Am primit o invitație pentru un nou interviu. Al câtelea? Întreprinderea era înregistrată la Mitzpe Ramon, în Deșertul Neghev, la aproape 300 km de Haifa. Conducerea și biroul de proiectare se aflau în zona industrială Holon, lângă Tel Aviv. Scrisoarea primită era semnată de inginerul șef, al cărui nume mi-a sugerat inițial o proveniență sud-americană. Ceea ce m-a determinat să plec la Holon a fost prospectul întreprinderii, specializată în aparatură pentru irigații, unde am remarcat un număr de robinete și aparate automate, a căror concepție m-a făcut să sper că lucrând acolo, voi reuși să le modernizez. Cu timpul am aflat mai multe despre istoria interesantă a acestei întreprinderi. În anii de început ai statului, un maistru polonez pe nume Rafael a primit o importantă subvenție de la stat pentru a înființa o întreprindere la Mitzpe Ramon. Fabrica a mers bine, având monopolul fabricării acestor echipamente – toată agricultura israeliană cumpăra utilaje de irigații produse aici. Rafael s-a îmbogățit.Read more…

Continui evocarea celor mai importante locuri şi instituţii din Ploieştiu natal: Uzina 1 Mai, liceele, restaurantele, ştrandurile. Tatăl meu a fost unul din prietenii renumitului arhitect Socolescu. Eu m-am împrietenit cu talentatul urmaș al acestuia, tânărul care a elaborat originala hală de proiectare a uzinei 1 Mai. numeroase instalații de foraj, sape cu trei conuri, agregate de cimentare și instalații de prevenire a erupțiilor, exportate pe multiple meridiane ale lumii. Read more…

Recent am primit o veste care m-a întristat. Posturile de radio și televiziune israeliene au anunțat decesul lui Ilan Gilon.  Sunt convins că și mulți alți oameni s-au întristat, sau cel puțin au privit în gol. Fie că au fost de acord cu părerile lui politice, fie că nu au fost de acord cu ele. Ilan Gilon a fost un om politic israelian originar din România. Mai precis: din Galați, unde s-a născut, la 12 mai 1956, cu numele Florin Goldstein, părinții fiind Avraham și Rahela Goldstein. Mai târziu am aflat că locuiseră pe strada Frumoasă, astăzi o prelungire a străzii Traian. Totuși, la Galați, eu nu l-am cunoscut: era o diferență de vârstă între noi, care contează în copilărie. La vârsta de șapte luni s-a îmbolnăvit de poliomelită, pe care a reușit s-o depășească, deși unele sechele i-au rămas toată viața: invaliditate la un picior. La vârsta de nouă ani, în 1965,  a venit în Israel cu familia și s-au stabilit la Ashdod. El a crescut în acest oraș. Atras de ideea dreptății sociale și de dorința de a-i ajuta pe cei în suferință, el s-a apropiat de ideologia de stânga. A început să activeze, ceea ce a făcut și atunci când a plecat la Ierusalim ca să studieze științe politice și relații internaționale la Universitatea Ebraică. S-a dovedit și patriot israelian, precum și un tânăr care voia să fie ca toți ceilalți. Respins la recrutare în Zahal din cauza urmărilor bolii, el a luptat ca să fie acceptat, iar în cele din urmă a reușit, fiind recrutat într-un serviciu militar scurtat. S-a căsătorit, și-a întemeiat o familie. A activat pe plan local, a fost membru al partidului Mapam…Read more…

Dacă uit să-mi pun ceasul pe mână mă apucă panica, chiar dacă ora de pe  ecranul smartphone-ului meu este mult mai exactă decât cea indicată de arătătoare, pe cadranul ceasului de mână vechi de peste zece ani. Dar un ecran nu e cadran, iar gestul de a-mi consulta ceasul e înrădăcinat în existenţa mea de o viaţă (minus circa nouă ani, până în vacanţa mare de după clasa a doua primară, când am primit primul meu ceas – un UMF – drept recompensă pentru premiul I). Pe vremea aceea puţini copii aveau ceas de mână şi pentru a te orienta în timp (dacă nu erai în centru ca să arunci o privire către ceasul din turnul bisericii Sf. Mihai) trebuia să te adresezi politicos unui adult: „Nenea (tanti) vă rog să-mi spuneţi cât e ceasul.” Mai târziu am aflat că aceeaşi formulă era şi un mod simplu de a „agăţa” o fată de care-ţi plăcea. Astăzi o astfel de abordare pe stradă este insolită (ca să nu spun obraznică), din moment ce tot omul are asupra sa (măcar) un telefon şi, practic, la fiecare colţ de stradă, pe firmele luminoase şi în interiorul prăvălilor, farmaciilor şi altor localuri publice, există felurite ceasuri şi afişaje electronice, indicând ora exactă. Ceasul şi ora… În limba română întrebi „Cât e ceasul?” şi tot ceasul este şi instrumentul care indică orele. E drept că poţi întreba (mai ales în Transilvania) „Cât e ora?” şi uneori (mai ales în Vechiul Regat şi în scrierile autorilor din acea parte de ţară) întâlneşti o formulare de genul „pe la ceasurile şapte”. Potrivit DEX, ceasul şi ora sunt sinonime. Totuşi, eu sesizez o diferenţă de nuanţă între cele două. Read more…