Curând după sosirea noastră în Israel, băiatul nostru s-a îmbolnăvit de scarlatină, (o boală infecțioasă caracterizată prin febră, amigdalită, erupție măruntă, cauzată de streptococul beta hemolitic, tratabilă cu antibiotic, cu prognostic foarte bun). L-am luat la dispensarul din cartierul unde locuiam. Medicul era tânăr, originar din Canada. Ebraică încă nu vorbeam, eram doar de două săptămâni în țară, și-am vorbit în sărăcăcioasa mea limbă franceză. Spre norocul meu ne-am înțeles perfect. – O boală banală în secolul douăzeci, mi-a spus medicul, când a văzut întristarea de pe fața mea. O boală banală?? În toamna lui 1944, într-o baracă de la Auschwitz, deținutul cu numărul A23784, mama mea, s-a îmbolnăvit. Avea febră și o erupție roșie, măruntă, pe tot corpul. – Clara, să știi că ai scarlatină, a spus cu groază Eva, kapo-ul barăcii. Dacă nemții descoperă că ești bolnavă, te trimit la camera de gazare.Read more…
Să fie într-un ceas bun! Revista Baabel a împlinit 10 ani. Să o felicităm din toată inima – dar să ne felicităm și pe noi, baabelienii, care am contribuit după puterile noastre la această poveste de succes. Pentru a sărbători cum se cuvine, vă propun unt tort aniversar – și nu un tort oarecare, ci cel pe care mama mi-l făcea de ziua mea când eram adolescentă. Ce bucurie că printre cititorii revistei se află cel puțin două persoane care au avut plăcerea să guste din el cu adevărat…Diferite variații ale acestei rețete se pot găsi pe internet cu numele de „Tort diplomat”, dar orice asemănare este pur întâmplătoare, pentru că pregătirea acestui tort era un proiect care dura de la începutul verii și până în primele zile ale anului școlar, când îmi invitam prietenii la petrecerea de ziua mea. Avea mama un borcan uriaș, cred că era de 5 litri, și în el pregătea un compot nemaipomenit. Îl numea Tutti-frutti sau Rumtopf, dar Tutti-frutti nu spune nimic, doar că e un compot asortat, iar în rețetele de Rumtopf de pe internet este vorba de fructe conservate în rom, ceea ce nu poate fi dat copiilor. Compotul mamei era cu totul altceva. Rețeta nu putea proveni decât din cartea de bucate preferată a mamei, Die Süddeutsche Küche (Bucătăria din Germania de Sud) scrisă de Katharina Prato. Read more…
Părinții, fratele meu și cu mine am ajuns în Israel în 1972 și deodată am descoperit tot felul de rude care plecaseră încă de la începutul anilor 1950 și pe care le cunoșteam mai mult din auzite: sora tatei, verișoarele mamei… Pentru mine toate erau mătuși și aveam pentru ele o nespusă admirație – iată israeliene „neaoșe”, cu o vechime de 20 de ani! (Acum, după 50 de ani, eu încă nu mă consider cu adevărat „neaoșă”…). Petrecând un weekend la una din ele, am descoperit o carte de bucate foarte ciudată. Era ferfeniță, se vedea că mătușa o folosea aproape zilnic, dar nu era o carte de bucate obișnuită, în primul rând pentru că era scrisă în trei limbi. Am răsfoit-o cu mult interes, am citit câteva pagini… Era prima carte de bucate apărută în Palestina mandatară în 1936 și publicată de WIZO, organizația sionistă internațională a femeilor. În zilele noastre ea este foarte apreciată de colecționari. Spre norocul meu am găsit pe internet un exemplar scanat și abia acum am citit-o mai pe îndelete. Autoarea, Erna Meyer (1890-1975) și-a făcut doctoratul în economie la Berlin și apoi s-a specializat la o școală de gospodărie din America. Cartea ei, Gospodăria modernă, apărută în 1926, a fost un bestseller și a fost tradusă în mai multe limbi. Dar în 1933, ea și-a dat seama că pentru evrei schimbările politice din Germania nu prevesteau nimic bun și când a fost dată afară din conducerea revistei Economia domestică modernă, a lăsat totul și a emigrat în Palestina. Read more…
Așa îi spuneau prietenii de la Autobaza 2 Militari. După ce ieșise din pușcărie pentru cei patru ani făcuți dintr-o eroare judiciară. Un fel de a spune. Făcuse un accident mortal, fără să fie și vinovat. Ce să demonstrezi, ce să argumentezi, toate probele erau împotriva lui. Ba s-a mai găsit și un martor care zicea că a văzut tot și că el era un bețiv notoriu. Un turnător nenorocit, un denunțător. Acum ăștia au căutare, deh. De unde până unde știa dobitocul ăla că bea el mult, habar n-avea, nu l-a văzut pe omul ăla niciodată în viața lui. Merita măcar un cap în gură. Dar poți să-i iei la bătaie pe toți care ar merita o mamă de bătaie fără să împiedici justiția să-și facă datoria? Te poți opune independenței justiției din România care ne tot spune că nimeni nu e mai presus de lege? Păi nu? Pe cine să crezi, ă? Cine era el? Un simplu șofer. Adică el băuse un kil de vin cu prietenul lui care-l tot bătea la cap că nevastă-sa îl înșală cu un negustor nepricopsit din Dragomirești, dar el n-a greșit cu nimic. Când e să se suie în cabina mașinii, parcă e alt om. Îi place ce face. De când se știe. De copil. Read more…
O știu de când mi-o amintesc pe Mama. Zâmbește mereu, chiar și cu ochii, catifelați, negri – se îngustează odată cu ridicarea colțului buzelor, fine, ușor asimetrice, discret rujate. Vorbește în surdină, o voce caldă, ușor guturală. E sveltă, îmi pare înaltă, elegantă, păr scurt, castaniu închis, pielea albă, mătăsoasă. Îmi place mirosul ei cînd mă îmbrățișează. Mă aseamănă fiicei ei. Care fiică? Are doar un băiat, pe Andrei, mai mare cu câțiva ani – nu mulți- să tot fie vreo trei sau …patru. Nu știu exact. Noi, copiii, fratele și cu mine o numim Tante Magda. Mama i se adresează direct: Magda. Ea este Magda Deutsch. Are soț, Jóska bácsi, Jóska Deutsch, mare figură omul. Are pe birou portretul lui Stalin. Tante Magda vine adeseori la noi în vizită. Ne aduce bunătăți: pască și portocale. Ciocolată n-avem voie, decât uneori, la ocazii speciale. Nici nu ne-o dorim prea mult. Mie îmi place cel mai mult pasca. Foiță de făină vălurită, ușor friabilă, cu mici pete maronii de la focul coacerii, crocantă, miamm. O mănânc, goală, fără nimic, crac, și din nou: crasp, tot așa. Uneori ne ducem în vizită la familia Deutsch. Read more…
Israelul își schimbă guvernul. Doar că de data asta e mai mult decât o simplă schimbare de persoane. Este o schimbare la față. Va fi un guvern cu mulți religioși, dar fără niciun Dumnezeu, a cărui intenție declarată este să transforme Israelul dintr-un stat evreiesc și democratic într-unul evreiesc și teocratic. Celor care mă întreabă cum a fost posibilă această transformare le dau exemplu un filmuleț cu Benny Hill, celebrul comic englez din anii 80. Benny Hill conducea o mașină pe un drum pustiu de coastă, când dintr-o dată îi iese în față o autostopistă tare sexy. Fascinat de perspectiva unei distracții în doi, el oprește motorul, la care autostopista face un semn cu mâna și din spatele arbuștilor unde erau pitiți până atunci, năvălesc către mașină niște indivizi dubioși cărora nimeni nu le-ar fi oprit în mod normal. În scena finală a filmului, mașina se îndepărtează, în vreme ce Benny Hill rămâne cu buzele umflate și cu pantalonii în vine pe marginea șoselei, privind abătut cum autostopista cea sexy se pierde în zare împreună cu dubioșii în propriul său automobil. Era în epoca de dinaintea lui #meetoo și a corectitudinii politice, când asemenea finaluri erau încă posibile. Exact la fel ca în acel clip, în spatele autostopistei sexy cu engleza ei perfectă, talentul oratoric și studiile la MIT se ascundeau habotnicul, homofobul, rasistul și delicventul eliberat pe cauțiune, pregătiți să sară în automobil și să preia cârma.Read more…
Pe la sfârșitul anilor șaizeci, mama s-a înscris la o excursie organizată în Polonia. Itinerarul cuprindea printre altele și o vizită la Auschwitz, unde ea a fost deținută timp de șapte luni și unde părinții ei au fost exterminați. Nu cunosc motivele exacte care au făcut-o să renunțe. Puteau fi mai multe: frica de-a retrăi momentele teribile al infernului numit Oswiecim, situația financiară precară în care era familia (tatăl meu ieșise la pensie de boală după un infarct miocardic), sau refuzul autorităților de a-i acorda un pașaport, ca urmare a plecării aventuroase din România a unei familii de prieteni foarte apropiați. Mi-a povestit mult despre lagărul de concentrare; cel mai mult o durea că în acea noapte friguroasă de iunie nu a putut nici măcar să-și ia rămas bun de la părinții ei. ” Am o rugăminte neobișnuită”, mi-a spus mama. “Într-o zi, să încerci s-ajungi la Auschwitz. Fă-o pentru mine, e ca și cum te-ai duce la mormântul bunicilor tăi. De fapt, este o datorie pentru tine” a continuat mama. Sincer, o vizită la Auschwitz mă îngrozea. Amintirile înfricoșătoare ale mamei din lagăr, nenumăratele filme documentare pe această temă… Teama de un nou Holocaust nu mă părăsește nici azi.Read more…
Întrebarea pare surprinzătoare. Dar universul biblic a fost dintotdeauna surprinzător, prin complexitatea lui, prin vastitatea lui, prin ceea ce cuprinde explicit, dar și prin ceea ce s-a creat dincolo de litera textului. Personaje, evenimente și secvențe de viață s-au născut în legătură cu textul biblic, fascinante și stârnind curiozitate peste milenii. Le-a dat viață de multe ori chiar textul biblic, acolo unde, fiind foarte succint, a lăsat imaginația și interpretarea să ”completeze” narațiunea. Prima pereche de oameni este unul din subiectele în jurul cărora s-au țesut curioase interpretări, precum întrebarea din titlu. Pentru a încerca să îi găsim sursa, să vedem în continuare ce elemente ne oferă Biblia.Read more…
De ce și cu cine s-ar căsători tinere de înaltă condiție socială, bine educate, la început de secol XX – vremea căderii Imperiilor? Pentru avere și poziție socială? Nicidecum, nu era o prioritate, ținând seama de obârșia lor prosperă. Poate din dragoste, ca temelie a bunei căsnicii. Da, din iubire se măritau tinerele din familii de vază în zorii veacului trecut, din iubire, adeseori din ambiție laolaltă cu ceva în plus. Acel ”plus” se adeverește un piedestal de nezdruncinat: cel al tradiției comune, al pasiunilor și intereselor împărtășite, tezaurul trecutului și aspirațiilor ce-i unește pe partenerii unui cuplu sudat pentru îndelungată vreme. Este și cazul mariajului dintre Vladimir Nabokov și Vera Slonim. El, scriitor genial în devenire la începutul anilor 20, ea descendenta unui faimos avocat din Sankt Petersburg, a doua fiică (din trei) a Slavei Borisovna și a lui Ievsei Lazarovici Slonim, evrei confortabil integrați Imperiului Țarist, liberali prin instrucție și cultură. Ievsei Lazarovici Slonim a fugit cu familia din calea Revoluției Bolșevice mai întâi la Kiev, apoi la Odesa, au trecut prin Istanbul până la Sofia, de unde s-au îndreptat către Berlin. Aici Ievsei Lazarovici a fondat Editura Orbis, unde Vladimir Nabokov, pe atunci cunoscut sub pseudonimul Vladimir Sirin, traducea din Dostoievski și adesori juca șah cu ”patronul”. În schimb, Vera Slonim se delecta cu lectura poeziilor lui V. Sirin, pe care-l admira și ar fi vrut mult să-l cunoască. Vera și Nabokov s-au întâlnit la Berlin cu ocazia unui bal al carității din 1923, ambii în exil în urma Revoluției Bolșevice din 1917.Read more…
Cu ani în urmă, când nepoții erau mai mici, am petrecut câteva zile de vară la țărmul Mării Adriatice, aproape de Veneția, în localitatea Caorle. Aveam obiceiul să ieșim la plajă dimineața devreme, pentru a proteja pielea sensibilă a copiilor, încercând o adaptare treptată la razele soarelui, fie ele ultraviolete sau calorice, pentru o bronzare treptată, confortabilă. În prima zi de plajă am trecut de pe strada principală spre mare pe o alee asfaltată, pentru că unul din copii era încă în cărucior. Pe plajă, zeci de metri în stânga și în dreapta, nu era nimeni. Îmi amintesc că locul unde ne-am oprit – cu cățel, cu purcel – era lângă o construcție din lemn, un fel de ponton care intra binișor în larg și nepoții puteau merge pe el în plimbare sau chiar în mică alergare, închipuindu-se pe mare și privind valurile de sus. După nu mult timp și-a făcut apariția un domn de 60-70 de ani împingând un cărucior specific persoanelor cu dizabilități. Își aducea, probabil, soția la malul mării. Doamna purta costum întreg de baie, dar și o bluză subțire, de culoare deschisă, mai lunguță, care-i acoperea un corp frumos încă, dar contorsionat de o pareză nemiloasă, așa cum sunt toate parezele. Read more…
Scutul fiecărei națiuni este suveranitatea. Scutul fiecărui individ sunt drepturile individuale ale omului, garantate de o constituție democratică. Libertatea personală a oricărui cetățean este garantată de banii săi cash. Toate cele trei elemente înșirate mai sus: suveranitatea, drepturile individuale și libertatea personală se află actualmente sub atac. Fără ele, fiecare din noi se află în plop. Și plopul în aer. Papagalii noilor narative globaliste îi tot dau înainte cu egalitatea de șanse și cu respectarea diversității. Atunci cum rămâne cu digitalizarea forțată, cu implementarea cu tot dinadinsul a inteligenței artificiale și a monedei digitale? Cetățenii în etate, marginalii, săracii, imigranții, bolnavii cronici, persoanele cu dizabilități reprezintă în medie cel puțin 30% din populațiile societăților dezvoltate. Cum vor avea acces la noile cuceriri tehnologice și informatice aceste categorii de cetățeni dezavantajați fără voia lor? Cum se aplică corectitudinea politică atât de mult trâmbițată față de minimum 30% din cetățeni? Acești năpăstuiți ai sorții sunt lăsați din start în afara oricărei șanse de dezvoltare personală și acces la noile realizări tehnologic-administrative ale noii rutine cotidiene. Read more…
Spectrul autist sau autismul este o tulburare de dezvoltare a creierului care afectează abilitățile de comunicare ale persoanei cu cei din jur și modul în care aceasta percepe și înțelege lumea. Spectrul autist cuprinde persoane cu manifestări diferite și de gravități diferite. De exemplu unii autiști nu vorbesc de loc, iar alții stăpânesc perfect una sau chiar mai multe limbi. De obicei, tulburarea este recunoscută înaintea vârstei de doi ani, dar uneori poate apărea abia la o vârstă adultă. Autismul nu este o „boală” propriu-zisă, el nu poate fi tratat și vindecat. Individul afectat poate fi doar ajutat să se descurce mai bine în viața de zi cu zi. Cauza exactă este necunoscută, dar probabil ea rezultă din combinația mai multor factori: genetici, prenatali, din timpul nașterii, precum și factori de mediu. Afecțiunea poate fi transmisă genetic, dar probabil contribuie mai multe gene, pentru că autismul este adesea însoțit de tulburare hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD), epilepsie și diverse alte deficite intelectuale. Faptul că nu se cunoaște cauza acestei tulburări a fost folosit în mod nefast de șarlatani care ori au falsificat rezultatele unor cercetări, ori au exploatat prostia unor cercetători.Read more…
Primele cercetări științifice și progresul în tratamente au fost încurajate de marile pandemii și epidemii din Europa. În schimb, progresele în chirurgie și anestezie datorează foarte mult războaielor. Printre pionierii anesteziei ca profesie de sine stătătoare au fost Joseph Priestley, Crawford Long, Horace Wells, William T. G. Morton și John Snow, cel care a dat reginei Victoria a Angliei prima analgezie obstetricală cu cloroform la nașterea celui de-al șaselea copil. Anestezia a progresat mult pe câmpul de luptă, unde era nevoie de amputații și oprirea sângerărilor, fără că bolnavul să sufere. Chirurgia a fost practicată încă din antichitate și tot de atunci a existat și nevoia de a alina suferința bolnavilor. Virgiliu scrie că atunci când Cicero a fost rănit de o săgeată, a fost tratat cu frăsinel (Dictamnus albus) pentru a-i alina durerea. Dioscoride era medic în armata romană pe timpul împăraților Nero și Vespasian. În tratatul său De materia medica el scrie că egiptenii, grecii și romanii foloseau cucuta (Conium maculatum), o plantă otrăvitoare care produce comă și paralizie. Cu ajutorul ei răniții puteau fi ținuți inconștienți până la trei ore, timp în care li se opreau sângerările și erau operați. După spusele lui, multe operații au reușit, dar nu mulți pacienți au supraviețuit…Read more…
Henry Kissinger, cel care spunea că “diplomaţia este jocul lui preferat”, s-a stins la sfȃrşitul lui octombrie 2023. Avea 100 de ani. Acest diplomat de excepţie, considerat unul din marii diplomați ai istoriei, s-a născut în 1923 în oraşul Fürth, din Bavaria, într-o familie evreiască. A povestit mai tȃrziu că numele de Kissinger a fost dat familiei de către stră-străbunicul Maier Löb în 1817, după numele unei localităţi balneare – Bad Kissingen, unde îşi petrecea verile (Kissinger – din Kissingen). După ce Hitler a ajuns la putere în 1933, viaţa familiei Kissinger a devenit din ce în ce mai dificilă. Tatăl său, Ludwig (sau Louis cum i se spunea acasă) a fost demis din funcţia pe care o deţinea, iar tȃnărul Heinz. nu a fost admis la gimnaziul din oraşul natal. În autobiografia sa, Kissinger aminteşte cum a fost bătut de tinerii nazişti din Hitlerjugend. În 1938 familia a emigrat în Statele Unite. Era printre ultimele şanse pe care evreii le mai aveau de părăsi Germania. Familia s-a stabilit la New York, iar tȃnărul Heinz, care şi-a schimbat prenumele în Henry, a primit cetăţenia americană în 1943.Read more…
Din nou mă lupt cu conștiința. În vremurile acestea, în care întreaga lume este zguduită, este un lux să mă preocupe problema LGBTQ+. Desigur nu sunt singura, precum am avut plăcerea să citim chiar în paginile Baabel, articolul echilibrat și interesant al doamnei Eva Galambos din 22.02.2024. Aș putea lăsa și eu un comentariu… mai ales că unele au aproape dimensiunile unui articol. Nu am pretenția că ceea ce scriu și simt este ceva exclusiv. Mai mult, sper să existe mulți care să simtă, chiar să judece ca mine. Să judece – am scris. Generația mea a crescut cu judecăți și cu prejudecăți. Am fost judecați începând cu grădinița (cine poate uita de punctele negre și roșii?) și terminând cu facultatea, unii chiar și în restul vieții. Acasă mi s-a spus că nu avem și nu trebuie să avem prejudecăți. Dar ele existau în mod latent. Fratele meu adoptiv și cu mine am fost învățați ca la întrebarea dacă suntem români, maghiari sau „alte naționalități” să răspundem simplu: suntem copii universali. (La acest răspuns învățătoarea mea m-a scos prompt din clasa ei, transferându-mă în cea paralelă, reușind să devină astfel regina absolutistă a unei clase curate etnic.)Read more…
Este bine-cunoscut faptul că Israelul este perceput negativ în întreaga lume, iar oamenii s-au obișnuit cu această situație în forma sa tradițională, mai blândă. O noutate este valul vehement de ură globală împotriva Israelului, care nu s-a răspândit doar în țările și media tradițional anti-israeliene, ci a cuprins și o mare parte a presei occidentale. Aproape că nu trece o zi fără manifestații de masă pe străzile occidentale, manifestații care, deși la prima vedere își exprimă solidaritatea cu victimele palestiniene, inevitabil se transformă în ură împotriva Israelului și a evreilor. Ar fi prea simplu să atribuim acest fenomen incompetenței evidente a reprezentanților oficiali israelieni în domeniul informațiilor. Aceștia încearcă să argumenteze cu fapte, dar faptele sunt ultimul lucru care contează în această confruntare. Mult mai eficiente sunt imaginile, în special cele care arată gradul de distrugere din Gaza și suferința civililor care fug sau caută hrană. Eforturile Israelului de a arăta suferința propriului său popor, în special a familiilor celor răpiți, sunt mult mai puțin evidente. În trecut, manifestările anti-israeliene erau o formă voalată de antisemitism, dar acum, când antisemitismul a devenit o normă acceptată, el poate fi exprimat direct, fără a mai apela la anti-israelismul de fațadă. Există o serie întreagă de factori care îi favorizează pe opozanții Israelului.Read more…
Mătușa mea s-a născut demult, pe vremea când Timișoara se numea încă Temesvar și era parte din Imperiu. Toate schimbările care au intervenit de-a lungul veacului au surprins-o, nu s-a prea putut adapta la ele. Cel mai greu i-a fost cu schimbarea limbii. Limba ei maternă era maghiara și omul nu-și schimbă chiar atât de ușor limba maternă. După ce foștii vecini s-au mutat și au venit vecini noi, a fost nevoită să învețe și românește. Maghiara o vorbea mai mult în casă, cu unchiul. După ce unchiul s-a prăpădit, a rămas orfană de maghiară. A încercat cu noi, dar ne era rușine. Toți colegii vorbeau românește la școală și mie îmi era jenă de e-ul meu deschis și de o-ul spre u care suna comic. Și atunci mătușa a făcut ceva deosebit, și-a luat un câine. Animalele, pe lângă alte calități, au și această caracteristică: te ascultă în orice limbă le-ai vorbi. Și uite așa, timp de opt ani, mătușa mea și Bobby au conversat cât se poate de amical în limba maghiară. Au trecut anii. Aș vrea să vorbesc ungurește, dar nu mai am cu cine. Mi-e rușine de rușinea mea de atunci. Read more…
Context biblic: ne aflăm la circa un secol după intrarea lui Iosua în Țara Făgăduită (Canaan). Israeliții nu au reușit să-i izgonească pe idolatrii canaaniți. Dimpotrivă, s-au înrudit cu aceștia, revenind la practicarea cultului păgân. Ajunși la o stare de servitute și asuprire, au început să regrete păcatele săvârșite, implorându-L pe Dumnezeu să-i izbăvească. În acest moment apar Judecătorii numiți de El. Aceștia erau lideri militari; nu doar magistrați, conform sensului actual al termenului. Prin faptele lor de vitejie, ei au dus la îndeplinire judecata Sa, răsturnându-i pe asupritori, restabilind un anumit grad de pace și libertate poporului. Debora a fost al patrulea Judecător din Israelul premonarhic, iind singura femeie judecător menționată în Biblia ebraică. În timpul vieții Deborei, ținutul în care ea și tribul ei se aflau era controlat de canaanitul Iabin din ținutul Hațor, iar armata lui era condusă de Sisera. Debora l-a chemat pe războinicul Barac, împuternicindu-l ca, în numele lui Dumnezeu, să ia zece mii de oșteni și să atace forțele lui Sisera, înzestrate cu nouă sute de care de luptă. Atacul urma să aibă loc lângă muntele Tabor.Read more…
La vârsta de 20 de ani, am avut 68 de kilograme. 35 de ani mai târziu s-au mai adăugat încă 25 de kilograme, deci 92. Aşa o diferenţă, evident este foarte vizibilă, mai ales dacă e observată spontan, fără nici o continuitate, ca într-o revedere cu cineva cu care nu te-ai văzut de decenii. Aşa s-a întâmplat, că la apogeul meu gravitaţional mă aflam într-o delegaţie de servici în Germania, la Frankfurt, şi am avut un sfârşit de săptămână liber. Am hotărât să iau o pauză de la colegii de afaceri şi de la discuţii forţate pe teme asociate cu lucrul, ca să fac o seară “socială” şi să mă întâlnesc cu prieteni adevăraţi, cu care pot să mă relaxez, amuz sau cu puţin noroc, ambele.Read more…
