În arșița verii

Era caniculă. Se anunțase o temperatură de peste 40oC și tocmai atunci pornea marșul de protest de la Tel Aviv la Ierusalim. Era planificat să ajungă în fața Knesset-ului în ziua când guvernul va supune la vot prima lege din proiectul de reforme, care avea să schimbe întregul sistem judiciar, transformând Israelul dintr-un stat democratic într-unul totalitar. Dov s-a trezit mai devreme ca de obicei. La ora șase dimineața coloana de demonstranți pornea spre Ierusalim. Soția lui, Aviva, îi pregătea mâncarea pentru drum. De mai bine de cinci luni, Dov participa în fiecare sâmbătă seara la demonstrațiile împotriva reformei judiciare. Aviva era simpatizantă a partidului Likud (preconizatorul reformei judiciare), ceea ce nu o împiedica să-l ducă pe soțul ei cu mașina la demonstrații. Cei doi au convenit să excludă politica din familie. – De ce te oferi să mă duci la demonstrații contra partidului pe care îl simpatizezi? – a întrebat-o Dov pe soția lui. – Tu ești mai important pentru mine decât partidul. Și apoi îmi place să-i ajut pe oamenii nevoiași, a răspuns râzând Aviva. Dacă ai merge singur, nu ai găsi loc de parcare și decât să-mi fac griji și să mă întreb dacă ești teafăr, mai bine vin să te iau acasă.Read more…

Gaza

În zilele acestea de război și de nesiguranță, orice alt subiect mi se pare irelevant.  Mai mult, vorbind deunăzi cu o prietenă din România, ea m-a întrebat plină de candoare dacă am fost vreodată la Gaza.  Doamne ferește!  În cei cincizeci de ani de când trăiesc în Israel nici nu mi-a trecut prin minte așa ceva – întâi pentru că nu este un „obiectiv turistic”, dar mai ales pentru că dintotdeauna mi s-a părut un cuib de viespi.  Și poate spre mirarea multor cititori, Gaza are o istorie milenară.  Cu toate evenimentele care se petrec în jur, nu am acum răbdare să o cercetez în mod serios.  Mă bazez numai pe aspecte de care am aflat mai mult sau mai puțin întâmplător, în timp ce pregăteam alte articole, dar din ele rezultă o serie de instantanee care, puse cap la cap, formează o poveste remarcabilă. Cu vreo două-trei secole mai târziu a avut loc Marea Prăbușire din Epoca Bronzului, despre care am povestit în articolul despre Ieșirea din Egipt. https://baabel.ro/2023/04/iesirea-din-egipt-in-perspectiva-istorica/ Așa-zisele „popoare ale mării” au distrus și au pustiit tot ce le stătea în cale. Singurul care a reușit să supraviețuiască – pentru o vreme – și să povestească cele întâmplate a fost Egiptul. De acolo știm că grupul numit PeLeSeT s-a stabilit apoi în Gaza și în împrejurimi, intrând în istorie sub numele de FiLiSTeni și dând mai târziu numele țării: PaLeSTina.Read more…

Magie în mai multe interpretări

Când ies de la locul de muncă, la ora cinci după-amiază, e deja întuneric Un întuneric rece care mă face să scotocesc grăbită în geantă, căutând eșarfa pe care am uitat să mi-o pun în birou. Dar tocmai când m-aș înfăşura cu ea, tristă şi abătută, se aprind luminile. Mii și mii de steluțe colorate, pe stradă, în grădini, pe fiecare stâlp și trunchi de copac, șiraguri de LED-uri vesele, fulgi uriași de nea, siluete de panglici și clopoței, cabluri cu beculețe care întind deasupra carosabilului curcubeie de lumină. Și ochii veselia îmi cuprinde privirea. Magia tehnologiei create de oameni pe care nici nu-i cunosc mă ajută să trec prin frigul și întunericului iernii din jur. Uneori se face ger amar și în sufletele oamenilor. Nu numai vremea poate aduce ierni crunte, ci și istoria vine câteodată cu perioade cumplit de întunecate. Istoria despre care citim în cărți, auzim de la bătrâni – sau prin care trec mulți dintre noi și acum. Și în astfel de momente, când lumea riscă să se scufunde în tristețe, spaimă, beznă, ne putem gândi din nou la magicienii care și-au propus să reaprindă luminile în jur – luminile artei create de evrei maghiari care au reuşit să aducă zâmbetul pe fața oamenilor din lumea întreagă. Primul pe care l-aș menționa în acest context era un magician în sensul cel mai frecvent folosit al cuvântului. Mă refer aici la cel ajuns la faimă internațională sub pseudonimul Houdini. S-a născut la Budapesta, în 24 martie 1874, sub numele Erik Weisz şi avea doar patru ani când famlia sa a trebuit să părăsească Ungaria.Read more…

Prin sinagogi și prin grădinile amintirii: plasticiana Beverley-Jane Stewart

În continua mea căutare a celor care prețuiesc trecutul și pun o parte din viața lor în folosul valorificării amprentelor, dovezilor sale, drumul m-a adus printr-o întâmplare (căci nu există coincidențe, nu-i așa, ci doar clipe tainice predestinate, în care dumnezeu ne face cu ochiul…) în apropierea unei artiste care trăiește la Londra, are rădăcini evreiești-românești și este o interesantă plasticiană. Să spun pictoriță, să spun desenatoare sau graficiană sau autoare de ”instalații”, cum e la modă acum? Greu de spus. De la ea am învățat că tenacitatea poate da roade surprinzătoare și felul ei de a fi mi-a întărit convingerea că încăpățânarea în a apăra ceea ce credem (simțim!) e importantă uneori și că poate lăsa o urmă a vieții noastre în acest vast peisaj al vieții în care, nu o dată, ne simțim rătăciți. Dar ce anume face ea? Beverley-Jane Stewart s-a documentat cu minuție și pasiune, a plonjat în adâncurile culturii evreiești din România vreme de câțiva ani de zile, cufundând-se în istorie și reinterpretând plastic toată profuziunea de informație, dar și de impresie subiectivă a acestei documentări. Tablourile ei sunt o reconectare între trecut și prezent, între istoria în ansamblul ei, cumva semnele vieții evreiești pe teritoriul românesc și experiența personală a familiei sale.Read more…

De vorbă cu Suleiman

Dr. Suleiman e medic la spitalul în care lucrez. Brunet, înalt, bine făcut, e o apariție plăcută. A terminat facultatea de medicină la București. Lui Suleiman îi face plăcere să vorbească limba română și când suntem singuri, vorbim românește. Călătorește des în România și se întâlnește cu prieteni și colegi. Îi place mâncarea și fotbalul românesc. Într-una din zile am mâncat împreună la cantina spitalului. De mult timp nu mai schimbasem o vorbă. – Unde ai dispărut, Suleiman? – l-am întrebat. Nu te mai vede omul. – Nu prea apar în public, mi-a răspuns. Dimineața intru în sala de operații și de acolo plec direct acasă. – De ce? – l-am întrebat, cu toate că presimțeam care va fi răspunsul. – De la 7 octombrie încoace trec printr-o criză teribilă. Simt privirile dușmănoase ale unor colegi. Încerc să nu intru în discuții legate de acest eveniment trist. Eu nu sunt religios, nu am nimic de-a face cu Hamas, la fel ca mulți alți arabi israelieni. – Totuși, ce părere ai despre măcelul din acea “sâmbătă neagră”? – l-am întrebat.Read more…

Ce șanse are extrema dreaptă la alegerile europarlamentare?

720 de aleși din 27 state membre vor decide viitorul Uniunii Europene după alegerile din 6-9 iunie la care cetățenii europeni își vor dai votul uneia din cele șapte familii europene din parlament – creștin-democrați, socialiști, centru, verzi, conservatori, stânga, euroscepticii și extremiștii de dreapta. Cu aproximativ zece zile înaintea acestui scrutin care va decide soarta Europei pentru viitorii cinci ani, forțele politice componente și analiștii politici încearcă să prevadă cum se va configura noua structură a forului european. Incertitudinea este mare, dar ceea s-a preconizat, cel puțin până acum, și a dobândit aproape o unanimitate este creșterea spectaculoasă a numărului europarlamentarilor de extremă dreaptă. Nu se vorbește de o majoritate, dar se dă ca certitudine întărirea forței lor, ceea ce ar crea mari dificultăți punerii în aplicare în continuare a unor proiecte bazate pe principiile democratice ale UE, aceasta în condițiile în care, în urma alegerilor sau a unor alianțe politice, într-o serie de state membre ale UE au ajuns de-acum la conducere guverne de dreapta naționaliste sau de extremă dreaptă, de pildă Italia, Slovacia sau Olanda. În 19 mai la Madrid a avut loc congresul partidului extremist spaniol Vox care s-a transformat într-o reuniunea a partidelor de extremă dreaptă, participanții încercând să găsească o platformă comună pe care să o folosească în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. A fost o participare internațională masivă: Read more…

Reclamaţia anonimă împotriva unei doctoriţe tinere şi ancheta ministerială din anii 1950

În timpul plăcutelor vizite de sâmbătă la doamna doctor Judith Szabó – prima femeie chirurg generalist din Transilvania – prietena mea nonagenară deapănă amintiri în care se îmbină poveştile din viaţa ei personală, dar şi cea profesională. În ciuda vârstei venerabile (96 de ani împliniţi) virgulă Judith Szabó este la curent cu evenimentele fierbinţi care acaparează atenţia opiniei publice și le comentează prin prisma îndelungatei ei experienţe de viaţă. Era firesc să-i suscite interesul şi cazul doctoriţelor ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti, care a încins de curând spiritele. Şi-a exprimat convingerea fermă că e vorba şi de intrigile colegilor. Pentru a-şi argumenta opinia mi-a povestit un episod din viaţa ei de tânăr medic chirurg. Povestea mi s-a părut atât de interesantă,  încât i-am propus să o relateze în scris, într-un articol pentru Baabel. A refuzat, din păcate, dar mi-a permis să o redau eu (pe baza unor înregistrări audio). Am absolvit Medicina la Cluj în 1953 şi am fost repartizată la Vişeu[2]. Voiam neapărat să practic chirurgia şi doar acolo era un post de medic chirurg. În acea vreme nu exista stagiatură şi specializarea avea să se introducă abia în 1957, aşa că „abia ieşită din ou” a trebuit să fac faţă celor mai diferite situaţii… La scurt timp după ce începusem să lucrez, prin 1954 sau 1955, la spitalul din Vişeu a sosit un delegat de la Ministerul Sănătăţii, pentru a verifica situaţia mea. Era un bărbat de vreo treizeci de ani, foarte serios, care mi-a spus că s-a primit o reclamaţie împotriva mea, în care semnatarii,  „un grup de medici”,  aduceau la cunoştinţa forurilor superioare o serie de acuzaţii grave…Read more…

Crăciunul, așa cum este sărbătorit în Israel

Ca și în alte țări de pe glob, Crăciunul se face simțit și aici, în Țara Sfântă. Deja pe la sfârșitul lunii noiembrie se fac pregătiri, se aranjează vitrinele, se împodobesc brazi, în special în cartierele și în localitățile unde trăiesc numeroase familii creștine. Unul din acestea, unde conviețuirea pașnică a populației aparținând celor trei mari religii monoteiste a devenit un real simbol, este orașul Haifa. Aici, o straddin Moșava Germanit (Colonia germană) va fi închisă circulației și se va transforma într-un spațiu feeric, ca un parc uriaș înconjurat de dughene generos aprovizionate cu jucării, dulciuri, băuturi și cu un brad uriaș în mijloc, împodobit și luminat, totul creând o atmosferă de belșug, voie bună și speranță. Israelieni din alte orașe vin la Haifa să se bucure nu numai de atmosfera sărbătorească, ci și de modul estetic în care este împodobit întregul cartier. În Israel, sărbătoarea Crăciunului este iubită de toată lumea, datorită tradiției atât de frumoase. Pomul, decorurile, cadourile apar nu numai în casele creștine sau în familiile mixte, ci și în multe case ale emigranților evrei laici veniți în special din estul Europei. Tot în decembrie, în casele evreiești se sărbătorește Hanuka în amintirea unui eveniment istoric petrecut în secolul al II-lea î.e.n., în timpul regelui Antiohus al IV-lea: victoria Macabeilor în lupta de eliberare de sub stăpânirea greacă. Read more…

Europa încotro?

Cred că mii de oameni cărora le pasă ce se va întâmpla cu continentul nostru își pun această întrebare și nu primesc răspuns. Oare este vina noastră că nu am prevăzut această despărțire brutală de partenerul nostru, America, respectiv Statele Unite, pe care, de secole, o vedeam ca un exemplu de urmat. Aveam în față democrația, libertatea, țara tuturor posibilităților și nu vedeam sau nu voiam să vedem alături și egoismul pronunțat, izolaționismul, parvenitismul, aprecierea persoanei în funcție de succesul material obținut, ridicarea pe culmi a celor care s-au îmbogățit excesiv, fără să cercetăm mijloacele folosite. Despre bogătașii americani se spunea că numai primul milion câștigat e greu și că nu trebuie cercetat cum au reușit să-l câștige. Și avem nenumărate exemple ale primei generații de milionari americani din secolul al XIX-lea mai ales, din perioada goanei după aur, care au trăit și au acționat în sălbăticie, dormind cu pistolul sub pernă și folosindu-l cu prima ocazie. Nu vreau să spun că așa a acționat întreaga societate americană; milioane de oameni cinstiți au muncit din greu, au desțelenit pământul, au construit căi ferate, numai că aceștia nu prea s-au îmbogățit. În societatea americană s-a impus o dublă morală: cea a muncii cinstite și cea a succesului în afaceri pe căi neortodoxe și adesea oamenii erau calificați, apreciați după aceste succese.
Desigur, nu trebuie să generalizăm. Să nu uităm nici sacrificiile pe care poporul american le-a adus, mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Europa. Este adevărat că Statele Unite s-au implicat în război la provocarea Japoniei, dar în pofida izolaționismului declarat până atunci, a existat un imens ajutor material, acel Lend-Lease oferit Marii Britanii și mai târziu și Uniunii Sovietice, după intrarea acesteia în război. Iar povara celui de-al doilea front a fost suportată mai ales de americani, cu mari sacrificii de vieți omenești. război la provocarea Japoniei, dar în pofida izolaționismului declarat până atunci, a existat un imens ajutor material, acel Lend-Lease oferit Marii Britanii și mai târziu și Uniunii Sovietice, după intrarea acesteia în război. Iar povara celui de-al doilea front a fost suportată mai ales de americani, cu mari sacrificii de vieți omenești.
Nu vreau să fac o istorie a prezenței americane în Europa după terminarea războiului, a acelui plan Marshall care a ajutat refacerea rapidă a Europei de Vest. Că a fost teama de comunism, de avansul forțelor rusești până la Atlantic, nu are importanță. Important este că au fost prezenți, că au ajutat Europa, că s-a putut conta pe America, Statele Unite reprezentând și esența NATO.
Poate aici am greșit noi, europenii.Read more…

Tov. Rusu

Tovarășul Rusu era vecinul meu de palier. Niciodată nu ne-am fi gândit să-i spunem altfel. În apelativul acesta nu era nicio batjocură, doar recunoașterea unei apartenențe. Era un om mai în vârstă, cu părul alb. Evident că era securist, toți copiii din bloc știam. Auziserăm la Europa Liberă ca în România ceaușistă, unul din patru români era securist. Pe palierul nostru de patru apartamente nu aveam nicio îndoială cine e acesta, pentru că – aflaserăm noi – securiștii te trag de limbă și sunt simpatici. Tovarășul Rusu era un om foarte simpatic. Avea umor și îi plăcea fotbalul. Dar mai avea o trăsătură – cea mai importantă – care îl dădea în vileag: el nu se plângea niciodată. În vreme ce părinții noștri cârcoteau pe la cozi, tovarășul Rusu avea mereu același zâmbet care îi dezvelea un dinte de aur. Și mai era ceva: spre deosebire de noi, tovarășul Rusu nu își pusese antenă de sârbi. – Ce rost are, dacă nu știu sârbește? Eu pe românii mei vreau să-i văd. Problema era că de la o vreme românii lui nu mai transmiteau meciurile din Campionatele Mondiale care îi plăceau atât de mult tovarășului Rusu. De fapt, românii nu mai transmiteau niciun fel de competiții sportive. Dar nici atunci nu am văzut pe fața lui vreo urmă de supărare.Read more…

Progresul şi viitorul civilizaţiei

Viteza progresului industrial e amețitoare. Iată un exemplu edificator: în 1998, Kodak avea 170.000 de angajați și vindea 85% din hârtia foto necesară în lume. În doar câțiva ani, baza tehnică a afacerii lor a dispărut și au dat faliment; au apărut aparatele foto digitale, care s-au vândut cu miliardele, adesea combinate cu telefoanele digitale, nimeni nu a mai avut nevoie de hârtia foto color și de filmul pentru diapozitive. Au dispărut și miile de laboratoare care developau filmele făcute de amatori. Ceea ce s-a întâmplat cu Kodak se va întâmpla cu o mulțime de industrii, în următorii 10 ani. Și majoritatea oamenilor nu-şi pot imagina ce se va întâmpla în viitor.. Read more…

Baloane și zmeie din Gaza

În renumita carte a lui Khaled Husseini ”Vânătorii de zmeie,” care a devenit și film, nu este vorba despre zmeie și jocuri pașnice, ci despre un război îngrozitor și despre bombardamente din avioane rusești și, mai târziu, americane și despre alte fapte ale unei societăți închise din Afganistan. Și uite că oameni care precis nu au citit cartea asta și nu au văzut nici filmul, inventează un război foarte periculos, la care participă chiar zmeie. Asta se întâmplă pe granița cu Gaza, în anul 2018. După ce au încercat toate metodele de teroare pe care ni le putem închipui și după ce au văzut că nici teroarea cu tuneluri nu le prea merge, fiindcă pentru prima dată în istorie, israelienii au construit un mecanism (încă secret) care descoperă tuneluri, s-au gândit să încerce prin aer. Fiind inventivi, au ajuns la cea mai surprinzătoare armă: zmeul. Acest joc de copii, care pare atât de inocent, se poate transforma într-o armă de distrugere de proprietate și chiar o armă care să omoare.Read more…

Pe capul meu de locuitor…

Mă întreb uneori, îndeajuns de des, pentru cine scriu. Întrebarea e firească, și totuși necesită o explicație. Dacă aleg un subiect care se referă la actualitatea românească sau europeană, cei care trăiesc acolo o cunosc mai bine ca mine. Iar dacă scriu despre ce este la noi, în Israel, o altă parte a cititorilor are dreptul să se plictisească numai când vede titlul eseului. Pe cine interesează problemele altora? Doar fiecare le are pe ale sale.Read more…

Agricultura în deșertul Negev

Deșertul Negev, „triunghiul” care ocupă partea de sud a Israelului, este de fapt prelungirea peninsulei Sinai, cea care face legătura între Sahara pe de o parte și Peninsula Arabică de cealaltă, deci face parte din sistemul celor mai mari deșerturi ale planetei. Chiar dacă are un cert potențial turistic, nu este chiar locul cel mai potrivit pentru a susține așezări omenești. Dar cum deșertul Negev ocupă peste 60% din suprafața țării, iar dacă adăugăm deșertul din jurul Mării Moarte ajungem la un procentaj și mai ridicat, e clar că aceste suprafețe reprezintă „rezerva” țării, mai ales în condițiile în care populația crește rapid, atât din sporul natural, cât și ca urmare a imigrației. Încă înainte de proclamarea independenței, conducerea Agenției Evreiești din Palestina a înțeles importanța acestei zone și a stabilit acolo 11 așezări de tip kibbutz. Ca urmare a prezenței evreiești în Negev, în 1948, când teritoriul Palestinei a fost divizat într-un stat evreiesc și unul arab, deșertul Negev a fost alocat statului evreiesc.Read more…

Olga Bancic

Îmi închipui fețele mirate ale cititorilor: asta cine o mai fi? Vreo „eroină a clasei muncitoare”, pe care comuniștii înșiși au uitat-o? Trebuie întâi să-i mulțumesc lui Jack Chivo pentru că mi-a dat ideea. Iar apoi voi încerca să vă conving că subiectul este chiar foarte interesant. Cititorii mai vârstnici își vor mai aminti numele Olga Bancic – dar cei mai tineri probabil nu l-au auzit niciodată. Mie îmi amintește de Liceul Nr. 2 din Arad. Poate altora le va aminti de o stradă din București, de ștrandul din Câmpulung Muscel, orfelinatul din Buzău, sau băile termale de la Geoagiu. Toate acestea ori nu mai există, ori au primit demult un alt nume. Dar prea puțini știu cine a fost ea cu adevărat Olga Bancic (1912 – 1944) s-a născut la Chișinău cu câțiva ani înainte de Marea Unire. De fapt o chema Golda și era fiica unui mic funcționar evreu. Familia trebuie să fi fost foarte săracă dacă la vârsta de 12 ani fetița era deja ucenică într-o fabrică de saltele. Participând la grevele muncitorilor din fabrica unde lucra, a fost în repetate rânduri arestată și maltratată. La șaisprezece ani și jumătate s-a căsătorit cu Jacob Salomon. Originar din Iași, el a supraviețuit Holocaustului și a devenit scriitor, fiind cunoscut sub pseudonimul Alexandru Jar. Tânăra pereche s-a stabilit la București și a activat în partidul comunist în ilegalitate. La o manifestație ea a fost arestată și condamnată la doi ani de închisoare. În 1937 soțul ei a plecat în Franța, iar ea l-a urmat cu un an mai târziu, după ce a fost eliberată. Read more…

Auschwitz… Ce aş lua cu mine?

„Care ar fi cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?.”. – iată o întrebare care figura frecvent în „oracolele” pe care le completam în adolescenţă. Însă nici un moment nu-mi imaginam „insula pustie” altfel decât un loc exotic cu palmieri şi şezlonguri comode pe ţărmul înspumat de valuri mângâietoare…Aseară, după ce am făcut duş, am aruncat o privire în baie, trecând în revistă raftul cu şampoane, geluri de duş, spumant de baie; ochii mi-au adăstat pe halatul de baie şi prosoapele pufoase şi m-a străfulgerat din nou întrebarea: Ce aş alege din toată această recuzită de igienă dacă aş fi obligată să-mi părăsesc casa dintr-un moment într-altul? Gândul care mă frământă periodic îşi are sorgintea în moştenirea Holocaustului pe care o port în fibra mea. Ce aş alege din dulapul de haine, din bufetul de bucătărie, din cămară? Cum aş încropi bocceaua cu care, a doua zi…Ba nu, în aceeaşi zi, peste câteva ore sau chiar mai puţin ar trebui să urc pe camionul care m-ar transporta în ghetou sau să merg pe jos, în convoi, alături de alţi năpăstuiţi? De unde poţi şti ce obiecte îţi vor fi necesare şi de cât balast va trebui să te debarasezi pe drum, care bagaje îţi vor fi smulse, furate, distruse…Read more…

Perspectivele strategice ale Israelului

Inspirat de viziunea celui mai longeviv premier israelian, Beniamin Netaniahu, citez din memorie: „Dacă arabii vor renunța la arme va fi pace în Orientul Mijlociu, dacă Israelul va renunța la arme, a doua zi nu va mai fi Israel” , voi aborda chestiunea esențială și dramatică a perspectivelor strategice ale Israelului, într-o zonă de conflict în permanentă schimbare. 1. Lipsa adâncimii strategice, adică îngustimea extremă a teritoriului ramâne o veșnică problemă în politica de apărare a Israelului, dar ea a fost în mare parte rezolvată prin creșterea mobilității forțelor de apărare terestre, prin eficiența extraordinară a forțelor aeriene și a celor de intervenție rapidă. Contextul strategic este favorabil actualmente în acest sens, adică posibilitatea unui atac terestru cu blindate este minimă, având în vedere starea precară a armatelor statelor vecine precum Siria, Irak, respectiv prevalența relațiilor de pace cu Iordania și Egiptul. Read more…

De la Paris, la Stuttgart

În urmă cu câţiva ani, într-o primăvară senină, am participat la câteva conferinţe tehnice, în cadrul unor prestigioase expoziţii internaţionale din Paris, Luxemburg şi Stuttgart. Prezentele note de drum au ca obiect orele libere ale după-amiezelor şi itinerarul între oraşele de mai sus. O bună parte din cele şase zile alocate pentru capitala Franţei – mai precis dimineţile – le-am petrecut la 18 kilometri de oraş, în Parc des expositions de Paris-Nord Villepinte, privind extraordinarele mașini unelte prin care creierul occidental a cucerit supremaţia globului terestru… Am vizitat totuşi şi muzeul Luvru, intrând prin piramida de sticlă a arhitectului chinez Ming Pei, controversata construcţie din sticlă şi oţel alăturată clasicului lăcaş de artă în 1989. Am parcurs emoţionaţi nemumăratele săli de pictură franceză, italiană, flamandă şi spaniolă, admirând operele marilor maeştri de talia lui Leonardo Da Vinci, Rembrandt sau Delacroix. Desigur că Mona Lisa și Venus din Milo sunt cunoscute cititorilor, dar voi aminti superbele opere ale unor artişti mai puţin mediatizaţi, cum ar fi Jacques Louis David, cu grandioasele sale picturi istorice, Giorgio de Castelfranco, cu graţioasele sale nuduri durdulii, François Joseph Heim, cu Massacre des Juifs (1824) şi nu în ultimul rând numeroasele picturi ale lui David şi Bat-Șeba, dintre care am reţinut versiunea pictorului Jan Massys.Read more…

Circumcizia – câteva informaţii suplimentare

Conform definiței, Dicționarul Merriam-Webster, circumcizia reprezintăactul de tăiere a preputului de bărbați, fiind practicat ca un rit religios de către evrei și musulmani; dar și de către alte persoane, ca un obicei social sau pentru beneficii potențiale de sănătate (cum ar fi îmbunătățirea igienei). Termenul circumcizie provine din cuvântul latin „circumcido” ce înseamnă tăiere împrejur. Această „operație” era practicată ÎNCĂ de omul timpuriu, fiind atestată în scrieri egiptene vechi din anii 5000 î.e.n.; era un ritual practicat odată cu maturitatea sexuală a bărbatului, asociat cu evenimente importante din viața unui bărbat, precum căsătoria sau debutul pubertății. Cel mai vechi atestat, care confirmă practicarea circumciziei, apare pe o reprezentare picturală egipteană datând din perioada anilor 2300-2200 î.Hr., Posibil că evreii au împrumutat aceasta practică – tăierea împrejur – de la egipteni, vecinii lor. Circumcizia constitue una dintre poruncile divine revelate în Biblie, fiind parte din legământul făcut de patriarhul Avraam cu Dumnezeul lui Israel…Read more…

Un numitor comun…

Am avut norocul să trăiesc în pace mereu şi mi se pare o stare firească. Cu ani în urmă ( la şcoală, la facultate şi chiar la locul de muncă) aveam cursuri de pregătire premilitară şi mi se părea de-a dreptul caraghios că învăţam diverse strategii şi făceam exerciţii de tragere la poligon, în vreme de pace. În acelaşi timp ştiam că în Israel este o stare permenantă de beligeranţă, că cetăţenii fac armata pentru că trebuie să-şi apere fragilitatea păcii. În scurtele mele vizite, mă simţeam în siguranţă deplină, nu sesizam deloc proximitatea ameninţării armate, viaţa de zi cu zi era vibrantă, veselă, relaxată. E drept că nu s-a nimerit să fiu de faţă în timpul ostilităţilor militare. În schimb de aici, din depărtare, urmăresc cu îngrijorare maximă atentatele teroriste şi atacurile armate asupra Israelului, mă tem pentru viaţa prietenilor şi cunoştinţelor mele, dar şi a celorlalţi cetăţeni ai acestei ţări miraculoase. Citesc presa internaţională, urmăresc la televizor şi pe Internet imaginile cutremurătoare cu distrugeri, morţi şi răniţi, de o parte şi de alta, şi încerc să înţeleg şi să accept răspunsul dur al armatei israeliene faţă de atacatori.Read more…