Pe a fişul expoziţiei „Martori evrei ai unui secol românesc” – găzduite de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în perioada 22 – 28 februarie 2018, apare fotografia a doi copii surâzători. O fetiţă cu chip angelic, cuminte şi ascultătoare, şi un băiat ceva mai neastâmpărat, lucru dovedit de basca aşezată puţin într-o parte şi privirea pusă pe şotii. Cine sunt cei doi copii şi în ce fel au fost martorii istoriei? – îşi poate pune întrebarea un privitor iscoditor care caută legătura dintre aspectul şi subiectul afişului. Răspunsul îl veţi afla de la semnatara acestor rânduri, legatara fotografiei originale.
Cei doi copii din fotografie sunt frate şi soră: Rifca şi Iţu Geller, verişorii primari ai mamei mele Sara Székely, născută Tabák. Erau copiii lui tanti Frida, mătuşa mamei dinspre tată, croitoreasă de meserie.Read more…
Dar acum Paștele a trecut. Dnei Stoenescu și celorlalte citititoare (și cititori) interesate le propun o variantă: clasica budincă de pâine a mamei mele. Se face din pâine albă normală, dar cel mai bine iese din chifle sau din challah, colacul împletit care se consumă sâmbăta. Este un mod reușit de a întrebuința resturile de pâine care nu mai sunt proaspete. Ingrediente (pentru 4 persoane): 100 g unt, 100 g zahăr, 2 ouă întregi (nu se bate spuma de albușe), ½ litru lapte, 250 g pâine albă / chifle sau ½ de cozonacRead more…
“Am o formă ușoară de prosopagnosie!” De abia aștept să văd mutra înterlocutorului meu la auzul acestei remarci. Promit cititorului să încep un studiu legat de reacțiile ”publicului” la fraza de mai sus. Sunt convins că mă voi distra copios urmărind nedumerirea pe care o voi citi (sper) cu ușurință pe fața celui care în mod normal ar trebui să-mi dea replica. Și acum o veste, in ochii mei foarte interesantă. Nu există niciun mijloc sau test obiectiv care să confirme existența maladiei de care vorbim! Cu alte cuvinte orice individ poate anunța pe cine vrea că e atins de boala asta, deci poate explica cu ușurință diverse situații în care ultimul lucru pe care l-ai dori e să recunoști pe cel pe care îl ai în față.Read more…
Ceremonia schimbării gărzii la Palatul Regal era și un prilej de manifestare a prețuirii și a respectului pentru familia regală. Este foarte greu de explicat acest sentiment azi, după 45 de ani de comunism, urmați de alți vreo douăzeci în care neocomuniștii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a mânji monarhia, pe regii noștri, gesturile lor. Motivul era foarte simplu: se temeau de revenirea monarhiei, înlăturată prin forță la 30 decembrie 1947. Când am intrat în clasa întâia primară, în septembrie 1940, știam deja cine este Regele, știam din presa care venea acasă și pe care tata ne-o citea, știam de la biserică, știam din povestirile celor mari. Evenimentele erau comentate în fiecare casă din București și nu numai. Cei mai bătrâni îi spuneau VODĂ, așa rămăsese de-a lungul vremii, de când principele Carol, devenit apoi Regele Carol întâiul, pusese piciorul pe pământul celei ce urma a se numi România.Read more…
La un moment dat am trecut pe lângă un magazin de pantofi de lux şi de marcă pentru bărbaţi, şi nu m-am putut abţine să nu admir vitrinele aranjate cu gust şi iluminate foarte atrăgător. Am observat din nou ceea ce am constatat de mult că este regula generală pentru prezentat încălţămintea într-o vitrină. Mărimea de pantofi pentru bărbaţi este maximum 40, iar pentru femei 35. La aceste mărimi , proporţiile estetice par ideale, şi pantofii arată atrăgători. În decursul anilor am fost dezamăgit de fiecare dată când am cerut numărul meu 45, şi vânzătorul mi-a adus o cutie enormă din care am scos două broaşte ţestoase imense, care erau de fapt aceeaşi pereche de pantofi pe care am văzut-o în vitrină, dar mărime Yetti, omul zăpezilor. Am intrat în magazin şi imediat mi-au picat ochii pe o etajeră specială cu pantofi foarte frumoşi de marcă, cu preţuri triple sau cuadruple faţă de ce eram în general dispus să cheltuiesc pe pantofi, dar pentru că aveau doar o singură pereche din anumite modele, preţurile erau reduse cu 50%. Perechea care mi-a plăcut cel mai mult, era numărul meu, 45, aşa că i-am încercat şi se potriveau de minune şi erau şi foarte comozi.Read more…
Ȋncă de la sfârșitul anilor ’70, când am început să mă preocup de psihiatrie, mi-au rămas în memorie scene impresionante, văzute la Clinica Psihiatrică din Cluj. Una dintre imagini este aceea a pacienƫilor care primeau șocuri electrice fără anestezie (asemănător procedeelor din filmul controversat “Portocala mecanică”). O altă imagine care mi-a rămas întipărită este aceea a unei femei machiate exagerat (boite în mod ridicol), purtând o coroniƫă mare de flori pe cap și zguduind gardul clinicii psihiatrice în timp ce recita versuri din Dante.Read more…
Maladiile la modă în timpul războiului la Iași erau vătămătura la ficat și tuberculoza. Tuberculoza bătea recordul. Unde te duceai, tot timpul auzeai: „Uite la doamna Barash, cum tușește și ține batista la gură”, sau „Ai auzit? Domnul Shuster a murit. Tuberculoză.” Nu e de mirare deci că mama s-a speriat. Vecinii și rudele arătau cu degetul spre mine și spuneau, „Nu vezi ce mititel e și ce slăbuț? Trebuie să aibe tuberculoză.” La nouă ani chiar eram mic pentru vârsta mea și slab de mi se vedeau coastele prin cămașă. Mama, săraca, a pus repede un cazan de apă la încălzit, m-a spălat bine cu cenușă, că nu aveam săpun și m-a dus la spitalul Ghelerter, spital evreiesc, că doctorii români nu tratau copii evrei.Read more…
Am făcut cursuri de specialitate, studii post-universitare și doctorale, dar nu vreau să le înșir aici, pentru că nu fac un curriculum vitae și nici nu vreau să par lipsită de modestie, ci vreau doar să evoc o amintire dintre cele mai dragi sufletului meu. Este o amintire complexă, care printre altele a atras după ea un beneficiu personal, pentru că atunci m-am lăsat de fumat. Chiar dacă nu am fost o mare fumătoare, totuși fumam de prin anii de facultate. Poate că vroiam să părem interesanți sau consideram că era ceva șic. Cred că voiam doar să nu par altfel decât ceilalți, asta fiindcă pe vremea studenției mele se fuma mai mult poate decât astăzi. Să pornesc cu începutul experienței acelei veri toride! Era în 1995, atunci am fost selecționată pentru un curs de instruire privind variante de atenuare a schimbărilor climatice. Era tema de care mă ocupam. Vorbim de perioada în care s-a lansat Mandatul de la Berlin, cel care pregătea ceea ce avea să devină în 1997, Protocolul de la Kyoto, la a cărui formulare am participat. Atunci, la Berkeley, am studiat ceva destul de complex și nespecific celor studiate în facultatea din țară.Read more…
A fi la vârsta medie înseamnă, în primul rând că ai dat lovitura! Mai ales ca bărbat. Pentru că bărbații mor mai tineri. Pentru că se duc la războaie, pentru că conduc mult mai des automobilele, pentru că sunt mai îndrăzneți (adică mai aventurieri). Și nu pentru că se spune (oare voi fi scuzat de feministele ce vor citi aceste rânduri?!) că femeia trăiește mai mult pentru că se hrănește cu zilele bărbatului-pură expresie de clar șovinism masculin. Deci în momentul când ai ajuns la vârsta medie, care variază de la o țară la alta, dar e similară în țările așa zise evoluate, înseamnă că ai reușit ceva ce mulți, foarte mulți, mult prea mulți, n-au reușit. Asta înseamnă că toată viața ai trecut ca printre picături de ploaie fără să te uzi. N-ai dispărut în lupta pentru apărarea patriei, n-ai trosnit în mod fatal un vehicul ce se afla în fața ta pe șosea, și nici nu te-ai îmbolnăvit de o boală care are drept urmare curmarea eforturilor tale pentru a ajunge la vârsta medie. Cu alte cuvinte, ești un fel de erou. Căci nu degeaba (și asta o spun și o scriu cu atât mai des cu cât mă apropii de media de vârstă amintită mai sus) limba ebraică alocă o expresie specială doar vârstei de 80 ani: ”legvura”, adică o vârstă eroică. Ebraica nu se referă în niciun fel la vârsta de 70, sau 90 sau chiar 100Read more…
Cum am devenit traducătoare? Aproape aș putea spune că a fost… din greșeală. Toate împrejurările pledau în defavoarea mea. În liceu îmi plăcea franceza, dar când mi-am exprimat dorința să „dau” la filologie, tata s-a împotrivit din răsputeri, explicându-mi că în primul rând nu am destulă protecție ca să intru, iar dacă printr-o minune aș fi intrat, aș fi rămas mai târziu muritoare de foame. Sunt curioasă cine s-ar fi putut împotrivi logicii de fier a tatălui meu – eu în orice caz nu! Deci, am început medicina la Timișoara. După numai un an am emigrat în Israel, m-am transferat la farmacie și toată viața am lucrat (cu multă plăcere!) ca farmacistă la Ierusalim. Deci studii de filologie nu am, în casă s-a vorbit dintotdeauna limba germană, pentru mulți ani contactul cu limba română a fost întrerupt aproape total; situația s-a schimbat abia în era televiziunii pe cablu și apoi a internetului. Singurul meu avantaj este faptul că am absolvit Colegiul Național Moise Nicoară din Arad, ceea mi-a dat, sper, o cunoaștere solidă a limbii române.Read more…
David Judelovitch s-a născut la Iași, în 25 iunie 1863, într-o familie ultrareligioasă de cohanim și rabini. A primit o educație religioasă, a învățat la heder, dar a învățat și limbi străine în particular. În anul 1883 a făcut aliya, cam în același timp cu grupul Bilu, care se afla la Mikve Israel, o școală agricolă nu departe de Yafo, înființată de Karl Netter și care există până astăzi. El li s-a alăturat. După moartea lui Netter, ei s-au răspândit care încotro. Majoritatea s-au dus la Rișon LeZion, iar o altă parte au plecat la Ierusalim ca să învețe o meserie. David Judelovitch s-a hotărât să meargă cu ei și cu toții au fost trimiși la Yafo să învețe fierăria cuțitelor la un templier german. Ziua lucrau, iar noaptea învățau limba și literatura ebraică. În 1886 David Judelovitch a plecat la Paris pentru a lucra în noua sa meserie și în același timp a fost discipolul rabinului Israel Levi. În anul 1888, îndrumat de Eliezer Ben Yehuda, s-a întors în Palestina ca să se dedice educației și limbii ebraice. Despre îndrumătorul său trebuie să știm că Ben Yehuda, originar din Bielorusia, venit în Palestina în 1882, este cea mai importantă personalitate în renașterea limbii ebraice și în dezvoltarea educației și jurnalismului în Israel.Read more…
De patru ani, în fiecare primăvară, Departamentul de Asistență Socială al Universității Babeș-Bolyai din Cluj organizează “Olimpiada Voluntarilor”, prin care invită liceenii activi ca voluntari în domeniul social să își descrie experiențele trăite în acțiuni de într-ajutorare a semenilor. Citind reflecţiile adolescenților sunt întotdeauna impresionată cu cât entuziasm și speranță în viitor se dăruiesc acestei activități în folosul altora și cât de multe semnificații desprind în urma ajutorului acordat. În acest an am fost impresionată de eseul unei liceene din Mediaș, Timea Beatrice David, care a (re)adus în discuție o valoare adesea uitată sau voit omisă azi: cunoașterea diversității comunității și a aportului minorităților la viața comunității. Cu cuvintele lui Timy, „am ales diversitatea … cu scopul cunoaşterii mai multor grupuri de oameni şi al intrării în contact cu diferite probleme cu care se confruntă aceştia”. Modalitatea prin care ea și colegii ei au intrat în contact cu „diversitatea” a fost și el special: a petrecut câteva ore săptămânal la sinagoga din Mediaș unde, în absența unei comunități evreiești care să organizeze activități de menținere ale propriilor tradiții culturale, o fundație vieneză, alături de fundațiile Casa de lângă sinagogă și Hosman Durabil au mobilizat liceenii să salveze „lucrurile rămase în biserică, inclusiv bunurile cele mai de preţ – sutele de cărţi uitate de timp”.Read more…
Tot nu sunt sigur dacă a vizita Las Vegas ar trebui să fie pe o listă personală de lucruri de făcut înainte de a da ortul popii. In jargonul american, această listă se numește “The Bucket List”, adică găleata pe care stă omul gata să fie spânzurat și căreia urmează să i se dea cu piciorul. Dacă da, poate pentru cei care au călătorit și au văzut deja foarte multe. Stațiunea a fost proiectată de niște oameni extrem de inteligenți, cu o viziune extraordinară și un simţ comercial dezvoltat, care au înțeles că un ”kitsch” de prost gust se vinde foarte bine dacă este prezentat corespunzător. Kitschul este încă pe un loc dominant și un producător de bani fabulos pe seama celor ce nu au dobândit niciodată o fărâmă de bun gust. Este greu de spus cine se distrează mai bine. Oamenii care cred cu adevărat că vizitând Las Vegas fac o călătorie cu o singură oprire care îi scutește de cheltuielile imense și efortul de a vedea lumea, atunci când Veneția, Paris, New-York, Luxor, castele medievale franceze și scoțiene se află strânse toate la un loc, la doar câțiva pași unul de altul? Sau oamenii care râd de cei ce cred că au văzut, simțit și mirosit lucrurile reale, adevărate?Read more…
A vota este un drept stipulat în Constituție și noi, cei care am fi marea majoritate a celor cu drept de vot, am votat totdeauna. Da, am votat de câte ori am fost chemați să o facem. Chiar dacă nu a ieșit ce am votat, totuși fiecare dintre noi am simțit că ne-am făcut datoria și am mers la urne. Acum suntem în fața unui referendum care ne-a băgat în ceață pe toți, mai informați sau mai puțin, mai interesați sau mai puțin interesați, obișnuiți ai urnelor sau absenți din varii motive. Din păcate, tocmai tineretul pentru care se presupune că votăm ca să le fie mai bine, tocmai ei nu se prezintă la vot! Marea masă votează fără să știe ce sau pe cine și asta s-a demonstrat în multele răspunsuri hilare luate de pe la cetățeni. Paradoxal este că acest referendum este o încălcare a drepturilor omului și este făcut de către un partid care se declară social democrat! Să nu o lungim! Să trecem la o simplă analiză logică! Celor mulți care au afișat pretutindeni că boicotează referendumul și nu se vor prezenta la vot, le spun că se amăgesc crezând că asta va invalida referendumul.Read more…
Prezentarea noastră își propune să aducă în fața publicului câteva aspecte asupra poziției limbii române în Israel din punct de vedere istoric și bibliografic. Temă care trebuie să nu fie uitată de Ziua Limbii Române, având în vedere situația deosebită a vorbitorilor de limba română din Israel în ultimii circa 140 de ani.
Un prim aspect este faptul că evreii originari din România, stabiliți în Israel, nu au vrut să se despartă de limba și de cultura română. Susținătorii ideii integrării totale și imediate a imigranților din punct de vedere lingvistic și cultural au afirmat că unicul motiv ar fi că un număr mare dintre acești imigranți, ajunși în Israel la vârsta a doua și la vârsta a treia, nu au putut asimila limba ebraică. Această afirmație este adevărată, dar numai parțial. Dovadă că oameni veniți în Israel de tineri, unii chiar elevi de liceu, buni vorbitori de limba ebraică, au păstrat și limba română. Mulți au folosit româna nu numai ca limbă vorbită, ci și pentru necesități intelectuale, scriind în românește în Israel.Read more…
La 18 noiembrie a.c. Marine le Pen, președinta partidului de extremă dreaptă din Franța, Adunarea Națională, a efectuat o vizită la Sofia, în fruntea unei delegații de 20 de persoane, membri ai formației sale politice. Scopul acestei vizite a fost să se întâlnească cu liderii unor partide europene cu ideologie asemănătoare într-un forum, pentru a elabora strategia în vederea alegerilor din primăvară pentru Parlamentul european. Au fost prezenți Veselin Mareșki, liderul partidului bulgar Volya, considerat populist, Tomio Okamura, președintele partidului ceh ”Libertate și democrație directă”, Gerolf Annemans, fostul președinte al partidului flamand ”Vlaams Belang”, Failos Kranidiotis, liderul ”Noii Drepte” din Grecia și un reprezentant al Partidului Libertății din Austria. Toate aceste formațiuni fac parte din grupul politic ”Europa națiunilor și Libertatea” și reprezintă partidele de extremă dreaptă, eurosceptice și populiste din Parlamentul European. Moto-ul forumului și al viitoarei campanii electorale va fi “Mișcarea pentru Europa Națiunilor și Libertății –un nou model pentru cetățeanul european”. Cei prezenți speră în mărirea numărului eurodeputaților lor. Într-o conferință de presă ținută înantea lucrărilor forumului, Marine Le Pen a declarat că Uniunea Europeană este ”cel mai mare dușman al Europei. Lumea se află la sfârșitul unui ciclu al perioadei globalizării sălbatice. Read more…
Răscoala lui Bar Kochba împotriva Romei (132 – 135 e.n.) a fost o grea lovitură pentru imperiu. O întreagă legiune, a XII-a Deioteriana, a fost ștearsă de pe fața pământului – de atunci numele ei dispare din cronici. Soarta învinșilor a fost și mai cruntă, un adevărat genocid. Setea de răzbunare a lui Hadrian nu s-a mulțumit cu înăbușirea sângeroasă a răscoalei și înrobirea majorității bărbaților supraviețuitori. Politica lui a fost să înlăture pentru totdeauna focarul de revoltă care era Iudeea. În acest scop a hotărât să anihileze populația locală, distrugând astfel legătura fizică dintre poporul evreu și patria sa. O mare parte a supraviețuitorilor au fost exilați, iar locurile biblice au primit nume noi, latine. De exemplu Ierusalimul a devenit Aelia Capitolina, iar provincia Iudeea a fost rebotezată Palaestina, în amintirea filistenilor care trăiseră acolo cu o mie de ani mai devreme și de care nu mai era nici urmă în perioada romană. Prin introducerea numelui „Palaestina”, Hadrian a creat o problemă cu care Israelul modern se confruntă şi în prezent. Intenția lui Hadrian de a nimici legătura dintre poporul evreu și patria sa părea să fi reușit. Cu toate acestea, tradiția iudaismului rabinic s-a păstrat ca printr-o minune, datorită lui Rabi Șimon bar Iohai, unul din întemeietorii iudaismului rabinic, care s-a ascuns timp de treisprezece ani într-o peșteră până la moartea lui Hadrian. De fapt, numele „Palaestina” nu a fost inventat de Hadrian. Încă din zorii istoriei există inscripții egiptene („Padiiset”), asiriene („Palashtu”) și elene („Palaistine”), care se referă la regiunea respectivă. Însă Hadrian a fost primul care a folosit denumirea pentru o unitate administrativă cu granițe bine definite și pentru motive politice.Read more…
Scriu acest articol scurt ca un comentariu privitor la aspectul ebraic prilejuit de excepționalul articol al lui Peter Biro din ediția trecută. Cred că este important faptul că numele de Palestina apare nu numai în documente în limba latină, ci și în scripturi ebraice din perioada aceea. Există cel puțin trei surse, și anume trei midrașim, care sunt cărți care cuprind și legende, dar și prelegeri ale unor mari rabini din perioada aceea. În aceste documente, scrise în prima jumătate a primului mileniu, găsim și multe detalii istorice. În afară de asta, limba ebraică și aramaică, în care sunt scrise, ne pot învăța multe despre evenimente petrecute în aceea perioadă. Primul document este midrașul ”Eicha Raba”, compus în Ereț Israel spre mijlocul primului mileniu, care conține spusele înțelepților din Israel din primele secole ale erei noastre. În primul capitol avem o descriere a situației din Yerușalaim din perioada distrugerii celui de al doilea Templu: ”Până când Yerușalaimul nu a fost distrus, el nu a fost un oraș important. Însă, imediat după ce a fost distrus, a devenit un oraș imperial metropolitan”. După enumerarea tuturor celor care au vrut să îl cucerească de-a lungul anilor, în document stă scris: ”Vespasian a asediat orașul trei ani și jumătate și erau cu el (adică forțele care asediau) patru ducate, ducatele de Africa, Alexandria, Plastini (în unele ediții este un alt nume)Read more…
Eseul despre Simcha Rotem, publicat în ediţia trecută a revistei Baabel l.a întitulat. ”Moartea unui om care a ieșit din turmă”. Aluzia mea era mai mult decât clară. Am asimilat milioanele de evrei care au fost duși în timpul Holocaustului spre o moarte sigură, cu turmele care sunt îndreptate, fără drept de apel, spre abatoarele unde-și își vor termina existența terestră. Și ca și turmele de animale, aproape nimeni din cele șase milioane de victime nu a încercat să se opună deznodământului, un deznodământ care a devenit din ce în ce mai clar pe măsură ce războiul continua și știrile despre atrocitățile naziste deveneau cunoscute lumii întregi. Excepțiile de la acest mod de a privi soarta ca ceva împotriva căruia nu poți face nimic, sunt de-a dreptul rare atunci când citim istoria barbariei naziste având drept scop, pentru prima oară în istorie, ștergerea de pe suprafața pământului a unei întregi națiuni. Alegerea expresiei ”turmă” (expresie care nu-mi aparține, ea a fost folosită de nenumărate ori în trecut) a provocat un întreg șir de comentarii. Folosind o manieră elegantă și corectă, mai mulți cititori și-au manifestat opoziția față de expresia de mai sus, unii încercând să aducă aminte încercări, în general nereușite, de opoziție față de mașina nemțească a morții, dar mai ales exprimându-și dezacordul pentru felul cum poate fi înțeles termenul de turmă, ca și cum ar fi existat și un alt fel de comportare în fața călăului cu arma în mână și pe drumul spre camerele de gazare și cuptoarele încinse. Ba mai mult, unii au considerat folosirea termenului de turmă ca o exprimare a obrăzniciei și aroganței unui israelian, care-și permite să critice o atitudine de masă, în fața unei situații fără ieșire. Se pare că nici autorul articolului și nici redacția nu s-au așteptat la asemenea reacții. Doar așa se explică faptul că, pentru a doua oară am fost rugat să mă întorc asupra subiectului și ….să mă explic.Read more…
Germania, care între 1933-1945 a fost dominată și condusă de Partidul Național-Socialist (Muncitoresc!!!), a făcut eforturi deosebite ca după terminarea războiului să eradicheze ideologia promovată de acesta. Primii ani ai perioadei postbelice au fost deosebit de dificili. Nu numai că trebuia refăcută țara distrusă de război, aflată într-un declin economic vertiginos, ci se punea problema de a se confrunta cu trecutul nazist, de a-i sancționa pe vinovați, pe criminalii de război și de a face o cât mai aprofundată „lustrație” a celor care au ocupat locuri în viața politică, culturală, în armată, în diferite structuri ale statului. Cea mai grea sarcină a poporului german a fost de a crește o nouă generație care, conștientă de ceea ce au făcut părinții, să pășească pe calea unei reale democrații.
A trebuit să treacă aproximativ două decenii ca acest proces să înceapă să dea rezultate. Cam din anii 60, Germania occidentală a început să aducă în fața justiției pe criminalii de război, să se întărească partidele politice cu orientare democratică, să dea o nouă direcție generației tinere. Am spus Germania occidentală, deoarece după crearea Republicii Democrate Germane, denazificarea a încetat în est, clasa politică și conducerea statului afirmând că toți criminalii de război se aflau în…vest. Faptul că generații întregi de est-germani au învățat prea puțin despre trecutul nazist, paradoxal a avut consecințe după unificarea Germaniei din 1990. Odată cu libertatea organizării partidelor politice și în fosta RDG, mișcările de extremă dreaptă, care acționau în partea occidentală a țării și-au creat filiale și au devenit vocale în landurile din est. Totuși până în 2014, aceste formațiuni nu au contat prea mult pe eșichierul politic. Condițiile politice puternic modificate din ultimii patru ani au permis însă manifestarea tot mai intensă a curentelor și a mișcărilor extremiste.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
