, dar băieții nu au observat. Și era tocmai începutul sezonului ploios! La scurt timp după ce au intrat, s-a pornit o ploaie torențială și cantități uriașe de apă au început să umple peștera. Copiii și antrenorul au rămas blocați în peșteră timp de 18 zile. Salvarea lor a necesitat resurse materiale și eforturi fizice deosebite, precum și profesionalism și eroism din partea echipei salvatoare, dar și din partea copiilor înșiși.Read more…

Noima lui Alexander Fuhrmann

De curând am primit în dar o carte din partea unui vechi și drag prieten, Alexander Fuhrman. Cartea se numește Noima și a apărut prin intermediul și bunăvoința Editurii Integral, în luna februarie a acestui an. Matematician de formație, analist și gânditor, Alex este originar din Turda, oraşul unde și-a petrecut copilăria și adolescența și de unde a plecat apoi în ’70 să cutreiere lumea. A studiat matematica în Israel, apoi au urmat cursuri în Germania, USA pentru ca să revină în România în anii ’90, la București, ca director al unei celebre multinaționale. Ulterior a decis să-și urmeze pasiunea de coaching/training pe comunicare și și-a construit propria firmă, Eureka. Deși colaborează cu companii de prestigiu, preocuparea sa dominantă se îndreaptă spre tineri, spre formarea acestora, și este exprimată într-o formă de voluntariat pe care o denumește Ora de dirigenție. Ieșit din comunismul în care s-a format, autorul a trecut în societăți cu democrație cristalizată, cu sisteme de educație performante și cu angrenaje sociale funcționale, în care ulterior s-a maturizat. Revenirea în România, într-o țară care parcurge de 30 de ani statusul post-comunist într-un sistem quasi-fanariot, pe care politicienii îl denumesc cu emfază democrație, cred că a fost șocantă, dar nu surprinzătoare.Read more…

Adevărul despre “serul adevărului”

De curând o colegă ne-a întrebat dacă faimosul “ser al adevărului” există cu adevărat. Dacă ar fi să ne luăm după literatura de odinioară din criminalistică, cea de spionaj și cea de investigații polițiste ale teroriștilor, se pare că răspunsul este pozitiv. Dar fiind anesteziști de meserie, am căutat o explicație cât de cât științifică despre modul de acțiune a “serului adevărului” și cum poate fi făcut interogatul să divulge adevărul sub influența anesteziei sau a sedației. În schimb s-a demonstrat că hipnoza nu poate scoate adevărul de la cei interogați. Atunci oare de ce hipnoticele ar putea extrage adevărul de la cei adormiți și interogați? Literatura științifică de anestezie nu se referă deloc la acest subiect. Oare de ce? Orgoliu profesional sau ideea că această practică nu are suport științific? Întâi de toate cititorii trebuie să înțeleagă diferența dintre anestezie (inclusiv hipnoză) și sedație.Read more…

Moise și Germania de Est

N-am nicio îndoială, titlul de mai sus va provoca un mare semn de întrebare și multe sprâncene se vor ridica instinctiv la citirea lui. Sper, însă, că poveștile ce urmează vor fi suficiente pentru a înlătura orice dram de nedumerire. Deci, să începem cu Moise. Una din explicațiile pentru lungul drum de 40 ani între Egipt și Canaan, făcut de evreii scăpați din sclavia faraonului, a fost intenția lui Moise de a întra în Țara Făgăduinței doar cu noua generație, cea născută în deșert, în libertate și care nu a cunoscut robia și dependența de proprietar.Nu știu cât de adevărată e această teorie, dar cel puțin e verosimilă. Cu timpul, sclavul devine dependent de stăpânul său care îi oferă pâinea cea de toate zilele și în mâna căruia se află soarta sa și a familiei sale. Și când sclavia durează mai bine de 400 ani, nu e de mirare că mentalitatea de sclav devine o realitate clară și ușor de înțeles, care se moștenește de la o generație la alta. Iar când dorești să creezi un popor nou, într-o țară (să-i zicem, de dragul poveștii) nouă/veche, ai nevoie de indivizi care nu au cunoscut robia și care sunt în stare să construiască o viață complet diferită, într-un climat geopolitic complet nou. Până aici lucrurile par logice. Dar unde e legătura cu Germania de Est, mai ales azi, când Germania e reunificată de peste 32 ani și diferențele dintre vest și est se estompează pe zi ce trece?Read more…

Omagiindu-l cu obstinaţie pe Horthy

Cu câteva zile în urmă, cu prilejul celei de a 66-a comemorări a morţii lui Miklós Horthy, în vechiul cimitir reformat din Târgu Secuiesc, a avut loc o adunare omagială. Au luat parte membri ai Erdélyi Vitézi Rend (Ordinul Vitejilor din Ardeal) – întemeiat de însuşi Horthy –, reprezentanţi ai Consiliului Secuiesc din Târgu Secuiesc şi Scaunul Chizdului, precum şi „păstrători ai tradiţiilor” din oraş şi din comunele din împrejurimi, printre care şi elevi. Evenimentul solemn s-a desfăşurat în faţa stelei monumentale, împodobite cu un basorelief al lui Horthy, inaugurate în decembrie 2013. Discursurile rostite au omagiat memoria celui care a fost Vitéz Miklós Horthy de Nagybánya, amiral şi regent al Ungariei. I-au fost lăudate virtuţile şi faptele valoroase pentru patria maghiară care trebuie să constituie o pildă pentru urmaşii săi, îndatoraţi moral faţă de întemeietorul Ordinului Vitejilor din Ardeal. Dr. Zsolt Székely, căpitanul Ordinului Vitejilor din Ardeal a spus, printre altele: „Şi în prezent suntem bântuiţi de ideologia comunistă, motiv pentru care atât în patria ciuntită, cât şi aici în Transilvania sau Slovacia, guvernatorul Horthy are o faimă proastă. Părerile sunt împărţite, multora nu le place ceea ce spunem noi aici, dar pilda guvernatorului ar trebui să ne inspire, pentru că se ştie că el nu a fost acuzat, ci doar martor la Procesul de la Nürnberg, niciodată nimeni nu l-a acuzat de prigonirea evreilor, însă, din păcate, în timpul dictaturii comuniste s-a pus un semn de egalitate între hitlerism, fascism şi epoca Horthy”.Read more…

Demonstrațiile masive din Israel – cine are dreptate?

Rareori mi s-a întâmplat în activitatea mea jurnalistică să-mi fie frică de un subiect și să nu-l abordez. Acum sunt în această situație. Zecile sau chiar sutele de mii de cetățeni din Israel care de două luni demonstrează în fiecare weekend împotriva proiectului de lege vizând reforma justiției ar trebui să ne dea de gândit. Toți cei care nu trăim în Israel (și nu știm ebraica), dar ne informăm din presa israeliană de limba engleză, ne-am dat seama aproximativ despre ce este vorba. Reducerea puterii Tribunalului Suprem care nu va mai avea dreptul de a invalida legi votate de parlament, judecătorii aleși de către Knesset, legile votate de Knesset să fie prioritare, sunt cele mai importante direcții ale reformei din justiție și despre consecințele antidemocratice ale acestor modificări vorbesc toți cei care i se opun, oameni politici din opoziție, intelectuali, oameni de afaceri care vor să se retragă din Israel, evreii din Diaspora și o parte a opiniei publice internaționale. Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, venit în Israel, a și sugerat că Statele Unite își vor continua colaborarea cu Israelul numai dacă se va păstra democrația care ar fi afectată de modificarea legislației. În schimb, premierul Netanyahu declară că prin noua legislație justiția israeliană se va moderniza și se va apropia de sistemele juridice din Australia, Canada sau Noua Zeelandă.Read more…

Amintiri din kibuțul Hazorea  

Am mai povestit că atunci când ne-am căsătorit, soțul meu și cu mine eram doi studenți săraci și în loc de călătorie de nuntă ne-am dus „la țară”, să lucrăm ca voluntari la kibuț.  Nu știu de ce îmi vin în minte versurile lui Topîrceanu: Locuința mea de veră/ E la țeră…/Acolo era să mor/De urât și de-ntristare…/ Ca proaspăt imigrant, soțul meu și-a petrecut primele câteva luni la kibuțul Hazorea (Semănătorul) din Valea Izreel, nu departe de Afula (și de Spitalul Central al Văii Izreel, despre care povestea Jacob Sade https://baabel.ro/2022/03/jacob-sade-opt-povestiri-8-spitalul-central-al-vaii-izreel-1967/). Ca proaspăt imigrant, soțul meu și-a petrecut primele câteva luni la kibuțul Hazorea (Semănătorul) din Valea Izreel, nu departe de Afula (și de Spitalul Central al Văii Izreel, despre care povestea Jacob Sade https://baabel.ro/2022/03/jacob-sade-opt-povestiri-8-spitalul-central-al-vaii-izreel-1967/).  Dimineața urma cursul de ebraică, iar după-amiaza lucra.  Tinerii imigranți care veniseră singuri au fost „adoptați” de familii locale.  Părinții lui adoptivi, Naftali și Margot Wertheimer, se numărau printre fondatorii kibuțului.  Relații foarte bune a avut și cu familia Maroz.  Pe atunci soțul meu cânta la pian, iar fiul familiei Maroz studia vioara la conservator și cei doi au dat împreună concert – dar și părinții erau mari melomani.  Așa se face că în timpul studenției, soțul meu pleca adesea în weekend la kibuț; prietenii de acolo erau pentru el ca niște rude apropiate.  Mai târziu m-a luat și pe mine și ideea să ne petrecem o vacanță la kibuț a fost cât se poate de naturală.  Dar voiam să contribuim și noi ceva, de aceea am lucrat ca voluntari.  Mi-au rămas de atunci numai câteva instantanee de calitate îndoielnică, dar asta am. Kibuțul mi s-a părut dintotdeauna raiul pe pământ: aer curat, ciripit de păsărele… Read more…