N-am nicio îndoială, titlul de mai sus va provoca un mare semn de întrebare și multe sprâncene se vor ridica instinctiv la citirea lui. Sper, însă, că poveștile ce urmează vor fi suficiente pentru a înlătura orice dram de nedumerire. Deci, să începem cu Moise. Una din explicațiile pentru lungul drum de 40 ani între Egipt și Canaan, făcut de evreii scăpați din sclavia faraonului, a fost intenția lui Moise de a întra în Țara Făgăduinței doar cu noua generație, cea născută în deșert, în libertate și care nu a cunoscut robia și dependența de proprietar.Nu știu cât de adevărată e această teorie, dar cel puțin e verosimilă. Cu timpul, sclavul devine dependent de stăpânul său care îi oferă pâinea cea de toate zilele și în mâna căruia se află soarta sa și a familiei sale. Și când sclavia durează mai bine de 400 ani, nu e de mirare că mentalitatea de sclav devine o realitate clară și ușor de înțeles, care se moștenește de la o generație la alta. Iar când dorești să creezi un popor nou, într-o țară (să-i zicem, de dragul poveștii) nouă/veche, ai nevoie de indivizi care nu au cunoscut robia și care sunt în stare să construiască o viață complet diferită, într-un climat geopolitic complet nou. Până aici lucrurile par logice. Dar unde e legătura cu Germania de Est, mai ales azi, când Germania e reunificată de peste 32 ani și diferențele dintre vest și est se estompează pe zi ce trece?Read more…

Până acum vreo trei-patru decenii ziaristul nu prea avea posibilitatea de a cunoaşte reacţia cititorului faţă de articolele sale, iar puţinele ecouri soseau cu un decalaj considerabil, răstimpul necesar cititorului să-şi aştearnă gândurile pe hârtie, să timbreze epistola şi s-o expedieze prin poştă.  Cât priveşte cititorii, aceştia nu aflau părerea publică a altor cititori, decât din fragmentele publicate la Poşta Redacţiei. Interesul publicului faţă de ceea ce scria un jurnalist se măsura cu instrumentul tirajului, iar feedbackul publicului se materializa prin acţiunile concrete la care purcedea în urma citirii articolelor, ca de pildă: participarea (la îndemnul ziaristului) la manifestaţii politice, evenimente publice, culturale sau sportive. Și gazetarul de pe timpuri şi-ar fi dorit să afle opinia cât mai multor cititori, însă nu avea la îndemână tehnica necesară. Totuși nu cred că era frustrat de lipsa reacţiilor la cald, a ecourilor şi comentariilor publice; poate că tocmai absenţa lor îi conferea jurnalistului de odinioară o credibilitate şi o autoritate mult mai mare. În ultimele trei decenii situaţia s-a schimbat foarte mult şi pe măsură ce omul obişnuit are acces la o tehnologie din ce în ce mai avansată, cititorul are posibilitatea de a-şi exprima opinia privind cele citite şi de a afla opiniile celorlalţi cititori într-un timp din ce în ce mai scurt, aproape în „timp real”.Read more…