Acum câţiva ani am intrat într-o cafenea intimă din centrul Clujului, amenajată cu piese de mobilier şi obiecte decorative din perioada ante şi interbelică – aparate de radio, călcătoare, râşniţe, oglinzi, lămpi, maşini de scris, gramofoane, o maşină de cusut Singer. Ne-am aşezat şi am comandat câte o cafea. Pe perete, deasupra măsuţei noastre era fixată o etajeră cu sertare semideschise din care se întrevedeau fotografii vechi. Clienţii păreau a fi invitaţi să dea iama printre pozele vechi, alb-negru şi sepia. Fotografiile lăsate la îndemâna străinilor m-au întristat, inducându-mi acelaşi sentiment ca atunci când văd depozitate pe trotuar garnituri de dormitor (chiar dacă ştiu că sunt doar temporar în stradă, urmând a fi îmbarcate în camion şi mutate într-o altă locuinţă). Chiar şi în această tranziţie am senzaţia acută şi dureroasă că intimitatea cuiva este violată de toţi cei care aruncă o privire spre patul matrimonial, noptieră sau toaletă. Am întrebat-o pe patroana localului de unde avea fotografiile şi răspunsul ei „De pe oser”[talcioc] m-a descumpănit. Cum ajung unii să vândă fotografii vechi la oser şi cine le cumpără?! Am întrebat-o pe patroana localului de unde avea fotografiile şi răspunsul ei „De pe oser”[1] m-a descumpănit. Cum ajung unii să vândă fotografii vechi la oser şi cine le cumpără?! Mă îndoiesc că cineva scoate la vânzare fotografiile de familie (deşi nu e imposibil), mai degrabă cred că e vorba de fotografii părăsite…Read more…

Din totdeauna am fost atras de termenul ”apatrid”, care definește o situație specială, aș zice unică, în lumea contemporană. Timp de câteva săptămâni, eu am răspuns cu precizie acestei definiții: primisem pașaportul de emigrare spre Israel, în care se specifica că sunt ”fără cetățenie”, și încă nu ajunsesem pe aeroportul din Tel Aviv unde am primit pe loc certificatul de cetățean israelian. Dacă îmi aduc bine aminte, în acele zile nu simțeam vreo diferență față de ce reprezentam eu în propriii mei ochi. Eram același, indiferent ce spunea pașaportul meu. Dar am senzația că în zilele noastre există foarte mulți în situația de apatrid; mă refer în primul rând la milioanele de refugiați a căror situație cetățenească încă nu e clarificată oficial. Nu-i invidiez. Eu rămân la părerea mea că fiecare are nevoie de o patrie, de o bucată de pământ de care să fie legat nu numai oficial, dar și sufletește. Am numit ac est lucru apartenență, apartenența la țara în care trăiești. Deunăzi m-am lovit de un articol publicat în cotidianul (în ebraică) pe care îl primesc acasă, cu o regularitate ieșită din comun pentru o țară în care nimic nu merge ca pe roate, mai ales în vremuri de restriște, ca cele în care trăim de câteva luni bune. Articolul respectiv se referă, printre altele, la un sondaj efectuat în nu mai puțin de 21 țări de pe toate continentele, de către Centrul de cercetări Pew, pentru a preciza modul în care cetățenii fiecăreia din acele țări simt că aparțin respectivei entități geopolitice, adică statului în care trăiesc.Read more…

N-am nicio îndoială, titlul de mai sus va provoca un mare semn de întrebare și multe sprâncene se vor ridica instinctiv la citirea lui. Sper, însă, că poveștile ce urmează vor fi suficiente pentru a înlătura orice dram de nedumerire. Deci, să începem cu Moise. Una din explicațiile pentru lungul drum de 40 ani între Egipt și Canaan, făcut de evreii scăpați din sclavia faraonului, a fost intenția lui Moise de a întra în Țara Făgăduinței doar cu noua generație, cea născută în deșert, în libertate și care nu a cunoscut robia și dependența de proprietar.Nu știu cât de adevărată e această teorie, dar cel puțin e verosimilă. Cu timpul, sclavul devine dependent de stăpânul său care îi oferă pâinea cea de toate zilele și în mâna căruia se află soarta sa și a familiei sale. Și când sclavia durează mai bine de 400 ani, nu e de mirare că mentalitatea de sclav devine o realitate clară și ușor de înțeles, care se moștenește de la o generație la alta. Iar când dorești să creezi un popor nou, într-o țară (să-i zicem, de dragul poveștii) nouă/veche, ai nevoie de indivizi care nu au cunoscut robia și care sunt în stare să construiască o viață complet diferită, într-un climat geopolitic complet nou. Până aici lucrurile par logice. Dar unde e legătura cu Germania de Est, mai ales azi, când Germania e reunificată de peste 32 ani și diferențele dintre vest și est se estompează pe zi ce trece?Read more…