În urmă cu douăzeci, ba chiar douăzeci și cinci de ani, aveam într-un cătun din Munții Pădurea Craiului o cabană mititică, o casă de vacanță din lemn pe care o frecventam la sfârșit de săptămână pe timpul verii și unde petreceam vacanțe de câte o săptămână, de obicei în luna august. Ni se alăturau familii de prieteni cu copiii lor, de multe ori veniți din alte orașe, acesta fiind prilejul anual de a ne revedea și de a ne reconecta. Asta a ținut până când copiii noștri au fost suficient de mici ca aceste ieșiri să le facă plăcere; mai apoi, devenind adolescenți au preferat să viziteze cabana împreună cu ”găștile” lor de prieteni, noi părinții devenind dintr-o dată nefolositori, ba chiar dăunători. Glumesc desigur! Cabana noastră nu era mare, dar avea tot ceea ce era necesar, chiar și o băiță cvasi-improvizată dar funcțională și utilă, dar mai presus de toate avea o priveliște de poveste și un amplasament excelent, într-o poiană, aproape de o pădure de foioase plină de ciuperci, mure și tufe de zmeur, dintre care adesea ieșeau plimbându-se grațios căprioare sau câte un cerb.Read more…
