Agricultura în deșertul Negev

Deșertul Negev, „triunghiul” care ocupă partea de sud a Israelului, este de fapt prelungirea peninsulei Sinai, cea care face legătura între Sahara pe de o parte și Peninsula Arabică de cealaltă, deci face parte din sistemul celor mai mari deșerturi ale planetei. Chiar dacă are un cert potențial turistic, nu este chiar locul cel mai potrivit pentru a susține așezări omenești. Dar cum deșertul Negev ocupă peste 60% din suprafața țării, iar dacă adăugăm deșertul din jurul Mării Moarte ajungem la un procentaj și mai ridicat, e clar că aceste suprafețe reprezintă „rezerva” țării, mai ales în condițiile în care populația crește rapid, atât din sporul natural, cât și ca urmare a imigrației. Încă înainte de proclamarea independenței, conducerea Agenției Evreiești din Palestina a înțeles importanța acestei zone și a stabilit acolo 11 așezări de tip kibbutz. Ca urmare a prezenței evreiești în Negev, în 1948, când teritoriul Palestinei a fost divizat într-un stat evreiesc și unul arab, deșertul Negev a fost alocat statului evreiesc.Read more…

Olga Bancic

Îmi închipui fețele mirate ale cititorilor: asta cine o mai fi? Vreo „eroină a clasei muncitoare”, pe care comuniștii înșiși au uitat-o? Trebuie întâi să-i mulțumesc lui Jack Chivo pentru că mi-a dat ideea. Iar apoi voi încerca să vă conving că subiectul este chiar foarte interesant. Cititorii mai vârstnici își vor mai aminti numele Olga Bancic – dar cei mai tineri probabil nu l-au auzit niciodată. Mie îmi amintește de Liceul Nr. 2 din Arad. Poate altora le va aminti de o stradă din București, de ștrandul din Câmpulung Muscel, orfelinatul din Buzău, sau băile termale de la Geoagiu. Toate acestea ori nu mai există, ori au primit demult un alt nume. Dar prea puțini știu cine a fost ea cu adevărat Olga Bancic (1912 – 1944) s-a născut la Chișinău cu câțiva ani înainte de Marea Unire. De fapt o chema Golda și era fiica unui mic funcționar evreu. Familia trebuie să fi fost foarte săracă dacă la vârsta de 12 ani fetița era deja ucenică într-o fabrică de saltele. Participând la grevele muncitorilor din fabrica unde lucra, a fost în repetate rânduri arestată și maltratată. La șaisprezece ani și jumătate s-a căsătorit cu Jacob Salomon. Originar din Iași, el a supraviețuit Holocaustului și a devenit scriitor, fiind cunoscut sub pseudonimul Alexandru Jar. Tânăra pereche s-a stabilit la București și a activat în partidul comunist în ilegalitate. La o manifestație ea a fost arestată și condamnată la doi ani de închisoare. În 1937 soțul ei a plecat în Franța, iar ea l-a urmat cu un an mai târziu, după ce a fost eliberată. Read more…

Auschwitz… Ce aş lua cu mine?

„Care ar fi cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?.”. – iată o întrebare care figura frecvent în „oracolele” pe care le completam în adolescenţă. Însă nici un moment nu-mi imaginam „insula pustie” altfel decât un loc exotic cu palmieri şi şezlonguri comode pe ţărmul înspumat de valuri mângâietoare…Aseară, după ce am făcut duş, am aruncat o privire în baie, trecând în revistă raftul cu şampoane, geluri de duş, spumant de baie; ochii mi-au adăstat pe halatul de baie şi prosoapele pufoase şi m-a străfulgerat din nou întrebarea: Ce aş alege din toată această recuzită de igienă dacă aş fi obligată să-mi părăsesc casa dintr-un moment într-altul? Gândul care mă frământă periodic îşi are sorgintea în moştenirea Holocaustului pe care o port în fibra mea. Ce aş alege din dulapul de haine, din bufetul de bucătărie, din cămară? Cum aş încropi bocceaua cu care, a doua zi…Ba nu, în aceeaşi zi, peste câteva ore sau chiar mai puţin ar trebui să urc pe camionul care m-ar transporta în ghetou sau să merg pe jos, în convoi, alături de alţi năpăstuiţi? De unde poţi şti ce obiecte îţi vor fi necesare şi de cât balast va trebui să te debarasezi pe drum, care bagaje îţi vor fi smulse, furate, distruse…Read more…

Perspectivele strategice ale Israelului

Inspirat de viziunea celui mai longeviv premier israelian, Beniamin Netaniahu, citez din memorie: „Dacă arabii vor renunța la arme va fi pace în Orientul Mijlociu, dacă Israelul va renunța la arme, a doua zi nu va mai fi Israel” , voi aborda chestiunea esențială și dramatică a perspectivelor strategice ale Israelului, într-o zonă de conflict în permanentă schimbare. 1. Lipsa adâncimii strategice, adică îngustimea extremă a teritoriului ramâne o veșnică problemă în politica de apărare a Israelului, dar ea a fost în mare parte rezolvată prin creșterea mobilității forțelor de apărare terestre, prin eficiența extraordinară a forțelor aeriene și a celor de intervenție rapidă. Contextul strategic este favorabil actualmente în acest sens, adică posibilitatea unui atac terestru cu blindate este minimă, având în vedere starea precară a armatelor statelor vecine precum Siria, Irak, respectiv prevalența relațiilor de pace cu Iordania și Egiptul. Read more…

De la Paris, la Stuttgart

În urmă cu câţiva ani, într-o primăvară senină, am participat la câteva conferinţe tehnice, în cadrul unor prestigioase expoziţii internaţionale din Paris, Luxemburg şi Stuttgart. Prezentele note de drum au ca obiect orele libere ale după-amiezelor şi itinerarul între oraşele de mai sus. O bună parte din cele şase zile alocate pentru capitala Franţei – mai precis dimineţile – le-am petrecut la 18 kilometri de oraş, în Parc des expositions de Paris-Nord Villepinte, privind extraordinarele mașini unelte prin care creierul occidental a cucerit supremaţia globului terestru… Am vizitat totuşi şi muzeul Luvru, intrând prin piramida de sticlă a arhitectului chinez Ming Pei, controversata construcţie din sticlă şi oţel alăturată clasicului lăcaş de artă în 1989. Am parcurs emoţionaţi nemumăratele săli de pictură franceză, italiană, flamandă şi spaniolă, admirând operele marilor maeştri de talia lui Leonardo Da Vinci, Rembrandt sau Delacroix. Desigur că Mona Lisa și Venus din Milo sunt cunoscute cititorilor, dar voi aminti superbele opere ale unor artişti mai puţin mediatizaţi, cum ar fi Jacques Louis David, cu grandioasele sale picturi istorice, Giorgio de Castelfranco, cu graţioasele sale nuduri durdulii, François Joseph Heim, cu Massacre des Juifs (1824) şi nu în ultimul rând numeroasele picturi ale lui David şi Bat-Șeba, dintre care am reţinut versiunea pictorului Jan Massys.Read more…

Circumcizia – câteva informaţii suplimentare

Conform definiței, Dicționarul Merriam-Webster, circumcizia reprezintăactul de tăiere a preputului de bărbați, fiind practicat ca un rit religios de către evrei și musulmani; dar și de către alte persoane, ca un obicei social sau pentru beneficii potențiale de sănătate (cum ar fi îmbunătățirea igienei). Termenul circumcizie provine din cuvântul latin „circumcido” ce înseamnă tăiere împrejur. Această „operație” era practicată ÎNCĂ de omul timpuriu, fiind atestată în scrieri egiptene vechi din anii 5000 î.e.n.; era un ritual practicat odată cu maturitatea sexuală a bărbatului, asociat cu evenimente importante din viața unui bărbat, precum căsătoria sau debutul pubertății. Cel mai vechi atestat, care confirmă practicarea circumciziei, apare pe o reprezentare picturală egipteană datând din perioada anilor 2300-2200 î.Hr., Posibil că evreii au împrumutat aceasta practică – tăierea împrejur – de la egipteni, vecinii lor. Circumcizia constitue una dintre poruncile divine revelate în Biblie, fiind parte din legământul făcut de patriarhul Avraam cu Dumnezeul lui Israel…Read more…

Un numitor comun…

Am avut norocul să trăiesc în pace mereu şi mi se pare o stare firească. Cu ani în urmă ( la şcoală, la facultate şi chiar la locul de muncă) aveam cursuri de pregătire premilitară şi mi se părea de-a dreptul caraghios că învăţam diverse strategii şi făceam exerciţii de tragere la poligon, în vreme de pace. În acelaşi timp ştiam că în Israel este o stare permenantă de beligeranţă, că cetăţenii fac armata pentru că trebuie să-şi apere fragilitatea păcii. În scurtele mele vizite, mă simţeam în siguranţă deplină, nu sesizam deloc proximitatea ameninţării armate, viaţa de zi cu zi era vibrantă, veselă, relaxată. E drept că nu s-a nimerit să fiu de faţă în timpul ostilităţilor militare. În schimb de aici, din depărtare, urmăresc cu îngrijorare maximă atentatele teroriste şi atacurile armate asupra Israelului, mă tem pentru viaţa prietenilor şi cunoştinţelor mele, dar şi a celorlalţi cetăţeni ai acestei ţări miraculoase. Citesc presa internaţională, urmăresc la televizor şi pe Internet imaginile cutremurătoare cu distrugeri, morţi şi răniţi, de o parte şi de alta, şi încerc să înţeleg şi să accept răspunsul dur al armatei israeliene faţă de atacatori.Read more…

Se împlinesc 80 de ani de la pogromul din Jedwabne, Polonia

Ce este comun între trenul morții din Iași, măcelul de pe malul Dunării de la Budapesta și arderea de vii a peste o mie de evrei la Jedwabne, în Polonia? Toate au fost comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către criminali localnici, fără participarea activă a naziștilor germani. Evreii trăiesc în Polonia de peste opt sute de ani, cu perioade liniștite întrerupte de pogromuri fiindcă, la fel ca în toată Europa, pentru orice dezastru natural sau epidemie erau învinuiți evreii. În 10 iulie se vor împlini 80 de ani de la pogromul din comuna Jedwabne din estul Poloniei. După ce trăiseră peste două sute de ani împreună cu evreii, la bine și la rău, unii polonezi din această comună și din zeci de comune din jur au profitat de ocupația nazistă care le dădea mână liberă și au ars de vii mii de evrei. După cum reiese din documente istorice și din mărturii, totul a fost planificat și săvârșit de localnici, nu de germani. După război a avut loc un proces și pentru aceste crime au fost condamnați numai doi săteni la perioade relativ scurte de închisoare, deși zeci și chiar sute de săteni au fost implicați în mod direct sau indirect.Read more…

O pictoriţă-prinţesă de un talent incontestabil

În sfârșit, zilele trecute am avut parte din nou de o discuție interesantă cu câțiva prieteni, amatori de subiecte filosofice. (Pandemia, haosul carantinelor și al restricțiilor nu a prea favorizat socializarea în scopuri recreative și spirituale… Doream să definim doar talentul incontestabil. Și cum discuția se purta în limba engleză, toată lumea se gândea la talente de pe scena mondială, la nume familiare unei persoane din sfera culturală anglo-saxonă/americană. Iar în acel context nici eu nu mi-am adus aminte de unul dintre cele mai bune exemple și argumente pentru a-mi susține părerea. Deși ar fi trebuit. Pe Vilma Erzsébet Brachfeld , născută la Hajdúdorog în Ungaria în aprilie 1863, în familia unui evreu maghiar, chiar merita să n-o fi uitat, nici în vâltoarea unei discuții purtate într-o altă limbă.Read more…

Jacob Sadé – Opt povestiri:3. Pe bordul vasului Cristoforo Colombo

Vasul Cristoforo Colombo zăcea în port ca o balenă uriașă. Docul era împânzit de macarale, stivuitoare, camioane, muncitori transpirați și sute de pasageri în haine estivale care se înghesuiau la îmbarcare, schimbând între ei impresii și luându-și rămas bun de la Napoli înainte de a porni spre casă, spre New York. Sala de mese era uriașă, mai mare decât tot ce am văzut sau mi-am închipuit până atunci. Călători voioși, îmbujorați, intrau în grupuri, salutându-se în italiană și împărtășindu-și impresiile din scurtul concediu petrecut în patrie. Am pășit de-a lungul bufetului. Belșugul, culorile și miresmele m-au amețit: aperitive, murături, supe, salate, șnițele, cârnați lungi și subțiri, cârnați scurți și groși, chifteluțe reci și chifteluțe calde, cu sos, fără sos, pești care păreau să zâmbească, pești care păreau să dea din coadă și pești decorați cu „gulere” de maioneză – arătau ca la carnaval. Iar eu, tânărul venit din micul Tel Aviv, unde era un eveniment să ieși o dată pe an la restaurant, la o omletă cu o salată, mă holbam la toate aceste minunății și mă întrebam ce să fac în acest rai gastronomic? Dar până și în raiul nostru au pătruns țipete îngrozite: Dar până și în raiul nostru au pătruns țipete îngrozite: Dottore, dottore! M-am uitat în dreapta și în stânga. Nimeni nu reacționa. Căutând cu privirea de unde veneau țipetele, am simțit cum mă ridic și mă îndrept cu pași grăbiți în direcția țipetelor.Read more…

Cine a inventat tangoul?

Pe vremea mea circula gluma după care tangoul a fost a inventat de Lenin, pentru că el e cel care a scris în anul 1904 „Un pas înainte și doi înapoi” pentru a critica politica partidului social democrat din Rusia. i-am amintit de această anecdotă cu ocazia unui ”cadou” primit de la buni prieteni, un linkla un spectacol de tango filmat pe viu în 1997 la Paris. iecăruia. Tangoul a fost pentru mine ca adolescent o soluție perfectă pentru a mă apropia de o fată de vârsta mea. La „ceaiuri” se dansa în primul rând tango și doar după aceea vals și foxtrot, iar mult mai târziu rumba. mamele lor (ca în cazul meu), apoi îl practicau în cercuri restrânse și mai târziu la așa-zisele petreceri de tineri permise de sistem, că de aceea se numeau „reuniuni tovărășești”. tmul era lent, mișcările la fel, perechile lipite unul de alta… Adeseori îmi aduceam aminte de celebra vorbă a cunoscutului (în acele timpuri) Willy Donea: „pe ringul de dans toată lumea suferă”.Read more…

Cuvintele  unui  om  din  popor

Ce înseamnă un om din popor? Mi-am pus această întrebare în multe rânduri. Am auzit și răspunsuri pe care le dădeau alții, fiecare în felul lui. Am repetat întrebarea, pentru mine însumi, în ultimul timp, ca urmare a evenimentelor care s-au petrecut – și se petrec – pe mapamond, dar și în Israel, în România, și în alte țări. Mi-am amintit și răspunsuri pe care le dădeau oameni de diferite orientări, unele cu o diferență de 180 de grade între ele, pro și contra. Fiecare cu părerea lui. Este omul din popor numai omul simplu, needucat, care nu citește decât publicații sportive, de scandal, la un nivel scăzut, sau orice om, indiferent de nivelul lui de educație? Probabil că, în felul lui,  orice om este un om din popor. Omul simplu este numai o parte din popor. La fel ca și el este omul intelectual. Tot o parte din popor. Dar și omul simplu poate înțelege lucrurile foarte bine. dorit pentru popor. Read more…

O despărțire dureroasă

Toate despărțirile irevocabile sunt dureroase, atunci când pleacă de lângă tine oameni dragi, rude, prieteni, colegi și vezi că în jurul tău cei apropiați se răresc. Dar este mult mai grea despărțirea de cineva cu care ai amintiri comune, ai împărtășit idei și idealuri, i-ai admirat talentul, energia, imaginația și bunătatea. Mă gândesc acum la omul de care ne-am despărţit ieri, miercuri, 18 mai 2022 –  Tiberiu Roth, Tibi pentru noi cei care ne-am considerat prietenii lui. Se spune că nu există oameni de neînlocuit… Există însă oameni greu de înlocuit și aici l-aș include pe el. Tibi era un om care permanent se dedica unei idei, unei cauze pe care le și realiza, indiferent de costul lor, de efortul consumat. Nu conta vârsta, Tibi se transforma, se reînnoia. Și această  reînnoire de succes este cel mai bine ilustrată de ultima lui transformare, dintr-un inginer (foarte bun spuneau cei cu care a lucrat) în ziarist și scriitor.Read more…

Subiectivisme 7

Nici o cenzură nu a dat roade în istorie, de aceea se va ajunge din nou la conspirativitate. Cu cât guvernele forțează mai mult controlul și supravegherea electronică și digitală totală a populației, cu atât comunicarea strict interumană, directă, spontană, dar și cea camuflată va reveni pe măsură. Din această cauză se fac mari eforturi globale pentru distanțarea forțată a oamenilor, prin pandemii repetate, prin care diriguitorii lumii vor cu tot dinadinsul să ne izoleze unul de altul. Nemernicia apare suav, eteric, ca o păpădie, ca apoi să prindă contur și volum impunător, abraziv și agresiv, dominant și atotputernic. Nemernicia e similară unei microscopice celule cancerigene, care ajunge la metastaze și inflamații purulente. Evoluția nemerniciei individuale și colective de la nesemnificativ la maximal nu poate fi oprită de nicio formă de umanism empatic, ci doar prin forță. Eroismul reprezintă brava inconștiență și suprimarea temporară a instinctului de conservare a individului aflat într-o situație limită, preluată apoi de posteritate bombastic și cu emfază. Momentele extreme ale unei nebunii temporare sunt transformate în simboluri colective sau naționale…Read more…

Pata

Într-o noapte am dormit foarte agitat, doar vreo patru ore. A doua zi m-am sculat devreme ca să prind primul tren spre Universitatea din Tel Aviv. Chiar și la acea oră timpurie, trenul era aglomerat, mai ales cu soldați care se întorceau la unitățile lor. Erau și tineri care făceau naveta între Rehovot și Tel Aviv, orașul care oferă cele mai multe oportunități de încadrare în muncă, mai ales în domeniul high-tech-ului. Majoritatea tinerilor nu purtau măști, deși mai avem zilnic nu puține cazuri de COVID, unii chiar grav bolnavi. Eu purtam o mască N95, incomodă, și ochelarii. M-am așezat lângă o tânără de vreo 25 de ani. Atmosfera din vagon era plăcută, unii ascultau muzică în surdină, alții pălăvrăgeau cu voce tare în diferite limbi, iar aerul condiționat funcționa la maximum, deși afară erau doar 25 de grade. Am ațipit. Înainte de a adormi mă gândesc de obicei la lucruri plăcute și de data aceasta mi-au revenit în minte fabuloasele insule pe care le-am vizitat de-a lungul anilor, începând cu Ada Kaleh și până la Hawaii sau Galápagos. Deodată, o tuse violentă venită din scaunul din spatele meu m-a trezit. Eram cam buimăcit. Am aruncat o privire fugară spre tânăra de lângă mine. La început m-a frapat bluza ei albă, impecabilă. Însă coborând involuntar privirea, am descoperit ceva la care nu mă așteptam: pe fusta ei bleumarin stătea tolănită ditamai pata, maronie în centru și gălbuie împrejur. Puteau fi urmele unui strop de ulei de măsline picurat din greșeală pe fustă în timp ce își pregătea micul dejun. Nu puteam să-mi desprind privirea de la acea pată. Din fericire tânăra ațipise, așa că eram liniștit că nu o puneam într-o situație neplăcută cu privirea mea insistentă. Într-atât îmi era fixată privirea pe pată, încât Moș Ene a pus stăpânire pe genele mele și am adormit din nou, într-un fel de auto-hipnoză din care orice voce stridentă mă putea trezi. Dar nu am fost trezit.Read more…

Când împachetezi o copilărie

La câțiva ani după ce Tata a murit, Mama a decis că e momentul să se mute la Cluj și am scos la vânzare apartamentul unde-mi petrecusem o parte din copilărie și toată adolescența. Prin mutări mai trecusem în viața mea, însă era pentru prima dată când trebuia să sortez și să împachetez tot ce reprezentase viața noastră în trei în apartamentul de pe malul Dunării. Și pentru că nu puteam să transportăm totul la Cluj, trebuia să decid ce arunc și ce păstrez. Haine, perne, cuverturi, oale, pahare, farfurii, albume cu fotografii, saci de cărți, toate învelite în ziare, etichetate, băgate în cutii, sau lăsate în urmă. Netrebuincioase. Prea vechi. Prea lipsite de importanță. Ușor de abandonat. Tata fusese o persoană grijulie și ingenioasă. Avea imaginație și îndemânare, așa că punea deoparte ceea ce eu aș fi considerat fleacuri, dar pe care el știa să le refolosească: repara, improviza, construia obiecte casnice din tot felul de resturi, iar rezultatul era de fiecare dată spectaculos. Păstra în cutii etichetate minuțios cabluri, robineți, șuruburi, bucăți de material, obiecte vechi, cutii, capace, borcane, așezate ordonat pe rafturi în boxa noastră de la subsolul blocului. Tot el pusese deoparte colecțiile mele de reviste și almanahuri Cinema, legate cu sfoară pe ani. Read more…

Cehov, autorul unui thriller?!

Cehov a fost, într-un fel, salvatorul meu. Eram în ultimii ani de studenție și îmi căutam un drum de întoarcere la pasiunea adolescenței mele, voleiul. În ultima clasă de liceu jucasem la ”Tânărul dinamovist”, dar începutul studiilor medicale pusese capăt tendinței mele de a deveni ”cineva” în acel sport. Mentorul meu, tata, medic, a priceput imediat despre ce e vorba. Într-o seară mi-a vorbit; în cuvintele sale parcă nu-l recunoșteam pe părintele meu care niciodată nu vorbea despre aspectele intime ale vieții: – Fiule, să știi că medicina e cea mai aprigă amantă! Dacă te prinde că o înșeli, te aruncă din patul ei pentru totdeauna! Oare mai e nevoie să amintesc că orice legătură ulterioară între mine și acel sport a devenit pe loc nulă și neavenită? Au trecut anii, părintele meu a dispărut pe veci, iar eu am trecut demult de vârsta în care viața te pune la răscruce de drumuri și te obligă să iei decizii eroice. De fapt, de mult mă bătea gândul să scriu, orice, dar să scriu. Aș fi făcut-o cu plăcere, dacă cuvintele răposatului meu părinte nu mi-ar fi rămas întipărite în minte, o dată pentru totdeauna. Să scriu, da, dar numai literatură medicală. Să public, da, dar numai articole și cărți care îmi pot îmbunătăți CV-ul în vederea avansării academice. Și deodată am găsit – nici nu știu unde – următoarea declarație a celui care va deveni pentru mine mentor surogat (dintr-o scrisoare a sa către un bun prieten, în 1888): ”Mă sfătuiești să nu alerg după doi iepuri deodată, și cumva să uit de medicină… Dar eu mă simt mult mai alert, mai confortabil și mai împlinit cu mine însumi când realizez că am două ocupații în loc de una…”Read more…

Prietena mea, Saşa Feyer

Pe Sașa am cunoscut-o în anul 1990 și ne-am împrietenit ca și cum ne-am fi știut din copilărie. Lucram încă la spitalul Fundeni și într-o bună zi mi se telefonează de la camera de gardă că mă caută cineva. Crezând că e o mamă sau o rudă a unui copil bolnav care solicită informații despre pacient, am spus, ca de obicei, că persoana să ia liftul și să urce la etajul VI, unde eu o voi aștepta. Surpriza mare a fost când mi s-a adresat în limba germană: ”Tu ești Mimi Korber; am vrut să te cunosc. Sunt Sașa Feyer, nepoata familiei Kreisel din Câmpulung.” Nu o cunoșteam, deoarece era cu șapte ani mai mică decât mine, dar i-am cunoscut bunicii, iar o mătușă de-a ei era prietenă cu verișoara mea, Sylvia pe care eu o adoram. Așa a început prietenia noastră, o prietenie de care amândouă am avut de profitat. Sașa era o persoană foarte inteligentă, cultă, răbdătoare, foarte de treabă și prietenia noastră a venit într-un moment prielnic, deoarece amândouă aveam nevoie de un om apropiat. La fel ca mine, a fost și ea deportată împreună cu familia în Transnistria, ajungând în cele din urmă la Șargorod, la vreo 60 km de Moghilev.Read more…

Inventarul din fântână

În anul 1940, în urma Dictatului de la Viena, România a cedat nordul Transilvaniei către Ungaria. atăl meu s-a născut în 1926 în Dumbrăveni, în România. La începutul anilor ’30 părinții lui au divorțat, după care el a crescut la bunicii dinspre tată, la Dumbrăveni, până în anul 1935, la vârsta de nouă ani. Apoi a fost trimis la Gherla, în nordul Transilvaniei, la rudele mamei, astfel încât, de la patrusprezece ani, a crescut în Ungaria, în timp ce tatăl lui cu toată familia au rămas în România. În anul 1941 Germania a atacat Uniunea Sovietică. Ungaria și România, aliate ale Germaniei, și-au mobilizat armatele și au intrat în război. În cadrul armatei maghiare au fost înființate detașamentele de muncă pentru evrei și alte minorități care nu aveau dreptul să poarte armă. Tinerii care încă nu aveau vârsta încorporării, inclusiv evreii, făceau parte din organizația levenților, un fel de premilitari care erau folosiți mai ales ca forță de muncă locală. Tatăl meu își amintește că a participat la activitățile organizației în Gherla, Dej și la Baia Mare. După cum povestește el, evreii erau „înarmați” cu lopeți, sape sau târnăcoape. Mama lui avea doi frați, Imre şi Lala, și trei surori. La nuntă fiecare fată a primit ca zestre câte un depozit de cherestea și materiale de construcție: Sári la Dumbrăveni, Neli la Iclod, Gizi la Gherla și Manyi la Dej. După moartea bunicului, în 1922, depozitul din Baia Mare a fost administrat de bunica, împreună cu Imre și Lala. Tatăl meu locuia la Gherla și atunci când nu era la şcoală dădea o mână de ajutor la depozitul de cherestea. Read more…

Demonstrațiile masive din Israel – cine are dreptate?

Rareori mi s-a întâmplat în activitatea mea jurnalistică să-mi fie frică de un subiect și să nu-l abordez. Acum sunt în această situație. Zecile sau chiar sutele de mii de cetățeni din Israel care de două luni demonstrează în fiecare weekend împotriva proiectului de lege vizând reforma justiției ar trebui să ne dea de gândit. Toți cei care nu trăim în Israel (și nu știm ebraica), dar ne informăm din presa israeliană de limba engleză, ne-am dat seama aproximativ despre ce este vorba. Reducerea puterii Tribunalului Suprem care nu va mai avea dreptul de a invalida legi votate de parlament, judecătorii aleși de către Knesset, legile votate de Knesset să fie prioritare, sunt cele mai importante direcții ale reformei din justiție și despre consecințele antidemocratice ale acestor modificări vorbesc toți cei care i se opun, oameni politici din opoziție, intelectuali, oameni de afaceri care vor să se retragă din Israel, evreii din Diaspora și o parte a opiniei publice internaționale. Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, venit în Israel, a și sugerat că Statele Unite își vor continua colaborarea cu Israelul numai dacă se va păstra democrația care ar fi afectată de modificarea legislației. În schimb, premierul Netanyahu declară că prin noua legislație justiția israeliană se va moderniza și se va apropia de sistemele juridice din Australia, Canada sau Noua Zeelandă.Read more…