O viață întreagă, până la dispariția sa, tatăl meu mi-a fost mentor și sfătuitor, dar niciodată n-a jucat pentru mine rolul de model. Nici în meseria mea nu am avut în fața ochilor, nici un moment, un personaj constant care să reprezinte un model de copiat sau cel puțin un exemplu pe care, cunoscându-l îndeaproape și în detaliu, l-aș fi urmat fără nici un semn de întrebare, și fără crâcnire, dacă aș fi fost în stare s-o fac. Dar deja, aș zice, de zeci de ani, există în realitatea care mă înconjoară un personaj pe care îl urmăresc în mod asiduu și care îmi oferă nu o dată senzația că m-aș identifica cu ușurință cu acele detalii din viața și activitatea sa care îl caracterizeazăRead more…
Prin urmare, în aparență (doar în aparență!) există doar două feluri de evrei, cei care cred și urmează preceptele religiei iudaice și cei care nu cred în Puterea Supremă, nu respectă prescripțiile Domnului, ci doar aparțin poporului evreu. Și exact despre această apartenență aș vrea să mă ocup în cele ce urmează. Nu am de gând să mă războiesc cu cei care de foarte mult timp susțin că evreii nu sunt un popor, ci o religie deci, nefiind popor nu au dreptul la ceea ce orice popor pretinde, adică o țară și o limbă și o cultură și o istorie. Lupta ar fi prea de lungă durată și mie mi-e frică să plictisesc cititorul mai mult decât mi-am făcut socoteala că mi se va permite! Ah, da, aici e baiul pentru mine! Pentru că teoria mea susține că există și un al treilea soi de evreu.
Iată despre ce e vorba.Read more…
Am primit recent un film vechi, mut, din 1924, făcut la Viena, un film excepțional nu prin calitatea lui, ci mai ales prin profeția pe care o face și care s-a adeverit pentru cel puțin 100 de ani. Acest film, ,,Orașol fără evrei”, a fost realizat după romanul ziaristului și scriitorului evreu austriac Hugo Bettauer. Am citit acest roman cu mulți ani în urmă și m-a impresionat încă de atunci, dar nu am știut că s-a făcut din el și un film, meritul lui fiind nu atât cel artistic, cât valoarea sa profetică, valabilă și azi, după aproape 100 de ani și mă tem că va fi și în viitor. Filmul l-a regizat H. K. Breslauer, la Viena, în perioada tulbure, într-o țară sărăcită de război, la început de criză economică, cu o inflație din ce în ce mai mare. El înfățișează o societate descumpănită, care și-a pierdut reperele, în care cei de la putere încearcă să se salveze căutând un țap ispășitor pentru toate eșecurile vremii. Vinovatul e găsit cu ușurință, cel altfel, evreul, alături de care au trăit în bună înțelegere de sute de ani. Nu voi intra în subiectul filmului deoarece titlul spune totul. Filmul a fost considerat pierdut și printr-o întâmplare au fost găsite recent fragmente importante din film, într-un târg de vechituri din Paris. Aceste fragmente au fost achiziționate de arhiva de film din Austria și prin donații s-a alcătuit un fond de 86.000 de Euro pentru reconstituirea lui. Ca de obicei, când nu cauți ceva anume, găsești ceva interesant la care nici nu te-ai gândit. Așa am găsit o broșură uitată, ,,Județul Câmpulung, turistic, balnear, climatic”, editată de Oficiul Județean de Turism la tipografia ,,Școala Română” Câmpulung-Moldovenesc la 15 septembrie 1935, cu un cuvânt înainte al președintelui Oficiului de Turism, C. Liontieș, viitor prefect al județului Câmpulung, dacă-mi aduc bine aminte. Este orașul meu natal, la care nu mă pot întoarce decât în vis.Read more…
Diaspora evreiască, ale cărei începuturi se pierd în negura istoriei, avea să se extindă în spațiu și în timp. Timp de peste două milenii, cea mai mare parte a evreilor a trăit în afara granițelor patriei lor ancestrale. Chiar în perioada dărâmării celui de al Doilea Templu de către legiunile romane de sub comanda împăratului Hadrian, în Iudeea locuiau mai puțini evrei decât în restul Imperiului Roman. După creștinarea Bizanțului, evreilor li s-a interzis șederea în Imperiul Roman de Răsărit. Mulți dintre ei s-au retras spre Persia, Mesopotamia, apoi după cuceririle arabe și răspândirea islamului, în Africa de Nord și în Europa meridională. Pribegia lor nu a fost compactă. Comunitățile erau răspândite pe un teritoriu uriaș, mijloacele de comunicare și deplasare erau precare, condițiile în care trăiau evreii erau diferite de la un loc la altul și nu semănau cu cele din patria lor ancestrală. În asemenea împrejurări orice alt popor ar fi fost fărâmițat, asimilat și în decursul secolelor ar fi dispărut. Evreii s-au menținut ca un popor inconfundabil în diaspora, la fel cum au rezistat timp de secole imperiilor inamice care le amenințau ţara. În răspândire, au cultivat și au respectat aceeași Lege. În locul Templului impozant unde se întâlneau cu Dumnezeul Unic, au construit mii de sinagogi în care se adunau și se adresau Lui. Discriminarea, persecuțiile, fidelitatea față de Cartea Torei și endogamia au contribuit la menținerea unui sentiment de unitate diasporei, a legăturii și solidarității între comunități.Read more…
În cei 71 de ani de existență a primului stat modern evreiesc s-au succedat la conducerea lui 32 de guverne, acceptate de 32 de legislaturi parlamentare, după 21 de alegeri la intervale normale de 4 ani și câteva mai scurte. Guvernele au fost conduse de 11 prim-miniștri, numiți de 10 președinți. Acest exercițiu democratic a fost realizat riguros cu toate că între timp Statul Israel a purtat 15 războaie mai mici sau mai mari (din care nu a pierdut niciunul, deși nu toate s-au ”lăsat” cu câștig). Alegerile pentru parlamentul israelian sunt considerate ca foarte importante de către electorat, dovadă rata înaltă de participare la vot: 70-80 %. La primele alegeri precum și la cele care aveau o miză considerată importantă, procentul de participare a ajuns la 85% (bineînțeles nu procente de tip comunist!). De regulă odată la 4 ani se organizează alegeri pentru Knesset, un parlament unicameral cu 120 de deputați, păstrând tradiția iudaică a Sanhedrinului, corpul ”legislativ” evreiesc din antichitate. Parlamentul reprezintă o multitudine de partide mari și mici, evreiești și arabe, de stânga sau de dreapta, religioase sau laice. Președintele Statului are numai competențe reprezentative, adevărata putere se află în mâna prim-ministrului. Pragul de intrare în parlament este de 3,25% din totalul alegătorilor. De regulă partidele mici se unesc în coaliții cu partidele mari, negociind condiții politice conform intereselor propriului electorat. Read more…
La sfârșitul săptămânii un tânăr evreu religios a fost ucis de către teroriști palestinieni. Din păcate evenimente asemănătoare au loc nu rareori în Israel. Ceea ce a fost însă ieșit din comun de această dată a fost faptul că victima, în vârstă de 19 ani, a fost găsită cu o carte în brațe. Autorul cărții, David Grossman, este unul din scriitorii cei mai cunoscuți în Israel și nu numai, cărțile sale fiind traduse în treizeci de limbi. În limba română au apărut: „Unul cu care să fugi de acasă”, „Un cal intră într-un bar“, „Până la capătul pământului”. Pe la începutul anilor 2000, la o expoziție a cărții la Tel Aviv, un cititor a plecat cu o carte fără să plătească. Autorul, binecunoscutul publicist și politician israelian Tomi Lapid, a fost de față. Într-unul din articolele sale el vorbește despre dilema în care s-a aflat, fiind martor la furtul cărții sale. Pe de o parte, scrie domnia sa, a fost măgulit că cititorul era atât de entuziast răsfoind noua lui nuvelă, încât a uitat să plătească, pe de altă parte a găsit că este de datoria lui să anunțe vânzătorul.Read more…
Totul mi se trage, cu foarte mulți ani în urmă, de la faptul că de-a dreptul întâmplător am dat peste volumul care, curând după apariția sa, a devenit cartea de căpătai a oricărui medic, indiferent de specialitate sau de țara în care își practica meseria. E vorba de celebrul The House of God, autorul fiind Samuel Shem, pseudonimul lui Joseph Steven Bergman, un medic american, azi în vârstă de 75 ani, profesor la catedra de Umanistică Medicală a Universității New York.Dar iată că de curând Shem s-a pus din nou pe scris și bazat, probabil baza, pe imensul succes al primului să volum, vândut în milioane de exemplare și tradus în zeci de limbi, care a devenit și un serial de televiziune, a emis o nouă producție beletristică, intitulată ”Man’s 4th best ho$pital”. Nici pe departe nu am avut de gând să mă ocup în aceste rânduri de creațiile literare ale lui Samuel Shem. Subiectul pe care doresc să-l ating în cele ce urmează este cu totul altul, dar inspirația mi-a fost oferită de citirea acestui ultim roman al lui Shem.Read more…
Nici pe departe nu-mi trece prin gând să încerc să mă ridic deasupra altora, pentru simplul motiv că…. n-am motiv. Dar subiectul în chestiune mi-e apropiat mie mult mai mult decât, cred eu, altora. Iată despre ce e vorba. Tocmai mă pregăteam să părăsesc biroul în drum spre casă, când postul de radio anunță un interviu cu o tânără care urma să vorbească despre……ziua internațională a glumei!!! Oare câți dintre cei care vor citi aceste rânduri știu de existența acestei aniversări?! Îmi închipui că nu prea mulți. Nu-i de mirare. Aproape fiecare aspect al vieții noastre cotidiene e sărbătorit în lumea întreagă într-o anumită zi, și eu refuz a înșirui ocaziile. Dar ziua internațională a glumei îmi spune ceva!! Pentru că de-a lungul vieții mele am fost fermecat de modul în care o glumă, succintă, bine spusă și la timpul și atmosfera potrivită poate sintetiza o întreagă situație, uneori o istorie, sau un fragment din viața de toate zilele.Read more…
Când s-a născut era frumușel, cu greutate normală și fără să i se găsească vreo malformație. Totul părea în cea mai perfectă ordine. Dar la un an și jumătate, mama a observat că atunci când îi strigă numele, copilul nu întoarce capul, nici privirea. Putea fi o deficiență în auz sau… ceva mai serios? Era serios. Era autism. În mijlocul secolului trecut autismul era considerat o formă a schizofreniei. Astăzi există o diferențiere clară între cele două boli. Autism Spectrum Disorder (ASD) este denumirea medicală, care cuprinde o diversitate de trepte și forme. Fiecare formă variază și de la o persoană la alta. În marea majoritate a cazurilor autismul arată primele semne în al doilea an de viață. După primul șoc urmează cunoașterea realității, trezirea.Read more…
O pisică se postase în fața unei găuri de unde presupunea că trebuie să apară șoricelul pe care-l urmărea de mai multă vreme. Conform naturii ei, pisica mieuna tot timpul, ”miau, miau” și își mișca din când în când labele ca să se dezmorțească. Timpul trecea, dar prada nu apărea. La un moment dat i-a venit o idee, și în loc să miaune, a început să latre: ”hau-hau”. În câteva secunde șoricelul apăru din gaură, pisica îl apucă de coadă cu dinții și ronțăindu-l, se gândi cu plăcere: ”ce bine e să știi o limbă străină!” Știam gluma asta de foarte mulți ani, dar mi-am amintit de ea în urmă cu câtva timp, în fața calculatorului, unde încercam să-mi planific activitatea pentru următoarele zile. Aveam să fiu ocupat cu aducerea la bun sfârșit a unei sarcini pe care mi-o luasem și care de la bun început presupunea obligativitatea de a pune deoparte tot ce făceam în mod curent. Așa că hotărârea fu imediată: o oră dimineața și o oră după amiază vor fi dedicate unei complet alte activități, s-o numim intelectuală, dar alta decât cea care trebuia să-mi ocupe tot timpul liber în următoarele zile și săptămâni. Bineînțeles prima idee care mi-a răsărit în minte a fost reîntoarcerea la învățarea limbii spaniole.Read more…
Singlismul este tensionata oscilație autonomă, de-o parte și de alta a axei mundi.
Prostia colectivă constituie aurul gratuit pe care alchimiștii oricărei guvernări îl folosesc cu deosebită eficiență. Mană omenească.
Statura morală este direct proporțională cu soldul din contul bancar privat.
Întotdeauna există mai jos: drumul spre abis este lung, anevoios și traumatizant. Se poate face voluntar, ajutat de rude și prieteni ori pur și simplu de destin.
Cameleonismul constituie metoda eficientă și îndeobște acceptată de societate a supraviețuirii morale cu orice preț.
Ani de zile am stat. Am lucrat la stat și n-am cugetat.
Simbolul eșecului fiecărui regim se schimbă în permanență: în comunism inginerii, în democrație economiștii, în globalism experții.
Adulterul reprezintă singurul sport pentru amatori practicat în general în tandem care nu se desfășoară în public și nu are reguli scrise.Read more…
Incorigibilul meu optimism, de care am amintit nu o dată, mă obligă să declar: COVID-ul e deja în spatele nostru. Cu o jumătate de miliard de infectați, dintre care peste șase milioane decedați, virusul, în toate variantele lui, s-a dat bătut. Vaccinul, comportarea publicului, imunitatea oferită de boală și nu mai puțin panica impusă de autorități, toate la un loc au făcut ca pandemia să se transforme în endemie. publicând zilnic numărul de ”depistați”, adică cei la care analiza de rutină a decelat prezența virusului în căile respiratorii. virus gripal în gâtlej?! ncerca să mă explic. em cu numărul celor internați? Ce spune el?Read more…
La începutul Mileniului III, când telefoanele celulare începuseră să se răspândească, am întrebat-o pe mama (rămasă văduvă dureros de brusc) dacă nu şi-ar dori unul. Mi-a răspuns în stilul ei direct şi tonic: „De ce? Ca să sune în autobuz şi eu să răspund: Sunt în autobuz?”. Era un argument foarte nostim dar neconvingător, astfel încât i-am făcut cadou un telefon mobil pentru liniştea (sau neliniştea mea). Pe de o parte eram mai puţin îngrijorată, având mijlocul de a o găsi oriunde ar fi fost, pe de altă parte eram neliniştită dacă nu-mi răspundea, închipuindu-mi că a intervenit cine ştie ce nenorocire. De altfel, înţelegeam obiecţia mamei, pentru că şi eu, o bună bucată de vreme, am resimţit acut atât disconfortul soneriilor stridente ale telefoanelor mobile în locurile publice, cât şi senzaţia frustrantă că o persoană singură aflată în proximitatea mea vorbea cu glas tare, dar nu mi se adresa mie… Prima reacţie era să mă îndepărtez cât mai repede, ca să nu „trag cu urechea” la o discuţie care nu mă privea.Read more…
Deși a curs multă cerneală în jurul acestui subiect, îmi este imposibil să-l trec cu vederea deoarece, din păcate, mă aflu și eu în această categorie. Nu vă spun câți ani am, vă va informa în curând Facebook, oricum am dreptul să mă pronunț, ținând cont de vârstă și, mă rog, și de alte considerente. Fac parte dintre foarte, foarte puținele persoane care nu-și simt bătrânețea. Sunt destul de sănătoasă și fizic și la cap (deocamdată), sunt foarte activă și nu am nici dificultăți materiale. Deși teoretic sunt singură, deoarece sunt văduvă fără copii, totuși sunt înconjurată de familie, prieteni și de o structură care îi sprijină pe cei vârstnici – asistența oferită de comunitatea evreiască. Din fonduri proprii și cele primite de la Claims Conference, vârstnicii, respectiv o anume categorie, cei considerați supraviețuitori ai Holocaustului, primesc ajutor dacă doresc să rămână în casele lor și nu vor să se mute la cămin, unde se oferă condiții destul de bune. Nu spun că acolo totul e perfect, că rezidenții de la cămin sunt pe deplin mulțumiți, întotdeauna există loc de mai bine, dar cei care aleg varianta căminului stau în condiții civilizate, se bucură de asistență medicală și ceea ce mi s-a părut important – există preocupare nu numai pentru partea fizică a vârstnicilor, ci și pentru cea spirituală. Ani de zile, un grup de voluntari, actori, sub conducerea regizorului David Schwartz, a realizat numeroase programe care au menținut dragostea de viață, curiozitatea față de nou și chiar ambițiile rezidenților. Să precizăm că locul la cămin nu este gratuit, cei care se internează cedează o mare parte a pensiei, uneori diferența este plătită de rude, dar nimeni nu rămâne pe afară, chiar dacă pensia nu acoperă cheltuielile de întreținere. Sigur, nu este ca un cămin de lux din străinătate care costă mii de euro, dar este un loc decent.Read more…
Oare de ce mulți studenți americani îi urăsc pe evrei și Israelul și de ce atâția tineri americani vor ca Israelul să dispară și teritoriul lui să fie dat Hamasului, deși majoritatea populației USA este (deocamdată) în favoarea Israelului? Oare ce repercusiuni are și va mai avea această atitudine a tinerilor americani? Una din cauzele care au dus aici este că propaganda pro-israeliană a fost multă vreme neglijată, în timp ce palestinienii – via BDS și alte organizații antisioniste / antisemite – au investit multă energie și fonduri în propaganda împotriva Israelului. Apoi numărul musulmanilor este de o sută de ori mai mare decât cel al evreilor. Și încă un lucru despre care nu se vorbește fățiș: occidentalii se tem de extremiștii musulmani! De curând, apreciatul colaborator CNN, Fareed Zakaria, un jurnalist american musulman născut în India, a abordat subiectul îngrijorător al antisemitismul din universitățile americane. În articolul intitulat “Why university presidents are under fire” Zakaria se referă la recenta depoziție a președintelor celebrelor universități Harvard, Penn și MIT, convocate de House Committee on Education and the Workforce (Comitetul pentru educație și forță de muncă al Congresului) pentru a fi chestionate despre antisemitismul din universitățile lor. La întrebarea dacă declarațiile unor studenți care aprobă genocidul evreilor este în concordanţă cu normele de comportament ale instituțiilor pe care ele le conduc, cele trei au răspuns la unison “depinde de situaţie”.Read more…
Eu trăiesc în Israel și de când am emigrat, am fost preocupat de situația noii / vechii mele țări, în special în ceea ce privește pericolul venit din afară. Treptat, numărul statelor cu adevărat vrăjmașe a scăzut simțitor, pe măsură ce numărul țărilor arabe și musulmane care au recunoscut Israelul ca stat independent a crescut. Un singur subiect a rămas constant pe lista grijilor pe care și le face fiecare israelian – paranoic sau nu – urmărind ceea ce se petrece în lumea sa mai mult sau mai puțin apropiată: Iranul. Ca să nu mai amintim faptul că un membru al ONU încalcă cu seriozitate și cu încăpățânare articolele Cartei acestei organizații. Astăzi Iranul este un ”stat-model” în care totalitarismul, fundamentalismul, prigoana și minciuna și-au dat mâna în procesul de dominare a unei națiuni de zeci de milioane, care timp de 2500 ani a fost o monarhie, nu – ferească Cel de Sus – un exemplu de democrație și egalitate, dar nici de despotism și cruzime. Libertatea de expresie, prescrisă în constituția iraniană, dispare atunci când ”afectează principiile fundamentale ale Islamului” (Articolul 24). Prin urmare, restricțiile includ în primul rând religia: niciun alt grup religios, în afara celui islamic șiit, nu-și poate exercita liber drepturile în țara care se consideră bastionul libertății în Orientul Mijlociu. Individul poate fi pedepsit pentru homosexualitate, critică publică la adresa regimului și orice abatere de la prescripțiile religioase impuse de un Islam crud, obsesiv, violent și antiuman… În cele ce urmează e vorba de un coleg, un medic iranian, Dr. Ahmadreza Djalali. S-a născut în 1971 și a absolvit Universitatea de Medicină din Teheran. E căsătorit și are doi copii.Read more…
“Pericolul care îl pândește pe cel care încearcă să pună în scris gânduri legate de evenimente a căror desfășurare e încă în curs e de-ajuns de evident pentru a te obliga să te gândești de trei ori înainte de a decide dacă îndrăzneala seamănă mai mult cu pripeală, cu o decizie care nu ia în seamă posibilitatea ca tot ce scrii azi să devină mâine incorect / neadevărat / depășit. Această realitate e și mai pregnantă dacă vorbim de o ”compoziție” care va deveni publică doar zile sau săptămâni după ce a fost încropită. Doar așa trebuie privit / citit textul de mai jos.”, Am căutat pe internet sursa acestui dicton atât de cunoscut, dar nu am găsit nimic care aduce chiar de departe cu pragmatismul care stă la baza lui. Anglia și URSS în fața Germaniei naziste – iată exemplul care confirmă justețea acestei vorbe înțelepte. O analiză succintă a celor două sisteme, democrația legendară a insulei britanice și totalitarismul criminal al ursului de la răsărit arată că absolut nimic nu le unea, tot ce se petrecea în fiecare din cele două țări le menținea la distanță de mii de ani-lumină (și întuneric!). Și totuși, dușmanul comun a anulat, ce-i drept doar temporar, diferențele și divergențele și cele două armate (plus cea americană) s-au întâlnit pe Elba în aprilie 1945, soldații s-au îmbrățișat și au celebrat învingerea dușmanului comun. Exemplul de mai sus mi s-a întors în memorie în primele zile ale lunii decembrie 2024, datorită neașteptatelor evenimente care au loc în țara vecină, Siria. (Mă limitez doar la câteva detalii care mi se par esențiale.)Read more…
Ajung două picioare puternice și doi neuroni (unul pentru fiecare picior) și milioanele curg… Încă din copilărie sunt mare amator de fotbal. La sfârșit de săptămână mergeam la toate meciurile echipei locale, Bihoreana Marghita. Pe-atunci mai exista fotbalul amator, adică fotbaliștii lucrau în meseriile lor și după meci câștigau câte o mică tantiemă în bani sau pălincă. Pe atunci UEFA însemna Uniunea Europeană de Fotbal Amator, dar acum A din abreviere vine de la Associations. Au fost patru turnee pentru echipe naționale de amatori în Europa: în 1967 a câștigat Austria, în 1970 Spania, și în 1974 și 1978 Iugoslavia. Cred că fotbalul amator avea farmecul lui și la echipele de club și la naționale. Jucătorii erau devotați echipei, nu ca astăzi, când în unele echipe, chiar și naționale, aproape că nu mai există jucători localnici. Bineînțeles, mottoul pe care l-am ales este exagerat. Sunt mulți fotbaliști talentați care au viziune tactică pe teren, se antrenează serios, ascultă cu atenție și aplică pe teren instrucțiunile antrenorului, chiar dacă au salarii foarte mari cu contract asigurat pe o anumită perioadă de timp. Unii însă, după ce “prind momeala”, adică banii, lenevesc, se plafonează și își pierd motivația. Lor li se potrivește mottoul de mai sus.Read more…
Mi-am propus să vă transport cu mintea înapoi, în interbelic, într-o perioadă considerată odinioară drept cea mai fastă din cultura română. Aş vrea să mă refer azi la o personalitate de impact, care a dat naştere unor mari scandaluri: MihailRead more…
Am aterizat în 18 octombrie pe Aeroportul Ben-Gurion, în plină alertă determinată de înjunghierile devenite întâmplări cotidiene. Alerta nu se vedea pe aeroportul altădată animat de mulțimea turiștilor aduși de curiozitate, sau sete de credință în această insulă de istorie,Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
