Piatra de temelie a Templului Coral s-a așezat la 21 iunie l864, pe locul cumpărat în strada Sf. Vineri. Acest eveniment a fost sărbătorit nu numai de membrii fondatori ai Templului, ci de toţi evreii din capitală şi de mulţi creştini, care au luat parte la bucuria populaţiei evreieşti. Mihail Kogălniceanu a oferit 10.000 lei. Construcţia Templului a fost terminată în 1866, dar nu a putut intra în funcţie, fiind devastat din timpul manifestaţiei huliganice a celor care erau împotriva acordării cetăţeniei române populaţiei evreieşti.
Târnosirea Templului a avut loc la 18 iulie l867. Discursul inaugural a fost rostit de marele rabin Antoine Levy în limba franceză. Potrivit comentariilor apărute in ziarul „Românul” la eveniment au participat multe oficialităţi şi, bineînţeles, populaţia evreiască bucureşteană.Read more…
Martor la distrugerea Spitalului Brâncovenesc şi implicat în refacerea clinicii de ortopedie
În decembrie 1984, Spitalul Clinic Brâncovenesc a început să fie demolat. Clinica de Ortopedie, care funcționase în clădirea principală, a fost mutată într-o clădire mai mica, în curte. în ziua de sâmbătă, 21 decembrie, în timp ce dr. Th. Ionescu, directorul spitalului, era în operație (pe vremea aceea se lucra şi sâmbăta) a fost chemat la telefon de direcția sanitară a capitalei. Deoarece el nu putea părăsi operatia, am mers eu şi am preluat dispoziția urgentă de a goli clinica în 3 zile, întrucât urma să fie demolată. Acest ordin a fost dat după ce primisem dispoziţia să se aprovizioneze corespunzător spitalul cu medicamente, materiale sanitare şi alimente, pentru perioada de iarnă.Read more…
Lagărele cipriote – ultimul obstacol înaintea repatrierii evreilor
n luna februarie a acestui an se împlinesc 70 de ani de la desființarea ultimelor lagăre în care autoritățile britanice, care dețineau mandatul în Palestina, au internat zeci de mii de evrei în drum spre Israel. Mulți dintre ei erau evrei români. Lagărele au funcționat din august 1946 până în februarie 1949, aproape un an după înființarea statului Israel. Prima întrebare este de ce au hotărât englezii să-i adune pe evreii abia ieșiți din lagărele de exterminare naziste și să-i pună din nou în lagăre. Imediat după sfârșitul războiului, în 1945, au început să vină în Palestina valuri din ce în ce mai mari de imigranți, olim hadașim. Ei veneau în mod ilegal, deoarece autoritățile mandatului britanic nu permiteau imigrația. Instituțiile evreilor din țară i-au adus în secret, în vapoare închiriate.Read more…
Tulburările din Palestina din anul 1929
În anul 1929 în Palestina aflată sub mandat britanic au avut loc niște atrocități cumplite, care au zguduit comunitatea evreiască din țară și au lichidat multe localități cu populație mixtă, evreiască și arabă, precum și unele localități evreiești aflate în vecinătatea celor arabe. Anul acesta la 23 august s-au împlinit 90 de ani de la izbucnirea acestor atrocități. În ebraică ele sunt cunoscute ca Meoraot Tarpat (Evenimentele din 1929, după calendarul evreiesc anul 5289, exprimat în litere ebraice תרפ”ט , tav-reiș-pei-tet, pronunțat pe scurt tarpat). În engleză s-au numit Palestine riots of 1929 (Revolta din Palestina din 1929), iar în arabă Thawrat al-Buraq (Revolta Zidului Plângerii). Aceasta demonstrează o dată mai mult că întotdeauna se poate găsi un pretext legat de Zidul Plângerii și de Muntele Templului. Tendința de a-i învinui pe evrei de o așa-zisă dorință de a cuceri Muntele Templului există de peste o sută de ani. Problemele au început în 1928, de Iom Kipur, când evreii din Ierusalim s-au adunat la rugăciune pe esplanada din fața Zidului Plângerii și au pus niște paravane care delimitau zone separate pentru bărbați și pentru femei, ceea ce contravenea statu-quo otoman rămas în vigoare. A doua zi poliția engleză le-a îndepărtat. Li s-au alăturat tineri arabi care țipau „Moarte evreilor”. Read more…
Evrei români care au contribuit la construirea Israelului. Zeev Sherf, politician puternic și apreciat
Ieri, Israelul a sărbătorit cea de a 72 aniversare a independenței sale într-un fel aparte, potrivit zilelor noastre. Vreau să vă duc înapoi la acele zile tulburi și unice și să privim oamenii care au produs acțiunea minuțioasă care a permis ca independența țării să fie anunțată în după amiaza zilei de vineri, 5 Iyyar Tașah după calendarul evreiesc, adică 14 Mai 1948. În afară de marea grabă în care s-au desfășurat lucrurile, era nevoie și de păstra secretul total al acestei operațiuni. Persoana care a condus și a monitorizat toată această operațiune a fost un evreu venit din România, un politician de elită, o personalitate foarte puternică. Din cauza modestiei sale proverbiale, Zeev Sherf a rămas un nume destul de puţin cunoscut nu numai în România, ci și în Israel. Am văzut pe internet o listă a evreilor celebri în Israel, originari din regiunea Sucevei, de unde provenea și el. Pe această listă figurează actori, scriitori, medici și alții, dar lipseşte numele său care, după părerea mea, trebuia să fie pe primul loc. În Israel, cu toate că foarte multă lume habar nu are cine este, a apărut măcar o carte despre el. Cartea întitulată Primul secretar, a fost scrisă de Roi Dror și a apărut în 2014. Și pe site-ul organizației de olim numit „Bukowina” există o descriere scurtă despre el.Read more…
Amintiri dureroase din Cighid
După răsturnarea regimului comunist în 1989, denumită în mod eronat „Revoluție”, un val uriaș de ajutorare s-a revărsat cu promptitudine din Europa de Vest asupra României, o țară zdruncinată din temelii, aflată încă în faza de descoperire de sine și reorganizare. Oficialități, organizații de caritate bisericești, dar și persoane private au sărit în ajutor, trimițând asistență materială țării aflate în dificultate. Numeroasele acțiuni de solidaritate au fost însoțite de jurnaliști și echipe ale televiziunilor occidentale, pentru a documenta relațiile sociale precare din societatea postcomunistă. Cu cât mai dramatice erau reportajele despre adevărul brutal, cu atât mai multă faimă își făceau posturile de televiziune. Acest fenomen declanșa la rândul său valuri de solidaritate. Luni, chiar ani de zile, transmisiunile „Documentarelor Groazei” atrăgeau o adevărată industrie de ajutorare. Cel mai spectaculos reportaj despre dezastrul de pe vremea aceea s-a filmat la Cighid, într-un cămin pentru copii abandonați. Copiii sufereau de diverse handicapuri fizice și psihice și vegetau în această instituție în condiții grotești, greu de suportat. Imaginile înregistrate acolo au făcut înconjurul lumii. În film se derulau secvențe din dormitoarele murdare, umplute până la refuz de gunoi şi fecale, în care copiii de toate vârstele, apatici, numai piele și os, stăteau chirciţi în paturi cu gratii. Nu-ți venea să-ți crezi ochilor! Totul se petrecea în arealul unei foste moșii pe care eu, telespectatorul luat prin surprindere, l-am recunoscut ca pe un loc pe care-l cunoşteam.Read more…
O sută de ani de la câteva momente importante din istoria medicinii
1921 a fost un an din perioada interbelică, relativ liniștit din punct de vedere politic, atât în Europa cât și în întreaga lume. În domeniul medicinii au loc câteva evenimente importante, printre care: introducerea substanțelor de contrast în roentgenologie; în Suedia se introduce pentru prima dată analiza V.S.H. (viteza de sedimentare a sângelui), care poate să arate dacă există o infecție în organism; pediatrul american Hass introduce tratamentul cu raze UV în rahitismul la copii; în Germania se introduce în stomatologie termenul de periodonțiu – țesuturile care leagă dintele de osul maxilar și mandibular. Mă voi opri la două evenimente care au avut loc acum 100 de ani. Ȋn primul rând e vorba de izolarea insulinei. Insulina este un hormon secretat de insulele Langerhans ale pancreasului și are un rol hipoglicemiant. Insuficienta secreție de insulină provoacă diabetul. Pancreasul (sau ficatul alb) a fost cercetat din timpuri străvechi, dar la jumătatea sec. al XIX-lea Claude Bernard a arătat importanța lui în organism.Read more…
Conversos renumiți
Expulzările și convertirile în masă, forțate, ale evreilor la creștinism au început în 1492 în Spania și în 1497 în Portugalia vecină, deși pogromuri locale erau și în secolele dinainte. Totuși, în unele zone din Portugalia, cum ar fi nord-estul tării, practica iudaismului a fost tolerată până în secolul al XVII-lea. Evreii Peninsulei Iberice aveau numai două posibilități: să se convertească, sau să părăsească țara. Această perioadă a fost numită și Holocaustul evreilor din Peninsula Iberică. Precum am mai spus, în Portugalia o minoritate de convertiți au păstrat în secret tradițiile evreiești până în zilele noastre. Deși mulți conversos erau devotați noii religii, ei au fost tot timpul prigoniți la fel ca evreii și bănuiți că erau trădători ai religiei catolice. Tot ei erau învinuiți de toate catastrofele (cum a fost cutremurul din Lisabona în 1531) și ca urmare măcelăriți de populația creștină. Deci le rămânea doar să părăsească peninsula. Despre diaspora lor se pot scrie multe. Evreii duceau cu ei un mare bagaj de cunoștințe, meserii și stăpânirea multor limbi străine. Pe deasupra erau și harnici și ambițioși. Așa s-a făcut că în multe țări ei au fost primiți cu brațele deschise și li s-a permis și practicarea iudaismului. În acest articol voi prezenta câteva personalități istorice cunoscute, care au fost conversos, sau aveau rădăcini mai îndepărtate de conversos.Read more…
Ambasadori și miniștri de externe evrei de elită din Germania, Uniunea Sovietică, România și Israel
De-a lungul istoriei, evreii au deţinut funcţii politice importante în diferit ţăril europene, în SUA şi URSS, având un rol major în luarea unor decizii esenţiale pentru viitorul ţărilor lor şi al lumii. Mi-am propus să evoc câteva dintre personalităţile politice de origine evreiască ce au influenţat parcursul ţărilor lor în secolul XX şi începutul secolului XXI. Desigur, au mai fost şi alţi politicieni semnificativi de origine evreiască. Walther Rathenau s-a născut în 1867 la Berlin, fiul unui proeminent industriaș evreu, fondatorul firmei AEG. A studiat fizica, chimia și filosofia la Berlin și Strasbourg. Originea evreiască și bogăția au dus la ostilitate împotriva sa, într-o perioadă de antisemitism în Germania.Read more…
Şiragul meu de granate – o bijuterie de familie
N-am moştenit bijuterii de familie. Bunicile mele erau sărace și chiar dacă ar fi fost bogate, toate bijuteriile le-ar fi fost confiscate înainte de deportarea la Auschwitz…Cât mi-aş fi dorit să pot purta şi eu, cu mândrie – asemeni multor fete de vârsta mea, aflate la primul bal, sau alt eveniment important – lănţişorul, cerceii sau inelul moştenit de la bunica sau străbunica… În ochii mei, aceste bijuterii de familie erau ca nişte însemne ale perenităţii, încărcate de poveşti împărtăşite doar celor care le moşteneau. Norocul mi-a surâs, totuşi, când am împlinit 16 ani – cea mai frumoasă vârstă a unei fete, cel puţin potrivit romanţelor maghiare de pe timpuri. Bunica Erzsi mi-a dăruit şiragul ei de granate. Era cea mai fascinantă dintre puţinele bijuterii care îi mai rămăseseră după război şi după primii ani ai comunismului, când sărăcia a dat iama şi în casa lor. Granatele erau încuiate într-o casetă, alături de un lănţişor cu medalion de aur, verigheta pe care n-o mai purta şi un delicat ceas de mână Doxa. Mai ţinea acolo un portmoneu de argint gravat, cu interior de piele roşie, şi doi cercei desperecheaţi cu granate şi perle mărunte. Le cunoşteam pe toate, pentru că Bunica Erzsi descuia din când în când caseta şi le inspecta pe îndelete, ca să se convingă că mai sunt acolo. Probabil acea brumă de obiecte de valoare îi oferea o minimă garanţie pentru neprevăzutul zilei de mâine.Read more…
Documente (2). Birocrație
Bunicul meu, Dezső, s-a născut în anul 1894 la Armeni, în Imperiul Austro-Ungar și știu acest lucru nu numai de la tatăl meu. El apare în anuarul[1] gimnaziului din Dumbrăveni din anul școlar 1910-1911 printre absolvenții clasei a VIII-a gimnaziale și care au luat examenul de bacalaureat. În același anuar, cu două pagini mai încolo, este notată și declarația lui din vara anului 1911, la vârsta de 16 ani și jumătate, că intenționează să urmeze o carieră juridică. Așadar nu este nimic surprinzător în faptul că i-am găsit numele în anuarele[2] universității din Cluj, înscris la drept din 1911 până în 1915. Apoi numele lui dispare pentru a fi găsit din nou în anuarul din 1929 care confirmă că în 1923 la Szeged i s-a eliberat diploma de avocat[3]. În urma dezmembrării Imperiului Austro-Ungar la încheierea Primului Război Mondial, Ardealul s-a unificat cu România, iar Universitatea Regală Maghiară Ferencz József din Cluj s-a mutat la Szeged. Locuind la Dumbrăveni, în România, fiind un cetățean român loial și dorind să fie „cu actele în regulă”, și-a echivalat diploma; în 1932, baroul Uniunii Avocaților din România i-a eliberat diploma[4] „în virtutea căreia va putea exercita profesiunea de avocat conform legii”. Astfel, după 21 de ani, bunicul meu a obținut în sfârșit toate documentele necesare pentru a-și împlini aspirația de a face carieră juridică. Între timp, în 1914 a început Primul Război MondialRead more…
Jurnal CORDial
Oricât de mult m-am străduit să fac abstracție de ”micile” mele incidente (?) personale, și să scriu obișnuitul meu articol bisăptămânal de ”joi” pentru „Baabel” – mai ales că multitudinea evenimentelor care preocupă opinia publică oferă cu obstinație subiecte careRead more…
Yom Haațmaut – Ziua Proclamării Independenței Statului Israel
Faptele istorice în cronologia lor sunt ,în mare ,cunoscute.La aproape 70 de ani de la istorica dată de 29 noiembrie 1947 și apoi, peste câteva luni, proclamația din 15 mai 1948 ,totul pare oarecum logic și rațional. Holocaustul și proclamarea Statului Israel au fost organic legate. Crearea Statului Israel a fost consecința directă a suferințelor evreilor europeni. Persecuțiile declanșate de Hitler împotriva evreilor păreau că au fost ultimele catastrofe dintr-un lung lanț de evenimente tragice care au contribuit la formarea statului sionist.Read more…
120 de ani de la Primul Congres Sionist. Participarea evreilor din România
Trecerea mişcării sioniste mondiale la sionismul politic este marcat de Primul Congres Mondial Sionist întrunit la Basel la sfârşitul lunii august 1897. Mişcarea sionistă din România a fost reprezentată de Karpel Lippe şi Samuel Pineles; Lippe fiind ales preşedinte de vârstă al Congresului. În discurul său a făcut o incursiune în istoria multimilenară a poporului evreu, arătând că viitorul impune intoarcerea în Ţara Sfântă. „Şi noi ca şi străbunii noştri nu voim să mai aşteptăm pe Mesia – spunea Lippe – ci voim să ne întoarcem în Palestina pe temeiul unui tratat internaţional ..Despre atmosfera din timpul Congresului şi despre personalitatea lui Th. Herzl şi a lui Max Nordau; despre contribuţia delegaţiei din România la lucrările Congresului relatează pe larg S. Pineles„Când, la primul congres din 22 august 1897 au apărut pe estradă Dr. Herzl, Dr. Nordau şi ceilalţi membrii ai prezidiului, sala a izbucnit în torente de aplauze, aclamaţii şi fluturări de batiste, era un moment delirant care nu se poate descrie, numai acei care au avut norocul să participe la aceste emoţionante momente au putut să le înţeleagă.” Îşi amintea S. Pineles în anul 1927. Şi istoriseşte în continuare;Read more…
Statul Evreu este o necesitate mondială, deci el va lua ființă
Prima carte cu titlul Statul iudeu: dezlegări moderne ale chestiunii evreiești i se datorează lui Theodor Herzl. Cartea a apărut în limba germană la Viena, în anul 1896. Este important de menționat că în același an apare și traducerea în limba română, editată de Societatea Zion a Junimii Israelite din Botoșani. În Statul iudeu – scrie Loewenstein – „analiza nu adâncește atât starea actuală a evreilor ci, din perspectiva unei viziuni sociologice moderne, cu toate sclipirile intuitive uimitoare, pune accentul pe făurirea unui viitor mai bun, construind mirajul unui stat evreiesc ideal, al unui adevărat pământ al făgăduinței.” Cartea începe cu analiza antisemitismului. Nimeni nu va nega – scrie Herzl – că evreii se găsesc într-o situație nenorocită. Popoarele în mijlocul cărora trăim sunt, fără excepție, fățiș sau pe ascuns antisemite. Singura ieșire din această situație este crearea statului propriu. Evreii care o vor voi, vor avea statul lor, conchide Herzl. „E timpul să trăim liberi pe pământ și să murim liniștiți în propria noastră țară.”Read more…
Mărțișorul – o moștenire a Romei antice
Când eram copil nu prea înțelegeam ce se întâmplă pe 1 martie, ce-i cu tradiția asta de ”Mărțișor” (márciuska). În comunitatea maghiară nu exista acest obicei, deși ulterior în unele locuri a fost preluat.
Apoi am devenit pasionat de religia romană antică și am înțeles, că este o moștenire a Romei: o tradiție antică romană care are origini în epoca regală în epoca mitică a lui Titus Tatius (deși dovezi literare avem doar din 375 i. Hr.). O perioadă mult cercetată în istoria Romei, când acest conglomerat rural într-o zona mlăștinoasă a devenit un oraș important și a început cucerirea vecinilor (răpirea sabinelor, de exemplu). Astfel se naște tradiția Matronalia (Matronales Feriae) pe un lucus (un loc natural, sacralizat) undeva pe colina Esquilina (sub monte Esquilio, așa cum spunea Ovid in Fasti 2.435 – azi între biserica S. Prassede și Torre Cantarelli în Roma).Read more…
Evreii din România în presa ebraică din secolul al XIX-lea
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea au apărut primele ziare în limba ebraică. Ele publicau știri și noutăți, în special din universul evreiesc. Aceste ziare aveau un public destul de numeros, iar mulți cititori contribuiau și ei știri din locurile unde trăiau. Cele mai răspândite ziare erau HaMaghid (vorbitorul), care apărea în Germania, Prusia și mai târziu Polonia și HaMeliț (omul cu influență), care apărea la Odesa. Acestea aparțineau curentului iluminist, dar existau și ziare ale altor curente. Încă din 1863 în Palestina apărea HaLevanon (Libanul), care aparținea curentului ultra-ortodox. În anii 1870 – 80 au mai apărut HaChavațelet (crinul), HaȚvi (gazela), etc. După numărul de știri venite din România, pot să afirm că ziarul ebraic cel mai popular în România, în special în Moldova, a fost HaMaghid. Aproape în fiecare număr din anii 1870-80 apare câte un articol legat de România. Majoritatea articolelor sunt scrise de localnici, limba este cea biblică, exprimarea este greoaie, uneori destul de greu de înțeles. Și transcrierea numelor proprii în ebraică este adesea ciudată și greu de descifrat, mai ales că numai foarte puține apar și în litere latine. Totuși, voi încerca să traduc câteva articole de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, pentru a primi o imagine despre atmosfera care domnea în presa ebraică a vremii.Read more…
De la un vis, la o promisiune
Marea speranță a unei părți importante a evreilor din Europa, care a izbucnit ca un semn divin îndelung așteptat, s-a năruit brusc odată cu moartea lui Theodor Herzl. Acest om cu înfățișare majestuoasă, care a străbătut ca o cometă cerul sângeriu al soartei evreiești din Europa sfârșitului de secol al XIX-lea, a plecat dintr-odată, în plină putere, luând cu el o parte din visurile pe care le-a inspirat poporului său. Organizația pe care a creat-o a fost prima care și-a propus ca țel adunarea tuturor evreilor din lume în jurul unui obiectiv profan și unui drapel. Statul Evreu, o realitate de mult și de multe ori distrusă, a devenit crezul prin care Herzl, cu statura lui regală, cu spiritul lui vizionar și cu dedicația sa nestrămutată a reușit să reînvie și să aducă în actualitate un ideal nicicând abandonat de fii poporului rătăcit în răspândire, acela al întoarcerii în Țara pentru care au încheiat un legământ indisolubil cu Creatorul, pe care ei l-au descoperit, primii. Theodor Herzl s-a născut în primăvara anului 1860. A publicat ”proiectul” său vizionarDer Judenstaat (Statul Evreu) în 1896, la 36 de ani. A înființat Organizația Sionistă Mondială (WZO) în 1897, la Basel, la Primul Congres al Organizației. A impus în politica mondială și în atenția Marilor Puteri prioritatea înlăturării persecuției evreilor, prin recunoașterea drepturilor istorice ale poporului evreu la patria sa ancestrală Ereț Israel, redenumită PalestinaRead more…
Singura bătălie dintre armata israeliană și cea sovietică
În 30 iulie 1970, acum exact cincizeci de ani, pe cerul Egiptului s-au înfruntat forțele aeriene israeliene cu cele sovietice, aflate în Egipt. Rezultatul a fost un eșec sovietic colosal. Uniunea Sovietică a ajutat statele arabe în cinci din cele șase războaie dintre Israel și statele arabe. Singurul război în care Uniunea Sovietică a sprijinit Israelul, atât politic cât și militar, a fost Războiul de Independenţă. Sovieticii au aprovizionat armata israeliană în cele mai grele momente ale războiului, când efectiv nu mai avea arme și muniții. Ele au fost trimise indirect, prin intermediul Cehoslovaciei. A fost o perioadă extrem de grea, când vestul a pus embargo de armament, dar Israelul a reușit să aducă, prin contrabandă, armamentul de care avea nevoie, printre altele, Jeep-uri din Europa și bombardiere B-17 din Statele Unite. Cel puțin până la Războiul de Șase Zile din 1967, fiecare a cunoscut „pușca cehă”, chiar dacă nu mai era în uz general. În 1961, când m-am înrolat în armată, prima armă pe care am învățat-o la instrucție a fost rove cehi (pușca cehă). În război se folosea deja pușca americană M-16, iar ofițerii foloseau arma semiautomată israeliană Uzi. Astăzi ambele au ieșit din uz. În prima jumătate a anilor 50 atitudinea Uniunii Sovietice față de Israel s-a schimbat treptat, din motive regionale, dar mai ales din motive globale de război rece și interese politice și economice ale URSS. Rușii și-au dat seama că regimul din Israel nu este cel la care se așteptau, socialismul israelian moderat fiind îndreptat spre vest.Read more…
Austria – stat real sau artificial?
Dilema de mai sus a fost probabil depășită definitiv de succesul noului stat austriac, înființat la un deceniu după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în direcția unui stat real, stabil, democratic, prosper, occidental dar nealiniat, cu o identitate tot mai clar conturată. Tranșarea dilemei doresc să o ilustrez întâi de toate printr-o celebră butadă, potrivit căreia „austriecii au reușit să convingă întreaga lume că Hitler a fost german și Beethoven austriac“. Austria a avut probleme fundamentale legate de identitatea națională încă din 1918, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, când a fost întemeiată prima mică Republică Austria, pe ruinele fostei mari puteri europene. După secole de multietnicitate și plurilingvism în cadrul Imperiului Habsburgic, locuitorii regiunilor Austriei propriu-zise s-au considerat germani, pentru că vorbeau limba germană și se identificau cu cultura germană. În unele regiuni precum în Tirol, locuitorii s-au definit dintotdeauna tirolezi, având tradiții și obiceiuri foarte specifice. Pe bună dreptate istoricul Friedrich Heer descria confuzia legată de identitatea națională a austriecilor astfel: „Cine sunt austriecii de fapt în 1918? Germani din sudul Germaniei? Germani dintr-un al doilea stat german? Germani austrieci sau austrieci germani?“. Read more…