(New York, NY) 31 octombrie 2021: Organizația Mondială pentru Restituirea Proprietăților Evreiești (WJRO) deplânge moartea celui care a fost Dr. Aurel Vainer, vreme îndelungată preşedinte al Federației Comunităților Evreiești din România.
Gideon Taylor, președintele WJRO și Mark Weitzman, director de operațiuni WJRO, au transmis următorul comunicat: „Odată cu decesul celui care a fost Dr. Aurel Vainer, vreme îndelungată preşedinte al Federației Comunităților Evreiești din România, lumea a pierdut un mare umanist și lider evreu. Ne vom aminti de el ca de un politician respectat, un apărător al memoriei Holocaustului și o lumină călăuzitoare în lupta împotriva antisemitismului și a negării Holocaustului. El a lucrat neobosit pentru a obține dreptate pentru supraviețuitori și pentru familiile celor cărora li s-au luat pe nedrept proprietăţile, în timpul Holocaustului și a consecințelor acestuia.”Read more…
Ca urmare a pandemiei, în SUA au murit până azi 650.000 de oameni, cu 200.000 mai mulți decât numărul victimelor americane din al Doilea Război Mondial, pe toate câmpurile de luptă: Asia, Africa și Europa. Este adevărat că acest atac, această pandemie i-a surprins nepregătiți pe cei responsabili de siguranța publică. Nu știu dacă a existat vreo posibilitate de a se pregăti. Țări mari și competente nu au prevăzut și nu au fost pregătite la invazii militare în istorie. Dacă ne referim la trecutul imediat, Polonia la atacul german de la 1 septembrie 1939, Franța și Anglia la blitz-ul german din 1940, URSS la atacul german, român, maghiar și italian din 22 iunie 1941, SUA la atacul Japoniei asupra portului Pearl Harbor din decembrie 1941. În toate aceste țări populația s-a unit în sprijinul guvernului în apărarea statului. Unii, ca URSS, Anglia și Statele Unite, au reușit, altele, ca Franța, au eșuat. Dar peste tot socotelile politice s-au făcut după război, nu în timpul lui. Autorul articolului practică unul din cele mai vechi “sporturi” – arătatul cu degetul. Aceasta ridică imediat întrebarea: ar fi putut dânsul să prevină această pandemie?Read more…
Trenul spre Samarkand este epopeea unei călătorii, un roman pasibil de a fi așezat în galeria marilor romane rusești, o carte ce spune povestea încercării de a salva cinci sute de copii orfani sau pribegi de la foamete, prin strămutarea lor din Kazan în blândul, însoritul și îndestulatul sud uzbec, la Samarkand. Cinci sute de copii în zdrențe, înfometați și înfrigurați sunt urcați într-un tren care-i va duce cale de 3000 de km, ca Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste să-i salveze de dezastrul care o bântuie. Suntem în anul 1923, la scurt timp după un război devastator și după o revoluție bolșevică aproape neîncheiată încă, după trei ani de secetă accentuată și după o politică a rechiziționării produselor agricole ținute de țăranii ruși drept rezerve, care au declanșat o tragedie inimaginabilă, generalizată în toată țara. Bunicul scriitoarei a fost un astfel de copil, căci dacă nu am ști asta și dacă nu am ști cât de mult s-a documentat scriitoarea în arhivele vremii, am putea crede că totul este o născocire a ei, un tren simbolic ca o arcă a salvării unor vieți, în care ne dăm seama că salvatorii înșiși sunt, la rândul lor, salvați prin demersul lor.Read more…
Fiecare scrisoare se întinde pe patru foi dictando şi e scrisă cu toc şi cerneală. Scrisul caligrafic, corect şi sobru al tatălui ocupă de obicei o pagină întreagă, uneori chiar două, şi reflectă firea sa cumpătată. Adăugirile mamei sunt aşternute cu un scris mai neregulat, oglindind parcă emoţia şi îngrijorarea de care era cuprinsă atunci când se gândea la fiul ei de douăzeci de ani, plecat departe, în vremuri grele. Rândurile scrise – mereu în grabă – de fratele elev seamănă izbitor cu scrisul tatălui (pe care dorea, probabil, să-l imite) dar sunt ceva mai săltăreţe, mai vioaie. Trăsătura dominantă a celor trei scrisori şi a cărţii poştale, umplute până la refuz de rândurile tuturor membrilor de familie, este iubirea fierbinte nutrită pentru fiul şi fratele plecat departe. O afecţiune sinceră şi profundă, exprimată direct, nu numai de mama şi fratele mezin, ci şi de tatăl (un om chibzuit, încercat de soartă, veteran din Primul Război Mondial) care semnează: „tatăl tău iubitor”, „te îmbrăţişează cu dragoste tatăl tău”, „te sărută cu drag tatăl tău”. Din fiecare scrisoare răzbate grija necontenită faţă de fiul aflat departe şi dorinţa de a şti cât mai amănunţit tot ceea ce se petrecea cu el…Read more…
Suntem aproape de sfârșitul acestui an și a devenit un obicei să ne uităm în urmă la felul în care am petrecut timpul care s-a consumat. Îmi propun și vă propun un exercițiu de sinceritate. Haideți să vedem, putem să ne definim? Și dacă da, cum o facem? Cum am putea să ne definim altfel decât prin ceea ce facem sau prin ceea ce avem? Ne cunoaștem oare pe noi înșine? În sprijinul introspecției pe care o propun aduc un chestionar pe care să-l completăm, celebrul chestionar al lui Proust. Răspunsurile lui, pe când avea 20 de ani, au fost publicate și au avut mare succes prin sinceritate și originalitatea expuse de scriitor. Este de fapt un simplu joc de societate, asemănător unui oracol, ca cele pe care le cunoaștem din copilărie. A fost făcut celebru în anii 70 ai secolului trecut de revista Vanity Fair care a început atunci să aplice acest chestionar celebrităților intervievate în paginile sale. Read more…
Steven Michael Fulop[1] (născut la 28 februarie 1977) este cel de-al 49-lea primar al orașului Jersey City, New Jersey. Înainte de a deveni primar, timp de opt ani a fost membru în consiliul municipal, din partea Partidului Democrat. În prezent este la al treilea mandat, obţinut în 2021. La alegerile anterioare (2017) obţinuse o majoritate fără precedent, 78%. Steven Fulop s-a născut în Edison, New Jersey, din părinți evrei – Carmen Kohn și Arthur Fulop, ambii originari din România. Tatăl său, născut la 29 aprilie 1946 la Târgu Mureș, a crescut în Israel și a fost lunetist în Brigada Golani în timpul Războiului de Șase Zile. Ştiind că părinţii primarului din Jersey Citiy, născuţi în Transilvania, sunt descendenţii unor supravieţuitori ai Holocaustului, mi-am propus să caut informaţii despre ei şi părinţii lor (bunicii actualului primar) în cele mai importante baze de date de profil. Cercetând arhivele din Bad Arolsen şi Yad Vashem, precum şi Family Search, am aflat că bunicii din partea tatălui (părinţii lui Arthur Fülöp) au fost Elisabeta – născută la 7 mai 1921, la Luduş, şi Bentsi, născut în 18 august 1921, la Lăscud. Ei nu au fost deportaţi, întrucât Luduşul se afla în Ardealul de Sud, însă au suferit persecuţiile antievreieşti din România. Familia mamei (Carmen Fulop, era născută Kohn) a împărtăşit soarta evreimii din Ardealul de Nord. Read more…
Adesea mă mir ce fel de persoane sunt cei conduc popoarele. Mulți lideri de state din trecutul apropiat sau îndepărtat sufereau de boli psihiatrice, sau erau “numai” tirani ticăloși, sau și una și alta. Considerând că genialitatea este uneori la un pas de nebunie, nu este de mirare că unii sunt considerați “genii ale infernului”. Așa a fost Hitler care a cauzat direct sau indirect moartea a peste 60 de milioane de oameni, sau Stalin care a lichidat 20 de milioane din propriul său popor. Pe de altă parte, genialitatea aflată la limita bolilor psihice a făcut din Churchill un erou al celui de-al Doilea Război Mondial. cTirania se caracterizează prin acapararea puterii absolute și subjugarea și exploatarea cruntă a propriului popor, sau al altor popoare. Adeseori puterea este obținută prin mijloace brutale, mârșăvii și crime. Tiranii nu respectă legile și nu sunt luați la răspundere pentru încălcarea legilor și a constituției statului respectiv. Mulți dintre ei au / aveau probabil și boli sau tulburări psihice, cum au fost de exemplu Hitler și Stalin. Este greu de stabilit unde este limita dintre ticăloșie și nebunie, dar asemenea criminalilor de rând, sociopaților și psihopaților, tiranii sunt și ei manipulativi, conștienți de relele pe care le fac și sunt responsabili pentru crimele pe care le săvârșesc. Foarte frecvent, tirania se asociază cu un caracter narcisist.Read more…
Zilele trecute am văzut pe Netflix filmul Munich: The Edge of War al regizorului german Christian Schowochow după cartea autorului britanic Robert Harris. E un film de spionaj care se petrece la München în 1938. A fost anul când prim-ministrul Marii Britanii, Neville Chamberlain, și președintele Republicii Franceze, Edmond Daladier, au semnat cu Hitler și Mussolini pactul de la München, prin care au cedat Cehoslovacia puterilor Axei. Mai bine zis i-au satisfăcut conducătorului Germaniei naziste, Adolf Hitler, poftele de extindere, în speranța de a salva Europa de la un nou măcel. Marile puteri au jertfit o țară democratică, cu tradiții culturale, cu o industrie dezvoltată, care i-a dat omenirii pe Kafka, Hašek, Smetana, Dvořak. Ulterior prim-ministrul Marii Britanii a susținut că prin acordul de la München a câștigat timp în vederea pregătirii țării sale pentru războiul care a urmat la un an după semnarea tratatului. ntru a apăra minoritatea rusă din Donbass, parte integrală a Ucrainei. În 1938, evenimentele au început cu cedarea Regiunii Sudete, unde trăia populația germană din Cehoslovacia, și a continuat curând după aceea cu ocuparea întregii țări. Crimeea a fost anexată Rusiei încă în 2014, ca rezultat al unei acțiuni militare a armatei ruse, iar acum Donbass e noua zonă de dispută dintre armata ucraineană și naționaliștii ruși sprijiniți de Moscova. Asemănarea între cele două situații e evidentă. Pactul de la Geneva, Paris sau oriunde va fi încheiat, va fi oare un nou pact München, varianta 2022?Read more…
Am crezut toată viaţa că dacă ai ceva de spus sau dacă crezi într-o idee, dacă eşti convins că ai dreptate, atunci trebuie să acţionezi. E adevărat că o fac destul derar rar şi nu obţin întotdeauna rezultate. Totuşi, demersul meu legat de propunerea Primăriei Cluj de a atribui unei străzi din oraş numele lui Nicolae Paulescu a avut rezultate. După cum arătam în comentariul postat la articolul: “Numele celebrului campion Farkas Paneth e mult mai potrivit pentru o stradă din Cluj decât cel al savantului fascist Nicolae Paulescu”, am adresat primarului Clujului următoarele rânduri:
Onorate Dle Primar Emil Boc,
În 2014 dvs, Dle Primar, declaraţi la inaugurarea Monumentului Memorial al Evreilor Deportaţi din Cluj: Never again!Read more…
Zilele trecute am fost la Tel Aviv, la o expoziție de pictură a unui vechi prieten. Ne cunoaștem de vreo 20 de ani, de la cantina spitalului Hadassah. ei. Ițhak își aducea mandolina și cântam împreună. Din păcate după ce am ieșit cu toții la pensie, ne-am răzlețit, unii nu mai sunt în viață. Doar pe Leni o mai văd uneori. Figura cea mai interesantă era Danny. A lucrat întâi la cardiologie, apoi la nefrologie, dar se ocupa de multe alte lucruri și întotdeauna avea ceva de povestit.Read more…
Niciodată nu mi-aş fi imaginat că ceea ce am citit în cărţi şi am văzut în filmele despre război le-aş fi putut vedea aievea, în zilele acestea, cât am fost voluntar în Tabăra pentru Refugiați Siret și într-o sală de sport a unei școli, special amenajată pentru a primi refugiați. Nu mi-aş fi putut închipui că voi ajunge să trăiesc eu zile în șir în care să aud vorbindu-se de război și să văd copii, vârstnici, bărbați și femei fugind din calea lui. conduceau spre corturile amenajate în tabără pentru a se odihni și ulterior pentru a-i amprenta și fotografia. Prima mea zi de voluntariat a fost de 20 ore, iar după o zi de odihnă am revenit în tabăra pentru refugiați Siret pentru încă o tură de noapte de 12 ore. * copii, dar mai apar între ei si câtiva bărbaţi. Ei au reuşit să treacă frontiera. Cei mai mulţi poposesc în gară doar câteva ore, unii trebuie cazaţi peste noapte, dar aproape toţi îşi continuă călătoria către Budapesta şi de acolo mai departe… Nu se ştie încotro.Read more…
Serbarea de Purim 2022 a coincis cu deschiderea Centrului Cultural Evreiesc din Cluj, materializându-se astfel o veche dorință a evreimii clujene. Centrul va fi parte integrantă a Complexului Comunitar Evreiesc din Cluj, str. Horea nr. 21-23, care va concentra la aceeași locație toate activitățile comunitare (cult mozaic, cultură, administrație, servicii sociale, restaurant ritual etc. ). Crearea acestui complex era o necesitate, fiind un pas important pentru supraviețuirea (micii) comunități evreiești din Cluj. domenii. În aceeași perioadă s-au înființat instituții culturale evreiești: orchestra Goldmark (care a activat între 1934-1942), teatrul evreiesc Concordia (1940-1944), asociația medicilor Paul Ehrlich; de asemenea funcționau importante edituri (Fraternitas, Kadima). Aceste instituții organizau frecvent concerte, spectacole, conferințe, comunicări științifice, lansări de carte etc., la care participa un numeros public. adăpostească instituțiile și manifestările culturale evreiești. Războiul, Holocaustul şi comunismul nu au fost prielnice pentru înfiinţarea acestei instituţii care avea să se realizeze după aproape 90 de ani.Read more…
Aniversarea din acest an se desfăşoară sub genericul Buchenwald şi Holocaustul, pentru a vedea în ce măsură a fost părtaş lagărul de pe Ettersberg, la uciderea celor şase milioane de evrei. În lagărul de la Buchenwald, de la înfiinţare şi până la eliberare, au fost închişi 266.000 de deţinuţi, din care circa 56.000 şi-au pierdut viaţa. Dacă toţi decedaţii ar fi fost evrei, ponderea lor ar fi fost mică, aproape neglijabilă, comparativ cu cele şase milioane de suflete pierite în Holocaust. Privind lucrurile strict statistic, s-ar părea că lagărului de la Buchenwald nu i se poate reproşa prea mult… Atâta doar că realitatea trebuie analizată sub toate apectele ei. În toamna anului 1937, regimul nazist înfiinţa lagărul de la Buchenwald, ca loc de detenţie pentru germani, mai exact pentru comuniştii, social-democraţii şi antifasciştii germani. Dintru început regimul ştia foarte bine că aici urmau să ajungă şi elementele asociale şi stigmatizate, cu precădere evrei. Şi lucrurile s-au petrecut întocmai. Primul transport de evrei a fost adus în 1938, fiind urmatde multe altele, tot mai numeroase. În scurt timp, evreii din toate ţările ocupate de cizma nemţească au fost deportaţi în lagărele naziste, deci şi la Buchenwald. Chiar dacă Buchenwaldul nu fusese proiectat să fie o fabrică a morţii, comandamentul lagărului – atunci când considera de cuviinţă – putea recurge la crime în masă. Comandamentul SS de la Buchenwald nu diferea cu nimic de cele de la Auschwitz, Majdanek sau alte lagăre, îndeplinindu-şi întocmai sarcinile trasate. Dacă regimul nazist ar fi ordonat ca şi în acest lagăr să fie înfiinţate camere de gazare şi să înceapă exterminarea în masă, comandamentul SS ar fi îndeplinit acest ordin fără şovăire. În acest caz nu am fi vorbit de cincizeci, ci de cinci sute de mii de victime! Şase milioane, şase sute de mii sau doar şase mii de morţi sunt doar nişte numere, nişte date statistice seci care nu reflectă realitatea istorică. Pentru a o înţelege avem nevoie de mărturiile supravieţuitorilor. Deşi scena tragediei era aceeaşi, calvarul fiecărui supravieţuitor a fost unic. Iată câteva date din Holocaustul meu…Read more…
Într-un timp îmi venise ideea să colecționez toate camerele de hotel în care am locuit. Ca un album-jurnal în care să notez impresii legate de mobilier, senzații și, mai ales, priveliști. Nu m-am ținut de promisiune. Din ea mi-au rămas doar câteva fotografii prost încadrate risipite prin calculator. pomii, roșiile și tufele de rozmarin. Iar seara bea un pahar de vin alb și rece pe terasa din spate, ascultând un radio în surdină.Read more…
Înaintea promulgării legilor rasiale din 1938, câteva sute de evrei erau simpatizanți ai fascismului italian. Membri ai rezistenței evreiești din Palestina mandatară se antrenau în Italia, punând bazele marinei militare evreiești. Sprijinind sionismul, Mussolini spera să obțină influență în Orientul Mijlociu în locul britanicilor. În favoarea italienilor trebuie menționat faptul că până în 1943, când Italia a fost ocupată de Germania, evreii nu purtau steaua galbenă și nu au fost deportări masive. Dacă papa Pius al XI-lea a condamnat antisemitismul, urmașul său, Pius al XII-lea (1939 – 1958) a fost o personalitate controversată, care se pare că nu a făcut nimic sau prea puțin ca să condamne Holocaustul și să salveze evrei. Deportările masive de evrei au început în 1943 sub comanda germanilor și cu cooperarea fasciștilor italieni. Spre deosebire de atitudinea dușmănoasă și chiar criminală a multor ucraineni, lituanieni, unguri, etc., mulți italieni au ascuns evrei, sau i-au ajutat să fugă. Și totuși, mulți au terminat la Auschwitz.Read more…
Realitatea deprimantă care ne-a întâmpinat când am ajuns la Bătarci a avut un efect profund demoralizator. Nu înțelegeam cum au putut să trăiască și să lucreze în asemenea condiții medicul sau medicii pe care i-am înlocuit. Nu ne-am putut imagina că există diferențe atât de mari între viața urbană și ceea ce am găsit aici, în această comună, în anul 1972. În afară de curent electric, părea că nimic nu s-a schimbat și nu a progresat în ultimii 20 de ani. Diferența enormă între comuna Berveni, unde locuiau părinții Iuliei, și comuna noastră era inexplicabilă. Știind că nu putem fugi sau părăsi locul nostru de exil, că am fost trimiși aici pentru a oferi serviciile medicale necesare celor 5000 de locuitori din cele patru sate aparținătoare circumscripției noastre, am încercat să găsim o cale, o modalitate de a ne adapta noului mediu de viată și activitate pentru anii următori. Lipsiți de experiența practicii ca medici independenți, am pornit pe drumul unei vieți necunoscute, într-un mediu necunoscut, care în primul moment părea foarte ostil. Activitatea unui medic de circumscripție rurală era foarte diferită de ce am învățat în anii facultății. Pe lângă problemele zilnice de asistență medicală pentru populația celor patru sate, am descoperit că trebuia să facem și vaccinarea populației, controale sanitare la şcoală, să asigurăm aprovizionarea cu medicamente a micii farmacii a circumscripției și să obținem cota de lemne pentru încălzirea clădirii. Read more…
Se cuvine să cinstim supravițuitorii Holocaustului, care după război s-au confruntat cu trauma paralizantă a lagărelor de concentrare sau a batalioanelor de muncă forțată. Reluarea vieții cotidiene a întâmpinat dificultăți deosebite. Majoritatea tinerilor și-au pierdut părinții, frații și rudele mai în etate. Foarte des, principalul susținător al familiei a pierit la muncă forțată sau în deportare. Adolescenți și tineri, neavând încă nicio calificare, au rămas fără susținere famială și financiară. Întorși acasă, își găsiseră casele sau locuințele golite, devastate. Unii nu s-au putut muta niciodată înapoi în fostul domiciliu al familiei, deoarece fusese complet jefuit. Chiar și când se cunoștea persoana care a prădat casa, victimele, aflate sub influența ororilor trăite, nu au raportat înstrăinarea avuțiilor de altădată. Unora li s-au returnat obiectele de valoare încredințate vecinilor, în timp ce alții în mod frecvent au primit răspunsul că „totul au fost luat de ruși”. Cât timp va trebui să mai treacă și oare se va vindeca vreodată distrugerea suferită de sufletul oamenilor?… – se întreaba Ferencz Dóra în memoriile sale scrise și publicate imediat după terminarea războiului. Pentru supraviețuitorii care au plecat direct în țări occidentale, Clujul a încremenit în starea din primăvara anului 1944; ei au păstrat timp de o viață amintirea adunăturii aliniate la marginea străzilor, mulțime care rânjea sfidător ori privea fără urmă de compasiune coloanele evreilor mânați de la ghetoul din cartierul Iris spre vagoanele de marfă. Oamenii de calitate nu au ieșit pe străzi, ci au acordat ajutor în secret, sfidând amenințările autorităților. Evreii care au revenit la Cluj şi au rămas aici s-au dedicat construirii unei societăţi noi şi s-au străduit să se integreze.Read more…
Gherla, 2 iulie 2022, cea de a patra sâmbătă după Rusaliile catolice – Sărbătoarea Sfântului Grigore Iluminatorul. Un număr mare de enoriaşi locali şi de pelerini sosiţi din ţară şi de peste hotare s-au adunat în faţa bisericii armeano-catolice din centru. Ar dori să intre în incinta maiestuosului edificiu care domină oraşul şi se zăreşte din depărtare, vestind gloria de odinioară a Oraşului Armenesc (Armenopolis), dar nu pot trece de vestibul. Prin geamul uşilor ferecate se zăresc în semiîntuneric rândurile de bănci goale. Mulţi se întreabă: „Cum de e închisă biserica? Chiar nu se va oficia Liturghia în sărbătoarea închinată Sfântului Grigore Iluminatorul, creştinătorul poporului armean?” Biserica nu a fost mistuită de flăcări (aşa cum se mai întâmplase de câteva ori în istoria ei triseculară) şi nu mai bântuie nici pandemia. E o zi minunat de senină, dar umbrită de absenţa serviciului divin. Lumea uimită, tristă şi resemnată rosteşte în cor Tatăl Nostru în trei limbi: maghiară, română şi armeană.Read more…
În adolescență am devenit un simpatizant entuziast al ideii sioniste, influențat de impresionantele prelegeri ale rabinului Dr. Menahem Shafran, ținute pentru elevii evrei din liceele românești. Ideile sioniste mi-au fost consolidate prin aderarea la organizația Bethar și prin broșuri ilustrate privind kibuțurile din Eretz Israel. Faptul că port numele lui Theodor Herzl m-a determinat să studiez cu atenție biografia acestui remarcabil reprezentant al poporului în care am văzut lumina zilei. Corespondent al ziarului vienez Neue Freie Presse la Paris, a fost șocat să găsească în patria Revoluției Franceze același antisemitism cu care se familiarizase în Austria. În Franța, ofițerul evreu Alfred Dreyfus fusese acuzat în mod fals de crimă. Aceasta acuzație a produs o explozie de antisemitism în rândul publicului francez. Herzl a declarat în anii următori că Afacerea Dreyfus a făcut din el un sionist…Când mi-am făcut studiile universitare, în anii ‘50 ai secolului trecut, în perioada dictaturii proletariatului, marxism-leninismul era o disciplină obligatorie.Read more…
În textul biblic se regăsesc multe pasaje consacrate femeilor: Eva, Batșeva, Iudit, Rut, Estera, etc., dar și femei fără nume, precum Regina din Saba, despre care textul biblic oferă multe detalii. Legat de Lot, nepotul patriarhului Avraam, textul biblic redă alte trei femei fără nume, denumite soția și cele două fiice ale lui Lot. Subiectul este prezentat în două ”scene”: Scena întâi: Soția lui Lot (Geneza 19:15-26). Creatorul a hotărât să distrugă așezările Sodoma și Gomora împreună cu locuitorii lor, degradați total și fără frică de Dumnezeu. Lot locuia la Sodoma. El a fost salvat de către doi îngeri trimiși de Dumnezeu, care l-au prevenit de iminenta distrugere a celor două așezări. În consecință, Lot cu soția și cele două fiice ale sale au fugit spre Țoar. Doar că, pe drum, soția neascultătoare a încălcat porunca lui Dumnezeu să nu privească înapoi către orașele Sodoma și Gomora, distruse de focul ceresc. Ca urmare ea a transformată într-un stâlp de sare. Textul biblic nu precizează ce fel de sare, însă se presupune că este vorba de clorura de sodiu, NaCl: acțiunea se petrece în zona Mării Moarte, iar ”Marea” este un lac cu o concentrație de sare de 34%[1], iar stâncile dimprejur sunt încrustate cu sare. Această scenă prezintă o lecție importantă: Dumnezeu îi salvează doar pe cei care îl ascultă.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
