Gânduri la plecarea lui Klaus Iohannis

După zece ani și două luni, Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul. Acele două luni au fost de prisos, nu avea nevoie de ele. Rămânerea în continuare la post este o dovadă a faptului că fostului președinte îi lipsea – să zicem – intuiția că ceea ce i s-a reproșat în ultimii ani, distanțarea de oameni, izolarea la Palatul Cotroceni, lipsa dialogului sunt adevărate. În cel de-al doilea mandat Iohannis a încasat niște bile negre, adesea exagerate de către dușmanii lui. I s-au pus în cârcă multe lucruri, unele adevărate, altele nu, dar au fost suficiente să se formeze o opinie critică în rândul românilor. De aceea cramponarea de scaunul prezidenţial – e drept, pe baza prevederilor Constituției – a generalizat antipatia, un sentiment resimțit chiar și de cei care au analizat obiectiv prestația sa, luând în seamă unele performanțe, mai ales în domeniul politicii externe, unde s-a prezentat întotdeauna onorabil, chiar dacă vocea lui nu s-a auzit prea des. Partenerii externi l-au privit cu simpatie, ceea ce l-a făcut să creadă, în mod eronat, că va fi sprijinit pentru accesul la funcția de secretar general al NATO.Read more…

Legenda celor zece triburi pierdute (I)

Din textul biblic, Geneza, aflăm că patriarhul Iacov a avut doisprezece fii. Urmașii lor au format apoi cele douăsprezece triburi și fiecare a primit un ținut în care s-a așezat. De fapt, povestea este ceva mai complicată. Urmașii lui Levi nu se ocupau cu agricultura, ci erau slujitori ai templului și trăiau din impozitul de 10% plătit de ceilalți. (De aici provine zeciuiala sau decima, impozitul de 10% plătit bisericii în Evul Mediu. Iar toți cei care au numele de familie Levi, Lövy, Levin, Halevy etc. – inclusiv întemeietorul firmei Levi’s Jeans – sunt urmașii tribului Levi.) Deci ei nu au primit pământ. În schimb Iosif, care era fiul preferat, a primit o moștenire dublă, pe care a împărțit-o apoi între cei doi fii ai săi, astfel că până la urmă au rămas tot 12 ținuturi unde trăiau 12 triburi. Pe de altă parte, istoricii și arheologii ne explică că toate aceste lucruri țin de domeniul legendei, nu s-a găsit nimic care să le confirme. Mult mai probabil este că pe aceste meleaguri trăiau diferite triburi. (Nici nu se știe dacă erau chiar douăsprezece, poate că numărul 12 are doar o valoare simbolică.) Cu timpul ele s-au unit și au format două regate. Întâi a apărut regatul de nord, Israel, cu o populație mai mare, pământuri mai bune, o climă mai puțin aridă și ceva mai târziu a apărut cel din sud, Iudeea. După tradiție, în Iudeea trăia numai tribul lui Iuda și al lui Beniamin, toate celelalte erau în regatul Israel.Read more…

Consilier

Se apropie pensia și a venit vremea să-mi găsesc o ocupație. M-am înscris la un curs de consilieri de alăptare. La început n-au vrut să mă primească. Mi-au spus că e un curs pentru femei, dar le-am răspuns că asta e discriminare de gen. Dacă există femei macaragiu, de ce n-ar exista și bărbați consilieri de alăptare? Dar tot n-au vrut să mă primească. Cică n-am experiență maternală. Nu am alăptat până acum și există dubii serioase că voi alăpta în viitor. Dar ce, consiliera de fericire e fericită? Și consiliera matrimonială e măritată? E chiar divorțată de două ori, o cunosc. Așa că, vă asigur, pot fi și eu un excelent consilier de alăptare. Cursul s-a ținut de două ori pe săptămână. A fost foarte fain, am învățat multe poziții noi. Poziții de alăptare, nu vă gândiți la prostii. În timpul orei ascultam cântece de leagăn și ne priveam țâțele. Ce poate să fie mai bun?Read more…

Lucruri mai puțin știute despre Holocaust și rezistență

Editura Polirom, în al cărei portofoliu figurează multe cărți cu tematică legată de Holocaust, a publicat recent volumul Numele meu este Selma, scris de Selma van de Perre, supraviețuitoare încă în viață a lagărului de concentrare de la Ravensbrück. Editura a avut amabilitatea să-mi trimită cartea, astfel că am aflat o istorie mai puțin cunoscută legată de ocupația germană a Olandei, politica față de evrei și mișcarea de rezistență olandeză. Autoarea, Selma van de Perre, născută Velleman, este o evreică olandeză (acum și cetățean britanic). Originară dintr-o familie evreiască liberală, cu un tată boem, actor, regizor, organizator de spectacole, Selma trăiește într-o familie veselă, fericită, împreună cu doi frați mai mari și o soră mai mică, Clara. Când izbucnește războiul, Selma are 17 ani, iar când Olanda, în pofida neutralității declarate, este ocupată de germani, are 20. Nici ea, nici familia ei nu știu aproape nimic, au doar idei vagi despre ce s-a întâmplat cu evreii din Germania și Austria, apoi din țările ocupate. Este adevărat, în Olanda erau mulți refugiați, dar aceștia povesteau destul de puțin și o parte au plecat încă înaintea ”soluției finale”. Introducerea legilor antievreiești în Olanda a fost un șoc pentru familia Velleman și cercul ei de prieteni, deoarece evreitatea nu a reprezentat niciodată un subiect serios de care trebuiau să se preocupe.Read more…

Aforisme periferice 11

1. Munca s-a aflat mereu în mijlocul vieții mele adulte. N-am precupețit nici un efort ca să o ocolesc cu succes. 2. Mă apropii de borna 62 a timpului dinspre origini. Sunt mai bătrân decât par și sunt mai tânăr decât mă simt. 3. Bourul a dispărut și au rămas boii. 4. Dragi tovarăși, domni, combatanți verbali, scribăi profesioniști și voluntari entuziaști: mai puțină umoare și mai mult umor! 5. Marile elanuri, entuziasme și partizanate ardente duc la salturi în gol și apoi la prăbușiri grandioase.Read more…

Paradoxul diferenței dintre punctajul juriului și punctajul publicului la Eurovision

Într-un articol publicat în 2024 am evidențiat politizarea acestei competiții în ultimii ani, întitulat “Eurovision, muzica şi politica”.Printre altele, impresia mea este bazată pe diferența enormă dintre punctajul redus dat de juriu și cel mult mai mare dat de public celor două concurente israeliene, Eden Golan în 2024 și Yuval Raphael în 2025. Anul trecut, Eden Golan ar fi terminat pe locul 12 fără votul publicului (televote). La votul publicului a primit al doilea cel mai înalt punctaj dintre toți concurenții. La fel anul acesta, Yuval Raphael, care a interpretat splendid cântecul New Day Will Rise (Va veni o nouă zi), a primit de la juriu un punctaj foarte mic, 60, care ar fi clasat-o pe locul 15, dar publicul i-a dat punctajul maxim dintre toți concurenții, (297) clasându-se în final pe locul doi. Fiindcă urmăresc în fiecare an aceasta competiție și am și puține cunoștințe muzicale (am participat într-o formație de rock locală și tatăl meu mi-a deschis orizonturile în domeniul operei), pot susține cu conștiința împăcată că cele două cântărețe israeliene meritau un punctaj mult mai mare de la juriu. Acest lucru este confirmat și de voturile publicului.Read more…

Nicio alarmă nu seamănă cu alta

Nu-mi amintesc de alarmele din copilăria mea, deși la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial aveam deja aproape 6 ani. Probabil că la acea vreme războiul se îndepărtase de Moldova și pentru populația regiunii pacea luase deja locul conflagrației militare. Timp de zeci de ani știam despre alarmele antiaeriene mai mult din citit decât din auzit (în adevăratul înțeles al cuvântului). Dar Războiul de Yom Kippur, care a avut loc cam la un an și jumătate de la emigrarea noastră în Israel, ne-a inclus în ”meniu” alarme aproape zilnice, la orice oră. Îmi amintesc perfect ordinul de a vopsi în albastru farurile mașinilor. Seara toate luminile orașului erau stinse, pentru a preveni un eventual atac. Apoi a venit războiul din Irak și cele aproape 40 rachete lansate de Saddam Hussein spre Israel, ceea ce a dus pentru câteva săptămâni la o schimbare totală a ritmului vieții israelianului. Rachetele rămân rachete și alarmele rămân alarme, se schimbă doar locul de unde sunt lansate. Locuind în sudului Israelului, în ultimii aproape 40 ani nu am dus lipsă nici de rachete, nici de alarme. În ultimii ani ele veneau din Fâșia Gaza, care devenise independentă și suverană în 2005, când s-a retras ultimul soldat israelian. Suveranitatea s-a dovedit ”fructuoasă” – vecinii noștri au început imediat (și continuă până astăzi) să ne semnaleze periodic evoluția armelor îndreptate împotriva populației civile, mai ales cea din apropierea graniței. Casa mea se află la 30-40 km de Gaza, la ”o bătaie de pușcă” pentru o rachetă cu capacitate minimă. Read more…

Noul război sau fiecărei generaţii îi este sortit cel puţin unul

Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică și se ridică întocmai ca un leu; nu se culcă până ce n-a mâncat prada și n-a băut sângele celor ucişi. (Num. 23: 24). Îmi e foarte greu să-mi imaginez cum e când faci naveta între adăpost şi locuinţă… Şi, din păcate, de câteva zile, asta e realitatea din Israel. Este noul război cu Iranul. Chiar premierul Benjamin Netanyahu i-a găsit numele Am keLavi (Popor ca un Leu). Cine e specialist în Tanach ar putea explica mai bine semnificaţia afirmaţiei de mai sus, care s-a transformat din blestem în binecuvântare adresată poporului lui Israel. Pentru noi, neştiutorii, în acest enunţ rămâne, cred, un iz de violenţă, dar… De peste o săptămână nu se mai numără zilele războiului din Gaza, mass-media a fost preluată de războiul cu Iranul. S-a resetat și numărătoarea, zilele noului război ajungând la 10. Dacă ne gândim, legătura Israelului cu SUA a fost atât de bine potrivită, încât exact după cele 60 de zile de graţie, acordate de preşedintele Trump iranienilor ca se ajungă la o înţelegere privind stoparea programelor nucleare, Israelul a demarat acţiunea militară. Iranul se află la peste 1500 km, are o populaţie de peste 90 milioane. Îmi vin în minte Călătoriile lui Gulliver în Țara Uriaşilor, deşi comparaţia nu poate fi cu adevărat aplicată, pentru că Uriaşilor le erau importante valorile morale. lucrurile sunt dinamice. În ultimele zile rachetele balistice iraniene, deşi ceva mai puține, lovesc cu precizie cutremurătoare. Au fost distruse clădiri și zone urbane din Tel Aviv, Ramat Gan, Petah Tikva, Beer Șeva (inclusiv spitalul), Haifa, Institutul de cercetări Weizmann de la Rehovot. Rachetele iraniene atacă oraşe, centre industriale, științifice, medicale, obiective exclusiv civile.Read more…

Rezistența evreilor împotriva naziștilor – Franceska Mann

Kețon latevach (ca oile la abator) – Profetul Ieremia a folosit această expresie când vorbea despre cei care sunt duși la moarte fără să opună rezistență. Aceasta a fost una din criticile aduse victimelor Holocaustului, dintre care cei mai mulți nu s-au opus naziștilor. Un lucru asemănător s-ar fi putut întâmpla după odioasele crime ale teroriștilor Hamas de la 7 octombrie, 2023, dacă nu ar fi existat statul Israel. Oare de ce evreii duși la Auschwitz și în alte lagăre de exterminare nu s-au opus unei morți sigure? Răspunsul la această întrebare este complex și a fost discutat în numeroase cărți și articole. Explicațiile pot fi lipsa de informare (de ce și unde vor fi duși), de organizare, lipsa de conducere militantă, originea din diverse țări, dar mai ales faptul că cei care i-au dus cu forța în ghetouri și lagăre erau înarmați până-n dinți, pe când evreii nu aveau arme. Dar au existat și focare de rezistență, atât în ghetouri, cât și în lagăre, chiar dacă toate au fost nimicite până la urmă. Eroii acestor revolte disperate nu voiau să fie uciși fără rezistență: Al nelech kețon latevah! (Să nu mergem ca oile la abator!) – adică să nu ne lăsăm omorâți fără rezistență.Read more…

Traduttore – traditore

Expresia din titlu mi-e cunoscută de zeci de ani. Ea reflectă o realitate existentă în toate domeniile în care un text scris sau o exprimare verbală sunt traduse dintr-o limbă în alta. Nu o dată, urmărind un film în engleză, am observat că subtitrarea se îndepărta de textul original. Uneori dădeam dreptate traducătorului, mai ales când originalul folosea cuvinte vulgare (deși în ultima vreme ele sunt traduse exact!), dar și când era vorba de expresii tipice limbii respective. Dar, fără discuție, traducătorul (sau traducătoarea) face toate eforturile pentru a respecta nu numai înțelesul unui cuvânt sau al unei fraze, dar și intenția celui care a semnat textul original. Este o obligație morală, etică, profesională. Un bun profesionist depune toate eforturile pentru a fi cât mai fidel textului pe care-l traduce… Până aici toate bune, dar unde voiam să ajung?  Aș vrea să descriu un caz particular: când autorul este în situația (nu obligat, ferească Dumnezeu!) de a-și traduce propriul text. Read more…

    Evreii ca victime ale comunismului 3

Continui ciclul de articole cu informaţii despre  liderii și activiștii evrei (sioniști), arestați de regimul comunist în România între 1950–1954. – Chifa (Chaim) Orenștein (cca. 1900 – 1955). Rol: membru al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) – garda pro-comunistă a comunității; fost profesor – considerat influent în rândul tinerilor evrei. Arestat: în 1949, implicat în mișcări sioniste subversive,  închis în penitenciarele de la Sighet, Pitești, Jilava. Tortură și moarte: torturat, apoi deces în închisoare în 1955, posibil sub influența experimentelor de “reeducare”. – Edgar (Bady) Menahem H. Bretler (n. cca. 1920). Rol: jurist și ziarist, activ în mișcarea sionistă din Roman. Arestare: în 1950, condamnat pentru activitate sionistă. Detenție la Jilava și Caransebeș (durată necunoscută).Read more…

Răul e molipsitor

Cu cât trec anii, cu atât mai multe povești din trecut mi se șterg din memorie. Nu toate și nu cele mai importante, dar cum spune italianul, ma buona parte. Nu pot uita sfaturi primite în casa părintească, cum ar fi atenția pe care trebuie s-o acord alegerii prietenilor. (Spune-mi cu cine te aduni ca să-ți spun cine ești!). Îmi amintesc și ”prostii”, pe care le-aș uita cu plăcere, de pildă rubrica aproape zilnică din Scânteia anilor 1950, intitulată ”Evenimentele din Coreea”. Ea se dorea o sursă ”autentică” privitoare la războiul dintre cele două părți ale peninsulei coreene, nordul sprijinit de URSS și China și sudul, având pe americani ca aliați de nădejde. Paralela 38, linia de armistițiu semnat în 1953, este până astăzi granița dintre Coreea de Sud, democratică, unde președintele e ales de un sistem multipartinic, și cealaltă, unde ”dictatura proletariatului” domină o societate din cele mai totalitare și mai sărace din lume. Coreea de Sud e o țară „normală”, cu o economie sănătoasă, o piață liberă, alegeri la intervale mai mult sau mai puțin regulate și legături cu restul lumii, pe când dincolo de paralela 38, Coreea de Nord este o țară săracă, totalitară, condusă de o dinastie despotică (bunic-tată-fiu) și după părerea mea fără nicio șansă de schimbare în următoarele decenii. Coreea de Nord menține o populație de peste 25 milioane într-o mizerie mult mai cruntă decât ne-o putem închipui noi, cei care am trecut prin ce am trecut în a doua jumătate a secolului trecut. Foametea (în ianuarie 2017, rația zilnică era numai 400 grame de alimente), lagărele de concentrare, munca de sclavi în Rusia…Read more…

Amintiri de neșters

Școala a început de puține săptămâni și observ pe stradă tot mai mulți copii și adolescenți îmbrăcați în uniforme. Hainele sunt diferite de la o școală la alta, au un aspect lejer și comod, dar în același timp au o anumită sobrietate extrem de potrivită activității de învățare asociată de veacuri școlii. Cred că purtarea unei uniforme este bine venită și le dă copiilor un sentiment de importanță sporită a activității lor zilnice, precum și o apartenență la comunitatea pe care o vor păstra de-a pururi în minți și inimi. Chiar azi am avut norocul de a mă afla la câțiva pași în spatele a doi tineri de vreo 15-16 ani, probabil liceeni – un băiat vorbăreț și o fată cu păr castaniu lung, ușor mai înaltă decât el căci la vârsta aceasta fetele cresc ceva mai repede. I-am îndrăgit pe loc, deși nici nu apucasem să le văd fețele. Erau atât de absorbiți în conversația lor despre școală și păreau atât de cuminți și serioși… M-au impresionat cu tinerețea lor fragilă și totuși atât de plină de puterea pe care o vor descoperi ei înșiși pe drumul lor. Uniformele lor, cămăși albastre și cardigane bleumarin cu însemnele școlii, le veneau foarte bine și îi individualizau față de ceilalți trecători. Mi-am amintit de uniformele incomode ale anilor mei de școală, de cordeluța albă care aluneca mereu de pe părul fetelor și de cravatele care îi chinuiau pe băieți.Read more…

În sfârșit, Donald Trump s-a supărat pe Vladimir Putin

Donald Trump a ajuns la cel de-al doilea mandat și abia acum își dă seama că Rusia nu se lasă convinsă de șarmul său personal și de intențiile lui sincere de a termina războiul din Ucraina, acum când datorită eforturilor lui, există speranțe să se termine și războiul din Gaza. În sfârșit s-a trezit la realitate și a conștientizat că Putin nu dorește pacea în Ucraina până când nu va transforma această țară într-o Gaza europeană. Auzind declarațiile președintelui american favorabile Rusiei și lui Putin, mă întrebam dacă Trump crede cu adevărat ce spune, dacă este chiar atât de naiv să creadă că are o baghetă magică cu care toate dorințele lui se pot transforma pe loc în realitate. El se laudă că a reușit să pună capăt la opt războaie, dar oare nu-și dă seama cine erau beligeranții și în ce măsură aceste țări se aflau în raporturi de dependență față de Statele Unite, cel mai puternic stat din lume, și față de el însuși, cel mai puternic om din lume? Numai că același raport de forțe nu se aplică relației SUA-Rusia. Chiar dacă Rusia nu mai este ce a fost, nu mai are puterea, anvergura fostei Uniuni Sovietice, Rusia actuală rămâne în continuare un jucător global cu ambiții de mare putere și dorește să-și recâștige prestigiul și rolul jucat în trecut. Iar reziliența Rusiei este incomensurabilă.Read more…

Reconstrucție și migrație: trasee ale supraviețuitorilor Holocaustului în România

Holocaustului din România i-au supraviețuit aproximativ 380.000 de evrei, din totalul de peste 728.000 atins în perioada interbelică. Reîntoarcerea în țară nu însemna că viața își relua cursul de dinainte de perioada persecuțiilor, căci supraviețuirea în sine însemna adaptarea la noile provocări postbelice. Acest text va puncta, pe de o parte, câteva elemente de bază ale reconstrucției vieții evreiești după Holocaust, în ciuda obstacolelor politice, sociale și materiale. Pe de altă parte, va avea în vedere migrația ca strategie dominantă de supraviețuire și reconfigurare identitară, influențată de situația geopolitică și politici duplicitar aplicate. O primă dificultate consta în găsirea unui spațiu de locuire, căci casele evreiești erau fie distruse, fie ocupate de neevrei. Pe lângă aceasta, evreii se confruntau și cu dificultăți în găsirea altor membri ai familiei care poate mai erau în viață, depășirea traumelor fizice și psihologice, recuperarea bunurilor, dar și căutarea unor opțiuni mai sigure pentru reconstruirea unei noi vieți, precum migrarea spre Palestina sau alte țări din Occident. Pentru alte mii de evrei din lagărele de persoane strămutate (DP camps) din Austria, Germania sau Italia, dilemele supraviețuirii se conturau și mai acut. Aceeași situație dificilă a fost întâlnită și în rândul supraviețuitorilor din Transilvania de Nord (aproximativ 35–40.000, din cei peste 132.000 de evrei deportați). Majoritatea s-au întors din deportările la Auschwitz în vara anului 1945. Read more…

Ghid pentru Italia sau două poveşti de iubire… simetrice

În urmă cu câteva zile am întors ultima filă virtuală a unei cărţi care m-a captivat, m-a impresionat şi mi-a inspirat articolul de faţă. Cartea scrisă de cunoscuta traducătoare şi scriitoare Daniela Ştefănescu[1] se intitulează Pe urmele tatii, ale visului său și destinului nostru – Călătorind în 2024 prin Toscana îndrumată de un ghid din 1938 şi este, de fapt, relatarea unei călătorii complexe în care popasurile de pe meleagurile italiene actuale sunt tot atâtea porţi (sau portaluri) către istoria propriei vieţi, mai exact a timpului când viitorii ei părinţi încă nu se cunoscuseră. Este un pelerinaj inspirat de memoriile scriitorului Mircea Ştefănescu[2], tatăl Danielei, consemnate într-o perioadă de suferinţă trupească şi zbucium sufletesc, când îşi căuta tămăduirea sub cerul însorit al Toscanei, presimţind că în curând avea să-şi întâlnească iubirea vieţii, chiar dacă nu atunci şi nu acolo. Nu doresc să relatez mai pe îndelete cuprinsul cărţii, îi invit pe cititorii revistei să se delecteze cu lectura ei, descărcând-o de pe pagina editurii LierNet. Eu voi continua povestea recunoscând că încă nu am fost în Italia, deşi mi-am dorit mult această călătorie, dar niciodată nu s-au aliniat stelele pentru a o întreprinde. Am şi un ghid de vizitat Italia, scrisanume pentru mine: o cărţulie cu foi dactilografiate, cu coperte albastre de mătase, broşate la legătoria de cărţi de pe strada Făcliei din Cluj. Am primit-o în dar de ziua mea de la Bunicul Nándor. Nu am mai luat-o în mână de vreo patruzeci de ani, de când ne-am mutat în locuinţa actuală, dar după citirea cărţii Danielei Ştefănescu m-am dus aţă la raftul bibliotecii, unde era pitită între două volume groase.Read more…