Această povestire se bazează pe un jurnal de călătorie publicat în 1909, în revista Das Heilige Land (Țara Sfântă), care apărea în Germania, la Köln. Autorul, abatele Louis Heidet (1850 – 1935) era alsacian de origine. Între 1890 și 1907 a fost atașat la Patriarhatul Latin (catolic) din Ierusalim, apoi a fost capelan la Tantur, lângă Betleem “Pe la sfârșitul lui aprilie, vechiul meu prieten F.K., originar din Baden dar locuind de ani de zile la Ierusalim, m-a invitat să-l însoțesc într-o călătorie de plăcere la izvoarele termale de la Callirrhoe. ” Read more…
În zilele grele pe care le trăim, turismul este un lux după care putem doar să tânjim, să facem plimbări virtuale, sau să ne plimbăm printre amintiri… Și precum am mai spus, nu cunosc niciun alt loc în lume unde mă plimb cu mai multă plăcere decât la Praga. Tot timpul sunt cu ochii în sus, mă fascinează arhitectura. Într-o toamnă am petrecut câteva zile la Praga împreună cu o prietenă din copilărie. Ea a observat: „Ce frumoase sunt trotuarele la Praga!” La început nici nu mi-am dat seama, dar avea dreptate: trotuarele nu sunt asfaltate, ca în multe alte orașe, ci sunt mozaicuri făcute din pietre de pavaj albe și cenușii, cu modele variate. Ce frumos! Dar acum am avut parte de încă o surpriză. Nu demult a demarat un proiect de reamenajare a Pieței Wenceslas, una din piețele centrale ale capitalei cehe. Read more…
Alexander Salmon s-a născut în 1820. Tatăl lui, John Solomon, avea o prăvălie de legume și fructe la Londra, în Piccadilly. (Unii biografi presupun că ar fi fost fiul unui bancher sau al unui rabin, și chiar povești și mai fanteziste, de pildă că ar fi fost un ocnaș evadat! Dar se pare că acestea sunt numai speculații.) Cu toate că originile lui erau destul de modeste, Alexander și cei doi frați ai săi au primit o educație bună. Dar afacerile mergeau prost și cei trei tineri au fost nevoiți „să-și caute norocul” în lumea largă. În 1839 au plecat la San Francisco. (Era cu zece ani înainte de vestita goană după aur.) De acolo s-au îmbarcat pe un vas care făcea cursa între San Francisco și Sydney, Australia, trecând prin diferite insule ale Oceaniei. În 1841 Alexander s-a stabilit în insula Tahiti și a făcut o carieră strălucită. Pe atunci Tahiti încă era un stat independent, condus de o dinastie locală. La cârma țării se afla regina Pōmare a IV-a. Read more…
Recomandările medicale abundă cu privire la randamentul maxim pe care ţi-l poate da o plimbare zilnică round the block. Şi, ca orice recomandare, medicală sau nu, sfaturile diferă de la site la site, de la o zi la alta. De exemplu, nu demult se preconiza că cel mai avantajos este a merge în ritm vioi. Recent au apărut însă sfaturi după care mersul în ritm moderat ar fi egal, sau chiar superior din punct de vedere al beneficiilor pe care le oferă sănătăţii noastre. De aici a fost numai un pas până la promovarea mersului agale, a plimbării lejere care îţi permite să mai şi observi pe unde treci, ce e în dreapta şi ce e în stânga. Înregistrezi imagini, sunete. Savurezi. Un mers la care se adăuga o doză sănătoasă de mindfulness. Selectaţi, vă rog, conform inclinațiilor voastre, opțiunea 1, 2 sau 3. Enjoy! Dar nu asta m-a şocat. Ceea ce m-a surprins este că autorul articolului denumeşte plimbarea în pas măsurat flanat şi ca să ilustreze sensul termenului “a flana,” ilustraţia de frontispiciu arată o femeie plimbându-se agale pe o cărare din pădure. Pentru mine, “a flana” denota numai şi numai o plimbare la pas domol într-un oraş aglomerat. Să te pierzi în anonimatul unei mulţimi. Un cuvânt cu un sens strict citadin. Vă amintiţi de şlagărul lui Yves Montand Sur les Grands Boulevards?Read more…
În luna iunie, în toiul verii fierbinți, am petrecut o vacanță plăcută și utilă și, printre altele, am participat la lansarea ultimei mele cărți la Cluj. În timpul ceremoniei, studiam publicul din sală și, spre uimirea mea, l-am descoperit pe vechiul meu prieten, Dr. Géza Molnár, unul din personalitățile epidemiologiei românești, pe care nu- mai văzusem de 37 de ani, de la plecarea mea din România. După terminarea festivității am stat de vorbă cu el cu mare plăcere. Am aflat că fusese invitat de vechea mea prietenă Judit Mureșan (şi ea, autoare în Baabel) pentru a-mi face o surpriză plăcută. Vorbind cu reprezentanții Comunității Evreiești din Cluj, președintele Dorel Ornescu și vicepreşedintele Gheorghe Eisikovits, am descoperit după mai bine de cinzeci de ani că nu am fost singurul care îi făcusem, cândva, curte unei fete tinere și frumoase… Dar ea nu s-a măritat cu niciunul dintre noi. Ce nu află omul chiar și după zeci de ani! Întâlnirea anuală a colegilor de liceu, eveniment întotdeauna plăcut, petrecut cu frumoasele mele colege și bunii mei colegi, a devenit o tradiție. Read more…
Gran Canaria este un loc foarte îndepărtat de România și destul de puțini români știu despre el. La aceași distanță se află și România de Gran Canaria și ”gran-canarezii” știu la fel de puțin despre ea. O excepție evidentă aRead more…
În China, ţara unde au fost inventate atât hârtia, cât şi tiparul, a fost deschisă pentru public una dintre cele mai mari şi originale biblioteci din lume, ca înfățișare – o adevărată bibliotecă futuristă . Are în compoziția sa o clădire în formă de cupolă în care vor putea fi depozitate 1,2 milioane de cărţi şi publicaţii. Privite din toate unghiurile, contururile sălilor seamănă cu un ochi. Impresionantul lăcaș de cultură nu a fost construit în capitală, la Beijing, ci la Tianjin, un oraş de provincie care are un potenţial de zeci de milioane de cititori.Read more…
Cunosc foarte bine acest drum, l-am făcut de nenumărate ori. Dar în acest an parcă am avut răgazul, ca niciodată, să privesc cu ochii mai critici gările cunoscute și să trag niște concluzii care m-au întristat mult. La București unicul vagon de clasa întâi era aproape plin; până la Iași s-a golit vizibil, ceea ce e normal. Dar de la Ploiești încolo, nu a mai urcat aproape nimeni, nici măcar la clasa a doua. Oare nu se mai călătorește cu trenul? E adevărat, avionul e mult mai ieftin, poate de aceea oamenii nu mai merg cu trenul. Merg mai ales bătrâni ca mine, pensionari, care au gratuitate, costul fiind achitat de casa de pensii. Și totuși era în preajma vacanței de Crăciun. Unde sunt elevii, studenții care și ei călătoresc gratuit? Numai bunicii mai călătoresc? Și gările unde ne-am oprit mi-au dat mult de gândit. Am văzut la TV o serie de emisiuni interesante despre gările din țară, despre istoricul lor și oamenii care au contribuit la clădirea lor. Dar despre gările de pe traseul meu, pe care le cunosc de atâția ani, nu s-a spus nimic. Gările mi s-au părut mai triste ca oricând. De la Râmncu Sărat încolo, la Buzău și Focșani, nu a mai urcat nimeni, nici măcar pensionarii.Read more…
Citind amintirile din America, publicate în numărul trecut de Tiberiu Ezri, m-am gândit că am și eu amintiri din America și sunt cum nu se poate mai diferite! În perioada 1982-1984 soțul meu a făcut postdoctoratul în America. Am petrecut cu el un an și jumătate în Urbana, Illinois. Însăși plecarea a fost o aventură. În 1982 soțul meu a participat ca rezervist la Războiul din Liban, era sanitar într-o unitate de artilerie. Războiul a început în iunie, noi am plecat la sfârșitul lui august, iar între una și alta el a fost de două ori concentrat. Cu două săptămâni înainte încă nu știam dacă plecăm sau nu. Trebuia să găsim chiriași pentru locuință, trebuia să ne pregătim pentru o ședere îndelungată. Fiica noastră, Dina, avea trei ani și jumătate. A fost aproape o minune că totul s-a rezolvat la timp. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Războiul a început în 6 iunie, într-o duminică, dar cu câteva zile înainte era deja clar că se pregătește ceva. În noaptea de joi spre vineri ne-au bătut la ușă câțiva soldați (încă nu aveam telefon) și l-au luat cu ei pe soțul meu. Vineri, la spital, ni s-a cerut să facem ore suplimentare, să pregătim rezerve de soluții pentru perfuzie, cremă pentru arsuri – pe atunci toate acestea erau de producție proprie. O vecină a luat-o pe Dina de la grădiniță, iar eu am lucrat până la epuizare. Între timp nu aveam nicio veste de la soțul meu și mă perpeleam de neliniște…Read more…
Acum câteva săptămâni am avut o discuție în contradictoriu cu o fostă colegă de liceu care a insistat să mă convingă că numele face parte din identitatea fiecăruia și ca atare este foarte important să ne ținem cu dinții de el, dacă trebuie. A adus exemple din teoria lui Dale Carnegie, care susține că primul și cel mai important ingredient din rețeta succesului este reținerea numelor celor din jur și asocierea oricărei sugestii, propuneri etc. cu numele persoanei căreia ne adresăm. (Secretele succesului. Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent. Curtea Veche Publishing, 2019: “Numele unei persoane este un lucru foarte important pentru ea – este o întruchipare a identității acelei persoane. Ține minte numele oamenilor și folosește-l, astfel îi vei face să se simtă importanți.”). Pentru mine numele este pur și simplu o etichetă, un mod de a clarifica cui ne adresăm când vorbim și oricine e binevenit să-mi zică cum vrea, atâta timp cât nu o face cu intenția de a mă jigni. Nu cred că identitatea mea ar avea câtuși de puțin de suferit dacă cineva mi-ar pronunța greșit numele, dacă o face cu un zâmbet amabil și cu o voce prietenoasă. Dacă dorește să mă strige folosind un șir aleatoriu de sunete din orice limbă, eu îi voi răspunde cu un surâs și-i voi acorda atențieRead more…
În societatea modernă s-a format obiceiul de a sărbători evenimente speciale, ocazii festive, sau aniversări cu un pahar de șampanie – sau măcar de vin spumant. Deși poate am prefera un vin bun, șampania produce o atmosferă festivă specială, ceva care aparține organic unei sărbătoriri. Sarbatorirea cu un pahar de șampanie ne provoacă emoții: sunetul destupării sticlei (poc!), susurul șampaniei turnate în pahare, spuma, bulele de bioxid de carbon din șampanie și paharele speciale în care o bem. De fapt, șampania este un vin spumant care se prepară în regiunea Champagne din Franța.(1) Țările Uniunii Europene rezervă în mod legal și strict numele de șampanie spumantelor produse în zona Champagne.(2). Există și alte vinuri spumante de calitate cum ar fi Crémant (produs prin aceeași tehnologie ca șampania, dar în alte regiuni ale Franței). Crémant este un spumant fin, cu puțin conținut de bioxid de carbon. Care este deosebirea dintre șampanie și vinurile spumante și după ce criterii definim un vin, inclusiv pe cel spumant? Răspunsul la prima întrebare mi se pare mai simplu, dar cred că la a doua mi-ar fi greu să dau un răspuns exact chiar daca aș fi oenolog sau somelier.Read more…
Cultura americană este cunoscută marelui public, în special din filme și seriale. Voi aminti două: Dirty dancing și serialul The marvelous Miss Maisel care poate fi văzut pe platformele de streaming. Sigur că mai sunt și altele, dar eu mă voi referi doar la acestea care sunt cunoscute unui număr mai mare de oameni. Povestea din spatele acestor filme începe în anii ’50, iar eu, ca nou venită în America, aveam să aflu despre ea de la soțul meu, Harris Salomon, care este președintele companiei Atlantic Overseas Pictures și produce un documentar despre renumitul Grossinger’s Country Club din Munții Catskill, New York. Premiera va avea loc în această iarnă, la festivalul de film Sundance. Hotelul Grossinger’s a inspirat locația pentru celebrul film Dirty Dancing. Recent am avut privilegiul să particip la cel de-al doilea festival anual Borscht Belt, care a avut loc în Ellenville, New York. Această experiență mi-a oferit o perspectivă fascinantă asupra unei ere demult apuse, dar încă vie în amintirile multor americani. Ca nou venită și ca persoană născută în Europa, această incursiune în istoria Borscht Belt a fost nu doar o experiență culturală captivantă, ci și o oportunitate de a reflecta asupra diferențelor dramatice dintre viața evreilor americani și cea a coreligionarilor lor din Europa care, în a doua jumătate a secolului XX, încercau să își revină după Holocaust, iar unii căutau să părăsească țările de estul Europei în care se instalase regimul comunist și să înceapă o viață nouă pe alte meleaguri.Read more…
În drum spre Baku, am locuit atunci câteva zile în Moscova, fără să bănuiesc că proiectele generate de călătoria în capitala Azerbaidjanului vor crea ulterior ceea ce a fost pentru mine perioada moscovită. În consecinţă, începând cu anul amintit mai sus şi până în anul 1977, m-am deplasat frecvent la Moscova, totalizând aproape 90 de zile, din care puţinul timp liber face obiectul prezentelor note.Read more…
Prin anii 1960, în anii “de glorie” a comunizării totale a României, anii în care toate porțile spre vestul capitalist erau ermetic închise, singurele ţări străine, ce se puteau vizita, erau ţările socialiste, ţări surori în drumul nostru “spre mai bine”. Dintre acestea, Uniunea Sovietică, “patria socialismului biruitor”, era mai accesibila decât celelalte surori. Așa se explică de ce, în acele zile, mulți cetățeni români încercau să vadă ceva din lumea înconjurătoare, mergând în U.R.S.S.. Excursiile erau organizate de Oficiul Naţional de Turism (O.N.T.), ofereau locuri interesante de văzut, preţul lor nu era extrem de prohibitiv si, în plus, acordul Securităţii pentru plecare era dat chiar unor persoane cu “trecut dubios”. Unde mai puteai fugi din U.R.S.S.?!Așa s-a făcut ca şi eu, împreună cu un prieten, ne-am înscris într-o excursie în U.R.S.S., excursie cu ruta Kiev, Leningrad (actualmente St. Petersburg) şi Moscova.Read more…
Am cunoscut familia Z. la Dresda, la începutul anilor 90, la scurt timp după căderea zidului Berlinului. Așa cum se obișnuiește, editorul promovează cărțile apărute prin citirea de către autor și discuții cu publicul. Este vorba de de Jurnalul de ghetou, apărut inițial în limba germană. Chiar înainte de 1989 existau în fosta RDG asociații de prietenie germano-israeliene. În acest cadru am ajuns și la Dresda, oraș martir care după peste 50 de ani mai purta răni vizibile ale războiului. Am cunoscut această familie într-o biserică evanghelică și foarte repede ne-am împrietenit și corespodăm până azi. Recent, Anette, prietena mea din Dresda a făcut o excursie în Israel împreună cu niște colege. Excursia a încântat-o și mi-a trimis prin internet un fel de jurnal de călătorie. Mi s-a părut interesant să aflu cum vede Israelul o tânără din Germania (fosta RDG), așa că i-am cerut voie să-l traduc. Nu știu dacă voi reuși întocmai, dar voi încerca să redau esențialul.Read more…
După părerea mea viața nu este decât o lungă serie de mese și tratamente de spa, întreruptă doar ocazional de alte activități ca somnul, învățătura, așteptarea autobuzului și goana după fericire și succes. Văzută astfel, baia caldă are o importanță covârșitoare; am făcut-o întotdeauna cu seriozitate și dăruire – cu și fără rățușca galbenă de cauciuc. Poate entuziasmul meu pentru băile calde vine de la faptul că în locuința noastră din Oradea anilor 60 nu aveam apă caldă. Accesul neîngrădit la apă caldă mi s-a părut întotdeauna o realizare de prim rang a civilizației, de care m-am putut bucura abia cu mult după prima aterizare reușită pe Lună! Poate că atracția spre apă ne este imprimată în gene. Întreaga viața de pe planeta noastră a apărut în apă și poate că această moștenire ne trage inconștient înapoi spre mediul nostru primordial. Din punct de vedere biologic suntem un fel de „amfibian zburător”, mai ales dacă folosim ajutoare tehnice ca avioane, echipament de scafandru, șlapi și prosoape de plajă. Zona la sud de Oradea este activă tectonic și se pare că în apropiere există chiar un vulcan, deși unul stins demult. Deci nu e de mirare că la câțiva kilometri de oraș se găsesc mai multe izvoare termale, în jurul cărora s-au dezvoltat în secolul al XIX-lea stațiuni balneare „la modă”, adevărate atracții ale turismului medical. Read more…
Una din prietenele mele are obiceiul, ori de câte ori se întoarce dintr-o excursie, să-mi raporteze cu lux de amănunte la ce hotel a stat şi cât de mulţumită a fost. Hotelul este invariabil de prim rang. Această declaraţie entuziastă este urmată uneori – mai ales ca răspuns la întrebările mele – de o apreciere sumară a impresiilor de călătorie: “A fost frumos.” sau: “Mi-a plăcut.” Aş dori să nu rămâneți cu impresia greşită că dispreţuiesc confortul unei nopţi odihnitoare, petrecute la un hotel blagoslovit cu o puzderie de stele. Dar consider că nu acesta este criteriul conform căruia voi aprecia sau motivul pentru care îmi voi aminti de o vacanţă reuşită. În cele ce urmează, voi trece în revistă impresiile mele legate de unele vacanțe memorabile petrecute la munte, menţionând şi modalitatea de cazare din excursia respectivă, pentru a pune lucrurile în perspectivă.Read more…
Mă aflu în avionul companiei Wizzair în drum spre Israel. Este 22 martie 2023, o zi înaintea celei în care m-am născut acum 71 de ani. Trecuseră 8 zile de când am pornit spre București alături de I. şi de E. În avion observ o inscripție care îmi deschide inima: Happy to have you on board. Teama eternă, de la fiecare urcare în avion, se îmblânzește. A doua zi după sosirea noastră la Bucureşti urma să înceapă turul lansărilor cărţii scrise de tatăl meu, sub forma unui jurnal, între 1979 şi 1981. Lansările începeau la librăria Kretzulescu a editurii Humanitas, continuau la CSIER şi apoi, în zilele următoare, la Cluj şi la Oradea. Întâlnirea cu Raluca Vereş Lazarovici, venită special de la Oradea, avea să dea startul evenimentelor din capitală. Memoriile tatălui meu au fost păstrate – greu de crezut şi poate de înţeles – ca un grup de manuscrise pe care mama mea, Malvina Rosinger, le-a transcris cu scrisul ei echilibrat şi citeţ, iar în cele din urmă, au fost bătute la mașină de Yeger Brana, o fostă funcţionară la Românoexport, ajunsă în Israel la vârsta a treia. După moartea mamei mele, de la care s-au împlinit deja 5 ani, am aranjat cu mare atenţie toate paginile manuscrisului, le-am pus pe căprării, am căutat să descopăr părţi care s-ar fi putut pierde în negura anilor, dar nu am avut niciodată viziunea că voi reuşi să public o carte de memorii ale tatălui meu.Read more…
Am văzut în articolul trecut că împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, a făcut o vizită oficială la Ierusalim în toamna anului 1898, iar Herzl a profitat de ocazie pentru a-i cere sprijinul în proiectul de a crea un stat evreiesc modern în Palestina otomană. Au trecut de atunci 126 de ani, o perioadă foarte lungă, dacă ne gândim că Ierusalimul nou, cel din afara zidurilor cetății, abia dacă are ceva mai mult de un secol și jumătate. În aceste condiții m-am întrebat în ce măsură mai există locuri care amintesc de evenimentele din 1898. Și în mod surprinzător mai există chiar foarte multe. Breșa din zid făcută cu ocazia intrării triumfale a cuplului imperial în Orașul Vechi există și astăzi. Unii disprețuiesc trufia împărătesei care a dispus să se dărâme zidul pentru ca ea să poată intra cu trăsura. Dar nu e chiar așa. Poarta Jaffa, ca toate porțile medievale, nu a fost făcută pentru comoditatea trecătorilor, ci pentru apărare. Trecerea este îngustă și cotită, ca un tunel în formă de L, astfel ca dușmanul care încearcă să o ia cu asalt să se lovească de un perete. Chiar dacă împărăteasa ar fi coborât din trăsură, breșa în zid tot trebuia făcută, pentru că un alai de sute de persoane nu ar fi încăput pe poartă. Ea folosește până astăzi ca intrare pentru mașini.Read more…
Impresii de la prima ieşire a autoarei în străinătate, curând după război. O călătorie în Germania Democrată, încă plină de năluca războiului care se vedea la Berlin, Weimar, Buchenwald.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
