Părinții, fratele meu și cu mine am ajuns în Israel în 1972 și deodată am descoperit tot felul de rude care plecaseră încă de la începutul anilor 1950 și pe care le cunoșteam mai mult din auzite: sora tatei, verișoarele mamei… Pentru mine toate erau mătuși și aveam pentru ele o nespusă admirație – iată israeliene „neaoșe”, cu o vechime de 20 de ani! (Acum, după 50 de ani, eu încă nu mă consider cu adevărat „neaoșă”…). Petrecând un weekend la una din ele, am descoperit o carte de bucate foarte ciudată. Era ferfeniță, se vedea că mătușa o folosea aproape zilnic, dar nu era o carte de bucate obișnuită, în primul rând pentru că era scrisă în trei limbi. Am răsfoit-o cu mult interes, am citit câteva pagini… Era prima carte de bucate apărută în Palestina mandatară în 1936 și publicată de WIZO, organizația sionistă internațională a femeilor. În zilele noastre ea este foarte apreciată de colecționari. Spre norocul meu am găsit pe internet un exemplar scanat și abia acum am citit-o mai pe îndelete. Autoarea, Erna Meyer (1890-1975) și-a făcut doctoratul în economie la Berlin și apoi s-a specializat la o școală de gospodărie din America. Cartea ei, Gospodăria modernă, apărută în 1926, a fost un bestseller și a fost tradusă în mai multe limbi. Dar în 1933, ea și-a dat seama că pentru evrei schimbările politice din Germania nu prevesteau nimic bun și când a fost dată afară din conducerea revistei Economia domestică modernă, a lăsat totul și a emigrat în Palestina. Read more…
Andrea Ghiţă: SUFLEU de CONOPIDĂ
La început Mama nu era cine ştie ce gospodină. Mai exact, în timpul copilăriei mele, Ea era foarte ocupată şi nu prea bucătărea. Dar au trecut anii şi Mama a început să gătească acasă. Nu se dădea în vânt dupăRead more…
DOVLECEI UMPLUŢI cu MIGDALE şi NU NUMAI
Preambul Cele mai multe metode din procesul gătirii bucatelor au la bază tehnologia culinară. Dacă o înţelegem şi ne însuşim perceptele aceasteia, vom înţelege şi vom şti să le folosim la fel ca şi utilizarea corectă a uneltelor de careRead more…
Prăjitură Kindli
În Ungaria și Transilvania, Purimul fără kindli nu prea este Purim. Kindli este de fapt o variantă a prăjiturii ”beigli”, adică acel cozonoc răsucit, gen ruladă, fie cu nucă sau cu mac ce se servește de Crăciun. Bucătăria evreiască din Transilvania și Ungaria a preluat-o și a adaptat-o. Umplutura este aceeași, ea poate fi nucă sau mac, forma este oarecum schimbată, este ruladă, dar nu mai e răsucită..Read more…
O incursiune istorică și culinară în lumea legendarului „Tarator”
Știu, pare arogant ca eu, medic anesteziolog, să scriu un articol de gastronomie, mai ales că nici nu prea știu să gătesc. Știu doar să mănânc, asta însă o fac cu mare pasiune și cu o pricepere indiscutabilă. În plus îmi plac supele de toate felurile pentru că, fiind lichide, sunt mult mai ușor de îngițit ca lucrurile uscate cum ar fi nisip, lemn sau rumeguș… Pfu! La supe mă pricep, mai ales la variantele reci, cum ar fi cele ungurești de fructe: supa de vișine, de mere, de prune sau de agrișe, adevărate delicii mai ales în zilele calde de vară, când lenevești toată dimineața și abia te târăști până la masă, cu ochii lipiți de somn. Dar deja după prima lingură întregul corp se cutremură de plăcere și simți cum răcoarea coboară încet în direcția plexului solar. După o trezire atât de plăcută ești gata să ierți gospodinei harnice (sau bucătarului talentat – să nu favorizăm pe nimeni!) că te-a trezit din somn și te-a chemat la masă. Mai ales dacă e vorba de vestitul „Tarator”, delicatesa care la sud de Dunăre este printre cele mai iubite atât de localnicii bulgari, cât și de gastro-turiști, care se îmbulzesc plini de nerăbdare și cu lingura în mână în jurul castronului.Read more…
File din istoria bucătăriei
În Roma antică oamenii de rând locuiau în „blocuri” (insulae). La parter erau prăvălii, la primul etaj erau apartamente de lux, unele chiar cu apă curentă, canalizare și geamuri de sticlă, dar la etajele de sus condițiile erau groaznice: înghesuială, lipsa oricărui confort, boli molipsitoare… Și cum etajele superioare erau construite mai ales din lemn, pericolul de incendiu era enorm, drept pentru care nu se aprindea focul în casă. Oamenii trăiau din hrană rece, mai ales din pâine, și cine putea își cumpăra o strachină de mâncare caldă de la unul din restaurantele „fast food” din cartier. Această stare de lucruri s-a perpetuat mai ales în mediul urban până aproape de epoca modernă. Bucătării existau, dar ele aparțineau celor avuți și nu semănau nici pe departe cu cele de azi. Stăpâna casei nu avea ce căuta în bucătărie – acolo munceau slugile. Bucătăria pe care o cunoaștem azi, un spațiu unde gospodina prepară hrana pentru propria familie, există abia de vreun secol și jumătate. Cauza nu e neapărat tehnică, ci mai degrabă socială – creșterea numerică a clasei de mijloc care își putea permite o încăpere separată pentru prepararea hranei, dar în general nu avea slugi. La început, bucătăria chiar asta era: o încăpere în plus. Doar că avea ciment pe jos, mai ușor de curățat ca podelele din lemn, o mașină de gătit și un robinet. Cam atât. Mobila trebuia să și-o cumpere (sau să și-o improvizeze) fiecare. Mulți dintre cititori își vor mai aminti mobila de bucătărie din comunism: bufetul și masa cu taburete. Read more…
MENIURI. PLANIFICARE. SUPĂ CREMĂ DE MĂCRIŞ
În lumea modernă listele de bucate sau meniu-urile precum şi planificarea lor au devenit extrem de flexibile. Astăzi nimeni nu se mai miră dacă o masă nu este servită conform tradiţiei, adică începând cu aperitive şi urmate de cunoscuta succesiune:Read more…
Din rețetele mamei mele, Irina Szmuk (3)
În copilăria mea, pe masa familiei apărea de foarte multe ori peștele. Nu era vorba de tradiționalul ”gefilte fisch”, peștele umplut care se consumă de obicei vineri seara, la masa de întâmpinare a Șabatului. Mama mea îl prepara doar când aveam musafiri, la o cină mai festivă. Dar Gheorgheniul fiind înconjurat de pârâruri sau râuri, nepoluate pe-atunci (Mureșul, Oltul nu erau departe), iar pescarii care știau că tatălui meu îi plăcea peștele, veneau să le ofere. De cele mai multe ori aduceau păstrăv, dar și crap. Se mânca de obicei pane dar și fiert cu mirodenii și ne plăcea la toți foarte mult. Deoarece astăzi în familia mea există pescari, din ”prada” prinsă îmi revine și mie câte un pește. Nu este vorba de păstrăv, aici lângă București acesta se găsește doar în crescătorii, ci de crap de cele mai multe ori, din care fac ciorbă și diferite alte preparate. În cele ce urmează vă voi prezenta o rețetă mai specială de pește, din cartea de bucate a mamei mele.Read more…
Grepfrut văzut de o gospodină și de o farmacistă
Ce nume ciudat: grepfrut, sau grapefruit, adică fruct de struguri… De fapt este o neînțelegere la mijloc, ar fi trebuit să se numească nu „fruct de stuguri”, ci „fruct care crește în ciorchini”. În ebraică eșkolit înseamnă un mic ciorchine. Mic, vorba vine, un asemena ciorchine poate să tragă la cântar mai multe kilograme. Fructul acrișor și ușor amărui nu e pe gustul fiecăruia, nici eu nu m-am atins de el în tinerețe, dar acum îmi place din ce în ce mai mult. Celora care dau din cap cu neîncredere le propun să încerce o dulceață de grepfrut și le promit că își vor schimba părerea.Read more…
Salată de fructe Baabel
În articolul dedicat celei de a 11-a aniversări a revistei noastre propuneam o reţetă de salată de fructe, la care să contribuie cât mai mulţi baabelieni, cu ingrediente potrivite fanteziei lor, pentru a-i conferi un gust cât mai complex şi savuros. Eu, în calitate de fondatoare, am aşezat în bolul virtual felii de mere parmen auriu (soiul meu preferat, ardelenesc, din ce în ce mai rar), câteva boabe de cătină şi o linguriţă de miere. Marina Zaharopol a adăugat sâmburi de rodie, pentru textură. Veronica Rozenberg a propus nişte smochine, curmale, ananas şi alune de pădure prăjite şi mărunţite, precum şi un topping de frişcă. Tiberiu Ezri a sugerat o lingură de suc de lămâie, stafide şi câteva vişine din vişinata făcută în casă. Gabriel Ben Meron a scris: “mi-e ruşine să recunosc, dar eu adaug şi lichior” (50 cc). Anca Laslo – născută în Zodia Gemeni, tocmai în ziua de 11 – a mai pus în salata “work in progress” boabe de zmeură şi cubuleţe de cantalup.Read more…
ARTA CONDIMENTĂRII BUCATELOR
Conform DEX, condiment este numele dat unor ingrediente alimentare, de obicei picanţi (excitanţi, iuţi, care să usture, etc.), de origine minerală, vegetală, animală sau de sinteză care, adăugate mâncărurilor le conferă un gust sau o aromă specifică, plăcută la mirosRead more…
Sos de agrișe (sau de vișine)
În Ardeal și în Ungaria sunt foarte frecvente sosurile de fructe iar vara chiar și supele din agrișe, vișine sau mere. Pentru locuitorii de pe alte meleaguri, este mai puțin obișnuit. O prietenă mi-a povestit că a fost la un seminar internațional, organizat la Budapesta. Într-o zi s-a servit la masă supă de vișine. A fost consumată numai de participanții din Ungaria și Ardeal iar unul dintre profesorii veniți din Anglia, a spus cu mirare : ”N-am știut că aici compotul se servește ca felul întîi”.Read more…
Dulceața de după postul de Yom Kipur
Pe vremea copilăriei mele, tradițiile evreiești erau ținute riguros în familia noastră. Să fi avut eu vreo 7-8 ani, bunica a întocmit lista cu ce se va pune pe masa de Yom Kipur și s-a gândit să adauge o dulceață, pe lângă mierea tradițională. De ce dulceață ? Cred că noi copiii credeam că mierea cu leicheh este cam prea dulce, mai ales după o zi in care posteam, așa că am fi preferat dulceața de vișine, poate pentru că era mai acrișoară. Bunica spunea că ar trebui să postim și noi, deși părinții spuneau că nu este cazul. S-a ajuns la un numitor comun, adică bunica a spus că postim cât putem, dar bine ar fi să rezistăm până răsare prima stea, așa cum și ea făcuse la vârsta noastră. Ne încuraja că ”doar sunteți slavă Domnului sănătoși, deci puteți face asta”. Pentru bunica era ceva de la sine înțeles și ar fi vrut să ne călim și prin asta, totuși, la început nu păream destul de pătrunși de semnificația pecetluirii în Cartea Vieții, așa că umblam prin curte, cu o gutuie în mână, ca să o mirosim să ne treacă de foame. Așteptam prima stea care însemna încheierea postului fără apă sau mâncare. Uneori o chemam pe bunica să vadă steaua ivită pe cer și ea venea, dar ne spunea că nu este încă ceasul și că nouă ni se pare că vedem ”stele verzi”, din cauza foamei. În tot acest timp de așteptare, bunica punea masa și așa se face că a intrat în cămară și a luat pe rând în mână câte un borcan de dulceață, ba de trandafiri, ba de vișine, de caise, de nuci, dar a găsit și unul de dulceață de smochine proaspete din curte, din prima recoltă de după plantarea smochinilorRead more…
Pâinea noastră cea de toate zilele… fără gluten
În ultimii ani supermarketul din cartier are tot mai multe produse marcate „fără gluten”. Da, știam că există boala numită celiachie. Bolnavii nu suportă gluten (proteina aflată în boabele de grâu, orz și secară), acesta le produce diverse tulburări gastro-intestinale și nu numai. Dar este o boală genetică, relativ rară (cca 1% din populație), ceea ce nu îndreptățește asemenea cantități de produse. Părea să fie doar o modă, un moft, până când… Adevărul este că și eu sufeream de anumite probleme digestive și mă tot amăgeam că „o să treacă”, dar nu au trecut și într-o bună zi m-am dus la un specialist. El m-a consultat, a cerut o serie de analize, dar până una-alta mi-a propus să încerc timp de o săptămână un regim fără gluten. – Cum?? Să renunț la pâine?? Să nu mai vorbim de prăjituri, paste făinoase… Ce o să mănânc?? – Rondele de orez, mi-a răspuns specialistul imperturbabil. Mi-am luat inima-n dinți și am încercat. Analizele au ieșit perfect, nu am celiachie, și totuși continui să mănânc fără gluten și mă simt incomparabil mai bine. Între timp, printre cunoștințele mele am descoperit deja patru persoane care au trecut prin experiențe asemănătoare și țin regim fără gluten.Read more…
George Hida: CUM SE TRĂIEŞTE şi CE SE MĂNÂNCĂ ÎN SUDUL ARIZONEI
Istoria gastronomiei din Tucson a fost influenţată de anticii plugari Hohokam care răsturnau brazda pe ogoarele de pe malul fluviului Santa Cruz, dar şi de europenii care au ajuns în preajma aşezării împreună cu misionarul iezuit Eusebio Kino în 1692.Read more…
Prăjitură cu mere – fragedă şi delicioasă
Nepotul meu tocmai a împlinit 4 ani şi este în etapa în care jucăriile trebuie să fie adevărate ca să-i capteze atenţia, iar dintre cele mai atractive cred că sunt tabletele, mobilul, laptopul. Când este la gradiniţă activităţile sunt programateRead more…
Clătite umplute cu carne
Vă propun un preparat savuros care poate fi servit ca aperitiv cald, dar şi ca fel doi sau cină. E drept că cere puţin mai multă manoperă, dar veţi vedea că merită să-l încercaţi. Nu este vorba de clătite simple, ci de un fel de colţunaţi rumeniţi.
Ingrediente aproximativ 12-14 clătite nesărate, dintr-un singur ou
/pentru umplutură : 250g carne rasol de vită, o ceapă roșie mică, un ou fiert, o lingură de unt, puțină sare, piper, mărarRead more…
Supă de chimin – supa “Epocii de Aur!
Recunosc din capul locului că ani de zile, în anii copilăriei şi adolescenţei, nu am putut suferi supa de chimin, care făcea parte din meniul familiei, şi eram nevoită s-o mănânc o dată pe săptămână, fără nazuri. Nici nu-mi imaginam că peste ani şi ani , mai exact în anii 1980 aveam s-o gătesc, la rândul meu, nu numai pentru că era ieftină, ci şi pentru că în condiţiile penuriei generale de alimente – carnea şi ouăle erau pe cartelă şi trebuia să stai la rânduri interminabile ca să le cumperi, dacă aveai norocul să nu se termine pe când ajungi la tejghea – chiminul se putea cumpăra la băcănie, la „Plafar” sau la piaţă şi dintr-o pungă de chimen găteai de mai multe ori. Aş putea spune că devenise „supa Epocii de Aur”, cel puţin în Ardeal, iar fiul meu, Vali, o poreclise „supă de cămin”, fiind gătită frecvent şi la bucătăria grădiniţei cu „orar prelungit”. Dacă nu mă înşel, chiar şi pe 21 decembrie 1989, am avut la masă tot supă de chimin şi tăieţei cu mac (pentru că şi mac se găsea la „Plafar” şi la piaţă, iar tăieţeii erau destul de uşor de procurat). Read more…
Andrea Ghiţă: TURTE DE MĂLAI ŞI O LECŢIE DE VIAŢĂ
Mălaiul copt în casa bunicii mele adoptive, Erzsi, era unul dintre deliciile copilăriei mele de la mijlocul anilor cincizeci, când nu te puteai desfăta cu prea multe delicatese, iar pentru prăjiturile şi torturile ocaziilor speciale, se aduna din timp făina, zahărul şi untul luate pe cartelă. În schimb făină de mălai se găsea din belşugRead more…
Boboci de varză creaţă
Mâncarea din „boboci de varză creaţă” era una din preferatele mele, dar nu puteam s-o savurez decât toamna târziu, când pe tarabele hoştezencelor din Piaţa Clujului, apăreau tulpinile groase, împodobite cu ghirlande de „boboci de varză” . „Bobocii de varză” erau aşezaţi în vecinătatea bostanilor şi a roşiilor întârziate care rataseră coacerea, a verzei de toamnă cu foi groase, legumelor zdravene puse în panere, a cununilor meşteşugit împletite de ceapă roşie şi usturi, precum şi a unei rubedenii – varza creaţăRead more…