Bine că l-au reales, maică ! Ce dacă a furat ?!

Potrivit constituţiei o persoană – învinuită, eventual reţinută, dar încă necondamnată definitiv – nu poate fi frustrată de dreptul de a alege şi a fi ales. Dar majoritatea covârşitoare a candidaţilor sunt propuşi şi susţinuţi de formaţiuni politice care ar putea să impună criterii de integritate. Din păcate partidele perseverează în a rula aceleaşi persoane controversate şi se pare că procedura e aducătoare de profit electoral. Care poate fi explicaţia ? Read more…

Poveste despre cea mai îngustă graniță din lume

N-am scris niciodată despre granițe, poate pentru că niciodată nu mi-a plăcut geografia.
N-am scris despre Prut, granița dintre locul unde bunicul meu e înmormântat și cel în care eu m-am născut, ca să nu trezesc gânduri și sentimente, poate de mult adormite.
N-am scris nici măcar despre inexistenta graniță dintre Israel și vecinii săi de la răsărit, poate pentru că o asemenea graniță nici nu există, sau există dar nimeni nu știe pe unde se află, sau există mai multe granițe în acea parte a Țării Sfinte. Dar eu știu încă de mic copil că există granițe, uneori cumplit de clareRead more…

Capcanele introspecției

Nu cred că omul s-a născut bun, nu cred că bunătatea există în genele noastre, dar ea se poate forma prin educație, exemplul personal, circumstanțe, o anume etică ce a evoluat la rândul său de-a lungul veacurilor și toate acestea îi fac pe oameni să devină civilizați, înțelegători, poate chiar atenți la nevole celuilalt. Și cu toate că, ceea ce vedem în jurul nostru ar trebui să ne dezamăgească, să ne creeze o viziune pesimistă cu privire la viitor, eu cred în progres, în perfectibilitatea omului, în capacitatea lui de a dirija spre o direcție mai bună dezvoltarea lumii și a speciei noastre. Știu că este o credință naivă, dar fără ea cum am putea să trăim pe acest pământ? Și totuși, recent, această convingere a mea, a fost puternic zdruncinată de două lucrări extrem de provocatoare despre prezentul și viitorul omenirii. Este vorba de volumele lui Ygal Noah Harari – ”Sapiens” și ”Homo Deus”.Read more…

Castelul de nisip

Mussa era um om cu vederi largi, carismatic; adesea critica vehement atât guvernul israelian cât și Fatah (Frontul de Eliberare a Palestinei) și mai ales Hamas. În 1995, când Ițhak Rabin i-a strâns mâna lui Yasser Arafat la întâlnirea de la Camp David, amândoi eram plini de optimism. Când Rabin a fost ucis eram împreună de gardă și niciunul dintre noi nu avea ochii uscați. De atunci lui i-a trecut și mie mi-a mai scăzut optimismul în ceea ce priviște problema palestiniană. El se considera palestinian, dar cetățean israelian. Se integrase în societatea israeliană; de fapt era un israelian de origine arabă. De multe ori îmi spunea că s-a surprins ca se gândește evreiește. Doar când avea probleme făcea uz de etnia lui arabă. Îmi spunea mai glumă mai în serios:

” Îți mai aduci aminte când erai minoritate națională în România? De câte ori aveai probleme serioase și nu reușeai să le rezolvi, aveai o “scuză, o explicație”: erai evreu! Tu acum nu mai ai avantajul minorităților de a-ți explica insuccesle, ele îți aparțin în totalitate. Eu îl am!” Am învățat împreună pentru examenul de specialitate. După câteva eșecuri am reușit să-l trecem…Read more…

Primii șapte ani

Șapte ani de existență a revistei BAABEL, mii de articole publicate, (cred) peste o sută de colaboratori, cu toții angrenați în acestă activitate literară-publicistică și probabil mii de cititori. Și după această trecere în revistă, (foarte posibil) inexactă, două întrebări se cer a fi puse. Prima se referă la motivul care îi face pe toți acești prieteni să colaboreze la o apariție electronică, fiecare împins de la spate, cred eu, de cel puțin o cauză demnă de invidiat. Îmi închipui că unii se delectează în a-și publica ideile, gândurile și mai ales comentariile legate de viața de toate zilele, pe care fiecare o duce în colțișorul său de lume, mai ales când ajunge la concluzia că evenimentele care se deapănă în jurul său merită a fi prezentate și altora, cu scopul de a fi discutate, dezbătute, întoarse pe toate fețele, mai ales atunci când eseul lor primește comentarii ale cititorilor. Pentru că presa electronică oferă fiecărui cititor ocazia de a-și exprima părerea despre cele citite, on line. Această activitate duce uneori (poate prea rar) la adevărate dezbateri, conflicte de păreri, dar după părerea mea acest aspect dă savoare revistei și satisfacție autorului… La cea de a doua întrebare, la care eu nu am răspuns și mă îndoiesc că cineva are o imagine cât de cât clară. Cine deschide poșta electronică, cine intră pe Google și caută Revista BAABEL? Cine ne citește? Read more…

Lidice – sau despre valoarea simbolurilor

În 27 mai 1942 a avut loc un atentat împotriva lui Reinhard Heydrich, șeful suprem al Securității Reichului și „protectorul”, cel mai înalt demnitar al Protectoratului Boemiei și Moraviei, „omul cu inima de fier”, cel care a organizat Noaptea de Cristal și cel răspunzător de îndeplinirea „soluției finale”. Heydrich a fost asasinat de doi luptători ai rezistenței. Hitler a ordonat represalii crunte: peste zece mii de persoane au fost arestate, mii de oameni au fost uciși sau deportați, dar în memoria colectivă a intrat mai cu seamă distrugerea satului Lidice, în 10 iunie 1942. Satul Lidice (pronunțat Lidițe) se află la vreo 20 km spre vest de Praga. De ce a fost ales tocmai el? Se zvonea că sătenii adăposteau luptători ai rezistenței. O presupunere a fost suficientă pentru a dezlănțui urgia. Toți bărbații au fost împușcați. Femeile au fost trimise la muncă silnică în lagărul Ravensbrück. Prea puține s-au întors. Iar dintre copii, câțiva au fost trimiși în Germania, pe la orfelinate, sau adoptați de familii germane, dar cei mai mulți au fost uciși. La masacrul din Lidice au pierit 340 de persoane, dintre care 88 de copii. Iar la sfârșit satul a fost ras de pe fața pământului. Din păcate nici nu a fost singurul, dar distrugerea satului Lidice a fost filmată și publicată de înșiși cuceritorii germani, pentru a sluji drept exemplu! După război satul a fost reconstruit ceva mai încolo, iar pe locul satului distrus s-a ridicat un muzeu (cel vizitat de Eugen Jebeleanu) și mai târziu un monument în amintirea copiilor uciși. Multe țări din lume și-au manifestat solidaritatea. Foarte curând satul Lidice a primit o semnificație simbolică. Comuniștii au văzut în el un simbol al rezistenței și al luptei pentru pace; mitul „Lidice” s-a păstrat și după revoluție, chiar până în zilele noastre. Până aici, povestea, chiar dacă foarte tristă, este bine cunoscută. Dar iată că în ultimul an ea a luat o întorsătură neașteptată, provocând o dispută crâncenă.Read more…

Un nume ciudat

Pe internet am descoperit un fapt ciudat: în Brazilia se folosește ca nume de botez… Adonai. Am găsit un arbitru de fotbal, un frizer, un informatician, precum și un atelier de artizanat, un hotel, o școală…Adonai?! Sună ebraic, dar de aproape cincizeci de ani de când stau în Israel nu am auzit așa un nume. Ba da, am auzit! În rugăciunea Șma Israel, Adonai Eloheinu, Adonai ehad. (Ascultă, Israele, Adonai, Dumnezeul nostru, Adonai este unic.) Cuvintele aparțin celei mai fundamentale rugăciuni a iudaismului, comparabilă poate cu „Tatăl nostru”. Nu e de mirare că niciun părinte nu a îndrăznit să-și numească astfel odrasla. V-ați putea închipui situația: „Adonai, ți-ai făcut lecțiile?” „Adonai, astâmpără-te!” E absurd! Site-urile onomastice de pe internet cunosc numele, dar nu dau niciun fel de explicații, spun doar că e un nume foarte rar. Am întrebat o cunoștință, originară din Brazilia. Răspunsul ei: numele apare uneori, mai ales în zone îndepărtate și izolate. De unde să fi cunoscut creștinii de acolo un nume atât de insolit? Răspunsul a venit parcă de la sine: conversos! Poate că numele exista de multe generații în unele familii? E timpul să mă documentez…Read more…

Poveste despre durere și căință

“Dacă cineva mi-ar pune pistolul la tâmplă și m-ar obliga să-i spun într-un singur cuvânt care e subiectul cărților mele, i-aș răspunde: familiile. Şi dacă m-ar pune să-i spun asta în două cuvinte i-aș spune: familiile nefericite. Familiile, chiar și cele mai banale, ascund în ele cele mai tulburătoare secrete. Nu în regate, imperii ori în cancelariile așa-ziselor conspirații mondiale, ci în familii se află cele mai necunoscute taine ale lumii” Așa spunea în cadrul unui interviu marele scriitor Amos Oz, cu puțin timp înainte de a pleca dintre noi. o suferință autentică, spun cei care au citit-o. Ceilalți doi frați, Fania și Daniel, îi contrazic. “Nu am fost o familie nefericită. Din cartea Galiei reiese că am fi avut un tată abuziv, aproape un sadic. Noi am cunoscut un alt Amos Oz.” În această dispută nici nu mai contează cine are dreptate. La fel ca în gluma cu rabinul, probabil că există adevăr în afirmațiile ambelor părți. contează însă un amănunt care a fost necunoscut tuturor și a fost descoperit pur întâmplător printre manuscrisele lui Amos Oz, după moartea acestuia.Read more…

Cehov, autorul unui thriller?!

Cehov a fost, într-un fel, salvatorul meu. Eram în ultimii ani de studenție și îmi căutam un drum de întoarcere la pasiunea adolescenței mele, voleiul. În ultima clasă de liceu jucasem la ”Tânărul dinamovist”, dar începutul studiilor medicale pusese capăt tendinței mele de a deveni ”cineva” în acel sport. Mentorul meu, tata, medic, a priceput imediat despre ce e vorba. Într-o seară mi-a vorbit; în cuvintele sale parcă nu-l recunoșteam pe părintele meu care niciodată nu vorbea despre aspectele intime ale vieții: – Fiule, să știi că medicina e cea mai aprigă amantă! Dacă te prinde că o înșeli, te aruncă din patul ei pentru totdeauna! Oare mai e nevoie să amintesc că orice legătură ulterioară între mine și acel sport a devenit pe loc nulă și neavenită? Au trecut anii, părintele meu a dispărut pe veci, iar eu am trecut demult de vârsta în care viața te pune la răscruce de drumuri și te obligă să iei decizii eroice. De fapt, de mult mă bătea gândul să scriu, orice, dar să scriu. Aș fi făcut-o cu plăcere, dacă cuvintele răposatului meu părinte nu mi-ar fi rămas întipărite în minte, o dată pentru totdeauna. Să scriu, da, dar numai literatură medicală. Să public, da, dar numai articole și cărți care îmi pot îmbunătăți CV-ul în vederea avansării academice. Și deodată am găsit – nici nu știu unde – următoarea declarație a celui care va deveni pentru mine mentor surogat (dintr-o scrisoare a sa către un bun prieten, în 1888): ”Mă sfătuiești să nu alerg după doi iepuri deodată, și cumva să uit de medicină… Dar eu mă simt mult mai alert, mai confortabil și mai împlinit cu mine însumi când realizez că am două ocupații în loc de una…”Read more…

Comparaţii nepotrivite

Îmi amintesc că atunci când scriam programe în limbaj COBOL (în anii 1970) existau aşa-numite cuvinte rezervate care, având un rol special, nu puteau fi folosite ca atare în corpul programului. Pentru mine cuvântul Holocaust are acelaşi statut. Utilizarea sa frecventă îi diminuează unicitatea definită în lucrările de referinţă care tratează negaţionismul sub toate aspectele lui. Multă lume confruntată cu tragedia unui masacru caută metafore cât mai sugestive şi atunci spune: holocaust şi e greu să vii cu lexiconul sau cu articolele de specialitate ca să infirmi validitatea comparaţiei, chiar dacă ea nu e potrivită. Consider că e nepotrivită pentru că Holocaustul, care a dus la uciderea a şase milioane de evrei şi a sute de mii de romi, a avut loc printr-o acţiune metodică şi consecventă, legiferată de parlamentele şi executată de guvernele ţărilor cu regim fascist, asupra cetăţenilor proprii, lipsiţi total de apărare, cu şanse aproape inexistente de a se salva. Dimensiunile şi durata Holocaustului nu pot fi comparate cu nicio altă crimă în masă.Read more…

Plăcerea de a-ţi plăti datoriile…

Postul de radio favorit anunţa de dimineaţă că de când Marea Britanie a hotărît să divorţeze de Europa, se aud din ce în ce mai multe voci care pretind că aceasta este o bună ocazie pentru bătrânul continent de a se despărţi odată pentru totdeauna de….limba engleză. Motivul? Fără Albion (mă trecuse gândul să-i rostesc numele complet, adăugând adjectivul de rigoare, dar m-am reţinut în ultimul moment), deci fără el, nu mai există nicio ţară în Europa care să posede ca limbă oficială engleza, aşa că cine mai are nevoie de ea, când avem la îndemână mult iubita franceză şi prea bine cunoscută limbă germană?!Read more…

Emoţii de mai…Cluj 2017

Minunata lună mai a Clujului, cu teii şi salcâmii înfloriţi, absolvenţi de liceu care trăiesc euforia înmiresmată a trecerii din adolescenţă în maturitatea (pecetluită de bacalaureat), se îmbină din nou cu emoţiile stârnite de Filele istoriei evreimii clujene, pe care le depănăm din nou în această lună îndoliată de amintirea deportărilor la Auschwitz (mai-iunie 1944)…Aşa e existenţa noastră evreiască în care durerea se îmbină cu nădejdea şi cu îndatorirea recuperării şi repovestirii vieţii evreiești dinainte de Holocaust, pentru ca şi generaţiile actuale (dar şi cei de vârsta noastră) să afle şi să înţeleagă cât de semnificativă a fost contribuţia evreimii clujene la istoria şi progresul Oraşului Comoară.Read more…

Israelul nu se află într-o perioadă fastă

. Au fost în ultima perioadă câteva evenimente care prin consecințele lor afectează Israelul pe plan extern și intern. Vin din diferite direcții dar nu sunt de bun augur chiar dacă, la prima vedere, unele ți-ar da satisfacții. Și în această enumerare vreau să încep cu mutarea Ambasadei americane la Ierusalim. Am mai scris despre subiect atunci când președintele Trump şi-a anunțat decizia. Am scris atunci ce l-a îndemnat să o facă – nu atât marea dragoste față de Israel (deși recunosc, se declară un prieten al Israelului și încearcă să apere până la un punct interesele țării), ci motive de politică internă și anume respectarea unei promisiuni făcute în campania electorală care a atras voturile a sute de mii de alegători…creștini. Adevărul este că argumentele, pe baza cărora președintele american a decis să modifice atitudinea de 20 de ani a administrației americane, au fost destul de convingătoare. Numai că Trump nu s-a gândit sau, mai bine zis, nu a ținut cont de consecințe. Ele s-au și concretizat, pe de-o parte prin condamnarea Statelor Unite la ONU, pe de-altă parte, prin protestele palestinienilor. Lucrurile s-au mai liniștit după aceea, deoarece perspectiva era pe termen lung. Am revenit la subiect deoarece și Donald Trump…a revenit, anunțând mutarea iminentă (în luna mai) a ambasadei…Read more…

Acest Centenar ciudat

Dacă socotim că Anul Centenar se referă la aniversarea Unirii de la 1918, mai exact a Marii Adunări de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când Transilvania a proclamat unirea cu Ţara, atunci am putea spune că odată cu festivităţile de Ziua Naţională a României anul jubiliar s-a încheiat. După părerea mea, acordul final – petrecut într-o zi geroasă, dar însorită – a fost destul reuşit. Lume multă, parade militare, inaugurare de monument, discursuri solemne (decente), multe steaguri şi cocarde, muzică şi dans popular, entuziasm, focuri de artificii şi foarte puţine incidente neplăcute… Din păcate, printre ele s-a numărat şi scurtul film de propagandă proiectat la şedinţa solemnă a Guvernului României ţinută la Alba Iulia. În acest film – alături de alte neadevăruri netoxice – a fost amintită cu mândrie naţională şi descoperirea insulinei, legată de numele savantului Nicolae Paulescu care – de fapt – nu descoperise insulina, în schimb a avut o contribuţie „ştiinţifică” majoră la „teoria inferiorităţii rasei evreieşti”… Festivităţile şi serbările de 1 Decembrie 2018 vor rămâne, cu siguranţă, în amintirea copiilor îmbujoraţi care agitau steguleţe. Şi nu numai în memoria lor.Read more…

23 August – după 75 de ani

Din păcate, din cauza abordării de către regimul comunist a ceea ce s-a întâmplat la 23 august, festivismul deșănțat, ascunderea adevărului istoric, au determinat pe undeva denaturarea acestui punct de cotitură istoric pentru soarta României, la care a contribuit, de ce să nu recunoaștem, felul în care ne-au tratat marile puteri după terminarea războiului, neținând cont de cele opt luni în care România a făcut mari sacrificii de partea Aliaților. Astăzi, la 75 de ani după 23 august, există mai multe școli de gândire legate de această dată. Istorici obiectivi subliniază că dacă nu am fi trecut de partea Aliaților, tăvălugul rusesc ar fi nenorocit țara și este foarte posibil că nu am fi recuperat nici Ardealul de nord. Teoria că Antonescu ar fi obținut de la Aliați condiții mai bune decât regele Mihai, respectiv coaliția care a negociat cu Moscova, este o aiureală deoarece zarurile erau de mult aruncate, Aliații au împărțit deja sferele de influență, statele est-europene urmau să trateze armistițiile numai cu Moscova. De-altfel Antonescu nici nu a vrut să trateze cu aliații, nu a vrut să părăsească Germania, poate credea în ”arma minune” care, spre norocul nostru, întârzia comparativ cu progresele din Statele Unite, realizate în mare parte de oamenii de știință refugiați din Germania sau din țările aliate sau ocupate.Read more…

Baabel împlineşte 8 (opt) ani. Dare de seamă şi o porţie de îngheţată …prăjită.

Tortul aniversar al acestui an ar trebui ornat cu opt lumânări sau – după cum se obişnuieşte mai nou – cu o lumânare sub forma cifrei 8. Adevărul e că cifra opt m-a fascinat întotdeauna prin faptul că e continuă, pare a nu avea început (şi nici sfârşit) şi dacă o răstorni se transformă în semnul matematic al infinitului… În acelaşi timp este unul dintre numerele magice din fizica nucleară[1] şi – luându-mă după denumire – este cel mai aproape de… optim. (DEX: cel mai bun; minunat, excelent, grozav). Din cele arătate mai sus cel de al optulea an din Baabel avea auspicii din cele mai bune. Această predicţie s-a şi validat, în ciuda acestui an… ciudat, invadat de coronavirus, sau poate tocmai datorită acestei circumstanţe, întrucât izolarea a stimulat atât autorii cât şi cititorii să petreacă mai mult timp în spaţiul baabelian. În cei opt ani de existenţă Baabel a căpătat notorietate, articolele publicate în revistă sunt citate ca referinţe şi preluate în presa online şi cea tipărită şi am obţinut şi numărul serial din registrul internaţional al periodicelor (ISSN). Read more…

Nimic nou… și totuși…

Acordurile de la Oslo, de la începutul anilor 90, între Israel și OLP (Organizația de Eliberare a Palestinei) au avut ca urmare imediată instalarea unei autorități palestiniene atât pe malul vestic al Iordanului (așa numita West Bank), cât și în fâșia Gaza. Idila israelo-palestiniană nu a durat prea mult, răzmerița cunoscută ca Intifada a doua (2000-2004) a produs nenumărate victime de ambele părți, dar după dispariția marelui terorist Yaser Arafat, relațiile dintre statul evreu și administrația palestiniană au luat aspectul unei căsnicii de conveniență, în care nicio parte nu e mulțumită, însă cu puțină bunăvoință se poate găsi un modus vivendi. De-a lungul anilor, eșecul tratativelor de pace a avut ca efect o situație în care și israelienii și palestinienii așteptau vremuri mai propice pentru a ajunge la o soluție cuprinzătoare, adică un tratat de pace. Cu alte cuvinte, un fel de statu quo ante. Cu timpul s-a dovedit că entitatea palestiniană nu este unică, cel puțin din punct de vedere economic. În timp ce populația Malului de Vest începuse un drum de refacere economică, Gaza rămânea un teritoriu sărac și în afara intereselor israeliene și palestiniene laolaltă.Read more…

Rusia a atacat Ucraina. O decizie irațională

Hotărârea lui Vladimir Putin de a recunoaște cele două regiuni ucrainene: Donbas și Lugansk drept state independente cu populație rusofonă, pe care Moscova este obligată să o apere în fața așa zisei agresiuni ucrainene, să le folosească drept pretexte pentru invazia care a început, fără să se limiteze la ”protejarea” populației din cele două regiuni și, în continuare, să bombardeze puncte strategice din Ucraina, inclusiv Kievul, are și va avea consecințe distructive nu numai locale, respectiv în spațiul ucrainean, ci și europene și globale. Prin această decizie Putin a deschis o cutie a Pandorei care periclitează echilibrul geopolitic şi afectează într-o mare măsură și Rusia și poporul rus. Mulți opinau că președintele rus este imprevizibil, dar este greu de explicat logic ce l-a determinat să facă acest pas. De fapt, nu este așa, deoarece am folosit cuvântul logic și la ora actuală orice se poate spune despre Putin numai că ar gândi logic nu. Read more…

Rashomon 

Poate că unii cititori cunosc subiectul, dar îmi închipui mulți se vor mira:  Rashomon?  Asta ce mai e?  Este vechea poartă, demult dărâmată, a cetății Kyoto (Japonia).  Ei și? De fapt Rashomon înseamnă mult mai mult.  Este o legendă japoneză medievală, pe care se bazează o nuvelă scrisă de Ryūnosuke Akutagawa acum un secol, pe care se bazează filmul lui Akira Kurosawa de prin 1950, Notă de subsol: De fapt filmul se bazează pe două nuvele ale aceluiași autor: Rashomon și În pădure. pe care se bazează piesa de teatru americană scrisă de Fay și Michael Kanin prin 1960, etc., etc.  În japoneza modernă Rashomon a devenit sinonim cu dispută.  Și în ultimă instanță este o noțiune filosofică după care realitatea este mai complexă decât o percepem noi, adevărul este subiectiv și fiecare om îl înregistrează în felul lui.  Stabilirea adevărului absolut este foarte problematică.  Ideea acestui articol mi-a fost sugerată de eseul publicat în Baabel, de către Gheorghe Moldovan despre adevărul istoric și de comentariile care i-au urmat. Interesant că în Japonia medievală exista deja concepția că adevărul nu este absolut, ci „depinde pe cine întrebi”. Read more…