Gentrificarea

Dec 28, 2023By

Zilele trecute am luat-o pe nepoata noastră cea mare la o zi de relaxare la un mall din Tel Aviv. Cum ei nimic nu îi scapă și este foarte curioasă din fire, s-a oprit lângă o reclamă care arăta niște blocuri turn în curs de construcție în nordul Tel Avivului. Nepoata s-a întors spre mine și m-a întrebat: “De ce nordul orașelor este de obicei mai înfloritor și locuitorii sunt mai înstăriți decât în sud?” Cunoșteam acest lucru în Israel, dar niciodată nu m-am întrebat de ce. Nordul orașului Rehovot, acolo unde locuiesc eu, găzduiește celebrul Institut Weizmann și Facultatea de Agricultură și, fără discuție, locuitorii din nordul orașului au un statut social mai ridicat și probabil sunt mai înstăriți decât cei din sud. Acest fenomen este și mai pronunțat la Tel Aviv astfel încât în glumă (sau în batjocură) cei din sud îi numesc pe cei din nord țfonim (nordici), iar cuvântul de argou țfonbonim a devenit o poreclă pentru băieții de bani gata. Tel Avivul este numit chiar Medinat Tel Aviv (Statul Tel Aviv), el fiind nu numai centrul economic al Israelului, ci și centrul vieții culturale și boeme. Dacă mă gândesc bine, acest lucru se aplică și Europei de Nord față de cea de Sud, Americii de Nord față de cea de Sud, Italiei de Nord față de cea de Sud, etc. Dar care este explicația? Care sunt factorii care intervin în alegerea domiciliului? De ce unii preferă nordul și nu sudul? Cercetând pe Internet articole legate de preferința locului unde am vrea să trăim, m-am oprit la cuvântul Gentrification.Read more…

Dec 28, 2023 16 comments

Primul rid

Aug 8, 2024By

În acea dimineaţă am ajuns prima la birou. Mi-am scos pudriera din poşetă şi înainte de a-mi aranja obrajii îmbujoraţi şi uşor transpiraţi după efortul urcării străzii Republicii, am observat cu stupoare că în jurul gurii îmi apăruse (din senin) o linie, ca o trăsătură fină de condei. Un rid! Nu-mi venea să cred. Încă nu împlinisem 27 de ani şi tocmai cu câteva zile în urmă, când ne-am clătit ochii la raionul de cosmeticale cu Feli, colega mea de birou, şi am cerut un produs nou (un tub pe care scria ceva în poloneză), vânzătoarea ne-a spus: „E o cremă antirid, voi sunteţi prea tinere şi încă nu aveţi nevoie!” Ridul neobrăzat de pe obrazul meu contrazicea afirmaţia vânzătoarei, infirmându-i competenţa şi întristându-mă peste măsură. Eram gata-gata să izbucnesc în plâns, când am auzit din prag vocea sonoră a lui Piţi, colegul meu înalt, mereu pus pe şotii, cu doar câţiva ani mai mare decât mine, dar cu o alură de etern adolescent. – Ce-i cu tine, Andreluţa? Ţi s-au înecat corăbiile? – Mi-a apărut un rid! Piţi, unul dintre cei mai harnici şi talentaţi informaticieni de la Cercetare, venea la lucru în zori pentru a-şi rula netulburat programele în Sala Calculator, iar de la ora opt (când începea programul nostru) îşi făcea rondul prin birouri pentru a afla noutăţile şi a le duce mai departe. Era un fel de mesager hazos şi sfătos care poposea pe la colegii de la toate etajele. Silueta lui înaltă umplea încăperea, umorul său debordant ne descreţea frunţile şi avea un talent special de a-şi imita colegii (şi şefii). În scurt timp tot Centrul a aflat de păţania mea. Piţi mă maimuţărea, privindu-şi palma (care înlocuia oglinda), luând o mină disperată şi oftând „Uite, mi-a apărut un rid! De unde o fi răsărit?!” Pot spune cu mâna pe inimă că primii trei ani şi jumătate din „câmpul muncii”, petrecuţi la Centrul Teritorial de Calcul Electronic (CTCE) Cluj, au fost cei mai frumoşi din cele peste patru decenii pe care le-am lucrat înainte de pensionare.Read more…

Aug 8, 2024 6 comments

Tov. Rusu

May 15, 2025By

Tovarășul Rusu era vecinul meu de palier. Niciodată nu ne-am fi gândit să-i spunem altfel. În apelativul acesta nu era nicio batjocură, doar recunoașterea unei apartenențe. Era un om mai în vârstă, cu părul alb. Evident că era securist, toți copiii din bloc știam. Auziserăm la Europa Liberă ca în România ceaușistă, unul din patru români era securist. Pe palierul nostru de patru apartamente nu aveam nicio îndoială cine e acesta, pentru că – aflaserăm noi – securiștii te trag de limbă și sunt simpatici. Tovarășul Rusu era un om foarte simpatic. Avea umor și îi plăcea fotbalul. Dar mai avea o trăsătură – cea mai importantă – care îl dădea în vileag: el nu se plângea niciodată. În vreme ce părinții noștri cârcoteau pe la cozi, tovarășul Rusu avea mereu același zâmbet care îi dezvelea un dinte de aur. Și mai era ceva: spre deosebire de noi, tovarășul Rusu nu își pusese antenă de sârbi. – Ce rost are, dacă nu știu sârbește? Eu pe românii mei vreau să-i văd. Problema era că de la o vreme românii lui nu mai transmiteau meciurile din Campionatele Mondiale care îi plăceau atât de mult tovarășului Rusu. De fapt, românii nu mai transmiteau niciun fel de competiții sportive. Dar nici atunci nu am văzut pe fața lui vreo urmă de supărare.Read more…

May 15, 2025 18 comments

„Sărbătoarea Sărbătorilor” – un eveniment cultural major la Haifa

Dec 25, 2025By

Unul dintre evenimentele cel mai strâns asociate cu perioada sărbătorii Hanuka la Haifa este festivalul „Sărbătoarea Sărbătorilor” (Holiday of Holidays), care are loc în fiecare decembrie încă de la începutul anilor ’90. De-a lungul anilor, festivalul a devenit un reper important în calendarul cultural al orașului și o expresie clară a caracterului său multicultural. Ce este „Sărbătoarea Sărbătorilor? Festivalul a avut loc pentru prima dată în decembrie 1993, un an în care Hanuka, Crăciunul și una dintre sărbătorile musulmane au avut loc într-un interval de timp foarte apropiat. Această coincidență a dat naștere ideii unei celebrări comune a luminii, culturii și identității. De atunci, festivalul a devenit o tradiție anuală, chiar și în anii în care nu există o suprapunere completă a datelor sărbătorilor.Read more…

Dec 25, 2025 14 comments

In memoriam Mihai Dragolea. Amintiri despre un coleg matinal

Jun 23, 2016By

Mihai Dragolea îmi părea un adolescent la prezentul continuu, un visător cu sufletul însetat de iubire. Erudit şi profund, dar vulnerabil, incapabil de apărare în faţa agresivităţii incompetenţilor infatuaţi. Nu era în stare să lupte cu inamicii altfel decât transformându-i în personaje groteşti şi ţintuindu-i în coloana unei tablete sau între copertele unei cărţi… Şi a fost învins. Lovitura de graţie i-a fost aplicată în vara lui 2013, de «marea sortare» din instituţie (care nu avea în nici un caz obiectivul să păstreze valorile autentice)… Umbra dezamăgirii l-a cotropit pe Mihai. S-a retras la Petroşani, oraşul său natal, şi curând şi-a început drumul către staţia terminus.Read more…

Jun 23, 2016 0 Comments

Despre Klara Szűcs, după şaptezeci de ani

Dec 21, 2017By

În 1945, foarte tânăra supravieţuitoare a Holocaustului folosea materialele procurate în sărăcia de după război, pentru a sluji arta şi adevărul. Pentru a se reconstrui pe sine însăşi. Cine priveşte portretul fetiţei surâzătoare şi o cunoaşte adică nu a uitat fotografia făcută cu doar un an înainte, în care aceeaşi fetiţă, prigonită, privea chinuită lumea necruţătoare din preajma ei, poate recunoaşte în desenul în cretă colorată al Klarei Szűcs, incredibila flexibilitate sufletească a copilăriei. Pe care o poate regăsi în supravieţuitoarea unei generaţii exterminate, căreia iubirea ocrotitoare i-a redat bucuria de a trăi. Şi poate aprecia, plin de emoţie şi recunoştinţă, empatia tinerei pictoriţe.Read more…

Dec 21, 2017 2 comments

Agnes Vass (Agy)

Jul 26, 2018By

Deși m-am născut la Brașov, mă consider clujeancă get-beget. Acolo, pe malurile Someșului, mi-am petrecut copilăria și tinereƫea la Liceul Eminescu – sau, cum mai era cunoscut, Liceul Principesa Ileana, acolo mi-am completat cultura generală. Eram o fată căreia îi plăcea grozav să citească și să asculte muzică. Mult timp mi-am petrecut la “Cantină”, unde se întâlneau studenƫii și elevii evrei și unde se desfășura și o activitate culturală care mi-a îmbogăƫit viaƫa. Ȋncă nu ajunsesem la cursurile de psihiatrie ale Prof. Sîrbu și Rîndașu, dar eram deja hotărâtă că vreau să devin psihiatră. Ştiam cât de greu este să tratezi bolile sufletești, mai greu decât cele ale corpului. La scurt timp după ce am “aliat”, am devenit stagiară la Spitalul Universitar Hadassah din Ierusalim, unde a trebuit să învăƫ un alt gen de medicină decât cea pe care o știam din Cluj.Read more…

Jul 26, 2018 1 comment

Mic extemporal în limba română

Dec 6, 2018By

Iusup, rezident în anestezie, a terminat facultatea de medicină la Iași, în limba română pe care o vorbea fluent. Era rezidentul a cărui tutore am fost pe durata primilor trei ani de specializare. Îi ziceam “Nelu” și nu numai eu, el spunându-mi tată și din cauza diferenței de vârstă dintre noi. Cu o ocazie când am luat prînzul împreună la cantina spitalului, am stat la masă cu o femeie mai vârstă, voluntară. Auzindu-ne vorbind românește, l-a întrebat pe Nelu :

– Dumneata , de unde ești de loc ? Vorbești foarte frumos românește… I-am făcut semn cu piciorul, pe sub masă.

– Din Iași, doamnă.

– N-ai de loc accent de moldovean!

De câte ori ne întâlneam cu medici de alte specialități care vorbeau românește sau au studiat în România, arabi sau evrei , ”Nelu” îi numea “de-ai noștri” .Read more…

Dec 6, 2018 2 comments

Rabinul care cânta la vioară

Nov 21, 2019By

Într-una din sâmbetele de pe vremea rezidenței, când făceam de gardă la MICU, unitate de terapie intensivă mobilă, am fost solicitați de urgență la o sinagogă, într-un cartier al orașului. La sosire am găsit un om care își pierduse cunoștința. Zăcea întins între bănci, iar rabinul templului îi făcea masaj cardiac, înconjurat de enoriașii uluiți. Era probabil un stop cardio-respirator, ca urmare a unui infarct miocardic. Timp de douăzeci de minute l-am resuscitat pe bolnav împreună cu paramedicii. După ce pulsul pacientului a revenit, l-am luat în ambulanță, continuând tratamentul. Eram gata de plecare, când rabinul a fugit spre noi, cerându-ne să-l luăm și pe el la spital. După ce am ajuns cu pacientul la urgențe și l-am predat echipei de gardă, l-am întrebat pe rabin: Rebe, azi e sâmbătă, cum de te-ai urcat într-o mașină, adică o ambulanță? Când e vorba de viața unui om, sau ceva care spre binele unui semen al tău, primești de la Autoputernicul dezlegare de rigorile șabesului, îmi răspunse rabinul.Read more…

Nov 21, 2019 13 comments

15 iunie 1967

Jun 11, 2020By

Cititorului care ridică din sprâncene a mirare, la vederea acestui titlu, îi voi divulga că aceasta era data de susținere a Examenului de Stat, în vederea obținerii Diplomei de Inginer. Susținerea se făcea în fața Comisiei de examinare și analiză a proiectului. Pe atunci eram student în ultimul an la Facultatea TCM (Tehnologia Construcțiilor de Mașini), departamentul MUPC (Mașini și Utilaje pentru Prelucrări la Cald) din cadrul IPBv (Institutul Politehnic din Brașov). Proiectul îl predasem la secretariat conform instrucțiunilor: cu o lună înaintea susținerii, în coperți cartonate, pe care erau înscrise cu litere de bronz titlul și autorul lucrării, precum și numele îndrumătorului, prof. Constantin Wanyorek…Doar că, începând cu din 5 iunie (1967), știrile de la radio, pe care le auzeam la difuzorul din camera de cămin, erau pentru mine deosebit de îngrijorătoare: izbucnise Războiul de Șase Zile. Radio Bucureşti transmitea informaţiile furnizate de agenţiile de ştiri ale alianţei anti-israeliene (Egipt, Iordania şi Siria), conform cărora forțele lor armate se îndreaptă din trei direcții diferite către Tel-Aviv, Ierusalim și Haifa. În paralel, Uniunea Sovietică și statele socialiste satelite, care sprijineau alianța statelor arabe, rupeau rând pe rând relațiile diplomatice cu Israelul; România încă nu o anunțase. Situația părea un dezastru total: simțeam că sloganul “aruncaţi-i pe evrei în mare”, începea să capete contur… În ceea ce mă privește, îmi puneam întrebarea care ar putea fi poziția Comisiei, în conjunctura politică creată; cu toate că, teoretic, n-ar fi trebuit să existe nicio legătură.Read more…

Jun 11, 2020 14 comments

Iehuda Barkan răpus de Covid

Oct 29, 2020By

Sâmbătă, 24 octombrie 2020, dimineața, după o luptă cruntă de peste o lună, Iehuda Barkan, cel mai celebru actor de filme din Israel, a cedat în faţa virusului ucigaș. Avea 75 de ani. Înmormântat a avut loc la 25 octombrie, cu participarea a numai 200 de persoane, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Cât de celebru și de iubit era se poate vedea din nenumăratele pagini de Google care anunță moartea lui. Știrile de seară ale posturilor de televiziune israeliene au debutat cu anunţul acestei veşti tragice, căreia i-au alocat mai mult de un sfert din durata emisiunii. Este pentru prima oară când văd așa ceva în Israel, unde subiectele mondene sau sportive nu intră la știri. Benjamin Netanyahu, care a ținut o conferință de presă la ora 21.00 despre înțelegerea cu Sudanul, a început prin elogierea lui Iehuda Barkan. Este o onoare nemaiauzită. Iehuda Barkan a pus bazele cinematografiei populare israeliene prin talentul lui enorm și prin felul în care știa să se facă îndrăgit de toată lumea.Read more…

Oct 29, 2020 6 comments

Sportivi evrei de top din România

Aug 26, 2021By

În timp ce vizionam jocurile olimpice de la Tokyo, m-am gândit adesea la un număr de sportivi evrei din România, care par să fi fost uitați de-a lungul anilor, și nu numai sportivi oarecare, aproape necunoscuți la timpul lor, ci chiar vedete de renume mondial, cu care ne-am mândrit odată și care au rămas în palmaresul timpului. Fără îndoială, cea mai mare vedetă sportivă produsă vreodată în Romania, și nu numai printre evrei, a fost Angelica Rozeanu, care, dacă tenisul de masă ar fi fost un joc olimpic în acele timpuri, așa cum este acum, ar fi fost recunoscută drept cea mai mare campioană, fără egal între ceilalți competitori.Read more…

Aug 26, 2021 6 comments

Ajutând refugiaţi din Ucraina. Impresii de voluntar (I)

Mar 13, 2022By

Niciodată nu mi-aş fi imaginat că ceea ce am citit în cărţi şi am văzut în filmele despre război  le-aş fi putut vedea aievea, în zilele acestea, cât am fost voluntar în Tabăra pentru Refugiați Siret și într-o sală de sport a unei școli, special amenajată pentru a primi refugiați. Nu mi-aş fi putut închipui că voi ajunge să trăiesc eu zile în șir în care să aud vorbindu-se de război și să văd copii, vârstnici, bărbați și femei fugind din calea lui. conduceau spre corturile amenajate în tabără pentru a se odihni și ulterior pentru a-i amprenta și fotografia. Prima mea zi de voluntariat a fost de 20 ore, iar după o zi de odihnă am revenit în tabăra pentru refugiați Siret pentru încă o tură de noapte de 12 ore. * copii, dar mai apar între ei si câtiva bărbaţi. Ei au reuşit să treacă frontiera. Cei mai mulţi poposesc în gară doar câteva ore, unii trebuie cazaţi peste noapte, dar aproape toţi îşi continuă călătoria către Budapesta şi de acolo mai departe… Nu se ştie încotro.Read more…

Mar 13, 2022 23 comments

Relația dintre medici și pacienți de-a lungul timpurilor

Nov 3, 2022By

Within every patient there resides a doctor, and we as physicians are at our best when we put our patient în touch with the doctor inside. (În fiecare pacient există un doctor, iar noi, medicii, suntem cei mai buni dacă reușim să punem în legătură pacientul cu doctorul său lăuntric.) – Dr. Albert Schweitzer. Din acest motto se pot trage cel puțin două concluzii: una că pacienții trebuie ascultați cu atenție, fiindcă ei își cunosc cel mai bine simptomele, iar a doua, mai modernă, că mulți pacienți se consultă cu “Dr. Google” înainte de a merge la medic. Multe boli au o componentă psihosomatică, de exemplu vezica sau colonul iritabil, migrena, fibromialgia, etc. Ca urmare, o vorbă bună și compasiunea doctorului pot ajuta la vindecare. Aș adăuga și psihoterapia, meditația, mindfulness (concentrarea atenției la ceea ce simțim) și alte metode de medicină alternativă. Termenul “pacient” vine de la cuvântul latin paciens, care presupune răbdare și tolerare pasivă a suferințelor și intervențiilor medicale. Acest lucru îl pune pe pacient într-o poziție de inferioritate față de medic.Read more…

Nov 3, 2022 36 comments

O viață ca în… serialele turcești

Jun 1, 2023By

Într-un articol recent promiteam că nu voi mai scrie despre rudele mele, dar m-am gândit totuși că merită cunoscută viața unei persoane care a emigrat în Israel din motive cu totul diferite de ale celorlalți veri ai mei. Poate că nu este un caz unic, dar viața acestei verișoare a fost cu totul deosebită, ea amintește de cele din serialele turcești pe care le-am văzut recent. Iată de ce m-am decis să scriu despre viața Cocăi. Nu pot defini exact gradul de rudenie dintre noi. Bunicul meu matern era văr cu tatăl ei și noi am numit-o dintotdeauna verișoară. Am cunoscut-o de când era copil. Eu eram elevă și de fiecare dată când plecam cu mama în vizită la Botoșani treceam şi pe la ei. Era o familie înstărită care locuia pe o stradă cu oameni avuți. Când m-am întors din Transnistria, tatăl ei a fost printre primii care au venit să mă vadă. După 23 August 1944, toată familia s-a mutat la București și de atunci primeam ştiri de la ei doar prin intermediul mamei mele. În 1947, când m-am măritat și m-am mutat la București, am revăzut-o și pe Coca, pe atunci elevă de liceu. Era frumușică și învăța bine, dar nu ştia ce drum dorea să-şi aleagă în viaţă. Spre surpriza mea și a soțului meu, am aflat de măritișul ei precipitat. În clasa a XI-a s-a căsătorit cu un băiat evreu pe care eu nu-l cunoșteam. Era muncitor la o fabrică. Această căsătorie mi s-a părut stranie. Pe noi nici nu ne-au invitat la nuntă. După câteva luni a urmat divorțul. Coca mi-a povestit că soțul ei voia să plece în Palestina, iar ea nu voia să-l urmeze.Read more…

Jun 1, 2023 3 comments

”Fetița cu piciorul”

Jan 25, 2024By

M-am născut cu șase degete la piciorul drept. Din fericire, degetul în plus, care era lângă degetul mare, spre exterior, mi-a fost tăiat cu o foarfecă, chiar la maternitate, de medicul care ne-a primit, pe mama și pe mine, la câteva ore după ce fusesem născută acasă, în prezența moașei cartierului. Asta a făcut ca în primii ani de viață, după ce schimbasem mersul de-a bușilea cu mersul biped, să mă deranjeze încălțămintea purtată pe piciorul drept. Odată cu creșterea labei piciorului, din rădăcina degetului tăiat crescuse ceva ca un mont bătrânesc. Îmi era tare greu la mers, dar cei apropiați doar bănuiau deranjul, nesimțind pe ”piciorul” lor dificultatea mea. Cel mai comod era când umblam desculță. Pentru că urma să înceapă școala, doctorii i-au recomandat mamei să nu amâne internarea mea într-un spital unde să mi se scoată chirurgical ”montul”. Acest mont era parte a degetului tăiat, adică era ca o rădăcină de plantă, rădăcină care crescuse în continuare, chiar dacă fusese tăiată tulpina.Read more…

Jan 25, 2024 14 comments

Despărţiri

Aug 22, 2024By

O vorbă din trecut spune că “a pleca înseamnă a muri puţin”, dar oare a te despărţi nu înseamnă acelaşi lucru? Despărţirea este o experienţă însoţită de incertitudini provocate de o situaţie sui-generis pe un teren nou, încă neexplorat, cu teama că lucrurile se vor putea schimba, că relaţiile interumane nu vor mai fi cele dinainte. Despărţirea de un om apropiat este o încercare complexă, cu multiple faţete și asupra căreia voi zăbovi mai jos. Despărţirile mele au fost felurite şi uneori definitive, cred că cele definitive sunt cele cu un impact mai apăsător asupra sufletului. Moartea este cu certitudine cauza cea mai totală, definitivă, dar există uneori despărţiri care o preced pe cea finală. Am trecut și prin astfel de momente, în care am sperat că despărţirea nu va fi definitivă. Dar alteori, atunci când îţi iei rămas bun, cu o îmbrăţişare caldă, cu câteva sărutări pe obraz, însoţite de un uşor optimism, uneori doar un simulacru, ştii că o faci pentru ultima oară. Fiind destul de sentimentală, astăzi, la despărţirea de prietena mea Biti Caragiale, am reuşit să-mi reţin tristeţea în suflet și să nu mi-o exprim pe dinafară. Când te desparţi de un om ajuns la venerabila vârstă de 104, atunci când acesta o porneşte pe cărări depărtate geografic de cele unde a trăit o bună parte a vieţii, te gândeşti desigur, dacă vei avea şansa să-l reîntâlneşti la fel de conştient şi energetic, cu aceeaşi dorinţa constantă de a afla lucruri noi, de a experimenta confruntări cu bogăţia și varietatea cărţilor, a fotografiilor sau a muzicii oferite de concertele care ajung în oraşul nostru. După ce a trăit 34 de ani în Israel, Biti se mută la Paris, în compania fiului şi a norei sale.Read more…

Aug 22, 2024 26 comments

Unchiul Jóska din Braşov, croitor de damă

May 29, 2025By

După noaptea bucuriei nemăsurate a triumfului raţiunii în alegerile din România a venit dimineaţa duşului rece, legat de situaţia economică dificilă pe care guvernul instalat de noul preşedinte va trebui s-o gestioneze. Atunci i-am zis soţului meu „Exact ca în ziua de după nunta unchiului Jóska.” Mulţi ani nu l-am cunoscut personal pe unchiul Jóska. Auzisem de el doar sporadic, din poveştile fraţilor Farkas, verişorii tatii. De fapt, nu erau chiar verişori, ci mai degrabă „unchi de-al doilea” apropiaţi ca vârstă cu tatăl meu. Mama lor fusese sora cea mai mică a străbunicii mele Rachel Fischmann (născută Oppenheim), din Bănişor.  Jóska (pe numele său întreg József Farkas) era fratele lor după tată, adică fiul vitreg al surorii străbunicii mele Rachel. Curioasă să descopăr crâmpeie din trecutul familiei mele spulberate de Holocaust, am profitat de răgazul petrecut la Braşov, între două trenuri, pentru a-l cunoaşte pe József Farkas. Îi telefonasem în prealabil şi, foarte amabil, m-a invitat să-l vizitez: „Locuiesc chiar în spatele Hotelului Aro. E uşor de găsit”. Legătura de rudenie dintre noi era destul de îndepărtată și nu prea știam la ce fel de primire să mă aștept. Am găsit destul de uşor casa, am urcat la etaj şi am sunat. Mi-a deschis un bătrânel scund, cu ochelari cu ramă groasă şi  un zâmbet larg: „Pofteşte, pofteşte, te-am aşteptat cu masa pusă!”Read more…

May 29, 2025 7 comments

Miniatură cu tata

Jan 8, 2026By

Tatăl meu a fost omul cu firea cea mai senină pe care și-o poate cineva imagina. Ceea ce îl caracteriza mai presus de orice era bunăvoința, buna intenție și înțelegerea pentru oameni, cu nevoile lor, cu necazurile și grijile de care are parte fiecare. M-a învățat relativ puține lucruri, dar erau lucruri esențiale. M-a învățat să nu-mi fie frică de nimic, niciodată – ceea ce desigur că nu am putut aplica întotdeauna, dar îndemnul lui a fost puternic, de neuitat și nu o dată benefic. Tata m-a mai învățat să acord credit omului pe care îl văd supărat și agresiv, să înțeleg că aceste stări nu sunt despre mine, ci sunt despre el și despre necazurile de care omul se lasă copleșit. El se străduia să înțeleagă oamenii și să găsească explicația favorabilă lor – asta este bunăvoință pură. De altfel, era și extrem de sensibil și empatic și privea lumea printr-o lentilă a bunei intenții neabătute.Read more…

Jan 8, 2026 14 comments