Pacea în Ucraina – un obiectiv deocamdată fără soluție

În curând se împlinesc trei luni de la începutul războiului din Ucraina şi, din păcate, nu se întrezărește niciun semn că s-ar apropia de sfârșit și că părțile ar dori să înceapă negocieri de pace. Aș enumera două motive: unii nu vor, alții nu pot. Între timp Ucraina este distrusă în mod planificat, numărul morților crește în ambele tabere, iar lumea întreagă se confruntă cu consecințele catastrofale, deocamdată economice, ale acestui război. argumentele care i s-au prezentat cu privire la cauzele ”operațiunii militare speciale”, la un moment dat numărul morților, recunoscut pentru prima dată de Vladimir Putin în discursul din 9 mai ca fiind considerabil, va crește în așa măsură încât va stârni nemulțumirea și furia rușilor care vor exercita presiuni asupra conducerii statului. Read more…

Spitalele în care am lucrat

Am trecut întâmplător în fuga mașinii pe lângă unul din spitalele în care am lucrat un timp foarte scurt și mi-a trecut prin minte un subiect pe care aș vrea să-l împărtășesc cititorilor. Sunt amintiri, unele chiar de peste 70 de ani. În anul IV, când m-am transferat de la Iași la București, am dat concursul de externat, iar după doi ani cel de internat, și am lucrat în multe spitale de care astăzi îmi amintesc cu plăcere. Unele dintre ele nu mai există, mulți nu le mai știu nici numele, deși la timpul lor erau spitale importante. Din păcate, la concursul de externat am avut medie mică și nu am putut alege inițial decât spitalul Central (astăzi Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia) care nu era dorit de niciun extern, deoarece era amplasat foarte excentric și se ajungea la spital numai după o lungă călătorie cu tramvaiul. Am fost repartizată tocmai la pavilionul cel mai îndepărtat. La început chiar îmi era frică de pacienții pe care i-aș fi putut întâlni, abia mai târziu am realizat că cei periculoși nu se plimbau liberi. Șeful secției era doctorul Lichter, un psihiatru renumit. Tot el era și președintele sindicatului, activitate care îl solicita foarte mult. M-a primit bine și m-a sfătuit să învăț mai întâi din activitatea zilnică a surorilor (pe atunci nu existau asistente). Ca studentă nu știam decât puțină teorie, deși luasem un concurs pe atunci destul de greu. Am învățat cum să mă port cu bolnavii psihic, să fac injecții, să fac puncții lombare și să cer puținele analize care se făceau pe atunci. În 1948 Penicilina era un medicament modern, foarte scump, iar eu credeam că vindecă orice, chiar și tetanosul. Dacă privesc în urmă, cele șase luni petrecute la acest spital mi-au fost de folos în cariera mea de medic. Nu știu cum arată spitalul în prezent, dar am auzit că este un spital modern, bine utilat și secția de psihiatrie și neurologie are un renume bun.Read more…

Poduri militare de asalt

Textul care urmează are ca obiect construcția și lansarea podurilor militare de asalt folosite de forțele armate de pe întregul mapamond. Am abordat acest subiect pentru că am trudit vreme de două decenii la cinematica, plierea și hidraulica unor asemenea sisteme. Am relatat deja în Baabel cum, nou venit în Țara Sfântă, am fost implicat în acest domeniu. Actualmente există în lume peste o sută de modele, însă eu m-am limitat la câteva poduri realizate în Statele Unite, Germania și Israel. Ele se caracterizează prin MLC (Military Load Class), care reprezintă greutatea vehiculelor care pot trece peste podul respectiv, de exemplu un pod MLC 70 suportă încărcături de până la 70 de tone. Podurile cu lansare verticală (up-and-out) au fost criticate pentru că puteau fi văzute cu ușurință de inamic în timpul lansării. De aceea în anii ‘90 armata americană a preferat un pod mai complicat și mai scump, dar cu lansare orizontală. Între timp pe teatrul de luptă au apărut elemente noi. Dotarea infanteriei cu drone permite descoperirea lansării de poduri în teritoriul inamic, chiar și a celor cu desfăşurare orizontală.  În plus și greutatea blindatelor de luptă a crescut simțitor. Astfel avantajul modelelor cu lansare orizontală a dispărut. Modificările necesare pentru creșterea MLC s-au dovedit dificile la sistemele orizontale și mai simple la cele cu desfășurare verticală.Read more…

Prietenie – Din nou împreună

Am văzut chiar azi o frază a lui Jack Kerouak, foarte subtilă dar penetrantă, care mă însoțește: ”bietele inimi omenești bat oriunde s-ar afla…” M-am gândit, dacă așa este, atunci hai să le ducem departe, în locuri care să le facă să bată mai repede. Avem o destinație pe măsură, avem pretextul cum se spune. Este prima vizită după exact 20 de ani la Émilie, buna mea prietenă, în adorata Franță care e mult schimbată și care trebuie văzută ”la pas” aproape, în acest an de grație, anul călătoriei noastre epice. Călătoria mea și a fiului meu Mircea, un drum care va relua și va pecetlui prietenia și legătura dintre Émilie și noi. Avem o destinație pe măsură, avem pretextul cum se spune. Este prima vizită după exact 20 de ani la Émilie, buna mea prietenă, în adorata Franță care e mult schimbată și care trebuie văzută ”la pas” aproape, în acest an de grație, anul călătoriei noastre epice. Călătoria mea și a fiului meu Mircea, un drum care va relua și va pecetlui prietenia și legătura dintre Émilie și noi. Fiul meu a avut ideea și mi-a propus, în felul lui generos, să mă ducă la prietena mea pe care n-o mai văzusem de 11 ani, de la ultima ei vizită în România, atunci când ne sărbătoriserăm împreună 100 de ani de viață. Hotărârea a fost repede luată, cu entuziasm și încredere, care ne-au fost răsplătite de Univers prin reușita ei deplină. Așa că am început să ne pregătim amândoi planul timp de mai multe luni, întâi s-a conturat intenția, apoi aceasta a început să se concretizeze în acțiuni serioase, cum a fost cumpărarea unei mașini de către Mircea. De fapt, i s-a dat ocazia, aproape necrezută, de a-și vinde mașina veche și apoi, curând, a găsit mașina americană, încăpătoare și puternică, perfect potrivită în planul nostru – frumosul Crysler argintiu, cu eleganța lui neostentativă, în stil retro, puternic și confortabil, având cutia de viteze automată, care s-a comportat minunat pe cei peste 5.300 de km parcurși în total.Read more…

Casa mobilă

Nu mai am acces la aproape niciuna din casele copilăriei mele. S-au vândut, s-au transformat, au dispărut cu totul. Oamenii din ele au murit. Încerc să le reconstitui din amintiri. Din cuvinte și din tăceri. Una din cele mai vechi și dragi e legată de un jurământ al tăcerii. Sunt în Dobrogea, la poalele Munților Măcinului, în casa în care s-a născut Mama. Sunt doar cu Bunica. Tocmai am împlinit cinci ani, Bunicul a murit de câteva luni. E toamnă târziu, afară e frig și deja întuneric. Teracota e fierbinte. Atât de fierbinte, că nu pot sta cu spatele lipit de ea. Învăț să cos pe etamină. Stau pe un scăunel la picioarele Bunicii, care coase și ea. Cred că vorbesc mult, întreb și iscodesc, pentru că Bunica îmi propune un joc: să vedem cine tace mai mult. Avem și o poezioară care dă semnalul de început: La popa la poartă, E-o pisică moartă, Cine-o râde și-o vorbi s-o mănânce coaptă, cu mărar, cu pătrunjel, cu untură de cățel.Read more…

Criminalistica – o știință inexactă

Dintotdeauna mi-au plăcut serialele documentare de criminalistică americane, britanice și australiene. Polițiștii rezolvau cele mai complicate crime! Mi-a rămas în minte un caz dramatic. Un emigrant polonez care locuia la Chicago devenise foarte religios, dar familia lui nu avea interes pentru religie. Ca răzbunare, bărbatul și-a împușcat cei patru fii, soția și mama și apoi a dispărut. Nici poliția, nici FBI nu au reușit să-l găsească. Cu treizeci de ani mai târziu, când criminalistica s-a computerizat, a fost creat un presupus portret al bărbatului, bazat pe o fotografie veche de treizeci de ani. Poliția a publicat portretul în presă. O femeie din New York l-a recunoscut în el pe vecinul ei și a anunțat poliția. Bărbatul a fost arestat și și-a recunoscut identitatea și crimele. Serialele prezintă cazuri în care criminalii au fost prinși cu ajutorul tehnologiilor avansate, dintre care cea mai bună este considerată examenul ADN. În realitate, multe cazuri sunt greu de rezolvat, mai ales dacă cadavrul nu a fost găsit și probele indirecte sunt insuficiente. Chiar dacă există un cadavru, trebuie găsită o dovadă, preferabil ADN, care să confirme prezența făptașului pe victimă sau în preajma ei. Filmul True crime, bazat pe un caz adevărat, demonstrează posibilitatea de a condamna la moarte o persoană nevinovată, ceea ce este și mai grav decât a nu descoperi ucigașul, pentru că în acest caz sunt două victime nevinovate!Read more…

Mă pregăteam să vizitez Budapesta şi Praga cu ONT-ul, dar…

Ce subiect de articol își poate alege un om bătrân ca mine, care a trecut prin izolarea din pandemie și trăiește în plin București singur în casă, departe de evenimentele pe care le cunoaște numai din ziare sau de la televizor? Trăiesc mai mult cu amintirile și de aceea am ales să scriu despre prima mea încercare de a face o excursie la Budapesta și la Praga, excursie pe care mi-am dorit-o foarte mult. De curând mi-am amintit-o, răsfoind un album cu imagini ale celor două orașe. În anii 60-70 ai veacului trecut ONT (Oficiul Național de Turism) a început să organizeze excursii, inițial în țările vecine și mai târziu chiar în Europa de Apus. Cum eram dornică să văd și să cunosc cât mai multe, soțul meu s-a gândit să-mi facă un cadou o excursie la Budapesta și la Praga. Excursia, făcută cu autocarul, urma să dureze o săptămână, în timpul verii, în zilele mele de concediu legal. Zis și făcut. Asemenea excursii nu costau mult și deoarece aparent nu erau foarte mulți amatori, înscrierea a fost ușoară, chiar pentru data care ne convenea la amândoi. De pașaport nu era nevoie, ghidul care însoțea grupul avea lista tuturor participanților.Read more…

O vizită la Centrul Memorial ANZAC din Beer Șeva

Propunerea mea către vizitator/cititor este să privească spre orașul Beer Șeva așa cum este astăzi – viață, universitate, dezvoltare urbanistică, etc. – prin prisma anilor care au trecut de la bătălia din 31 octombrie 1917: bătălia pentru Beer Șeva. Centrul Memorial ANZAC, un unicat în Israel, se referă la epopeea soldaților britanici din corpul de armată australian și neozeelandez ANZAC, Australian and New Zealand Army Corps, la bătălia pentru cucerirea orașului Beer Șeva din octombrie 1917. Bătălia pentru Beer Șeva trebuie ancorată în ansamblul general al Primului Război Mondial (28 iulie 1914 – 11 noiembrie 1918), scena de desfășurare fiind Orientul Mijlociu. Început în Europa, Primul Război Mondial a adus pe scenă cele două tabere combatante: Germania, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman împotriva Marii Britanii, Statelor Unite, Franței, Rusiei, Italiei și Japoniei. Însă, destul de rapid, a poposit în Orientului Mijlociu. În primele luni ale războiului, Turcia și-a păstrat neutralitatea, dar în 2 august 1914 a semnat un pact secret cu Germania; curând, două nave de război germane s-au îndreptat spre Istanbul. Cu ajutorul Germaniei, Imperiul Otoman a minat strâmtoarea Dardanele[1], blocând trecerea din Marea Mediterană spre Marea Neagră și paralizând astfel legătura dintre Rusia (care avea ieșire Marea Neagră) și aliații ei. Ca urmare, la începutul lunii noiembrie 1914 Rusia, Marea Britanie și Franța au declarat război Imperiului Otoman. Spargerea blocadei Dardanelelor presupunea cucerirea strâmtorilor, precum și a Istanbulului, inima Imperiului Otoman. Londra a hotărât trimiterea unei flote franco-britanice în sudul Peninsulei Gallipoli, dar atacul prelungit (19.02.1915 – 09.01.1916) a eșuat lamentabilRead more…

Miniatură cu întrebare

În zilele noastre sufocate de normele corectitudinii politice, poate că nu e înțelept să menționez obiceiul meu de a trage cu urechea sau de a privi pe furiș oamenii din jur, trecătorii, cei care așteaptă uneori lângă mine la câte un rând, sau copiii care se plimbă prin parcuri cu bunicii lor. Totuși, o fac cu multă plăcere, desigur cu toată discreția, și uneori prind din zbor câte o idee, o afirmație îmi poate trezi amintiri pe care apoi mă apuc să brodez… Oricum, este singurul mod în care știu să brodez, nu cu fire colorate, ci folosind cuvinte. De curând am învățat (încă) ceva foarte folositor din paginile revistei Baabel. Într-un comentariu la un articol, cineva a afirmat că ”subiectele sunt peste tot, trebuie doar să mergi să le culegi”. Multă dreptate avea domnul respectiv. Îmbrățișez total cuvintele dumnealui și chiar le pun în aplicare. De data acesta am trecut prin eleganta piață centrală a orașului, unde înfloresc magnoliile de curând plantate. Pe una din băncile din piață ședeau și vorbeau doi băieți de vreo 14, cel mult 15 ani.Read more…

In memoriam: Academicianul Mendel Haimovici (1906 – 1973)

De curând s-au împlinit cinci decenii de când academicianul Mendel Haimovici a plecat în împărăţia cerurilor, în lumea veşniciei. Dedicăm aceste rânduri, însoţite de omagiul neuitării, memoriei cunoscutului matematician şi mecanician, fondatorul Departamentului de Mecanică al Şcolii matematice ieşene. Mendel Haimovici s-a născut la Iaşi, în 30 noiembrie 1906, într-o familie evreiască. Studiile liceale le-a urmat la prestigiosul Liceu Naţional din orașul natal. În anul 1930 a absolvit Secţia de matematică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii ieşene. Imediat după absolvire a fost numit asistent în cadrul facultăţii şi a devenit colaborator apropiat al foştilor săi profesori, Alexandru Myller şi Octav Mayer. În anul 1933 şi-a susţinut doctoratul în Italia, sub îndrumarea profesorului Tullio Levi-Civita, cu o teză din domeniul mecanicii fluidelor. În anul 1940, datorită aplicării legilor rasiale introduse în România de guvernul Ion Antonescu, a fost exclus din învăţământul românesc. În anii celui de-al Doilea Război Mondial a avut dreptul să predea doar la Liceul Evreiesc din Iaşi. La încheierea războiului a fost reintegrat în cadrul corpului didactic universitar ieşean, a fost numit profesor universitar şi a devenit şeful Catedrei de Mecanică de la Facultatea de Ştiinţe.Read more…

Sanda (I) – Cum ne-am cunoscut, ne-am logodit şi ne-am căsătorit

Am început să scriu aceste rânduri amintindu-mi de emoționanta poveste de dragoste cu regretata mea soție Dr. Sanda Toivi, care nu a fost afectată nici de răstimpurile în care am fost obligaţi să trăim la distanţă unul de altul, de problemele noastre medicale și spitalizările survenite, de călătoriile peste hotare, de prietenii noștri și în final de tragica noastră despărțire prin trecerea Sandei într-o lume mai bună. Mi-am întâlnit viitoarea soție la Templul Coral Ploiești, cu ocazia sărbătorii de Roș Hașana din anul 5721. La ieșirea din sfântul lăcaș, S. îmi face cunoștință cu Sanda Brucăr, studentă la facultatea de medicină din București. Era nou venită în oraș, din Brașov, tatăl ei fiind numit recent director la întreprinderea textilă Dorobanțul Ploiești. Ne-am dus apoi cu toţii la plimbare pe bulevard.Read more…

O (posibilă) știre bombă

Tocmai am primit o ştire… bombă. Cică zilele acestea s-ar fi semnat un acord de cooperare reciproc avantajoasă între partidul AUR (Alianța pentru Uniunea Românilor) din România și partidul Otzma Yehudit (Puterea evreiască) din Israel. La ceremonialul de semnare, care s-a desfășurat în Aula Mare a Facultății de Medicină din Iași, au participat președinții celor două partide – George Simion și respectiv Itamar Ben-Gvir. Domnul George Simion a recunoscut cu acest prilej că în trecut a avut vederi mai extremiste, dar acum s-a domolit. Domnul Ben-Gvir a replicat că își înțelege perfect omologul, căci și el însuși s-a moderat, iar ca dovadă a dat jos din salon portretul fostului său idol, Baruch Goldstein, cel care a omorât 29 de arabi în timpul unei rugăciuni la o moschee din Hebron. “Și acum mai încerc un sentiment de tristețe când văd gaura rămasă în perete, dar politica cere sacrificii“ – a adăugat domnul Ben-Gvir. Ceremonia a fost amânată de câteva ori, căci în trecut partidul AUR arătase simpatie pentru mareșalul Antonescu, însă doctorul Ben-Gvir a afirmat că după un studiu amănunțit al problemei a constatat că mareșalul nu a omorât nici măcar un singur susținător al partidului Otzma Yehudit…Read more…

Cum mi-am petrecut războiul. Ziua a doua.

Copiii mei îmi trimit filmulețe care te învață cum să-ți baricadezi eficient casa. Asta indică starea de panică în care s-a ajuns. Până acum, fetele mele nici nu știau precis unde-și țin cheile apartamentelor. De ieri însă, teama că nu mai poți fi în siguranță în propria casă a pus stăpânire pe toți. Analistul politic Ovidiu Raețchi scrie că timp de câteva ore, peste un secol de istorie s-a evaporat și Sderot 2023 a devenit Chișinău 1903, locația unui pogrom de tristă amintire care l-a făcut atunci pe poetul Chaim Nahman Bialik să scrie poemul “Orașul măcelului”. Statul Israel a fost creat și ca o poliță de asigurare pentru evreii din toată lumea că acest gen de masacre nu se vor putea repeta. Însă în ziua de ieri, această poliță nu a avut acoperire. Imaginile venite de pe front – da, acum îi putem spune așa – sunt cutremurătoare. Într-una din ele, teroriștii din Hamas au luat ostatecă o femeie bătrână, poate chiar supraviețuitoare a Holocaustului, în chiotele de bucurie ale gloatei. Pe imaginile care îmi parvin pe telefon prin WhatsApp nici nu vreau să mă uit. Citesc statistici în ceea ce privește numărul victimelor. Ulterior statisticile devin nume, iar mai târziu chipuri. Îi vezi acolo, copii cuminți, în fotografii liniștite de familie, figuri adolescentine care nu se vor mai maturiza niciodată. Ar putea fi acolo propriul tău copil, chiar îi și seamănă un pic. Read more…

”Tăvălugul”

Ještěd este cel mai înalt vârf din creasta Ještěd-Kozákov a Munților Jizěrské din nordul Republicii Cehe. Are 1.012 metri înălțime și este simbolul orașului Liberec. Pe vârf se află restaurantul ”Turnul Ještěd”, hotelul și turnul de televiziune proiectat de Karel Hubáček. Poți ajunge pe vârf fie cu mașina, fie cu telecabina. Muntele are și o stațiune de schi, iar zona este de un pitoresc aparte. Fiul meu cel mare s-a stabilit în Cehia. Eu îi iubesc pe cehi pentru că i-au permis, lui și întregii familii, să se integreze în cultura și viața lor, dar și pentru că au pus în valoare un munte care are puțin peste 1.000 de metri înălțime, adăugându-i alte mii de metri prin faima câștigată și dându-i o vizibilitate turistică deosebită. În vara anului 2017, fiul meu ne-a organizat o excursie de câteva zile, în principal pentru a ajunge pe acest vârf, dar și pentru a vedea alte câteva obiective turistice întâlnite în drum. A închiriat o mașină cu opt locuri, ca să nu fracționeze grupul format din trei nepoți și patru adulți. Din Brno am ajuns aproape de zona de vizitat și ne-am cazat la un hotel obișnuit. Noi, bunicii, am fost ”repartizați” în aceeași cameră cu mezinul dintre nepoți, care avea atunci 11 ani. Nepoții cei mari au ocupat singuri o cameră cu două paturi. Știți cum e când cresc! Read more…

Duminica tristă

În periplul nostru european de 5.300 km din toamna lui 2022, fiul meu și cu mine ne-am petrecut orele de călătorie ascultând muzica pregătită de el pe un playlist alcătuit cu multă atenție și grijă. Fiind un exeget al mai multor curente muzicale, exegeză venită din pasiunea lui excepțională pentru muzică, el a selectat muzica aleasă în funcție de țările și regiunile prin care treceam. Pentru multe din trupele sau soliștii ascultați, Mircea avea pregătite și poveștile lor, care ne-au însoțit audițiile. Așa se face, de exemplu, că ore întregi am ascultat Beatles, în timp ce el conducea foarte bine și îmi livra fel de fel de detalii despre cum luaseră naștere melodiile lor. M-am scăldat în muzica lor pe care o iubesc de zeci de ani la fel de mult, prețuindu-i la fel de intens ca întotdeauna, dar muzica Beatles-ilor a fost un bonus, fiindcă prin Marea Britanie nu am trecut. Pentru cei care locuiesc aproape de granița maghiară, toate ieșirile în Occident trec prin Ungaria, astfel că Mircea pregătise muzică și povești interesante de aici. Am discutat îndelung despre fenomenul ciudat apărut aici după Primul Război Mondial și accentuat cu ocazia crizelor economice din anii interbelici. După Marele Război, Ungaria a fost cuprinsă de un soi de ciudățenie, o epidemie de depresie și sindrom post-traumatic care a condus la un număr foarte mare de sinucideri. Budapesta, încântătoarea capitală a țării, a ajuns să fie supranumită ”orașul sinucigașilor”, atât de mulți oameni alegeau să-și curme viața aruncându-se în apele Dunării. La un moment dat s-au instituit chiar patrule – ambarcațiuni care vegheau pe sub poduri ca să-i salveze pe sărmanii disperați care alegeau să-și pună astfel capăt zilelor. Vina pentru aceste gesturi extreme o purta nu numai atmosfera de după război, ci și o melodie extrem de tristă, difuzată frecvent, scria presa vremii. Este cântecul Szomoru vasárnap sau Gloomy Sunday (Duminica tristă), compus de pianistul maghiar Rezső Seress…Read more…

Pilotul „anti-Ulise”

Spre vest şi, apoi, spre sud. Aceasta a fost direcţia ultimului drum al lui Ulise – în viziunea dantescă – şi, conform majorităţii indiciilor, tot aceasta ar fi fost direcţia ultimului zbor al aeronavei 9M-MRO care efectua zborul MH370 al cărui  final a rămas neelucidat. Articolul îşi propune pe de o parte, o analogie – datorită traseului urmat atât de corabia lui Odiseu cât şi de avionul pilotat de Z. A. S. –, pe de altă parte o antiteză între personajul Ulise – aşa cum apare în Divina Comedie – şi pilotul Z. A. S. Deşi cutia neagră a avionului nu s-a găsit, există indicii destul de clare a ceea ce s-a putut întâmpla. CERCUL AL VIII-LEA INFERNAL, BOLGIA A VIII-A, SÂMBĂTĂ, 9 APRILIE 1300, UNDEVA ÎNTRE ORELE 7 ŞI 13. Dante se întâlneşte cu Ulise şi cu Diomede, ambii fiind învăluiţi în aceeaşi flacără care, însă, e despicată la vârf. Află – indirect – că motivul pentru care sufletele lor au ajuns în zona destinată sfătuitorilor de înşelăciune (sau a sfătuitorilor de rele după alte surse) îl constituie isprăvile făcute atât în timpul Războiului Troian, cât şi după. Fiind dornic de cunoaştere, i-a determinat pe marinarii din subordine să exploreze lumea, depăşind limitele admise navigaţiei, deşi ştia nu numai că nu procedează corect, dar îi determină şi pe alţii să încalce legea divină. AEROPORTUL DIN KUALA LUMPUR, 7 MARTIE 2014 ORA 16:42 UTC (8 MARTIE 2014, ORA LOCALĂ 0:42) Aeronava Boeing 777-200ER, înregistrată cu indicativul 9M-MRO, efectuează zborul MH370 cu destinaţia Beijing. Dispare de pe radar la 37 minute de la decolare,Read more…

Migdal, pe malul Mării Galileii

Articolul pe care l-am scris despre vizita lui Moshe Novomeysky în Palestina otomană, în 1911, a avut unele urmări neașteptate.  Mi-a rămas în amintire vizita pe care a făcut-o la prietenul său Glikin din colonia Migdal, căldura infernală, țânțarii…  Am fost și eu la Migdal acum vreo trei ani, am petrecut un sfârșit de săptămână într-un apartament de vacanță și a fost foarte plăcut și confortabil – e drept că era iarna – dar oricum, în zilele noastre, cu aer condiționat, nu mai e același lucru… Nu știam că acolo s-au făcut printre primele culturi de grepfrut, știu doar că fructul cules din grădina casei de vacanță a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Despre istoria locului nu știam mare lucru, dar cum am o vecină originară din Migdal, i-am povestit ce citisem și am întrebat-o cum își amintește ea viața la țară și dacă numele de Glikin îi spune ceva.  Desigur!  Bunicul ei s-a stabilit la Migdal la începutul anilor 1920 și a cumpărat pământul de la Moshe Glikin.  Iar condițiile de viață din copilăria ei erau perfect suportabile.  Te obișnuiești… După această conversație m-a prins curiozitatea, oare ce mai pot afla despre Moshe Glikin și despre colonia Migdal?Read more…