Sunt șanse mari ca, de-a lungul timpului, să fi auzit toate stereotipurile – pozitive și negative – legate de culoarea părului. Blondele sunt aiurite, dar știu cel mai bine să se distreze, sunt cele mai seducătoare și au potențial de dive. Brunetele sunt serioase, pragmatice, banale dar și cele mai inteligente. Roșcatele sunt focoase, temperamentale și încăpățânate. Cele cu părul negru că pana corbului sunt misterioase, exotice și duplicitare. Și tot așa… Internetul e plin ochi de chestionare care îți explică ce nuanță de păr se potrivește cel mai bine personalitățîi tale. Apropo, pentru că mie îmi place claritatea, încep cu o explicație (în rezumat) a personalității. Personalitatea este totalitatea trăirilor, gândirilor și comportamentelor noastre. Opiniile, credințele, valorile, atitudinile, perspectivele, predispozițiile noastre sunt parte din personalitate. Personalitatea se referă la atributele care ne diferențiază de cel de lângă noi, chiar și de geamănul / geamănă noastră. Personalitatea, prin temperament și caracter, ne conferă unicitate.Read more…

Istoria oricărui popor este compusă din cumularea unui număr mare de istorii specializate pe diferite domenii. Fiecare domeniu își are importanța lui și are un rol important în evoluția spirituală a societății. Din păcate, anumite aspecte ale trecutului nu oferă avantajul afirmării personale a unor cercetători și, din acest motiv, sunt ocolite. Este o situație similară cu cea a construirii unei case. Fiecare material își are importanța lui, însă unele sunt folosite ca ornamente care dau prestanță proprietarului. Ele beneficiază de culori atrăgătoare care le scot în evidență și sunt permanent întreținute. Altele, deși susțin structura de rezistență a construcției sau îi asigură funcționalitatea, nu au un aspect atrăgător și își duc veacul acoperite de un strat gros de mortar. O astfel de situație este întâlnită în domeniul diferitelor forme ale istoriei învățământului. De curând, atenția mi-a fost atrasă de modul în care s-au înființat primele grădinițe de copii pe teritoriul de azi al României.Read more…

Inspirat de recentele baloane de spionaj, identificate, neidentificate, OZN uri sau Dumnezeu știe ce-o fi fost, distruse de aviația militară a SUA în Alaska și vestul continentului nord american, am purces la un nou grupaj de comentarii de actualitate, acuitate și de continuitate asupra unor evenimente recente, trecute sau permanente petrecute în diverse părți ale mapamondului. Va fi un survol dificil, cu multe vânturi și tiruri potrivnice, cu multă adrenalină, la care invit cu drag cititorii Baabel și nu numai. Va fi sper cel puțin o aventură gazetărească, în caz mai fericit una spiritual-intelectuală. Influența politică înternațională a unui stat este aproape în totalitate dependentă de puterea lui militară. S-a dovedit în ultimul an al războiului ruso ucrainian că decisivă într-o confruntare militară este puterea hard, nu neapărat cea soft sau smart. Soarta unui război contemporan se decide în mare parte de capacitatea militară convențională, de resursele umane combative și de industria de armament proprie. Rezultatul final al unui conflict militar extins este influențat doar într-o măsură limitată de propagandă, de acțiunile de comando și recunoaștere în adâncime, de armamentul foarte scump și sofisticat de ultimă generație sau de atacurile cibernetice.Read more…

Zilele trecute făceam ordine printre hârtiile mamei și am dat peste un manuscris… care mi-a amintit de o veche poveste de familie. Bunica mea, mama mamei, era originară din satul Seletin din vestul Bucovinei – astăzi se află în Ucraina, în imediata apropiere a graniței cu România.  Sora ei mai tânără pe nume Frieda, o mare frumusețe, s-a căsătorit cu un farmacist din Maramureș, Gara József, și a locuit la Halmeu.  Au avut un singur fiu, Miklós. Părinții lui Miklós au pierit în timpul Holocaustului, Jóska a fost ucis chiar în farmacia lui, iar Frieda a fost deportată la Auschwitz.  Numai Miklós, care nu era acasă, ci la internat, a scăpat cu viață.  După război s-a stabilit la Budapesta. Şi-a întemeiat o familie, a avut doi fii cam de vârsta mea.  Cu toate că Budapesta nu e departe de Arad, am avut foarte puțin contact, deoarece călătoria era dificilă în anii comunismului și mai era și bariera de limbă: soția și fiii lui vorbeau numai ungurește și nu puteam comunica.  Legătura mea cu fiii lui Miklós s-a stabilit abia mult mai târziu. Și iată că acum zece ani, fiul mai mare, Ivan, a venit să ne viziteze la Ierusalim cu soția și cu fiica lui, Alexandra.Read more…

Michelle va avea o nuntă de basm. Luxoasă, plină de farmec, unică. Fără îndoială, oaspeții s-au pregătit cu săptămâni înainte pentru a fi la înălțimea eleganței la care se așteptau. Trebuia să-mi aleg cele mai frumoase bijuterii. La început Ariel mi-a oferit adevărate minunății în aur și pietre prețioase, dar când și-a dat seama că o mașină pentru atelierul meu îmi face mai multă plăcere decât un colier sau o brățară, a încetat să-mi mai ofere bijuterii la zilele de naștere și la aniversări. Niciodată nu mi-a plăcut ostentația. Nu port nici inele, nici brățări, doar cercei de dimensiuni modeste. Mi-am făcut găuri în urechi sub presiunea soțiilor asociaților, desigur complice ale lui Ariel. Am simțit nevoia să deschid cutiuța cu cele câteva bijuterii pe care le-am moștenit de la mama. Am găsit verigheta ei. E un inel foarte simplu, subțire. Data gravată nu coincide cu data nunții mamei. Mi-am amintit de povestea lui. După ce a fost eliberată din lagărul de concentrare și ca prin miracol l-a regăsit pe tatăl meu, a avut o surpriză extraordinară: tata a scos din buzunar un inel de aur și i l-a pus pe deget. Read more…

În cazul (articolului) de faţă călcătoarea sunt chiar eu. Calc destul de des, în ciuda faptului că aş putea evita această îndeletnicire, de-a dreptul desuetă şi nu prea agreată, întrucât majoritatea materialelor textile actuale nu trebuie călcate. Prefer, totuşi, cămăşile şi aşternuturile călcate chiar dacă nu „performez” în ale călcatului. Nu reuşesc să netezesc perfect toate hainele, mai ales la buzunare sau la umeri, dar călcatul mă relaxează. Asta se întâmplă mai ales atunci când „navighez” cu fierul de călcat care – asemeni unei ambarcaţiuni (cu abur) – alunecă pe talazul liniştit al aşternuturilor sau feţelor de masă, iar eu îmi pot lăsa gândurile să zboare… Ţin minte vraful de aşternuturi scoase de pe sârmă (aproape îngheţate iarna şi pătrunse de arşiţă vara, mirosind a săpun de rufe fiert în casă) şi depozitate în proximitatea scândurii de călcat. Apoi erau luate, rând pe rând, stropite cu apa pregătită într-un lighenaş şi rulate ca să se înmoaie. În limba maghiară acţiunea se numea „práholni” (un termen regional, care apare şi în dicţionarul maghiar de regionalisme). Mult mai târziu, după ce în prăvăliile de menaj au început să se vândă produse de material plastic, avea să apară şi o sticlă specială de stropit rufele, cu capac perforat. Read more…

1. Literatura română actuală e minunată, dar aproape nimeni nu o mai bagă în seamă, pentru că toți sunt geniali, cu premii și titluri, membri în uniuni, ligi, legiuni, comisii și comitete. Unii sunt mai importanți decât alții, președinți, directori sau secretari, toți nemuritori, buni de așezat în panteonul cultural al neamului, mereu neîncăpător. 2. Sunt rarae aves cei cărora Dumnezeu le dă talentul și puterea de a crea o operă autentică. Sunt însă mai mulți cei care creează în cel mai bun caz o operetă, un vodevil sau o dramă de alcov. Majoritatea se fâțâie și se agită în epocă, nelăsând în urmă decât un roman maculatură, o poezie de inimă albastră, o semnalare în presă sau, cel mult, un eveniment cultural monden. 3. Un prozator de anvergură integrează întotdeauna dimensiunea socio-istorică în narațiunea sa complexă și creativă, ethosul societății din care se inspiră. 4. Un poet important nu are numai stări, emoții și sensibilități. El metamorfozează și sublimează vibrațiile emoționale și afective în magia limbajului, în spirit transcendent și scânteieri de absolut.Read more…