Limba română în Israel : aspecte istorice și bibliografice

Prezentarea noastră își propune să aducă în fața publicului câteva aspecte asupra poziției limbii române în Israel din punct de vedere istoric și bibliografic. Temă care trebuie să nu fie uitată de Ziua Limbii Române, având în vedere situația deosebită a vorbitorilor de limba română din Israel în ultimii circa 140 de ani.

Un prim aspect este faptul că evreii originari din România, stabiliți în Israel, nu au vrut să se despartă de limba și de cultura română. Susținătorii ideii integrării totale și imediate a imigranților din punct de vedere lingvistic și cultural au afirmat că unicul motiv ar fi că un număr mare dintre acești imigranți, ajunși în Israel la vârsta a doua și la vârsta a treia, nu au putut asimila limba ebraică. Această afirmație este adevărată, dar numai parțial. Dovadă că oameni veniți în Israel de tineri, unii chiar elevi de liceu, buni vorbitori de limba ebraică, au păstrat și limba română. Mulți au folosit româna nu numai ca limbă vorbită, ci și pentru necesități intelectuale, scriind în românește în Israel.Read more…

Acest articol este o ficțiune. Toate asemănările sunt rodul imaginației mele

La 18 noiembrie a.c. Marine le Pen, președinta partidului de extremă dreaptă din Franța, Adunarea Națională, a efectuat o vizită la Sofia, în fruntea unei delegații de 20 de persoane, membri ai formației sale politice. Scopul acestei vizite a fost să se întâlnească cu liderii unor partide europene cu ideologie asemănătoare într-un forum, pentru a elabora strategia în vederea alegerilor din primăvară pentru Parlamentul european. Au fost prezenți Veselin Mareșki, liderul partidului bulgar Volya, considerat populist, Tomio Okamura, președintele partidului ceh ”Libertate și democrație directă”, Gerolf Annemans, fostul președinte al partidului flamand ”Vlaams Belang”, Failos Kranidiotis, liderul ”Noii Drepte” din Grecia și un reprezentant al Partidului Libertății din Austria. Toate aceste formațiuni fac parte din grupul politic ”Europa națiunilor și Libertatea” și reprezintă partidele de extremă dreaptă, eurosceptice și populiste din Parlamentul European. Moto-ul forumului și al viitoarei campanii electorale va fi “Mișcarea pentru Europa Națiunilor și Libertății –un nou model pentru cetățeanul european”. Cei prezenți speră în mărirea numărului eurodeputaților lor. Într-o conferință de presă ținută înantea lucrărilor forumului, Marine Le Pen a declarat că Uniunea Europeană este ”cel mai mare dușman al Europei. Lumea se află la sfârșitul unui ciclu al perioadei globalizării sălbatice. Read more…

Răzbunarea lui Hadrian

Răscoala lui Bar Kochba împotriva Romei (132 – 135 e.n.) a fost o grea lovitură pentru imperiu. O întreagă legiune, a XII-a Deioteriana, a fost ștearsă de pe fața pământului – de atunci numele ei dispare din cronici. Soarta învinșilor a fost și mai cruntă, un adevărat genocid. Setea de răzbunare a lui Hadrian nu s-a mulțumit cu înăbușirea sângeroasă a răscoalei și înrobirea majorității bărbaților supraviețuitori. Politica lui a fost să înlăture pentru totdeauna focarul de revoltă care era Iudeea. În acest scop a hotărât să anihileze populația locală, distrugând astfel legătura fizică dintre poporul evreu și patria sa. O mare parte a supraviețuitorilor au fost exilați, iar locurile biblice au primit nume noi, latine. De exemplu Ierusalimul a devenit Aelia Capitolina, iar provincia Iudeea a fost rebotezată Palaestina, în amintirea filistenilor care trăiseră acolo cu o mie de ani mai devreme și de care nu mai era nici urmă în perioada romană. Prin introducerea numelui „Palaestina”, Hadrian a creat o problemă cu care Israelul modern se confruntă şi în prezent. Intenția lui Hadrian de a nimici legătura dintre poporul evreu și patria sa părea să fi reușit. Cu toate acestea, tradiția iudaismului rabinic s-a păstrat ca printr-o minune, datorită lui Rabi Șimon bar Iohai, unul din întemeietorii iudaismului rabinic, care s-a ascuns timp de treisprezece ani într-o peșteră până la moartea lui Hadrian. De fapt, numele „Palaestina” nu a fost inventat de Hadrian. Încă din zorii istoriei există inscripții egiptene („Padiiset”), asiriene („Palashtu”) și elene („Palaistine”), care se referă la regiunea respectivă. Însă Hadrian a fost primul care a folosit denumirea pentru o unitate administrativă cu granițe bine definite și pentru motive politice.Read more…

Nu vei mai simți niciodată frigul dacă…

Tema articolului de azi e legata de o revelație avută recent. Well, revelație e mult spus – hai să o numesc descoperire practică şi minunată care va face ca iarna să treacă mult mai ușor. O invenție pe care nu am avut-o până acum în vedere, dar care e la fel de logică şi binevenită precum sunt bocancii cu tălpi striate în zilele cu polei. Niște piese vestimentare care nu par a avea nimic de-a face cu stilul, care nu sunt vizibile şi nu îmbunătățesc aspectul unui outfit, dar fără de care anumite ţinute de iarna nu ar putea fi purtate. Mă refer la lenjeria de corp termoreglabilă. Maieuri, tricouri cu mânecă scurtă sau lungă, body-uri, helanci, colanți şi chiar dresuri din țesături termoreglabile! Ca să folosesc o expresie mult prea uzitata, eu le vad drept un game-changer. Poate chiar life-savers… Vă înțeleg mirarea. Nu putem descrie lenjeria asta de corp drept sexy.Read more…

Și lumina a biruit forțele întunericului. Urmare.

Articolul despre soarta soacrei mele, publicat nu demult la Baabel, a fost citit (în traducere engleză) de diferite persoane din Olanda, care au o legătură cu evenimentele pomenite: câteva rude, mai mulți dintre frații de Jong, etc. Unii dintre ei mi-au scris. Printre ei a fost și o veche prietenă a soacrei mele, pe nume Liesbeth. Nu numai că i-a plăcut articolul, dar mi-a adăugat o sumedenie de detalii pe care și le amintește din povestirile soacrei mele. Astfel încât am hotărât să scriu o „urmare”. După câte își amintește Liesbeth, Ali și sora ei Janni nu au fugit de acasă. Probabil că primiseră acte false pentru că într-o bună zi și-au scos stelele galbene și au pornit pe jos, împreună cu mama, lor până în orașul vecin, la gara cea mai apropiată. Despărțirea la gară a fost sfâșietoare, nu știau dacă se vor mai revedea; s-au mai revăzut o singură dată. Dar partea cea mai groaznică a fost alta: același tren transporta și prizonieri evrei, prinși în razii, spre lagărul de tranzit Westerbork. Cetățenii de rând aveau întâietate pe tren. Când Ali și Janni s-au urcat în tren, un număr de evrei au fost dați jos pentru a le face loc. Printre ei erau și cunoscuți. S-au privit, dar nimeni nu a scos un cuvânt.Read more…

N-am idee… M-au vândut prea scump sau prea ieftin?

Acum câteva săptămâni, cu ajutorul unor foarte buni prieteni, mi-a căzut în mână volumul editat de Radu Ioanid, ”Securitatea și vânzarea evreilor”, publicat în anul 2015 în editura Polirom. Grație importanței acestei cărți, ar fi trebuit s-o citesc mai devreme, dar și așa volumul m-a captivat, nu l-am lăsat din mână până nu am citit ultima pagină și am răsfoit cu răbdare sutele de documente reproduse în partea a doua a publicației.

Nu am intenția de a prezenta această importantă contribuție a lui Radu Ioanid la o mai profundă înțelegere a dramei/tragediei populației evreiești sub regimul comunist. Dar de la bun început doresc să afirm că citirea acestui text, după părerea mea, e obligatorie pentru cine dorește să înțeleagă ce s-a întâmplat cu noi, evreii români, sub dominația comunistă. Am senzația că niciodată în istoria comunismului mondial nu a fost luată mai în serios celebra frază a soarelui popoarelor, Stalin: ”Omul e cel mai prețios capital”!! Comuniștii români au preluat cu abnegație și energie preceptul stalinist și l-au ridicat la rangul de politică națională. Omul, adică evreul/neamțul e foarte prețios, nu numai pentru că se plătește foarte bine pentru oricine aparține acestor entități etnice, dar și pentru că plata e în valută forte, atât de necesară unei economii centralizate, de multe ori falimentară, care are nevoie de resurse financiare pentru a face față nevoilor de zi cu zi. Ba mai mult, în unele perioade evreii au fost vânduți pentru echipament industrial, sau pentru animale de rasă, de prăsilă, Read more…

România 1989

Eram plecat din țară de cinci ani când au avut loc evenimente din decembrie 1989. Am încercat să le înțeleg de departe, în timp și spațiu, pe baza celor citite în media în limba română – articole, comentarii, amintiri. Am citit mult, am selectat ceea ce mi se părea semnificativ și-mi permitea să asamblez un puzzle cu imaginea Revoluției. În cele de mai jos caut să prezint piesele acestui puzzle, așa cum mi le amintesc din cele citite, fiind adunate pentru uz propriu și căutând să fiu obiectiv. Nu folosesc cu plăcere termenul de „revoluție”, termen care mi se pare potrivit unor evenimente mari, progresiste, dar cu vârsta m-am dezumflat, aflând că în 1789 Bastilia era o dărâmătură unde mai erau doar câțiva deținuți, în 1917 la Petrograd Palatul de Iarnă era apărat doar de un batalion de femei, iar asaltul a fost făcut de trupe aduse de pe front, sub influență bolșevică și cu sprijin german. Urmarea acestor revoluții nu e subiectul acestei scrieri.Read more…

„Tov lamut bead arțenu” – „E bine să mori pentru patrie”

În 18 martie se vor împlini 99 de ani de la moartea a unuia dintre cei mai mari eroi al Israelului modern, Iosef Trumpeldor. În 8 martie 1920, o săptămână după moartea lui, a apărut în ziarul HaAreț articolul „Tel Hai”, semnat de Zeev Jabotinsky. Autorul descrie ultimele clipe ale eroului rănit. Văzând jalea camarazilor lui, ultimele cuvinte spuse Iosef Trumpeldor au fost: „E bine să mori pentru patrie”. Trumpeldor a fost luptător evreu, lider sionist, socialist și pionier. Ca urmare a vieții sale vijelioase, eroismului și morții glorioase în lupta de la Tel Hai, el a devenit un model de luptător și mai ales un erou național. Eu țin minte că la școală și mai ales în armată învățam despre eroismul lui și al camarazilor săi și făceam excursii la statuia Leului din Tel Hai, unde sunt imortalizate aceste ultime cuvinte și numele celor căzuți acolo.Read more…

Șmuel Solnik, rege peste Israel??

Povestea începe în Polonia, la Kalisz. Șmuel Solnik s-a născut în 1910. Tatăl era ziarist, scriitor și mare sionist – luase parte la Congresul Sionist de la Londra în 1900. Mama era învățătoare. A avut doi frați mai mari, unul stomatolog și unul neurolog. El însuși nu era interesat de studii, ar fi preferat să devină mecanic auto, dar sub presiunea tatălui s-a îndreptat spre stomatologie. După ce a fost dat dat afară din mai multe școli, a plecat în Franța și s-a înscris la stomatologie la Sorbona. Nu se prea omora învățând, dar studiile erau un pretext bun pentru a rămâne în Franța, altfel ar fi fost deportat imediat înapoi în Polonia. În 1940, când Franța a fost ocupată de armata germană, Solnik a fugit în Elveția, unde a primit în sfârșit diploma. Apoi a obținut o viză pentru Palestina și s-a stabilit la Ierusalim, deschizând un cabinet stomatologic. În această perioadă pretinde să fi găsit documente care atestă că familia Solnik se trage din Don Isaac Abrabanel (1437-1508), marele vistiernic al regelui Afonso al Portugaliei, apoi al reginei Isabela a Spaniei, un mare învățat și conducătorul comunității evreiești în preajma expulsiei din Spania. Iar după spusele lui, numele de Solnik ar proveni de la un pseudonim folosit de acesta când nu voia să fie recunoscut: „de Salonic”. (Nu e clar dacă Don Abrabanel a fost vreodată la Salonic, dar se știe că a stat o vreme în Grecia, în insula Corfu.) Pe baza acestor documente un mare rabin (??) i-a întocmit arborele genealogic.Read more…

La Buchenwald, pe Appellplatz

În fiecare an, la 11 aprilie, avea loc Întâlnirea Buchenwaldiştilor, un eveniment important de care am luat cunoştinţă încă din copilărie, dar la care aveam să particip abia peste decenii, când îi ţineam locul tatei, care nu mai era printre noi…A fi buchenwaldist însemna nu numai să fi trăit experienţa dramatică a lagărului de concentrare nazist, ci şi de a fi făcut parte dintr-un colectiv în care primau solidaritatea şi ocrotirea celor vulnerabili, în faţa animalicei lupte pentru supravieţuire. Însemna să împărtăşeşti idealurile antifasciste şi să respecţi întreaga viaţă cele cuprinse în Jurământul de la Buchenwald depus de cei douăzeci de mii de supravieţuitori, adunaţi pe Appellplatz, de îndată după eliberare, când încă războiul nu se încheiase. An de an am marcat ziua de 11 Aprilie, la Cluj, şi abia acum, în primăvara lui 2019, am ajuns să trăiesc emoţiile acestei aniversări la Buchenwald, pe Appellplatz. Şi nu oricum, ci alături de doi oameni foarte apropiaţi…Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului: Aaron Aaronsohn, primul israelian din epoca modernă

În 15 mai s-au comemorat 100 de ani de la dispariția lui Aaron Aaronsohn într-un accident de avion deasupra Canalului Mânecii, într-un zbor de la Londra la Paris, în drum spre Conferința de Pace din 1919. La ceremonia organizată în memoria sa a participat, printre alte personalități importante, și primul ministru Benjamin Netanyahu. Aaron Aaronsohn s-a născut la Bacău, în 21 mai 1876. Tatăl lui, Efraim Fișel, era de lângă Fălticeni și a fost negustor de grâne, iar mama, Malca, a fost fiica rabinului Șmuel Gălățeanu, președintele comunității evreiești din Bacău. După căsătorie, tânărul cuplu s-a mutat la Bacău, unde s-a născut Aaron. La Bacău, Efraim Fișel a avut ocazia să întâlnească oameni care veneau din Palestina și, ascultându-le poveștile, visa să-și împlinească dorința de a reveni în țara stămoșească. Soției i-a fost greu să se despartă de părinți și de familie, dar a acceptat să plece și ea în Palestina. În 1882 familia, împreună cu fiul lor, Aaron, care avea 6 ani, au plecat în Palestina, în cadrul Primei Aliya. Ei au fost printre întemeietorii localității Zichron Yaakov. Familia lor a fost foarte cunoscută în Yișuv (populația evreiască) din Palestina.Read more…

Probleme din Țara Sfântă

Suntem confruntați zilnic în mass media cu marile noastre probleme. Rezolvarea acestora implică soluții adeseori contradictorii, de regulă ireconciliabile. Folosind un spațiu minimal voi încerca, pe cât posibil, să prezint una din aceste probleme: pacea cu palestinienii, care la prima vedere pare imposibilă. Se întrevăd totuși câteva scenarii posibile. Privind în mod optimist ideea, ne gândim la relațiile actuale de pace și colaborare între țări și popoare care în trecut au fost în stare de război. Exemple: Germania și Anglia, Germania și Franța, Germania și Rusia, Japonia și Statele Unite, Franța și Anglia, Statele Unite și Anglia, Spania și Mexic, Turcia și România, etc. Cum s-a ajuns situația de pace în cazurile de mai sus? Cu un preț uriaș! Prin moartea tragică a milioane de tineri. Tragi-comedia acordurilor obținute de diplomație nu a ajutat la nimic!Read more…

Premiul Genesis şi sculptorul Anish Kapoor

Premiul israelian Genesis a fost înființat în 2012. În valoare de un milion de dolari. premiul este acordat anual personalităților evreiești a căror excelență a fost recunoscută în domeniul lor. Premiul a fost fondat cu scopul de a inspira și de a dezvolta un sentiment de mândrie și de apartenență în rândul tinerilor evrei din întreaga lume. Până acum următoarele șase persoane au primit premiul Genesis: Michael R. Bloomberg din Statele Unite, Michael Douglas din Statele Unite, Itzhak Perlman din Israel/Statele Unite, Anish Kapoor din Regatul Unit, Natalie Portman din Israel / Statele Unite, Robert Kraft din Statele Unite. Personalități ca fostul primar al orașului New York, Michael R. Bloomberg, artistul Michael Douglas, violonistul Itzhak Perlman sau seducătoarea Natalie Portman sunt bine cunoscute. Recent presa a relatat în detaliu vizita lui Robert Kraft în Israel și personalitatea acestuia. Despre Anish Kapoor însă nu știam mare lucru, așa că m-am documentat despre renumitul sculptor și architect.Read more…

Mila Magnifică din Chicago

În anul 1980, nou sosit în Ţara Sfântă, experţii în materie mi-au recomandat să anulez din curriculum vitae orice informaţie privind comunicările prezentate la simpozioane, examenele de doctorat, patente, publicaţii, precum şi alte deşertăciuni de acest gen care mă transformau într-un overqualified, un individ care nu poate fi angajat nicăieri şi niciodată. În consecinţă, ideea prezentării unor lucrări deosebite la o conferinţă de natură ştiinţifică sau tehnică a constituit, pentru mine cel puţin, un capitol încheiat. La sfârşitul anului 1987, în plicul cu antetul unei societăţi americane de hidraulică, am găsit o invitaţie de a participa la o conferinţă internaţională care urma să aibă loc în luna octombrie a anului următor în prestigiosul centru McCormick Place din Chicago. La data respectivă, fiind deja umblat prin America, ideea de a reveni la pupitrul unui asemenea forum mi-a surâs, trezind în mine vanităţi aparent adormite.Read more…

Levi Eșkol – prim-ministru al Israelului, uitat pe nedrept

Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la moartea celui de al treilea prim-ministru al Israelului, Levi Eșkol (1895-1969). Din 1951 a deținut diferite funcții de ministru, iar prim-ministru a fost din 1963 până în 1969.Levi Eșkol s-a născut în 25 octombrie 1895 în târgușorul Oratov, astăzi în Ucraina, sub numele de Levi Yițhak Șkolnik. A învățat la heder (grădiniță și școală primară religioasă evreiască) și a continuat la Gimnaziul Evreiesc din Vilnius. S-a stabilit în Palestina (Ereț Israel) în 1914, făcând parte din al doilea val de imigranți, în rândurile căruia se aflau mulți dintre întemeietorii statului Israel: Ben Gurion, Yițhak Ben Țvi, Zalman Șazar… Înainte de 1948 a activat în diferite organizații ale populației evreiești din Palestina, precum Sochnut și Histadrut. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost trezorierul organizației Hagana, unitatea paramilitară premergătoare armatei israeliene. Printre activitățile lui înainte de 1948 trebuie amintită în primul rând dezvoltarea așezărilor evreiești în Ereț Israel, în special programul intitulat „Homa Umigdal” („Zid și Turn”), prin care au fost înființate zeci de kibuțuri într-o singură noapte. Ele au fost prima linie de apărare în Războiul de Independență, punând bazele granițelor Israelului, stabilite mai târziu prin armistițiul cu țările arabe.Read more…

Minciuna în epoca întâlnirilor aranjate prin internet

Mult stimatul meu coleg de breaslă și eseistul pasionat Tibi Ezri a publicat în Baabel o serie întreagă de articole pe tema „De ce mint oamenii”. Cu toate că fiecare rând al său e doldora de înțelepciune, ar fi putut să se rezume la o singură frază: „Oamenii mint pentru că sunt oameni”, de unde reiese că minciuna este un atribut de bază al omului. Acesta este un adevăr fundamental, căruia îi puteți da crezare – sau nu. Ar fi preferabil să mă credeți. Din păcate minciuna este văzută ca ceva negativ. După părerea mea ar trebui să adoptăm o atitudine mai echilibrată, mai nuanțată. Bineînțeles că nu vreau să pretind că scorneala este o virtute. Din contră! Când e vorba de mersul trenurilor, de cercetare științifică sau de declarații de venit, este de dorit ca afirmațiile să corespundă adevărului. Același lucru se recomandă la aprecierea propriei greutăți, când te uiți cu jind la prăjiturile din vitrina cofetăriei. Dar în alte cazuri nu trebuie să dăm adevărului o importanță chiar atât de exagerată. În relațiile interumane, în discuțiile dintre prieteni și mai ales la căutarea unui partener, o anumită doză de neadevăr este acceptabilă, ba chiar utilă. Asta ne aduce la adevărata temă a articolului: întâlnirile aranjate prin internet, un mediu în care în zilele noastre cei mai mulți tineri (și câțiva bătrâni ca mine) se simt ca acasă. E destul să ai cunoștințe de bază în materie de calculatoare și să ai acces la internet și o lume întreagă de parteneri potențial îți stă la dispoziție. Între timp nici nu mai e nevoie de calculator, te poți descurca chiar și numai cu un smartphone, dacă ai pe el programul necesar și știi cum să-l folosești. Distanța față de celălalt te protejează, făcându-te să nu recunoști imediat tristul adevăr. Numărul practic nelimitat de parteneri disponibili în spațiul cibernetic reduce importanța eșecului – dacă nu reușești cu unul, găsești cu ușurință un alt fraier, căruia să-i prezinți în mod convingător calitățile tale extraordinare. Read more…

Bucovina revizitată

Familia mamei este originară din Bucovina din ambele părţi, atât maternă, cât şi paternă. Despre familia tatei din păcate știu foarte puțin, dar despre familia mamei există destule informații. Atât amintirile bunicului meu, Moses Zwecker, cât și cele ale mamei mele, Erika Shaffer, pot fi găsite în arhiva revistei Baabel (mai 2016, respectiv septembrie 2016). Părinții mei s-au cunoscut după război, ca studenți la Timișoara. Eu m-am născut la Timișoara, am crescut la Arad, iar Bucovina mi s-a părut întotdeauna un loc îndepărtat, misterios, aproape legendar. Cu timpul am avut posibilitatea să o vizitez, întâi cu o excursie condusă de profesorul nostru de geografie și mai apoi cu familia. Dar au trecut de atunci peste cincizeci de ani. Chiar dacă am mai fost în România, aterizam la București și de acolo o luam bineînțeles spre apus, spre locurile natale. Abia în vara aceasta, cu ocazia unei călătorii făcute împreună cu soțul meu la Cluj, am închiriat o mașină și am revizitat locurile legate de istoria familiei mele. Țineam neapărat să revăd întâi de toate Cheile Bicazului. Îmi amintesc din excursia cu școala că peisajul mi s-a părut extraordinar; acum, după ce am mai văzut lumea, m-a impresionat în egală măsură. Fiind un drum periculos, șoferul autobuzului de elevi ne-a cerut să facem o parte din drum pe jos și îmi amintesc că, fiind încă de atunci interesată de botanică, am văzut acolo pentru prima dată în viață orhidee sălbatice. L-am avertizat pe soțul meu că drumul va fi greu, dar cred că în copilărie totul pare mai mare, mai deosebit, mai periculos – el a parcurs drumul cu ușurință. Ne-am oprit totuși și am făcut câțiva pași pe jos, pentru a admira în tihnă peisajul – am regăsit chiar și orhideele… unde s-a născut mama, nici în satele părinților eiRead more…

Elisabeth Leonskaja a revenit la Cluj. După 55 de ani.

Marți, 10 septembrie 2019, ora 19.00, Auditorium Maximum al Universităţii Babeş-Bolyai. Publicul meloman clujean s-a adunat în număr mare pentru a asculta recitalul uneia dintre cele mai renumite şi îndrăgite pianiste contemporane: Elisabeth Leonskaja care – consecventă ataşamentului faţă de Festivalul George Enescu – şi în acest an a venit să concerteze în România. Uşa din spatele scenei se întredeschide, urmează un moment de aşteptare încordată, după care îşi face apariţia artista supranumită „Leoaica Pianului” sau „Antidiva”. Privesc femeia matură cu mers elegant, îmbrăcată într-o rochie cu imprimeu roşu-cardinal pe fond negru şi o mantie neagră, fluidă, care-i conferă un aer regal. Întreaga ei făptură este dominată de un surâs cuceritor şi suveran. Surâsul emblematic al Elisabethei Leonskaja a rămas acelaşi, în ciuda trecerii anilor, deceniilor. Cred că mă număr printre foarte puţinii spectatori clujeni (sper să nu fiu chiar singurul) prezenţi în aceeaşi sală (pe atunci Sala Mare a Casei Universitare) la concertul laureaţilor Concursului Enescu, ediţia 1964. Tânăra de 18 ani, cu aer adolescentin, îmbrăcată într-o încântătoare rochiţă de dantelă (eu mi-o amintesc de culoare bleu, dar putea să fi fost albă sau roz), a cucerit publicul atât cu interpretarea desăvârşită a Concertului nr. 2 de Rachmaninov. Read more…

Amintiri despre înot

În anii copilăriei nu eram un mare adept al înotului. Vara mergeam cu prietenii, cale de cinci kilometri de Ploiești, pentru o baie la râul Teleajen. Alteori la o baltă, ceva mai aproape, pentru pescuit. Am respectat sfaturile prudente ale părinților de a nu intra vreodată în apă când adâncimea depășește… nivelul abdomenului. Ei aminteau adeseori de cazurile de înec provocate de vârtejurile din… iazul de la Fălticeni! Am respectat sfatul lor și în cele câteva vizite făcute la ștrandul ploieștean de la Bucov. Acolo invidiam cunoscuții care se avântau înotând în “apa adâncă” sau săreau de la trambulină! S-a întâmplat însă ceva. Un tip ostil din vecini m-a ironizat cu expresia “evreii se tem de apă și de câini”. Din acel moment am luat decizia să dezmint această prejudecată, cel puțin în ceea ce mă privește. Prima ocazie s-a ivit la vârsta de 14 ani, fiind elev la școala medie tehnică. După orele de “practică”, aveam acces la ștrandurile Rafinăriei 1 (fosta Astra). Am început să studiez singur arta înotului, cu alte cuvinte ca autodidact. Am încercat să asimilez treptat toate stilurile: comodul bras, rapidul craul sau extenuantul delfin. Read more…

Cum era să devin manechin

Bunica era croitoreasă, dar bunicul nu o lăsa să coasă pe bani la vecine sau prietene. I se părea că-i subminează poziția de cap al familiei, că o să se spună că-și trimite nevasta la lucru, pentru că el nu e capabil să câștige destul ca să o întrețină. Singurele concesii le făcea cu mine, cu mătușa și cu mama. Pentru noi trei bunica n-avea decât să coasă, să croiască, să combine bucăți de materiale după cum o tăia capul. Am crescut printre rejanse, butoniere, pense, trăgând selaiuri atunci când tivurile fuseseră cusute la mașină, punând ață nouă pe suveică, băgând în ac, adunând de pe covor ace de gămălie care zburaseră din rochiile probate. Am petrecut zile în șir în fața oglinzii, probând rochițe sau bluze fistichii, combinate din bucăți de material rămase de la alte haine. Așteptam docilă și mă învârteam după cum mi se spunea până când îmi pierdeam răbdarea sau îmi auzeam prietenele jucându-se sub geam. Atunci începeam să mă fâțâi, să dau din picior, să mă vaiet că mi-e sete sau ca-mi trebuie la baie. Bunica țâțâia nemulțumită, dar mă lasa să plec, după ce mai trăgea două dungi apăsate cu creta pe material. Mă uit în oglindă și nu mă recunosc.Read more…