Plus o rețetă de găluști din mața Nu eram o familie religioasă, ca majoritatea neologilor din Arad, dar sărbătorile mari le marcam, fie mergând la sinagogă, de Roș Hașana și Iom Kipur, când ai mei obișnuiau să țină postul. AmRead more…
Vinete umplute
Se iau 3 vinete Solanum melongena, ținute la frig să se învineţească precum nasul unui beţiv, se spală bine, se curăţă codiţele şi se taie cu sadism în două. Cu un cuțitaș se crestează cam la 5-10 mm de coaja, după care, cu o lingură, se scobeşte miezul. Dacă mai rămân seminţe, se râcâie bine tot cu lingura. Dacă sunt tinere, se dau cu zeamă de lămâie, să nu se înnegrească de ciudă că au rămas fără codiţe, dacă sunt mai babe şi seminţoase, se dau cu sare întâi, şi se pun la scurs să iasă amăreala de fete bătrâne ce sunt.Read more…
Din reţetele mamei mele, Irina Szmuk (5)
Mama mea, Irina Szmuk, a publicat o carte de bucate care a ajuns la mai multe ediţii, datorită bogăţiei şi diversităţii reşetelor, potrivite pentru toate gusturile cititorilor. Răsfoind cartea, după decenii de la publicare, găsesc mereu câte o reţetă simplă, hrănitoare şi ineteresantă pentru oamenii secolului XXI care, din păcate, sunt prea obişnuiţi cu mâncărurile tip fastfood.Read more…
Supa de măcriş…Cine o mai găteşte în ziua de azi?!
Nu-mi prea place să mănânc frunze, nici crude (eventual, salata verde dacă e tocată mărunt) şi nici fierte. Mâncarea de spanac o gătesc după o reţetă proprie, dar nu mă dau în vânt după ea, însă supele (de salată sau de spanac) îmi displac oricât de bine ar fi preparate…. Cu o singură excepţie: supa de măcriş. E drept că nu am mai mâncat de ani şi ani de zile, dar cred că amintirile copilăriei îi conferă o poziţie privilegiată. Acum măcrişul e o delicatesă care se cumpără cu preţ destul de pipărat, mai ales dacă e”bio” (ambalat în caserolă). Pe vremea copilăriei mele tot măcrişul era „bio” şi se cumpăra de la hoştezencele din piaţa Clujului, care-l etalau în coşuri mari, împletite, şi-l dădeau la preţ derizoriu. Măcriş se găsea din belşug şi în grădinile vecinilor de pe strada bunicii (aflată la periferie), ba chiar şi în curtea din spatele casei noastre, de pe strada Alecsandri (din centrul oraşului). Nu ştiu al cui era terenul respectiv şi nici dacă persoana cu pricina semănase măcriş sau acesta creştea sălbatic, dar îmi amintesc perfect că ne duceam la furat măcriş cu copiii din curte. După lăsarea întunericului săream ulucii gardului (dar poate că era o spărtură prin care ne furişam) şi adunam cu sârg frunzele care aveau un gust sărat-acrişor, foarte plăcut (potenţat, bănuiesc, şi de adrenalina suplimentară generată de circumstanţele acţiunii). Evident, captura era consumată pe loc însă măcrişul a intrat în „graţiile” mele culinare şi sub formă de supă.Read more…
HAKUNA FRITTATA
Titlul este inventat de mine şi reflectă filozofia reţetelor prezentate în acest număr. Hakuna frittata. Hakuna vine din swahili, „hakuna matata” însemnand: „Don’t worry, be happy!”, sau mai pe româneşte: „Nu fi ingrijorat, fii fericit!”. Iar frittata vine de laRead more…
Prăjitură Gerbaud
De curând am văzut un film în care se făcea reclamă la mâncarea…moleculară – dar, de ce să nu recunoaștem că de sărbători ne întoarcem la cartea de bucate a mamei, mai ales, cum este cazul meu. Mama mea, Irina Szmuk, a fost autoarea unor astfel de cărți. Așa că vă propun să coaceţi o prăjitură după una dintre reţetele ei. (Nu voi trece, cum nici ea nu a făcut-o, câte calorii cuprinde).Read more…
Din reţetele mamei mele Irina Szmuk (6)
De astă data vă propun două aluaturi, uşor de preparat, propuse de mama mea, Irina Szmuk. Era o teoreticiană a artei culinare, dar şi o gospodină iscusită. Nici acum, după 50 de ani de la publicarea cărţii, cele 1000 de reţete ale ei nu se « demodează ». Cele două aluaturi pe care vi le prezint sunt pentru începutul şi sfârşitul unei mese festive, dar pot să fie servite şi în cadrul meselor de zi cu zi. Chiar dacă, la prima vedere, ambele par preparate de sezon, ingredientele prospete pot fi înlocuite şi cu cele congelate.
Ruladă de spanac cu șuncăRead more…
Supe de fructe
Anotimpul călduros aducea schimbări în viaţa din casa Bunicii Erzsi, aflată la periferia (de atunci) a Clujului. În curte se instala covata de lemn în care mă bălăceam în voie, prânzul nu-l mai mâncam în casă, ci sub nucul umbros unde se afla o masă încăpătoare cu două bănci de lemn lungi şi nu se mai gătea în bucătărie, lângă soba încinsă, ci în „bucătăria de vară”. Nu era o bucătărie de vară cum scrie la carte – nici nu avea cum să fie, pentru că bunicii mei adoptaţi se mutaseră în chirie în căsuţa de pe strada Kodály (acum Sinaia) după ce regimul comunist i-a dat afară din locuinţa de patru camere confort din centrul oraşului. Nu ştiu dacă locuinţa lor din centru avusese bucătărie de vară, dar bunica îmi povestea că orice casă de gospodar înstărit avea o astfel de anexă. Bucătăria noastră de vară era improvizată în magazia de lemne a gazdei (tanti Dobrai). Oraşul fusese racordat la gaze de câţiva ani buni şi magazia nu mai era folosită. Bunica şi-a instalat acolo un reşou cu două ochiuri, pe butelie, şi gătea în ambianţa răcoroasă, sub privirea atentă a pisicii Ţilu-Milu, mereu gata să înhaţe ceva gustos.
Spre deosebire de anotimpurile reci, când bunica mă punea la treabă şi, îmbrăcată cu şorţuleţul meu de bucătărie, alegeam orezul şi fasolea, curăţam cartofii fierţi în coajă sau frecam de zor untul pentru prăjitură, în anotimpul cald nu mă prea lăsa să intru în bucătăria de vară care era neîncăpătoare şi, din neatenţie, puteam răsturna reşoul cu focul deschis. Contribuţia mea la gătit se mărginea la culesul celor trebuincioase din grădină (frunze de pătrunjel, de mărar sau ţelină şi roşii îmbrobonate de rouă), precum şi la consultarea privitoare la meniul de a doua zi. Ce gătim mâine? – întreba Bunica Erzsi în fiecare după amiază, după ce-şi făcuse siesta şi şedea sub nuc generos din curte. Găteam zilnic pentru că pe atunci nu aveam frigider şi mâncarea nu se putea păstra mai mult timp. Meniul trebuia să fie cât mai variat şi uşor de digerat, iar în zilele caniculare, ceva răcoros, care se gătea repede, dimineaţa, ca să nu te zăpuşeala lângă foc.
Supele de fructe erau printre preferatele noastre şi – spre uimirea mea – chiar dacă se numeau „supă”, se consumau după felul doi. Bunica Erzsi făcea supe de fructe în funcţie de sezon: mai întâi de agrişe, apoi de vişine, pe urmă din mere de vară. Toate după aceeaşi reţetă care se găsea în „biblia ei culinară”. La pagina 43; a acestei cărţi de referinţă pentru mine, la numărul de ordine 28, se găseşte reţeta supei de fructe, pe care o traduc şi o copiez. Read more…
LA ORDINEA ZILEI: CHAKALAKA
Dacă nu trăiţi în Israel sau în Africa de Sud, precis nu v-aţi întâlnit cu acest nou cuvânt devenit universal. Cuvântul sună haios şi în acelaşi timp interesant, fiind folosit aici, în America, pentru prima oară într-unul din filmele pseudo-poliţiste,Read more…
O istorie a ciolent-ului, mâncarea tradițională a evreilor (I)
Ciolentul, respectiv mâncarea de fasole cu ingrediente specifice, a fost o consecință a…comandamentului din Tora care interzice aprinderea focului și gătitul de Șabat. Dar pentru că la masa de sâmbătă unde se aduna întreaga familie după ce se întorcea de la sinagogă, se dorea o mâncare caldă, s-a ajuns la ciolent. Potrivit unor surse evreiești, originea acestui fel delicios de mâncare este Orientul Mijlociu de unde s-ar fi răspândit în nordul Africii și prin secolul al IX-lea exista de-acum și în Spania. După aceea a ajuns și în Europa de est.Read more…
Şi, totuşi, mămăligă
Bunica mea adoptată, Erzsi, făcea mămăligă cel puţin o dată pe săptămână. După ce-şi pierduse un fiu la Auschwitz şi celălalt a plecat clandestin în America de Sud, scoaterea din frumoasa locuinţă cu patru camere din centrul Clujului – pe motiv că nu li se mai cuvine, închiderea biroului de „expert contabil” al bunicului Nándor, strîmtorarea la propriu şi la figurat (salariu mic de funcţionar la Uzinele Electrice şi mutarea forţată în căsuţa de la periferie, fără apă curentă şi WC în casă) nu i s-au mai părut atât de tragice…Read more…
O farmacistă în bucătărie
În farmacie nu mai lucrez, m-am pensionat, dar deformația profesională nu dispare peste noapte. Rădăcina ebraică RKH רקח)) are ceva ambiguu. RoKeaH = farmacist, liRKoaH = a prepara, beit miRKaHat = farmacie (în traducere exactă ar fi „casă de preparate”), dar miRKaHat poate avea mai multe înțelesuri: preparat, amestec, sau… dulceață! În zilele noastre mă ocup mai degrabă de dulcețuri decât de medicamente, dar continui să văd lucrurile cu ochi de farmacistă. Tocmai am preparat o cremă de lămâie, o rețetă tradițională engleză, pentru care experiența dobândită în farmacie mi-a fost de mare folos. Read more…
SUPĂ de VIŞINE
Curtea bunicilor mei adoptaţi (părinţii părinţilor mei au pierit în Holocaust şi m-aş fi numărat şi eu printre copiii fără bunici, dacă mama şi tata nu ar fi avut norocul să-i cunoască pe soţii Friedmann, a căror poveste am depănat-oRead more…
Ciolent așkenaz
Publicăm în acest număr cea de a doua rețetă de ciolent din cele patru promise. Veți da seama de diferențele de ingrediente în funcție de zonele din care provin rețetele.Read more…
Găluște de Pesah – rețeta mamei mele, Irina Szmuk
Se apropie Pesah-ul și în familiile evreiești au și început pregătirile care implică o curățenie desăvârșită în casă pentru ca în săptămâna de Pesah să nu existe nici măcar o fărâmitură de pâine. În plus, se fixează și meniul pentru masa de Seder iar din acesta nu poate lipsi supa cu găluște din mața. Pentru găluște, fiecare gospodină își are propria rețetă, cu un mic secret, pentru ca ele să iasă mari și pufoase. La noi acasă la Gheorgheni, mama mea avea și ea o rețetă iar găluștele ei au fost întotdeauna apreciate de musafiri. Dar ea nu a vrut să o țină secret și a împărtășit-o cititorilor cărții ei de bucate „1235 de rețete pentru oameni sănătoși și bolnavi”Read more…
Supă cremă de bostan
Unii îi spun dovleac, dar eu prefer să-i zic bostan, pentru că dovleacul este mai degrabă un nume generic, care include şi dovleceii care sunt prezenţi în comerţ pe tot parcursul anului, pe când bostanul apare numai toamna, chiar toamna târziu. În ultima vreme, bostanii – odinioară masivi, burduhănoşi şi prăfuiţi – au devenit mult mai atrăgători: galbeni, portocalii, dungaţi, rotunzi sau lunguieţi. În preajma sărbătorii de Halloween bostanii se răsfaţă pe tarabe ca nişte adevărate vedete. Bostanul era la mare căutare şi în vremea copilăriei mele, când – tot la sfârşit de octombrie, în prag de Luminaţie, copiii sculptau „tigve de bostan” cu chipuri hidoase în care aşezau lumânări aprinse, transformându-le în lămpi-sperietori. În serile târzii de toamnă, jucam „Piticot” sau „Nu te supăra, frate!” molfăind felii de bostan copt în cuptor, care umplea încăperea cu aroma sa îmbietoare. Bostanii pişcaţi de brumă erau, de departe, cei mai gustoşi. În limba maghiară bostanul se numeşte sütőtök, adică dovleac de copt. Poate că din acest motiv prin părţile noastre nu era gătit altfel decât…copt în cuptor.Read more…
TORT (ANIVERSAR) de BISCUIŢI
Potrivit tradiţiei (de trei ani ) e cazul să îi invit pe Baabelienii sărbătoriţi şi cititorii lor să se înfrupte dintr-un tort aniversar. Şi tot gândindu-mă ce tort să le pregătesc mi-am amintit de tortul de biscuiţi de la oraRead more…
Ciolent tunisian
Ingrediente: patru sau cinci linguri de ulei de măsline extravirgin, o ceapă mare feliată,o jumătate de căpățână de usturoi desfăcută, un kg. antricot de vacă, feliat, o jumătate de kg. de boabe de grâu zdrobite (se găsesc în magazinele cu produse din Orientul Mijlociu), patru morcovi curățați ți tăiați în jumătăți sau sferturi, trei sau patru fire de țelină, o linguriță de pastă de ardei mai iute sau mai puțin iute, o linguriță de coriandru, o jumătate de linguriță de chimion, piper și sare după gust, apă.Read more…
Budincă de pâine
Dar acum Paștele a trecut. Dnei Stoenescu și celorlalte citititoare (și cititori) interesate le propun o variantă: clasica budincă de pâine a mamei mele. Se face din pâine albă normală, dar cel mai bine iese din chifle sau din challah, colacul împletit care se consumă sâmbăta. Este un mod reușit de a întrebuința resturile de pâine care nu mai sunt proaspete. Ingrediente (pentru 4 persoane): 100 g unt, 100 g zahăr, 2 ouă întregi (nu se bate spuma de albușe), ½ litru lapte, 250 g pâine albă / chifle sau ½ de cozonacRead more…
Emisiunile și blogurile de gătit au ajuns un fenomen social
Îmi place să gătesc, probabil că este o moștenire genetică de la bunica mea, deoarece o generație – cea a mamei – a fost sărită. Deși gătea bine, mama detesta această activitate și mă întreba de fiecare dată: ”De la cine ai moștenit plăcerea de a găti?”, uitând de bunica – e drept că era din partea tatălui meu. Această bunică, omutti pentru noi, făcea uneori lucruri minunate, pregătite cu multă răbdare; despre tortul trunchi de copac am și scris în Baabel. Potrivit Andreei, este materialul cel mai accesat din istoria de 10 ani a revistei. Dacă îmi place să gătesc, nu înseamnă că petrec ore întregi în bucătărie, cu excepția zilelor în care am invitați la masă. Meniurile mele nu sunt complicate, știu să pregătesc 10-15 feluri, mai ales din cele care merg repede și nu trebuie să stau lângă ele. Am și tot felul de ustensile care mă ajută, ultima achiziție a fost un slow cooker. După ce l-am cumpărat, prima reacție a fost ”și acum ce fac cu el??” După ce m-am lămurit în ceea ce privește avantajele, nu mă mai despart de el, parcă ar fi fost inventat special pentru mine: pun mâncarea și mă așez la calculator. Nu fac lucruri sofisticate, în schimb îmi place să mă uit cum gătesc alții, mai ales că mi-am dat seama că există astăzi o mare preocupare pentru gătit. Aproape toate posturile de televiziune, românești și din alte țări, au concursuri de gătit, iar participanții, dacă nu sunt bucătari, sunt de obicei personalități din lumea artistică, sportivă, sau chiar poeți, ca Mircea Dinescu.Read more…