Este ciudat că în cei patru ani care au trecut de la ultimele alegeri prezidențiale din SUA, care și atunci a fost o competiție între doi oameni bătrâni, în cele două mari partide nu au apărut persoane mai tinere, capabile, cu programe interesante țintite către numeroasele probleme, mai degrabă interne decât externe, cu care se confruntă Statele Unite. De fapt, precum se afirmă și realitatea o confirmă, alegerile prezidențiale americane sunt câștigate de cei care propun soluții pentru prima categorie. Se pare că americanii sunt mai puțin interesați de ce se întâmplă în lume, decât de ce li se întâmplă lor. Problemele externe îi frământă doar dacă implică mari cheltuieli din buget care ar afecta bunăstarea cetățenilor. Donald Trump este un norocos (nu vreau să-l jignesc, spunând că s-a născut în zodia porcului), dar la fel de norocoasă s-a dovedit întreaga lume. Departe de mine să fiu adepta lui Trump. Nimic nu-mi displace mai mult decât autoritarismul, rasismul și mai ales, lucru deosebit de periculos pentru un lider al celei mai mari puteri din lume, impredictibilitatea lui. Aș putea înșira și alte slăbiciuni care îl fac nepotrivit pentru funcția la care tânjește. Și totuși, când am văzut cum a scăpat ca prin urechile acului de glonțul asasin, dacă eram credincioasă, i-aș fi mulțumit lui Dumnezeu că totuși are grijă de noi, pământenii… Dacă Trump ar fi fost asasinat, nimeni nu ar fi putut convinge opinia publică republicană că nu a fost mâna democraților. S-ar putea spune și că tentativa de asasinat a fost o mare lovitură de PR pentru Trump. Acest lucru s-a văzut la convenția republicană, când el a acceptat candidatura. Pe de altă parte, Biden nu s-a grăbit să ia singura decizie rațională pentru salvarea viitorului partidului său, cu toate că de la începutul campaniei era limpede că are probleme de memorie și chiar de slăbiciune fizică. Read more…
Oameni pe care i-am cunoscut. George Sbârcea – un destin artistic fabulos
Cȃnd m-am căsătorit mama soacră mi-a dăruit o carte în limba maghiară intitulată Szép város Kolozsvár (Oraş frumos e Clujul meu), scrisă de un scriitor-muzicolog şi diplomat romȃn, George Sbȃrcea. În acest artcol din cadrul ciclului “Oameni pe care i-am cunoscut”, mi-am propus să le prezint cititorilor personalitatea complexă şi multilaterală a lui George Sbȃrcea (1914-2005). L-am cunoscut în adolescenţa mea, la mijlocul anilor 1960, cȃnd el locuia în Capitală și venea să ne viziteze la Cluj. Era o cunoştinţă apropiată a părintelui meu care era un bun muzician, membru în orchestra “Goldmark” a medicilor evrei din perioada interbelică. Relaţia cu George Sbȃrcea era legată de dragostea pentru muzică, dar avea și alte aspecte. Îmi aduc aminte de el, ca un domn mai degrabă scund, îmbrăcat pedant, carismatic și cu un umor ieşit din comun. Venea împreună cu prima lui soţie, de etnie maghiară, Anna Bodó, şi cu cele două fiice, Tereza și Cristina. În timpul mesei conversaţia se desfăşura în limba maghiară. Sbȃrcea stăpȃnea limba maghiară la nivel de limbă maternă, dar mai vorbea fluent încă cinci limbi de mare circulaţie. Cu cele două “zȃne”, cum îşi alinta George Sbȃrcea fiicele, discutam romȃneşte. Personalitate multilaterală, a avut numeroase legături cu lumea artistică, muzicală, literară şi politică a epocii sale, printre care îi amintesc pe Louis Armstrong și regizorul egiptean de origine maghiară Széfeddin Sefket Bey.Read more…
Pe scurt despre istoria evreilor din Persia (II)[*]
În anul 1502, pe tronul Persiei a urcat dinastia safavizilor. Aceștia au impus credința șiită în detrimentul religiei majoritare sunite, ceea ce a adus mari dezavantaje pentru supușii evrei. Sub domnia lui Ismail I (1487-1524), ne-musulmanii erau considerați impuri și inferiori, neavând voie să folosească băile publice și să iasă afară când ningea sau ploua, pentru a nu contamina apa. În consecință, evreii au fost împinși spre așa-numitele meserii inferioare, precum curățarea latrinelor, comerțul cu obiecte de ocazie și, curios, activitățile de muzicanți. De atunci statutul evreilor a variat în funcție de capriciile conducătorilor care se succedau frecvent. Abbas I (1571-1629) a introdus unele măsuri care au uşurat situaţia evreilor și a încercat să-i concentreze în capitala sa, Isfahan. A urmat o perioadă de aproape un secol de liniște. În anul 1736, ţara a fost cucerită de sunitul Nadir (1688-1747) care a fondat dinastia afşarizilor, aducând o îmbunătățire a situaţiei evreilor. Se spune că Nadir s-a înțeles foarte bine cu marele rabin al Persiei…Read more…
Păpuşile de odinioară
Unul dintre motivele principale pentru care am ales să poposim la Székesfehérvár a fost Hetedhét Játékmúzeum (Muzeul de jucării „Peste mări şi ţări”), cunoscut și ca „muzeul păpuşilor”. Cred că în fiecare femeie, indiferent de vârstă, sălăşluieşte – chiar dacă bine ascunsă – fetiţa de odinioară, îndrăgostită de păpuşi… Cred că dorinţa de a-mi bucura ochii cu jucării îşi are rădăcinile în acei ani când priveam cu nesaţ jucăriile pe care ştiam că nu le puteam avea, dar asta nu-mi afecta încântarea de a le vedea. Această plăcere, rămasă nealterată de-a lungul deceniilor, m-a determinat ca în scurtul răstimp petrecut la Székesfehérvár să optez fără preget pentru muzeul păpuşilor, în detrimentul Muzeului Încoronării (cu deplinul acord al soţului meu – un împătimit de jucării). Intrăm în frumoasa clădire barocă din centrul oraşului – casa Hiemer-Font-Caraffa – care găzduieşte muzeul păpuşilor. E o zi lucrătoare de mijloc de septembrie, înainte de masă. Elevii sunt la şcoală, adulţii la muncă şi la ora aceea niciun alt vârstnic nu pare dornic să viziteze muzeul păpuşilor, astfel încât suntem singurii privilegiaţi care pătrund în această lume fermecătoare. În încăperile spaţioase de la parter, vitrinele dispuse cronologic prezintă scene de viaţă casnică sau socială. Păpuşile de mărimi diferite întruchipează mămici, domnişoare, fetiţe, băieţei şi chiar taţi, în sufragerie, salon, camera copiilor, bucătărie sau baie, respectiv la băcănie, la modistă sau chiar la spital. Păpuşile, mobilierul, uneltele şi obiectele de decor din micile interioare au o vechime considerabilă: începând din veacul al XVIII-lea şi până în perioada interbelică.Read more…
Pâinea noastră cea de toate zilele… fără gluten
În ultimii ani supermarketul din cartier are tot mai multe produse marcate „fără gluten”. Da, știam că există boala numită celiachie. Bolnavii nu suportă gluten (proteina aflată în boabele de grâu, orz și secară), acesta le produce diverse tulburări gastro-intestinale și nu numai. Dar este o boală genetică, relativ rară (cca 1% din populație), ceea ce nu îndreptățește asemenea cantități de produse. Părea să fie doar o modă, un moft, până când… Adevărul este că și eu sufeream de anumite probleme digestive și mă tot amăgeam că „o să treacă”, dar nu au trecut și într-o bună zi m-am dus la un specialist. El m-a consultat, a cerut o serie de analize, dar până una-alta mi-a propus să încerc timp de o săptămână un regim fără gluten. – Cum?? Să renunț la pâine?? Să nu mai vorbim de prăjituri, paste făinoase… Ce o să mănânc?? – Rondele de orez, mi-a răspuns specialistul imperturbabil. Mi-am luat inima-n dinți și am încercat. Analizele au ieșit perfect, nu am celiachie, și totuși continui să mănânc fără gluten și mă simt incomparabil mai bine. Între timp, printre cunoștințele mele am descoperit deja patru persoane care au trecut prin experiențe asemănătoare și țin regim fără gluten.Read more…
Escaladarea continuă
Logica răzbunării violențelor este o cutumă de bază a Orientului Mijlociu. Partea care lasă o acțiune agresivă îndreptată împotriva sa nepedepsită, nu este demnă de a trăi. Indiferent de ce propagă papagalicește mass media progresistă mainstream referitor la reținere sau proporționalitate, Israelul trebuia să reacționeze la cel de-al doilea atac dur al Iranului cu circa 200 de rachete balistice, care a produs daune destul de semnificative. În zorii zilei de azi, 26 octombrie, aviația israeliană a atacat cca 20 de obiective strict militare din Iran, în două valuri consecutive, grupate în jurul Teheranului și al altor două orașe cu importanță strategic-militară: Isfahan și Kermanshah. La început reacțiile iraniene au fost de ironie la adresa volumului și nereușitei „atacului sionist”, dar spre dimineață agenția Irna a recunoscut că s-au produs daune la câteva obiective militare și că doi ofițeri ai Gărzilor Revoluționare și-au pierdut viața în cursul agresiunii. Atacul militar reușit al Israelului, limitat doar la obiective militare conferă o șansă unei viitoare deescaladări și coexistențe tensionate, dar nebeligerante cu regimul teocratic de la Teheran. Neatacarea țintelor nucleare sau de exploatare a petrolului din Iran denotă prudența strategică israeliană. Netanyahu știe că Israelul nu are resurse suficiente de a lupta masiv și simultan pe mai multe fronturi.Read more…
Votul meu pentru preşedintele României
Duminică, 24 noiembrie, mă duc la vot în primul tur al scrutinului prezidenţial. Cum voi vota? Din start sunt împotriva unui viitor preşedinte exponent al curentului naţionalist-suveranist, nu-mi tihneşte ca în fruntea ţării să fie un fost comandant militar şi mi se pare păgubos ca viitorul preşedinte să fie o persoană fără o pregătire solidă, puţin experimentată în politica mare, pusă în situaţia de a se „califice la locul de muncă”. Nu voi vota nici pentru candidatul meu preferat: un politician experimentat, cult, echilibrat şi carismatic, care are un program bine structurat şi adecvat vremurilor actuale. Sunt sigură, din păcate, că în momentul de faţă, votul meu nu-l ajută să acceadă la preşedinţie. Motivul este ilustrat de bancul următor: Vasile anunţă plin de bucurie: – Tată, sunt îndrăgostit şi vreau să mă însor! – Mă bucur, dragul tatii, că în sfârşit te-ai hotărât. Cu cine vrei să te însori? – Cu János! – Vai, fiule, aşa ceva nu se poate! Sub nicio formă nu te poţi căsători cu János! – Dar de ce, tată, dacă-l iubesc? – Degeaba, aşa ceva e imposibil! – Dar de ce? – Pentru că e ungur!Read more…
Melpomene și surorile ei
Sunt încântată și, în egală măsură, amuzată de o simpatică istorioară care i s-a întâmplat unui bun prieten și am așezat-o imediat în categoria ”subiecte de scris sunt peste tot în jur, uită-te doar cu atenție”.
Știam de mai multă vreme că prietenul meu își făcuse o firmă axată în special pe proiecte culturale sau aflate în apropierea domeniului cultural, sub toate aspectele lui. Nu știam cum se numește firma lui până când el mi-a povestit, ca pe o situație hazlie, cum numele firmei l-a ajutat să încheie un parteneriat important. Ne mai amintim oare de numele celor nouă muze din mitologia greacă? Eu le cunosc încă din copilărie, din Legendele Olimpului ale lui Alexandru Mitru, carte pe care o adoram. Muzele, fiice ale lui Zeus, sunt patroane ale artelor și ale unor științe. O fi fost tatăl lor ”șeful cel mare” din Olimp, dar să n-o uităm nici pe mama lor, Mnemosyne, zeița memoriei, cea care și-a înzestrat fiicele cu puterea cunoașterii tuturor lucrurilor. Legendele atât de îndrăgite ne spun că fără muze oamenii nu ar fi găsit inspirație pentru diferitele forme de artă cărora ei se dedică;Read more…
O povestire de András Szilágyi: Om în neomenie [Ember az Embertelenségben]
Generațiile viitoare vor citi cartea lui Julius Fučík, poeziile lui Ernő Salamon și ale lui Miklós Radnóti . Dar și eu am fost martorul unor întâmplări despre care nu am vorbit niciodată. Pe scriitorul Benő Karácsony, de exemplu, l-am întâlnit în 3 iunie 1944, în ghetoul de la fabrica de cărămizi din Cluj. Ochii îi erau dezorientați, chinuiți, părul încărunțit. – De ce nu ai evadat? – l-am întrebat acuzator. – Pentru că nu aveam unde, mi-a răspuns el. Dacă amintirea ar fi ceva material, nu spiritual, atunci Benő Karácsony ar trăi și astăzi, doar îl văd în fața ochilor și îmi mai răsună în urechi ultimele sale cuvinte. Dar știu că el a devenit fum, iar fumul se destramă și dispare fără urmă. Cu pictorul Ernő Tibor Erno, m-am întâlnit pe prispa iadului, la Auschwitz.Read more…
Întoarcerea acasă?
Între controlul pașapoartelor și terminalele de îmbarcare ale aeroportului Ben-Gurion din Tel Aviv este un coridor lung. Fiecare pasager care părăsește Israelul pe cale aeriană trece pe acolo. Din 7 octombrie 2023, aspectul acestui coridor s-a schimbat. Pe grilajul din partea dreaptă au apărut fotografii cu portretele ostaticilor israelieni din Gaza. Sunt oameni de toate vârstele, în general zâmbitori, privind cu încredere către viitorul care li s-a surpat brusc într-o zi de sâmbătă. st răscumpărați printr-un acord și armata israeliană a reușit să elibereze din mâinile Hamasului doar opt ostatici vii. Din păcate, acestora li se adaugă 73 de cadavre. La ora acesta în Gaza au rămas 98 de ostatici israelieni vii sau morți. În mod paradoxal șansele unui acord au crescut mult odată cu apropiata reinstalare a lui Donald Trump la Casa Albă. În lista de obiective a lui Trump se află terminarea actualului conflict din Gaza. Trump este un om de afaceri care dorește să încheie deal-uri și știe că un climat de război nu este favorabil acestui gen de înțelegeri. Până acum, orice încercare ar fi făcut Netanyahu în direcția unui astfel de acord, el a fost imediat torpilat de partenerii săi de coaliție, extremiștii Ben-Gvir și Smotrich. „Trump este singurul om de pe această planetă de care Netanyahu se teme mai mult decât de Ben-Gvir”Read more…
”Evreii din Oradea” – expoziție fotografică
În 27 ianuarie, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, a fost vernisată la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea (Sinagoga Aachvas Rhein) expoziția fotografică cu titlul ”Evreii din Oradea” conținând 29 de lucrări fotografice ale americanului Daniel Owen.
Această zi de comemorare a fost decretată printr-o rezoluție a ONU în anul 2005 și un an mai târziu, secretarul general din acel moment al organizației, Kofi Annan, a afirmat că ”tragedia unică a Holocaustului nu poate fi anulată. Amintirea trebuie păstrată vie, cu rușine și groază, cât timp memoria umană va exista”. Vernisajul expoziției fotografice de la Oradea se înscrie în mod corect și empatic în această datorie de a păstra ”cu rușine și groază” amintirea ororii. Autorul fotografiilor expuse, Daniel Owen este un artist fotograf american care, vizitând-o pe viitoarea lui soție, a venit la Oradea acum mai bine de zece ani și a aflat atunci despre tragedia indescriptibilă a celor peste 30.000 de evrei orădeni deportați între 23 mai și 27 iunie 1944 la Auschwitz-Birkenau, cu scopul de a fi exterminați. Oradea era atunci ocupată de germani și se afla sub administrație horthystă din anul 1940. Între anii 2013-2015, Daniel Owen a făcut sute de fotografii în comunitatea evreiască de la Oradea şi interviuri cu membrii comunităţii…Read more…
Földes Mária: A séta/Plimbarea – impresii de lectură
Între copertele cartonate ale volumului suplu, de culoare albastru-deschis, sunt cuprinse două versiuni juxtapuse – cea maghiară şi cea română – a ultimei cărţi antume publicate de Mária Földes. Cartea, apărută în 1974, la Editura Kriterion, nu a mai apucat să aibă ecoul scontat, întrucât autoarea s-a stabilit în Israel, unde trăiau fiica şi fiul ei – drept pentru care scrierile ei, ca ale altor „trădători” care au ales exilul – au fost scoase din librării şi biblioteci. Peste doar doi ani, în 1976, Mária Földes îşi punea capăt zilelor, în noua sa patrie, unde nu-şi făcuse încă un nume, în timp ce în ţara sa natală, unde fusese o scriitoare cunoscută şi apreciată, avea să fie dată uitării vreme de câteva decenii. În 2024, la 50 de ani de la publicare, aceeaşi Editură Kriterion a restituit publicului cititor o ediţie revizuită şi bilingvă, întitulată Plimbarea/A Séta. Cele două texte sunt alăturate într-o viziune tipografică ingenioasă. Silueta feminină fragilă de pe coperta cărţii are postura inconfundabilă a Máriei Földes, aşa cum mi-o aminteam din copilărie. Locuiam în blocuri învecinate şi o vedeam adesea trecând pe stradă, de obicei la braţ cu soţul ei. O însoţeam admirativ cu privirea, pentru că era o personalitate: o scriitoare consacrată, autoarea unor piese de succes puse în scenă la Teatrul Maghiar din Cluj. Cum să nu-mi amintesc de ţinuta ei puţin adusă de spate, dar graţioasă?! Dar nu ştiam nimic altceva despre ea decât că era scriitoare.
Nu citisem nimic scris de Mária Földes înainte de a lua în mână această carte. O carte despre Auschwitz.Read more…
Banalitatea notelor de călătorie
Oare și alții au ajuns, ca mine, la concluzia că incidentele neplăcute în viața omului sunt semnificativ mai multe atunci când ne aflăm în afara casei? Bineînțeles, e ceva banal, știut de toți. Atunci cum să justific ideea de a aduce la cunoștința cititorului seria de momente neplăcute dintr-o călătorie nu mai lungă de o săptămână, prea multe pentru o singură călătorie și mai ales pentru un individ aflat în a noua decadă a vieții? Pe undeva răspunsul e similar cu ceea ce spuneam pe vremuri familiilor celor internați în secția mea de terapie intensivă: pregătiți-vă pentru ce poate fi mai rău, ca să vă bucurați pentru veștile bune la sfârșit!
Din păcate, optimismul meu are și găuri: atunci când e vorba de un proiect cu multe necunoscute sau elemente care nu țin de mine, am întotdeauna senzația că nimic nu poate fi 100% pozitiv. Și când apare ceva neprevăzut, mă enervez, dar de cele mai multe ori țin totul în mine, în loc să-mi revărs furia pe cel care (în ochii mei) e de vină, când, de fapt, vinovatul e adesea cel care semnează aceste rânduri.
O mică povestioară.Read more…
O prietenie neobișnuită, intuită din două tablouri de Rembrandt
Dacă Purim este o sărbătoare evreiască, unde este citită Cartea Esterei, care face parte din Biblia Ebraică, din secțiunea Ktuvim, ea i-a fascinat și pe ne-evrei, dovadă fiind numărul destul de mare de tablouri pe care le-a inspirat, mai ales în Țările de Jos. Aici i-aș aminti pe Rembrandt van Rjin, Jan Victors, Johannes Spilberg cel Tânăr, Jan Lievens și lista ar putea continua. Eu mă voi opri la lucrarea lui Rembrandt și nu doar pentru că poate fi văzută în secția de Arta Europeană a Muzeului Național de Artă al României. Acest tablou, aflat de mult timp în muzeu, a devenit mai cunoscut publicului în timpul Revoluției din Decembrie 1989, fiind deteriorat de gloanțele trase în timpul evenimentelor de atunci. Rembrandt a pictat Haman cerând iertare Estherei în jurul anului 1660, când era deja un artist consacrat, dar se confrunta cu unele dificultăți financiare. Ca artist era deja cunoscut pentru stilul său pe care îl regăsim în această lucrare, considerată una dintre cele mai importante din creația pictorului olandez. Prin folosirea clarobscurului, el reușește să creeze o atmosferă tensionată, iar expresiile personajelor redau emoții puternice de frică, hotărâre, disperare. Compoziția tabloului este dinamică, concentrându-se pe interacțiunea dintre Haman și Estera, în vreme ce regele Ahașveroș observă scena cu autoritate. Ar fi fost interesant de știut cine a comandat acest tablou, dar, din păcate, la fel ca în multe alte cazuri, informațiile despre comanda operelor de artă din secolul al XVII-lea sunt incomplete sau pierdute. Dată fiind mărimea tabloului, trebuie să fi fost o persoană cu o situație materială foarte bună – dar este posibil ca Rembrandt să nu-l fi pictat la comandă, ci pentru a-l vinde ulterior… Rembrandt a fost foarte apropiat de comunitatea evreiască din Amsterdam. A pictat numeroase portrete ale evreilor și pe alții i-a folosit ca modele pentru personajele din tablourile care reprezentau scene biblice.Read more…
George Hida: CUM SE TRĂIEŞTE şi CE SE MĂNÂNCĂ ÎN SUDUL ARIZONEI
Istoria gastronomiei din Tucson a fost influenţată de anticii plugari Hohokam care răsturnau brazda pe ogoarele de pe malul fluviului Santa Cruz, dar şi de europenii care au ajuns în preajma aşezării împreună cu misionarul iezuit Eusebio Kino în 1692.Read more…
11 Aprilie – Buchenwald 70
Se împlinesc 70 de ani de la eliberarea – mai precis auto-eliberarea lagărului nazist – Buchenwald Conceput de hitlerişti – ca şi celelalte lagăre – pentru a dezumaniza şi nimici pe cei care îi considerau duşmani, Buchenwald a devenit şiRead more…
INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ. ROBOȚII DIN VIITOR, STĂPÂNII NOȘTRI ?
Industria cinematografică a produs filme si seriale SF despre zborul în Cosmos, despre întâlnirea cu alte civilizații, filme de aventuri în viitor, imagini ale unei civlizații pământene care își trimite solii în Univers, dar nu fără a introduce în acesteRead more…
ZIUA IERUSALIMULUI – SĂRBĂTORITĂ LA BRAŞOV
În zilele de 15 , 16 şi 17 mai , sinagoga „BEITH ISRAEL” din Braşov a îmbrăcat strai de sărbătoare , evenimentul care a generat aceasta , fiind YOM YERUSHALAIM – ZIUA IERUSALIMULUI din data de 17 mai a acestuiRead more…
O VIZITĂ LA CHARLESTON
De mulţi ani ne tot doream cu soţia să participăm la festivalul cultural “Spoleto USA” din oraşul Charleston, South Carolina. Anul acesta am reuşit, în sfârşit, să ne coordonăm planurile şi, la sfârşitul lui mai ne-am deplasat la Charleston. ActivităţileRead more…
CUI I-E FRICĂ DE UN FILM DOCUMENTAR?
Mărturisesc că, spre deosebire de ministrul culturii israeliene, Miri Regev, şi cei care o susţin cu atâta entuziasm (fie-mi iertată comparaţia), nu văd nici o abatere de la regulile bunului simţ în prezentarea filmului documentar despre asasinul lui Iţhak Rabin,Read more…