Avem nevoie în continuare de NATO

Dec 5, 2019By

Cea de a 70 a aniversare a Alianței Nord-Atlantice a fost sărbătorită la Londra, în prezența liderilor celor 29 de state membre, într-o atmosferă dacă nu chiar de conflicte, dar de neînțelegeri, critici și ironii reciproce, departe de solemnitatea unei astfel de zi de festive. Totuși, răul cel mare nu s-a produs și chiar și președintele Trump, un critic vehement al NATO, a recunoscut necesitatea menținerii Alianței și importanța ei în lumea de astăzi care se confruntă cu provocări inimaginabile în secolul trecut. Printre momentele cele mai neplăcute ale celor două zile a fost disputa dintre Donald Trump și președintele Franței, Emmanuel Macron, care a susținut în continuare că din cauza politicii haotice duse de președintele american care nu ține cont de aliați, ”NATO este într-o moarte clinică”, expresie respinsă de către Trump, atât ca formă, cât și în conținut. Expresia nu a fost nici pe placul celorlalți lideri ai Alianței, în primul rând al secretarului general Jens Stoltenberg, astfel că Macron s-a trezit oarecum izolat în părerile lui. Membrilor NATO nu le-a plăcut nici modul în care președintele Franței a abordat relația cu Rusia care, într-un fel, voia ”iertarea păcatelor” Moscovei. Toți liderii sunt conștienți de necesitatea menținerii unui dialog cu Moscova, dar cu multă precauție, problema figurând și în declarația comună de la finalul întâlnirii. De fapt, cu cât ești mai departe de granițele Rusiei, cu atât devii mai împăciuitorist, în schimb dacă ai granițe comune, cum sunt Polonia sau statele baltice, sesizezi potențialul pericol și dorești garanții mai solide. (Și când te gândești că în anii 1990 Rusia ar fi dorit să facă parte din NATO). Read more…

Dec 5, 2019 1 comment

Iluzitania sau Țara Orbilor

Dec 5, 2019By

Personajele acestei povestiri sunt pur imaginare, la fel ca și acțiunea și locul unde ea se petrece. In regione caecorum rex est luscus (În țara orbilor, chiorul este împărat.) Acest proverb apare pentru prima dată în colecția Adagia, publicată de Desiderius Erasmus în 1500. A fost odată ca niciodată o țară mare și îndepărtată pe nume Iluzitania. Țara era prosperă grație unui popor harnic și a modernizării accelerate. Majoritatea populației adulte avea studii superioare, mai ales în domeniul ciberneticii și a științelor exacte. Și medicina era foarte avansată. Toate operațiile se făceau cu roboți independenți. alariile erau egale – fiecare cetățean primea lunar 5,000 iluzolari. Iluzitanii erau longevivi – majoritatea ajungeau la 100-120 de ani.Sistemul politic era o monarhie constituțională. Spre deosebire de alte monarhii istorice sau contemporane, regele era ales în mod democratic odată la patru ani. În ultimii 12 ani țara era condusă de regele Iluzorus al V-lea. La început regele a fost foarte iubit, dar în ultimii ani a luat unele măsuri care au provocat nemulțumiri…Read more…

Dec 5, 2019 19 comments

Miculaşul cel Adevărat

Dec 5, 2019By

Printre copiii mai mari circula zvonul că Miculaşul nici nu există şi cadourile ar fi puse de părinţi şi bunici. Nevăzându-l niciodată, intrasem şi eu la bănuieli aşa că mi-am propus să-i dau ceva în dar, poate astfel am să-l determin să rămână la noi şi să-l cunosc personal. După îndelungi cugetări şi o ofertă destul de subţire, am decis să-i împachetez într-un şerveţel de damasc un pumn de zahăr cubic, mai exact câteva batoane alcătuite din mai multe cuburi de zahăr lipite între ele. Am anunţat-o şi pe bunica să nu se mire de dispariţia şerveţelului şi a zahărului (cumpărat pe cartelă). Ea mi-a spus că gestul meu e demn de laudă, dar se îndoia că Miculaşul, grăbit să ajungă pe la toţi copiii, ar avea timp de zăbavă. Era sigură, însă, că zahărul îl va ajuta să prindă puteri pentru a-şi continua drumul pe la casele altor copii. Am stat ce-am stat de veghe, dar până la urmă m-a cotropit somnul şi pe când m-am trezit Miculaşul trecuse de mult pe la fereastra mea. Sandalele, pantofii, ghetele, şoşonii, papucii şi pantofiorii Tamarei erau doldora de cadouri, iar pe mine mă aştepta o scrisoare pe care mi-a citit-o Bunica. „Mulţumesc mult că te-ai gândit la mine! Miculaş” . Aveam dovada scrisă care spulbera orice suspiciune privitoare la existenţa Moşului Niculae. Read more…

Dec 5, 2019 11 comments

Clubul sportiv Haggibor din Cluj și participarea sportivilor săi la Maccabiada din 1935

Dec 5, 2019By

La inițiativa și cu sprijinul fruntașilor sioniști clujeni Chaim Weiszburg, Giszkalay János, Kramer Armin, Knőpfler Bernát și Nossin Mór, la 22 martie 1920 s-a înființat clubul sportiv Haggibor, prima grupare sportivă evreiască din Transilvania. Primul președinte (1919-1944) a fost av. József Fischer, președintele Comunității Evreiești de Rit Occidental (neolog) din Cluj. Au urmat Aladár Stőtter, Vilmos Erős și Ferenc Jámbor. Clubul era un răspuns la necesitatea adoptării de către tineretul evreu a unui mod de viață sănătos, a trezirii conștiinței naționale, a educației în general, idealuri promovate de Uniunea Națională a Evreilor din Transilvania (de sorginte sionistă), înființată în 1918. De-a lungul timpului clubul a avut baze sportive în cartierul Andrei Mureșan, apoi în cartierul Donath. În 1922 clubul Haggibor s-a afiliat Departamentului Transilvania a Uniunii Mondiale Maccabi, care organiza Maccabiadele. La început activitatea clubului se rezuma la o echipă de fotbal. Aceasta a obținut rezultate meritorii în primul campionat orășenesc de după război și apoi în campionatul regional/districtual. Echipele fruntașe din districtul Transilvania au luptat cu cele din districtul Banat (Chinezul și Ripensia). Read more…

Dec 5, 2019 9 comments

Cum am devenit (aproape) de stânga

Dec 5, 2019By

După 40 de ani în care hârtiile au fost depozitate în magazia locuinţei noastre, am hotărât împreună cu soţia mea să le aruncăm. Erau hârtii de la bănci, de la societăţi de asigurare, chitanţe vechi de decenii. Ȋn paranoia mea, m-am gândit că nimeni nu trebuie să știe cât am plătit apa în urmă cu 30 de ani, așa că am hotărât să ardem totul. Din cauza pericolului de incendiu, în anul acesta în Israel e interzis să aprinzi focul pe terenuri virane, așa că m-am adresat lui Mussa, grădinarul nostru, care din când în când ne aranjează plantele de pe terasă. “Sigur, a spus Mussa, îți rezolv eu problema. Ihie besseder! ” (“Totul va fi bine” este o vorbă israeliană, pe care locuitorii acestui pământ o spun de câteva ori pe zi.) Am stabilit ziua şi ora când va veni să încarce kilogramele de hârtie. Când mi-am lua rămas bun de la soţia mea și am pupat-o la despărţire, ea m-a avertizat să iau cu mine și pașaportul european. Femeile au întotdeauna un al șaselea simț cu care prevăd lucrurile. Micul camion urca încet de la locuinţa noastră din partea de vest a Ierusalimului spre partea de est. Încă nu-mi dădeam seama că ne îndreptăm spre zonele Autorităţii Palestiniene, sau mai pe scurt Palestina…Read more…

Dec 5, 2019 6 comments

Cu ochi de turist, și nu tocmai.

Dec 5, 2019By

Prima vizită acolo am făcut-o în anul 2002, după ce timp de câțiva ani întâlnirile aveau loc în România, cu ocazia diverselor evenimente științifice. La ora aceea nu știam prea multe lucruri despre locuri despre care aș fi trebuit să știu mult mai mult. Răposatul meu tată copilărise acolo, iar bunicul meu e îngropat într-o mică localitate din nordul regiunii. O precizare: eu mă încăpățânez s-o numesc regiune, deși astăzi în mod formal această bucată răspunde la toate criteriile pentru a fi numită țară și stat: are granițe (nu prea clare în răsărit), are guvern (deajuns de instabil, dar nu e singura!), are imn și drapel (trei culori cu care sunt familiarizat) și parlament și legi. Dar la acest subiect mă voi întoarce imediat. Nu știam prea mare lucru pentru că pe vremea mea subiectul Basarabia (căci despre Basarabia e vorba!) era stric interzis în România comunistă, iar tatălui meu îi era pur și simplu teamă să deschidă discuția despre acele meleaguri unde mai aveam și rude…Read more…

Dec 5, 2019 5 comments

Și totuși, kurzii…

Dec 5, 2019By

Kurzii, care numără 35-40 de milioane de oameni, sunt cel mai mare popor fără țară. Sunt răspândiți în patru țări: Turcia, Irak, Siria și Iran. Visul lor constă în înființarea unui stat, sau cel puțin dreptul ca în fiecare teritoriu în care reprezintă majoritatea populației să se bucure de autonomie administrativă, economică, etc. Pe teritoriul Turciei trăiesc 14 milioane de kurzi, 17% din populația țării. Nenumărate conflicte au caracterizat relațiile kurdo-turcești, care au provocat victime, epurări etnice, deportări. În Turcia este interzisă folosirea limbii kurde, nu sunt ziare în această limbă și nici școli în care copiii kurzi să poată învăța limba maternă. În Irak kurzii care reprezintă 14% din populația țării au fost supuși terorii de stat, peste 150.000 dintre ei fiind măcelăriți pe timpul prezidenției lui Saddam Hussein. În Siria kurzii reprezintă 10% au luptat cu aliaţii împotriva Statului Islamic şi după înfrângerea acestuia şi-au format o autonomie…Read more…

Dec 5, 2019 3 comments

In Memoriam Kiss Zsolt

Dec 5, 2019By

Uneori te întrebi ce fac prietenii din copilărie și din adolescență după atâția ani, chiar decenii. Desigur, nu e vorba de cunoștințele trecătoare care lasă în urmă doar amintiri răzlețe. Mă refer la prietenii care te-au însoțit de-a lungul anilor, prin mai multe faze ale vieții. Foștii copii au devenit adulți, care de obicei nu mai seamănă deloc cu cei de odinioară. Îi întâlnești uneori din întâmplare, alteori intenționat, pe ici-pe colo, pe la reuniunile de clasă și de obicei ești oarecum dezamăgit. Amintirile sunt prea îndepărtate și e greu să faci legătura dintre omul din fața ta și imaginea din memorie. Iar tu apari tot atât de ciudat în ochii celuilalt. Întâlnirile cu oameni pe care i-ai cunoscut în copilărie îți dau o senzație dulce-amară, care-ți amintește de vremelnicia propriei existențe. „Eu sunt același, dar el este cu totul alt om!”, îmi spun în asemenea cazuri. Situația este cu totul alta dacă omul a murit tânăr. Nu mai contează cum ar fi arătat astăzi. El trăiește mai departe în imaginație și nimic nu mai poate schimba acele amintiri. Așa s-a întâmplat cu Kiss Zsolt, care mi-a fost coleg de bancă din clasa a V-a și până într-a VII-a, când în primăvara anului 1970 am emigrat în Germania. Dar prietenia noastră a continuat…Read more…

Dec 5, 2019 4 comments

Ugarit, un oraș uitat timp de trei mii de ani

Dec 5, 2019By

În aprilie 1929, în nordul Siriei, la 11 km nord de Latakia, un țăran din satul Ras Șamra ara pământul. Deodată a simțit că plugul său s-a lovit de ceva. Era o stâncă pe care se vedeau niște desene. A avut buna inspirație să anunțe autoritățile. Foarte repede s-a dovedit că „stânca” făcea parte dintr-un mormânt vechi de mii de ani. Au fost chemați arheologii. Directorul secției de antichități siriene, lingvistul francez specialist în limbi semitice și în persană, Charles Virolleaud, a înțeles că mormântul aparținea unui sit foarte mare. Cu sprijinul Universității Sorbonne și a muzeului Louvre a fost trimisă o misiune de explorare, condusă de doi arheologi eminenți: René Dussaud și Claude Schaeffer. Excavațiile au continuat câțiva ani, au fost întrerupte și apoi reluate din anii 50 până în anii 70. S-au descoperit rămășițele unei culturi foarte dezvoltate pentru sfârșitul epocii bronzului, din mileniul II î.e.n. Era un puternic oraș-stat (de tipul Monaco), un port important la Marea Mediterană. Orașul se întindea pe o suprafață de 60 de hectare, cam o treime fiind deja excavat. Pe la 1200 î.e.n. orașul a fost devastat și ars de asirieni, apoi s-a acoperit cu pământ, rămânând uitat cu desăvârșire mai bine de 3100 de ani. Numele orașului era Ugarit.Read more…

Dec 5, 2019 4 comments

Limpede nu vezi decât cu inima. (Din ciclul dedicat Bunicului).

Dec 5, 2019By

Cred că toată lumea cunoaşte citatul din titlu. Micul prinţ de Antoine de Saint Exupéry ne-a învăţat pe toţi nişte principii care ne-au şocat prin simplitatea lor naturală. De parcă ştiam şi noi dintotdeauna aceste adevăruri, de parcă acestea erau înscrise deja în inimile noastre, ale tuturor, era nevoie doar de cineva care să ne reamintească de ele. O astfel de persoană, care să-mi reamintească de axiomele fireşti ale inimii, era bunicul meu. Bunic vitreg, da, fără vreun descendent de-al său, de sânge, dar care vorbea pe limba copiilor ca nimeni altul. Pe atunci, cu peste cincizeci de ani în urmă, mulţi dintre adulţi, părinţi sau dascăli, credeau ferm în disciplina fizică (aplicată…). Iar noi, cei mici, nici nu făceam mare caz dintr-o bătaie zdravănă – aşa era viaţa. Ne obişnuiserăm cu ea. – Dar şi atunci erau unii care nu aveau nevoie să apeleze la nuiele sau curea, la forţă fizică pentru a ne convinge să procedăm cum credeau ei că ar fi fost mai bine. Şi unul dintre aceştia era tocmai bunicul meu, care se pricepea să se facă ascultat de copii, de noi toţi în spiritul principiului: „o explicaţie cu tâlc face cât trei porunci şi cinci interdicţii”.Read more…

Dec 5, 2019 3 comments

Fuga din realitate

Dec 5, 2019By

De câteva zile voiam să povestesc o întâmplare despre mine și telefonul mobil. În urmă cu trei zile, istoria întâmplată mie părea o adevărată odisee și o inutilă pierdere de timp întru aflarea unui adevăr simplu, adică acela că aveam nevoie de un mobil perfect funcțional. Cred că ce voi povesti în continuare pe această temă este ceva comun multora dintre noi, pentru că vi s-a oferit măcar o cartelă în plus pentru telefonul dumneavoastră mobil, asta indiferent de furnizorul de servicii de telefonie mobilă. În timp ce scriam despre mobil ca adevărat instrument de lucru, cel puțin pentru unii dintre noi, iată că apar știri de interes general pe care nu le putem ignora. Curg temele din actualitatea zilei, curg și se scurg, din păcate lăsând prea puține urme în conștiința noastră colectivă. Să nu le ignorăm pentru că sunt parte a unei realități pe care vrem să o schimbăm în bine! Mă opresc la două dintre temele acestei realități crude și anume la rezultatele testului Pisa, devenite astăzi publice și la recent adoptata Rezoluție a Parlamentului European referitoare la situația de urgența în domeniul climei. Este clar că eu nu fug din realitate, pentru că m-am oprit din ce scriam și reconsider importanța problemelor mele în raport cu cele de ordin general care ne sunt urgențe tuturorRead more…

Dec 5, 2019 4 comments

O precizare necesară introdusă în Revista Baabel

Dec 5, 2019By

Cititorii revistei vor observa că începând cu ediţia de faţă la sfârşitul tuturor articolelor se poate citi un text (scris cu caractere mărunte, de culoare albastră), având următorul conţinut: Opiniile exprimate în textele publicate aparţin autorilor şi nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor. Acest gen de precizare am mai întâlnit-o la unele publicaţii şi m-a făcut să mă întreb (şi nu cred că sunt singura care-şi pune o astfel de întrebare) ce rol mai are colectivul de redacţie dacă se piteşte îndărătul unui paravan protector care îl scuteşte de răspunderea pentru conţinutul revistei pe care o redactează? Adică „ce păzeşte” acest colectiv de redacţie? Sau, pur şi simplu, nu face altceva decât să colecteze articole şi să le aşeze în paginile publicaţiei?! De fapt, lucrurile sunt ceva mai complicate. În cei şapte ani de existenţă, numărul autorilor revistei Baabel a crescut (din fericire) substanţial, diversificându-se şi tematica abordată de aceştia, în funcţie de pregătirea, preocupările şi societatea (ţara) în care trăiesc. Read more…

Dec 5, 2019 5 comments

Viitorul nu are formă, dar are culoare.

Dec 5, 2019By

Recent, Michael Bloomberg – fost primar al orașului New York – am și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din S.U.A din noiembrie 2020. Fiind unul din cei mai bogați oameni din lume, el își poate permite să-și finanțeze campania electorală. Intrarea lui târzie în campania electorală a fost precedată de o declarație în care își exprima regretul pentru aplicarea de către poliție a metodei “Stop and Frisk“ (“Oprește și percheziționează“) pe durata celor trei cadențe ale sale ca primar. Statistic, metoda a fost a fost aplicată cu precădere negrilor. Poliția însă nu se ocupă de statistici când e chemată să intervină – mai mult, în cartiere de negri unde evident există prea puțini albi / asiatici – sau să urmărească un răufăcător negru. Read more…

Dec 5, 2019 9 comments

Verişoara mea, Vera [Lőwy] Rimanóczy

Dec 5, 2019By

A fost deportată la Auschwitz la vârsta de 14 ani. A supravieţuit. A murit mai târziu, doborâtă de boală. În fotografia făcută la Salonta, la 22 august 1940 o Vera Löwy avea 11 ani. Fotografia este sub formă de carte poştală. Pe spatele ei scrie „Iubitului meu bunic şi mătuşii mele [mama mea] cu drag de la a lor Vera.” Generaţiile de după marile războaie sunt dornice de viaţă. Chiar atunci. Imediat după…Chiar atunci, nu e timp de lamentări, nici de depresie. Sunt multe de recuperat. O tinereţe. O viaţă. O pâine. Nu, nu metaforic. Pâine, cât mai mare. Una, încă una şi încă…, să te asiguri că nu vei rămâne fără pâine.Read more…

Dec 5, 2019 5 comments

Melodiile Celui de al Doilea Război Mondial

Dec 5, 2019By

Prezentele rânduri au ca obiect câteva melodii de succes care au fost asociate în mod eronat cu hitlerismul, dat fiind că în Al Doilea Război Mondial propaganda nazista le-a difuzat sistematic pentru trupele Wermachtului. Mă refer la melodiile “Fliegermarsch”, „Alte Kameraden”, „Škoda Lásky” (Rosamunde) şi “Lilli Marlene” compuse şi interpretate în Cehia, Polonia sau Germania, mult timp înainte de apariția nazismului. După război melodiile a fost repuse în valoare de interpreți celebri cum ar fi Karel Gott, Heino, Marlene Dietrich sau mari muzicieni ca James Last și André Rieu.Read more…

Dec 5, 2019 2 comments

O seară aproape biblică

Dec 5, 2019By

După ce am citit câteva texte vibrante în revista Baabel din 31 octombrie a.c., pe care mi-a trimis-o prietenul şi colegul meu Dr. Gabriel Gurman, m-am hotărât să mă duc neapărat să vizitez o sinagogă. Ocazia s-a ivit imediat, deoarece am primit o invitaţie la Concertul SoNoRo pentru duminică, 3 noiembrie, la ora 19, chiar la Templul Coral de pe strada Sfânta Vineri nr. 9 din Bucureşti. şa că iată-mă duminică deja de la ora 18.15 în faţa Templului Coral. Am venit mai devreme ca să ”prind” un loc mai în faţă, să-mi delectez urechea cu programul talentatei orchestre de cameră, SoNoRo, care de mulţi ani ne face surpriza să ne cheme în spaţii cu totul speciale. Ce bine că am venit mai devreme! E o vreme de început de veac în Bucureşti, o toamnă ca în poezia lui Arghezi… Sunt în curte şi admir frumoasa siluetă a Templului, pe care nu l-am mai văzut de când am condus-o pe ultimul drum pe Tia Peltz… O cunoşteam din anul IV de Medicină, de când făceam stagiu la Clinica de Boli Interne (Cardiologie, mai ales) la Spitalul Caritas… Read more…

Dec 5, 2019 3 comments

Supă de chimin – supa “Epocii de Aur!

Dec 5, 2019By

Recunosc din capul locului că ani de zile, în anii copilăriei şi adolescenţei, nu am putut suferi supa de chimin, care făcea parte din meniul familiei, şi eram nevoită s-o mănânc o dată pe săptămână, fără nazuri. Nici nu-mi imaginam că peste ani şi ani , mai exact în anii 1980 aveam s-o gătesc, la rândul meu, nu numai pentru că era ieftină, ci şi pentru că în condiţiile penuriei generale de alimente – carnea şi ouăle erau pe cartelă şi trebuia să stai la rânduri interminabile ca să le cumperi, dacă aveai norocul să nu se termine pe când ajungi la tejghea – chiminul se putea cumpăra la băcănie, la „Plafar” sau la piaţă şi dintr-o pungă de chimen găteai de mai multe ori. Aş putea spune că devenise „supa Epocii de Aur”, cel puţin în Ardeal, iar fiul meu, Vali, o poreclise „supă de cămin”, fiind gătită frecvent şi la bucătăria grădiniţei cu „orar prelungit”. Dacă nu mă înşel, chiar şi pe 21 decembrie 1989, am avut la masă tot supă de chimin şi tăieţei cu mac (pentru că şi mac se găsea la „Plafar” şi la piaţă, iar tăieţeii erau destul de uşor de procurat). Read more…

Dec 5, 2019 9 comments

A murit Victor!

Nov 21, 2019By

Moartea lui a sosit pe neașteptate. În ultima vreme arăta în continuare foarte bine pentru cei 69 de ani ai lui, și puțini au știut că era amenințat de fapt de probleme medicale tot mai îngrijorătoare, pe care le-a privit însă cu același curaj care l-a caracterizat întotdeauna. Nu voi vorbi aici despre Victor Eskenasy arheologul medievist, istoricul devenit o autoritate în istoria evreilor din România, și autorul mai multor volume, nici de Victor, pasionatul de muzică clasică care i-a intervievat printre alții, pe Yehudi Menuhin și Sergiu Celibidache și nici de Victor Moroșan, redactorul BBC și al Europei Libere, ci de prietenul meu Victor. L-am cunoscut în 1984, la un an după ce emigrase în Elveția, când a fost angajat în secția româna a BBC, unde eu lucram de 14 ani. ”Ești primul evreu sefard (de rit spaniol) pe care îl cunosc și pe care-l cheamă Eskenasy (Ashkenazy este numele dat evreilor originari din Europa Centrală și de Est)”, i-am spus curând după ce ne-am cunoscut. ”Una din numeroasele contradicții din istoria evreilor”, mi-a răspuns. Mi-am dat foarte repede seama că nu avea să facă o îndelungată carieră la BBC. Era istoric și își închipuia că va putea lucra în domeniul lui și la postul de radio. Nu avea habar de politica BBC. În plus, era ultra-sensibil la tot ce părea sau aducea oricât de departe a anti-semitism.Read more…

Nov 21, 2019 12 comments