Un demers ciudat

Aug 6, 2023By

Pe 3 august, cotidianul israelian Haaretz a publicat un articol al cărui conținut pur și simplu a șocat o parte din cititori, dar mai ales pe evreii din România și cei români din Israel. Dacă este adevărat ce se afirmă (și nu are de ce să nu fie, nu este fake news), ar fi vorba de o schimbare radicală a politicii externe a statului evreu care contravine strădaniilor de a păstra pretutindeni memoria victimelor Holocaustului și dă apă la moară antisemitismului. De asemenea, anihilează munca de multe decenii a istoricilor onești din România, Israel sau Statele Unite, evrei și români, de a conștientiza pentru generațiile tinere existența unui Holocaust românesc. Citez din articol: ”Ministrul de externe (israelian n.n.) Eli Cohen depune eforturi pentru a schimba politica Israelului față de partidul de extremă dreaptă AUR din România care a exprimat poziții antisemite și a negat Holocaustul, aceasta în pofida opiniilor atât ale profesioniștilor din ministerul de Externe, cât și ale celor de la Yad Vashem, institutul israelian oficial care se ocupă de Holocaust”. Articolul descrie exact cine este și ce vrea partidul AUR, cu ”o ideologie de extremă-dreaptă naționalistă”, citează numeroase declarații antisemite și negaționiste ale reprezentanților partidului, care adesea au preamărit liderii fasciști din România și subliniază că ”unii dintre conducătorii AUR sunt afiliați cercurilor fasciste românești”.Read more…

Aug 6, 2023 30 comments

Unde e mai bine să naști: la spital sau acasă?

Aug 24, 2023By

Acest articol este adresat tuturor mamelor potențiale, precum și părinților, bunicilor și soților acestora. Până pe la mijlocul secolului al XIX-lea, toate nașterile aveau loc la domiciliu, cu ajutorul altei femei. În engleza veche, termenul midwife (moașă) însemna femeie care o însoțește pe viitoarea mamă. Cuvântul se folosește până astăzi. Moașa avea și un rol social: ea anunța evenimentul și se ocupa de toate aspectele legate de naștere. Mortalitatea maternă era mare, mai ales din cauza infecțiilor. Importanța igienei nu era cunoscută. Și mortalitatea infantilă era mare, mai ales la nașterile grele, unde ar fi fost nevoie de o intervenție medicală, de exemplu o operație cezariană. Și în zilele noastre unele femei preferă să nască la domiciliu. Acest lucru își are rădăcinile în tradiții, educație și influența familiei și a prietenilor. Dorința de a naște acasă a existat dintotdeauna – femeile indigene din Australia, SUA și Noua Zeelandă preferă să nască acolo unde s-au născut și au crescut strămoșii lor. Recent am văzut un film psihologic bazat pe o problemă controversată: nașterea la domiciliu.Read more…

Aug 24, 2023 35 comments

Mandragora – planta fertilității

Sep 21, 2023By

Mandragora este înconjurată de multe legende, semne și prejudecăți, încă din profundă antichitate și până astăzi. ”Terapia” cu mandragora este menționată și în Biblie ca mijloc de a asigura concepția, utilizat de soțiile lui Iaacov, Lea şi Rahel. Contextul biblic: Ne aflăm la începutul vieţii lui Iaacov, părintele celor 12 triburi. Acesta s-a căsătorit cu două surori, fiicele unchiului său Laban: Lea, cea mare, era cam urâțică, dar fertilă. Preferata lui era mezina, Rahel, frumușică și atrăgătoare, dar stearpă. Relatarea biblică se axează pe conflictul dintre cele două surori, dar și pe diverse schimbări de situație. Suntem în plin sistem patriarhal. Frumusețea femeii era apreciată, dar statutul ei social era definit în primul rând de capacitatea ei de a naște fii – aceasta era chezășia dragostei soțului, pentru că descendența se făcea pe linie paternă. Dar ce se întâmplă când dorința de a procrea este împiedicată de sterilitatea femeii?Read more…

Sep 21, 2023 16 comments

10 octombrie. A patra zi.

Oct 11, 2023By

A mai trecut o noapte și încă o dimineaţă. Ceea ce voi povesti mai jos este una dintre acele întâmplări care fac piele de găină, care îngrozesc cu atât mai mult cu cât sunt anunţate pe fondul refuzului purtătorului de cuvânt de la Hamas de a începe schimbul de prizoniere înaintea opririi oricărei intervenţii armate din partea Israelului. Jurnalista intervievează un bărbat pe nume Vasili la Netivot, unul dintre orașele greu încercate în atacul de acum. Vasili povestește: Sâmbătă la orele 6:30, după ce aude sirenele de alarmă, sună la casa părinţilor săi, pentru a vedea ce se întâmplă. Mama îi spune că tatăl, doctor în vârstă de 69 de ani se pregăteşte să plece la servici; este medic la închisoarea Shikma, în zona industrială din nordul oraşului Ashkelon. Soţia îl roagă să renunţe, dar el pleacă totuși. La ora prânzului, soţia îl caută, dar telefonul nu mai răspunde. Vești de pe drum nu au, nu obișnuiesc să-l sune când conduce. Mai târziu ei intră în legătură cu superiorii tatălui și află că tatăl nu ajunsese la servici. Acelea au fost orele cele mai îngrozitoare ale controlului teroriştilor asupra aşezărilor şi chiar a vehiculelor de pe şosele. Seara, Vasili încearcă să urmeze drumul parcurs de tatăl său dimineaţa, dar şoseaua e închisă, așa că încercarea se amână pe a doua zi, şi atunci… pe marginea drumului spre Ashkelon, Vasili distinge maşina tatălui său ciuruită de gloanţe, o imagine apocaliptică. Se vede că tatăl a fost atacat pe drum de terorişti, dar destinul lui nu îl cunoaște nimeni. Deocamdată este declarat dispărut.Read more…

Oct 11, 2023 30 comments

Umbrele, umbrele

Nov 1, 2023By

Iarăşi mi-am pierdut umbrela. Am fost la o conferinţă şi am aşezat umbrela în pupitrul băncii din faţa mea cu gândul să nu uit s-o scot la plecare… Evident că mi-a ieşit din cap s-o iau din pupitru şi abia după o bună bucată de drum am observat că nu o am. Nu merita să fac cale întoarsă, pentru că nu ploua şi, din fericire, fusese umbrela de rezervă. De ce luasem cu mine umbrela de rezervă (o umbrelă ieftină, de duzină) şi nu pe cea „titulară”? Păi tocmai pentru că nu voiam să pierd superba umbrelă Samsonite, tomato-red, primită cadou de la soţul meu. Abia aşteptam să plouă ca să mă pot făli cu frumoasa mea umbrelă roşie şi aveam grijă de ea ca de ochii din cap. Ştiam, totuşi, din experienţă (şi aveam o experienţă bogată) că după cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, nici umbrela (mea) nu merge de multe ori… punct. O umbrelă a cărei pierdere m-a necăjit mi-o dăruise mătușa mea Irina, din Israel, spunând: „E o umbrelă Knirps. Ai mare grijă de ea!”. Într-o zi ploioasă am plecat la cumpărături şi am uitat-o pe o tarabă de la piaţă. În foarte scurt timp m-am întors după ea (ploua), dar precupeaţa mi-a spus că nu a văzut nicio umbrelă. Era o umbrelă robustă, vişinie, cu un mâner octogonal, descendenta unei serii istorice. Marca Knirps, veche de aproape un secol, a intrat în istorie prin producţia umbrelei rabatabile.Read more…

Nov 1, 2023 6 comments

Oare când își vor schimba vest-europenii și americanii “liberali” atitudinea dușmănoasă față de Israel?

Nov 16, 2023By

Dușmănia vest-europenilor și a americanilor “liberali” față de Israel își are originea dintr-o axiomă musulmană extremistă: Israelul nu va fi recunoscut niciodată că un stat pe harta lumii. Această axiomă este sprijinită în mod direct sau indirect de câteva state musulmane, de ONU cu rezoluțiile sale anti-israeliene (ONU fiind dominată de țările musulmane și de cele din lumea a treia) și bineînțeles de organizațiile teroriste mondiale, în mare majoritate bazate pe Islamul fundamentalist. Să amintesc doar câteva organizații notorii: Hamas, cel care a declanșat actualul războiul cu Israelul, da și al Qaeda, ISIS, Frații Islamiști, Jihadul Islamic, Hezbollah (chiar dacă aceasta nu este universal recunoscută ca o organizație teroristă), cu toate metastazele lor împrăștiate în toată lumea (1,2). Una din organizațiile care fac propagandă agresivă împotriva Israelului este BDS sau Boycott, Divestment and Sanctions (boicotarea Israelului, încetarea investițiilor în Israel și aplicarea de sancțiuni împotriva Israelului), înființată în 2005 de către palestinienii Omar Barghouti și Ramy Shaat, la care au aderat mulți studenți, artiști și muzicieni naivi (de exemplu Roger Waters, co-fondatorul formației Pink Floyd) și, bineînțeles, antisemiții care nu lipsesc nici în Europa, nici în SUA.Read more…

Nov 16, 2023 29 comments

„Chiar dacă câștigi, pierzi” – spune prof. Dajani

Dec 7, 2023By

Recent am avut ocazia să întâlnesc un palestinian deosebit și un om deosebit, prof. Mohammed Dajani Daoudi.  La început am avut unele dubii dacă să merg la conferința lui: un palestinian?  Și încă pe timp de război?  Mi s-ar putea reproșa că am legături cu inamicul??  Dar cum „inamicul” este un pacifist în vârstă de 77 de ani și ce am citit despre el pe internet mi-a stârnit interesul, mă bucur că am hotărât totuși să merg. În fața publicului a apărut un domn distins, cu voce molcomă, și întâi de toate s-a prezentat.  Aparține uneia din vechile familii ale Ierusalimului – numele de Daoudi (adică „al lui David”) l-au primit strămoșii lui în urmă cu 500 de ani de la sultanul Suleiman Magnificul, pentru că în grija lor se afla mormântul regelui David de pe Muntele Sion.  Familia a trăit în Ierusalimul de Est, sub dominație otomană, apoi britanică, apoi iordaniană. Mohammed a studiat la Universitatea Americană din Beirut.  Între timp a aderat la organizația de eliberare a Palestinei Fatah și a făcut chiar pregătire militară – poate că altul în locul lui ar fi devenit terorist.  Ca membru în Fatah, în 1975 a fost expulzat din Liban și nu a fost primit nici în Israel, nici în Iordania, așa că a plecat să-și continue studiile în SUA, în științe politice.  Și acolo s-a produs miracolul: trăind într-o societate liberă, democratică, fără influența zilnică a propagandei, și-a dat seama că soluția conflictului Israelo-Palestinian trebuie să fie una pașnică, bazată pe înțelegere și respect reciproc. Read more…

Dec 7, 2023 41 comments

Absenţa zurgălăilor

Dec 28, 2023By

În prag de Crăciun şi la doar o săptămână de cumpăna dintre ani, trec prin oraşul în care alternează întru nesiguranţă şi confuzie (soră cu vremurile actuale) cerul mohorât şi tăişul gerului, cu izbucniri primăvăratice sau averse de ninsoare viscolită. Oraşul e iluminat din belşug. O roată mare cu scrâncioburi de sezon e instalată în proximitatea statuii lui Matei Corvin şi jur împrejur sunt înşirate căsuţele târgului de Crăciun. E forfotă în oraş, toată lumea se grăbeşte să ajungă cu bine la limanul sărbătorilor, dar parcă – să fie doar impresia mea? – lipseşte surâsul de pe chipul şi sclipirea din privirea trecătorilor care, în acest răstimp „magic” (un cuvânt demonetizat de toate reclamele în care apare obligatoriu), în preajma bradului împodobit şi în sunetul colindelor, redevin copii. Din când în când, în larma oraşului ticsit de maşini nerăbdătoare care circulă în coloane, cu cerul brăzdat de avioane (parcă mai dese acum, de sărbători) este spartă de câte o petardă detonată, îndeobşte de adolescenţii rebeli. Se spune că zgomotele alungă duhurile rele din nopţile lungi de iarnă, dar pentru asta nu e nevoie de petarde belicoase, e de-ajuns să pocneşti din bici şi să suni din zurgălăi, cum te îndeamnă Pluguşorul: „Mânaţi, măi, şi sunaţi din zurgălăi”!Read more…

Dec 28, 2023 15 comments

Obsesie sau coincidență?

Jan 11, 2024By

Așa cum omul nu caută necazuri cu lumânarea (ele vin singure!), jur că nici eu nu am devenit un vânător de exemple crase de dezinformare care în marea lor parte frizează absurdul. Dar, grație unui cunoscut, din cei care primesc regulat elucubrațiile mele în scris, am urmărit timp de 74 (!) minute, cu răbdare (și fără calmante) o ”conferință” a unui domn, profesor la Facultatea de Științe Sociale a Universității Lucian Blaga din Sibiu, prezentată pe canalul TV Global News. Conferențiarul Corvin Lupu – se pare o figură cunoscută în anumite cercuri ale presei, pentru că în timpul celor 74 minute domnia sa face trimiteri la mai multe conferințe prezentate de el în trecutul apropiat. ”Chestiunea evreiască din România și Proiectul Israel în România” m-a atras și am decis că nimic nu mă va împiedica să ascult o prelegere cu un subiect atât de apropiat de propria mea existență și istorie, și chiar de preocupările mele în acești ani de pensie. Și acum explicația titlului acestui articol: nu este o obsesie, pentru că eu nu caut pete în soare. Și da, este o coincidență, pentru că prezentarea domnului de care aminteam pare a veni ca o continuare firească a articolului publicat de mine în revista ediţia precedentă a revistei Baabel Read more…

Jan 11, 2024 14 comments

Duminica tristă

Feb 22, 2024By

În periplul nostru european de 5.300 km din toamna lui 2022, fiul meu și cu mine ne-am petrecut orele de călătorie ascultând muzica pregătită de el pe un playlist alcătuit cu multă atenție și grijă. Fiind un exeget al mai multor curente muzicale, exegeză venită din pasiunea lui excepțională pentru muzică, el a selectat muzica aleasă în funcție de țările și regiunile prin care treceam. Pentru multe din trupele sau soliștii ascultați, Mircea avea pregătite și poveștile lor, care ne-au însoțit audițiile. Așa se face, de exemplu, că ore întregi am ascultat Beatles, în timp ce el conducea foarte bine și îmi livra fel de fel de detalii despre cum luaseră naștere melodiile lor. M-am scăldat în muzica lor pe care o iubesc de zeci de ani la fel de mult, prețuindu-i la fel de intens ca întotdeauna, dar muzica Beatles-ilor a fost un bonus, fiindcă prin Marea Britanie nu am trecut. Pentru cei care locuiesc aproape de granița maghiară, toate ieșirile în Occident trec prin Ungaria, astfel că Mircea pregătise muzică și povești interesante de aici. Am discutat îndelung despre fenomenul ciudat apărut aici după Primul Război Mondial și accentuat cu ocazia crizelor economice din anii interbelici. După Marele Război, Ungaria a fost cuprinsă de un soi de ciudățenie, o epidemie de depresie și sindrom post-traumatic care a condus la un număr foarte mare de sinucideri. Budapesta, încântătoarea capitală a țării, a ajuns să fie supranumită ”orașul sinucigașilor”, atât de mulți oameni alegeau să-și curme viața aruncându-se în apele Dunării. La un moment dat s-au instituit chiar patrule – ambarcațiuni care vegheau pe sub poduri ca să-i salveze pe sărmanii disperați care alegeau să-și pună astfel capăt zilelor. Vina pentru aceste gesturi extreme o purta nu numai atmosfera de după război, ci și o melodie extrem de tristă, difuzată frecvent, scria presa vremii. Este cântecul Szomoru vasárnap sau Gloomy Sunday (Duminica tristă), compus de pianistul maghiar Rezső Seress…Read more…

Feb 22, 2024 14 comments

Valiză sau buştean, măcar până la crăpatul zorilor

Feb 22, 2024By

Cred că Moş Ene este unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi, chiar dacă nu se arată niciodată la faţă. Uneori vine tiptil, alteori brusc şi câteodată (parcă tot mai des, în ceea ce mă priveşte) se lasă aşteptat. Stau cu pleoapele închise, ca să-mi poată aşterne cât mai temeinic somnul pe gene, dar după o vreme mă satur şi privesc tavanul dormitorului luminat intermitent de farurile maşinilor care trec pe stradă. După o vreme şi farurile se răresc şi atunci, vrând-nevrând, ochii mi se fixează pe imaginea cadranului ceasului digital, proiectată pe tavan. Secundele trec, orele se târăsc şi eu sunt blocată aşteptând îndărătnică somnul izbăvitor care se încăpăţânează să nu se arate până la crăpatul zorilor… Uneori adorm către dimineaţă, dar sunt trezită curând de soneria nemiloasă a deşteptătorului, pentru că începe o nouă zi de muncă. Am acumulat ceva experienţă în lupta împotriva insomniei. Am început cu numărătoarea oilor, dar am ajuns la cifre mari şi nu am adormit, apoi am aplicat metoda tatălui meu, aceea de a mă gândi la cele mai plăcute momente din viaţa mea, ba apelam şi la reamintirea unor întâmplări comice şi râdeam de una singură, dar nici gând să adorm. Adevărul e că în nopţile de nesomn ajungeam – inevitabil – la inventarierea problemelor care mă frământau, developând, una câte una, toate temerile care mă bântuiau…Read more…

Feb 22, 2024 10 comments

Vă aduceți aminte de Amalec?

Mar 7, 2024By

În Exodul 17, capitol întitulat ”Înfrângerea lui Amalec”, este consemnat că israeliții, proaspăt evadați din Egipt, sunt atacați prin surprindere de Amalec și de banda sa la Refidim. Moise îi ordonă locțiitorului său militar, Iosua[1], să ia o trupă de elită pe care să-i conducă în luptă. Și de această dată toiagul Său ținut în mână de Moise face minuni: israeliții ies victorioși. Este prima bătăile în deșert, amaleciții fiind primii dușmani de moarte ai israeliților. Ca urmare a acestui atac mișelesc, un blestem divin a fost pus asupra lui Amalec și a descendenților săi, Dumnezeu promițând că va șterge complet amintirea lui Amalec de pe pământ și că va duce un război etern contra sa din generație în generație (Exodul 17:14, 16; Deuteronom 25:17–19; etc.). Textul biblic ”raportează” că abia în vremea regelui Ezechia[2] (716–686 î.Hr.) israeliții i-au înfrânt pe ultimii amaleciți din regatul Iudeea. Să fi fost chiar așa, amaleciții să fi fost stârpiți în totalitate? Răspunsul ar fi: desigur, în textul biblic există și inexactități, au mai existat amaleciți și după această dată.Read more…

Mar 7, 2024 5 comments

No comment, adică fără comentarii

Mar 21, 2024By

M-am născut sub stigma fricii. Tătucul Stalin s-a prăpădit când împlineam trei săptămâni. Când s-a născut mama mea, Stalin tocmai ajunsese la putere. Deci umbra despotului întuneca pământul chiar înaintea nașterii mele, dar, ce-i drept, peste România ea s-a întins doar după înfrângerea Germaniei naziste, odată cu împărțirea Europei în 1945. Teroarea stalinistă, executată de Beria în România, nu a încetat odată cu îmbălsămarea lui Iosip Vissarionovici. Prieteni de-ai părinților dispăreau peste noapte. În această ceață a temerilor și a bănuielilor, părinții au încercat să ne crească încrezători și temerari. Acasă se vorbea în șoaptă despre orice fel de nemulțumiri. Mai mult, locuiam în comun cu familia unui ofițer de securitate. Mă întreb cum a reușit mama, care la doi ani după venirea mea pe lume a divorțat, rămânând pentru o vreme singură cu mine și lucrând în același timp, să-și păstreze încrederea în omenire și să mi-o insufle și mie. Da, mama era un fel de eroină modernă. M-a instruit să nu povestesc în afara casei ceea ce se spunea sau se gândea. Trăiam, cum mulți o știu, o viață dublă. Ce povară pentru sufletul curat al unui copil, căruia i se spune că nu e bine să minți, că cinstea e un lucru valoros! Cum prelucrezi dubla injoncțiune?Read more…

Mar 21, 2024 31 comments

În culisele Recviemului lui Mozart

Apr 18, 2024By

De când mă știu am trăit într-o familie de mari amatori de muzică.  Am povestit deja despre scurta carieră de critic muzical a tatălui meu, precum și despre un concert la care a participat fiica mea. Între timp și nepoțica mea cântă cu mare entuziasm într-un cor de copii.  Despre soțul meu am scris mai puțin, am publicat doar o poză de la un concert ținut prin anii 1980 la kibuțul Hazorea, unde el acompania la pian pe un violonist local, dar au fost și multe altele. https://baabel.ro/2023/02/amintiri-din-kibutul-hazorea/   În 1997, când soțul meu a organizat la Ierusalim un congres internațional despre microbiologia apelor sărate, a pus la cale și o serată culturală sui-generis: printre participanți a mai găsit câțiva artiști amatori (vioară, violă și clarinet) și împreună au dat un concert de muzică de cameră pentru participanții la congres.  Dar cu câțiva ani mai târziu a abandonat pianul.  Ce păcat! Într-una din zile am avut împreună o discuție destul de neobișnuită despre muzică.  El era tolănit într-un fotoliu, eu călcam și la radio se cânta Recviemul lui Mozart.  Am ascultat amândoi în tăcere, vrăjiți, până la capăt.  Cu ochii minții revedeam splendoarea art nouveau a sălii Smetana din Praga.Read more…

Apr 18, 2024 11 comments

Mai bine mai târziu decât niciodată

May 2, 2024By

Ideea de a scrie despre subiectul acesta mi-a venit cu totul întâmplător, dar imediat s-a transformat în obligație! Am simțit nevoia de a face cunoscută o inițiativă care, sper, nu va trece neobservată acolo unde cei în cauză ar trebui să o prezinte marelui public, și nu numai din România. E vorba de apariția unui manual care-și poate găsi asemănarea – în cel mai bun caz – doar într-o țară ca Germania, iar cititorul va înțelege imediat originea acestei opinii. Este un manual de liceu, pentru clasele XI-XII, scris în românește, publicat în România, dedicat elevilor români și care mi-a parvenit datorită inițiativei unui om deosebit, moldovean, și care își duce existența în urbea copilăriei mele. Nu, nu e primul de acest gen în România și în românește. O căutare pe Google produce o listă de manuale cu acest subiect. Dar cel despre care doresc să scriu este cel mai nou, ediție 2024, și e inutil să menționez în ce atmosferă internațională ne aflăm în aceste zile și cât de greu este să găsești – indiferent în ce limbă – un material obiectiv și nepătat de ura pentru tot ce e evreiesc și Israel. Manualul de numește Istoria evreilor. Holocaustul, și a apărut în editura Didactică și Pedagogică, la începutul acestui an, sub egida Ministerului Educației. Coordonatorul manualului e Alexandru Florian, iar semnatarii sunt: Daniel Boboc, Nicolae Drăgușin, Petre Matei, Florin Petrescu, Gabriel Stan și Măriuca Stanciu. Din momentul când manualul a ajuns pe calculatorul meu și până în această dimineață, am lăsat deoparte toate celelalte îndeletniciri mai mult sau mai puțin urgente și l-am citit de la un capăt la celălalt, fără să mă opresc. Bine am făcut să-i acord importanța cuvenită, și aceasta din două motive.Read more…

May 2, 2024 11 comments

Impresii de lectură ”Trup și suflet”  de Adina Rosenkranz-Herşcovici

May 16, 2024By

Adina Rosenkranz-Herscovici folosește metoda ”manuscrisului găsit”, motiv prezent de pildă în ”Manuscrisele de la Accra” de Coelho, sau ”Manuscrisul de la Saragoza” de Jan Potocki. E un jurnal alcătuit din însemnări de dimensiuni diferite, datate din primele decenii ale secolului trecut. Ele sunt scrise cu talent, la persoana întâia ca o confesiune, sau ca monologuri adresate unui bărbat. Uneori sunt citate și răspunsurile acestuia. E povestea unei iubiri ilicite, a unui amantlâc pasional, dintre o femeie măritată și un bărbat mai tânăr decât ea. Amor început întâmplător, ca atracție fizică irezistibilă, într-o călătorie cu tramvaiul și care va dura nu mai puțin de zece ani, dovedindu-ne, pentru a câta oară? că dragostea se naște mai întâi din pasiunea trupească pentru ca, treptat, să descopere infinite repere și să se transforme în iubire profundă. Ce bine a fost ales titlul! Puritanii să nu se răzvrătească împotriva unui subiect despre infidelitate conjugală, căci să nu uităm ce succes au avut Anna Karenina și Madame Bovary!…Eroina, al cărui nume nu-l vom cunoaște, e o  femeie elegantă și deșteaptă, cu un corp frumos. Read more…

May 16, 2024 4 comments

Memoria Holocaustului la Cluj (partea a doua)

May 30, 2024By

După 1989 au avut loc unele manifestări publice remarcabile pentru memoria Holocaustului. În noiembrie 1991, la biserica romano-catolică Sf. Mihai din centru, în cadrul unui serviciu divin special de doliu, a fost evocată tragedia evreimii clujene din 1944. S-a evidențiat luarea de poziție curajoasă și tranșantă a episcopului romano-catolic de Transilvania (cu sediul la Alba-Iulia), Márton Áron, care la 18 mai 1944 (când ghetoul funcționa deja) a atenționat guvernul și conducerea maghiară de responsabilitatea pe care o au pentru viața miilor de evrei, cetățeni ai Ungariei și locuitori ai Transilvaniei de Nord. Discursul, difuzat prin megafoane, a fost ascultat de numeroșii enoriași adunați în fața bisericii. Încă de la coborârea din amvon, episcopul a fost amenințat și curând a fost declarat persona non grata, interzicându-i-se accesul pe teritoriu ungar. A făcut și intervenții în scris pe aceeași temă către autoritățile responsabile. Ca recunoaștere a curajului său, în anul 2000 a fost declarat „Drept între Popoare” de către Yad Vashem în Israel. Pentru a-i cinsti memoria, în 2009 i s-a ridicat un frumos monument la intrarea principală a bisericii. Amintesc tot aici de numele pastorului evanghelic Járosi Andor care, în timpurile grele, a asigurat protecție unor persoane și familii evreiești. A murit tragic în 1944, într-un lagăr de prizonieri din fosta URSS. Împreună cu soția sa a fost declarat „Drept între Popoare” în 1999, iar în 2012 i s-a amplasat o placă comemorativă în curtea Bisericii evanghelice de pe Bd. Eroilor.Read more…

May 30, 2024 5 comments

Zoomuzicologie

Jun 27, 2024By

Zoomuzicologia studiază aspectele muzicale ale sunetelor produse de animale și rolul lor în comunicare. Înainte de a intra în esența problemei voi încerca să răspund la două întrebări. Una este, de ce Goodie, câinele prietenului meu Eddy Barash, scotea niște sunete speciale atunci când îi cântam Happy Birthday to You – și numai atunci. A doua întrebare este de ce câinii urlă ca lupii atunci când aud sirena ambulanței. Răspunsul la prima întrebare este că probabil îi place cântecul… Dar s-a constatat că în general câinii preferă Cele patru anotimpuri de Vivaldi. Câinii aud mai bine decât noi tonurile înalte. În general, muzica nu prea gălăgioasă îi liniștește. În schimb zgomotele puternice îi irită și la auzul lor, câinii urlă la fel ca strămoșii lor, lupii, parcă încercând să “alunge” ambulanța. La fel pot reacționa la sunetul claxoanelor, al sirenelor, la zgomotul aspiratoarelor, la alarmele mașinilor, la tunete și la focuri de artificii. Este un instinct, la fel cu cel de a-și aduna odraslele și a le apăra. Câinii îi apără pe stăpânii lor atunci când simt că aceștia sunt în pericol.Read more…

Jun 27, 2024 13 comments

Mama ei de viață!

Jul 11, 2024By

Duminică, de la 7.30 până la 11 noaptea în sala de operații, un caz după altul, fără pauze, că doar suntem într-un spital particular. Luni și marți la fel. Marți noaptea. Ajunsă acasă pe la miezul nopții, timpul rămas până a doua zi se împarte între duș, o îmbucătură și încercarea de a adormi, o treabă foarte grea – oboseala, tensiunea, gândul la ziua de mâine, toate alungă somnul binefăcător. Dar omul trebuie să-și câștige pâinea, nu are încotro… Miercuri, ora 7.30. Două cazuri, doi copii, unul după altul. Inducția anesteziei generale, operația care ține cam trei sferturi de oră, transferul spre camera de trezire și fuga înapoi spre sala de operații. În sală e frig, cam 15o, ca să prevină transpirația operatorului. Ferească Cel de Sus să cadă picături de sudoare (nesterile!) de pe fruntea chirurgului în plaga operatorie. Dar ea măsoară 1.55 și cântărește 45 Kg și frigul o pătrunde peste tot-. Ora 10.00. Următorul pacient e o fetiță de 3 ani și jumătate, strabism bilateral, o intervenție de vreo oră. Totul se desfășoară normal, doar că e frig. Ea cere o pătură și din când în când moțăie, oboseala și frigul concurează, cine o s-o adoarmă mai repede. Răcnetul oftalmologului o trezește: sângele copilului e negru! Senzorul de pe degetul micuței paciente a căzut pe podea.Read more…

Jul 11, 2024 34 comments

Un igen pentru mai târziu. Poveste maghiară în doi timpi

Jul 25, 2024By

Mătușa mea s-a născut demult, pe vremea când Timișoara se numea încă Temesvar și era parte din Imperiu. Toate schimbările care au intervenit de-a lungul veacului au surprins-o, nu s-a prea putut adapta la ele. Cel mai greu i-a fost cu schimbarea limbii. Limba ei maternă era maghiara și omul nu-și schimbă chiar atât de ușor limba maternă. După ce foștii vecini s-au mutat și au venit vecini noi, a fost nevoită să învețe și românește. Maghiara o vorbea mai mult în casă, cu unchiul. După ce unchiul s-a prăpădit, a rămas orfană de maghiară. A încercat cu noi, dar ne era rușine. Toți colegii vorbeau românește la școală și mie îmi era jenă de e-ul meu deschis și de o-ul spre u care suna comic. Și atunci mătușa a făcut ceva deosebit, și-a luat un câine. Animalele, pe lângă alte calități, au și această caracteristică: te ascultă în orice limbă le-ai vorbi. Și uite așa, timp de opt ani, mătușa mea și Bobby au conversat cât se poate de amical în limba maghiară. Au trecut anii. Aș vrea să vorbesc ungurește, dar nu mai am cu cine. Mi-e rușine de rușinea mea de atunci. Read more…

Jul 25, 2024 7 comments