Only în Israel

Oct 3, 2019By

Americanii au o expresie pe care o folosesc destul de des când vor să descrie o situație, o întâmplare sau un loc cu totul neobișnuit. Începe cu cuvintele, only in…, după care aflăm ceva foarte special, tipic, greu de găsit în alte locuri. Israelul este un exemplu perfect prin istoria sa plină de miracole și de momente greu de găsit în alte colțuri de lume. Am avut ocazia să descopăr acest lucru în Țara Sfântă nu numai ca ziarist, ci și în viața de zi cu zi. Prima amintire este din momentul când am ajuns în Israel ca olim hadașim, în iunie 1965. Un prieten al familiei, stabilit în țară de vreo zece ani, care a venit să ne vadă din primele zile, ne-a dat un sfat destul de neașteptat: să fim prudenți și să nu judecăm pe nimeni după prima impresie – adesea nu știm cu cine avem de-a face și ne putem înșela. Să nu ne mirăm nici de poveștile pe care le vom auzi, unele poate exagerate, altele însă cu totul unice. Acest lucru s-a adeverit cu vreo două luni mai târziu, când m-am dus să îmi vizitez fratele care se afla cu soția într-un kibbutz din nordul țării.. Odată ajuns acolo, am realizat că ceea ce auzisem despre kibbutzim era adevărat. Toți erau îmbrăcați aproape la fel, toți mâncau la cantina comună și oricine, fie el membru sau vizitator, mânca pe gratis și nimeni nu îl întreba cine este, în special dacă era însoțit de cineva cunoscut. Cum stăteam la masă în prima seară, mi s-a atras atenția asupra unui bătrânel de vreo 70 de ani, scund, în pantaloni scurți kaki și șapcă albă, care se grăbea să aducă din bucătărie tăvi de mâncare în locul celor golite de cei înfometați după o zi de muncă. Toată lumea îi spunea ”Toda, Moișe” și el părea foarte fericitRead more…

Oct 3, 2019 20 comments

Întoarcerea lui Hans Fallada

Oct 31, 2019By

Kleiner Mann, was nun? sau „Încotro, omule?” a fost prima carte a autorului Hans Fallada pe care am citit-o în anii de liceu și pe loc m-am îndrăgostit de el. Acțiunea se petrece în 1929, în vremea când criza economică era în toi. Ea a avut efect și în Germana. Bineînțeles că evreii au fost învinuiți de această criză. Cum nu? Suntem încă înainte ca Hitler să fie numit cancelar, nazismul își caută drumul, cartea are succes și nu e cenzurată. Este povestea unei perechi de tineri din clasa mijlocie, care prin dragostea care îi leagă răzbat într-o lume nesigură, o lume de azi pe mâine, în ciuda șomajului, a promiscuității și a mizeriei. Ce poate fi mai romantic? Dar nu știam despre Fallada ce știu acum. Au trecut anii, am ajuns în Israel și am uitat de ea. Într-o bună zi am dat de cartea „Singur în Berlin”, în traducere ebraică. Fallada a scris-o la sfârșitul anului 1946, în ospiciu. Cinci săptămâni mai târziu, în februarie 1947, a murit. Acum vreo 10 ani am văzut în programul Teatrului Cameri din Tel Aviv că se joacă piesa Încotro, omule?, regizată de unul dintre cel mai talentați tineri actori și regizori din Israel, Itay Tiran. Hans Fallada în Israel? Oare o fi știind el acolo sus, de unde ne privește, că noi i-am dat din nou viață? Read more…

Oct 31, 2019 9 comments

Smartphonul şi reţeaua de socializare, un fel de…”văduvă neagră”?

Nov 21, 2019By

Uneori, după împerechere, femela păianjenului “văduva neagră” îl ucide și îl mănâncă pe mascul. Aș dori să fac o analogie între comportamentul “văduvei negre” și influența smartphonului și a rețelei de socializare – la început toate trei reprezintă atracție și plăcere, dar uneori pot avea un sfârșit tragic. În acest articol voi încerca să abordez mai ales dezavantajele și pericolele legate de folosirea exagerată, incorectă sau necontrolată a smartphonului și a rețelelor de socializare.Read more…

Nov 21, 2019 7 comments

Melodiile Celui de al Doilea Război Mondial

Dec 5, 2019By

Prezentele rânduri au ca obiect câteva melodii de succes care au fost asociate în mod eronat cu hitlerismul, dat fiind că în Al Doilea Război Mondial propaganda nazista le-a difuzat sistematic pentru trupele Wermachtului. Mă refer la melodiile “Fliegermarsch”, „Alte Kameraden”, „Škoda Lásky” (Rosamunde) şi “Lilli Marlene” compuse şi interpretate în Cehia, Polonia sau Germania, mult timp înainte de apariția nazismului. După război melodiile a fost repuse în valoare de interpreți celebri cum ar fi Karel Gott, Heino, Marlene Dietrich sau mari muzicieni ca James Last și André Rieu.Read more…

Dec 5, 2019 2 comments

Fuga din realitate

Dec 5, 2019By

De câteva zile voiam să povestesc o întâmplare despre mine și telefonul mobil. În urmă cu trei zile, istoria întâmplată mie părea o adevărată odisee și o inutilă pierdere de timp întru aflarea unui adevăr simplu, adică acela că aveam nevoie de un mobil perfect funcțional. Cred că ce voi povesti în continuare pe această temă este ceva comun multora dintre noi, pentru că vi s-a oferit măcar o cartelă în plus pentru telefonul dumneavoastră mobil, asta indiferent de furnizorul de servicii de telefonie mobilă. În timp ce scriam despre mobil ca adevărat instrument de lucru, cel puțin pentru unii dintre noi, iată că apar știri de interes general pe care nu le putem ignora. Curg temele din actualitatea zilei, curg și se scurg, din păcate lăsând prea puține urme în conștiința noastră colectivă. Să nu le ignorăm pentru că sunt parte a unei realități pe care vrem să o schimbăm în bine! Mă opresc la două dintre temele acestei realități crude și anume la rezultatele testului Pisa, devenite astăzi publice și la recent adoptata Rezoluție a Parlamentului European referitoare la situația de urgența în domeniul climei. Este clar că eu nu fug din realitate, pentru că m-am oprit din ce scriam și reconsider importanța problemelor mele în raport cu cele de ordin general care ne sunt urgențe tuturorRead more…

Dec 5, 2019 4 comments

Acuzaţie: Calomnia de omor ritual într-un oraș american

Jan 9, 2020By

“În 22 septembrie 1928, într-un orășel al statului New York, aproape de granița cu Canada, a dispărut o fetiță de patru ani”. Așa începe cartea istoricului Edward Berenson de la Universitatea New York The Accusation: Blood Libel in an American Town. Abia spre sfârșitul cărții vom afla despre soarta surprinzătoare a fetiței; dar cartea nu spune povestea ei, ci povestea condițiilor istorice care au putut, la doar câteva ore după dispariția copilului, să-i ducă pe orășenii din Massena, poliția statului și chiar pe primarul localității, la presupunerea că a fost răpită și ucisă de evrei într-un omor ritual, fenomen supranumit uneori ¨calomnie de sânge¨.Read more…

Jan 9, 2020 0 Comments

Cum îţi începi anul…

Jan 9, 2020By

Am renunțat, de câțiva ani buni, să îmi încep anul nou cu „rezoluții”, cu ambiții de moment – create şi propulsate de energia celor din jur şi a apropierii unei pagini noi şi semnificative de calendar -, ambiții care arata bine pe hârtie dar sunt goale de motivație reală, perseverenţă şi dorința. Ca pentru mai toată lumea, ianuarie a fost şi pentru mine un simbol al momentului în care puteam apasă butonul „reset-reboot” al vieţii. O modalitate de a lăsa în urmă toate chestiile negative care se întâmplaseră în anul dinainte şi de a reîncepe de la zero, tabula rasa. O perioadă am ținut chiar şi un jurnal; în primele zile ale fiecărui an începeam câte un carnet nou, în care îmi sumarizăm – la fel ca Bridget Jones – cum mă simțeam, ce gânduri aveam şi făceam o listă a ce îmi doream să fac/ să nu fac în noul an. ntr-un an, mi-am dorit iubire şi o relație echilibrată, matură, hrănitoare şi caldă – de fapt, să întâlnesc pe cineva total diferit de narcisiştii, workaholicii, playboy-ii, mitocanii şi imaturii întâlniți în anul anterior. Într-un alt an, m-am hotărât sa renunț la diete şi la urmărirea cifrelor de pe cântar, pentru că mă săturasem de urmărit calorii, negociat fiecare ecler, refuzat orice fel de mici plăceri gurmande, justificat celor apropiați de ce mănânc ce mănânc/ cât mănânc/ când mănânc. Fuck it, mi-am zis acum câțiva ani…Read more…

Jan 9, 2020 3 comments

Pe întinderi pitoreşti de apă (III)

Feb 6, 2020By

Trecând prin Pasul Brenner şi stupefiantul Drum al Dolomiţilor, am ajuns la Cortina d’Ampezzo unde am urcat cu telefericul maiestuosul masiv Tofana di Mezzo (3243 m.), privind impresionați extraordinara panoramă înconjurătoare şi Monte Cristallo aflat vizavi. Textul indicatoarelor întâlnite pe traseu au adus o notă de umor drumului, datorită asemănării cu limba română: “Attenzione caduta pietre!” sau săgeata cu: “Scorciatoia în Cortina!”…Urmând seria unor oameni inteligenţi cum ar fi Galileo sau Goethe, ne-am urcat în “Campanile di San Marco”, cunoscutul turn roşu cu ceas înalt de 100 de metri, construit în secolul al XII-lea care şi-a căpătat forma actuală în veacul al XVI-lea. Am cumpărat aici (încă pe vremea lirelor!) un deschizător pentru sticle de bere cu emblema oraşului, dispozitiv pe care îl folosesc până în ziua de azi…Read more…

Feb 6, 2020 0 Comments

Platforma Gloria s-a născut şi pe planşeta mea

Feb 20, 2020By

În anii ’70 am fost implicat într-unul din cele mai spectaculoase proiecte realizate în Dacia Felix: Platforma de foraj marin Gloria, pentru care am conceput Platforma Gloria a fost prima platformă de foraj marin din România, folosită în operaţiuni de obținere a ţiţeiului şi gazelor în apele Mării Negre.Instalația de Prevenire a Erupțiilor…Platforma de foraj marin “Gloria”, prima de acest fel construită în România, era una de tip autoridicătoare cu patru picioare cu zăbrele din material tubular, realiazată după licenţa unei companii americane (Offshore Co, SUA). La construcţia platformei, în Şantierul Naval Galaţi, au fost utilizate echipamente ale unor unităţi din Galaţi, precum şi de la alte unităţi industriale din ţară, în primul rând de la Uzina 1 Mai din Ploieşti care a furnizat instalaţia de foraj.Read more…

Feb 20, 2020 1 comment

Centenar Ţicu Goldstein – avanpremiera unui eveniment ştiinţific

Mar 3, 2020By

Centrul de cercetări Interdisciplinare în Științe umaniste și Sociale (Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales (C.R.I.S.E.S.) de la Universitatea « Paul Valéry » din Montpellier (Franța), Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică « Dr. Alexandru Șafran » de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, Centrul pentru studiul Istoriei Evreilor din România « Wilhelm Filderman » al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic organizează un simpoziona dedicat lui Ţicu Goldstein, la centenar. Evenimentul va avea loc duminică 8 martie 2020 între orele 10.00-14Read more…

Mar 3, 2020 0 Comments

Atitudinea medicinei și a medicilor față de bolnavii care suferă de boli terminale – ce s-a schimbat în ultimii 80 de ani?

Mar 19, 2020By

Într-o zi, plimbându-mă prin oraș, am găsit o carte aruncată. În ultimii ani oamenii se descotorosesc de cărți care ocupă mult loc și oricum, cred ei, toate informațiile se pot primi prin internet. Dar aceasta era o carte veche, o raritate. În această carte (1), publicată în 1940, Alfred Worcester, fost profesor la Harvard, susține că datoria noastră primordială ca medici este să ușurăm suferințele bolnavilor în vârstă și să le îmbunătățim calitatea vieții, acest țel fiind chiar mai important decât prelungirea vieții lor. Prelungirea vieții trebuie să fie condiționată de dorința lor de a trăi. Bolnavii terminali, muribunzi, trebuie să-și termine zilele în mijlocul familiei și cu cât mai puțină suferință. Oare de atunci s-a schimbat ceva în atitudinea medicilor față de bolnavii terminali? Și dacă da, spre bine sau spre rău? Răspunsul este complex și nu este clar nici specialiștilor în materie de psiho-geriatrie sau oncologie, medici care se ocupă frecvent de îngrijirea bolnavilor terminali. În următoarele rânduri voi aborda acest subiect de o importanță majoră, bazându-mă mai mult pe bunul simț al unor medici condeieri și nu pe date științifice.Read more…

Mar 19, 2020 15 comments

Viaţă de epidemiolog sub zodia COVID19 şi nu numai. Interviu cu dr. Liana Monica Deac

Apr 2, 2020By

Fără COVID19 nu cred că aş fi făcut acest interviu cu prietena mea Liana Monica Deac (n. Costescu), colegă de şcoală primară, gimnaziu şi liceu. Deşi noi, colegii de clasă de la Colegiu Naţional Emil Racoviţă, promoţia 1971, ne întâlnim foarte des (practic lunar) la un taifas în jurul mesei dintr-un local clujean, niciodată nu am discutat cu Liana despre profesiunea ei, la fel cum nici cu ceilalţi colegi de clasă nu abordam acest subiect pentru că aceste întâlniri sunt incursiuni dătătoare de energie pe Planeta LER (https://baabel.ro/2016/06/noi-cei-de-pe-planeta-l-e-r/) . Iar pe acea planetă specială, Liana era o elevă zurlie, tonică, plină de energie. Acum, de când cu COVID19, am ajuns să aflu despre ea lucrurile pe care nu le-am cunoscut vreme de…cinci decenii! Liana îmi trimite zilnic, cu conştiinciozitate, informarea curentă despre starea epidemiei din ţară, însoţită de opiniile şi sfaturile specialistului. Liana Monica Deac este doctor în medicină şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Sănătate Publică, departamentul de Epidemiologie. Şi-a făcut doctoratul în domeniul infecţiilor nosocomiale şi a publicat un număr mare de lucrări ştiinţifice şi mai multe cărţi de specialitate, dintre care câteva adresate publicului larg. Read more…

Apr 2, 2020 4 comments

Ce înseamnă pentru mine sărbătoarea de Pesah

Apr 8, 2020By

M-am născut, am crescut și am fost educat în România, pe vremea când domnea fosta doctrină ateistă. Așa am devenit și noi pe nesimțite ateiști. Dar nu-mi pare rău. Chiar mama, care era dintr-o familie religioasă maramureșană, a devenit ateistă după Holocaust. O întreagă generație era dezamăgită de Cel de Sus, lăsându-i pe naziști să ucidă peste o treime din populația evreiască a globului. Eu consider că pentru mulți oameni religia este un fel de psihoterapie. În loc să ia calmante sau să consulte un psiholog, religioșii apelează la un ajutor imaginar. Îi respect pe religioșii care ne respectă pe noi ateiștii, dar trebuie să fie și viceversa! Ce înseamnă pentru mine sărbătoarea de Pesah? Multe lucruri nelegate neapărat de religie, de exemplu eliberarea poporului evreu din sclavia egipteană. Pesah înseamnă pentru mine și faptul că evreii au avut un conducător care le-a dat Cele Zece Porunci de o înaltă moralitate, atât de importantă unei vieți sociale echilibrate. Read more…

Apr 8, 2020 6 comments

Conrad Schick – arhitect şi arheolog al Ierusalimului secolului XIX

Apr 16, 2020By

Ierusalimul este un oraș extraordinar, diferit de toate celelalte orașe din lume. De ce? Există o infinitate de răspunsuri, eu aș vrea să propun cititorilor pe unul din ele. În majoritatea orașelor europene, fie că este vorba de Paris sau Praga, sau de Arad sau Cluj, centrul datează din în sec. al XIX-lea, ceea ce conferă multora dintre ele o atmosferă asemănătoare. Ierusalimul este mult mai vechi. Partea veche nu seamănă cu nimic din ce există în Europa. Partea nouă este foarte frumoasă, dar ea se limitează aproape numai la sec. XX-XXI. Iar între partea antică și cea nouă există foarte puțin. Explicația este simplă: în sec. al XIX-lea Ierusalimul era un oraș neînsemnat de la periferia Imperiului Otoman, unde nu se întâmpla nimic. Tocmai de aceea puținele clădiri rămase de atunci au în ochii mei un farmec deosebit. Și multe dintre ele au în comun numele arhitectului: Conrad Schick (1822–1901).Read more…

Apr 16, 2020 9 comments

Despre pericolele carantinei la domiciliu

Apr 23, 2020By

S-a explicat pe larg cât de important este să te izolezi pe timp de pandemie, pe cât posibil să nu ieși din casă și să stai cât mai multă vreme inert pe canapea. Eu însumi am propovăduit neobosit această practică și am recomandat tuturor auto-izolarea de lungă durată. Acum apar însă primele semne că restricțiile ar trebui din nou relaxate. Este posibil că numărului infecțiilor va crește din nou, dar eu abia aștept să mă bucur de mai multă libertate. Există însă un motiv și mai important de a ieși din izolare: riscul foarte grav și din păcate ignorat până acum al deceselor legate de carantină. Dacă ar fi să dăm crezare statisticilor, propria locuință este unde se întâmplă aproape cele mai multe decese – exceptând bineînțeles spitale, cămine de bătrâni sau șantiere rutiere prost iluminate etc. În ţările dezvoltate numărul fatalităţilor care se înregistrează în propriii patru pereţi este de ordinul zecilor de mii pe an. Mi se pare de neînțeles că acest fapt nu a fost luat în considerare atunci când s-a hotărât lock-down. Read more…

Apr 23, 2020 2 comments

Un petec de hârtie care mi-a schimbat viața (în bine)

Apr 30, 2020By

Am mai scris în ”Baabel” cum am devenit ziaristă, (https://baabel.ro/2013/03/eva-galambos-cum-am-devenit-ziarista/) dar a existat un amănunt pe care atunci nu l-am amintit și datorită căruia am putut să-mi realizez visul și să mă pregătesc pentru această carieră. Am menționat atunci că cel care m-a îndrumat spre jurnalism a fost tatăl meu. El și-a dat seama că am înclinație, ușurință în scris și… fantezie și a ținut cont și de opinia profesoarei mele de română. Îmi povestea despre Facultatea de Ziaristică de la Sorbona, pe care o absolvise profesoara mea de franceză, doamna Ileana Mann. Visul meu era Parisul, dar la jumătatea anilor 50, când am absolvit liceul, nici nu putea fi vorba de așa ceva. Am găsit în schimb Facultatea de Ziaristică de la București, în cadrul Universității C.I.Parhon (așa se chema atunci Universitatea București) și am luat decizia neclintită că locul meu este acolo! n primăvara și vara anului 1955 am început să mă pregătesc pentru examenul de admitere. Am luat programa și m-am pus pe învățat. Erau materii la care eram bună, chiar foarte bună – română, istorie, limba rusă și Constituție – nu aveam nevoie de nicio meditație. Totuși, în paralel, sfătuindu-mă și cu părinții, m-am pregătit și pentru franceză; nu voiam să urmez Filologia ca să mă fac profesoară, ci Facultatea de traducători, pe-atunci exista așa ceva. Examenele se dădeau după 15 august, așa că spre 10 august m-am dus la București, singură. Cu câteva zile în urmă împlinisem 17 ani și mă consideram pe deplin matură…Read more…

Apr 30, 2020 5 comments

Viscolul din 1954

May 14, 2020By

Nu credeam că voi scrie vreodată despre această amintire din viața mea, dar cred că merită povestită celor mai tineri, pentru că odată în viață te poți întâlni cu o dezlănțuire a naturii cum a fost viscolul din 1954. Nu am prevăzut momentul când îmi voi aminti de el. Și iată că nu iarna, ci în miez de primăvară m-am apucat să scriu despre viscol. Pe atunci a avut un impact general pentru toată România, ca acum pandemia, dar a ținut foarte puțin. Circulația trenurilor a fost paralizată și puținele mașini care erau atunci, fie că erau întroienite pe drum, fie că nu circulau. Viscol a fost în toată țara, dar nu cu violența celui din București. Recent am lăsat din greșeală fereastra deschisă în timpul nopții. M-am trezit, cred că era din cauza frigului și mi-am amintit de acest viscol teribil și de unele întâmplări legate de el. Am mai spus că sunt foarte sensibilă la frig și dacă undeva se află o sobă caldă prin preajmă sau un calorifer, instictiv stau cu spatele lipit de el ca să mă încălzesc. Am rămas cu această nevoie de căldură ca rezultat al frigului înmagazinat în timpul deportării. Acasă, la Câmpulung, nu mi-aduc aminte să fi fost viscole.Read more…

May 14, 2020 12 comments

Ura de sine la evrei

May 28, 2020By

Conceptul „urii de sine” datează practic din secolul al XIX lea, când în Germania s-a accelerat procesul de asimilare al evreilor tradiționali și a existat o dispută aprigă între comunitatea ortodoxă și cea neologă din Breslau. Primul om de cultură autentic care a omologat conceptul „urii de sine evreiești” a fost Otto Weininger, în cartea sa Sex și caracter. El a fost de altfel un evreu vienez convertit, membru tipic al elitei intelectuale evreiești asimilante din capitala Imperiului Habsburgic, care în mod eronat a crezut că distanțarea de propria origine va legitima drepturile depline ale evreilor asimilanți de a fi cetățeni și oameni de cultură de rang egal. Conceptul a intrat practic în metabolismul cultural european în 1930, odată cu apariția renumitei cărți Jüdischer Selbsthass, scrise de renumitul filosof, tot iudeu de origine, Theodor Lessing. Culmea este că însuși Lessing a fost asasinat de agenți naziști, imediat după venirea lui Hitler la putere. O altă falie în cadrul evreimii europene dinaintea celui de al Doilea Război Mondial a fost cea dintre evreimea occidentală, puternic integrată și asimilată, cu o majoritate neologă și evreimea tradițională din estul Europei, mult mai numeroasă și săracă, unde ortodoxia și hasidismul erau încă majoritare.Read more…

May 28, 2020 24 comments

Puterea nucleară a Israelului

Jun 11, 2020By

De peste o jumătate de veac, poziția diplomatică constantă a Israelului constă în lipsa confirmării sau a infirmării posesiei de arme nucleare. Această ambiguitate, abil întreținută de toți liderii israelieni, și unul dintre cele mai păzite secrete din lume reprezintă parte din războiul de influență regional, respectiv cel psihologic pe termen lung, dintre statele arabe radicale, Iran, organizațiile teroriste – precum Hamas, Hezbollah, ISIS – pe de-o parte, și Statul Evreu, pe de alta. Cei peste 60 de ani, de când se presupune că Israelul ar avea arme nucleare, au confirmat succesul incontestabil al acestei atitudini bivalente, de descurajare subtilă a unui atac arab concertat de proporții sau a unui atentat extremist cu arme de distrugere în masă, orchestrat de organizații teroriste. Conform experților nucleari, Israelul posedă la ora actuală circa 80-90 de focoase nucleare, dar dispune de suficient material nuclear fisionabil pentru circa 200 de focoase nucleareRead more…

Jun 11, 2020 1 comment

Nu au suferit în zadar! Sau: “Nebănuite sunt căile…”

Jun 25, 2020By

Trei imagini îmi stăruie în minte: întâi, trecerea prin fața casei, pe biciclete, a unor soldaţi cu pălării ornate cu pene de cocoş, apoi o noapte petrecută împreună cu părinţii în pivniţa casei şi în dimineaţa ce urma, trecerea prin faţa casei a unor soldaţi încălţaţi cu cizme de pâslă. Era în septembrie 1944, când aveam şase ani. Cum am înțeles ulterior, cei cu pana de cocoş erau jandarmi din armata horthyistă, care ocupa temporar Aradul, iar cei cu cizme de pâslă erau ostaşi ai Armatei Roşii. Mult mai târziu am aflat de la părinți ce s-a întâmplat în acele zile: într-o încercare disperată de a întoarce soarta războiului, armatele hortyiste, aliate ale celor naziste, trecute la contraofensivă, au ocupat Aradul. În puţinele zile cât au reuşit să menţină ocupaţia, deşi dinspre răsărit venea tăvălugul peste ei, nu au avut altă grijă decât să-i adune pe evrei în vederea deportării. (În treacăt au ucis nouă evrei arădeni, martiri înhumaţi în cimitirul Neolog Vechi). Noaptea am petrecut-o ascunși în pivniţă, se știa că a doua zi evreii trebuiau să se prezinte în cetate pentru „luare în evidenţă”. Am mai aflat că seara, târziu, portăreasa casei în care locuiam a fost întrebată de jandarmii horthyişti dacă în casă locuiesc evrei. Spre cinstea ei, portăreasa, tot maghiară, deşi ştia că suntem ascunşi în pivniţă, a spus că nu sunt!Read more…

Jun 25, 2020 4 comments