Surinam este cel mai mic stat din America de Sud, cu numai o jumătate de milion de locuitori. Se află aproape de Venezuela, lângă Guyana Franceză (de unde se lansează misiunile spațiale europene). Înainte de 1975 a fost cunoscut sub numele de Guyana Olandeză. A fost descoperit în 1498 de Cristofor Columb, dar pentru că nu avea aur și argint, spaniolii și portughezii nu au fost interesați să-l ocupe. Teritoriul a fost la început colonie engleză, fiind apoi cedat Olandei, în schimbul insulei Manhattan!Primii coloniști evrei au venit în Surinam în anii 1630, încă înaintea oricărei stăpâniri europene. Erau originari din Portugalia, refugiați de teama Inchiziției. Ei s-au stabilit pe malul râului Surinam, au întemeiat colonia Thorarica și au început să cultive trestia de zahăr. Al doilea grup a venit în 1652, împreună cu englezii care au colonizat teritoriul în numele Angliei. Ei s-au stabilit lângă pârâul Cassipora. Al treilea grup de vreo două sute de evrei au venit în 1664 din Cayenne (în actuala Guyana Franceză). Și ei s-au așezat pe pârâul Cassipora. Drepturile civile și religioase pe care le-au primit de la administrația britanică au fost menținute și de cea olandeză.Read more…
Cinci tendinţe de primăvară
Dacă ati trecut prin magazine în ultimele săptămâni, sunt sigură că aţi observat cum brandurile au început ba sa picure piese subțiri din colectiile de primăvară, ba să afișeze imagini gargantueşti cu rochii în nuanțe de galben solar, bleu azuriu, verde crud şi roz delicat, ba să ne tenteze cu sandale, culori de drajeuri delicioase, imprimeuri florale şi exotice, deși noi abia ne descotorosim de cojoace, fulare, cizme şi culori închise. Pe de altă parte, veştile stilistice sunt îmbucurătoare: până cand primăvara își intră pe deplin în drepturi, avem în magazine o serie de piese „de tranziție” pe care le putem cumpăra şi, well, purta începând chiar de azi. în felul acesta, chiar dacă nu toate zilele următoare vor fi însorite şi calde, ţinutele noastre tot vor invoca primăvara.Read more…
Cu condeiul şi lupa prin Balcani (IV)
Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii. Read more…
Cu ochi de turist, și nu tocmai.
Prima vizită acolo am făcut-o în anul 2002, după ce timp de câțiva ani întâlnirile aveau loc în România, cu ocazia diverselor evenimente științifice. La ora aceea nu știam prea multe lucruri despre locuri despre care aș fi trebuit să știu mult mai mult. Răposatul meu tată copilărise acolo, iar bunicul meu e îngropat într-o mică localitate din nordul regiunii. O precizare: eu mă încăpățânez s-o numesc regiune, deși astăzi în mod formal această bucată răspunde la toate criteriile pentru a fi numită țară și stat: are granițe (nu prea clare în răsărit), are guvern (deajuns de instabil, dar nu e singura!), are imn și drapel (trei culori cu care sunt familiarizat) și parlament și legi. Dar la acest subiect mă voi întoarce imediat. Nu știam prea mare lucru pentru că pe vremea mea subiectul Basarabia (căci despre Basarabia e vorba!) era stric interzis în România comunistă, iar tatălui meu îi era pur și simplu teamă să deschidă discuția despre acele meleaguri unde mai aveam și rude…Read more…
Centenar Ţicu Goldstein – avanpremiera unui eveniment ştiinţific
Centrul de cercetări Interdisciplinare în Științe umaniste și Sociale (Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales (C.R.I.S.E.S.) de la Universitatea « Paul Valéry » din Montpellier (Franța), Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică « Dr. Alexandru Șafran » de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, Centrul pentru studiul Istoriei Evreilor din România « Wilhelm Filderman » al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic organizează un simpoziona dedicat lui Ţicu Goldstein, la centenar. Evenimentul va avea loc duminică 8 martie 2020 între orele 10.00-14Read more…
Despre Nobel, laureații evrei și genialitate
În acest articol voi încerca să dezbat subiectul contribuției substanțiale a laureaților Nobel evrei la sănătatea și bunăstarea lumii. Unii, care au o ură organică față de evrei, ignoră această contribuție. Bineînțeles că e mult mai ușor să-i convingi pe cei convinși din capul locului. Dar scopul acestui articol nu este de a populariza evreimea prin distinșii laureați evrei ai premiului Nobel, ci de a dezbate presupusa genialitate a evreilor, care ar sta la baza succesului lor, considerând că din 1901, de când există premiul Nobel, 207, adică 20% dintre laureați au fost evrei. Este o performanță, evreii fiind doar 0.2% din populația lumii. Dar nu toți evreii sunt Einstein. Și eu sunt evreu și nu sunt genial; nici în jurul meu nu văd genii. Și totusi părinții îmi spuneau tot timpul să învăț ca să fiu primul în clasă, fiindcă sunt evreu. Când eram la școală, geniul la matematică era un băiat român. La facultate, cel mai bun anul meu era un neamț. Asta nu înseamnă că nu au fost genii printre laureații premiului Nobel. Dar un popor întreg nu poate fi genial și nu numai genialitatea dar și munca grea, perseverența și încrederea într-o idee sunt factori determinanți ai succesului. Read more…
Joe Biden – la un pas de a deveni președintele Statelor Unite
În ziua de 14 decembrie Colegiul Electoral a confirmat victoria în alegerile din noiembrie a democratul Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA. Aceasta după ce fiecare stat a certificat voturile exprimate, respectiv rezultatele pe baza votului popular. Biden a obținut 306 voturi ale marilor electori, iar președintele în exercițiu, Donald Trump, 232 de voturi. Pentru a fi confirmat președinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi ale electorilor care reprezintă statele americane. Aceste rezultate au fost stabilite după zecile de contestații făcute de Donald Trump în diferite state și după renumărarea unor voturi, președintele american, echipa și susținătorii lui vorbind despre o fraudare masivă a alegerilor de către democrați, acuzații care s-au referit și la statele unde conducerea aparținea republicanilor. Analiștii politicii americani au afirmat că niciodată în istoria Statelor Unite nu s-a înregistrat vreo fraudare a alegerilor. Luând cuvântul după comunicarea rezultatelor, Joe Biden a vorbit despre victoria democrației americane ”Democrația americană a funcționat. Deși a fost pusă la încercare, a rezistat”, a constatat el, referindu-se la încercările lui Trump de a contesta rezultatul și de a pune la îndoială corectitudinea votului. ”Read more…
De ce unii americani refuză să se vaccineze?
Din fericire nu ne naștem identici și nu gândim cu toții la fel. Chiar și în cele mai teribile dictaturi, fie ele comuniste, militariste sau religioase, au fost și sunt numeroși cetățeni care gândesc independent, exprimându-se deschis în patria lor, sau ca refugiați politici. Bazați pe ideea gândirii și exprimării libere, nu îi putem condamna pe indivizii care decid să nu se vaccineze și nu ezită să-și exprime deschis opinia despre motivele acestui refuz. Cred că situația se schimbă esențial când este vorba de propaganda pe media, care poate să deruteze și să influențeze decizia unui mare număr de oameni de a nu se vaccina, mai ales dacă această propagandă vine de la medici, fiindcă eradicarea virusului depinde în mare parte de procentajul de vaccinări. De asemenea, îmi este clar că adepții refuzului de a fi vaccinați pot susține că istoria ne va demonstra cine are dreptate referitor la eficacitatea vaccinului împotriva virusului COVID-19 și efectele lui secundare de scurtă și lungă durată. Dar istoria ne-a demonstrat deja de nenumărate ori că vaccinurile au salvat și vor salva milioane de oameni de la moarte, pe când efectele secundare ale vaccinului sunt rare și de obicei ușoare. Pentru unii, refuzul de a fi vaccinat se bazează pe o convingere independentă, în rare cazuri ca urmare a unor experiențe personale sau familiale de complicații cauzate de un vaccin. Dar de obicei convingerea este alimentată de fake news propagate în media, mai ales în rețelele sociale, de către șarlatani, medicali sau nu, în căutare de popularitate sau de câștig material.Read more…
Zborul unui corb alb spre infinit – In memoriam Csaba Szabó
Clubul Media Corbul Alb s-a identificat cu Csaba Szabó, idealistul care a reușit să coaguleze în jurul conceptului de conviețuire româno-maghiară oameni dedicați demersului de a topi neîncrederea. Corbii albi aveau menirea de a deschide o poartă prin care românii să se apropie de maghiari tocmai prin elementul esențial al oricărei relații: cunoașterea celuilalt. Dispariția prematură a celui care se declara autoironizându-se „salvator al minorităților” sau „dirijor al relațiilor” ne cheamă la o altfel de întâlnire cu Csaba Szabó, una în care nu vorbim doar despre jurnalistul, ong-istul, exploratorul și salvatorul de cărți, ci despre acțiunile sale întreprinse pentru o cauză generală: binele comun. Csaba Szabó a iubit încă din copilărie ruinele. Simțea și știa că în spatele acelor carcase părăsite există povești extraordinare ce merită descoperite, altfel, imaginea este una dezolantă și amenințătoare. Așa vedea și relațiile dintre români și maghiari: necunoașterea de către români a culturii maghiare părea să nască stereotipuri disfuncționale…Read more…
Declarație de dragoste
La început de iulie, călătoria mea de la Viena la Roman a fost un lung drum al copilului spre casa părintească. De la București m-au însoțit scrâșnetul nostalgic al roților unui tren vechi și legănatul monoton al vagonului pe calea ferată, gări părăsite, copaci și floarea soarelui care se înălțau din vagoanele uitate în triaje. Și cum ar fi fost o călătorie de plăcere cu trenul fără Domnul Goe? Un călător, supărat că Intercity a ignorat orașul Mizil, trase semnalul de alarmă. Ineditul momentului trăit m-a făcut să izbucnesc în hohote de râs, dar veselia mea a fost neînțeleasă de pasagerii furioși din jurul meu. Unii dintre ei au reușit să deschidă ferestrele înțepenite și să arunce toate invectivele limbii române asupra făptașului care confirmase omniprezența spiritului lui Caragiale. Era trecut de miezul nopții când trenul a oprit în gara din Roman. Am căutat cu privirea în lumina lampadarelor vechi silueta mamei mele, la fel ca acum patruzeci de ani, când coboram treptele liceului, după examene. Ne-am îndreptat spre casă, învăluite în răcoarea nopții, în parfumul dulce de tei. La sfârșitul secolului al XIX-lea o veche pădure de tei se întindea din estul orașului până la malul Siretului, dar ea a fost defrișată, lăsându-ne ca amintire doar Parcul Municipal și sute de tei în oraș. De câțiva ani am început să savurez insomniile, visele cu mintea clară alternând cu moțăiala și cititul cărților. Și astfel, cât mai rămăsese din noaptea sosirii mele, m-am putut lăsa prinsă în ispita derulării unor amintiri vechi despre poveștile, locurile și oamenii unui oraș, așa cum l-am cunoscut eu, nu cum arată el astăzi.Read more…
Bugetul – primul mare succes al noului guvern israelian
De fapt ar trebui să vorbim despre cel de-al treilea succes, deoarece primul este victoria asupra pandemiei de coronavirus, iar al doilea, însăși existența acestui guvern. Compus din opt partide, dintre care unul arab și islamist, ar fi trebuit de la bun început să se destrame. Dar n-a fost să fie așa. În prima etapă, așa cum s-a afirmat, liantul a fost eliminarea de la putere a lui Benjamin Netanyahu și a coaliției Likud. Cele opt partide au dorit acest lucru, iar unele dintre ele, deși împărtășeau în mare ideologia Likudului și a lui Netanyahu, au plecat, deoarece fostul prim-ministru nu a știut cum să-i manevreze, cum să împace dorințele și ambițiile foștilor lui parteneri. Au găsit o înțelegere de partea cealaltă și, cu toate că prognozele îi erau potrivnice, acest guvern patchwork a rezistat primele șase luni și nu numai că a rezistat, dar a reușit să ofere israelienilor un element esențial de care Netanyahu i-a lipsit: bugetul țării, de fapt două bugete, pentru 2021 și 2022. Este o performanță excepțională, ținând cont că primul a trecut în Knesset cu două voturi (61-59) și cel de-al doilea, cu trei: 56-59. Este un succes pentru noul guvern și deoarece a demonstrat că nu s-a format numai ca să-l înlăture pe Netanyahu, ci și ca să-și exercite rolul de administrator al statului.Read more…
Răsfoind niște cărți de vizită…
În sertar am găsit creioane colorate și acuarele, pixuri, chiar și o peniță și un toc, echer, riglă, compas, ace cu gămălie, ceară pe care o puteai folosi pentru scrisori, facturi și foi de garanții vechi, un stick de memorie, lucruri strânse de când am cumpărat biblioteca, în 1977. Dar ceea ce mi-a făcut plăcere și mi-a trezit tot felul de amintiri a fost teancul de cărți de vizită pe care l-am descoperit. Precizez că mai am încă două colecții de cărți de vizită. Nu le-am aruncat, fiindcă mă gândeam că odată și odată aș putea avea nevoie de ele, o adresă, un număr de telefon, o adresă de email. Cele câteva sute de cărți de vizită datează de după 1990, când lumea s-a deschis şi pentru mine atât personal, cât și profesional. În numerele următoare ale revistei noastre vreau să povestesc despre o serie de întâmplări inspirate de aceste cărți de vizită, întâmplări destul de interesante, cel puțin pentru mine, poate într-o ordine cronologică. Acum însă am luat din teancul din sertar două cartonașe. Read more…
Tragedia ucraineană
Ceea ce se întâmplă azi în Ucraina este o tragedie. Clădiri rezidențiale, spitale, școli, grădinițe bombardate, alături de obiectivele strategico-militare (nu știu unde să situez centrala atomică de la Zaporoje care a fost cât pe ce să atragă peste Europa o iarnă nucleară), oameni obligați să se ascundă în adăposturi, subsoluri, stații de metrou, iar alții, de ordinul milioanelor, să fugă din țară, copii, femei și bătrâni mergând în necunoscut, neștiind ce-i așteaptă. Imaginile se aseamănă uimitor cu ceea ce au făcut rușii în războiul din Siria, unde armata rusă, pentru a sprijini regimul dictatorial al lui Assad, a bombardat fără discernământ totul. Ucrainenii care au ales calea bejeniei au avut mai puțin de suferit decât alte categorii de refugiați din alte părți, țările vecine deschizându-și larg porțile și sărindu-le în ajutor, chiar și cele care întotdeauna au avut granițele ferecate și a căror lozincă era ”niciun refugiat pe teritoriul nostru”. (Cum se pune problema refugiaților ar putea constitui subiectul unui alt articol). Problema esențială aici este că în secolul XXI ar trebui ca neînțelegerile dintre state să nu fie rezolvate prin războaie. Mai ales în Europa care a suferit două conflagrații mondiale și care după cel de-al Doilea Război Mondial și apoi, după căderea Cortinei de fier și disoluția unor state printre care și URSS, a încercat și în mare parte a reușit să garanteze securitatea și integritatea statelor prin acorduri și tratate internaționale. Respectarea lor este chezășia păcii pe continent, iar cel care încalcă prevederile lor, mai ales pe calea armelor, este agresor. Read more…
Ploieştiul de altădată (II)
Continui evocarea celor mai importante locuri şi instituţii din Ploieştiu natal: Uzina 1 Mai, liceele, restaurantele, ştrandurile. Tatăl meu a fost unul din prietenii renumitului arhitect Socolescu. Eu m-am împrietenit cu talentatul urmaș al acestuia, tânărul care a elaborat originala hală de proiectare a uzinei 1 Mai. numeroase instalații de foraj, sape cu trei conuri, agregate de cimentare și instalații de prevenire a erupțiilor, exportate pe multiple meridiane ale lumii. Read more…
Ziua Mondială Art Nouveau
Din anul 2013 există o zi dedicată, la nivel mondial, curentului artistic Art Nouveau. Acesta face parte dintr-o serie de stiluri care au caracterizat din punct de vedere artistic sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, sub denumiri diferite, în funcție de țările unde acestea s-au manifestat, cele mai cunoscute fiind Art Nouveau (Franța, Belgia), Secession (Austria, Ungaria), Jugendstil (Germania), Liberty (Italia), Modernismo Catalán (Spania), Nieuwe Kunst (Olanda), Mir iskusstva (Rusia). Ziua Mondială Art Nouveau a fost organizată pentru prima oară de Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta în cooperare cu revista maghiară Szecessziós Magazin, iar ziua aleasă, 10 iunie, este aniversarea morții a doi arhitecți celebri ai mișcării, catalanul Antoni Gaudi (1852-1926) și ungurul Ödön Lechner (1845-1914). Ziua de 10 iunie este caracterizată, la nivel mondial, de organizarea unor evenimente menite să creeze în rândul publicului mai multă conștientizare a patrimoniului Art Nouveau. Am privilegiul de a locui la Oradea, un oraș impregnat de amprenta stilului Art Nouveau care îi conferă o individualitate și un farmec deosebit. El este singurul oraș din România inclus încă din anul 2012 în Réseau Art Nouveau Network (RANN) alături de Budapesta, Barcelona și Viena.Read more…
Pluguşor pentru Baabel
Anul Nou din Baabel (se putea să fie altfel 😊?)) nu soseşte pe ninsoare, ci pe arşiţa cea mare, chiar în luna lui Cuptor când nu-i rost de Pluguşor! Un deceniu a trecut de când Baabel s-a născut şi la zece ani (se pare) se capătă…derogare
Read more…
Ițic Ștrul: D E Z E R T O R ?
Pornind de la nuvela lui Liviu Rebreanu Ițic Ștrul Dezertor, am scris articolul Strul, Ștrul, Srul, apărut în revista Baabel. De fapt, articolul prezenta opinia mea, referitoare la modul în care tripletul de nume Strul-Ștrul-Srul a ”aterizat” în limba română[. Desigur, în articol am menționat că expresia depreciativă la adresa evreilor Ițic Ștrul Dezertor ”a prins”; mai ales în rândul celor ce n-au citit nuvela, sau n-au citit-o până la capăt. Deci, la întrebarea din titlu, răspunsul este NU. În prezentul articol, alături de drama lui Ițic Ștrul, apare un nou personaj real: colonelul Mauriciu Brociner. În 2 septembrie 2022, În Piaţa Constituţiei din Bucureşti a avut loc o ceremonie militară care marca împlinirea a 145 de ani de la numirea primului ofițer evreu din Armata Română; se numea Mauriciu Brociner.Read more…
Baronul cu sufertaș
Un om în vârstă, îmbrăcat în haine ponosite dar curate, trecea în fiecare zi prin fața casei de pe strada Rákóczi, unde locuiau Péter și Betty. Se întorcea acasă cu un mers nesigur, ducând în mâinile tremurânde un sufertaș cu mâncare. Locuia undeva pe la capătul străzii. Întotdeauna apărea pe la amiază, când Péter și Betty erau deja întorși de la școală. Bătrânul era un descendent al renumitei familii nobiliare Bánffy. – Unde ai fost? – îl întrebau copiii. Ce ai în sufertaș? Ne dai și nouă din mâncarea ta? Adesea îl fugăreau ca să-l sperie. Săracul om se străduia să-și grăbească pașii, vărsând supa subţire din sufertaş. Se uita încruntat la copii și mormăia cuvinte pe care ei nu le înțelegeau. La aceste scene erau prezenți și alți copii din casele vecine. Unul dintre ei, Zoltán, striga după el de fiecare dată: “Baron sărac, arată-ne bogățiile tale!”Read more…
Cum era să devin membră a PCR
Exista ”pe vremea lui Ceaușescu”, căci așa s-a încetățenit să numim acum ”epoca de aur” mult trâmbițată când el trăia, (sub)cultura bancurilor. Sunt convinsă că înțelegeți la ce mă refer. Era modalitatea noastră de a rezista unui timp și unei situații chinuitoare, schiloditoare. Era capacitatea noastră de a ne folosi de umor pentru a critica orânduirea și a ne spune oful, răcorindu-ne măcar puțin, prin râs. Asta a fost o practică în România timp de zeci de ani. Un banc spunea atunci că Bulă ar fi fost întrebat la organizația de bază de ce nu a participat la ultima ședință de partid. La care Bulă a răspuns în stilul lui ”Dacă știam că e ultima, veneam!” N-o să mă credeți, dar eu am fost chiar la ultima ședință de partid. Când a avut loc Revoluția din 1989, aveam 28 de ani și lucram deja de câtva timp într-o întreprindere din Oradea care construia de zor socialismul. Se lucra pentru export fiindcă ”mult iubitul conducător” avea ambiția să plătească toate datoriile țării. Încă de pe la 15 sau 16 ani, când eram liceană, mi-am dat seama că trăiam într-o minciună de proporții gigantice. Discuțiile cu colegii mei, plus realitățile concrete m-au lămurit. Nu era chiar așa greu. În familie nu se discuta despre politică sau situație din țară și din lume. Mult mai târziu am înțeles că asta se întâmpla din nevoia de a fi protejată și de a ne simți cu toții într-o siguranță iluzorie. Ca studentă am trăit aceleași situații și sentimente de dedublare, când credeam un lucru dar afirmam un altul, cel care asigura acceptarea siguranței fiecărei zile. Vinovăția de a fi tăcut, de a nu fi făcut nimic, m-a urmărit mulți ani după Revoluție, mai ales după ce au fost dezvăluite ororile bine ascunse, făptuite în numele ideilor comunismului și a punerii lor în practică.Read more…
Cadoul de Hanuka făcut israelienilor de către Benjamin Netanyahu: un guvern controversat
Dacă încercăm să comparăm viziunea din urmă cu peste 100 de ani a lui Theodor Herzl, părintele sionismului, despre viitorul stat evreu cu cea de astăzi, imaginea creată de el nu are aproape nimic comun cu sionismul actualului guvern israelian care urmează să fie votat de parlament. În ambele sale lucrări – Statul evreu și Țară veche-nouă – Herzl descria o țară laică, modernă, cu o serie de inovații, cu posibilitatea ridicării nivelului de cunoștințe practice al populației evreiești care urma să se stabilească în Israel. Herzl nu a respins rolul religiei, dar l-a plasat între granițe bine definite. El își imagina orașele mari din Israel ca un fel de Vienă, cu cafenele și restaurante, teatre și parcuri, unde oamenii să se adune și să discute, să dezbată idei, așa cum se întâmpla la Viena contemporană lui. (Herzl nu a prevăzut însă relațiile problematice dintre evrei și populația arabă, relații pe care el nu le vedea conflictuale.)Ceea ce ne oferă actualul guvern israelian, format după negocieri îndelungate de Benjamin Netanyahu – care și-a văzut împlinit visul de a reveni la putere, pentru care a făcut o serie de concesii, multe contravenind principiilor democrației israeliene – este o coaliție de partide în care Likud, simbolul unei formațiuni de centru-dreapta, devine membrul cel mai de stânga al cabinetului, fiind flancat de partide ortodoxe, ultra ortodoxe și extremiste, chiar dacă au în titulatura lor sintagma ”sionist”. Read more…



















