Istoricul Carol Iancu – distins cu premiul Academiei Române

Istoricul Carol Iancu, profesor la Universitatea din Montpellier, a fost distins, la 18 decembrie 2015, cu premiul ”A.D.Xenopol” al Academiei Române pe 2013, pentru lucrarea ”Evreii din Hârlău. Istoria unei comunități”. (volum preyentat pe larg a în revista Baabel http://baabel.suprapus.ro/2013/07/paul-schveiger-evreii-din-harlau-de-carol-iancu-o-istorie-scrisa-cu-empatie-si-obiectivitate/).

Jehuda Bauer despre unicitatea Holocaustului

În cele ce urmează îmi propun să redau unele puncte de vedere ale profesorului israelian Jehuda Bauer, autor a nenumărate studii pe această temă. În optica sa asasinarea planificată şi totală a unui popor, cum s- a prevăzut pentru cazul evreilor, a fost o catastrofă fără precedent în istoria omenirii, chiar şi în istoria evreilor. În aceasta constă prima şi principala caracteristică a unicităţii Holocaustului.Read more…

Povara microfonului

Pentru cineva din exterior microfonul pare extrem de uşor, parcă-ţi dă aripi, iar poziţia celui care-l poartă, demnă de invidiat; un fel de zburdălnicie ciripitoare. Dar nu este nici pe departe aşa. Trebuie să fii în temă, să-ţi organizezi ideile, să fii spontan, să dai dovadă de empatie, să ştii să atragi atenţia interlocutorului şi s-o păstrezi în timpul interviului, să te adaptezi stilului său, fără a pierde din vedere obiectivul propus. În acelaşi timp e o muncă plăcută şi incitantă care-ţi conferă importanţă. Mai exact ceva din importanţa interlocutorului se răsfrânge şi asupra ta sau, arareori, se pun în valoare competenţa şi aplombul tău, atunci când eşti în apropierea unei personalităţi. Pentru repetarea acestei performanţe e nevoie de multă trudă şi de…smerenieRead more…

Parlamentarii vor „îmblânzirea” Codul Penal.

N-am înțeles de ce un grup de deputați din PSD s-a revoltat și a cerut scoaterea din sertarul Comisiei juridice a Parlamentului a celor 20 de proiecte de amendare a Codului Penal care, afirmă ziarul Adevărul , ”ar avea efecte devastatoare pentru Justiție, dar ar fi protective pentru penali”. În fond dacă acești parlamentari suspecți sunt nevinovați, se va dovedi în justiție. Rar am auzit de condamnări nedrepte. Proiectul de amendamente despre care am amintit se referă la arestul preventiv care să nu se aplice în cazul infracțiunilor de corupție, a încătușării Read more…

Volodymyr Groysman noul premier al Ucrainei – consecinţe posibile

Volodymir Groysman, născut la Vinnița la 20 ianuarie 1978, este un evreu practicant care s-a implicat puternic în activitatea comunității evreiești din orașul său natal. Bunicul lui, Isaac, a fost un supraviețuitor al Holocaustului, rămas în viață prin minune. A fost împușcat, dar glonțul nu l-a nimerit, a căzut într-o groapă comună săpată pentru morți, a supraviețuit și a reușit să se ascundă.Intrat în parlament în noiembrie 2014 pe lista Blocului Pro-Poroșenko (formațiunea președintelui), el a ocupat chiar două funcții ministeriale în același timp: vicepremier al Ucrainei pentru Politica Regională și ministru al Dezvoltării, Construcțiilor, Construcțiilor de Locuințe și Servicii comunale…Read more…

Odă cămăşii

Simplă, clasică, potrivită aproape oricărei ocazii, este „recuzita” stilistică de bază pentru mii de variante de ţinute – şi nu doar de birou, ci şi de weekend şi, în unele cazuri, de seară. Nici nu mai spun că există cămăşi pentru orice siluetă, personalitate, vârstă şi nivel de creativitate, iar stylingul unei cămăşi este mai relevant ca niciodată pentru că mereu se găsesc feluri noi în care o putem purta. Simpla cămaşă – ei, sigur că actualizată! – te transformă din banală în prinţesă şi din invizibilă, în femeie şic, în doar 5 secunde.Read more…

Amintiri despre Imre Székely – tatăl meu

Era un profesor desăvârşit care îşi promova subalternii şi îşi lansa studenţii în viaţa ştiinţifică, pentru că nu era măcinat de invidie şi nu se temea de concurenţă. Niciodată nu se lăuda cu meritele proprii. Se prezenta doar cu numele si prenumele – Székely Imre – fără a-şi etala titlurile de profesor universitar, doctor docent şi şef de catedră. Dedicaţia uneia dintre cărtile sale („Raţionamente în mecanisme”, Cluj, 1998) este relevantă pentru firea tatii: „Această carte este dedicată tuturor celor care ştiu să se bucure de bucuria altora”. Read more…

Am fost la târgul de carte Bookfest

Vineri, 3 Iunie, am fost la târgul de carte Bookfest, la invitaţia primită de la un scriitor despre care am mai scris, Cătălin Mihuleac, referitor la cartea sa din 2014, America de peste peste pogrom, carte care a fost pentru mine o mare surpriză. “Ultima ţigară a lui Fondane” e titlul noii sale cărţi şi a apărut la Cartea Româneacă, foarte recent, în 2016, cu subtitlul „Istorii despre Holocaust” şi o copertă splendidă, o reproducere după Mark Chagall, Homme-coq au dessus de Vitebsk, din 1925.Read more…

Curentul neolog în iudaism

Religia mozaică, cu un trecut de mai mult de 3000 de ani, nu a fost niciodată o religie monolitică. Pe vremea lui Abraham domnea un iudaism patriarhal care se desfăşura în cadrul familiei şi al clanului. După ieşirea din Egipt, – de a avut loc sau nu, fapt sau legendă, evenimentul reprezintă o data marcantă, fiind considerat momentul naşterii poporului evreu – , iudaismul a cuprins o populație care respecta un set precis de valori, legi şi rituri, definind viața şi comportamentul de fiecare zi. Ar putea fi numit un iudaism folcloric, în sensul că era legat de credințele si obiceiurile unui popor.Read more…

La moartea profesorului Ion Ianoşi

Din România am aflat trista veste că, pe 1 iulie, profesorul Ion Ianoşi, în vârstă de 88 de ani, a decedat într-un spital din București. A fost incinerat pe 4 iulie la Crematoriul Vitan-Bârzești.
L-am cunoscut pe Ion Ianoși și pe soția sa Janina, în februarie 2006, când a vizitat pentru prima oară Israelul, la invitația Cercului Cultural de la Ierusalim și a Institutului Cultural Român. El a conferențiat la Ierusalim despre „Evreii și comunismul” și la Haifa despre „Alegerea lui Iona”.Read more…

14 iulie 2016 și Mirajul francez al lui Mihail Sebastian

Anul acesta, în luna iulie, am terminat de citit volumul intitulat MIRAJUL FRANCEZ – Incursiuni, popasuri și retușuri pe o hartă redesenată de Geo Șerban, cuprinzând articole cu subiecte franceze publicate de Mihail Sebastian în perioada 1927-1940. Volumul a apărut în anul 2015, în condiții grafice excepționale la editura Hasefer. Lectura acestor articole, scrise acum peste 80 de ani este agreabilă, datorită stilului inegalabil al autorului și extrem de interesantă, datorită subiectelor abordate.Read more…

120 de ani de la naşterea lui ERNEST (ERNŐ) MARTON (17 mai 1896 – 29 august 1960 ).

S-au împlinit 120 de ani de la nașterea fruntașului sionist și omului politic Ernő Marton, militant pentru drepturile evreilor şi fondator al ziarului Uj Kelet. Rândurile de față nu au pretenția unui studiu, autorul nefiind istoric, ci mai de grabă o încercare de evocare a personalității lui Ernő Marton, de care mă leagă şi relaţii de rudenie.Read more…

Rasism şi negaţionism sub „egida” libertăţii de expresie

Din punctul meu de vedere şi al altor câţiva, ediţia recentă a Târgului de Carte de la Göteborg s-a transformat, într-un mod bizar, din eveniment cultural de amploare pe care îl aştept cu nerăbdare an de an, într-o farsă scandaloasă. În lunile premergătoare evenimentului, prestigios festival al cuvântului tipărit, organizatorii s-au răzgândit de câteva ori în privinţa prezenţei la Târg a publicaţiei Nya Tider (Timpuri Noi), una dintre cele mai acerbe purtătoare de cuvânt ale organizaţiilor rasiste şi neonaziste din Suedia, opuse în cel mai categoric mod principiilor respectării drepturilor omului şi corectitudinii politice.Read more…

Ajutor (dulce) pentru Cuba!

Într-o zi am dat cu ochii de o lozincă mare, arborată pe faţada Casei de cultură pe care scria “Jos mîi-ni-le de pe Cu-ba!”. Nu m-a interesat prea mult, cine era Cuba şi nici cine pusese mâinile pe ea. Probabil că şi aceste necunoscute noi le-aş fi depozitat alături de celelalte nelămuriri, într-un ungher al minţii, dacă Tovarăşa nu ar fi readus în discuţie subiectul, în ultima oră de clasă. Ne-a povestit despre Cuba, o ţară frumoasă şi însorită, aflată peste mări şi ţări, unde clasa muncitoare luptă pentru libertate, împotriva moşierilor cei îmbuibaţi şi cotropitorilor americani. Ne-a vorbit despre copiii cubanezi care răbdau de foame şi ne-a rugat să-i ajutămRead more…

Inaugurarea Spitalului Evreiesc din Cluj*

Duminică 10 noiembrie a avut loc la Cluj inaugurarea solemnă a spitalului evreiesc. Solemnitatea a avut loc în curtea spitalului. Au luat parte, pe lângă reprezentanţii autorităţilor locale, delegaţi ai organizaţiilor evreieşti din Ardeal şi din Vechiul Regat. Au participat şi neevrei care au ţinut să ia parte la inaugurarea unei instituţii de bine obştesc ridicată din iniţiativă particulară evreiască.Read more…

Tragedia siriană – consecința nefastă a ”primăverii arabe”

Siria este o consecință a primăverii arabe și, acum putem adăuga, a miopiei politice a administrației Obama. Dar trebuie să recunoaștem că nu este o problemă simplă. Obiectivul unei părți din populația siriană a fost doborârea regimului dictatorial al lui Assad. Numai că, de la bun început, s-a văzut că forțele și fronturile care s-au coalizat pentru acest obiectiv au urmărit fiecare un alt obiectiv, unele dintre ele departe de a se putea considera democratice. Read more…

Şimleul Silvaniei a cinstit memoria copiilor evrei martiri

Oraşul Şimleu Silvaniei marchează an de an Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului şi, ceea ce e foarte important, în această acţiune organizată de Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord şi administraţia locală, sunt implicaţi din plin elevii şimleoani. Anul acesta evenimentul comemorativ a debutat cu amplasarea unei plăci memoriale dedicată copiilor pieriţi în Holocaust.Read more…