Europa a început să fiarbă politic și militar la începutul anilor 1930. Germania se pregătea de război și antisemitismul era în creștere pe întregul continent. Ȋn Clujul interbelic, în ciuda vremurilor destul de tulburi pentru evrei, funcţionau mai multe organizaţii profesionale și culturale evreieşti foarte active. Asociaţia muzicală evreiască din Cluj purta numele compozitorului evreu maghiar-austriac Karl Goldmark (1830-1915). Instrumentiștii orchestre cu acelaşi nume care a funcţionat între anii 1934-1942, susţinând concerte la Cluj şi în împrejurimi, făceau parte din comunitatea evreiască de rit neolog. Majoritatea erau medici, dar se numărau printre ei şi ingineri sau profesori. Dacă iniţial orchestra avusese doar 25 de instrumentişti, în 1940 numărul lor a sporit la 72. Tatăl meu, medicul stomatolog Zoltán Vass care a făcut parte din Orchestra Goldmark, mi-a povestit că această formaţie muzicală de amatori se bucura şi de aprecierea profesioniştilor. Read more…
După un an de zile în care am purtat sandale, teniși, sneakerşi, botine și cizme fără toc, m-am trezit de curând că îmi e greu să mă întorc la multele mele perechi de pantofi cu tocuri înalte. Acum oscilez, înainte de a ieși din casă, și aleg confortul și naturalețea unui pas lejer în locul alurii înălțate. Mă bucur că în perioada asta workshopurile și cursurile le țin de acasă și nu mai sunt obligată să țin prezentări de cate două ore, stând pe tocuri de 10 cm. Îmi place (din ce în ce mai mult) să stau desculță. Nu sunt singura. Întrebările legate de „încălțăminte comodă, frumoasă, dar fără toc înalt” sunt între cele mai frecvente pe care le primesc. (Ce bine că am și răspunsuri!). Silvia, o clientă mai veche, a trăit cu durere (fizică) și regret despărțirea de tocurile înalte. Operată din cauza unui hallux valgus (monturi, în limbajul curent) și a unei degradări osoase, ajunsese să nu își mai poată îndoi talpa piciorului drept. „Am preferat să sufăr și să strâng din dinți timp de câțiva ani, pentru că știam că după operație îmi va interzis să încalț pantofii care îmi plăceau atât de mult. Read more…
Semne începuseră să apară mai înainte, cam de Pesah, atunci când arabi din Jaffo începuseră să agreseze evrei în Jaffo şi chiar Tel Aviv, trăgându-le palme. Apoi s-a extins la Ierusalim, arabi agresând evrei religioşi paşnici pe drum spre Kotel, la rugăciune. Paralel a apărut şi problema în cartierul Sheikh Jarrah, care era în curs de judecată şi cercetare de mult timp. La început părea că e vorba doar de o dispută imobiliară. Patru familii arăbești trebuiau evacuate dintr-un cartier din Ierusalimul de Est. Locuințele lor fuseseră revendicate de o organizație religioasă evreiască. Ea pretindea că le cumpărase de la fostul proprietar. Disputa era atât de complicată, încât se judeca în instanță de câțiva zeci de ani. Oricine avea ochi să vadă putea înțelege că acesta e praful de pușcă. În Israel și mai ales la Ierusalim, cartierele mixte nu au fost niciodată o idee bună, mai ales atunci când sunt locuite de fanatici. Hamas sesizează că aici „e rost de cafteală”. Deşi armata a făcut câteva raiduri asupra Fâşiei Gaza, tehnologia arabilor (Hamas sau Jihad Islamic) s-a perfecţionat într-o asemenea măsură încât se pune întrebarea cum de a trecut totalmente sub ochii celor care trebuiau să supravegheze acest lucru?! Probabil şi cantităţile de explozive care pot fi încărcate de o singură rachetă sunt cu mult mai mari, deci rachetele sunt mai periculoase. La Holon, ieri seara la ora 9 și azi dimineața la ora 3 au fost rafale interminabile de rachete, care s-au soldat cu răniți și case distruse. O rachetă a căzut pe un autobuz în oraș. Noi am ieșit în casa scărilor, întrucât casa noastră e mai veche şi nu are adăpost din beton. Marţi, 11 mai, ora 20:45. Din acest moment se trage intens asupra orașelor Tel Aviv, Herzlia, Rehovot, Ramat Aviv, Holon, Petach Tikva, Yafo. La Holon a fost lovit un autobuz, dar nu au fost victime. Ulterior s-a dovedit că informaţia era greșită, în realitate au fost destui răniți. O parte au fost evacuați la spitale. Nu cred că am mai asistat vreodată la o asemenea intensitate de trageri asupra Israelului…Read more…
Săptămânile trecute, într-o frumoasă zi cu soare, m-am întâlnit cu o prietenă venită în vizită din Brașov. Ne-am luat fiecare câte un latte şi, după o lungă conversație, ne-am hotărât să trecem prin câteva magazine – fără aglomerație şi fără muzica pusă la maxim, ca în weekend. Într-unul dintre ele, care semnaliza şi ceva promoție sau reduceri de moment, am intrat „doar ca să ne uităm”, un pretext atât de familiar… Pe un umeraș aștepta un adorabil pulover subțire din bumbac şi viscoză, în cea mai frumoasă nuanță de verde smarald, premiat cu o reducere substanțiala pe motiv că la subraț avea un mic defect. M-am trezit, brusc, trecând printr-un şir întreg de mașinații mentale: „Suntem abia la jumătatea primăverii, voi avea suficiente ocazii să îl port sezonul asta..”
„E culoarea mea preferată, aş putea să îl asortez la atâtea fuste, şi la jeanşi, şi la câțiva pantaloni…”Read more…
Yair Lapid, președintele partidului de centru Yeș Atid, urma ca până miercuri, 2 iunie a.c., cel târziu la ora 23.59, să anunțe șefului statului, Reuven Rivlin (de fapt fostul șef al statului, deoarece pe 2 iunie în cadrul Knesset s-au desfășurat alegeri prezidențiale) că a reușit să înjghebe un guvern de coaliție – de unitate, cum au declarat participanții – sau unul al schimbării. În caz de succes, după 12 ani la putere, guvernul de coaliție de dreapta, format din Likud și câteva partide religioase, precum și premierul Benjamin Netanyahu vor fi înlocuiți. Dacă în ultimele ore se va ajunge la o înțelegere, noul cabinet va fi compus din șapte partide, de la extrema dreaptă la extrema stângă, considerând că Yamina a lui Naftali Bennett, viitorul premier, face parte din prima categorie, iar Meretz, condus de Nitzan Horowitz, din cea de a doua. Se mai adaugă și partidul arab Ra’am , condus de Mansour Abbas.Read more…
E așa de cald că vezi aerul cum dansează. Singurul zgomot care ajunge până la mine e uguitul unui guguștiuc amețit și el de căldură. Nu trec pe stradă nici oameni și nici mașini. Mai devreme s-a auzit în depărtare glasul răgușit unui negustor ambulant de haine vechi. Nu mișcă nimic. În fața geamului de la bucătărie e o tufă de trandafiri. Nici o frunză din ea nu se clintește. Nici eu nu mă mișc, dar abia îmi stăpânesc încordarea. Stau țeapănă pe un scaun și mă uit într-o carte cu poze. Dar nu prea știu ce văd. Am urechile ciulite și sunt gata să sar în picioare ca un arc. Pândesc o mișcare, un zgomot, târșâit de saboți de lemn care se apropie de geamul meu. Știu că atunci s-a sfârșit siesta obligatorie, perioada de recluziune la care ne supun bunicii inflexibili. În sfârșit, îl aud cum iese vijelios din scara lui și vine alergând spre fereastra mea de la bucătărie. Până să mă strige însă (Do-do-do….) eu am sărit deja pe trepte afară.Read more…
În mai 2014, imediat după inaugurarea Monumentului Memorial al Martirilor Holocaustului din Cluj, treceam aproape zilnic prin părculeţul unde era amplasat şi mă apropiam de monument cu inima cât un purice, aşteptându-mă să-l văd mâzgălit cu vopsea sau deteriorat, mai ales că şi la Cluj fuseseră descoperite destule inscripţii antisemite şi xenofobe pe ziduri. De fiecare dată când revedeam monumentul neatins, înconjurat de verdeaţă, de clujenii paşnici care se plimbau sau se fotografiau lângă el, îmi cădea o piatră de pe inimă. Au trecut anii şi teama de vandalizarea monumentului s-a diminuat considerabil, în schimb sunt îngrijorată în privinţa Templului Memorial al Deportaţilor Evrei, ale cărui ziduri fuseseră profanate cu puţin timp înainte de începerea lucrărilor de renovare. Nu pot decât să sper că edificiul care şi-a recăpătat strălucirea de odinioară nu va fi ţinta unor profanatori. Din păcate, vandalizările şi profanările obiectivelor evreieşti continuă. Cea mai recentă faptă de acest fel s-a petrecut în 28 iunie 2021 la Orăştie, unde au fost sparte – cu pietre cubice de caldarâm! – toate ferestrele sinagogii construite în 1896…Read more…
În 15 februarie 2021, Revista Baabel semnala prezenţa pe site-ul unei case de licitaţii din New York, a unui manuscris de mare valoare, din veacul al XIX-lea, care a aparţinut comunităţii evreieşti clujene: Pinkas Klali d’Chevra Kadisha, Klausenburg – primul registru de înmormântare al Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. De îndată după aflarea posibilei vânzări a Pinkasului, la New York, conducerea Comunităţii Evreilor Cluj a făcut primele demersuri internaţionale pentru a recăpăta acest registru foarte preţios atât din punctul de vedere al conţinutului informativ cât şi al realizării artistice. Mai multe articole publicate în revista noastră au ţinut la curent cititorii cu evoluţia lucrurilor, ultimul dintre ele informând despre faptul că licitaţia a fost oprită şi că World Jewish Restitution Organization a luat asupra sa acţiunea de recuperare a acestui manuscris de valoare inestimabilă, dar şi a altor documente evreieşti de mare valoare, provenind din spaţiul est-european, ale cărei comunităţi evreieşti numeroase şi înfloritoare au fost spulberate de Holocaust. Un comunicat emis ieri, 22 iulie 2021, de către Departamentului de Justiţie din Statele Unite ale Americii, Oficiul Procurorului General al SUA, Districtul de Est al New Yorkului, întăreşte speranţa evreilor clujeni de a-şi recăpăta primul registru de înmormântări, datând din veacul al XIX-lea. Spicuiesc din comunicatRead more…
De când a împlinit șaizeci de ani, Mihai Kapel se gândea la pensionare. Nu că ar fi așteptat-o, dimpotrivă. Era medic anestezist și de terapie intensivă și îi plăcea profesia care și-a ales-o. Era o muncă grea, cu multă responsabilitate, însă și cu multe satisfacții. Era mulțumit de atmosfera din secție și cu colegii avea relații bune, era respectat, salariul îi asigura o existență demnă. Cel mai mult îl speria timpul liber pe care-l va avea la dispoziție, nu-și putea închipui cum o să și-l organizeze. Cititul, sportul și excursiile, nepoții, diminețile în care se va trezi cu razele soarelui în ochi, toate acestea îi făceau plăcere, dar numai la sfârșitul unei zile de muncă obositoare, în vacanțe și la sfârșiturile de săptămână. O dată pensionat, nu mai ești util societății, se gândea Mihai. La serbarea organizată în cinstea pensionării, a auzit numai cuvinte frumoase din partea colegilor. Parcă ar asista la propria înmormântare, i-a venit în minte, auzindu-l pe directorul adjunct cu care nu avuse cele mai bune relații și care îl lăuda cu zel. La sfârșitul ceremoniei a primit un geamantan mare, bej, împreună cu urările de bine și de călătorie plăcută..Read more…
În clasa lor de-a doișpea erau 36 de elevi, între care se nimeriseră să fie 18 băieți și 18 fete. În liceul acela de mate-fizică, unde totul era ordonat, asta nici măcar nu constituia o știre. Chiar și eu aș fi trecut peste acest amănunt, dar imediat după examenul de bacalaureat s-a organizat banchetul de absolvire. La banchet fiecare băiat trebuie să conducă o fată, așa erau regulile atunci. Încă nu se inventaseră rânduielile astea noi, că se potrivește și băiat cu băiat, ori fată cu fată. În pragul banchetului, chiar și tocilarii clasei și-au scos pentru câteva zile nasul din cărțile de matematică ori culegerile de fizică și au început să-și privească colegele cu oarecare interes. Știau ei că fetele bune se dau repede – și cele rele la fel. Dar ei rușinoși erau, căci despre felul cum să abordezi o fată nu te învăța în manuale. Iustin pusese ochii pe Iulia. Erau apropiați la catalog și din asta dedusese că ar putea fi apropiați și sufletește. Un fel de zodiac pe litere. Iulia avea de toate: era și frumoasă și premiantă, o combinație care ar putea îndepărta băieții, însă nu în cazul Iuliei, căci ea avea o inteligență calmă și neamenințătoare. Read more…
Bassam se trezi brusc în toiul nopții. Cineva bătea cu pumnii ușa de la intrarea apartamentului. Și-a frecat ochii ca să se convingă că nu e un vis. “– Doctor, doctor, vino repede, Elias nu-i bine, nu respiră.”. Bassam, cardiolog la Centrul Medical din oraș, s-a îmbrăcat cu ce-apucat și-a ieșit în goană după Ghiora, vecinul său care-l trezise. Încerca să-și amintească ce probleme medicale avea Elias, dar nu-și amintea decât că Elias avea vreo șaptezeci și cinci de ani și vorbea mai mult idiș. Probabil că făcuse un infarct miocardic și era în arest cardiac. Ajutat de Ghiora a început să-l resusciteze, continuând și în ambulanța care-l transporta la spital. Au trecut în goană prin Urgențe spre Secția de Cardiologie, unde Elias a trecut cu succes un procedeu de revascularizare. Dr. Bassam Abassi a studiat medicina la Craiova și când și-a început specializarea într-un oraș situat departe de locurile natale, a găsit cazare într-un kibuț din sudul țării. În schimbul avantajelor oferite de kibuț, acorda localnicilor asistență medicală, împreună cu încă doi medici care locuiau și ei acolo. Se simțea bine între oamenii locului. „Kibuț-ul meu”, îi plăcea să spună.Read more…
Ca reprezentant celei de-a doua generații de supraviețuitori ai Holocaustului mă obsedează acea perioadă în care viața oamenilor nu valora nimic, și nu numai a evreilor, ci și a “cărnii de tun” a diferitelor armate. Obsesia nu este cauzată numai de amintirea celor peste 60 de membri, ai familiei mele și a soției mele, care au fost uciși la Auschwitz, dar și de nenumăratele întrebări rămase fără răspuns, de exemplu, cum s-a putut întâmpla acest fapt odios în Europa “civilizată”, cum s-a produs dezumanizarea unui popor aproape întreg, cum se face că atât de mulți criminali naziști au reușit să scape de mâna legii și, mai ales, de ce unii perpetuează aceleași idei și în zilele noastre. Din păcate, obsesia mea se întețește când întâlnesc oameni în vârstă sau chiar tineri care își manifestă fățiș antisemitismul. În România nu am întâlnit asemenea reacții, nici în scurtele noastre vizite în Germania, dar în Ungaria da. Tânăra generație de germani încearcă să recunoască vina istorică a strămoșilor lor față de evrei prin ajutor financiar acordat supraviețuitorilor Holocaustului, muncă voluntară în Israel, sau participarea la marșurile păcii în amintirea martirilor de la Auschwitz-Birkenau. Nu spun că nu ar mai fi neo-naziști, dar atitudinea oficială și chiar a unei părți din tânăra generație încearcă să repare, pe cât posibil, rușinoasele păcate ale istoriei.Read more…
Conform bilanţului energetic, totalul energiei radiante a soarelui absorbite de ȋntreaga suprafaţa Terrei în timp de o oră a fost mai mare decât energia consumată de întreaga umanitate în timp de un an. Cantitatea de energie solară care ajunge anual pe suprafaţa Terrei este aproximativ de două ori mai mare decât întreaga energie care ne stă la dispoziţie pe Terra din toate sursele de energie ne-regenerabile (cărbune, petrol, gaz natural, uraniu) cunoscute. Comparativ, energia solară totală incidentă pe Terra ȋn timp de un an are valoarea de 89.000 TW (terrawaţi), faţă de alte forme de energie: vânt 870 TW, energie geo-termală 32 TW şi respectiv faţă de consumul global de energie 15 TW. Dintre toate energiile regenerabile, energia solară are cel mai mare potenţial deoarece lumina soarelui este pretutindeni şi constituie calea către viitoarea economie energetică.Read more…
La ieșirea din clădirea Gării Centrale de la Tel Aviv, am urcat în primul taxi care mi-a ieșit în cale. M-am așezat pe locul de lângă șofer, cum făceam întotdeauna, uitând că suntem în plină pandemie. Șoferul m-a privit curios. Amândoi ne-am pus măștile, după care i-am spus destinația la care voiam să mă ducă. – Nu ți-e teamă să stai în față? Organele sanitare recomandă călătorilor să se așeze pe bancheta din spate. – Scuză-mă, întotdeauna îmi place să stau în față când călătoresc cu taxiul, văd mai bine orașul, clădirile, oamenii, am răspuns. Când conduc, nu mă pot să mă uit în jur, asta e explicația, dar dacă te deranjează, oprește și trec în spate. – Pentru mine e în regulă unde stai, important că avem măști, a spus Michael. (Așa s-a prezentat mai târziu.) Era un bărbat pe la vreo șaizeci de ani, roșcat, cu nas proeminent și o șapcă de piele cu cozoroc, à la Robert de Niro.Read more…
După cum am văzut nu demult, prima reprezentare grafică a Ierusalimului care s-a păstrat până în zilele noastre datează din perioada bizantină și se află pe mozaicul de la Madaba, în Iordania. Chiar dacă harta este schematică și rezoluția este foarte mică (un „pixel” sau o piesă de mozaic măsurând în jur de 1 cm2), e clar că artistul cunoștea orașul și reprezentarea este suficient de fidelă pentru a o folosi drept ghid pentru o plimbare. De atunci s-au mai făcut sute și mii de hărți. Biblioteca Națională a Israelului posedă colecție foarte bogată de hărți mai vechi și mai noi ale Ierusalimului, ale Țării Sfinte și ale Orientului Apropiat în general, precum și atlase, vederi panoramice, vechi ghiduri turistice și cărți de călătorii din această regiune. Este cea mai bogată colecție de acest gen din lume. Read more…
Unii îi spun dovleac, dar eu prefer să-i zic bostan, pentru că dovleacul este mai degrabă un nume generic, care include şi dovleceii care sunt prezenţi în comerţ pe tot parcursul anului, pe când bostanul apare numai toamna, chiar toamna târziu. În ultima vreme, bostanii – odinioară masivi, burduhănoşi şi prăfuiţi – au devenit mult mai atrăgători: galbeni, portocalii, dungaţi, rotunzi sau lunguieţi. În preajma sărbătorii de Halloween bostanii se răsfaţă pe tarabe ca nişte adevărate vedete. Bostanul era la mare căutare şi în vremea copilăriei mele, când – tot la sfârşit de octombrie, în prag de Luminaţie, copiii sculptau „tigve de bostan” cu chipuri hidoase în care aşezau lumânări aprinse, transformându-le în lămpi-sperietori. În serile târzii de toamnă, jucam „Piticot” sau „Nu te supăra, frate!” molfăind felii de bostan copt în cuptor, care umplea încăperea cu aroma sa îmbietoare. Bostanii pişcaţi de brumă erau, de departe, cei mai gustoşi. În limba maghiară bostanul se numeşte sütőtök, adică dovleac de copt. Poate că din acest motiv prin părţile noastre nu era gătit altfel decât…copt în cuptor.Read more…
…Acesta este titlul tabloului pe care am început să-l pictez în noiembrie 2020, când am primit la Zürich vestea despre dispariția prietenului meu. Despre personalitatea controversată, ieșită din comun a lui Szőcs Géza s-au scris și s-au spus de atunci multe, și mult mai bine decât aș putea să o fac eu. De aceea, deși în timp ce pictam m-au acompaniat nenumărate gânduri și amintiri legate de prietenia noastră, mă voi mărgini acum să împărtășesc doar câteva, care poate că sunt mai puțin cunoscute. Încep însă cu tabloul însuși. Lebăda din jumătatea superioară a imaginii a fost nu numai omniprezentul leitmotiv simbolic al întregii sale aventuri poetice, ci și subiectul ultimelor mesaje pe care le-am schimbat, în septembrie 2020: Géza pregătea un nou eseu despre lebede și era vorba să contribui la cartea sa cu tabloul ‘’Leda in pivniță’’. Cât despre ultimele trei versuri ale Sonetului 146, dincolo de frumusețea lor consolatoare, ele reprezintă pentru mine și amintirea unui episod din perioada care a urmat expulzării sale din România, în 1986, perioadă în care Géza trecea des pe la noi la Zürich. Read more…
În afara genocidului de neiertat, în care și-au pierdut viața șase milioane de evrei, naziștii și colaboratorii lor i-au deposedat pe evrei de tot ce aveau: locuințe, gospodării, prăvălii cu tot ceea ce era în ele. Până și dinții de aur le-au fost smulși după ce au fost uciși. Majoritatea evreilor europeni în acea perioadă sumbră erau nevoiași, săteni, meșteșugari sau liberi profesioniști, cum au fost și familiile noastre. Unii însă erau înstăriți și posedau opere de artă valoroase sau se ocupau cu comerțul operelor de artă. Naziștii au expus operele de artă răpite în palatele capilor hitleriști, unul dintre ei fiind Hermann Göring, în muzeele Germaniei și ale Austriei naziste, sau le-au vândut pentru a sprijini mașina de război nazistă. Alții le-au vândut în SUA sau în America de Sud, după ce au reușit să fugă și să scape de pedeapsa cuvenită. Unele opere de artă valoroase, dar şi alte valori precum lingouri de aur, monede, bijuterii și valută străină au fost ascunse în lacuri și peșteri, mai ales din Bavaria și în Tirol, principalele cuiburi de naziști, unde ei continuau să se ascundă după război. Naziștii au depus în băncile elvețiene sume enorme furate de la evrei. Banii evreilor uciși în lagăre zac acolo până astăzi, pentru că în multe cazuri nu s-au găsit moștenitori de drept.Read more…
Într-un articol anterior, în care scriam despre ouăle imperiale de Paști găzduite de muzeul Fabergé din Sankt Petersburg, făceam apologia nevoii omului de frumusețe și de poveste. Nu sunt nevoile cele mai importante, cele de bază, dar ele există, sunt în mod sigur nevoi reale care, atunci când sunt împlinite ne luminează viețile. Am avut șansa de a-mi împlini aceste necesități sufletești petrecând, de curând, o oră dintr-o după-amiază de iarnă timpurie în cafeneaua considerată una dintre cele mai frumoase din lume, New York Kávéház (New York Café) din Budapesta. Așez amintirea acestei după-amiezi în colecția mea de momente strălucitoare, visate îndelung și apoi trăite cu încântare adevărată. Cunoșteam de pe internet splendoarea locului, cât și faptul că anumite ierarhizări din domeniu pun această cafenea pe primul loc în lume, sau în orice caz pe unul din primele. Read more…
În 27 ianuarie 1945 Armata Roșie a intrat în teribilul lagăr Auschwitz și i-a eliberat pe puținii supraviețuitori. În anul 2003, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe al Israelului, ONU a declarat această zi ca „Ziua internațională a Holocaustului”. Peste câtevaRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
