Dacă eu am 73 de ani, Herman ar trebui să aibă 87-88 de ani. Mi-aș dori mult să mai fie încă în viață. Spre sfârșitul anilor ‘50, când eu de-abia începusem școala, venea la noi, deseori, un coleg de clasă al unchiului meu. Se numea Herman. Seara, după o zi de muncă la serviciu, mergeau amândoi la Școala Medie Nr. 23 (acum, Liceul ”Dimitrie Bolintineanu”), cartierul Rahova, București, pentru a urma cursurile liceale, la seral. Trecând pe la noi, Herman lungea drumul de la casa lui până la liceu. Era îmbrăcat întotdeauna frumos, în contrast cu hainele unchiului meu, mai sărăcăcioase. Eu provin dintr-o familie foarte modestă, iar mama își adusese fratele mai mic din zona Mehedinți, să învețe o meserie. Ce știu este că unchiul meu primise în primii 7 ani de școală bursă de merit pentru că învăța foarte bine, iar bunicul, adică tatăl lui, era foarte sărac și, fără acest ajutor, nu l-ar fi putut ține la școală.Read more…
Pe vremea mea se spunea (o frază care se potrivește oricui și în orice situație) cum că poți scoate omul din România, dar nu poți scoate România din om. Ulterior am ajuns la concluzia că chiar dacă așa stau lucrurile, fraza aceasta nu se potrivește în ceea ce privește limba, întrucât peste tot în lume (și poate mai ales în Israel) românii transmutați pe alte plaiuri încetează treptat de a vorbi limba maternă și se încadrează perfect în mediul cultural-social al noii realități. Iar în cele mai multe cazuri odraslele lor nu vorbesc limba părinților, ceea ce face ca graiul ”strămoșesc” să devină o noțiune cu totul teoretică. Așa se face că limba română nu mai apare pe lista celor 13 limbi cele mai vorbite azi în Israel, și asta în ciuda faptului că aproape 400.000 evrei români au emigrat în Israel de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial și până azi. Toate aceste gânduri mi-au venit în minte în timpul ultimei mele călătorii în România, la un congres în specialitatea mea. În acele zile am avut ocazia să întâlnesc două cupluri, separat unul de altul, și fiecare mi-a oferit o poveste complet diferită, dar amândouă au un numitor comun, lesne de identificat după citirea celor de mai jos.Read more…
Într-un articol recent promiteam că nu voi mai scrie despre rudele mele, dar m-am gândit totuși că merită cunoscută viața unei persoane care a emigrat în Israel din motive cu totul diferite de ale celorlalți veri ai mei. Poate că nu este un caz unic, dar viața acestei verișoare a fost cu totul deosebită, ea amintește de cele din serialele turcești pe care le-am văzut recent. Iată de ce m-am decis să scriu despre viața Cocăi. Nu pot defini exact gradul de rudenie dintre noi. Bunicul meu matern era văr cu tatăl ei și noi am numit-o dintotdeauna verișoară. Am cunoscut-o de când era copil. Eu eram elevă și de fiecare dată când plecam cu mama în vizită la Botoșani treceam şi pe la ei. Era o familie înstărită care locuia pe o stradă cu oameni avuți. Când m-am întors din Transnistria, tatăl ei a fost printre primii care au venit să mă vadă. După 23 August 1944, toată familia s-a mutat la București și de atunci primeam ştiri de la ei doar prin intermediul mamei mele. În 1947, când m-am măritat și m-am mutat la București, am revăzut-o și pe Coca, pe atunci elevă de liceu. Era frumușică și învăța bine, dar nu ştia ce drum dorea să-şi aleagă în viaţă. Spre surpriza mea și a soțului meu, am aflat de măritișul ei precipitat. În clasa a XI-a s-a căsătorit cu un băiat evreu pe care eu nu-l cunoșteam. Era muncitor la o fabrică. Această căsătorie mi s-a părut stranie. Pe noi nici nu ne-au invitat la nuntă. După câteva luni a urmat divorțul. Coca mi-a povestit că soțul ei voia să plece în Palestina, iar ea nu voia să-l urmeze.Read more…
Toată lumea se pricepe la fotbal, femei și mai nou la politică. De o vreme încoace toată lumea e cunoscătoare în ale războiului și strategiei, ale milităriei în general, de când întreaga lume e cuprinsă de febra mistuitoare a eventualei autodistrugeri. Aflat și eu în rând cu lumea, mă dedau la o succintă analiză. Recompunerea strategică a lumii a început odată cu recucerirea Crimeii de către Rusia în 2014, urmată de retragerea precipitată a trupelor SUA și occidentale din Afganistan în 2021. Au mai fost două mișcări strategice importante și anume părăsirea Siriei și Irakului de către majoritatea trupelor americane, respectiv întărirea substanțială a flancului estic al NATO în Europa, mai ales în Polonia, Țările Baltice, Slovacia și România ca un preludiu la războiul din Ucraina. Exportul masiv de arme occidentale spre Ucraina și transformarea armatei Kiev-ului într-o forță armată eficientă, modernă, compatibilă cu forțele NATO a început încă din 2014, fiind accelerată după încheierea acordurilor de la Minsk din 2015. Din declarațiile ulterioare ale fostei cancelare Angela Merkel și ale președintelui Macron reiese clar că aceste acorduri au fost pentru Occident doar un paravan diplomatic pentru înarmarea până-n dinți a Ucrainei pentru susținerea ofensivei acesteia în Donbas, regiune practic autonomă, locuită de populație rusofonă și sprijinită natural de Kremlin. Din comoditate, lipsă de mobilizare și voință politică unitară, SUA și aliații ei occidentali au amânat la nesfârșit intervenția directă împotriva Rusiei în Crimeea. Marea ocazie și practic unica reacție posibilă a survenit odată cu agresiunea deschisă a Rusiei împotriva Ucrainei în 24 februarie 2022. În mod clar, excedat de întărirea Ucrainei și mutarea ei strategică univocă spre Vest, Putin a considerat că atacul este cea mai bună apărare. Din punct de vedere al dreptului internațional, Rusia este agresoare și vinovată de declanșarea unui prăpăd umanitar, ecologic, economic și financiar.Read more…
O verișoară m-a rugat s-o suplinesc câteva ore la supravegherea tatălui ei nonagenar. Îl știam de mică, fiind văr de-al doilea cu mama mea. Îl îndrăgeam mult și cred că și el avea aceleași sentimente pentru mine. În copilărie călătorisem cu el și cu soția sa, cu o mașină mică; îmi fusese rău pe drum și-mi acordase multă atenție și îngrijire, înțelegând starea proastă prin care treceam. M-am simțit ocrotită ca de părinții mei. Mai stătusem cu el câteva ore, cu o lună în urmă, când încă era doar suferind; am vorbit mult și mi-a depănat amintiri din tinerețea lui, pe care le știam doar parțial, dar atunci nu se agravase boala. Aparținătorul direct, fiica sa, alesese varianta des întâlnită în România în astfel de cazuri, de a da spitalului semnătură pe propria răspundere pentru externarea sa într-o stare de sănătate nu tocmai bună. Cum se mai spune, a luat bolnavul acasă, ca să moară ”pe perna lui”, cum își doresc mulți dintre cei care își simt sfârșitul aproape. În acea zi, 15 martie 2022, trebuia doar să-l supraveghez, să urmăresc continuitatea arderii unei lumânări și să-i umezesc din când în când buzele cu apă. Nu mai vorbea, ci doar gemea. Gemetele și chemarea mamei sale erau singurele semne pentru mine că încă trăiește, dar erau și momente fără gemete, când semnul de viață era doar mișcarea sacadată a sternului. Am înțeles atunci că lipsa geamătului nu înseamnă că nu mai există durere, ci că bolnavul nu mai are energie suficientă ca să scoată vreun sunet. ”Deci, doar de la cei vii vin toate gemetele lumii!” mi-am spus în gând. Și am mai adăugat: ”Dar există un singur moment în care voi ști că nu mai suferă, acela în care voi afla, în vreun fel anume, că nu mai e în viață.”Read more…
Iulie 2023. Poliția suedeză a aprobat unei persoane în vârstă 30 și ceva de ani să demonstreze în fața ambasadei israeliene din Stockholm și să ardă două cărți sfinte: Tora și Biblia creștină. Oare este vorba despre un ultraliberalism suedez, naivitate, sau e altceva la mijloc? În urmă cu vreo 15 ani am participat la un congres medical la Viena. Într-o zi am întâlnit în liftul hotelului o femeie blondă care părea ceva mai în vârstă ca mine. Am salutat-o politicos, mi-a răspuns și am întrebat-o de unde vine. Din Suedia. – Dar dumneata de unde vii? – m-a întrebat doamna. Doamna mi-a aruncat o privire plină de dispreț și din acel moment, de câte ori ne-am întâlnit, nu mi-a mai răspuns la salut. Pe atunci și poate chiar și în zilele noastre, Suedia are o politică unilaterală în favoarea palestinienilor. Oare să o facă numai din antisemitism? Nu cred. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Suedia era neutră. Pe de o parte furniza materie primă mașinii de război naziste, dar pe de altă parte i-a acceptat pe teritoriul ei pe toți refugiații evrei din Danemarca și i-a tratat omenește. Contele Folke Bernadotte, supranumit și “Schindler al Suediei”, a salvat 1.615 evrei, inclusiv pe evreii internați la Theresienstadt. Deci, deși antisemitism există și în Suedia, nu acesta este principalul motiv al politicii lor intolerante față de Israel. Un alt motiv important este numărul din ce în ce mai mare de musulmani în Suedia. Read more…
În ultima vreme am povestit despre unele aspecte dubioase, dacă nu chiar criminale, din lumea artei. Printre ele se numără și falsificarea. Spre deosebire de jaf, care cere numai forță brută, falsificarea e mult mai complexă. Falsificatorul trebuie să aibă cunoștințele și îndemânarea să creeze imitații perfecte și să-l convingă pe cumpărător că obiectul e autentic. Și cum experții devin din ce în ce mai pricepuți și au la dispoziție tehnici din ce în ce mai sofisticate, provocarea devine tot mai mare – și totuși se găsesc destui îndrăzneți… După unele păreri, din operele de artă oferite spre vânzare în zilele noastre, chiar și de galeriile serioase, peste o treime sunt falsuri. Mai devreme sau mai târziu falsificatorii vor fi depistați și pedepsiți. Dar să se dea singuri de gol?? Ei bine, a existat și așa un caz, cel al lui Han van Meegeren. Han (=Henric) s-a născut în orașul olandez Deventer, unde tatăl lui preda la școala pedagogică. Încă din copilărie i-a plăcut desenul. Primul său mentor a fost profesorul de artă din liceu, un mare admirator al lui Vermeer, care i-a și arătat tehnicile folosite de marele pictor. Dar tatăl său i-a spus foarte clar: cu pictura va rămână muritor de foame.Read more…
Într-una din zilele concediului din vara aceasta, petrecut pe aceleași meleaguri vâlcene cu care v-am obișnuit, am fost la târg în comuna Pietrari, la vreo 4 km de locul unde eram cazați. Ani la rând, vara, mi-a plăcut să merg prin acel târg. Acum doream să văd ce schimbări a mai făcut primarul comunei, atât de lăudat de săteni și, într-adevăr, erau aduse multe îmbunătățiri – dar nu despre acestea vă voi povesti. Mergând din tarabă în tarabă, mi-a atras privirea o femeie frumoasă, cu niște ochi albaștri-verzui superbi. Aveau, după părerea mea, culoarea ochilor lui Liz Taylor, culoare care a șocat pe mulți, dar pe care eu i-am văzut doar prin intermediul filmelor, pozelor sau al pixelilor. N-am rezistat și m-am uitat cu multă insistență la ochii femeii, în loc să mă uit la marfa pe care o adusese spre vânzare. Dându-mi seama că pot părea ridicolă, am coborât privirea spre lădițele de la picioarele mele. Săteanca vindea plăntuțe în ghivece potrivite pentru a fi îngrijite și crescute acasă de cumpărători. Mi-au atras atenția două ghivece pe măsura plantelor, le-am luat într-o mână și, când le-am ridicat, femeia mi-a spus că ambele sunt fire de busuiocRead more…
Spectrul autist sau autismul este o tulburare de dezvoltare a creierului care afectează abilitățile de comunicare ale persoanei cu cei din jur și modul în care aceasta percepe și înțelege lumea. Spectrul autist cuprinde persoane cu manifestări diferite și de gravități diferite. De exemplu unii autiști nu vorbesc de loc, iar alții stăpânesc perfect una sau chiar mai multe limbi. De obicei, tulburarea este recunoscută înaintea vârstei de doi ani, dar uneori poate apărea abia la o vârstă adultă. Autismul nu este o „boală” propriu-zisă, el nu poate fi tratat și vindecat. Individul afectat poate fi doar ajutat să se descurce mai bine în viața de zi cu zi. Cauza exactă este necunoscută, dar probabil ea rezultă din combinația mai multor factori: genetici, prenatali, din timpul nașterii, precum și factori de mediu. Afecțiunea poate fi transmisă genetic, dar probabil contribuie mai multe gene, pentru că autismul este adesea însoțit de tulburare hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD), epilepsie și diverse alte deficite intelectuale. Faptul că nu se cunoaște cauza acestei tulburări a fost folosit în mod nefast de șarlatani care ori au falsificat rezultatele unor cercetări, ori au exploatat prostia unor cercetători.Read more…
Cred că niciodată în cariera mea de jurnalist nu mi-a fost atât de greu să scriu un articol ca acum. Ultimele întâmplări din Israel sunt atât de dramatice, de grave și de nedrepte, încât nici nu prea ai cuvinte să le descrii. Iar noi care nu trăim acolo nu ar trebui să judecăm, să ne dăm cu părerea, deoarece oricât de mult ne-am manifesta susținerea și am condamna grozăviile, nu vom reuși să fim pe aceeași lungime de undă cu israelienii care au pierdut membri de familie, rude, prieteni, cunoștințe, fie asasinați brutal, fie luați ostatici și nu știi, poate uneori e mai bine să nu mai fii în viață decât în mâna unor astfel de creaturi pe care nu-i pot numi oameni. Totuși, urmărind reacția Israelului, obiectivele și planurile de contracarare și sancționare a acestor fapte, nu poți să nu ai o părere, uneori chiar îndoieli, când te întrebi despre consecințe, despre șansele de reușită, câștigurile și pierderile. Ziua Z pentru mine înseamnă începutul ofensivei terestre. Când scriu acest articol încă nu a început, dar este chestiune de zile sau poate chiar ore. Read more…
Unii v-ar numi stângiști. Eu nu vreau să adopt această denumire. Am un mare respect pentru stânga tradițională, dovadă și că o mare parte a ei s-a dezis de voi. Aveți tot atâta în comun cu stânga liberală cât au Ku-Klux-Klanul sau extremiștii lui Ben-Gvir cu dreapta progresistă. Dacă ați milita pentru pace între israelieni și palestinieni, v-aș înțelege. Dar pe voi nu vă interesează asta. Nu cunoașteți niciun israelian și, bineînțeles, niciun palestinian. Strigați lozinci pe care nu le înțelegeți. Free Palestine! – v-am auzit zicând. Ba chiar o cucoană povestea cu toată seriozitatea cum cei din Gaza simt mirosul mării, dar nu pot ajunge la ea. Dacă ar fi studiat un pic de geografie, ar fi înțeles că pentru a ajunge la mare, un palestinian din Gaza nu trebuie decât să încalece pe măgar sau pe catâr. Nu va întâlni pe drum niciun filtru al armatei israeliene, niciun colonist. Poate că va trebui doar să facă baie îmbrăcat, căci acestea sunt regulile islamice impuse de Hamas. Dar pentru asta voi nu protestați. Read more…
Pavel, un bărbat înalt de 70 de ani, cu greu putea să-și întindă picioarele în pat. Era programat pentru o prostatectomie din cauza unui adenom de prostată. L-am văzut pe secția de urologie pentru vizita preoperatorie. M-am prezentat, după care i-am făcut anamneza și l-am examinat. – După cum vezi, domnule doctor, e prima dată când voi avea o intervenție chirurgicală și sunt sănătos tun. Spune-mi, cine va fi chirurgul meu? – Nu știu, i-am spus, dar toți chirurgii de aici sunt buni și au multă experiență. – Am auzit că este un urolog pe nume Jakubovici, spuse Pavel. Pe el nu-l vreau! – Doctorul Jakubovici e unul dintre cei mai experimentați în operațiile de prostată, i-am spus. De ce nu dorești ca să te opereze el? – Pe vremuri am fost ofițer în armata sovietică. Superiorul meu se numea Jakubovici. Nu m-am înțeles deloc cu el.Read more…
Prima anestezie reușită din istoria medicinei moderne este considerată cea efectuată de William T.G. Morton (1819-1868) la Boston, în 16 octombrie 1846. Era o tehnică revoluționară care utiliza eterul. Demonstrația memorabilă a lui Morton a avut loc în sala de conferințe din Massachusetts General Hospital și care, în onoarea acestui eveniment, este numită și astăzi Etherdome, a devenit un loc de pelerinaj pentru cei interesați de istoria medicinei. Totuși, gloria lui Morton a fost contestată de alți doi pionieri ai anesteziei. Cu doi ani înainte de Morton, dentistul Horace G. Wells (1815-1848) a efectuat analgezii cu protoxid de azot pentru extracții dentare. Iar Charles T. Jackson (1805-1880) susținea că laurii i se cuvin lui. Cei trei protagoniști, Morton, Wells și Jackson, au fost implicați în dispute legale amare, fiecare pretinzând că a inventat anestezia indusă farmacologic. În cele din urmă succesul a fost al lui Morton, dar procesele l-au ruinat. Niciunul dintre cei trei nu știau că pretențiile lor la prioritate fuseseră anticipate cu peste patru decenii de chirurgul japonez Hanaoka Seishū (1760-1835), care, începând din 1804, a efectuat diverse proceduri chirurgicale, mai ales mastectomii pentru cancerul de sân, sub sedare profundă administrată oral, mai exact sub o comă indusă farmacologic.Read more…
Un anumit “rabin” din Israel, cu numele de Meir Shmueli, a trezit recent nu numai indignarea medicilor și politicienilor arabi israelieni, ci și a IMA (Israel Medical Association) și a medicilor și cetățenilor evrei de bună credință. Aceasta persoană care pe nedrept poartă titlul de rabin, instigă împotriva medicilor arabi israelieni. Atașez link-ul cu traducere în engleză care arată câte aberații și minciuni poate scorni această persoană, probabil ca să iasă din anonimat, dar și să creeze tensiune între evrei și medicii arabi israelieni, care în majoritatea lor (la fel că medicii evrei) își practică meseria cu devotament. El îi acuză pe acești medici că amputează mâini sau picioare ale soldaților răniți și că omoară zilnic pacienți evrei, mai mulți chiar decât Hamas. Iar pe farmaciștii arabi israelieni (cam 40% din totalul farmaciștilor în Israel) îi acuză că le dau evreilor medicamente dăunătoare. Aceste declarații seamănă în esență cu acuzaţia de omor ritual care circula pe vremuri împotriva evreilor. Președintele Societății Medicale Israeliene, Prof. Zion Hagay, a cerut Cabinetului Militar să condamne aceste declarații care îndeamnă spre ură și discordie între evreii și arabii israelieni. Poliția a cerut aprobarea Procuraturii de Stat pentru deschiderea unei investigații împotriva rabinului, sub acuzația de instigare la rasism.Read more…
M-am născut cu șase degete la piciorul drept. Din fericire, degetul în plus, care era lângă degetul mare, spre exterior, mi-a fost tăiat cu o foarfecă, chiar la maternitate, de medicul care ne-a primit, pe mama și pe mine, la câteva ore după ce fusesem născută acasă, în prezența moașei cartierului. Asta a făcut ca în primii ani de viață, după ce schimbasem mersul de-a bușilea cu mersul biped, să mă deranjeze încălțămintea purtată pe piciorul drept. Odată cu creșterea labei piciorului, din rădăcina degetului tăiat crescuse ceva ca un mont bătrânesc. Îmi era tare greu la mers, dar cei apropiați doar bănuiau deranjul, nesimțind pe ”piciorul” lor dificultatea mea. Cel mai comod era când umblam desculță. Pentru că urma să înceapă școala, doctorii i-au recomandat mamei să nu amâne internarea mea într-un spital unde să mi se scoată chirurgical ”montul”. Acest mont era parte a degetului tăiat, adică era ca o rădăcină de plantă, rădăcină care crescuse în continuare, chiar dacă fusese tăiată tulpina.Read more…
A minți este poate un caracter înnăscut al personalității umane. Minciuna este atât de răspândită printre oameni încât l-a determinat pe celebrul filozof, logician și scriitor britanic, laureat al premiului Nobel, Bertrand Russell să scrie: If we were all given by magic the power to read each other’s thoughts, I suppose the first effect would be to dissolve all friendships. (Dacă printr-o minune ni s-ar da puterea de a citi gândurile altora, presupun că primul efect ar fi anularea tuturor prieteniilor). Cu alte cuvinte, sinceritatea nu este partea tare a ființei umane. Asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm, sau chiar să încurajăm minciuna și pe mincinoși, cu excepția unor minciuni “albe” care uneori ne ajută să supraviețuim, să ne apărăm familiile, sau să ne îmbunătățim unele relații inter-umane. Culmea ipocriziei însă este să fii un celebru cercetător al fenomenului minciunii în societate, dar în același timp să publici date false în studiile tale referitoare la minciună. Dan Ariely, un cunoscut cercetător în domeniul studiului minciunii, descrie dilema etică între dorința unei persoane de a câștiga prin înșelăciune şi speranța că o minciună măruntă nu îi va afecta caracterul onest. Această ambiguitate este, de fapt, echilibrul dintre satisfacţia câştigului obţinut prin înşelăciune şi păstrarea conştiinţei împăcate. Autorii dau mai multe exemple, precum: intuiția ne sugerează că ne este mai ușor să furăm stiloul unui prieten, decât să-i furăm din portmoneu suma de bani pentru a cumpăra același stilou. În prima variantă, prietenul va povesti că i-am luat stiloul, dar probabil va preciza că între prieteni, “împrumutul” unui stilou este un lucru obișnuit.Read more…
Tatăl meu, Zádor Rudolf, s-a născut la Cluj în 1909, fiind mezinul familiei. Bunicul meu, Zádor Benő, era învățător cu studii la cunoscutul Institut Pedagogic Evreiesc de la Budapesta, iar în perioada 1904 – 1927 (până la pensionare) a fost directorul Școlii Elementare Evreiești Neologe care funcționa în curtea Sinagogii Neologe de pe str. Horea (fostă Ferencz József). Bunica mea, Zádor Johanna, făcea parte din bine-cunoscuta familie evreiască Marton din Târnăveni. Familia Zádor a avut opt copii, patru băieți și patru fete, diferența de vârstă între primul și ultimul născut fiind de 17 ani. Deși familia avea un singur venit, al bunicului meu, patru copii au urmat studii superioare, doi băieți și două fete. Tatăl meu a absolvit gimnaziul la Liceul Tarbut și s-a calificat în meseria de tehnician tricotaje (ciorapi, articole pentru copii, corsete etc.) fiind un bun cunoscător al mașinilor de tricotat și având stagii de practică în străinătate. Mama mea, Zádor Rosalia, (n. Baumzweig), s-a născut la Năsăud în 1911, dar curând familia s-a mutat la Cluj. Bunicul era meseriaș și familia avea șapte copii, doi băieți și cinci fete. Mama s-a calificat ca modistă (pălării de damă și accesorii). Nu mi-am cunoscut niciunul dintre bunici, ei au decedat cu mult înainte de a mă fi născut.Read more…
Numele lui Ţicu Goldstein (1929-2019) îmi era cunoscut. Citisem articole semnate de el în Realitatea evreiască, precum şi câteva cărţi tălmăcite din franceză, apărute la editura Hasefer, dar nu l-am cunoscut personal, nu știam nimic despre omul aflat îndărătul semnăturii, până de curând, când mi-a căzut în mână volumul Ţicu Goldstein, un intelectual de elită, publicat la editura Hasefer în 2023. Cartea, coordonată de istoricul Carol Iancu (redactor Ileana Buculei) cuprinde lucrările Simpozionului Internaţional „Ţicu Goldstein” care a avut loc la Bucureşti, în 8 martie 2020, la un an după decesul celui căruia îi era dedicată această lucrare omagială. Îndeobşte nu citesc în întregime, pe nerăsuflate, volume cu texte prezentate în cadrul unor manifestări ştiinţifice, ci le aleg pe cele care-mi stârnesc interesul sau mă ajută în documentarea unor subiecte pe care le studiez, însă această carte s-a dovedit din start interesantă şi prietenoasă, atât prin structură şi conţinut, cât şi prin formă şi prezentare grafică. Am parcurs-o integral şi o recomand cititorilor, pentru că prezintă în mod accesibil şi atractiv viaţa, activitatea literară şi personalitatea celui care a fost Ţicu Goldstein, un Om (ein Mensch) în adevăratul înţeles al cuvântului. Volumul care se deschide cu o introducere amplă, semnată de coordonatorul lucrării, istoricul Carol Iancu, profesor emerit al Universităţii „Paul Valéry” din Montpellier, director emerit al École des Hautes Études du Judaïsme, cuprinde texte scrise de 16 autori, prieteni statornici şi colaboratori ai celui omagiat (Carol Iancu, Adrian Niculescu, Nicolae Ionescu, Avinoam Safran, Esther Starobinski-Safran, Marina Nicolaev, Ştefan Cazimir, Iulia Deleanu, Michael Finkenthal, Vasile Morar, Alexandru-Florin Platon, Răzvan Voncu, Ovidiu Şimonca, Alexandru Marinescu, Felicia Waldman şi Felix Goldstein, fiul lui Ţicu Goldstein.Read more…
De când mă știu mi-au plăcut florile. În clasa a IX-a, la orele de botanică ni s-a cerut să facem un ierbar. După ce l-am predat, abia am prins gustul și în următorii ani de liceu am început să colecționez plante și să fac un ierbar pe cont propriu. Oriunde mergeam, cercetam vegetația locală și căutam să-mi îmbogățesc colecția. Spre norocul meu am găsit un atlas de plante, frumos ilustrat, după care am început să cunosc plantele și chiar denumirile lor latine. Cartea aceasta o țin și astăzi la loc de cinste și o mai consult uneori. Din păcate ierbarul nu putea fi adus în Israel și nu-l mai am. Nu e de mirare așadar că atunci când s-a anunțat o conferință a dnei dr. Naomi Yuval-Naeh, m-am dus fără să stau mult pe gânduri. Iar după conferință am avut împreună o discuție foarte interesantă. Ea a vorbit despre istoria botanicii în Israel și despre întemeierea secției de botanică a Universității Ebraice, poveste care începe cu mult înainte de întemeierea statului Israel, încă din primii ani ai secolului XX. Deodată mi-a trecut prin minte că „Fetița din Ierusalim” vorbea de două domnișoare bătrâne care confecționau suveniruri pentru pelerini din flori presate, și asta prin 1885 (la sfârșitul penultimului capitol). Bineînțeles că ea cunoștea povestea și mi-a spus că a fost o adevărată industrie, s-au făcut atât de multe suveniruri, încât mai pot fi cumpărate și astăzi prin internet, chiar și la prețuri modeste. Tot ea mi-a recomandat bibliografia pe care se bazează acest articol.Read more…
Republica San Marino înseamnă câteva stânci în regiunea centrală a Italiei, nu departe de Ravenna și nu departe de mare, stânci pe care este construită o cetate medievală care adăpostește micul popor al republicii și primește anual milioane de vizitatori care, dintr-o legitimă curiozitate, vin să se întoarcă, pentru câteva ore, într-un timp pe care cu ușurință îl așezăm în uitare. Am fost acolo în anul de grație 2008, împreună cu o prietenă și cu fiica ei, într-o vreme când pentru nimic în lume nu m-aș fi gândit să ajung să scriu despre locurile pe care le străbat. Totuși, viața are surprizele ei și uneori ajungi să-ți împlinești vise fără să te aștepți, așa încât, în acest moment rememorez aici cu foarte mare plăcere vizita scurtă dar densă în micul stat cvasi-italian. Străbătând cam 80 de km de la Lido Adriano, pe o șosea șerpuind printre chiparoși și urmând pe alocuri malul mării, am ajuns în San Marino, într-o dimineață senină de septembrie. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
