Ceramica de Mata Ortiz

Dec 25, 2025By

Cine a citit articolul meu despre ceramica armeană din Ierusalim știe deja că această formă de artă mă atrage în mod special.  Nu e de mirare, așadar, că atunci când prietenul meu Danny, pictorul, m-a invitat la o conferință despre ceramica de Mata Ortiz, am acceptat cu plăcere, cu toate că habar nu aveam la ce să mă aștept.  Au trecut de atunci vreo 15 ani, multe amănunte le-am uitat, îmi amintesc însă perfect surpriza și delectarea cu care am urmărit-o.  Conferențiarul a fost în Mexic, chiar în satul Mata Ortiz, a prezentat zeci de fotografii proprii și a povestit totul cu foarte multă însuflețire – se vedea că el însuși era încântat de ce văzuse.  Eu pot să încerc doar să recreez povestea din amintire și pe baza datelor aflate pe internet.  Și povestea este într-adevăr captivantă. Pe mine m-a impresionat migala, precizia, formele elegante și estetica deosebită a pieselor.  Modelele sunt tradiționale și totuși, creațiile sunt cât se poate de moderne.  Dacă ar fi fost făcute de un artist, aș fi spus că e genial – dar nu este opera unui artist, ci a multora, mai exact a unui sat întreg din nordul-vestul Mexicului, la vreo două ore de drum de granița cu Statele Unite.  Într-un sat de 2000 de locuitori, peste 400, bărbați și femei, sunt meșteri olari.Read more…

Dec 25, 2025 3 comments

Cartea de bucate a Silviei

Jan 22, 2026By

Mărturisesc că nu gătesc decât foarte rar și preparatele mele, din fericire, le mănânc singur. Obișnuiam să iau prânzul în sala de mese a spitalului Soroka, dar după ce ea a fost distrusă de o rachetă iraniană, în iunie 2025, am început să cumpăr mâncare gătită de la diferite restaurante populare. Zilele trecute, fiica mea mi-a dăruit un album cu rețetele culinare ale fostei mele soții, Silvia, care s-a stins din viață în urmă cu doi ani. A trecut mai bine de o lună până l-am deschis. Pe fiecare pagină se află câte o rețetă. Silvia gătea bine și prepara o gamă largă de bucate. E adevărat că la începutul căsniciei au fost și preparate pe care le-am boicotat. Pentru mine, mâncărurile se reduceau la supă de carne, șnițel, chiftele, sarmale și, bineînțeles, prăjituri. Supa de tarhon o vedeam ca pe o pedeapsă, dar celorlalți membri ai familiei le plăcea. La sfârșitul săptămânii, când meniul includea supă de tarhon, Silvia făcea special pentru mine și supă de carne. Și pe parcurs, supa de tarhon a devenit una din supele mele preferate. Ciorba ei de fasole cu ciolan afumat și ciolentul ei erau adevărate opere de artă culinară. Supa de chimen, dacă o țineți minte, era pedeapsa pentru tulburările digestive provocate de fructele verzi, nespălate, pe care le găseam în grădina casei unde am copilărit. Silvia a găsit diverse metode să o amelioreze și, încet-încet, ea a devenit supa mea preferată.Read more…

Jan 22, 2026 8 comments

COVID-ul prelungit și vaccinarea anti-COVID

Feb 5, 2026By

Chiar dacă Corona nu se mai află pe prima pagină a știrilor, ea nu a dispărut. În iulie 2025, în România s-au înregistrat 1.703 cazuri noi (o creștere de 232% față de iunie 2025) și șapte decese.(1) Toți pacienții care au decedat aveau peste 70 de ani. 442 de cazuri au fost reinfecții. Probabil că aceste date nu sunt decât vârful aisbergului, pentru că nu se mai fac decât testări sporadice și în foarte multe cazuri boala nu este diagnosticată și nu intră în statistici. Dar cazurile grave și chiar mortale nu pot fi trecute cu vederea. În Israel, în august 2025, Ministerul Sănătății a raportat apariția unei forme noi de COVID-19, supranumit Stratus la șase pacienți.(2) Evident că boala persistă și s-ar putea ca numărul de infecții să fie în creștere. Ideea acestui articol mi-a venit în urmă cu câteva luni, când un prieten, un bărbat de 66 de ani, sănătos până atunci, a primit o complicație cardiacă rară. M-am apucat să studiez literatura medicală, curios să aflu dacă e posibil ca ea să fi fost o manifestare a COVID-ului prelungit sau un efect nedorit al vaccinului anti-COVID. Medicii care îl tratau nu știau nici ei. În schimb, în literatura medicală am găsit unele lucruri despre care știam foarte puțin și aș dori să le împărtășesc cititorilor.Read more…

Feb 5, 2026 15 comments

JOI. UN AN. FEBRUARIE (II)

Feb 19, 2026By

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 16 februarie. Weiberfastnacht (Carnavalul Femeilor). Joia asta am liber, căci astăzi începe al cincilea anotimp: carnavalul.  La fel ca în fiecare an, timpul normal se oprește și la ora 11 și 11 minute, puterea e preluată de femei și de bufoni.  Câșlegile încep cu gogoși, cu pupici și cu tobe.  În ultimii ani, cu măsurile luate împotriva pandemiei, orașului i-a fost tare dor de toate acestea.  Pe durata carnavalului, tot restul se estompează: războiul din Ucraina, întoarcerea la dictatură în atâtea locuri din lume, crimele împotriva femeilor în Iran, cutremurele din Turcia și din Siria, liniștea de moarte în Belarus.Read more…

Feb 19, 2026 2 comments

JOI. UN AN. MARTIE (I)

Mar 5, 2026By

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 2. Martie.   Diagnoză funcțională. Strălucește un soare rece, de iarnă, nepotrivit anotimpului.  Papagalii și-au terminat deja pauza matinală în alunul bătrân.  E liniște, aerul e clar, cerul albastru, pe apă o barcă stingheră.  Cufundat în gânduri pedalez din nou de-a lungul străzii principale, spre periferie.  Soarele mă orbește.  Poșta, grădinile, saltelele boschetarilor de la intrarea în magazine, nimic nu îmi lasă vreo impresie, gândurile mele sunt deja la clinică, la lucru.  Observ că mi-am uitat cheia cabinetului.  Nu-i nimic, o să-mi deschidă colegii. Pe birou, în fața ecranului, mă așteaptă trei cereri de consult.  Încăperea în care lucrez aparține de așa-numita diagnoză funcțională și este mobilată, așa cum îi spune și numele, funcțional.  Aici lucrează încă trei colege și colegi în alte zile ale săptămânii.  În afară de birou se mai află un pat, alături cu un ecograf, un dulăpior cu bandaje și alte mărunțișuri, câteva cuiere pentru halate și două scaune.  Dulapul pentru obiectele personale se află câțiva metri mai încolo, lângă camera pentru electrocardiografie și electroencefalografie.Read more…

Mar 5, 2026 5 comments

O opinie personală despre un viitor îndepărtat

Apr 1, 2026By

Astăzi am decis să scriu despre viitor. Dar, așa cum prea bine se știe, orice gând despre viitor are o bază în prezent. Așadar, să începem cu prezentul. De câteva săptămâni Orientul Mijlociu este din nou în plină conflagrație militară. Israelul și Statele Unite au atacat Iranul. Motivul este pericolul că acest stat terorist, fundamentalist și dictatorial ar putea deveni o supraputere nucleară. Încă niciodată nu mi-am citat propriul prim-ministru, dar de data acesta o fac. Într-o recentă conferință de presă, răspunzând unei întrebări, Netanyahu a afirmat: „Combinația între fanatism, o profundă ideologie demențială – nu există alt termen pentru a o defini – și cruzimea acestui regim, totul la un loc au transformat actualul regim iranian într-un sistem extrem de periculos, nu numai pentru Israel și Statele Unite, ci pentru toți (dangerous to everything in between and far beyond). Acest scenariu nu e deloc imaginar, Iranul are planuri foarte serioase de a crea un nou imperiu islamic, la peste 100 ani de la dispariția celui Otoman, la sfârșitul Primului Război Mondial.Read more…

Apr 1, 2026 18 comments

Casa lui Simon Tăbăcarul

Apr 16, 2026By

Cu ani în urmă m-a vizitat la Ierusalim o fostă colegă de clasă și bună prietenă.  După ce ne-am plimbat și am vizitat o sumedenie de lucruri, țin minte că am avut o discuție foarte interesantă.  Fiind licențiată în istorie (și fostă studentă a lui Lucian Boia), prietena mea a pus întrebarea în ce măsură monumentele istorice sunt autentice: dacă se bazează pe documente, pe legende, pe tradiții, sau poate că unele au fost „inventate” recent numai pentru a profita de pe urma turismului.  Și chiar dacă un monument a fost documentat cu secole în urmă, în ce măsură ceea ce vedem astăzi mai seamănă cu ce a fost atunci?  E foarte greu de răspuns la întrebarea ei.  Aș vrea să iau ca exemplu Casa lui Simon Tăbăcarul din Jaffa. Casa apare în Noul Testament, în Faptele apostolilor 9, 10.  Întâi se povestește că Apostolul Petru a venit la Iope (Jaffa) și a fost găzduit de un anume Simon Tăbăcarul.  Acolo Petru a avut o viziune, se făcea că i se îngăduie, ba chiar e îmbiat să mănânce din animalele considerate impure de tradiția iudaică.Read more…

Apr 16, 2026 4 comments

Gânduri despre FTF (*) şi nu numai

May 7, 2026By

De obicei, după ce urc în autobuz, caut un loc comod – ideal e dacă mă pot aşeza, dar e bine şi dacă mă pot  cu spatele – scot smartphonul şi profit de timpul călătoriei pentru a răspunde la mesaje şi e-mailuri, a citi ştirile cele mai actuale sau a vedea noutăţile de pe reţelele sociale. De altfel – şi am mai scris despre asta[1] – majoritatea covârşitoare a călătorilor stau cu nasul în telefon. Din când în când, arunc o privire pe geam ca să nu ratez staţia de coborâre, dar pe ruta mea obişnuită nu mai e nevoie, pentru că „simt” când mă apropii de destinaţie. Acum câteva zile însă atenţia mi-a fost distrasă la o staţie intermediară când au urcat în autobuz o mămică frumuşică (deşi cam durdulie) şi o fetiţă cu un ghiozdan turcoaz care vădea că ieşise de la şcoală sau poate de la grădiniţă. Amândouă aveau în mână câte un cornet de îngheţată. Locul de lângă mine era liber, aşa că mama şi-a instalat copilul şi i-a spus: „Stai cuminte şi mănâncă-ţi îngheţata, fără să te pătezi!” şi apoi – într-o echilibristică demnă de admiraţie – a început să-şi „scrolleze” telefonul mobil, lingându-şi tacticos îngheţata. Fetiţa se foia, îşi bălăngănea picioarele şi din când în când spunea timid „mami”, dar fără niciun ecou. Era clar că se plictisea şi avea chef de vorbă. În condiţiile normale, de acum câţiva ani (oare câţi?), aş fi intrat în vorbă cu fetiţa de lângă mine, dar în ziua de azi ar fi o întreprindere riscantă. Nu te poţi adresa unui copil în public, fără a fi suspectată de intenţii necurate sau considerată o „babă băgăcioasă”.Read more…

May 7, 2026 21 comments

Aeromodelul, avionul și cosmosul

May 28, 2026By

Încă de la grădiniță îmi plăceau jucăriile zburătoare. Am avut un fel de disc lansat cu ajutorul unui elastic și care se înălța pe verticală, un planor lansat cu praștia și apoi o rachetă cu rampă de lansare proprie, cu arc, și mai multe altele. Am primit și machete statice ale unor avioane cu reacție: Concorde și MiG 21. În „motor” aveau pietre de brichetă și când mișcam roțile, jucăria scotea scântei. Și toate acestea înainte de a intra la școală, cine mai era ca mine! Mama lucra la o fabrică de lângă aeroclub și, odată ajuns la ea la lucru, dorințele au crescut. Voiam să stau și eu la „volanul” unui avion. Cu ajutorul unui inginer pilot sportiv am ajuns la manșa unui planor cu dublă comandă proiectat de celebrul Iosif Șilimon. Planorul se afla în hangar, era demontat, fără aripi, dar acesta era un lucru complet lipsit de importanță pentru un copil de șase ani. Avea instrumente de bord, puteam trage maneta de comandă după pofta inimii și chiar dacă nu ajungeam la pedale, îmi era suficient „ca să zbor spre Lună”.Read more…

May 28, 2026 14 comments

La vârsta a treia nu mai ai nevoie de validare. Oare?

Jun 25, 2026By

Zilele trecute, după ce am îndeplinit îndatoririle de reporter TV la un eveniment important, fiind atentă la tot ce se petrecea şi alergând după persoanele reprezentative ca să le „prind” la un interviu, mi-am tras sufletul şi m-am întrebat oare de ce mai fac munca asta la ani buni după pensionare. Mi-am amintit de o replică dintr-un film (sau o carte) rostită de un psiholog (sau un prieten) al protagonistului stresat (sau anxios): „Relaxează-te. La vârsta ta nu mai ai nimic de demonstrat nimănui. Ai făcut-o deja pe parcursul anilor care au trecut.” Şi mi-am spus: „Câtă dreptate avea acel sfătuitor”… După care m-am întrebat: „Oare avea într-adevăr dreptate?” Aşa că mi-am propus să dezbat subiectul, mai întâi cu mine însămi şi apoi – sper – cu cititorii acestui articol. Mai întâi am să încerc să demonstrez adevărul sfătuitorului. La o anumită vârstă începi să priveşti în urmă și vezi un şir lung de înfăptuiri. Nu vorbe, intenții sau proiecte, ci fapte. Ani de muncă, succese și eșecuri, decizii bune și erori din care ai tras (sau nu) învăţăminte. În anii tinereţii ai de dat multe „examene” la propriu şi la figurat, ca să-ţi dovedești inteligenţa, competenţa, sârguinţa, tenacitatea. Trebuie să convingi, să te afirmi, să accezi, să-ţi găseşti locul cel mai potrivit, aducător de satisfacţii şi beneficii. Apoi, la un moment dat, „dosarul vieții” este deja depus. Read more…

Jun 25, 2026 11 comments

La Sala Radio, coralul este “noul Cool” – Concertul dedicat Zilei Internaţionale a Copilului

Jul 9, 2026By

Cum era de aşteptat, în primele zile ale acestui nehotărât iunie, cam cu o oră înaintea concertului dedicat Zilei Internaţionale a Copilului sub genericul Corul de Copii Radio, avându-i ca dirijor pe Răzvan Rădos şi ca pianistă pe Magdalena Faur, strada General Berthelot şi cele din împrejurimi au fost inundate – la propriu – nu doar de buchete de flori, de zumzet ori de voioşia din zâmbet de copil, ci de speranţe, bucuria revederii, strângeri de mâini şi atente priviri de foşti copii (părinţi, bunici, rude…). Afişul îi anunţa şi pe invitaţi: Corul de copii şi tineret “Maestra” – dirijoare Elena Radu, “Corul de Băieţi Radio” – dirijor Liviu Ofiţeru, “Vocea mâinilor “– corul de copii cu deficienţe de auz al Liceului Tehnologic Special nr. 3, dirijoare Marieta Negru şi “Atelierul Şcoala de Cor”. Practic, vorbim despre oameni-instituție la cârma evenimentul care aliniază astfel o constelație de mentori cu viziuni complementare: rigoarea și energia lui Răzvan Rădos, sensibilitatea pianistică a Magdalenei Faur, versatilitatea lui Liviu Ofițeru, expresivitatea modernă a Elenei Radu și devotamentul terapeutic al Marietei Negru. Evident, m-am întrebat unde ar trebui căutate rădăcinile profunde ale acestui eveniment-manifest din 6 iunie, concert care – aşa cum ne-a transmis-o Răzvan Rădos – are ca ţintă înstăpânirea, din acest an, a unei tradiţii la început de iunie. Răspunsul mi-a venit aproape instantaneu: ele nu apar în zbor de nicăieri; sunt rezultatul unei convergențe organice între istoria instituțională a Radiodifuziunii, avangarda pedagogiei muzicale românești și curentele de emancipare socială prin artă. Dacă desfacem firele acestui uriaș nod cultural, identificăm patru rădăcini posibile din care se hrănește unicitatea acestui concert.Read more…

Jul 9, 2026 8 comments

Lira cu noroc

Jul 23, 2026By

Suntem la Madrid, în 11 iulie 1982. Este o zi călduroasă de vară. Pentru brazilianul Arnaldo Coelho este și o zi specială. Cu câteva zile înainte fusese desemnat să conducă finala Campionatului Mondial de fotbal din acea zi dintre Italia și Germania Federală. Era o premieră pentru el și nu doar pentru el, ci și pentru toată America de Sud: primul arbitru sud-american care va conduce o finală de campionat mondial. Este și prima finală de Campionat Mondial care se desfășoară în nocturnă. Printre cei 90.000 de spectatori de pe stadionul Santiago Bernabeu sunt regele Spaniei, Juan Carlos, președintele Italiei, pătimașul Sandro Pertini, și cancelarul Germaniei, mai rezervatul Helmut Schmidt. Mai sunt câteva minute până vor intra pe teren echipele conduse de cei doi căpitani, Dino Zoff și Karl-Heinz Rumenigge, în frunte pe cei trei arbitri. Arnaldo Coelho este un om minuțios. Își cercetează cu atenție echipamentul, își verifică fluierul și cartonașele. Deodată observă că îi lipsește ceva. – O monedă! – zice el cu voce tare. Îi lipsea moneda cu care urma să tragă la sorți pe ce parte a terenului va sta fiecare echipă. – Ia-o pe-a mea, îi spune tușierul Abraham Klein. Mie mi-a adus noroc… În urmă cu câteva zile, Abraham Klein arbitrase magistral meciul decisiv Italia-Brazilia, care se încheiase cu victoria italienilor 3-2, eliminând Brazilia din campionat.Read more…

Jul 23, 2026 11 comments

Operațiunea Achse și masacrul din Cefalonia

Aug 6, 2026By

Anul trecut, ca în fiecare vară, soția mea şi cu mine am închiriat o barcă cu pânze și, de această dată, am navigat printre insulele Mării Ionice, în Grecia. După câteva zile am ajuns pe insula Kefalonia și am acostat în portul Argostoli. Plimbându-ne pe străzile orașului, am descoperit, lângă biserica catolică, o mică expoziție cu fotografii, articole de ziar și documente care evocau un episod tragic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial: masacrul soldaților italieni de către armata germană nazistă. Curiozitatea ne-a îndemnat să aflăm mai multe. Am descoperit că acest episod a inspirat romanul Mandolina căpitanului Corelli, de Louis de Bernières, ecranizat ulterior într-un film cu Nicolas Cage, Penélope Cruz și Irene Papas în rolurile principale. În urma deciziei guvernului italian de a negocia capitularea în fața Aliaților, în 1943, armata germană a încercat să-i dezarmeze pe foștii săi aliați în cadrul Operațiunii Achse. La 13 septembrie, militarii Diviziei de Infanterie Acqui au refuzat să depună armele și au opus rezistență pe insula Kefalonia. Ultimii apărători s-au predat abia după ce au rămas fără muniție. În total, 1.315 italieni au fost uciși în luptă, 5.155 au fost executați, iar alți aproximativ 3.000 și-au pierdut viața după ce navele germane care îi transportau spre lagărele de concentrare au fost scufundate de Aliați. Read more…

Aug 6, 2026 5 comments

Revista Oglinda Lumii, 1928

Sep 3, 2026By

Mi-a ajuns în mâini un obiect extraordinar, foarte, foarte rar și cu atât mai deosebit, cu cât nu l-am întâlnit într-un anticariat, un muzeu sau o arhivă, ci a fost păstrat cu grijă de cineva timp de aproape un secol. Legată în carton cenușiu (poate că inițial avea altă culoare) se află o colecție de reviste intitulate Oglinda Lumii din anul 1928, săptămânal ilustrat care a apărut la București între anii 1923 și 1933. Numerele revistei Oglinda lumii, apărute în fiecare sâmbătă, au fost cusute împreună și apoi au primit o copertă, dar lucrul cel mai ieşit din comun este că această colecție a fost păstrată din 1928 până în anno domini 2026. Încă puțin și se împlinește veacul, ceea ce se vede în fragilitatea hârtiei îngălbenite și subțiate, în culorile estompate ale caricaturilor și în cerneala decolorată a literelor. Oglinda lumii avea 15 pagini în format A3 și, lucru absolut particular, majoritatea articolelor erau publicate în română, germană și franceză. De altfel, revista avea pe frontispiciu numele ei și în celelalte două limbi: Weltspiegel și Miroir du Monde. Prețul era 7 lei, abonamentul anual costa 350 de lei, iar numere mai vechi se puteau obține la un preț ceva mai ridicat, 8 lei. Revista era bogat ilustrată. Avea și o rubrică „Actualitatea în caricatură”. La „Pagina femeilor” regăsim ultima modă la coafuri, pălării și rochiile epocii, desigur variantele cele mai extravagante.Read more…

Sep 3, 2026 12 comments