Pimpi și tata s-au născut și au copilărit împreună la Treznea, în județul Sălaj. Drumurile lor s-au despărțit în mijlocul anilor treizeci. Pimpi a terminat Institutul Teologic Greco-Catolic și a avut parohia la Zalău, iar tata s-a mutat la Cluj. Se vizitau des, prietenia lor era temeinică. Pimpi citea mult, vorbea bine trei limbi, discuta cu tata în limba română sau maghiară. L-a vizitat pe prietenul lui chiar și în ghetoul de la fabrica de cărămidă din Cluj, mituindu-i pe jandarmi. După război l-a căutat pe tata prin Crucea Roșie și l-a găsit la Căminul pentru Foștii Deportați Evrei din Cluj. – Vili, ești numai piele și os, vino cu mine pentru o vreme la Zalău, i-a spus preotul. Ai nevoie să te întărești. Tata mi-a povestit că a stat la Zalău două luni, a pus pe el zece kilograme și a petrecut o perioadă foarte frumoasă cu Pimpi, făcând plimbări și excursii prin împrejurimile pitorești ale localității. Pe părintele Aurel Pimpi îl țin minte de la vârsta de șase ani. Era scund și bondoc și sub sprâncenele stufoase, ochii îi zâmbeau tot timpul. Îmi aducea jucării din lemn care îmi plăceau. Într-o zi ne-a dus un pisoi și mama i-a dat numele Franz Josef, cu toate că era o „ea”, dar mustățile îi aminteau de împăratul Austro-Ungariei. M-am bucurat mult și am devenit prieteni buni. Franz Josef a avut mulți urmași care mi-au însoțit copilăria mai bine de zece ani.Read more…
Amintire și prețuire. O expoziție a artistei Beverley Jane Stewart la Oradea
Primele zile de iunie ne-au găsit la Oradea, un oraș care este de fapt pe alocuri și un muzeu al felului de a fi, de a rezista și de a-și aduce aminte al lumii evreilor orădeni. În somptuoasa Sinagogă Sion, aflată deopotrivă sub autoritatea Comunității evreilor din Oradea și a instituției primăriei, Oradea Heritage, un sanctuar al arhitectonicii de inspirație iudaică, am avut oportunitatea de a curatoria alături de doamna Vera Pilpoul, organizator de expoziții de artă de cetățenie israeliană, o manifestare a unei artiste născute în Marea Britanie, dar cu bunici originari din zona de nord a României: Beverely Jane Stewart. Am mai scris despre arta ei în revista Baabel, în publicația Contact Internațional de la Iași și chiar în cartea mea, După-amiaza vieții (Editura pentru Artă și Literatură, 2024). Nu-mi voi relua gândurile, ci voi puncta interesanta întâlnire cu spiritul evreiesc din Oradea, sprijinul frumos acordat de Robert Shorr, mereu atent, mereu prezent, precum și de alți membri ai comunității, mâna de ajutor dată de Viviane Cosac și de toți cei care au înțeles mesajul subtil al artistei, acela de a colinda orașele țării și de a alcătui picturi eclectice, complexe, în care prezentul și trecutul fuzionează, dar punând în centrul imaginii viața evreiască, cea dinăuntrul și din jurul sinagogii.Read more…
UN “DAR” ÎMPĂRĂTESC la IERUSALIM
Dacă ești pentru prima oară în Ierusalim ai inevitabil senzația unei lumi aparte în care ai pășit și care te copleșește, nu doar pentru că simți parcă aureola sanctității ci și pentru că orașul are o înfățișare unică. Doar dupăRead more…
Alegerile europene dau semnale pozitive
La prima vedere, s-ar putea spune că n-ar trebui să punem pe același plan alegerile din Marea Britanie cu cele din Franța. Totuși, la o analiză mai atentă, descoperim un numitor comun: semnalul pozitiv către menținerea Europei unite. Este mai greu să discernem acest element la scrutinul din Anglia, dar vom încerca. Londra menține în continuare Brexitul – o lovitură pentru Uniunea Europeană, în sensul eventualei răspândiri a ideii ca o molimă. A fost văzută așa de multă lume care prevedea ieșirea Olandei, Franței, Germaniei, Italiei, deci prăbușirea acestei unități europene greu create, cu multe erori, dar cu realizări uriașe (Am mai declarat că sunt o europeană convinsă).Read more…
Evreii din Surinam – o comunitate în toate culorile curcubeului
Surinam este cel mai mic stat din America de Sud, cu numai o jumătate de milion de locuitori. Se află aproape de Venezuela, lângă Guyana Franceză (de unde se lansează misiunile spațiale europene). Înainte de 1975 a fost cunoscut sub numele de Guyana Olandeză. A fost descoperit în 1498 de Cristofor Columb, dar pentru că nu avea aur și argint, spaniolii și portughezii nu au fost interesați să-l ocupe. Teritoriul a fost la început colonie engleză, fiind apoi cedat Olandei, în schimbul insulei Manhattan!Primii coloniști evrei au venit în Surinam în anii 1630, încă înaintea oricărei stăpâniri europene. Erau originari din Portugalia, refugiați de teama Inchiziției. Ei s-au stabilit pe malul râului Surinam, au întemeiat colonia Thorarica și au început să cultive trestia de zahăr. Al doilea grup a venit în 1652, împreună cu englezii care au colonizat teritoriul în numele Angliei. Ei s-au stabilit lângă pârâul Cassipora. Al treilea grup de vreo două sute de evrei au venit în 1664 din Cayenne (în actuala Guyana Franceză). Și ei s-au așezat pe pârâul Cassipora. Drepturile civile și religioase pe care le-au primit de la administrația britanică au fost menținute și de cea olandeză.Read more…
Cinci tendinţe de primăvară
Dacă ati trecut prin magazine în ultimele săptămâni, sunt sigură că aţi observat cum brandurile au început ba sa picure piese subțiri din colectiile de primăvară, ba să afișeze imagini gargantueşti cu rochii în nuanțe de galben solar, bleu azuriu, verde crud şi roz delicat, ba să ne tenteze cu sandale, culori de drajeuri delicioase, imprimeuri florale şi exotice, deși noi abia ne descotorosim de cojoace, fulare, cizme şi culori închise. Pe de altă parte, veştile stilistice sunt îmbucurătoare: până cand primăvara își intră pe deplin în drepturi, avem în magazine o serie de piese „de tranziție” pe care le putem cumpăra şi, well, purta începând chiar de azi. în felul acesta, chiar dacă nu toate zilele următoare vor fi însorite şi calde, ţinutele noastre tot vor invoca primăvara.Read more…
Cu condeiul şi lupa prin Balcani (IV)
Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii. Read more…
Cu ochi de turist, și nu tocmai.
Prima vizită acolo am făcut-o în anul 2002, după ce timp de câțiva ani întâlnirile aveau loc în România, cu ocazia diverselor evenimente științifice. La ora aceea nu știam prea multe lucruri despre locuri despre care aș fi trebuit să știu mult mai mult. Răposatul meu tată copilărise acolo, iar bunicul meu e îngropat într-o mică localitate din nordul regiunii. O precizare: eu mă încăpățânez s-o numesc regiune, deși astăzi în mod formal această bucată răspunde la toate criteriile pentru a fi numită țară și stat: are granițe (nu prea clare în răsărit), are guvern (deajuns de instabil, dar nu e singura!), are imn și drapel (trei culori cu care sunt familiarizat) și parlament și legi. Dar la acest subiect mă voi întoarce imediat. Nu știam prea mare lucru pentru că pe vremea mea subiectul Basarabia (căci despre Basarabia e vorba!) era stric interzis în România comunistă, iar tatălui meu îi era pur și simplu teamă să deschidă discuția despre acele meleaguri unde mai aveam și rude…Read more…
Centenar Ţicu Goldstein – avanpremiera unui eveniment ştiinţific
Centrul de cercetări Interdisciplinare în Științe umaniste și Sociale (Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales (C.R.I.S.E.S.) de la Universitatea « Paul Valéry » din Montpellier (Franța), Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică « Dr. Alexandru Șafran » de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, Centrul pentru studiul Istoriei Evreilor din România « Wilhelm Filderman » al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic organizează un simpoziona dedicat lui Ţicu Goldstein, la centenar. Evenimentul va avea loc duminică 8 martie 2020 între orele 10.00-14Read more…
Despre Nobel, laureații evrei și genialitate
În acest articol voi încerca să dezbat subiectul contribuției substanțiale a laureaților Nobel evrei la sănătatea și bunăstarea lumii. Unii, care au o ură organică față de evrei, ignoră această contribuție. Bineînțeles că e mult mai ușor să-i convingi pe cei convinși din capul locului. Dar scopul acestui articol nu este de a populariza evreimea prin distinșii laureați evrei ai premiului Nobel, ci de a dezbate presupusa genialitate a evreilor, care ar sta la baza succesului lor, considerând că din 1901, de când există premiul Nobel, 207, adică 20% dintre laureați au fost evrei. Este o performanță, evreii fiind doar 0.2% din populația lumii. Dar nu toți evreii sunt Einstein. Și eu sunt evreu și nu sunt genial; nici în jurul meu nu văd genii. Și totusi părinții îmi spuneau tot timpul să învăț ca să fiu primul în clasă, fiindcă sunt evreu. Când eram la școală, geniul la matematică era un băiat român. La facultate, cel mai bun anul meu era un neamț. Asta nu înseamnă că nu au fost genii printre laureații premiului Nobel. Dar un popor întreg nu poate fi genial și nu numai genialitatea dar și munca grea, perseverența și încrederea într-o idee sunt factori determinanți ai succesului. Read more…
Joe Biden – la un pas de a deveni președintele Statelor Unite
În ziua de 14 decembrie Colegiul Electoral a confirmat victoria în alegerile din noiembrie a democratul Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA. Aceasta după ce fiecare stat a certificat voturile exprimate, respectiv rezultatele pe baza votului popular. Biden a obținut 306 voturi ale marilor electori, iar președintele în exercițiu, Donald Trump, 232 de voturi. Pentru a fi confirmat președinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi ale electorilor care reprezintă statele americane. Aceste rezultate au fost stabilite după zecile de contestații făcute de Donald Trump în diferite state și după renumărarea unor voturi, președintele american, echipa și susținătorii lui vorbind despre o fraudare masivă a alegerilor de către democrați, acuzații care s-au referit și la statele unde conducerea aparținea republicanilor. Analiștii politicii americani au afirmat că niciodată în istoria Statelor Unite nu s-a înregistrat vreo fraudare a alegerilor. Luând cuvântul după comunicarea rezultatelor, Joe Biden a vorbit despre victoria democrației americane ”Democrația americană a funcționat. Deși a fost pusă la încercare, a rezistat”, a constatat el, referindu-se la încercările lui Trump de a contesta rezultatul și de a pune la îndoială corectitudinea votului. ”Read more…
De ce unii americani refuză să se vaccineze?
Din fericire nu ne naștem identici și nu gândim cu toții la fel. Chiar și în cele mai teribile dictaturi, fie ele comuniste, militariste sau religioase, au fost și sunt numeroși cetățeni care gândesc independent, exprimându-se deschis în patria lor, sau ca refugiați politici. Bazați pe ideea gândirii și exprimării libere, nu îi putem condamna pe indivizii care decid să nu se vaccineze și nu ezită să-și exprime deschis opinia despre motivele acestui refuz. Cred că situația se schimbă esențial când este vorba de propaganda pe media, care poate să deruteze și să influențeze decizia unui mare număr de oameni de a nu se vaccina, mai ales dacă această propagandă vine de la medici, fiindcă eradicarea virusului depinde în mare parte de procentajul de vaccinări. De asemenea, îmi este clar că adepții refuzului de a fi vaccinați pot susține că istoria ne va demonstra cine are dreptate referitor la eficacitatea vaccinului împotriva virusului COVID-19 și efectele lui secundare de scurtă și lungă durată. Dar istoria ne-a demonstrat deja de nenumărate ori că vaccinurile au salvat și vor salva milioane de oameni de la moarte, pe când efectele secundare ale vaccinului sunt rare și de obicei ușoare. Pentru unii, refuzul de a fi vaccinat se bazează pe o convingere independentă, în rare cazuri ca urmare a unor experiențe personale sau familiale de complicații cauzate de un vaccin. Dar de obicei convingerea este alimentată de fake news propagate în media, mai ales în rețelele sociale, de către șarlatani, medicali sau nu, în căutare de popularitate sau de câștig material.Read more…
Zborul unui corb alb spre infinit – In memoriam Csaba Szabó
Clubul Media Corbul Alb s-a identificat cu Csaba Szabó, idealistul care a reușit să coaguleze în jurul conceptului de conviețuire româno-maghiară oameni dedicați demersului de a topi neîncrederea. Corbii albi aveau menirea de a deschide o poartă prin care românii să se apropie de maghiari tocmai prin elementul esențial al oricărei relații: cunoașterea celuilalt. Dispariția prematură a celui care se declara autoironizându-se „salvator al minorităților” sau „dirijor al relațiilor” ne cheamă la o altfel de întâlnire cu Csaba Szabó, una în care nu vorbim doar despre jurnalistul, ong-istul, exploratorul și salvatorul de cărți, ci despre acțiunile sale întreprinse pentru o cauză generală: binele comun. Csaba Szabó a iubit încă din copilărie ruinele. Simțea și știa că în spatele acelor carcase părăsite există povești extraordinare ce merită descoperite, altfel, imaginea este una dezolantă și amenințătoare. Așa vedea și relațiile dintre români și maghiari: necunoașterea de către români a culturii maghiare părea să nască stereotipuri disfuncționale…Read more…
Declarație de dragoste
La început de iulie, călătoria mea de la Viena la Roman a fost un lung drum al copilului spre casa părintească. De la București m-au însoțit scrâșnetul nostalgic al roților unui tren vechi și legănatul monoton al vagonului pe calea ferată, gări părăsite, copaci și floarea soarelui care se înălțau din vagoanele uitate în triaje. Și cum ar fi fost o călătorie de plăcere cu trenul fără Domnul Goe? Un călător, supărat că Intercity a ignorat orașul Mizil, trase semnalul de alarmă. Ineditul momentului trăit m-a făcut să izbucnesc în hohote de râs, dar veselia mea a fost neînțeleasă de pasagerii furioși din jurul meu. Unii dintre ei au reușit să deschidă ferestrele înțepenite și să arunce toate invectivele limbii române asupra făptașului care confirmase omniprezența spiritului lui Caragiale. Era trecut de miezul nopții când trenul a oprit în gara din Roman. Am căutat cu privirea în lumina lampadarelor vechi silueta mamei mele, la fel ca acum patruzeci de ani, când coboram treptele liceului, după examene. Ne-am îndreptat spre casă, învăluite în răcoarea nopții, în parfumul dulce de tei. La sfârșitul secolului al XIX-lea o veche pădure de tei se întindea din estul orașului până la malul Siretului, dar ea a fost defrișată, lăsându-ne ca amintire doar Parcul Municipal și sute de tei în oraș. De câțiva ani am început să savurez insomniile, visele cu mintea clară alternând cu moțăiala și cititul cărților. Și astfel, cât mai rămăsese din noaptea sosirii mele, m-am putut lăsa prinsă în ispita derulării unor amintiri vechi despre poveștile, locurile și oamenii unui oraș, așa cum l-am cunoscut eu, nu cum arată el astăzi.Read more…
Bugetul – primul mare succes al noului guvern israelian
De fapt ar trebui să vorbim despre cel de-al treilea succes, deoarece primul este victoria asupra pandemiei de coronavirus, iar al doilea, însăși existența acestui guvern. Compus din opt partide, dintre care unul arab și islamist, ar fi trebuit de la bun început să se destrame. Dar n-a fost să fie așa. În prima etapă, așa cum s-a afirmat, liantul a fost eliminarea de la putere a lui Benjamin Netanyahu și a coaliției Likud. Cele opt partide au dorit acest lucru, iar unele dintre ele, deși împărtășeau în mare ideologia Likudului și a lui Netanyahu, au plecat, deoarece fostul prim-ministru nu a știut cum să-i manevreze, cum să împace dorințele și ambițiile foștilor lui parteneri. Au găsit o înțelegere de partea cealaltă și, cu toate că prognozele îi erau potrivnice, acest guvern patchwork a rezistat primele șase luni și nu numai că a rezistat, dar a reușit să ofere israelienilor un element esențial de care Netanyahu i-a lipsit: bugetul țării, de fapt două bugete, pentru 2021 și 2022. Este o performanță excepțională, ținând cont că primul a trecut în Knesset cu două voturi (61-59) și cel de-al doilea, cu trei: 56-59. Este un succes pentru noul guvern și deoarece a demonstrat că nu s-a format numai ca să-l înlăture pe Netanyahu, ci și ca să-și exercite rolul de administrator al statului.Read more…
Răsfoind niște cărți de vizită…
În sertar am găsit creioane colorate și acuarele, pixuri, chiar și o peniță și un toc, echer, riglă, compas, ace cu gămălie, ceară pe care o puteai folosi pentru scrisori, facturi și foi de garanții vechi, un stick de memorie, lucruri strânse de când am cumpărat biblioteca, în 1977. Dar ceea ce mi-a făcut plăcere și mi-a trezit tot felul de amintiri a fost teancul de cărți de vizită pe care l-am descoperit. Precizez că mai am încă două colecții de cărți de vizită. Nu le-am aruncat, fiindcă mă gândeam că odată și odată aș putea avea nevoie de ele, o adresă, un număr de telefon, o adresă de email. Cele câteva sute de cărți de vizită datează de după 1990, când lumea s-a deschis şi pentru mine atât personal, cât și profesional. În numerele următoare ale revistei noastre vreau să povestesc despre o serie de întâmplări inspirate de aceste cărți de vizită, întâmplări destul de interesante, cel puțin pentru mine, poate într-o ordine cronologică. Acum însă am luat din teancul din sertar două cartonașe. Read more…
Tragedia ucraineană
Ceea ce se întâmplă azi în Ucraina este o tragedie. Clădiri rezidențiale, spitale, școli, grădinițe bombardate, alături de obiectivele strategico-militare (nu știu unde să situez centrala atomică de la Zaporoje care a fost cât pe ce să atragă peste Europa o iarnă nucleară), oameni obligați să se ascundă în adăposturi, subsoluri, stații de metrou, iar alții, de ordinul milioanelor, să fugă din țară, copii, femei și bătrâni mergând în necunoscut, neștiind ce-i așteaptă. Imaginile se aseamănă uimitor cu ceea ce au făcut rușii în războiul din Siria, unde armata rusă, pentru a sprijini regimul dictatorial al lui Assad, a bombardat fără discernământ totul. Ucrainenii care au ales calea bejeniei au avut mai puțin de suferit decât alte categorii de refugiați din alte părți, țările vecine deschizându-și larg porțile și sărindu-le în ajutor, chiar și cele care întotdeauna au avut granițele ferecate și a căror lozincă era ”niciun refugiat pe teritoriul nostru”. (Cum se pune problema refugiaților ar putea constitui subiectul unui alt articol). Problema esențială aici este că în secolul XXI ar trebui ca neînțelegerile dintre state să nu fie rezolvate prin războaie. Mai ales în Europa care a suferit două conflagrații mondiale și care după cel de-al Doilea Război Mondial și apoi, după căderea Cortinei de fier și disoluția unor state printre care și URSS, a încercat și în mare parte a reușit să garanteze securitatea și integritatea statelor prin acorduri și tratate internaționale. Respectarea lor este chezășia păcii pe continent, iar cel care încalcă prevederile lor, mai ales pe calea armelor, este agresor. Read more…
Ploieştiul de altădată (II)
Continui evocarea celor mai importante locuri şi instituţii din Ploieştiu natal: Uzina 1 Mai, liceele, restaurantele, ştrandurile. Tatăl meu a fost unul din prietenii renumitului arhitect Socolescu. Eu m-am împrietenit cu talentatul urmaș al acestuia, tânărul care a elaborat originala hală de proiectare a uzinei 1 Mai. numeroase instalații de foraj, sape cu trei conuri, agregate de cimentare și instalații de prevenire a erupțiilor, exportate pe multiple meridiane ale lumii. Read more…
Din Galați, în Knesset Israel: În memoria lui Ilan Gilon
Recent am primit o veste care m-a întristat. Posturile de radio și televiziune israeliene au anunțat decesul lui Ilan Gilon. Sunt convins că și mulți alți oameni s-au întristat, sau cel puțin au privit în gol. Fie că au fost de acord cu părerile lui politice, fie că nu au fost de acord cu ele. Ilan Gilon a fost un om politic israelian originar din România. Mai precis: din Galați, unde s-a născut, la 12 mai 1956, cu numele Florin Goldstein, părinții fiind Avraham și Rahela Goldstein. Mai târziu am aflat că locuiseră pe strada Frumoasă, astăzi o prelungire a străzii Traian. Totuși, la Galați, eu nu l-am cunoscut: era o diferență de vârstă între noi, care contează în copilărie. La vârsta de șapte luni s-a îmbolnăvit de poliomelită, pe care a reușit s-o depășească, deși unele sechele i-au rămas toată viața: invaliditate la un picior. La vârsta de nouă ani, în 1965, a venit în Israel cu familia și s-au stabilit la Ashdod. El a crescut în acest oraș. Atras de ideea dreptății sociale și de dorința de a-i ajuta pe cei în suferință, el s-a apropiat de ideologia de stânga. A început să activeze, ceea ce a făcut și atunci când a plecat la Ierusalim ca să studieze științe politice și relații internaționale la Universitatea Ebraică. S-a dovedit și patriot israelian, precum și un tânăr care voia să fie ca toți ceilalți. Respins la recrutare în Zahal din cauza urmărilor bolii, el a luptat ca să fie acceptat, iar în cele din urmă a reușit, fiind recrutat într-un serviciu militar scurtat. S-a căsătorit, și-a întemeiat o familie. A activat pe plan local, a fost membru al partidului Mapam…Read more…
Între sionism şi marxism
În adolescență am devenit un simpatizant entuziast al ideii sioniste, influențat de impresionantele prelegeri ale rabinului Dr. Menahem Shafran, ținute pentru elevii evrei din liceele românești. Ideile sioniste mi-au fost consolidate prin aderarea la organizația Bethar și prin broșuri ilustrate privind kibuțurile din Eretz Israel. Faptul că port numele lui Theodor Herzl m-a determinat să studiez cu atenție biografia acestui remarcabil reprezentant al poporului în care am văzut lumina zilei. Corespondent al ziarului vienez Neue Freie Presse la Paris, a fost șocat să găsească în patria Revoluției Franceze același antisemitism cu care se familiarizase în Austria. În Franța, ofițerul evreu Alfred Dreyfus fusese acuzat în mod fals de crimă. Aceasta acuzație a produs o explozie de antisemitism în rândul publicului francez. Herzl a declarat în anii următori că Afacerea Dreyfus a făcut din el un sionist…Când mi-am făcut studiile universitare, în anii ‘50 ai secolului trecut, în perioada dictaturii proletariatului, marxism-leninismul era o disciplină obligatorie.Read more…