Un secol de la naşterea regizorului, scriitorului şi ziaristului Otto Rappaport

Cei care se plimbau prin centrul Clujului în anii 1960 şi începutul anilor 1970, se întâlneau adeseori cu un bărbat grăbit, purtând subsuoară un teanc de cărţi şi reviste. Era un bărbat scund, slab, cu ochelari rotunzi (porecliţi în Israel „ochelari de stângist”). Figura lui, care emana umor evreiesc, aducea întrucâtva, păstrând proporţiile, cu cea a lui Woody Allen. Era Otto Rappaport (1921-1993), una dintre personalităţile culturale ale Clujului acelor ani, care excela în mai multe domenii. Era un temeinic cunoscător al Torei şi Talmudului, dar şi un intelectual laic: scriitor, ziarist, teatrolog şi, mai ales, regizor de teatru. În anii adolescenţei şi tinereţii mele îl întâlneam adesea în casa noastră de pe strada Şincai, unde venea însoţit de prietenul şi colaboratorul lui, actorul György Kovács, unchiul meu, care potrivit istoricului György Gaal a fost cel mai mare actor de limbă maghiară din Transilvania. Veneau pe la noi să ia o gustare cu bunătăţi preparate de mama mea. Alteori îl întâlneam în casa de vizavi, de la numărul 4, în vizită sau la o petrecere dată de doctorul Wilhelm Traub, cunoscut cardiolog, dar şi un adevărat Mecena al artiştilor clujeni, fie ei de teatru, operă, literatură sau arte plastice, pe care îi sprijinea în momentele de cumpănă. Acasă la doctorul Traub se încingeau discuţii pe teme de istorie, artă plastică, teatru sau medicină. Evitau cu prudenţă subiectele politice, iar dacă se aventurau în acest domeniu, conversaţia viza doar politica internaţională.Read more…

Supe de fructe

Anotimpul călduros aducea schimbări în viaţa din casa Bunicii Erzsi, aflată la periferia (de atunci) a Clujului. În curte se instala covata de lemn în care mă bălăceam în voie, prânzul nu-l mai mâncam în casă, ci sub nucul umbros unde se afla o masă încăpătoare cu două bănci de lemn lungi şi nu se mai gătea în bucătărie, lângă soba încinsă, ci în „bucătăria de vară”. Nu era o bucătărie de vară cum scrie la carte – nici nu avea cum să fie, pentru că bunicii mei adoptaţi se mutaseră în chirie în căsuţa de pe strada Kodály (acum Sinaia) după ce regimul comunist i-a dat afară din locuinţa de patru camere confort din centrul oraşului. Nu ştiu dacă locuinţa lor din centru avusese bucătărie de vară, dar bunica îmi povestea că orice casă de gospodar înstărit avea o astfel de anexă. Bucătăria noastră de vară era improvizată în magazia de lemne a gazdei (tanti Dobrai). Oraşul fusese racordat la gaze de câţiva ani buni şi magazia nu mai era folosită. Bunica şi-a instalat acolo un reşou cu două ochiuri, pe butelie, şi gătea în ambianţa răcoroasă, sub privirea atentă a pisicii Ţilu-Milu, mereu gata să înhaţe ceva gustos.

Spre deosebire de anotimpurile reci, când bunica mă punea la treabă şi,  îmbrăcată cu şorţuleţul meu de bucătărie, alegeam orezul şi fasolea, curăţam cartofii fierţi în coajă sau frecam de zor untul pentru prăjitură, în anotimpul cald nu mă prea lăsa să intru în bucătăria de vară care era neîncăpătoare şi, din neatenţie, puteam răsturna reşoul cu focul deschis. Contribuţia mea la gătit se mărginea la culesul celor trebuincioase din grădină (frunze de pătrunjel, de mărar sau ţelină şi roşii îmbrobonate de rouă), precum şi la consultarea privitoare la meniul de a doua zi. Ce gătim mâine? – întreba Bunica Erzsi în fiecare după amiază, după ce-şi făcuse siesta şi şedea sub nuc generos din curte. Găteam zilnic pentru că pe atunci nu aveam frigider şi mâncarea nu se putea păstra mai mult timp. Meniul trebuia să fie cât mai variat şi uşor de digerat, iar în zilele caniculare, ceva răcoros, care se gătea repede, dimineaţa, ca să nu te zăpuşeala  lângă foc.

Supele de fructe erau printre preferatele noastre şi – spre uimirea mea – chiar dacă se numeau „supă”, se consumau după felul doi. Bunica Erzsi făcea supe de fructe în funcţie de sezon: mai întâi de agrişe, apoi de vişine, pe urmă din mere de vară. Toate după aceeaşi reţetă care se găsea în „biblia ei culinară”. La pagina 43; a acestei cărţi de referinţă pentru mine, la numărul de ordine 28, se găseşte reţeta supei de fructe, pe care o traduc şi o copiez. Read more…

Serge și Beate Klarsfeld merită premiul Genesis

În fiecare an Israelul acordă premiul Genesis unor personalități care și-au dedicat viața cauzelor evreiești.Lista laureaților cuprinde nume de răsunet, din Israel și din diferite țări ale lumii, ultimul laureat fiind Isaac Herzog, actualul președinte al Statului Israel. El a primit distincția în calitatea lui de președinte al Agenției Evreiești. Propunerile pentru acest premiu pot fi făcute indiferent de țară, de instituții, comunități evreiești sau persoane particulare. Printre cei care credem că ar merita acest premiu ar putea figura și soții Serge și Beate Klarsfeld care și-au dedicat întreaga viață descoperirii și sancționării criminalilor de război naziști și ajutorării copiilor victimelor Holocaustului. Serge Klarsfeld este un supraviețuitor al Holocaustului. Născut la București, familia a reușit să emigreze în Franța înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.Read more…

Strul, Ștrul, Srul

Citeam zilele trecute articolul “Dezertorul” Ițic Ștrul. Comentarii pe marginea nuvelei lui Liviu Rebreanu; autor: Andrei Corbea-Hoișie. Articolul – apărut în Revista de Istorie a Evreilor din România, editura Hasefer 2020, (pg. 219-227), cu titlul “Discurs și violență antisemită în România modernă”, editor: Adrian Cioflîncă – analizează relevanța uneia dintre cele mai cunoscute nuvele ale prozatorului român Liviu Rebreanu, “Ițic Ștrul, dezertor” din perspectiva momentului istoric de după Primul Război Mondial, moment când evreilor din România li s-a acordat în mod colectiv cetățenia română. Umanitatea profundă a evreului simplu, care nu înțelegea de ce societatea românească l-a respins, se află în conflict cu prejudecăți antisemite, brutale și, în cele din urmă, criminale. Materialul, expus cu deosebit profesionalism, îmi era bine-cunoscut. Dar și nuvela-mi era bine-cunoscută. Pentru mine, Strul, ea a reprezentat o tentație pe care nu mi-am refuzat-o. Chiar dacă în liceu, nuvela n-a fost prevăzută în programa de învățământ, eu deja o citisem.Read more…

Bucuria de a dărui bucurii

Îmi plac foarte mult oamenii care fac ca lucrurile să pară ușoare. Nu sunt foarte mulți, dar ei au puterea să-ți arate că, bătând din palme și fluierând, lucrurile pot fi duse la un bun sfârșit care, uneori, este chiar magistral. Ei trag după ei pe mulți alții, îi găsesc pe cei capabili să-i ajute, coagulează idei și metode și insuflă credința că totul este posibil. Ei sunt oamenii care îmbrățișează principiul drag mie, conform căruia „dacă dorința e destul de puternică, se va găsi o cale”. Un astfel de om este Alexandru Badea, tenorul născut la Oradea, cu o carieră splendidă în Europa și în lume, care din 2016 este directorul artistic al unui unui festival orădean de mare succes, ajuns anul acesta la a cincea ediție. Festivalul se bucură de prezența, an de an, a unor mari personalități ale vieții culturale europene, sub cupola unor evenimente de cea mai înaltă calitate. Iată-ne, pentru câteva seri magice de vară, din nou în sala Teatrului Regina Maria din Oradea, spectatorii obișnuiți ai acestor momente de grație, oferite prin Festivalul European Music Open, căci așa l-a numit talentatul tenor. Read more…

Sportivi evrei de top din România. O descoperire extraordinară

Nu am fost surprins de reacțiile stârnite de articolul meu precedent, deși, printre altele, mi s-a amintit de un alt mare reprezentat al etniei noastre în sportul de tenis de masă, pe care pur și simplu l-am uitat și nu sunt mândru de eroarea mea. Este vorba desigur de marele campion Nicu Naumescu și nu am nici o scuză, în special deoarece în timpul scurtei mele cariere la România Liberă, i-am luat un interviu în cursul căruia el m-a tratat cu respect și prietenie, deși eram încă un puști, “verde” în meserie. Mă întreb și acum de ce m-au ales tocmai pe mine și nu pe Angelica Rozeanu, care era și ea reporteră la ziar, și care or fi fost relațiile dintre ei. Atâta știu că am fost trimis să-l văd și să scriu despre el, ceea ce am și făcut cu mare mândrie. Dorind să îmi completez cunoștințele, am început să scormonesc prin arhivele Internetului ca să aflu tot ce se găsește despre marele campion, cel care a reprezentat România la numeroase turnee naționale și internaționale, inclusiv un număr de campionate mondiale, înainte și după războiul mondial.Read more…

Preotul, doctorul, Dragoș, un IMS și o împărtășanie

Mitru Ghiriti, secretarul Consiliului Popular din Gherța Mică, a avut o idee bună când a pus televizorul din sala de ședințe a primăriei în geam, astfel că puteam să vedem programele de pe verandă. Aici se strângea intelectualitatea satului să urmărească împreună câte un meci de fotbal. Preotul Nichifor Nicolae, originar din Oltenia, era suporterul echipei de fotbal Universitatea Craiova; Stanislav Petre, inginerul agronom, originar din Timișoara, era suporter al Politehnicii Timișoara; echipa preferată a tehnicianului veterinar, Dragoș Vasile, și a lui Mitru, secretarul, amândoi localnici, era Olimpia Satu Mare, iar eu, doctorul, susțineam Universitatea Cluj. În afara meciurilor de fotbal, vizionam împreună și filme, având astfel ocazia să le discutăm. Mai vorbeam de noutățile din sat, de politică – cu precauțiile din acea perioadă – și din când în când gustam și câte un pahar de pălincă. Într-o duminică după masă, când se transmitea partida dintre U Cluj și U Craiova, foarte importantă atât pentru preot, cât și pentru mine, a sosit în un om al bisericii, foarte agitat. – Domn’ părinte, Zoltán Csapós e pe patul de moarte și trebuie să veniți să-i faceți împărtășania. (Era singurul maghiar din sat, fusese contabilul CAP-ului și era căsătorit cu Mărioara lui Handru.) – Dar Zoltán e catolic, cum să-i fac eu împărtășania? – întrebă părintele.Read more…

Ascultând clopotele de la Omiš

Când am auzit prima oară dangătul clopotelor din Omiš mi-am amintit de o întâmplare petrecută cu mulţi ani în urmă. Cineva l-a întrebat pe fiul meu, care pe atunci avea vreo cinci-şase ani, ce voia să se facă atunci când va fi mare. „Clopotar” a răspuns acesta uimindu-ne pe toţi, deopotrivă. „De ce tocmai clopotar?” „Pentru că-mi place foarte mult cum sună clopotele”, a fost explicaţia băieţelului care peste ani avea să absolve muzicologia. Dangătul clopotelor din Omiš, reverberate de stâncile la poalele cărora este pitit orăşelul, m-a fermecat din seara în care am sosit şi până în dimineaţa plecării către casă. Clopotele băteau în zori, la amiază şi seara, iar în zilele de duminică de mai multe ori, chiar şi târziu. Începea clopotul uneia dintre biserici (după o ordine pe care nu am putut s-o descifrez) şi i se alăturau, pe rând, clopotele celorlalte patru, într-un canon încântător. În fiecare zi pe care am petrecut-o în pitorescul orăşel croat – aşezat pe o palmă de loc, străbătută de râul Cetina şi încadrată între stâncile maiestuoase şi de ţărmul nisipos al Mării Mediterane – ciuleam urechile pentru a intui dangătul clopotelor, încă înainte de a începe….Read more…

Un pământ concav, o civilizație subterană și două expediții pseudoștiințifice

Referinţe la fiinţe misterioase care ar locui în interiorul pământului abundă în folclorul a nenumărate popoare. Incorporarea acestor elemente în sânul unor organizaţii ca Societatea Thule şi, ulterior, în cadrul Partidului Nazist, este însă o elevare la un statut semioficial a unor credinţe populare în forţe supranaturale. Aparent, repetarea unor idei false sau iraţionale le conferă cu timpul rangul de “adevăr” și ele sunt adoptate de pături tot mai largi ale populaţiei. Pentru mulţi, ubicuitatea pare a fi o substituire acceptabilă a faptelor empirice. În 1871, Edward Bulwer-Lytton a publicat romanul The Coming Race/ Rasa care va veni sau The New Utopia/Noua Utopie, care a incitat imaginaţia cititorilor de pe tot globul cu istoria unei rase superioare subterane, care foloseşte forţa Vril pentru a-şi întreţine imperiul secret…Read more…

Dezacord

Spre deosebire de multe cataclisme naturale care se manifestă cu intensități diferite, mai mult sau mai puțin local, Covid-19 pare să nu cunoască granițe în spațiu și timp. Omenirea e în căutarea “glonțului vrăjit” eficient împotriva Covid-19. Pentru multe boli în trecut, “glonțul vrăjit” a fost găsit și numit vaccin. Unii consideră că l-au găsit și îl consideră vaccin anti Covid-19, deși din start diferă de vaccinurile convenționale prin modul aparte prin care pregătește sistemul imun să lupte cu boala. Faptul că i s-a dat denumirea de vaccin nu face să dispară această diferență. Există însă și alte caracteristici precum administrare, eficiență în timp, efecte secundare, posibilitatea ca cel vaccinat să se poată îmbolnăvi și a transmite apoi boala la alții – acestea, deși parțial cunoscute, nu sprijină denumirea atribuită. Pentru simplificare nu voi dezbate terminologia, ci voi remarca numai că societatea e divizată și nu în mod egal între cei care sunt pro și cei care sunt contra vaccinului. Eu, nevaccinându-mă, sunt evident în dezacord clar cu cei pro, nu din dorința de a avea o dispută, ei având argumentele lor, iar eu pe ale mele. Read more…

Vigdorisme

1. Scula-m-aș da’ nu am unde, țara dă să se scufunde !
2. Cu spatele proptit înainte, departe ajungi….
3. Sentimentul omenesc al ființei, nătărăi au fost, nătărăi sunt încă, și-or fi în neamul omenesc !
4. Vrei nu vrei, dai de evrei ! dedicație pentru antisemiți
5. Na amu’ iară fuce Arghialu’ – doctrina regionalismului.
6. Toți suntem România, dar acum suntem figuranți în războiul stelelor….
7. Am fost părtinitor cu prietenii care mi-au cântat în strună, dar m-am ferit de cei ciripitori….
8. Creșterea nivelului de trai reprezintă basmul colectiv pentru adulți propovăduit de orice regim sau conducător politic.
Read more…

Vigdorisme (II)

Singlismul este tensionata oscilație autonomă, de-o parte și de alta a axei mundi.
Prostia colectivă constituie aurul gratuit pe care alchimiștii oricărei guvernări îl folosesc cu deosebită eficiență. Mană omenească.
Statura morală este direct proporțională cu soldul din contul bancar privat.
Întotdeauna există mai jos: drumul spre abis este lung, anevoios și traumatizant. Se poate face voluntar, ajutat de rude și prieteni ori pur și simplu de destin.
Cameleonismul constituie metoda eficientă și îndeobște acceptată de societate a supraviețuirii morale cu orice preț.
Ani de zile am stat. Am lucrat la stat și n-am cugetat.
Simbolul eșecului fiecărui regim se schimbă în permanență: în comunism inginerii, în democrație economiștii, în globalism experții.
Adulterul reprezintă singurul sport pentru amatori practicat în general în tandem care nu se desfășoară în public și nu are reguli scrise.Read more…

Copii evrei în seara de Ajun, în Budapesta anului 1944

Următorul fragment din cartea autobiografică a Sarei Székely, Szurika, Éva lánya (Surica, fiica Evei) publicată în 2007, la Editura Mega din Cluj, prezintă o poveste adevărată, ai cărei protagonişti au fost copiii evrei, de la Orfelinatul Báró Hirsch, din Budapesta, prinşi în capcana asediului şi a dezlănţuirii furiei ultimelor zvâcniri ale regimului Szálasi. În perioada respectivă toţi evreii din afara capitalei Ungariei fuseseră deportaţi şi majoritatea exterminaţi, însă cei din Budapesta mai trăiau, închişi în ghetou sau în casele însemnate cu stea în şase colţuri. Orfelinatul Báró Hirsch adăpostea câteva sute de copii din Budapesta şi din provincie.Read more…

Nababul

Emil, prietenul meu la care țineam ca la un frate mai mare, a început să mă “patroneze” de la vârsta de paisprezece ani. Diferența de vârstă între noi era de zece ani, suficient ca să-i accept sfaturile. Era un bărbat înalt, bine făcut, veșnic pus pe glume. Terminase dreptul, era jurisconsult la o întreprindere din oraș. Nu era mulțumit de munca lui, visa să ajungă judecător, lucru care nu era realizabil, având în vedere originea lui socială nesănătoasă, tatăl fost proprietar de tipografie. Prietenilor mai tineri le recomanda cărți, le dădea sfaturi și îi încuraja când aveau necazuri. Mergeam împreună la filme, pe care el le alegea, la meciuri de fotbal, de rugby, etc. Avea timp de toate, scria și versuri care i-au fost publicate, dar nu era mulțumit. – Într-o bună zi o să-mi iau lumea-n cap și o să părăsesc țara asta, m-a amenințat de câteva ori. “Într-o bună zi o să-mi iau lumea-n cap și o să părăsesc țara asta”, m-a amenințat de câteva ori. La începutul anilor șaptezeci, Emil a ajuns la Viena. De atunci încolo viața lui s-a desfășurat ca un film hollywoodianRead more…

Rânduri şi gânduri despre jurnale

Aveam 13 ani când, aflată în tabăra de copii de la Năvodari, într-o zi, spre sfârșitul sejurului, jurnalul mi-a fost înstrăinat. A fost o lovitură teribilă. Vestea s-a răspândit ca fulgerul în grupul nostru, nici n-am apucat să-i constat lipsa, că am și fost alertată. Și iată-le! Niște fete, care mă priviseră chiorâș de când începuse tabăra, se hrăneau lacome cu paginile micului meu carnet portocaliu, în timp ce eu încercam să par nepăsătoare. Nu țin minte să fi plâns, sigur nu m-am bătut, căci nu mai eram un copil. În schimb, când ușa s-a deschis și făptașa a azvârlit jurnalul pe pat ca pe o cârpă stoarsă, i-am tras o palmă peste obraz. Nu a ripostat. N-am mai împărțit palme fetelor, de atunci. Jurnalele personale sunt secrete și poartă o aură de mister. Știm că acel gând e autentic, e sincer, chiar asta am simțit, nu e poveste! Oare faptul că jurnalele introspective sunt scrise, de obicei, de fete, este doar o impresie? În afară de câțiva curajoși – Mircea Eliade sau Kurt Cobain – jurnalele scrise de băieți/bărbați sunt mai degrabă mărturii ale unor aventuri, călătorii, expediții, decât consemnarea unor analize introspective. Odată cu răspândirea feminismului și depășirea rolurilor date de societatea patriarhală, femeile vor scrie, în curând, multe jurnale ale aventurilor lor temerare, poate în spațiu. Îți voi explica și ce înseamnă feminismul, dar poate știi deja, fără să-ți dai seama. Read more…

Povestea cântecului

Nu, nu mă refer la basmul cu acest nume, chiar dacă Vladimir Colin a fost unul din autorii preferați ai copilăriei mele, ci la povestea adevărată a unui cântec cât se poate de real, cântecul israelian cunoscut în întreaga lume: Hava naghila. Cu toate că nu de mult a împlinit 100 de ani, nu și-a pierdut cu nimic din popularitate, ba chiar din contră. Ne aflăm în anul 1917, în Palestina.  Primul Război Mondial e în toi.  Populația evreiască trece prin clipe foarte grele: locuitorii din Jaffa și din noul oraș Tel Aviv sunt izgoniți din casele lor, exporturile spre Europa, care erau pentru ei o importantă sursă de venit, s-au întrerupt, genocidul armean amenință să se extindă în orice moment și asupra lor…  Ofensiva britanică din toamna anului 1917 le-a adus o rază de speranță.  Evreii au sprijinit din toate puterile efortul militar britanic: mulți dintre ei, și nu numai din Palestina, s-au prezentat ca voluntari în armata britanică, organizația NILI a întreprins acțiuni de spionaj în favoarea forțelor britanice.  Și când armata condusă de generalul Allenby a cucerit Ierusalimul și cele patru secole de stăpânire otomană au luat sfârșit, bucuria nu a cunoscut margini, mai ales că abia cu o lună înainte fusese publicată Declarația Balfour, prin care guvernul britanic își afirma intenția de a sprijini stabilirea în Palestina a unui cămin național al poporului evreu.  Noua dominație britanică era văzută ca binevoitoare, progresistă, civilizată, exact opusul stăpânirii turcești.  Părea că visul milenar al evreilor era pe cale să se îndeplinească!  Atmosfera de optimism și de bucurie a acelor zile se răsfrânge în cântecul Hava naghila.Read more…

Numele celebrului sportiv Farkas Paneth e mult mai potrivit pentru o stradă clujeană decât cel al savantului fascist Nicolae Paulescu

De curând publicaţia Newsweek (https://newsweek.ro/actualitate/derapaj-la-primaria-cluj-vrea-sa-numeasca-o-strada-nicolae-paulescu-extremist-si-antisemit-notoriu) semnala demersul Primăriei Cluj-Napoca de a atribui unei străzi din oraş numele lui Nicolae Paulescu, cel care în 1922 înfiinţa, alături de A.C. Cuza, Uniunea Naţional Creştină, primul partid din Europa care adopta svastica drept simbol oficial. lescu devenea vicepreşedintele Ligii Apărării Naţionale Creştine care avea drept însemn tricolorul românesc având în centru aceeaşi svastică neagră. Nicolae Paulescu a publicat numeroase articole şi broşuri de un antisemitism virulent, având o influenţă covârşitoare asupra lui Corneliu Zelea Codreanu, întemeietorul Legiunii Arhanghelul Mihail, precum şi asupra tineretului legionar. De altfel, Nicolae Paulescu a fost membru în Senatul Legionar…Mă întreb oare de ce Primăria Muncipiului Cluj-Napoca s-a gândit să-l onoreze pe controversatul savant bucureştean Nicolae Paulescu – atribuind numele său unei străzi – şi nu pe un clujean valoros?Read more…

Rusia a atacat Ucraina. O decizie irațională

Hotărârea lui Vladimir Putin de a recunoaște cele două regiuni ucrainene: Donbas și Lugansk drept state independente cu populație rusofonă, pe care Moscova este obligată să o apere în fața așa zisei agresiuni ucrainene, să le folosească drept pretexte pentru invazia care a început, fără să se limiteze la ”protejarea” populației din cele două regiuni și, în continuare, să bombardeze puncte strategice din Ucraina, inclusiv Kievul, are și va avea consecințe distructive nu numai locale, respectiv în spațiul ucrainean, ci și europene și globale. Prin această decizie Putin a deschis o cutie a Pandorei care periclitează echilibrul geopolitic şi afectează într-o mare măsură și Rusia și poporul rus. Mulți opinau că președintele rus este imprevizibil, dar este greu de explicat logic ce l-a determinat să facă acest pas. De fapt, nu este așa, deoarece am folosit cuvântul logic și la ora actuală orice se poate spune despre Putin numai că ar gândi logic nu. Read more…

Degringoladă operațională și strategică

Într-o lume isterizată și copleșită de catastrofa umanitară din Ucraina, voi încerca să-mi păstrez cumpătul, echilibrul și să ofer – pe cât posibil – o schiță de neutră și obiectivă a situaţiei actuale. Rusia a dovedit în primele 9 zile de conflict că impresionanta sa mașinărie de război este departe de a funcționa la parametri așteptați de conducerea de la Kremlin, ba chiar de către Ucraina și aliații ei occidentali. Scopul strategic al „operațiunii speciale”, cum a fost denumită invazia Ucrainei de către Putin, și anume blitzkrieg-ul de maxim trei zile, prin care urma să fie cucerită întreaga țară vecină și instaurat un guvern marionetă Problemele logistice de aprovizionare cu muniție, carburanți și alimente ale trupelor invadatoare rusești s-au manifestat pregnant pe toate teatrele de operațiuni, dar în special în est și în nord, unde coloanele de trupe înaintează cu viteza melcului, devenind o țintă relativ ușoară pentru ucrainenii, dotați în ultima clipă de americani și NATO, cu rachete antitanc Juvelin, rachete antiaeriene Stinger, respectiv aruncătoare de grenade ucrainene ultramoderne Stugna-P. Ucrainenii mai folosesc cu succes, împotriva convoaielor rusești care înconjoară orașele, dronele turcești care au scos din luptă zeci de tancuri și camioane. Faimosul convoi de 60 de km lungime pornit din Belarus să înconjoare Kievul de la nord, a ajuns, abia acum, cu pierderi grele la marginea marii metropole. Problemele logistice de aprovizionare cu muniție, carburanți și alimente ale trupelor invadatoare rusești s-au manifestat pregnant pe toate teatrele de operațiuni, dar în special în est și în nord, unde coloanele de trupe înaintează cu viteza melcului, devenind o țintă relativ ușoară pentru ucrainenii, dotați în ultima clipă de americani și NATO, cu rachete antitanc Juvelin, rachete antiaeriene Stinger, respectiv aruncătoare de grenade ucrainene ultramoderne Stugna-P.Read more…

Avioanele supersonice de luptă

Prezentul articol are ca obiect avioanele supersonice de luptă din generația a 4-a și a 5-a, produse în Europa, Israel, Statele Unite, China și Coreea. Sunt avioane de luptă cu două motoare și aripă variabilă. Ele există în trei variante: de luptă și bombardament, interceptor și pentru apărare antiaeriană. Au fost dezvoltate și construite de un consorțiu format din British Aerospace, MBB din Germania și Aeritalia. Primul zbor în a fost în 1974. Au fost construite 990 de aeronave Tornado. Este utilizat de cele trei țări partenere și de Arabia Saudită. A fost folosit în Războiul din Golf, în Bosnia, Kosovo, Irak, Libia, Afganistan, Yemen și Siria.Read more…