Moștenirea lui Tamás Ditrói este una complexă. M. Mesajul criptat lăsat posterității prin creația sa artistică fiind pe măsură. Descifrarea acestuia nu este un lucru simplu, totuși nu e un demers imposibil. Ea este facilitată de faptul că această expoziție, una comemorativă de fapt, găzduită cu generozitate de Muzeul de Artă din Cluj, reunește lucrări de pictură și sculptură care ne oferă imaginea abordării a două tematici importante ale activității creatoare a artistului: motivul scoicii, respectiv cel al femeii veșnice. Interesantă împrejurare este faptul că acest lăsământ artistic este prezentat în incinta Muzeului de Artă clujean, instituție fondată în anul 1950 de către tatăl artistului, criticul de artă Ervin Ditrói, devenit și cel dintâi legendar director al acestui muzeu. Fiul său, Tamás, a absolvit Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj în anul 1973, în clasa unui renumit profesor al acestei instituții, talentatul sculptor Artúr Vetró. Un an mai târziu, Tamás Ditrói a emigrat în Israel, astfel că publicul iubitor de artă al Clujului și al Transilvaniei nu a avut până acum posibilitatea cunoașterii lucrărilor sale. Tamás Ditrói s-a născut la Cluj, în 1950, când tatăl său lucra la organizarea muzeului. A fost unicul copil al părinților săi, doi supraviețuitori ai Holocaustului. Mama sa a fost deportată la Auschwitz și, după război, a predat istoria în Liceul Sámuel Brassai, iar tatăl său a evadat dintr-unul din detașamentele de muncă forțată ale armatei maghiare și s-a alăturat unui grup de partizani care se luptau în Munții Tatra. Nu e de mirare că această pereche trecută prin atâtea suplicii și-a protejat într-un mod aproape excesiv unicul copil. Trebuie să avem permanent în vedere aceste circumstanțe, atunci când privim lucrările artistului, în care urmele cronice ale traumelor suferite se lasă destul de ușor descoperite. Read more…

Miraculosul fenomen al dedublării fizice a unui farmacist din Plockton, o localitate retrasă de pe coasta comitatului Broomshire, se răspândește acum ca vâlvătaia unui foc sălbatec de la nord spre sudul Insulelor Britanice. Chiar și Comisia Europeană urmărește cu îngrijorare evoluția fenomenului și pregătește un răspuns european comun pentru a-i bloca răspândirea pe continent. În prezent, Platforma Națională a Ministerului Sănătății din Edinburgh raportează în buletinele săptămânale de presă noile cazuri de dedublare, prin care dintr-o persoană cu profesie de farmacist iau naștere pe neașteptate doi indivizi perfect identici atât fizic, cât și comportamental. Duplicatele umane seamănă într-o oarecare măsură cu gemenii monozigoți, numai că, în cazul farmaciștilor, dublura lor e ca imaginea reflectată în oglindă: unul este dreptaci, celălalt stângaci. Chiar și cărarea podoabei capilare este aranjată simetric, respectând aceleași reguli. O altă caracteristică a fenomenului este apariția lui exclusivă la farmaciști originari din Pakistan și cu o experiență profesională de cel puțin zece ani. De aici apar și numeroasele speculații privind etiologia fenomenului, fiind incriminate unele substanțe farmaceutice cu care vin în contact cei afectați. Grupul de cercetători hard-line pun în discuție chiar o origine supranaturală a fenomenului, însă aceste informații sunt pur speculative și nu fac decât să alimenteze zvonuri extremiste.Read more…

Zilele trecute, pe când făceam ordine, mi-au căzut în mână texte de mult uitate, rătăcite printre hârțoagele adunate din vremurile pre-calculator, expresii, citate, culese de peste tot, fără un scop clar și definit. Să fie! Sau cum se spune în idiș: ca să nu-ți lipsească! Mi-a sărit în ochi celebrul citat al lui Ludovic al XV-lea, regele Franței, cuvinte adresate favoritei lui, Madame de Pompadour: Après moi, le déluge (după mine, potopul). Oare ce se ascunde în spatele acestei fraze? Vorbind despre ce va fi ”după”, un om normal se gândește întâi de toate la copiii săi. Ei bine, acest rege a avut vreo opt copii legitimi (și cam tot atâția ilegitimi), dar aproape toți au murit la o vârstă fragedă, așa încât acest aspect nu l-a prea interesat. Dar Franța? Pentru el viitorul Franței nu avea nicio importanță? Dacă regele avea o asemenea atitudine, nici nu este de mirare că după el statul a fost complet distrus de poporul francez care nu mai suporta mizeria și sărăcia provocate de un despot complet indiferent la ce se întâmpla în jur. Da, potopul a venit… Read more…

De când mă știu sufăr că nu am în bibliotecă toate cărțile pe care mi le doresc. Prima durere mi-a produs-o Til Buhoglindă. Îl avea colega mea de bancă din școala primară. O carte mare, cu copertă albă și cu Til purtând pe cap o tichie roșie de bufon. Adoram cartea asta, îl iubeam pe Til, aș fi vrut să îl am permanent acasă, să îl pot citi de câte ori aveam poftă. Dar cartea nu exista nici la biblioteca școlii și nu se găsea nici în librăriile pe care le-am răscolit împreună cu Mama, întrebând peste tot de ea. Mă duceam mereu în vizită la M și o rugam să citim împreună. Odată așa de absorbite am fost de poveste, că era să întârzii acasă. Iar ai mei erau necruțători în cazul în care nu ajungeam înapoi la ora promisă. 

N-am avut acasă nici Cuore și nici Morcoveață, dar cu ele n-a fost mare problemă, pentru că se găseau la biblioteca școlii în multe exemplare, așa că le împrumutam de câte ori aveam chef să le recitesc. Prin clasa a VI-a am descoperit ”Cișmigiu et. Comp” de Grigore Băjenaru. Luată tot cu împrumut, de la o vecină. Atât de mult mi-a plăcut și atât de mult mi-am dorit-o, că am început să o copiez într-un caiet. Ajunsesem la capitolul IV când a trebuit să o returnez. Vecina o dorea de urgență înapoi. Apoi au fost volumul trei și patru din ”Război și pace” pe care Mama le-a ratat la coadă la librărie. Anna Karenina și câteva titluri din colecția Romanul de dragoste, pe care o aveam aproape integral. De câte ori găsesc undeva o carte după care am tânjit cândva o cumpăr, deși nu pot spune că-mi mai trebuie neaparat. Vreau să am în format fizic în bibliotecă toate cărțile pe care le consider importante. Să le privesc și să le mai mângâi din când în când.Read more…