Evgheni Prigojin n-a dansat decât o vară

O precizare. În titlu m-am referit la ultimele două zile ale comandantului și proprietarului grupării Wagner, deoarece începând din 2014, aceasta a fost prezentă cu destul de mult succes pe diferite fronturi ale lumii. Este o organizație de mercenari care include foarte mulți veterani cu experiența războaielor, care știu să lupte, iar succesele armatei ruse pe frontul ucrainean se datorează în bună parte forțelor Wagner. Fiind vorba de mercenari, sunt aruncați fără milă în cele mai periculoase situații și numărul victimelor nu contează, sau contează prea puțin. Cunoscând toate acestea, sfârșitul brusc al acțiunii lor de săptămâna trecută, rebeliunea armată și încercarea de a lovi în conducerea militară rusă, este la prima vedere inexplicabil, deoarece nu cunoaștem elementele determinante care au dus la acest deznodământ. Motivele aparente ale rebeliunii se cunosc: proasta relație a lui Prigojin cu ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și cu șeful statului major al armatei. Prigojin i-a acuzat pe aceștia că nu au sprijinit cu armament membrii Wagner, ba că i-ar fi atacat și ar fi vrut desființarea lor, că au făcut multe greșeli în conducerea războiului.Read more…

Simfonia Cântecelor de Amărăciune, din trei-patru unghiuri, cu răsărit de soare

Aș dori să vă propun o expediție prin propriile sălbăticii emoționale. Un safari spiritual și sonor. Eu unul m-am simțit mereu profund cutremurat de puterea muzicii și am petrecut nenumărate clipe meditând asupra motivelor pentru care o audiție muzicală activă, participativă, ne poate „nețărmuri” într-o asemenea măsură încât însuși timpul se dizolvă pentru noi, ca să nu mai vorbesc despre spațiile imposibile și vaste care ni se deschid pe sub pleoape, iscate de sunetul bine temperat. Am fost avertizat de-a lungul anilor că această pasiune se va știrbi pentru mine cu vârsta, că fiorul acela va veni mai rar și mai anemic, dar mă consider nu doar norocos ci și foarte încăpățânat. Și mai cred și că oricine poate intra în acel spațiu mental calm, din care să poată asculta cu toată ființa. E ceva copilăresc în acel proces, o deschidere nemijlocită spre aventura unei experiențe. Așa că vă invit alături de mine într-o astfel de aventură. O călătorie ca aceasta se petrece totodată de ambele părți ale pleoapelor. Pe dinafară este harta – povestea pe care o urmărim, toiagul de care ne sprijinim, lumea pe care o locuim. Pe dinăuntru este teritoriul – copleșitor, șocant de străin și de sălbatic, un desiș răcoros în care zburdă toate simțurile, descătușate.Read more…

Amintiri triste despre viața nefericită a fratelui și surorilor tatălui meu

David Toivi: Fratele cel mare al tatălui meu, David Toivi a fost înrolat în armata română în anul 1913, participând la cel de-al Doilea Război Balcanic. În conformitate cu tratatul de pace semnat la București, Bulgaria a cedat României Cadrilaterul, cu Silistra, Turtucaia și portul Balcic. Aparent o victorie a armatei române, numai că în cursul războiului, ostașul David Toivi, alături de alți 1600 de combatanți, a fost răpus de o necruțătoare epidemie de holeră și gripă spaniolă. Până la urmă nici Cadrilaterul nu a rămas în componența României. În anul 1940, urmare presiunilor germane, a fost retrocedat Bulgariei. Meta Toivi: S-a născut la Fălticeni, oraș din care a plecat în tinerețe. Deși avea puține studii formale, Meta vorbea binișor franceza și germana, fiind considerată oarecum… o expertă în politica internațională. Nu s-a căsătorit niciodată în ciuda eforturilor tatălui meu de a o convinge să accepte pe unul din numeroșii pretendenți la mâna ei. În procesul de succesiune a averii unchiului din anii 1920, a moștenit o sumă considerabilă. Nefiind o femeie frumoasă, a bănuit întotdeauna că este cerută în căsătorie pentru averea ei. A investit o bună parte din suma moștenită într-un briliant valoros care, ascuns nu știe nimeni unde, s-a pierdut în cursul celui de al Doilea Război Mondial. Proprietățile ei au fost românizate de guvernul Antonescu-Horia Sima.Read more…

De-ale tenisului. Interviu imaginar cu un ”apatrid”

Unul din bunii mei prieteni, decedat nu de mult, psihiatru și sexolog renumit pentru metodele sale de tratament, dar și pentru măiestria penei sale de scriitor, a publicat în urmă cu mulți ani o culegere de interviuri imaginare cu personalități istorice din întreaga lume, printre care Moise, Iisus Hristos, Lenin, etc. Această carte mi-a revent în minte zilele trecute, urmărind o competiție de tenis în care unul din principalii participanți era Andrei Rubliov, nr. 7 în ierarhia mondială. Și ca de obicei în ultimele 18 luni, pe tabela de marcaj, în dreptul numelui său nu apărea nicio țară. Cu alte cuvinte, tipul e apatrid, ceea ce e complet neadevărat. Rubliov e cetățean rus, născut în Rusia în 1997, purtător al titlului de Maestru al Sportului din Rusia (2021) și conform deciziei forurilor sportive internaționale, el poate participa la competiții, dar fără ca țara sa să fie menționată în mod oficial. Mai mult, pentru a participa la turneul de la Wimbledon el, ca și alți tenismeni de origine rusă, a fost obligat să se abțină de a exprima solidaritate cu invazia Ucrainei și a semnat un document care atestă neutralitatea sa în acest subiect. A nu se uita, la începutul anului 2022 echipele sportive rusești (și cele bieloruse) au fost excluse din toate competițiile sportive internaționale oficiale, ca expresie a împotrivirii lumii civilizate la invadarea Ucrainei.Read more…

S-a stins din viața un om deosebit – Vasile Nuszbaum

Cum poți să îți iei rămas bun de la un om pe care l-ai iubit din toată inima? Pentru noi, Laci (cum îi spuneam noi) a fost mult mai mult decât un văr primar. Pentru mine și pentru Andrei, fratele meu mai mic, Laci era ca un frate mai mare, pe care l-am iubit și l-am admirat toata viața. Laci a avut o relaţie specială cu tatăl nostru, considerându-l un tată adoptiv, un mentor şi un prieten. Puteau să vorbească ore în șir despre politică, despre cultură, despre probleme de viață. Puteau să vorbească ore în șir despre politică, despre cultură, despre probleme de viață. Laci, cu zâmbetul pe buze, cu optimismul său molipsitor, a fost întotdeauna alături de noi. “Ascultă-mă până la capăt, iar tu să faci ceea ce crezi că e mai bine pentru tine”.. Cu mult tact, știa să ne dea sfatul cel mai bun. Am petrecut împreună foarte multe momente de neuitat și Laci a reușit să își pună amprenta nu numai pe viața noastră, dar și pe cea a copiilor noștri.Read more…

Pprrpffrrppffff – Soluția ghicitorii

Andrei Herzlinger îşi încheia articolul despre James Joyce, publicat în numărul trecut al revistei noastre https://baabel.ro/2023/09/james-joyce/ autorul, cu următorul text:

“În încheiere vă adresez o provocare. Penultimul cuvânt din capitolul XI, Sirene, al romanului Ulise este Pprrpffrrppffff, cuvânt alcătuit din 15 consoane. Îndrăznește cineva să citească ultimele rânduri ale capitolului[8] și să-și facă o idee ce voia să spună J. Joyce prin acest cuvânt? „Nu știu destulă engleză” nu este o scuză, se poate folosi ediția românească – James Joyce, Ulise, Editura Univers, traducere și note Mircea Ivănescu, 2012, pagina 279. Doresc mult succes tuturor celor îndrăzneți!”

Toată stima celor care au încercat. Noi am primit (la Comentarii) un singur răspuns, eufemistic, din partea Monicăi Ghetz:”Read more…

Note de jurnal în Israel, la sfârşit de octombrie 2023

Curg zilele spre cimitir/Trist, una câte una/Şi destrămând al vieţii fir/Se duc pe totdeauna. 23/10/2023.Îmi amintesc vag de o poezie în care se spune cum trec zilele, dar memoria nu mă ajută să pot identifica cine şi când a scris acele versuri. Căutând în catastiful internetic, am găsit aceste versuri ale lui George Bacovia, nu ştiu dacă aș fi putut găsi ceva mai potrivit. Trăiesc de aproape trei săptămâni momente de confuzie totală, aici în Israel, la o vârstă destul de înaintată. Nici în cele mai pesimiste clipe de daydreaming nu mi-aş fi închipuit că voi mai fi vreodată spectatorul unui război atât de crâncen. Și nu un război oarecare, ci un război care se desfăşoară aici, sub ochii mei, deocamdată ochi de privilegiat, un război în care privesc sau aud, prin intermediul unui ecran vorbitor, moartea animalică a unei generaţii, în durere greu de redat în cuvinte, în frustrare, în neputinţă desăvârşită și neînţeleasă, uneori în prezenţa unui soţ sau a unor copii care şi ei au urmat câteodată aceleiaşi nelegiuri, văzând doar pentru o clipă, o puşcă ameninţătoare îndreptată către ei, după care totul a deveni neant. Aceasta este realitatea începută la 7 octombrie, dată ce va rămâne de pomină în istoria de peste ani, de peste secole, ca un alt Tisha be Av a încercatului popor evreu. Hașabat hașhora – sabatul cel negru.Read more…

Girafele

Vitali, un bărbat înalt, trecut de prima tinerețe, apărea la piscină întotdeauna după ora 13.00. Îi saluta pe veteranii bazinului, după care își făcea programul de înot. – Cine-i omul acesta? – l-am întrebat pe Igor, un alt client vechi al bazinului. – E din Odessa, mai mult n-am reușit să aflăm despre el, răspunse Igor. Într-una din zile am terminat de înotat în același timp. Ne odihneam la marginea bazinului, și făceam exerciții de relaxare în apă. –Dumneata ai înotat în tinerețe? – m-a întrebat Vitali. – Da, câțiva ani buni, și am jucat și polo pe apă, i-am răspuns. – Te-am recunoscut ca poloist după stilul de înot pe spate. Am jucat și eu polo la o echipă din Odessa. – N-am fost la Odessa, dar am auzit că e un oraș frumos, cosmopolit. Am citit despre viața evreilor din oraș, mai ales despre cei din lumea interlopă, așa cum i-a descris Isaac Baabel în cunoscuta lui carte Întâmplări din Odessa. – N-am fost la Odessa, dar am auzit că e un oraș frumos, cosmopolit. Am citit despre viața evreilor din oraș, mai ales despre cei din lumea interlopă, așa cum i-a descris Isaac Baabel în cunoscuta lui carte Întâmplări din Odessa.Read more…

Tristeţi invernale 1

1. Între două societăți în care pentru una valoarea supremă este viața, iar pentru cealaltă valoarea supremă este martirajul, incompatibilitatea este insurmontabilă. Între ele nu poate fi instaurată conviețuirea pașnică, pentru că una nu recunoaște dreptul la existență al celeilalte. Deci forța rămâne singura cale de comunicare. 2. Poporul lui Israel este ales să fie victimă. Doar în această calitate este acceptat în mod colectiv. La modul individual un evreu e bine să fie mort, complet asimilat sau cel puțin milionar. 3. Ura – un combustibil uman inepuizabil, destul de egal distribuit pe tot mapamondul. 4. Agresiunile flagrante, violențele extreme și dreptatea ultimă este apanajul exclusiv al marilor puteri. Restul statelor au dreptul să mormăie pe la colțuri, să latre în pustie ori să-și plângă de milă. Națiunile mici au doar șansa vasalității înțelepte, a supraviețuirii sub cizma hegemonilor, cel mult a unei prosperități limitate în caz de supunere perfectă.Read more…

Istorii de familie IV. Verile la Brusturi

Fiindcă suntem în miezul iernii și fiindcă simt iarna înconjurătoare nu doar fizic, ci și simbolic, prin frigul și întunericul întregii lumi zgâlțâite de războaie, atentate absurde și prea multe alte nenorociri, vreau să vă duc în vara perpetuă din amintirile mele, vara vacanțelor aidoma poveștilor. La Brusturi, un sat din Bihor, îmbrățișat de coline împădurite, sora cea mai mică a bunicii mele a fost învățătoare mai bine de 40 de ani. Prin anii ’70, când se pensionase, copiii îi crescuseră și trăiau la Cluj, ea își aduna vara nepoții, fiecare de pe unde era prin țară, astfel că petreceam de obicei două săptămâni într-un paradis evocat de fiecare dintre noi până astăzi cu infinită iubire nostalgică. Cine își amintește romanul La Medeleni al lui Ionel Teodoreanu va recunoaște în istorisirea aceasta atmosfera dintr-o carte de adolescență. Casa în care ne petreceam zilele vacanței împreună toți verișorii era în afara satului, pe marginea unui pârâu, destul de retrasă și oarecum izolată – până în sat mergeam cam un kilometru și jumătate pe drumeaguri fermecătoare, ascunse printre garduri vii și șiruri de pomi fructiferi. Satul se află într-o zonă foarte frumoasă, la 30 de km de Marghita mea natală. Read more…

Primul serviciu de informații

Contextul celor prezentate în continuare este următorul: israeliții, proaspăt eliberați din robia egipteană, au plecat de la muntele Sinai, au străbătut pustiul până au ajuns la ”poarta de intrare” în Canaan, Țara Făgăduită. Înainte de a intra, s-a hotărât efectuarea unei cerecetări / spionări a terenului. Descrierea detaliată a ”dosarului de spionaj”, respectiv modul în care Moise a organizat ceea ce poate fi considerat primul serviciu de spionaj şi informaţii se regăsește în Numeri 13. Conform textului biblic, desfășurarea evenimentelor este următoarea: Sfătuit de Dumnezeu, Moise organizează o echipă formată din 12 iscoade, care să culeagă informaţii: Trimite din partea ta oameni ca să iscodească pământul Canaanului pe care am să-l dau Eu fiilor lui Israel spre moştenire; câte un om de fiecare seminţie să trimiţi; însă aceştia să fie toţi căpetenii între ei. (Numeri 13:3). Numele celor 12 care formau echipa sunt redate în Numeri 13:5-16.Read more…

Tristeți invernale 4

Narațiunea nu ține locul realității. Mass media occidentală s-a făcut de oaie în repetate rânduri. Putin n-a murit, din contră, cu certitudine va deveni noul-vechi președinte al Rusiei în 2024, sancțiunile împotriva Rusiei nu funcționează, Ucraina nu poate învinge și recupera teritoriile cucerite de Moscova. Pe termen mediu, Kievul are șanse să se prăbușească. Deocamdată ajutorul militar american e sistat de Congres, iar celelalte state occidentale care încă n-au întors spatele regimului Zelenski nu au capacitatea militar-industrială să ajute în mod corespunzător armata ucraineană. Aceasta a fost deja nevoită să ocupe poziții defensive pe toată lungimea frontului de circa 1100 de km, iar armata rusă a preluat inițiativa în câteva puncte, obținând câteva câștiguri teritoriale strategice în Donețk. Progresiștii radicali din întreaga lume somează Israelul prin manifestații violente să înceteze imediat ofensiva militară din Gaza și să încheie urgent un armistițiu cu Hamas-ul. Aceiași progresiști neînduplecați susțin „războiul împotriva lui Putin” până la ultimul soldat ucrainean și fac presiuni asupra „regimului democratic al lui Zelenski” ca nu carecumva să încheie un armistițiu cu diavolul de la Kremlin. Superbă dublă măsură, ce sminteli ale rațiunii elementare. Read more…

Tout est dans l’œil du spectateur

De când am trecut perioada Coronei, dorinţa mea de a călători a scăzut considerabil. Practic, au rămas foarte puţine locuri în care încă mi-aş dori să mă aflu, pentru care aş putea să-mi închipui că aş face efortul de a le vizita. Mă voi referi la articolul Havei Oren, de curând publicat în Revista Baabel (https://baabel.ro/2024/01/parisul-revizitat/) articol în care se face referire şi la un comentariu scris de mine. Aş începe prin a spune, că în acest moment mi-ar fi oarecum teamă să călătoresc, o teamă provocată nu numai de catastrofa abătută asupra Israelului la 7 octombrie 2023, dată pe care istoria nu o va mai şterge niciodată din fluxul de evenimente tragice pe care evreii le asociază în general datei de 9 a lunii Av. De-acum se va adăuga încă o dată, cea de 22 a lunii Tishrei, o altă zi neînchipuit de tristă pentru orice evreu, oriunde s-ar găsi. Şi totuşi, mă gândesc, câteodată, că unul dintre foarte puţinele locuri pe care aş dori să le revăd este chiar PARISUL. O să încerc să explic ce este semnificaţia unui oraş pentru cine trăieste sau îl viziteaza. Fiecare oraş prin care am trecut a rămas, pentru mine, cu o semnificaţie. Acest aspect am incercat sa-l exemplific nu o dată în amintirile scrise referitoare la Bucureşti, publicate în cartea mea de povestiri şi impresii de călătorie EPPUR SI MUOVE… şi totuşi continuă.Read more…

O după amiază la țară, dar ce după amiază!

În ultimii ani eram convins că văzusem – ca turist – cam tot ce era de văzut în acea parte a lumii, adică în țara numită oficial Republica Moldova, dar care pentru mine rămâne Basarabia. De douăzeci de ani mă aflu acolo de vreo 2-3 ori pe an, iar amfitrionii mei și ai celor care vin împreună cu mine au grijă să ne ducă peste tot. Am vizitat locuri istorice, am cutreierat peste tot, inclusiv în Transnistria (o fâșie de pământ care nu are nici în clin nici în mânecă cu Basarabia istorică), am fost în nord spre Soroca și în sud spre Comrat, capitala găgăuzilor, am fost la Orheii Vechi, am vizitat locurile legate de istoria evreilor basarabeni. Am vizitat și cele mai cunoscute crame din acele locuri și din tot ce am băut, am rămas cu convingerea că Negrul de Purcari e cel mai potrivit gusturilor mele, deși crama mea preferată e Cricova. Cu fiecare ocazie m-am întâlnit cu folclorul moldovenesc, cu muzica a cărui sunet îl cunoșteam din copilărie, din partea cealaltă a Prutului. În acea după-amiază, după ce am terminat prima parte a treburilor și ne pregăteam pentru următoarea dimineață, tot foarte ocupată, ni s-a spus că vom merge la Strășeni. Read more…

L-am cunoscut pe I. Ludo

Cred că nu mai sunt mulți care își amintesc de I. Ludo și deoarece eu l-am cunoscut, încerc să-l prezint ca om și ca scriitor. Bineînțeles că l-am cunoscut ca soția lui Israil Bercovici, deoarece prietenii lui, cum am mai spus, au devenit și prietenii mei. Când a venit pentru prima dată la noi, știam că e scriitor și chiar cred că citisem una din cărțile sale. Ca scriitor, Ludo a cultivat în special efectul comic. George Călinescu consideră că I. Ludo a scris cele mai valoroase cărți în perioada interbelică, în timp ce Mihail Sebastian, cu intenții răutăcioase, l-a numit „un Tănase al uliței”. Ovid Crohmălniceanu afirmă că mai drept ar fi să i se recunoască lui Ludo descendența din Șalom Aleihem. Majoritatea cărților sale au fost publicate în climatul politic al anilor 1950 – 1960, romane cu minimum de ficțiune în care își putea exercita sarcasmul asupra evenimentelor politice din trecutul recent. Ludo a adoptat o atitudinea ostilă și față de mișcarea națională evreiască, față de sionismul pe care îl simpatizase în tinerețe, ceea ce l-a îndepărtat de unii cititori evrei. Nici Premiul de Stat, care i s-a acordat în 1953, nu l-a apropiat de cititorii evrei. Rabinul Alexandru Șafran l-a criticat vehement, numindu-l „un antisemit evreu”, pentru că Ludo i-a criticat și pe evrei.Read more…

Numărul victimelor civile este real sau fals?

La această întrebare cheie m-am referit în recentul meu comentariu la articolul “Și noi avem prieteni”. Încep cu o realitate cunoscută: atât printre autori cât și printre cititori, mulți preferă știrile negative. Iată cuvintele neurologului Rick Hansen: “Creierul este ca Velcro (bandă adezivă care poate înlocui șireturile de pantofi) pentru știrile negative și ca teflonul (anti adeziv) pentru cele pozitive.” (1) Această tendință este exploatată de mulți ziariști și prezentatori TV, chiar și de profesioniștii serioși, fiindcă știrile negative atrag cititori și spectatori. Un exemplu actual este războiul din Gaza. Peste tot se publică știri despre crimele și chiar genocidul provocat de armata israeliană printre civilii din Gaza. Referitor la aceste publicații (2,3), trebuie să spun în primul rând că starea de război și genocidul sunt două lucruri complet diferite. Războiul este un conflict armat între două sau mai multe state, națiuni, grupuri, pentru realizarea unor interese economice și politice. El se caracterizează prin violență, distrugere și moartea unor soldați, dar și a unor civili nevinovați. Dar ce înseamnă genocidul după definiția ONU? El este un act care are ca scop distrugerea totală sau parțială a unei națiuni, etnii, rase sau grupări religioase. (5) Războiul Israelului în Gaza nu se încadrează în această definiție, pentru că el urmărește cu totul altceva: înlăturarea de la conducerea Gazei a grupării teroriste Hamas și eliberarea ostaticilor răpiți de ei. Din contră, această definiție a genocidului se potrivește mult mai bine crimelor săvârșite de Hamas împotriva civililor israelieni. Țelul lor final era distrugerea sistematică a evreilor din așezările israeliene, dar, din fericire, ei nu au reușit să-și ducă planul la bun sfârșit. În urma interogatoriului prizonierilor s-a aflat că Hamas avea deja un program concret, hotărâseră chiar cine va conduce fiecare oraș israelian ocupat.Read more…

Despre profesori și școală, cu dragoste (III). În memoria profesorului Nicolae Barbulea

Nu credeam că voi continua seria de articole cu acest titlu, chiar dacă am multe de spus despre anii mei de școală, dar micile întâmplări cotidiene au făcut posibil acest lucru. Zilele trecute, în timp ce căutam o carte pe internet, privirea mi-a căzut pe un șir de manuale de matematică pentru clasa a II-a. Unul din ele avea ca autor pe Barbulea Nicolae, un nume cunoscut, profesorul meu de matematică din școala generală. Am făcut comanda și am primit cartea aproape intactă, nefolosită de niciun elev. Am resimțit emoția pe care o aveam când îmi găseam pe bancă snopul de cărți date gratuit pentru noul an școlar. Este un manual unic, editat în 1971, când, slavă Domnului, încă nu apăruseră ”manualele alternative” atât de controversate care au făcut să se disperseze baza de cunoștințe necesare înțelegerii unei discipline. Mult mai târziu am aflat și de ce au apărut manualele alternative: a fost salvată piața editorială din România (edituri și locuri de muncă). Nici vorbă de un interes major pentru calitatea învățământului românesc. Dar asta e altă poveste. La o privire mai atentă am observat că numele autorului era Bărbulea nu Barbulea, detaliu pe care nu-l remarcasem la început. Nu cunoșteam întreaga activitate pedagogică a fostului meu profesor, dar nu m-am mirat că a fost și autor de manuale.Read more…

Yohanan Vass: “IERUSALIM – UN DIAGNOSTIC MEDICAL”

Expoziţia: “Ierusalim – un diagnostic medical” este deschisă în cadrul Muzeului de Istorie al Ierusalimului din Turnul lui David. Am intrat prin Poarta Yaffo – una din principalele porţi de intrare în oraşul vechi, câţiva paşişi în dreapta este muzeul. Urci şi cobori o mulţime de scări în vechea citadelă şi găseşti expoziţia căutată care e prezentă în două galerii: prima întitulată “Miracol şi Ciumă” şi a doua “Înţelepciunea medicilor”. Există şi o parte specială care prezintă remediile tradiţionale şi mirodeniile folosite în tratamentele medicale…Read more…