Trăiesc în Israel de patruzeci și ceva de ani. De fiecare dată când țara intra în gura lumii, destul de des în această perioadă, îmi promit solemn că atunci când am un pic de timp, voi face o cercetare, să caut un răspuns la întrebarea: unde trăiesc eu de fapt, în Orientul Apropiat sau în Orientul Mijlociu? Dar să fie o cercetare ca lumea, așa cum am învățat la școală și apoi la institutul de cercetări în care am lucrat. Să intru într-o bibliotecă universitară și să descopăr ce s-a publicat în acest domeniu, cine a mai studiat acest subiect, la ce nivel și în ce limbă. Să mă lămuresc când și unde s-au folosit prima oară aceste expresii, cum și de ce s-au schimbat zonele geografice definite de ele de-a lungul timpului. Anii au trecut și niciodată nu am găsit timp pentru o astfel de distracție intelectuală. Treptat au apărut internetul cu baze de date și browsere, rețelele de socializare și inteligența artificială (IA). Acum, deși sunt pensionar cu foarte mult timp liber la dispoziție și încă interesat să aflu unde trăiesc, îmi vine peste mână să folosesc o metodă atât de desuetă… Și atunci? Ce să fac? Să întreb lumea pe Facebook sau pe orice altă rețea de socializare, să întreb ChatGPT sau vreo aplicație echivalentă? Și în ce limbă? Nu sunt naiv, termenii sunt folosiți azi mai mult politic decât geografic și istoric. Iar politic răspunsul depinde în ce limbă trăiești.Read more…
DACĂ M-AŞ FI NĂSCUT ACOLO…
Un foarte cunoscut publicist israelian împlineşte de curând 75 ani. Printre multe altele, tipul a scris, în tinereţe, cam vreo 40 poezii, mai toate puse pe muzică de diverşi compozitori, şi mai toate devenite şlagăre, unele până în ziua deRead more…
O GENERAȚIE RESPONSABILĂ
Ceea ce s-a întâmplaat în aceste zile în România, solidaritatea și omenia tinerilor (și nu numai a lor) față de tragedia de la clubul Colectiv risipește un mit în care, personal, nu am crezut niciodată – indiferența și nepăsarea generațiilorRead more…
Patru ani de Baabel
Acum patru ani (Eva Galambos şi cu mine sau… viceversa) lansam pe talazurile virtuale (cu sprijinul substanţial al informaticianului Vlad Cucereanu) o revistă întitulată Baabel, însoţită de un « manifest » în care arătam că publicaţia stă sub semnul diversităţii, că dorim ca ea să devină un loc generos şi prietenos destinat cunoaşterii Celuilalt. Recitind manifestul de atunci observ – cu satisfacţie – că multe din promisiunile noastre s-au îndeplinit, graţie încrederii de care ne-am bucurat din partea oamenilor care ni s-au alăturat, constituind comunitatea baabeliană şi creând temelia acelui spaţiu generos şi prietenos, propice creaţiei şi colaborăriiRead more…
Cine e de vină – sau rolul (negativ) al personalității în istorie.
Războiul de șase zile a început ca o lovitură preventivă împotriva Egiptului care pusese în practică câteva decizii cruciale, toate indicând serioase pregătiri de atac. Nimeni, dar nimeni în Israel, nu se gândea la mai mult decât o acțiune care să împiedice un atac venit dinspre granița de vest. Nimeni nu vroia să cucerească peninsula Sinai și nimeni nu proiectase a se ajunge la canalul Suez, dar mite alte locuri prin ”împrejurimi”. Și în primele ore totul a decurs conform așteptărilor sau, cum se spune pe la noi, conform planului dinainte stabilit. De aceea voi lăsa deoparte frontul egiptean, nimic din ce s-a întâmplat acolo nu merită o mențiune specială, la 50 ani după ce totul s-a terminat și la mai bine de 30 ani de când Sinaiul a fost retrocedat și domnește pacea la acea graniță. Dar pe parcurs s-au întâmplat două fapte de uriașă importanță istorică, ambele având ca unic protagonist o personalitate politică de mare anvergură: Gamal Abdel Nasser, președintele Egiptului.Read more…
Politica noastră
Mă număr totuși printre norocoșii care au mai prins și câte un scurt răgaz numit ”să avem și profesioniști în funcții”. Acum câțiva ani, m-am reîntâlnit cu un specialist român care reprezenta o firmă prestigioasă de consultanță și el mi-a spus că eu am fost printre ultimii profesioniști ”puși” în funcție de propria competență. În urmă cu 20 de ani, noi am fost cei care am lucrat cât s-a putut de obiectiv, adică în baza unor norme, proceduri și bune practici. Unele le aveam, pe altele le-am preluat fiindcă ni se potriveau profilului de țară și parcă nu primau alte considerente, ci pur și simplu erau bune și folositoare pentru a forma un set de bune practici, coduri de conduită, pentru a evita conflictul de interese care uite unde ne aduce. Asta însemna și minima implicare politică. Eu una nu m-am simțit ”apăsată” de politic. A venit însă un moment în care au venit unii care au întrebat ”mă, dar asta cu cine este?” și implicit ”cine a pus-o în funcție”? Eu eram unul dintre primii funcționari publici ”puși” în funcție de propria experiență profesională și în urma urcării treptelor pe așa zisa ”scară a măgarului”, cum o denumea tata.Read more…
Înainte nu înseamnă înapoi!
Am încercat să îmi explic ce s-a întâmplat cu noi, societatea românească în toată diversitatea ei! Am aici o parte a explicației, atât cât mă încumet să dau din perspectiva cetățeanului obosit și deja marcat de prea multă dezbinare și manipulare. Este o parte a adevărului, fără context internațional, în al cărui rol determinant cred, pentru că lumea de astăzi merge împreună spre viitor, iar alternativa este să rămânem atârnați între secole trecute. Suntem oare în secolul 21? Să ne întoarcem la ”atunci” versus ”acum”, la ”solidaritate” versus ”dezbinare”! Ce era de împărțit înainte de 1989? Exista nomenclatură și prin urmare oameni cu condiții de viață mai bune, dar cetățenii nu aveau ce să își împartă între ei. Dacă împărțeau coada la produse de strictă necesitate, atunci se chema că devin solidari și cu respect unul față de celălalt. Își cunoșteau familiile din povestiri, știau tristețile, lipsurile lor și ale altora. ”Atunci” eram solidari și eram ”ai noștri” cu bune sau mai puțin bune! ”Acum” însă, polarizarea societății a ajuns la dezbinare, pentru ca tocmai să intre în conflict, pe care în niciun caz nu l-aș numi conflict de idei sau de doctrine! Cu alte cuvinte, ”ai noștri” de atunci devine ”ai noștri” și ”ai lor” aflați în dispută, al cărei fel nu îl voi comenta aici.Read more…
Turnul Babel la orizontală
Nu am niciun dubiu că cei care au creat acum mii de ani legenda Turnului Babel s-au inspirat dintr-o situație reală. În acele vremuri și chiar mult timp după aceea, colectivitățile umane erau izolate timp de veacuri, relațiile dintre diversele populații aparținând chiar aceluiași popor erau practic absente, nemaivorbind de existența dialectelor aceleiași limbi, care făceau (și fac până în ziua de azi) o comunicare umană imposibil de realizat. Limba, mijlocul de comunicare cel mai important între două ființe umane, poate fi în același timp un obstacol în calea înțelegerii dintre oameni. De aceea nu trebuie să ne mire apariția limbii esperanto, o încercare a oftalmologului varșovian Dr Ludwig Lejzer Zamenhof de a găsi o soluție problemei din epoca modernă, în care oamenii circulă de-a lungul și de-a latul globului și se lovesc de bariera unor limbi pe care nu le cunosc.Read more…
Primii șapte ani
Șapte ani de existență a revistei BAABEL, mii de articole publicate, (cred) peste o sută de colaboratori, cu toții angrenați în acestă activitate literară-publicistică și probabil mii de cititori. Și după această trecere în revistă, (foarte posibil) inexactă, două întrebări se cer a fi puse. Prima se referă la motivul care îi face pe toți acești prieteni să colaboreze la o apariție electronică, fiecare împins de la spate, cred eu, de cel puțin o cauză demnă de invidiat. Îmi închipui că unii se delectează în a-și publica ideile, gândurile și mai ales comentariile legate de viața de toate zilele, pe care fiecare o duce în colțișorul său de lume, mai ales când ajunge la concluzia că evenimentele care se deapănă în jurul său merită a fi prezentate și altora, cu scopul de a fi discutate, dezbătute, întoarse pe toate fețele, mai ales atunci când eseul lor primește comentarii ale cititorilor. Pentru că presa electronică oferă fiecărui cititor ocazia de a-și exprima părerea despre cele citite, on line. Această activitate duce uneori (poate prea rar) la adevărate dezbateri, conflicte de păreri, dar după părerea mea acest aspect dă savoare revistei și satisfacție autorului… La cea de a doua întrebare, la care eu nu am răspuns și mă îndoiesc că cineva are o imagine cât de cât clară. Cine deschide poșta electronică, cine intră pe Google și caută Revista BAABEL? Cine ne citește? Read more…
Eșecul unui scenarist amator
Am achiziționat un automobil nou. Compania de asigurare mi-a cerut să completez echipamentul dedicat împiedicării furtului de mașină (ca și cum asta ar ajuta la ceva, la noi în sud se fură mașini de o manieră foarte organizată și eficientă), drept pentru care m-am adresat unui cunoscut garaj din apropiere, la care mai fusesem în trecut cu probleme similare. A doua zi m-am prezentat proprietarului garajului, am fost primit imediat și mi s-a spus că totul va fi gata într-o oră, așa că am fost sfătuit să rămân în micuța sală de așteptare, adiacentă pupitrului secretarei. Sălița cu pricina avea nu mai mult de 7-8 m2, câteva scaune metalice, deloc comode, un recipient de apă rece (important pentru lungile luni de vară sudică israeliană) și un televizor care rula unul din filmele vechi al lui Clint Eastwood. Un amănunt mi-a atras privirea. Unul din scaune era ”tapisat” cu două pernuțe, una pentru șezut și una pentru spate și purta o notă, în ebraică, cu următorul conținut: ”Rezervat pentru dl Mordechai”. Am mai fost eu prin diverse locuri publice, am mai stat eu prin câteva săli de așteptare, am mai văzut eu de-ajuns de multe anunțuri bizare, dar cu așa ceva încă nu mă întâlnisem. Curiozitatea nu-mi dădea pace, m-am așezat pe un scaun în fața celui cu pricina, zgândărit de anunț…Read more…
Aproape toate se potrivesc perfect, dar din păcate nu toate…
Cu un cuvânt: nu avem dreptul să ne plângem! E drept, situația e cu totul anormală, dar aș dori ca cineva să mă ajute să definesc noțiunea de ”situație normală”. E adevărat, umblăm cu mască pe față, nu ne mai întindem mâna unul altuia, ne ținem prietenii și rudele mai la distanță, călătorim mult mai puțin, iar cât despre zboruri în străinătate, ce să mai vorbim! Și uite așa, deodată nu mai am nevoie de agenda mea zilnică. Mă bucur că pot ține minte puținele date de care am nevoie, cum ar fi un mers la bancă sau un zoom cu cei cu care trebuia să mă întâlnesc pe undeva pe mapamondul care azi pare fiecăruia de neatins. Cercul vicios e cel care-ți conduce viața: nu pleci la congres, deci nu trebuie să pregătești diapozitive. Nu ai întâlniri pentru proiecte deja începute, deci nu e cazul să pui la punct documente care în mod normal ar trebui distribuite peste mări și țări. Și atunci cum îți umpli timpul? Read more…
O „meteahnă” care se cere discutată?
Mărturisesc, continui să citesc Caragiale. Parcurg cu interes eseurile și foiletoanele scrise în urmă cu mai bine de un veac (nu mai puțin de 650 pagini!) și încerc să înțeleg atmosfera în care trăia marele dramaturg, dar în același timp sunt uimit de volumul activității sale literare, doar parțial adusă la cunoștința marelui public, bineînțeles în afara celebrelor sale piese și unele din ”produsele” prea bine știute, cum ar fi Dl Goe sau Bubico. Cu un cuvânt, mă delectez. Și acum o paranteză, după părerea mea obligatorie pentru înțelegerea motivului care m-a îndemnat să scriu aceste rânduri. Vreme de mai bine de 30 ani am trăit în România, cu senzația că apucasem să cunosc realitățile acestei țări, să-i cunosc poporul, istoria, mentalitatea. Am cunoscut români de origine rusă, germană, și bineînțeles evreiască și maghiară. Pe „românii unguri” i-am întâlnit la București, dar și în Transilvania, am avut colegi unguri și tot timpul am fost convins că în ciuda accentului lor deosebit, ei posedau aceeași mentalitate, legată de propria lor structură intelectuală, educație, atâta doar că ei aveau două limbi materne, iar eu aveam numai una.Read more…
Sorry
Într-o lume ideală am trăi în asemenea fel încât să nu fim nevoiți să ne cerem scuze. Cunoașteți probabil dictonul: „Ești stăpânul cuvintelor tale nerostite dar sclavul celor care ți-au ieșit pe gură”, sau versiuni similare. În foarte multe cazuri, scuzele nu pot face să se uite o insultă sau să se repare o nedreptate. Îi auzi uneori pe copiii englezi recitând în curtea școlii sau la locul de joacă: Sticks and stones may break my bones but words will never harm me (bețele și pietrele îmi pot rupe oasele dar vorbele nu mă vor răni niciodată). Este un mod de auto-apărare al copiilor, să pareze insultele sau persecuțiile din partea altor copii, așa numitul bullying, dar după părerea mea, exact opusul corespunde realității. Vorbele ne pot provoca o mai mare suferință decât o rană cauzată de o piatră sau o bâtă. Pe de altă parte, deoarece cuvintele pot constitui cel mai complex material de construcție, și reversul medaliei este adevărat: nimic nu te poate face mai fericit decât vorbele care-ți merg direct la inimă.Read more…
Un papagal mi-a intrat pe fereastră şi o poveste de Hanuka
“Într-o zi un peruș[ a aterizat pe pervazul ferestrei din zgȃrie-nori-ul new-yorkez în care locuiam. L-am adus în casă şi am început să îngrijesc această pasăre care nu cunoaşte decât viaţa de colivie şi nu ar fi putut supravieţui în libertate.”. Cam aşa începe povestea lui Isaac Bashevis Singer pe care am auzit-o acum câţiva ani, la radio. Ca de obicei, nu am reţinut titlul, deşi ţin minte povestea în cele mai mici detalii. E o poveste care continuă să mă obsedeze. “A doua zi, dis de dimineaţă, aud o bătaie timidă la uşă şi văd pe palier o femeie tânără şi firavă, cu ochi negri. Citise anunţul meu din lift despre un peruș rătăcit şi, intrând în apartament, a constatat că era vorba de perușul ei, pe care ea nu îl închide niciodată în colivie – cum ar putea întemniţa o vietate după coşmarul prin care a trecut? – ci îl lasă liber în apartament. Perușul s-a strecurat afară prin fereastra întredeschisă doar atât cât să intre aer proaspăt. mi mai spune că ea este o supravieţuitoare a Holocaustului şi că a pierdut absolut totul în “lumea veche”, nu cunoaşte pe nimeni în New York City, singura ei posesiune, singurul suflet drag fiind această pasăre. Se scuză tot timpul că m-a deranjat atât de devreme, dar ea pleacă la lucru în zori de zi şi se întoarce acasă în orele târzii ale nopţii. Observă că am pus câteva grăunțe şi o strachină de apă pe masă pentru peruș şi îmi mulţumeşte că am avut grijă de el. E tare fericită că are din nou pasărea companion…”. Aşa se încheie povestea lui Bashevis Singer… sau, cel puţin, aşa îmi aminteam eu.Read more…
Din ”frumusețile” lumii libere
Timp de 12 ani am practicat medicina într-o țară în care libertatea era o noțiune des amintită în presă, radio și televiziune, și mai deloc în viața de toate zilele. Mi-am îngrijit pacienții așa cum am crezut că e mai bine și, ca să fiu sincer, am fost mulțumit de ceea ce făceam, exact în măsura în care nu mă așteptam să fiu adulat de cei care se aflau în grija mea și nici de aparținătorii lor. Da, îmi plăcea un cuvânt de mulțumire și nimic mai mult. M-am simțit respectat și mi-a fost de ajuns. mă aflam, pentru prima oară în existența mea, într-o atmosferă liberă, în care pericolul nu vine niciodată dinăuntru, iar de cel din afară știam că are cine să se ocupe. Dar tot obiectivismul meu, toată dorința de a privi lucrurile cu un ochi obiectiv, de a accepta aspectele negative ale societății în care trăiam și a mă bucura că nu voi fi înmormântat pe Șoseaua Giurgiului, totul s-a destrămat atunci când am dat cu ochii de violența, agresivitatea față de personalul medical. Căci despre asta e vorba în cele ce urmează.Read more…
Adevărul istoric – o himeră pe care pretindem că o stăpânim
Aproape că nu putem iniția o discuție despre un eveniment istoric fără a declanșa o ceartă în care protagoniștii se acuză reciproc că nu sunt patrioți, că sunt vânduți unor interese străine, etc. Este unul din cele mai elocvente exemple care arată că mai avem mult până vom înțelege democrația, așa cum ne-a explicat-o Ion Rațiu în 1990: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca tu să ai dreptul de a avea o altă părere decât a mea!”. Nu trebuie să căutăm alte exemple decât cele întâlnite în realitatea zilnică. Campaniile electorale ne dezbină și interpretarea evenimentelor diferă în funcție de afinitatea pe care o avem față de candidații care ne cer sufragiul. Cultele religioase ne pretind, și ele, să le îmbrățișăm modul de interpretare a aceleiași unice Cărți Sfinte, insistând să contrazicem interpretarea altora. Ne confruntăm cu un război la hotarele țării. Fiecărui eveniment petrecut pe teren i se dau interpretări diferite, convenabile uneia sau celeilalte tabere. Lumea este divizată. Tot așa stau lucrurile cu evenimentele petrecute demult, în alte epoci, deoarece se știe că „odată cu trecerea anilor, adevărul și minciuna vor face schimb între ele” [Evgheni Vodolazkin]. Cine are dreptate? Unde e adevărul? Referindu-ne la „adevăr”, trebuie să recunoaștem că reprezintă o noțiune deosebit de fluidă și uneori periculoasă. Filozofii l-au cercetat și fiecare i-a dat altă explicație. În plus, Diogene ne atenționează că „relația noastră cu adevărul trebuie să fie aceeași pe care o avem cu focul; dacă ne apropiem prea mult, ne ardem, dacă ne îndepărtăm, înghețăm”. Adăugând la această noțiune și particula „istoric”, pătrundem într-o adevărată junglă. Oare de ce? De ce nu putem avea o viziune unitară?Read more…
Deadline
„Cea mai bună muză e termenul limită” – această constatare plină de înţelepciune a fost făcută de scriitorul maghiar Frigyes Karinthy, dar poate că şi alţii dinaintea lui şi-au dat seama de forţa mobilizatoare pe care ţi-o imprimă scadenţa sau deadline, cum i se spune – cel mai sugestiv posibil – în limba engleză. De câte ori nu invocăm cu disperare: „Dacă aş mai avea la dispoziţie o singură zi în plus, câte aş mai putea face”! Dar termenul limită nu mai admite nicio secundă în plus, e cumplit de strict, e deadline. Dar de ce tocmai deadline, adică o linie a cărei depăşire aduce după sine moartea?! Se pare că acest cuvânt ar fi fost înregistrat pentru prima oară în anii 1860, în timpul Războiului Civil American, şi se referea la linia de îngrădire din jurul închisorii. Gardienii erau instruiţi să împuşte şi să ucidă orice prizonier care ar fi „atins, ar fi căzut peste, ar fi traversat pe deasupra sau pe sub aceste îngrădiri denumite «dead line». Acest cuvânt apare în însemnările unor militari, ba chiar şi în presa vremii.Read more…
Sacrul drept la ignoranță
Uneori mă gândesc la trecut folosind expresia ”pe vremea mea”. Nimic nu e mai incorect. Mai curând ar trebui să spun: într-una din vremurile mele, pentru că am trecut mai multe, una complet diferită de cealaltă. Nu voi intra în amănunte, doar un singur exemplu. Într-una din vremurile mele analfabetismul era cel mai grav semn de ignoranță. Neștiința de carte se asemăna pe undeva cu prostia, pentru că cel care nu-și îmbogățise măcar cu o iotă bagajul spiritual nu putea pretinde că judecata sa e logică și corectă. ”Cine are carte, are patru ochi”, se spunea în acea vreme, una din multiplele mele vremi. Dar analfabetismul s-a șters de pe lista enormităților sociale în lumea în care am trăit și în care m-am învârtit și încă mă mai învârt. Accesul la cultură și la informație e la îndemâna tuturor și chiar dacă, ici și colo, mai dai de indivizi care au citit ultima carte în urmă cu mai bine de un deceniu, asta nu înseamnă că omul nu folosește în fiecare zi cele învățate în școală. Dar din păcate, lucrurile stau așa doar în aparență, pentru că analfabetismul a fost înlocuit cu ignoranța. Da, poți fi și cu știință de carte și ignorant, iată paradoxul zilelor noastre.Read more…
Pedeapsa capitală – dileme
Cui i-ar fi trecut prin minte că există anumite tangențe între medicii anesteziști și execuții?! Ideea articolului mi-a venit citind o recentă publicație medicală despre administrarea injecțiilor letale de către anesteziști. Deși anesteziștii par cei mai potriviți pentru a injecta condamnaților la moarte medicamentele letale (un anestezic și un relaxant muscular, urmat de o doza letală de clorură de potasiu), acest proces este un act imoral din partea medicului. Totuși, de-a lungul anilor în SUA au fost și medici implicați în execuții. Peste o treime din anesteziștii americani sunt de părere că procesul de execuție va cauza mai puține suferințe dacă substanțele letale vor fi injectate de un anestezist. Asociația Medicală Americană (American Medical Association – AMA) nu numai că se împotrivește injectării letale de către medici, dar au fost cazuri în care AMA a anulat permisul de a practica medicina medicului care a participat la execuție. Potrivit jurământului lui Hipocrate, datoria medicului este de a salva vieți, nu de a le curma, deci este imoral ca medicii să administreze drogurile letale. Chiar și la eutanasia voluntară, aprobată la cererea bolnavilor cu boli terminale, medicul procură medicamentul letal, dar bolnavul trebuie să și-l administreze singur.Read more…
Războiul s-a terminat?
Începând din 7 octombrie 2023 nu mai reușesc să scriu despre nimic altceva decât despre evenimentele legate de această dată tragică. Acum, la mijlocul lunii ianuarie, se pare că acordul dintre Israel și Hamas va fi încununat de succes. Termenul limită este duminică 19 ianuarie. Ședința guvernului s-a ținut vineri, 18 ianuarie, seara târziu, adică în plin șabat. Doi miniștri ai extremei drepte și câțiva din partidul Likud s-au opus, dar acordul a fost aprobat. Comentatorii politici sunt de părere că s-ar fi putut ajunge la același acord, deja în luna mai 2024, cu deosebirea că mai mulți ostatici ar mai fi fost în viață. Pe de altă parte din luna mai, datorită succeselor armatei israeliene, organizaţia Hezbollah a fost slăbită, infrastructura militară siriană a fost distrusă, Iranul se teme de un eventual atac al aviației israeliene asupra reactorului nuclear, iar Hamas a rămas singur și a acceptat în sfârșit condițiile acordului care va duce la eliberarea ostaticilor după 476 de zile de captivitate. Acordul nu e ideal, vor fi eliberați mii de teroriști palestinieni cu mâinile pătate de sângele israelienilor uciși în numeroasele atentate. Hamas e slăbit, dar el continuă să existe. Important este că în prima fază vor fi eliberați 33 de ostatici, cu speranța că în a doua fază vor fi eliberați și restul, vii sau morți.Read more…













