O fetiță cu codițe

Jul 23, 2020By

O cunoașteți pe Alma Deutscher? Nu? Atunci cred că a venit timpul să v-o prezint. De fapt pe tatăl ei, lingvistul de origine israeliană Guy Deutscher, îl cunosc de vreo 15 ani. Am citit cartea lui, The Unfolding of Language (Dezvoltarea limbajului) și din câte cunosc eu, cred că este cea mai bună și cea mai interesantă carte de lingvistică adresată publicului larg. Din păcate este israelian doar la timpul trecut, de mulți ani trăiește în Europa, iar soția lui e englezoaică. Pe Alma Deutscher am descoperit-o mai mult sau mai puțin din întâmplare pe YouTube, acum vreo doi-trei ani și m-a încântat pe loc; de atunci o caut pe internet cel puțin o dată la câteva luni, să aflu ce a mai pus la cale…Alma este copilul-minune prin excelență. Cânta încă înainte de a învăța să vorbească. La doi ani a început să cânte la pian, la trei ani a primit o vioară, iar notele le cunoștea încă înainte de a învăța să scrie și să citească. Părinții au înțeles imediat că fetița lor are un talent deosebit și au sprijinit-o de la început. Încă de la 3-4 ani au filmat-o pentru ca rudele de peste hotare să o poată vedea și auzi cântând – aceste filmulețe se găsesc pe internet și evoluția ei poate fi urmărită de la o vârstă fragedă. Read more…

Jul 23, 2020 6 comments

Horniphon – un radio cu amintiri

Jul 23, 2020By

Bună ziua (sau bună seara). Așa-i că încă nu ați auzit de mine? Nici eu nu știu prea multe; uite o temă pentru istoricii care nu au ce face. Știu doar că am cetățenie olandeză, probabil ceva rudă cu Philips, fabricantul (și) de aparate de radio. Prin 1936 am ajuns în casa familiei Georgescu, doi modești funcționari din București, Silvia și Aurel, ea 34 de ani, el 33. În casă mai erau și doi țânci, Nuți și Bibi sau Tibi. Amândoi aveau 3 ani. Da, erau frați gemeni. Ea, blondă, el brunet și cârlionțat; ea, cuminte, delicată, așezată, docilă, ca o păpușă; el, zbânțuit, veșnic agitat, preocupat de cele din jur. Cunoștea pe de rost inventarul fiecărui ungher, dulap, dulăpior, sertar din casa cu patru camere. Isprăvile lui Bibi nu se terminau întotdeauna cu bine. Din cauza prea marii lui curiozități era să-mi dau duhul. Numai moșul Nicolae și un meșter priceput m-au salvat de la o moarte sigură. Ce să mai zic despre curiozitatea lui în cele mai neașteptate domenii? De pildă bunica făcea dulceață de cireșe. Cratița mare era trasă pe marginea sobei cu lemne. Bibi se întreba ce gust o fi având bunătatea aceea? (Se anunța în el un mare amator de dulciuri!). Faptul că era fierbinte nu era o piedică pentru Inventivul Bibi. O cană cu apă rece turnată în cratiță dădu drum liber la asaltul unei lingurițe. Doar apariția bunicii îi tulbură elanul. Din păcate bunica venise prea târziu, dulceața era pierdută, adaosul de apă rece o făcuse de nemâncat Read more…

Jul 23, 2020 13 comments

Fidelitate – în folosul cui?

Jul 23, 2020By

În urmă cu câteva săptămâni am publicat in Baabel o recenzie a cărții ”O femeie în Berlin”, o zguduitoare dare de seamă având ca subiect intrarea trupelor sovietice în Berlinul hitlerist și acoperind o perioadă de câteva săptămâni, de la sfârșitul lui aprilie și până la mijlocul lui iunie 1945. Se pare că acest volum, de fapt un jurnal personal și intim al unei berlineze de vreo 30 ani, este poate singura sursă obiectivă a evenimentelor legate de prima interacție dintre populația capitalei Germaniei naziste, un oraș în cea mai mare parte distrus de atacurile aliaților, și trupele ocupante sovietice. În acea recenzie am încercat, și am motive să pun sub semnul întrebării magnitudinea succesului sau eșecului acelei încercări, să mă țin de litera cărții și să nu adaug nimic de la mine, fiind sigur că orice încercare de interpretare personală ar fi o trădare a exactității istorice cu care a fost scris jurnalul. Știam (și chiar aminteam în acel eseu) de existența filmului inspirat după carte., dar nici nu-mi trecea prin cap să-l caut, influențat de gluma despre cei doi șoareci care ronțăiau pelicula unui film, spunând că preferau cartea.Read more…

Jul 23, 2020 24 comments

De la Biblia lui Gutenberg, la nano-biblie

Jul 23, 2020By

Inventarea mașinii de tipărit cu matriță mobilă – circa anul 1439, de către cuplul Johannes Guttenberg și Andreas Dritzehn – a fost benefică: în 30.09.1452, Vulgata[1], este prima carte care a văzut lumina tiparului, figura 1, imaginea din stânga. Biblia lui Gutenberg este o carte de format mare, folio, pe pergament, cu 1286 de pagini, fiecare exemplar cântărind 7 kg. În imaginea din dreapta, punctul negru de pe vârful degetului arătător, un cip, este nano-Biblia, o Biblie super-miniaturală. Pentru a ajunge la această performanță high-tech de scris miniaturizat, au trecut peste 500 de ani. Tendința de miniaturizare a cărților, inclusiv a Bibliei, a constituit energia de activare pentru evoluția scrisului. Iată o scurtă trecere în revistă a diverselor etape ale acestei evoluții: formatul miniatural de carte, formatul electronic şi microbiblia realizată în 2012 de firma Dr. Sauter din Lindau, Germania, pe un microcip de 4 x 4 x 0,7 mm, a fost cea mai mică Biblie (Vechiul și Noul Testament, 860 pagini); literele măsoară 1/1000 mm (1 µm), iar pentru citire e nevoie de un mini-microscop x60…Read more…

Jul 23, 2020 4 comments

Viața bate filmul

Jul 23, 2020By

Titlul nu este deloc original și nu pretind că eu l-aș fi inventat. Răsfoind printre amintiri, lucru pe care-l fac tot mai des de când sunt singură, am dat de un personaj, prieten bun al soțului meu și ca atare și al meu, domnul Șulem Rubinger, a cărui viață se potrivește perfect cu titlul articolului de față. O viață ca a lui merită cunoscută de baabelieni. De ce acum? Nu prea știu, dar gândindu-mă la cei care-și fac vacanța la mare, mi-am amintit că odată, prin anii 60, el m-a învățat să înot. Ce n-au putut face alții, el a reușit. Nouă zile s-a căznit și în a zecea noapte am visat că știu să înot și de atunci chiar știu. Ce e și cu subconștientul! Dar nu aceasta este tema acestui articol. Vreau să relatez o simplă poveste de dragoste care m-a impresionat mult. Șulem Rubinger era bucovinean, din Cernăuți, un muncitor autodidact. Lucra la o fabrică de oglinzi și era un social democrat convins, bundist. Știa perfect idiș, germana și destul de bine româna. Chiar a apucat să-l cunoască personal pe Eliezer Stainbarg, poetul și fabulistul genial care a murit în 1932. Eu l-am cunoscut pe domnul Rubinger mult mai târziu. Era om însurat, cu soția grav bolnavă, întors din Uniunea Sovietică, dezamăgit de realitatea de acolo.Read more…

Jul 23, 2020 3 comments

Mi-e dor… de noi toţi

Jul 23, 2020By

Azi dimineaţă, când – adâncită în gânduri, trecând în revistă încă o dată ce aveam de făcut în cursul zilei – mă îndreptam spre birou, am fost martoră la o mică scenă cu conotaţii atât de simbolice pentru vremea în care trăim. Un bătrânel venea din direcţia opusă, iar în spatele lui, încă destul de departe, un tânăr biciclist pedala cu mare viteză pe trotuarul foarte îngust – de altfel aproape gol. Bătrânelul nu l-a observat (nici nu cred că ar fi avut cum s-o facă), deci îşi continua liniştit drumul chiar în mijlocul trotuarului. Tânărul parcă şovăia în care parte să-l depăşească, şi în cele din urmă a frânat brusc exact în momentul în care a ajuns la nici doi metri de el. Scârţâitul cauciucului şi al metalului a atras atenţia bătrânelului, care a tresărit şi s-a întors să vadă ce se întâmplă – şi eu am tresărit la rândul meu, aşteptându-mă la replici urâte, la reproşuri şi acuzaţii duşmănoase izvorâte din spaima micului incident, înecat în amărăciune dură. Din partea amândurora. Cum se întâmplă mult prea des în astfel de situaţii. Ce mi-a fost dat să văd însă: amândoi au zâmbit şi şi-au cerut scuze imediat. De la distanţa la care încă eram, n-am auzit cuvintele, doar din gesturile lor am dedus că bătrânul părea să recunoască: dacă tot umblă atât de încet şi târşâit, putea să se ţină mai aproape de marginea trotuarului, în loc să meargă taman în mijloc, iar tânărul i-a răspuns că nici vorbă! Că doar el era în locul nepotrivit, cu bicicleta pe trotuar – pe lângă care se întindea clar marcat traseul pentru biciclete. Şi tocmai în acest moment, când biciclistul a pus iar picioarele pe pedală şi a trecut pe lângă bătrânel, acesta i-a mângâiat braţul şi i-a urat drum bun şi sănătate…Read more…

Jul 23, 2020 7 comments

Inima bărbaților cucerită pe cale culinară

Jul 23, 2020By

Se spune că drumul cel mai scurt spre inima bărbatului este prin stomacul lui. Deși acest citat este atribuit actorului american Ian Somerhalder, se pare că subiectul a fost deja abordat de al doilea președinte al Statelor Unite, John Adams (1735 – 1826), care zicea că drumul cel mai scurt spre inimile bărbaților trece prin gât…Chiar și 85% din femeile care se consideră feministe mărturisesc că le face plăcere să gătească pentru partenerii lor. Există mult adevăr în această zicală. Oricât de “moderni” ne-am simți, majoritatea bărbaților rămân puternic ghidați de instincte, chiar rudimentare, menite să le satisfacă necesitățile momentane, trupești, carnale. Chiar în epoca noastră mai există bărbați care, la fel ca leii, își răspândesc “sămânța” și fac mulți copii, fără a-și recunoaște progenitura și fără a-i acorda sprijin financiar și moral, așa cum este de așteptat de la un tată uman. În copilărie, la Marghita, părinții mei erau nevoiți “să strângă cureaua”, mai ales când lucra numai tata. Uneori chiar ne culcam cu stomacul gol. Apoi au venit și lipsurile ceaușiste. Mama gătea bine, mâncare ungurească adevărată, dar nu prea avea din ce. Totuși, de sărbători reușea să ne surprindă pe tata și pe mine cu un gulaș bun, un păpricaș cu găluște (nokerli) și chiar cu un ficat de gâscă îndopată. Vara făcea niște supe reci.formidabile, mai ales de vișine.Read more…

Jul 23, 2020 19 comments

Băile termale ca mod de viață. Schițe despre Băile Felix

Jul 23, 2020By

După părerea mea viața nu este decât o lungă serie de mese și tratamente de spa, întreruptă doar ocazional de alte activități ca somnul, învățătura, așteptarea autobuzului și goana după fericire și succes. Văzută astfel, baia caldă are o importanță covârșitoare; am făcut-o întotdeauna cu seriozitate și dăruire – cu și fără rățușca galbenă de cauciuc. Poate entuziasmul meu pentru băile calde vine de la faptul că în locuința noastră din Oradea anilor 60 nu aveam apă caldă. Accesul neîngrădit la apă caldă mi s-a părut întotdeauna o realizare de prim rang a civilizației, de care m-am putut bucura abia cu mult după prima aterizare reușită pe Lună! Poate că atracția spre apă ne este imprimată în gene. Întreaga viața de pe planeta noastră a apărut în apă și poate că această moștenire ne trage inconștient înapoi spre mediul nostru primordial. Din punct de vedere biologic suntem un fel de „amfibian zburător”, mai ales dacă folosim ajutoare tehnice ca avioane, echipament de scafandru, șlapi și prosoape de plajă. Zona la sud de Oradea este activă tectonic și se pare că în apropiere există chiar un vulcan, deși unul stins demult. Deci nu e de mirare că la câțiva kilometri de oraș se găsesc mai multe izvoare termale, în jurul cărora s-au dezvoltat în secolul al XIX-lea stațiuni balneare „la modă”, adevărate atracții ale turismului medical. Read more…

Jul 23, 2020 7 comments

Amintiri din Tirol

Jul 23, 2020By

Am intrat pentru prima oară în fantastică lume alpină din Tirol într-o vară fericită, când împreună cu soția și fiii noştri, am aterizat cu Arkia pe micul aeroport din Innsbruck, privind entuziasmat imaginile care ne aminteau (la altă scară) trecutul nostru turistic petrecut cu ani în urmă pe Valea Prahovei. Depășim lacul Ziller, orășelul Bruck și șoseaua întră în Fuschertal, un defileu larg a cărui vedere taie respirația, chiar și a celor mai puțin pasionați de natură. Am intrat pe magnifica autostradă alpină, alăturându-ne celor peste 50 milioane de vizitatori care din 1935 au traversat cea mai faimoasă șosea alpină din Austria. Ajungem la Ferleiten unde plătim intrarea în Hohe Tauern National Park și continuăm ascensiunea emoțională a acestei zile de neuitat.Read more…

Jul 23, 2020 3 comments

Lidice – sau despre valoarea simbolurilor

Jul 9, 2020By

În 27 mai 1942 a avut loc un atentat împotriva lui Reinhard Heydrich, șeful suprem al Securității Reichului și „protectorul”, cel mai înalt demnitar al Protectoratului Boemiei și Moraviei, „omul cu inima de fier”, cel care a organizat Noaptea de Cristal și cel răspunzător de îndeplinirea „soluției finale”. Heydrich a fost asasinat de doi luptători ai rezistenței. Hitler a ordonat represalii crunte: peste zece mii de persoane au fost arestate, mii de oameni au fost uciși sau deportați, dar în memoria colectivă a intrat mai cu seamă distrugerea satului Lidice, în 10 iunie 1942. Satul Lidice (pronunțat Lidițe) se află la vreo 20 km spre vest de Praga. De ce a fost ales tocmai el? Se zvonea că sătenii adăposteau luptători ai rezistenței. O presupunere a fost suficientă pentru a dezlănțui urgia. Toți bărbații au fost împușcați. Femeile au fost trimise la muncă silnică în lagărul Ravensbrück. Prea puține s-au întors. Iar dintre copii, câțiva au fost trimiși în Germania, pe la orfelinate, sau adoptați de familii germane, dar cei mai mulți au fost uciși. La masacrul din Lidice au pierit 340 de persoane, dintre care 88 de copii. Iar la sfârșit satul a fost ras de pe fața pământului. Din păcate nici nu a fost singurul, dar distrugerea satului Lidice a fost filmată și publicată de înșiși cuceritorii germani, pentru a sluji drept exemplu! După război satul a fost reconstruit ceva mai încolo, iar pe locul satului distrus s-a ridicat un muzeu (cel vizitat de Eugen Jebeleanu) și mai târziu un monument în amintirea copiilor uciși. Multe țări din lume și-au manifestat solidaritatea. Foarte curând satul Lidice a primit o semnificație simbolică. Comuniștii au văzut în el un simbol al rezistenței și al luptei pentru pace; mitul „Lidice” s-a păstrat și după revoluție, chiar până în zilele noastre. Până aici, povestea, chiar dacă foarte tristă, este bine cunoscută. Dar iată că în ultimul an ea a luat o întorsătură neașteptată, provocând o dispută crâncenă.Read more…

Jul 9, 2020 8 comments

Prin înlocuirea premierului Edouard Philippe, Macron vrea să scape de singurul său rival politic la viitoarele alegeri prezidențiale

Jul 9, 2020By

”Proiectul cu care m-am prezentat în 2017 și pe baza căruia francezii m-au ales, rămâne în continuare politica mea. Dar trebuie să se adapteze tulburărilor internaționale și crizelor prin care trecem: trebuie schițată o nouă cale”. Sunt cuvintele pe care președintele Franței le-a scris pe Twitter în ajunul schimbării premierului și guvernului francez. Sigur, ce a spus Macron este adevărat. Franța trece de cel puțin un an și jumătate prin multiple crize politice, sociale și economice, la care s-a adăugat și epidemia de coronavirus și țara a fost puternic afectată. Dar toate acestea nu ar justifica schimbarea celui mai popular om politic francez, premierul Edouard Philippe. Schimbarea lui Philippe cu noul premier Jean Castex, primarul unei mici localități din Pirinei, un tehnocrat, apropiat dar nu membru al puterii, cu calități organizatorice indubitabile, dar lipsit de carismă, se explică de către o parte din analiști prin temerea președintelui, a cărui popularitate este în scădere vertiginoasă, de a avea lângă el în persoana premierului la prezidențialele din 2022 un viitor concurent susținut de francezi. Read more…

Jul 9, 2020 5 comments

Gramatica şi… identitatea de gen. Cugetările unei profane.

Jul 9, 2020By

Deunăzi discutam (în contradictoriu) cu cineva foarte revoltat de ştirea că în Olanda se intenţionează eliminarea informaţiei privitoare la sex (gen) din cartea de identitate. „Asta e prea de tot!” spunea cu năduf nemulţumitul meu partener de conversaţie. De ce ar fi exagerat? – am replicat eu. Pur şi simplu e desuet. De altfel, nici nu ştiu ce relevanţă are această informaţie. Pentru a-mi întări spusele i-am dat de exemplu faptul că cărţile de identitate aflate în circulaţie în momentul de faţă, la noi, nu mai sunt trecute religia şi naţionalitatea, aşa cum se făcea mai demult. Atunci de ce s-ar mai înscrie sexul?. Pe de o parte aceste informaţii pot genera discriminare şi, pe de alta, nu sunt vitale, ca de pildă codul grupei sanguine. Dacă toţi oamenii au drepturi egale, ce mai contează informaţia despre gen?! Eventual, pentru statistici. Nu ştiu dacă mi-am convins preopinentul (masculin) dar nu m-am putut abţine să nu caut alte argumente în favoarea ideii mele privitoare la subiectivitatea definirii genului. Din câte am observat, abordarea genului variază în funcţie de limbă. În limba mea maternă, maghiara[1], nu există gen gramatical, mai exact părţile de vorbire flexibile au aceeaşi formă la masculin şi feminin. Tocmai din acest motiv maghiarii încurcă destul de des formele de masculin şi feminin din alte limbi. Din câte cunosc, la majoritatea limbilor indo-europene această împărţire pe genuri apare doar la persoana a treia, În acest caz aş putea spune că genul este o etichetă pe care ţi-o aplică ceilalţi (când nu eşti de faţă). Adică, până la urmă, genul este o categorie subiectivă, de percepţie.Read more…

Jul 9, 2020 13 comments

Europa și evreii ei

Jul 9, 2020By

De 75 de ani în Europa avem pace, progres, bunăstare, democrație, libertate de opinii și de mișcare, dezvoltare uimitoare, cultură înfloritoare, cooperare între oameni și popoare, unire, inclusiv unire europeană, chiar dacă mai apar întreruperi și emoții, dar este o unire pornită pe un drum foarte greu și fără întoarcere. Toate popoarele Europei care au suferit oroarea războaielor, a dictaturilor descreierate, a mizeriei și lipsurilor, sunt acum prezente la masa bunătăților, la care toți contribuie, desigur nu în mod egal, dar nici participarea nu este tocmai egală. Dar asta face parte din legile firii și ale… competiției. Un singur popor lipsește, sau aproape lipsește de la ”masa pusă” a Europei, poporul evreu. După război, după Holocaust și după prăbușirea regimurilor comuniste din Europa, din cele aproape 10 milioane de evrei (inclusiv cei din Imperiul Rus) au rămas cca. 1,4 milioane. Populația evreiască din Europa este în continuă scădere. Potrivit ultimelor evaluări ale Parlamentului European, numărul evreilor în Europa a scăzut de la 1,12 milioane estimate în 2009 la 1.08 milioane în 2016 și tendința de scădere se accentuează. În Franța numărul evreilor a scăzut cu 10% în ultimii 10 ani. Majoritatea evreilor din Franța sunt cei veniți din fostele colonii franceze, acum state independente (Algeria, Maroc, Tunis, etc.) Evreii devin o raritate în lume, visul lui Hitler despre Judenrein se apropie de realitate. Tulburătoarea întrebare: e timpul ca toți evreii să părăsească Europa?Read more…

Jul 9, 2020 9 comments

Povestea unui tată exemplar – tatăl meu Ezri Ladislau

Jul 9, 2020By

În 17 iunie 2020, la ora 12.25 a încetat din viață scumpul meu tată, Ezri Ladislau –Laci (Abraham Ben Israel Hacohen), la vârsta de 93 de ani și șapte luni. Nu a suferit mult în spital, doar o zi. Aparent este un părinte ca toți ceilalți și sunt convins că în această povestire nu puțini cititori își vor identifica, cel puțin parțial, propriii lor părinți. Totuși tatăl meu a fost un om special, care a suferit mult, dar a și contribuit mult societății ca simplu muncitor, cetățean incoruptibil și familist de excepție. Deși aceste calități sunt subînțelese de către mulți dintre noi, societatea în care trăim ar fi, cred eu, mai bună, dacă toți am fi buni la suflet, conștiincioși la muncă și cinstiți, la fel ca tatăl meu. În ultimii lui ani, tata, care a ținut în el toată viața amărăciunile pe care le-a suferit în adolescență, a început să ni le dezvăluie mamei mele și mie și în timp ce povestea, plângea mocnit și reținut. Deși unele detalii sunt strict familiale (“Rufele murdare se spală acasă”), simt nevoia să povestesc mai departe ceea ce a trăit tata, având ca adolescent o mamă vitregă, fiindcă tata nu avea unde sa “spele rufele murdare”,,,Read more…

Jul 9, 2020 18 comments

Ceferistul și legionarii

Jul 9, 2020By

La începutul lunii septembrie 1940, la câteva zile după Dictatul de la Viena și cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei, Peter Frank era în drum spre București, cu un tren plind de cetățeni români care se refugiau în regat. La gara de la Câmpia Turzii au urcat câțiva legionari în uniforme negre. Unul a rămas pe peron, împreună cu șeful de gară. Peter auzise multe despre actele sălbatice comise de acești fanatici. Era clar că trenul nu va porni până nu îi vor găsi pe cei pe care le căutau. Au început să controleze vagon cu vagon, cușetă cu cușetă…Câteva persoane au fost coborâte cu brutalitate din tren și stăteau înspăimântate pe peron. Peter spera ca legionarii să nu se lege și de el. Trenul era gata de plecare, o parte din legionari au coborât, când deodată doi dintre ei s-au îndreptat cu repeziciune spre locomotivă. Ajutorul lui, Mihai, un băiat tânăr i-a strigat: – Domnu Peter, coborâți repede pe partea dinspre linii, ăstora nu le plac evreii! Era prea târziu și oricum Peter nu voia să dea bir cu fugiții. Doi oameni în uniforme negre stăteau în fața lui, privindu-l cu curiozitate. Pe unul din ei îl cunoștea. Era Radu, care îi fusese câtva timp ajutor de mecanic. Read more…

Jul 9, 2020 9 comments

Dacă nu-mi port singur de grijă

Jul 9, 2020By

Într-o vară am făcut o călătorie în Austria și am poposit lângă lacul Wolfgangsee. Minunat peisaj! Pe plajă era foarte puțină lume. Stăteam la umbra copacilor, când la un moment dat o pereche care stătea cu câțiva metri mai încolo ne-a chemat să lângă ei. Erau nemți de vreo 60-65 de ani, foarte sociabili. Auzindu-ne vorbind limba maghiară, erau curioși să afle de unde venim. Le-am răspuns că suntem din Israel, originari din România. Am schimbat câteva fraze în germana noastră care șchiopăta. Atmosfera era plăcută. La un moment dat femeia ne-a spus: – Vreți să vă prelungiți concediul? Veniți la noi. Avem o vilă frumoasă, cu grădină. Copiii sunt plecați. Vă punem la dispoziție un întreg apartament. – Și unde stați? – Noi stăm la Dachau, a răspuns femeia. E foarte frumos la noi. O să vă placă. Read more…

Jul 9, 2020 12 comments

„Întâlnirea” mea cu cenzura comunistă

Jul 9, 2020By

S-a întâmplat într-o dimineață din noiembrie 1953, când mă socoteam de-acum ca un fel de veteran al secției de știri la România Liberă, cu vreun an și jumătate de experiență. Cel puțin așa credeam eu! Abia se terminase Festivalul Tineretului, (denumit de mulți “Festivalul Foametei”, din cauza lipsurilor de alimente de peste un an, ca să existe un “belșug” artificial pentru ochii vizitatorilor străini) și revenisem la rutina noastră normală, la culegerea de știri și publicarea de reportaje de interes local sau național. Venisem mai devreme la redacție, curios să văd unde îmi fusese plasat articolul scris cu o zi înainte. Eram convins că va fi pe pagina întâi, rezervată știrilor mai importante. În ziua precedentă fusesem la secția de presă a Ministerului Industriei Ușoare, unde un funcționar pe care îl cunoșteam avea pentru mine o informație deosebit de interesantă. În colaborare cu Ministerul Chimiei, ei dezvoltaseră un proiect pentru construirea unei fabrici de produse chimice specializate. După cum mi se spusese, era prima asemenea fabrică din lagărul socialist şi urma să fie construită într-un anumit orășel din sudul Moldovei. Știrea urma să fie inclusă într-un comunicat de presă al ministerului din dimineața următoare. Aveam astfel ceea ce ziariștii din occident numesc un scoop, expresie pe care aveam s-o înţeleg mai bine ani mai târziu. Am revenit deci în grabă la redacție şi cu aprobarea șefului meu, Dumitru Tabacu, am scris micul reportaj care a fost trimis la redacția tehnică pentru a fi inclus în ediția de a doua zi. Spre surprinderea mea însă, a doua zi știrea nu era pe pagina întâi și nici măcar în alte pagini ale ziarului. Read more…

Jul 9, 2020 9 comments

Aproape toate se potrivesc perfect, dar din păcate nu toate…

Jul 9, 2020By

Cu un cuvânt: nu avem dreptul să ne plângem! E drept, situația e cu totul anormală, dar aș dori ca cineva să mă ajute să definesc noțiunea de ”situație normală”. E adevărat, umblăm cu mască pe față, nu ne mai întindem mâna unul altuia, ne ținem prietenii și rudele mai la distanță, călătorim mult mai puțin, iar cât despre zboruri în străinătate, ce să mai vorbim! Și uite așa, deodată nu mai am nevoie de agenda mea zilnică. Mă bucur că pot ține minte puținele date de care am nevoie, cum ar fi un mers la bancă sau un zoom cu cei cu care trebuia să mă întâlnesc pe undeva pe mapamondul care azi pare fiecăruia de neatins. Cercul vicios e cel care-ți conduce viața: nu pleci la congres, deci nu trebuie să pregătești diapozitive. Nu ai întâlniri pentru proiecte deja începute, deci nu e cazul să pui la punct documente care în mod normal ar trebui distribuite peste mări și țări. Și atunci cum îți umpli timpul? Read more…

Jul 9, 2020 20 comments

Orbán – 10 ani de “ domnie “. Bile negre. Bile albe.

Jul 9, 2020By

În aprilie 2020, s-au împlinit 10 ani de când Orbán Viktor a recâștigat puterea politică la alegerile generale din 2010, pentru 4 ani, după opt ani de guvernare socialist-liberală. De atunci, impetuosul premier a mai câștigat în serie 2 alegeri cu o majoritate de două treimi, performanță unică în Europa democratică. O incontestabilă bilă albă. În acest deceniu, Orbán a devenit dintr-un om politic local, una dintre personalitățile de seamă ale arenei politice europene, liderul coaliției antiimigrație, conducătorul necontestat al mișcării antiliberale de pe vechiul continent, mai mult un campion al apropierii cu marile puteri răsăritene China, Rusia și Turcia, respectiv cu statele central asiatice și din Balcani. În ultimul deceniu, Orbán a îmbunătățit relațiile Ungariei cu vecinii, în special cele economice. Raporturile cu Serbia și Slovacia sunt excelente, Orbán renunțând la retorica și micii pași iredentiști, aplicând un “real politik” conciliant, adaptat la prezent. Bilă albă. Singura excepție regretabilă o constituie tocmai România, unde după modesta mea opinie, partea română este cel puțin în egală măsură responsabilă, folosind contraproductiv cartea manipulării cu veșnicul conflict româno-maghiar și al pericolului iredentist ungar…Read more…

Jul 9, 2020 22 comments