În luna octombrie 2017, la Londra, a avut loc congresul Organizației Sioniste Mondiale (World Zionist Organization, WZO). La invitația Dlui Tiberiu Roth, Președintele Asociației Sioniste din România (ASR), in calitatea mea de vice-președinte ASR, alături de profesorul Dan Floroian, un adevărat și sufletist sionist din Brasov, am avut atât onoarea cât si plăcerea de a participa la acest eveniment istoric unde am propus ca următorul congres WZO să se desfășoare în România, ţara în care scânteia sionismului s-a aprins înainte ca Theodor Herzl să îl contureze si să îl definească la nivel european. În urma cu exact 100 de ani, pe data de 2 Noiembrie 1917, tot la Londra, Lordul Arthur James Balfour, în numele guvernului britanic, în care deținea funcția de ministru de externe, îi înmâna Lordului Rothschild istoricul document cunoscut nouă sub numele de “Declarația Balfour” Read more…
După ce legionarul Davidescu a „românizat” Hotelul Europa, am fost nevoiți să părăsim locuința. Părinții au închiriat o locuință modestă pe strada Barbu Delavrancea (Rudului) Nr. 8 din Ploiești. La scurtă vreme am fost vizitați de o echipă de legionari condusă de av. Andreescu, care ne-au ridicat cu japca sufrageria de abanos și aparatul de radio Blaupunkt.
În continuare tatăl meu, împreună cu toți bărbații evrei din Ploiești, a fost internat în lagărul de le Teiuş. După un timp, orașul Ploiești fiind considerat „strategic”, tata a fost transferat la Brașov, unde urma să presteze munca obligatorie.Read more…
Este întrebarea care mă face de fiecare dată să-mi dau ochii peste cap. Nu, nu e „vii la piesa aia de teatrul experimental cu mine?”, nici „te superi dacă măi ascultam doar o dată, a suta oară, Despacito?” Întrebarea care mă terorizează e: „Cu ce te îmbraci la petrecerea X/ de Crăciun/ de Revelion?” Aaargh, nu stiu, mă voi gândi în seara respectiva! Refuz să îmi bat capul cu chestia asta, mai ales în perioada asta a anului, în care toate femeile se înfășoară în catifea, se pudrează cu glitter, explodează de paiete şi strălucesc de cristale.Read more…
„Un singur cuvânt nu poate vreodată rezuma toate știrile, evenimentele sau esența poveștilor dintr-un anumit an, mai ales când vorbim despre un an cu atât de multe schimbări şi întâmplări notabile” a declarat într-un comunicat de presă Peter Sokolovski, unul dintre editorii principali ai dicționarului Merriam-Webster. „Dar când un sigur cuvânt este căutat cu atâta asiduitate şi volumul de căutări online îl depăşeşte pe al altora, e semn că [cuvântul] este asociat cu evenimente importante. Descoperim lucruri noi despre noi (ca societate) prin prisma vocabularului.”
„Feminis” este cuvantul ales de Merriam-Webster pentru 2017.Read more…
Organizaţia a luat fiinţă în anul 1873 într-un context politic foarte nefavorabil populaţiei evreieşti din România. Era după adoptarea Constituţiei din 1866, care prin prevederile Articolului 7 refuza evreilor dreptul la cetăţenia română. Evreii au fost ”încetul cu încetul dezmoşteniţi de toate drepturile dobândite, scria Adolf Stern, goniţi din sate, alungaţi din şcoli, îngrădiţi în toate ramurile de muncă şi coborâţi la starea de vagabonzi”. (1). Pe lângă politica antievreiască promovată de guvernarea Ion C. Brătianu greutăţile s-au amplificat şi din cauza dezorganizării vieţii interne evreieşti, prin desfiinţarea organizaţiilor comunitare din Bucureşti şi din alte localităţi. În această situaţie sosea în ţară, în anul 1871, Benjamin Franklin Peixotto, în post de consul al Statelor Unite, secretarul lui devenind dr. Adolf Stern, primul avocat evreu din România. Înţelegând situaţia în care se afla evreimea, Peixotto – în calitatea lui de evreu şi de membru al Ordinului B’ nei Brith din New York – a hotărât, împreună cu un grup de intelectuali evrei din Bucureşti, să creeze o organizaţie evreiască similară şi aici.Read more…
în casa bunicilor, am găsit întotdeauna o atmosferă specifică unei oaze de liniște și pace de unde de fiecare data când plecam, aveam cu mine un plus de noi cunoștințe pe care mi le dăduse bunicul și bunica. Într-o asemenea atmosferă și de relații deosebit de bune cu toți vecinii, prietenii și cu toate autoritățile locale, s-au născut și au crescut copiii bunicilor de la Buzău. Tata a avut încă trei frați: Iacob, Ozias și Morice. Când tata a terminat studiile de liceu, obiceiul sistemului de învățământ era ca înainte de bacalaureat fiecare elev să pregătească o lucrare pe o temă pe care și-o alegea singur. Tata și-a luat ca temă subiectul: Există Dumnezeu? Și-a scris lucrarea și a predat-o profesorului care conducea examenul de bacalaureat. Într-o zi înainte de bacalaureat, profesorul s-a întâlnit cu bunicul Șimon pe stradă, și au avut un dialog scurt, pe care aflându-l, îl reproduce mai jos:Read more…
Pe vremea lui Mao, Alain Peyreffitte, ministru francez în câteva guverne, a făcut un sejur de trei săptămâni în China, de unde a revenit cu o carte întitulată profetic “Când China se va trezi” în care afirma că modernizarea acestui uriaş stat va schimba într-o bună zi politica lumii. S-a râs de el. China exporta pe atunci stilouri, păsări din hârtie colorată, ceva materii prime şi ideologie. Zeci de milioane de chinezi, mai ales tinerii, defilau cu cărtica lui Mao şi oamenii de ştiinţă erau trimişi la muncă de reabilitare la ţară, ca să crească porci şi să cureţe găinaţul de la raţe. Dar Peyreffite a avut dreptate. China s-a trezit, a devenit o putere economică mondială şi o putere armată ultramodernă. A renunţat la carnetele roşii cu învăţătura lui Mao şi la tunicile tip Mao şi sutele de milioane de oameni au renunţat la defilări, au adoptat moda europeană şi s-au apucat de muncă. Acum China a început să cumpere America.Read more…
Ideea de origine socială ”sănătoasă” era comună tuturor țărilor comuniste. Erai muncitor în fabrică sau țăran membru al unei cooperative/colhoz? O aveai pe deplin, indiferent unde te aflai, la Moscova, în România, Bulgaria sau Ungaria. Dar în lumea de azi fiecare țară democratică (da, democratică, după toate legile și principiile) își are grupurile ei, cărora li se aplică noțiunea de politically correct. Pentru unele e vorba de culoarea pielii, în alte părți se ia în considerație din ce țară ai emigrat. Mai peste tot se calculează procentul femeilor în posturi de conducere, cu scopul de a depista acele locuri de muncă unde femeilor nu li se oferă aceleași șanse ca bărbaților. Dacă nu mă înșel, în Israel există o legislație care cere tuturor întreprinderilor să aloce un procent de posturi indivizilor handicapați. Și acum voi încerca să dezamăgesc cititorul care a ajuns la acest punct și care deja m-a catalogat ca împietrit din punct de vedere intelectual-social, un fel de Archie Bunker rasist (dacă cineva își mai amintește de acest superb personaj dintr-un serial de pe vremuri).Read more…
Palma Stern (1925 -2001) a fost o bună prietenă a mamei mele. Acest material se bazează pe un manuscris pe care l-am găsit la mama și l-am citit cu mare interes.
Din câte știe mama, aceste amintiri nu au fost scrise, ci înregistrate pe benzi de magnetofon. La moartea subită a Palmei, ele au rămas neterminate. Au fost bătute la mașină de un prieten, iar acesta i-a dat și mamei mele o copie.
Amintirile sunt adresate fiului ei și ca atare conțin diverse amănunte intime pe care le-am omis. Dar viața ei zbuciumată din timpul holocaustului precum și din primii ani ai comunismului din România constituie un document captivant…Am auzit vorbindu-se despre străbunicul meu din partea lui tata, care a locuit la Sombor. Se spunea că fusese un moşier bogat care şi-a pierdut o bună parte din avere la cărţi. Bunicului meu Weinberger Kálmán i-a rămas totuşi ceva din această avere, administrată de fapt de bunica Cili – născută Brühl, o femeie inteligentă, realistă şi…foarte zgârcită.
Cred că avea în jur de cinci sute de hectare de pământ şi o fabrică de spirt, care în perioada copilăriei mele era deja închisă. Noi ne jucam în jurul acestei clădiri care ne zgândărea enorm imaginaţia. În curtea fabricii se aflau câteva case mici şi nu prea îngrijite, închiriate unor evrei nevoiași: un cizmar, un croitor, un zugrav… Read more…
La ora actuală, Israelul se află într-o situație cam fără ieșire. Printr-o manevră, aș zice diabolică, Hamas, pur și simplu a sacrificat (ca deobicei) populația civilă, chemându-i să demonstreze la gardul de securitate ce desparte Gaza de Israel. Organizatorii își dădeau seama că acest eveniment, deși s-a intitulat demonstrație pașnică, nu se putea termina fără incidente, ținând cont de faptul că protestatarii au fost incitați. Scopul Hamas a fost să-i provoace pe militarii israelieni care păzeau gardul să intervină și cum unii dintre demonstranți au vrut să dărâme gardul și au aruncat în militari, peste gard, cu pietre și cocktailuri Molotov, reacțiile din partea israeliană au fost dure, finalizându-se cu moartea a 16 demonstranți dintre care, potrivit surselor israeliene, 10 făceau parte din aripa militară a Hamas. Caracterul provocator al acțiunii era limpede. În primul rând scopul declarat al protestului: revenirea palestinienilor refugiați în alte țări în urma războiului din 1948, dar așa cum se știe, se cere și reîntoarcerea descendenților acestora, care nu mai au nimic comun cu Israelul și care sunt de ordinul milioanelor. Este o cerere absurdă și Hamas știe foarte bine că Israelul nu o va accepta niciodată deoarece ar duce la dispariția caracterului evreu al statului. În schimb oferta logică a părții israeliene este revenirea refugiaților în viitorul stat palestinian. Read more…
Cred că în fiecare casă evreiască de pe mapamond există o relicvă sau măcar o amintire despre Israel, aşa cum l-au visat înaintaşii. Am copilărit în plin comunism, fără bunici (pieriţi în Holocaust) şi cu părinţii (suravieţuitori ai Holocaustului) dedicaţi construirii unui regim nou, drept şi egal pentru toţi cetăţenii, aici pe pământul natal, ceea ce s-a răsfrânt şi asupra atmosferei de familie în care nu ţineam sărbătorile tradiţionale religioase, ci aniversările şi zilele onomastice. La1 Mai şi 23 August ne duceam la iarbă verde, Citeam multe şi recitam poezii (mai ales cu tata) din literatura universală şi cultivam încrederea în viitorul luminos pentru care ai mei nu „activau”, ci lucrau temeinic, cu entuziasm şi inventivitate, – fiecare în domeniul lui – iar eu am fost educată să studiez şi să respect principiile morale de bază. Dezrădăcinarea spirituală mi-a fost completată, într-o oarecare măsură, de către bunicii adoptaţi de mine, din casa cărora religia nu fusese alungată şi mi-a fost insuflată în forma ei generalizată şi ecumenică. Însă rădăcinile mele însetate s-au hrănit şi din crâmpeiele de amintiri ale tatii, din care răzbăteau versuri şi cântece învăţate şi pătrunse în suflet din prima tinereţe. Uneori, când ne plimbam în doi, tata – nu foarte talentat la muzică – fredona un cântec cu următoarele versuri : „Nisipul şi marea le vom cuceri şi-un port noi aici vom clădi”.Read more…
Cele trei țări pe care le-am străbătut cu ”Prințesa de smarald” (emerald-span:), Argentina, Uruguay și Chile au istorii asemănătoare (dar totuși diferite) de dobândire a independenței, cu toate că unele dintre personajele cheie se regăsesc în toate cele trei teritorii care aparțineau de viceregatul ”Rio de la Plata” cu capitala la Buenos Aires. Între timp în Spania situația militară s-a înrăutățit, armata franceză a lui Napoleon a încheiat cucerirea întregii PeninsuleI Iberice Aceasta a încurajat ”patrioții” din Buenos Aires să organizeze o rebeliune, să-l înlăture de la putere pe vicerege și să aleagă un consiliu (”junta”-span ) militar ca să administreze impozantul teritoriu care astăzi este împărțit între Argentina, Uruguay, Chile, Bolivia, Paraguay și Peru. Această rebeliune organizată cu succes în 25 mai 1810 a fost semnalul de începere a Războiului de Independență care a luat sfârșit cu victoria ”patrioților” după zece ani de lupte duse mai ales în nord împotriva ”spaniarzilor – regaliști” din actuala Bolivia și Peru.Read more…
Căsătoria civilă s-a ţinut în iulie 1948. Nu am avut bani nici pentru invitaţi, nici pentru verighete. Martori ne-au fost Hercz Gabi şi Bara (Kohn) Tibi. După ceremonie am intrat cu ei într-o cârciumă să bem ceva, dar după câteva minute Norbi a plătit, s-a scuzat şi a plecat: trebuia să meargă urgent la o şedinţă de partid! Varda Zoli, vărul lui Norbi, ar fi dorit să ne căsătorim religios, promiţându-ne că preia el organizarea. Norbi nu a fost de acord şi aşa a rămas. Încă înainte de a spune DA la ofiţerul stării civile, l-am rugat să nu ridice vreodată tonul la mine, altfel din acel moment viaţa noastră comună va fi terminată. Probabil i-am spus-o cu atâta hotărâre şi claritate că într-adevăr nu au fost niciodată certuri între noi. Aveam oroare de aşa ceva, mai ales că aveam și o doză mare de mentalitate feministă. Dacă aş fi trăit pe vremea sufragetelor, desigur că aş fi făcut şi eu parte din această mişcare! (De fapt îmi amintesc că am avut totuși o ceartă, una singură. Norbi întârziase iar eu, neavând cheia, am fost nevoită să-l aştept în stradă. Trebuie să subliniez că lui Norbi i-a părut tare rău, dar el nu era omul cel mai punctual din lume.) Când povesteam în societate că nu ne certasem niciodată cu Norbi, celor de faţă nu le venea să creadă, deşi asta era realitatea. În ciuda problemelor şi greutăţilor inerente ale unei căsnicii, la noi ele nu duceau la certuri. Norbi și-a început activitatea de preparator la catedra de anatomie în anul 1947. Un an mai târziu, în 1948, am fost şi eu numită preparatoare la Institutul de Igienă. Ca atare eram scutiţi de obligaţia de a frecventa cursurile, ceea ce la unele materii ne-a îngreunat pregătirea examenelor. O parte apreciabilă a timpului nostru trebuia s-o consacrăm activităţii de partid. Read more…
Weekendul acesta a marcat intrarea oficiala în vara calendaristică. O data cu el, temperaturile au început să urce uşor-uşor, la peste 30 de grade, ceea ce transpune în realitate stilistică hashtagul cu #thestruggleisreal. Sunt 3-4 lucruri care, atunci când termometrele sfârâie, ne ajută să ținem nivelul de fierbințeală la cote suportabile: hidratarea constantă, aplicarea cremelor cu SPF ridicat (da, chiar şi când rămânem în peisaj urban!), căutarea spaţiilor cu umbră sau răcoare şi, nu în ultimul rând, alegerea unor haine din fibre textile potrivite sezonului. Separat de asta, dar totuși cu legatura, în ultimele saptamani am triat, ordonat şi organizat mai multe garderobe ca de obicei, iar multe dintre întrebările celor cu care m-am întâlnit se învârteau în jurul acestei teme: care sunt cele mai potrivite materiale pentru vară? Pot să fac ceva pentru ca inul să nu se şifoneze? Nu ţi se pare că în hainele din poliester transpirăm mai mult?Read more…
Așa, ca pentru descrețirea frunții, vă redau câteva întâmplări ale scenei, la care am fost martor și care sigur nu figurau în scenariu. Dintre ele, una era să se sfârșească tragic. Iată-le:
Opera Română, 1940, sala Regina Maria din fosta Piață a Senatului. (Piața își primise numele după fundația pe care înainte de Primul Război Mondial urma să se ridice clădirea Senatului României, dar nu s-a mai ridicat. Pe acea fundație s-a construit un bloc de 17 etaje, cunoscut ca blocul Gioconda, după numele grădinii de vară unde se dădeau filme bunicele. În imediata vecinătate a blocului Gioconda exista o clădire, folosită mai întâi ca sală de sport, apoi ca sediu al Operei Române.)
Se cânta „Liliacul”, scena balului. Golind sticla de șampanie, Prințul Orlowski o aruncă peste umăr, spre valetul care conform scenariului urma să o prindă – știam asta de la părinții mei care mai văzuseră spectacolul. Dar, de data asta bietul om nu reușește, sticla cade pe pardoseală și se face țăndări Read more…
E o dimineață obișnuită de duminică, la începutul anilor 1970. Am șaisprezece ani și, ca de obicei în asemenea împrejurări, mă plictisesc. Părinții îmi sugerează: „Ia o carte și citește.” Dar eu nu am răbdare să citesc. Decât să-mi pierd vremea cu cărțile altora, aș prefera să le scriu pe ale mele. Așa că stau în camera mea, tolănit pe covor și nu fac nimic. Mai exact visez despre masa de prânz. Șnițelul duminical reușește de obicei să-mi alunge depresia obișnuită a sfârșitului de săptămână. După ce prânzul e servit și consumat, eu lenevesc mai departe cu un muc de țigară în colțul gurii. Părinții nu se amestecă. Poate că totuși ar fi trebuit să citesc o carte, dar ideea aceasta îmi vine tocmai în clipa în care tata intră pe neașteptate și mă smulge din reveria mea melancolică: „Vino cu mine. Mă duc la bordel.” Eu tușesc, scot rotocoale de fum, fac câteva mișcări lente – caut să câștig timp și să-mi revin din surprindere.Read more…
născut în 1940 la Cernăuți, absolvent al Universității București, Facultatea de filologie (1961) și al IATC, secția Operatorie film (1968), stabilit în Israel din 1986, pensionat în 2007 după patruzeci de ani de muncă la studiourile de televiziune din România și Israel, trăiește la Ierusalim, în cartierul Gilo
Aseară după spectacol, în timp ce mă demachiam, colegul meu de cabină, actorul Dumitru Onofrei, îmi spune: “Hai spală-te mai repede, îmbracă-te şi vino cu mine am să-ţi arăt ceva.” Onofrei era actor mai vechi la Teatrul Naţional şi mai în vârstă decât mine cu vreo 10-12 ani. Eu aveam 14 ani şi el avea 24 sau 26. Mă uitam la el ca la un frate mai mare şi el avea grijă de educația mea artistica. L-am urmat imediat şi am ieșit împreună pe la intrarea actorilor ce se afla în spatele teatrului direct în strada principală Cuza Vodă… Strada, în trecut atât de falnică şi mândră, era acum jalnică, de parcă trecuse un tanc peste ea. Nu magazine, nu cofetării, din cele două cinematografe numai unul mai funcționa, din când în când: Trianon. Ne-am oprit în faţa unui magazin de delicatese, prăfuit. Oblonul era tras, dar la lumina felinarului de pe strada ne-am uitat înăuntru, prin gratiile oblonului magazinului care era gol. Complet gol. La fel şi vitrina. Goală şi prăfuită. în mijlocul ei era o farfurioară cu ceva ca o minge de culoare galbenă. Onofrei se apleacă spre mine şi mă întreabă: „Ştii ce-i asta?“ „Nu”, zic eu cu ochii la globul auriu. Asta este o portocalăRead more…
Așa că faptul că un medic anestezist scrie despre comunicarea dintre pacient și medicul său nu este întâmplător. Este un subiect de mare actualitate, care de la o zi la alta el devine tot mai ”fierbinte”.
Explicația se găsește în două date statistice opuse una alteia. Pe de o parte numărul populației care necesită îngrijire medicală crește în progresie geometrică. Oamenii trăiesc mai mult, sunt din ce în ce mai bolnavi și au nevoie de tot mai mult tratament și control periodic. Pe de altă parte, numărul medicilor activi crește doar în progresie aritmetică. Noi ieșim la pensie, unii mai și murim (poate nu știați?!), iar facultățile de medicină nu sunt în stare să-și mărească ”producția” în ritmul necesar pentru a acoperi nevoile. Rezultatul: un număr crescând de pacienți pentru fiecare medic și o teribilă lipsă de timp pentru a te ocupa de fiecare pacient, așa cum e nevoie și așa cum se așteaptă orice individ suferindRead more…
Într-o seară de sfârșit de august, în 1955, am plecat cu tatăl meu la Facultatea de medicină pentru a vedea rezultatele examenului (de fapt concursului) de admitere. Când mi-am văzut numele pe listă, tatăl meu mi-a spus: ”Vezi, acesta e comunismul adevărat! Tu vei fii student, aici în România.” Fraza acesta avea ca fundal evenimentele petrecute în urmă cu exact 30 ani, când tatăl meu, student la medicină la aceeași facultate și în aceeași curte, fusese bătut crunt de legionari, nevoit să-și retragă actele și să plece la Praga, unde cu ajutorul rudelor din Argentina și-a terminat studiile în medicină la Universitatea Germană din capitala Cehoslovaciei de atunci. Lenin scria odată (voi fi scuzat că citez pe acest individ, urât de imensa majoritate a omenirii) că stângismul e boala copilăriei comunismului. Parafrazându-l, voi spune că pentru mine comunismul a fost boala copilăriei și adolescenței mele. De o asemena boală ori mori, ori rămâi handicapat pentru restul vieții, sau dacă ai noroc te vindeci și dezvolți anticorpi care nu-ți vor mai permite să te molipsești niciodată de microbul acesta. Din fericire eu m-am vindecat radical și definitiv.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
