Evreii din Surinam – o comunitate în toate culorile curcubeului

Surinam este cel mai mic stat din America de Sud, cu numai o jumătate de milion de locuitori. Se află aproape de Venezuela, lângă Guyana Franceză (de unde se lansează misiunile spațiale europene). Înainte de 1975 a fost cunoscut sub numele de Guyana Olandeză. A fost descoperit în 1498 de Cristofor Columb, dar pentru că nu avea aur și argint, spaniolii și portughezii nu au fost interesați să-l ocupe. Teritoriul a fost la început colonie engleză, fiind apoi cedat Olandei, în schimbul insulei Manhattan!Primii coloniști evrei au venit în Surinam în anii 1630, încă înaintea oricărei stăpâniri europene. Erau originari din Portugalia, refugiați de teama Inchiziției. Ei s-au stabilit pe malul râului Surinam, au întemeiat colonia Thorarica și au început să cultive trestia de zahăr. Al doilea grup a venit în 1652, împreună cu englezii care au colonizat teritoriul în numele Angliei. Ei s-au stabilit lângă pârâul Cassipora. Al treilea grup de vreo două sute de evrei au venit în 1664 din Cayenne (în actuala Guyana Franceză). Și ei s-au așezat pe pârâul Cassipora. Drepturile civile și religioase pe care le-au primit de la administrația britanică au fost menținute și de cea olandeză.Read more…

Cinci tendinţe de primăvară

Dacă ati trecut prin magazine în ultimele săptămâni, sunt sigură că aţi observat cum brandurile au început ba sa picure piese subțiri din colectiile de primăvară, ba să afișeze imagini gargantueşti cu rochii în nuanțe de galben solar, bleu azuriu, verde crud şi roz delicat, ba să ne tenteze cu sandale, culori de drajeuri delicioase, imprimeuri florale şi exotice, deși noi abia ne descotorosim de cojoace, fulare, cizme şi culori închise. Pe de altă parte, veştile stilistice sunt îmbucurătoare: până cand primăvara își intră pe deplin în drepturi, avem în magazine o serie de piese „de tranziție” pe care le putem cumpăra şi, well, purta începând chiar de azi. în felul acesta, chiar dacă nu toate zilele următoare vor fi însorite şi calde, ţinutele noastre tot vor invoca primăvara.Read more…

Cu condeiul şi lupa prin Balcani (IV)

Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii. Read more…

Cu ochi de turist, și nu tocmai.

Prima vizită acolo am făcut-o în anul 2002, după ce timp de câțiva ani întâlnirile aveau loc în România, cu ocazia diverselor evenimente științifice. La ora aceea nu știam prea multe lucruri despre locuri despre care aș fi trebuit să știu mult mai mult. Răposatul meu tată copilărise acolo, iar bunicul meu e îngropat într-o mică localitate din nordul regiunii. O precizare: eu mă încăpățânez s-o numesc regiune, deși astăzi în mod formal această bucată răspunde la toate criteriile pentru a fi numită țară și stat: are granițe (nu prea clare în răsărit), are guvern (deajuns de instabil, dar nu e singura!), are imn și drapel (trei culori cu care sunt familiarizat) și parlament și legi. Dar la acest subiect mă voi întoarce imediat. Nu știam prea mare lucru pentru că pe vremea mea subiectul Basarabia (căci despre Basarabia e vorba!) era stric interzis în România comunistă, iar tatălui meu îi era pur și simplu teamă să deschidă discuția despre acele meleaguri unde mai aveam și rude…Read more…

Centenar Ţicu Goldstein – avanpremiera unui eveniment ştiinţific

Centrul de cercetări Interdisciplinare în Științe umaniste și Sociale (Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales (C.R.I.S.E.S.) de la Universitatea « Paul Valéry » din Montpellier (Franța), Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică « Dr. Alexandru Șafran » de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, Centrul pentru studiul Istoriei Evreilor din România « Wilhelm Filderman » al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic organizează un simpoziona dedicat lui Ţicu Goldstein, la centenar. Evenimentul va avea loc duminică 8 martie 2020 între orele 10.00-14Read more…

Despre Nobel, laureații evrei și genialitate

În acest articol voi încerca să dezbat subiectul contribuției substanțiale a laureaților Nobel evrei la sănătatea și bunăstarea lumii. Unii, care au o ură organică față de evrei, ignoră această contribuție. Bineînțeles că e mult mai ușor să-i convingi pe cei convinși din capul locului. Dar scopul acestui articol nu este de a populariza evreimea prin distinșii laureați evrei ai premiului Nobel, ci de a dezbate presupusa genialitate a evreilor, care ar sta la baza succesului lor, considerând că din 1901, de când există premiul Nobel, 207, adică 20% dintre laureați au fost evrei. Este o performanță, evreii fiind doar 0.2% din populația lumii. Dar nu toți evreii sunt Einstein. Și eu sunt evreu și nu sunt genial; nici în jurul meu nu văd genii. Și totusi părinții îmi spuneau tot timpul să învăț ca să fiu primul în clasă, fiindcă sunt evreu. Când eram la școală, geniul la matematică era un băiat român. La facultate, cel mai bun anul meu era un neamț. Asta nu înseamnă că nu au fost genii printre laureații premiului Nobel. Dar un popor întreg nu poate fi genial și nu numai genialitatea dar și munca grea, perseverența și încrederea într-o idee sunt factori determinanți ai succesului. Read more…

Joe Biden – la un pas de a deveni președintele Statelor Unite

În ziua de 14 decembrie Colegiul Electoral a confirmat victoria în alegerile din noiembrie a democratul Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA. Aceasta după ce fiecare stat a certificat voturile exprimate, respectiv rezultatele pe baza votului popular. Biden a obținut 306 voturi ale marilor electori, iar președintele în exercițiu, Donald Trump, 232 de voturi. Pentru a fi confirmat președinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi ale electorilor care reprezintă statele americane. Aceste rezultate au fost stabilite după zecile de contestații făcute de Donald Trump în diferite state și după renumărarea unor voturi, președintele american, echipa și susținătorii lui vorbind despre o fraudare masivă a alegerilor de către democrați, acuzații care s-au referit și la statele unde conducerea aparținea republicanilor. Analiștii politicii americani au afirmat că niciodată în istoria Statelor Unite nu s-a înregistrat vreo fraudare a alegerilor. Luând cuvântul după comunicarea rezultatelor, Joe Biden a vorbit despre victoria democrației americane ”Democrația americană a funcționat. Deși a fost pusă la încercare, a rezistat”, a constatat el, referindu-se la încercările lui Trump de a contesta rezultatul și de a pune la îndoială corectitudinea votului. ”Read more…

Gânduri de Pesah

În zilele acestea din preajma sărbătorii de Pesah îmi revine în amintire casa părintească din Arad. Nu aș putea spune că preceptele religioase îmi erau complet străine, dar pentru mine ele existau doar la modul teoretic, viața noastră se desfășura în afara lor, trăiam cam la fel ca oamenii din jur, doar că nu țineam sărbătorile creștine. Totul se schimba însă înaintea sărbătorii de Pesah. Tata se dezlănțuia. Casa trebuia să strălucească de curățenie, să nu rămână niciun firicel de praf și mai ales nicio fărâmitură de pâine dospită. O atenție deosebită o primea curățenia bucătăriei și a vaselor. Și când totul era lună, mergeam la comunitate să aducem acasă vinul cașer și azima nedospită, mațot, din care ne hrăneam timp de opt zile. După toată munca și toate pregătirile, cele două seri de Seder erau un eveniment deosebit. Tata, care primise în copilărie o educație religioasă solidă, dar avea și o cultură generală demnă de invidiat, nu se mărginea să dea citire textului tradițional (Hagada), ci explica fiecare pasaj, ținea o adevărată prelegere istorică, filosofică, literară… După cină, când se citeau psalmii, adormeam de obicei cu capul pe masă, sătulă și mulțumită.Read more…

ZAKA

De când am imigrat în Israel, atacurile teroriste și războaiele nu încetează și cu timpul au făcut sute și mii de victime. În plus sunt și catastrofele cauzate de prostia omenească, de exemplu moartea a 45 de persoane pe muntele Meron, unde vreo sută de mii de evrei religioși s-au înghesuit de sărbătoarea Lag Ba Omer. Și totuși noi ne simțim cel mai bine aici, în patria strămoșilor noștri. În mijlocul acelor situații haotice de care am amintit, care se repetă aproape anual, există o rază lumină umană care se cheamă ZAKA. Cei însărcinați cu ritualul pregătirii mortului și înmormântările (în religia iudaică ei se numesc Societatea Sacră sau Hevra Kadișa) participă la reinstaurarea ordinii morale și sociale perturbate de moartea celui iubit. Problema însă devine mult mai complexă când este vorba de multiple victime ale unor calamități naturale sau atacuri teroriste. Moartea în urma unui atac terorist provoacă haos din cauză că ea vine pe neașteptate, în condiții traumatice. Victimele pot fi numeroase și de multe ori greu de recunoscut. Îmi amintesc de atacul terorist sinucigaș perpetrat de Hamas la discoteca Dolphinarium din Tel Aviv, pe malul mării, la 1 iunie 2001. Atentatul s-a soldat cu 21 de victime tinere, majoritatea noi emigranți din fosta Uniune Sovietică. Cei scăpați cu viață povesteau scene lugubre, cum prin aer zburau trupuri sfâșiate. Organizația ultra-ortodoxă ZAKA și-a câștigat buna reputație și încrederea populației în identificarea victimelor și tratamentul funerar. Ei cunosc bine regulile talmudice legate de moarte și tratamentul cadavrului, toți membrii organizației sunt voluntari și organizația lucrează într-o perfectă colaborare cu poliția, armata și cadrele medicale.Read more…

De la inteligenţa artificială, la robotică

În primele patru articole, publicate sub genericul „De la evoluţie la inteligenţa artificială”, am prezentat o parte a istoriei acestui procesului lung şi marcat de o mulţime de realizări spectaculoase. Acest articol vă prezintă o realizare impresionantă care cuprinde atât o implementare a inteligenţei artificiale (AI) cât şi o culme a tehnicii – robotica. Ambele stau la temelia celei de patra revoluţii industriale mondiale. Această revoluţie, împreună cu tehnica 5G (e vorba de comunicaţiile de generaţia a cincea), MMI (Man Machine Interface) vor schimba modul de viaţă, de lucru şi de interacţiune între diversele sectoare de activitate, precum tehnica medicalő (chirurgia), activitatea bancară, de informaţii publice, divertisment, media, sport. Inteligenţa artificială şi robotica sunt două tendinţe foarte puternice care vor conduce la o nouă economie, la o productivitate mărită datorită unei varietăţi mari de inovaţii tehnologice, de modernizare a industriei şi a noilor tendinţe în consum.Read more…

De la Budapesta la Kaifeng și înapoi

Nu de mult am citit un articol destul de neobișnuit, despre „marțienii” din Budapesta. https://www.privatdozent.co/p/the-martians-of-budapest-03b?r=e0eqz&utm_campaign=post&utm_medium=email&utm_source= Erau zece oameni de știință americani, matematicieni și fizicieni, oameni de o inteligență sclipitoare – și toți aveau în comun un puternic accent maghiar. De fapt aveau în comun mult mai mult: toți s-au născut la Budapesta, au învățat la aceleași școli (doi dintre ei au avut chiar același profesor de matematică în liceu), toți proveneau din familii bine situate și toți erau de origine evreiască. Oare de ce îmi sună cunoscut? Cam tot așa stăteau lucrurile cu trei secole mai devreme în comunitatea din Kaifeng, China, despre care am scris în numărul trecut. Să explic. În guvernarea Chinei clasice, împăratul se sprijinea nu pe nobilime, ci pe o meritocrație: funcțiile de conducere erau încredințate oamenilor celor mai bine pregătiți. Concurenții studiau literatura chineză și periodic aveau loc examene, (concurența ajungea până la 1000 pe un loc!), iar câștigătorii erau primiți în administrația statului, unde se bucurau de prestigiu și de venituri substanțiale. Ei bine, comunitatea din Kaifeng, care nu întrecea 4000 de suflete, a dat 33 de câștigători în 21 de ani (1642 – 1663). Să fie doar o coincidență? Read more…

Anul discordiei

,,Curiosity killed the cat“ este mai curând un avertisment decât o zicală, afirmație care îmi pare în aceste zile mai actuală decât atunci când am auzit-o prima oară. Regulile precauției îmi dictează de obicei să nu citesc comentariile la anumite articole, sau cele publicate pe rețelele sociale. Sfidând însă rațiunea şi mânat de o pornire inexplicabilă şi invincibilă, absolut conștient şi nesilit de nimeni, le citesc consternat. Ca orice altă pandemie își va avea şi această răspândire nesănătoasă de zvonuri şi acuzații victimele sale, adevăratele proporții ale pagubei urmând să fie estimate de statisticile viitorului deloc îndepărtat. Printre altele, fenomenul a contribuit la calificarea răposatului 2021 ca an în care cultura democrației a fost periclitată într-un mod mai agresiv decât oricând; teoriile conspirației au lucrat ore suplimentare și tind să cred că inventatorii rețelelor sociale au fost mai curând naivi decât perfizi atunci când au pus la punct aceste metode de a comunica, devenite cu timpul creaturile monstruoase cărora unii mai încearcă disperat să le reziste. Imaginile care ne-au fost servite încă în primele zile ale anului au fost destul de clare pentru a ne asigura neliniștea. Violența cu care Capitoliul a fost asediat nu mirosea nicidecum a democrație, în ciuda diverselor încercări de a ne convinge că cele întâmplate erau, de fapt, expresii ale ,,aspirațiilor poporului de a face mai bună America (şi lumea)”.Read more…

Câte ceva despre dronele UAV şi UCAV

În ultima vreme auzim şi citim tot mai mult despre dronele folosite în operaţiunile militare. În acest artico furnizez, celor interesaţi, câteva informaţii legate de cele mai cunoscute aparate de zbor de acest tip. Drona militară, prescurtat UAV (prescurtarea de la unmanned aerial vehicle) este un vehicul aerian fără pilot, utilizat pentru informații, supraveghere, descoperirea unor ținte sau  recunoaștere. Dronele militare înarmate, prescurtat UCAV (prescurtarea de la unmanned combat aerial vehicle), sunt vehicule aeriene de lupta fără pilot, care în mod suplimentar trasportă muniții, rachete sau bombe. Există și drone UCAV fără intoarcerela locul de lansare,  denumite “kamikaze”.Read more…

Poate poezia…

În miez de aprilie, sub bolţile baroce ale Palatului Bánffy, emisarii literaturii şi artei israeliene s-au reîntâlnit cu publicul clujean. oeta şi graficiana Noa Levin Harif, laureata unui premiu pentru ilustraţie de carte, la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania 2018, s-a prezentat cu o expoziţie personală de grafică. Lansarea de carte care a succedat vernisajului i-a reunit la aceeaşi masă pe Moshe Itzhaki, Paul Farkaş şi Radu Ţuculescu, un trio a cărui colaborare, bazată pe o prietenie-veche-nouă, este încununată de mai multe cărţi publicate în România şi Israel. Discuţia moderată de Vasile George Dâncu, directorul editurii Şcoala Ardeleană, a fost centrată pe cel mai recent volum de poezii de Moshe Itzhaki, în traducerea lui Paul Farkas. Volumul întitulat Pe malurile râului Uitării este a doua carte a poetului israelian cu rădăcini româneşti, publicată la Editura Şcoala Ardeleană. De altfel, cititorii Revistei Baabel au avut prilejul să afle şi despre lansarea volumului anterior  Când vine ploaia…Read more…

Ziua Mondială Art Nouveau

Din anul 2013 există o zi dedicată, la nivel mondial, curentului artistic Art Nouveau. Acesta face parte dintr-o serie de stiluri care au caracterizat din punct de vedere artistic sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, sub denumiri diferite, în funcție de țările unde acestea s-au manifestat, cele mai cunoscute fiind Art Nouveau (Franța, Belgia), Secession (Austria, Ungaria), Jugendstil (Germania), Liberty (Italia), Modernismo Catalán (Spania), Nieuwe Kunst (Olanda), Mir iskusstva (Rusia). Ziua Mondială Art Nouveau a fost organizată pentru prima oară de Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta în cooperare cu revista maghiară Szecessziós Magazin, iar ziua aleasă, 10 iunie, este aniversarea morții a doi arhitecți celebri ai mișcării, catalanul Antoni Gaudi (1852-1926) și ungurul Ödön Lechner (1845-1914). Ziua de 10 iunie este caracterizată, la nivel mondial, de organizarea unor evenimente menite să creeze în rândul publicului mai multă conștientizare a patrimoniului Art Nouveau. Am privilegiul de a locui la Oradea, un oraș impregnat de amprenta stilului Art Nouveau care îi conferă o individualitate și un farmec deosebit. El este singurul oraș din România inclus încă din anul 2012 în Réseau Art Nouveau Network (RANN) alături de Budapesta, Barcelona și Viena.Read more…

Ițic Ștrul: D E Z E R T O R ?

Pornind de la nuvela lui Liviu Rebreanu Ițic Ștrul Dezertor, am scris articolul Strul, Ștrul, Srul, apărut în revista Baabel. De fapt, articolul prezenta opinia mea, referitoare la modul în care tripletul de nume Strul-Ștrul-Srul a ”aterizat” în limba română[. Desigur, în articol am menționat că expresia depreciativă la adresa evreilor Ițic Ștrul Dezertor ”a prins”; mai ales în rândul celor ce n-au citit nuvela, sau n-au citit-o până la capăt. Deci, la întrebarea din titlu, răspunsul este NU. În prezentul articol, alături de drama lui Ițic Ștrul, apare un nou personaj real: colonelul Mauriciu Brociner. În 2 septembrie 2022, În Piaţa Constituţiei din Bucureşti a avut loc o ceremonie militară care marca împlinirea a 145 de ani de la numirea primului ofițer evreu din Armata Română; se numea Mauriciu Brociner.Read more…

Baronul cu sufertaș

Un om în vârstă, îmbrăcat în haine ponosite dar curate, trecea în fiecare zi prin fața casei de pe strada Rákóczi, unde locuiau Péter și Betty. Se întorcea acasă cu un mers nesigur, ducând în mâinile tremurânde un sufertaș cu mâncare. Locuia undeva pe la capătul străzii. Întotdeauna apărea pe la amiază, când Péter și Betty erau deja întorși de la școală. Bătrânul era un descendent al renumitei familii nobiliare Bánffy. – Unde ai fost? – îl întrebau copiii. Ce ai în sufertaș? Ne dai și nouă din mâncarea ta? Adesea îl fugăreau ca să-l sperie. Săracul om se străduia să-și grăbească pașii, vărsând supa subţire din sufertaş. Se uita încruntat la copii și mormăia cuvinte pe care ei nu le înțelegeau. La aceste scene erau prezenți și alți copii din casele vecine. Unul dintre ei, Zoltán, striga după el de fiecare dată: “Baron sărac, arată-ne bogățiile tale!”Read more…

Cum era să devin membră a PCR

Exista ”pe vremea lui Ceaușescu”, căci așa s-a încetățenit să numim acum ”epoca de aur” mult trâmbițată când el trăia, (sub)cultura bancurilor. Sunt convinsă că înțelegeți la ce mă refer. Era modalitatea noastră de a rezista unui timp și unei situații chinuitoare, schiloditoare. Era capacitatea noastră de a ne folosi de umor pentru a critica orânduirea și a ne spune oful, răcorindu-ne măcar puțin, prin râs. Asta a fost o practică în România timp de zeci de ani. Un banc spunea atunci că Bulă ar fi fost întrebat la organizația de bază de ce nu a participat la ultima ședință de partid. La care Bulă a răspuns în stilul lui ”Dacă știam că e ultima, veneam!” N-o să mă credeți, dar eu am fost chiar la ultima ședință de partid. Când a avut loc Revoluția din 1989, aveam 28 de ani și lucram deja de câtva timp într-o întreprindere din Oradea care construia de zor socialismul. Se lucra pentru export fiindcă ”mult iubitul conducător” avea ambiția să plătească toate datoriile țării. Încă de pe la 15 sau 16 ani, când eram liceană, mi-am dat seama că trăiam într-o minciună de proporții gigantice. Discuțiile cu colegii mei, plus realitățile concrete m-au lămurit. Nu era chiar așa greu. În familie nu se discuta despre politică sau situație din țară și din lume. Mult mai târziu am înțeles că asta se întâmpla din nevoia de a fi protejată și de a ne simți cu toții într-o siguranță iluzorie. Ca studentă am trăit aceleași situații și sentimente de dedublare, când credeam un lucru dar afirmam un altul, cel care asigura acceptarea siguranței fiecărei zile. Vinovăția de a fi tăcut, de a nu fi făcut nimic, m-a urmărit mulți ani după Revoluție, mai ales după ce au fost dezvăluite ororile bine ascunse, făptuite în numele ideilor comunismului și a punerii lor în practică.Read more…

Cadoul de Hanuka făcut israelienilor de către Benjamin Netanyahu: un guvern controversat

Dacă încercăm să comparăm viziunea din urmă cu peste 100 de ani a lui Theodor Herzl, părintele sionismului, despre viitorul stat evreu cu cea de astăzi, imaginea creată de el nu are aproape nimic comun cu sionismul actualului guvern israelian care urmează să fie votat de parlament. În ambele sale lucrări – Statul evreu și Țară veche-nouă – Herzl descria o țară laică, modernă, cu o serie de inovații, cu posibilitatea ridicării nivelului de cunoștințe practice al populației evreiești care urma să se stabilească în Israel. Herzl nu a respins rolul religiei, dar l-a plasat între granițe bine definite. El își imagina orașele mari din Israel ca un fel de Vienă, cu cafenele și restaurante, teatre și parcuri, unde oamenii să se adune și să discute, să dezbată idei, așa cum se întâmpla la Viena contemporană lui. (Herzl nu a prevăzut însă relațiile problematice dintre evrei și populația arabă, relații pe care el nu le vedea conflictuale.)Ceea ce ne oferă actualul guvern israelian, format după negocieri îndelungate de Benjamin Netanyahu – care și-a văzut împlinit visul de a reveni la putere, pentru care a făcut o serie de concesii, multe contravenind principiilor democrației israeliene – este  o coaliție de partide în care Likud, simbolul unei formațiuni de centru-dreapta, devine membrul cel mai de stânga al cabinetului, fiind flancat de partide ortodoxe, ultra ortodoxe și extremiste, chiar dacă au în titulatura lor sintagma ”sionist”. Read more…