Lupii printre (n)oi

Ca reprezentant celei de-a doua generații de supraviețuitori ai Holocaustului mă obsedează acea perioadă în care viața oamenilor nu valora nimic, și nu numai a evreilor, ci și a “cărnii de tun” a diferitelor armate. Obsesia nu este cauzată numai de amintirea celor peste 60 de membri, ai familiei mele și a soției mele, care au fost uciși la Auschwitz, dar și de nenumăratele întrebări rămase fără răspuns, de exemplu, cum s-a putut întâmpla acest fapt odios în Europa “civilizată”, cum s-a produs dezumanizarea unui popor aproape întreg, cum se face că atât de mulți criminali naziști au reușit să scape de mâna legii și, mai ales, de ce unii perpetuează aceleași idei și în zilele noastre. Din păcate, obsesia mea se întețește când întâlnesc oameni în vârstă sau chiar tineri care își manifestă fățiș antisemitismul. În România nu am întâlnit asemenea reacții, nici în scurtele noastre vizite în Germania, dar în Ungaria da. Tânăra generație de germani încearcă să recunoască vina istorică a strămoșilor lor față de evrei prin ajutor financiar acordat supraviețuitorilor Holocaustului, muncă voluntară în Israel, sau participarea la marșurile păcii în amintirea martirilor de la Auschwitz-Birkenau. Nu spun că nu ar mai fi neo-naziști, dar atitudinea oficială și chiar a unei părți din tânăra generație încearcă să repare, pe cât posibil, rușinoasele păcate ale istoriei.Read more…

Utilizarea energiei solare

Conform bilanţului energetic, totalul energiei radiante a soarelui absorbite de ȋntreaga suprafaţa Terrei în timp de o oră a fost mai mare decât energia consumată de întreaga umanitate în timp de un an. Cantitatea de energie solară care ajunge anual pe suprafaţa Terrei este aproximativ de două ori mai mare decât întreaga energie care ne stă la dispoziţie pe Terra din toate sursele de energie ne-regenerabile (cărbune, petrol, gaz natural, uraniu) cunoscute. Comparativ, energia solară totală incidentă pe Terra ȋn timp de un an are valoarea de 89.000 TW (terrawaţi), faţă de alte forme de energie: vânt 870 TW, energie geo-termală 32 TW şi respectiv faţă de consumul global de energie 15 TW. Dintre toate energiile regenerabile, energia solară are cel mai mare potenţial deoarece lumina soarelui este pretutindeni şi constituie calea către viitoarea economie energetică.Read more…

Taximetrist la Tel Aviv

La ieșirea din clădirea Gării Centrale de la Tel Aviv, am urcat în primul taxi care mi-a ieșit în cale. M-am așezat pe locul de lângă șofer, cum făceam întotdeauna, uitând că suntem în plină pandemie. Șoferul m-a privit curios. Amândoi ne-am pus măștile, după care i-am spus destinația la care voiam să mă ducă. – Nu ți-e teamă să stai în față? Organele sanitare recomandă călătorilor să se așeze pe bancheta din spate. – Scuză-mă, întotdeauna îmi place să stau în față când călătoresc cu taxiul, văd mai bine orașul, clădirile, oamenii, am răspuns. Când conduc, nu mă pot să mă uit în jur, asta e explicația, dar dacă te deranjează, oprește și trec în spate. – Pentru mine e în regulă unde stai, important că avem măști, a spus Michael. (Așa s-a prezentat mai târziu.) Era un bărbat pe la vreo șaizeci de ani, roșcat, cu nas proeminent și o șapcă de piele cu cozoroc, à la Robert de Niro.Read more…

Ierusalimul și hărțile sale reale și imaginare

După cum am văzut nu demult, prima reprezentare grafică a Ierusalimului care s-a păstrat până în zilele noastre datează din perioada bizantină și se află pe mozaicul de la Madaba, în Iordania. Chiar dacă harta este schematică și rezoluția este foarte mică (un „pixel” sau o piesă de mozaic măsurând în jur de 1 cm2), e clar că artistul cunoștea orașul și reprezentarea este suficient de fidelă pentru a o folosi drept ghid pentru o plimbare. De atunci s-au mai făcut sute și mii de hărți. Biblioteca Națională a Israelului posedă colecție foarte bogată de hărți mai vechi și mai noi ale Ierusalimului, ale Țării Sfinte și ale Orientului Apropiat în general, precum și atlase, vederi panoramice, vechi ghiduri turistice și cărți de călătorii din această regiune. Este cea mai bogată colecție de acest gen din lume. Read more…

Supă cremă de bostan

Unii îi spun dovleac, dar eu prefer să-i zic bostan, pentru că dovleacul este mai degrabă un nume generic, care include şi dovleceii care sunt prezenţi în comerţ pe tot parcursul anului, pe când bostanul apare numai toamna, chiar toamna târziu. În ultima vreme, bostanii – odinioară masivi, burduhănoşi şi prăfuiţi – au devenit mult mai atrăgători: galbeni, portocalii, dungaţi, rotunzi sau lunguieţi. În preajma sărbătorii de Halloween bostanii se răsfaţă pe tarabe ca nişte adevărate vedete. Bostanul era la mare căutare şi în vremea copilăriei mele, când – tot la sfârşit de octombrie, în prag de Luminaţie, copiii sculptau „tigve de bostan” cu chipuri hidoase în care aşezau lumânări aprinse, transformându-le în lămpi-sperietori. În serile târzii de toamnă, jucam „Piticot” sau „Nu te supăra, frate!” molfăind felii de bostan copt în cuptor, care umplea încăperea cu aroma sa îmbietoare. Bostanii pişcaţi de brumă erau, de departe, cei mai gustoşi. În limba maghiară bostanul se numeşte sütőtök, adică dovleac de copt. Poate că din acest motiv prin părţile noastre nu era gătit altfel decât…copt în cuptor.Read more…

IN MEMORIAM SZŐCS GÉZA

…Acesta este titlul tabloului pe care am început să-l pictez în noiembrie 2020, când am primit la Zürich vestea despre dispariția prietenului meu. Despre personalitatea controversată, ieșită din comun a lui Szőcs Géza s-au scris și s-au spus de atunci multe, și mult mai bine decât aș putea să o fac eu. De aceea, deși în timp ce pictam m-au acompaniat nenumărate gânduri și amintiri legate de prietenia noastră, mă voi mărgini acum să împărtășesc doar câteva, care poate că sunt mai puțin cunoscute. Încep însă cu tabloul însuși. Lebăda din jumătatea superioară a imaginii a fost nu numai omniprezentul leitmotiv simbolic al întregii sale aventuri poetice, ci și subiectul ultimelor mesaje pe care le-am schimbat, în septembrie 2020: Géza pregătea un nou eseu despre lebede și era vorba să contribui la cartea sa cu tabloul ‘’Leda in pivniță’’. Cât despre ultimele trei versuri ale Sonetului 146, dincolo de frumusețea lor consolatoare, ele reprezintă pentru mine și amintirea unui episod din perioada care a urmat expulzării sale din România, în 1986, perioadă în care Géza trecea des pe la noi la Zürich. Read more…

Vieți de apoi: recuperarea memoriei operelor de artă furate

În afara genocidului de neiertat, în care și-au pierdut viața șase milioane de evrei, naziștii și colaboratorii lor i-au deposedat pe evrei de tot ce aveau: locuințe, gospodării, prăvălii cu tot ceea ce era în ele. Până și dinții de aur le-au fost smulși după ce au fost uciși. Majoritatea evreilor europeni în acea perioadă sumbră erau nevoiași, săteni, meșteșugari sau liberi profesioniști, cum au fost și familiile noastre. Unii însă erau înstăriți și posedau opere de artă valoroase sau se ocupau cu comerțul operelor de artă. Naziștii au expus operele de artă răpite în palatele capilor hitleriști, unul dintre ei fiind Hermann Göring, în muzeele Germaniei și ale Austriei naziste, sau le-au vândut pentru a sprijini mașina de război nazistă. Alții le-au vândut în SUA sau în America de Sud, după ce au reușit să fugă și să scape de pedeapsa cuvenită. Unele opere de artă valoroase, dar şi alte valori precum lingouri de aur, monede, bijuterii și valută străină au fost ascunse în lacuri și peșteri, mai ales din Bavaria și în Tirol, principalele cuiburi de naziști, unde ei continuau să se ascundă după război. Naziștii au depus în băncile elvețiene sume enorme furate de la evrei. Banii evreilor uciși în lagăre zac acolo până astăzi, pentru că în multe cazuri nu s-au găsit moștenitori de drept.Read more…

New York Café – povestea din poveste

Într-un articol anterior, în care scriam despre ouăle imperiale de Paști găzduite de muzeul Fabergé din Sankt Petersburg, făceam apologia nevoii omului de frumusețe și de poveste. Nu sunt nevoile cele mai importante, cele de bază, dar ele există, sunt în mod sigur nevoi reale care, atunci când sunt împlinite ne luminează viețile. Am avut șansa de a-mi împlini aceste necesități sufletești petrecând, de curând, o oră dintr-o după-amiază de iarnă timpurie în cafeneaua considerată una dintre cele mai frumoase din lume, New York Kávéház (New York Café) din Budapesta. Așez amintirea acestei după-amiezi în colecția mea de momente strălucitoare, visate îndelung și apoi trăite cu încântare adevărată. Cunoșteam de pe internet splendoarea locului, cât și faptul că anumite ierarhizări din domeniu pun această cafenea pe primul loc în lume, sau în orice caz pe unul din primele. Read more…

Oh, Omicron!

Ați vrea să știți când se va termina pandemia cu coronavirus?? Din păcate nu sunt eu acela care vă va da vestea bună. Am încercat doar să stau de vorbă cu varianta omicron în tête-à-tête. Discuția a avut loc nu de mult, în timpul zborului meu de la New York la Tel Aviv. Pe bord se aflau 260 pasageri, candidați la infecția cu Covid, e drept, toți erau mascați și cu PCR negativ (cine oare s-a gândit că P.C.R. va fi din nou prezent în viața noastră?!) și, bineînțeles, Omicron. – V-ați cam făcut de cap, voi ăștia din încrengătura coronavirus, am început eu discuția. “Scuză-mă că-ți distrag atenția de la căutările tale pentru o nouă victimă”. – Nu, nu mă deranjezi de loc, mi-a răspuns virusul; noi n-am făcut nimic altceva decât să urmăm cursul natural al speciei noastre. Noi provenim din marea familie a coronaviridelor cu patru genuri: alfa, beta, gama și delta, având peste trei sute de tipuri și subtipuri diferite.Read more…

Cartea lui Mike Klein, “From Gherla to Washington”, – mai mult decât o cronică de familie

Mike Klein nu este primul reprezentant al generaţiei noastre care ţine să povestească nepoţilor despre rădăcinile transilvănene ale familiei şi parcursul vieţii sale, despre trecutul recent. Câţiva prieteni – obiceiul e mai încetăţenit în Israel – şi-au multiplicat memoriile redactate şi tehnoredactate de ei înşişi, alţii le-au încredinţat editurilor. Cele pe care le-am citit cuprind valoroase informaţii de familie şi constituie relatări oneste şi preţioase. Probabil, dorinţa bunicilor de a lăsa moştenire o cronică de familie este universală, dar ea se manifestă şi mai pregnant (după cum am constatat) în cadrul generaţiei G2, poate şi ca o reacţie la faptul că părinţii – supravieţuitori ai Holocaustului – au povestit mult prea puţin. Peste timp am înţeles că după infernul deportării şi tragediei prin care au trecut, părinţii noştri şi-au putut reface viaţa spulberată doar concentrându-se asupra viitorului ce le stătea în faţă, în schimb noi, copiii lor – pe care s-au străduiască să-i ferească de relatarea evenimentele cumplite pe care le înduraseră – ne simţim datori să cercetăm trecutul, să-l reconstituim, nu numai pentru a ne alina dezrădăcinarea, ci şi pentru a-l transmite urmaşilor noştri. Mike Klein şi-a început cartea din acelaşi imbold, acutizat poate de o experienţă personală traumatizantă, şi a profitat de calmul răstimp al pandemiei pentru a-şi ordona amintirile şi a le depăna pe îndelete.Read more…

O plimbare prin Romema

Cea mai bună ocazie pentru o plimbare prin Ierusalim este o zi senină de iarnă: aer curat, soare…  Dar mai e ceva.  Cerul e mai albastru decât vara, culorile sunt mai vii, poate pentru că ploile au spălat stratul de praf așternut în timpul verii…De data aceasta am ales să fac o plimbare prin nucleul vechi al cartierului Romema.  Aveam despre el o imagine destul de vagă, cu toate că este foarte accesibil, chiar în spatele autogării centrale.  Probabil că lumea care trece prin apropiere e prea grăbită să plece sau să se întoarcă acasă și centrul istoric al cartierului a rămas o oază de liniște.  Este foarte modest, doar vreo duzină de case adunate pe două-trei străzi și o piațetă cu un monument, dar are un farmec aparte și destul de multe povești. aluzie la un verset din Psalmi, înseamnă „cel care se înalță”:

Dreapta Domnului se înalță; dreapta Domnului câștigă biruință! (Ps. 118:16)

Iemin Hașem romema; iemin Hașem ose hail!

Read more…

Numitorul comun: Cuiul lui Pepelea

Nu sunt istoric și trebuie să recunosc că pentru a scrie articolul de față nu am apelat la tratate serioase din care să mă inspir pentru a prezenta aici modul în care eu văd situația creeată între Rusia putiniană și Ucraina lui Zelenski (pentru cifre am apelat la Dr Google, bine ințeles…). Deci să discutăm faptele în mod organizat. secolului al XIXlea aveau aceiași politică expansionistă, dar economia de piață liberă americană a permis menținerea unei situații economice acceptabile chiar și pentru interminabilele valuri de emigranți spre Lumea Nouă. rămas precară pentru majoritatea rușilor până în ziua de azi. de ani. În schimb Rusia, cea țaristă, și apoi cea bolșevică, a reușit să cucerească teritorii, și în plus, spre deosebire de alte puteri ocupante (să zicem Anglia), politica de expansiune a fost dublată de o permanentă activitate de diluare a populației locale, prin transfer de diverse etnii (ca în Basarabia) sau prin translocarea unor mase de ruși spre noile teritorii anexate.Read more…

Ziua ultimei babe

Mărţişorul căpătat în ajun de 1 Martie – pe  care-l prinsesem în piept, preocupată de tragedia războiului din vecini şi drama refugiaţilor care ne trec frontiera – s-a pierdut a doua zi, ca un semn de dispreţ al frivolităţii, dar şi de lipsa speranţa desprimăvăririi. Primele zile de martie pline de îngrijorare şi tristeţe pentru oamenii care suferă, de neîncredere în capacitatea făcătorilor de pace, de strădania de a participa, de contribui cât de cât (cu o emisiune, o traducere, o intermediere, o donaţie) la efortul comun în favoarea oamenii speriaţi şi dezorientaţi care vin încoace, căutându-şi salvarea, m-au făcut să uit să-mi aleg  o babă – un obicei vechi pe care-l respectam. Se spune că baba (una dintre cele nouă zile capricioase de început de martie) pe care ţi-ai ales-o, prezice cum va fi anul în curs. Nu pot să infirm sau să confirm această credinţă, întrucât nu-mi notez nicăieri ziua babei alese şi apoi uit de ea de-a lungul anului. Şi totuşi, an de an ţin să respect acest obicei românesc (poate nu e doar românesc, nu ştiu).Read more…

Subiectivisme (I)

Naționalismul este un instrument excelent de manipulare și diversiune a opiniei publice pe termen scurt și mediu. El aduce întotdeauna într-o primă fază mulți votanți, apoi adepți înfocați, apoi susținători fanatici și în final criminali odioși, în stare să împlinească fizic și concret “marile idealuri“ promovate de conducătorii mesianici. Pe termen lung, naționalismul duce întotdeauna la război civil sau fratricid, la asasinate în masă, la războaie pustiitoare cu vecinii, la epurări etnice sau religioase și în final la dezastrul națiunii ai cărui lideri l-au generat și propovăduit. Bunăstarea pe termen scurt sau mediu este aproape imposibil de realizat, dar pe termen lung este cel mai mare atu al oricărei guvernări, aducând beneficii solide și de durată. Dacă cetățenii sunt mulțumiți de starea lor materială și de statutul lor social, simbolistica și narativa tradițional-națională devin de-a dreptul secundare sau terțiare.Read more…

Subiectivisme (II)

Stabilitatea și relativa prosperitate economică a Europei din ultimele trei decenii au fost asigurate în mare parte de colaborarea reciproc avantajoasă dintre industria vest-europeană, în speță germană, și sectorul energetic al Rusiei postsovietice, mai ales în domeniul exporturilor rusești de gaze naturale și petrol, care au acoperit mai mult de jumătate din necesarul industriei occidentale. Această sinergie s-a manifestat chiar și în plan simbolic, când fostul cancelar german Gerhard Schröder a devenit membru al consiliului de administrație al companiei gigant a gazului rusesc, Gazprom. Mulți alți politicieni și demnitari occidentali au ocupat fotolii sus-puse și excelent remunerate în diferite conduceri ale companiilor mixte ruso-europene. finalizată anul trecut, a cărei exploatare și dare în funcțiune n-a mai fost aprobată de forul guvernamental german de specialitate, probabil din cauza presiunii americane și mai nou din pricina invaziei rusești a Ucrainei.Read more…

Viața ca o imagine

Meir avea o zi grea, trebuia să termine un proiect de restaurare a unei clădiri vechi. A terminat seara târziu. Și-a întins mâinile cu satisfacție, s-a lăsat pe spătarul scaunului, a deschis radioul să asculte muzică, a dat însă de știri. Crainicul tocmai vorbea de un elicopter care s-a prăbușit în mare. Doi dintre membrii echipajului au supraviețuit, ceilalți doi nu au fost găsiți; câteva elicoptere și scafandri continuau să-i caute pe ceilalți piloți. Eran, fiul lui cel mic, era pilot de elicopter. De mic copil visase să fie aviator. Meir începea să se neliniștească, de două zile nu vorbiseră. A încercat să-l sune, dar nu a primit niciun răspuns. A sunat la spitalul local, dar băiatul nu era printre răniții care au fost internați. După câteva ore a fost anunțat că Eran nu a fost printre supraviețuitori. Printre lucrurile care-i aparținuseră copilului său era și telefonul celular, pe care l-a descoperit abia cu o săptămână după înmormântare. După câteva zile a luat telefonul în mână – știa că aparatul care a fost găsit în apa sărată a mării nu va funcționa. A încercat totuși, dar în zadar. Soția lui, Revivit, l-a întrebat nedumerită: Ce rost are? Chiar dacă reușești să-l deschizi, tot ce vei găsi pe el îți va provoca doar durere și suferință. Vreau să văd ultimele clișee pe care le-a făcut, ele aparțin lui Eran și nouă.Read more…

Reflecții la moartea unui corespondent de război

Săptămâna trecută, în timpul unui schimb de focuri între soldați israelieni și palestinieni înarmați în orașul Jenin din Cisiordania a murit Shireen Abu Akleh, o jurnalistă cunoscută a postului de televiziune Al Jazeera. Avea cincizeci de ani și o dublă cetățenie, israeliană și americană. Numele ei se leagă de transmisiile directe ale intifadei, precum și ale numeroaselor conflicte armate israeliano-palestiniene. Este un eveniment regretabil. Războaiele răpun viața multor jurnaliști care lucrează pe front. Numai în ultimele două luni, în timpul războiului ruso-ucrainean, au murit 10 jurnaliști din diverse țări. În timpul războiului civil din Siria au murit 139 jurnaliști! Niciunul dintre aceste evenimente tragice nu a ajuns pe prima pagină a ziarelor și nicidecum în dezbaterile Organizației ONU pentru Drepturile Omului. Cazul jurnalistei palestiniene Shireen Abu Akleh a ajuns să fie discutat de Comisia de Securitate a ONU, pentru prima oară în istoria acestei organizații. moartea jurnalistei. Patologul palestinian care a autopsiat-o pe Shireen Abu Akleh nu a ajuns la o concluzie clară. Israelul a propus Autorității Palestiniene o anchetă comună, în prezența unei a treia părți neutre, în cazul de față SUA, dar s-a lovit de un refuz de la Ramallah.Read more…

Arhitectură

Încă din tinerețe m-a interesat arhitectura, cred că a început odată cu posibilitatea de a călători.  Pe lângă latura estetică, m-a fascinat încercarea de a recunoaște un stil, o perioadă istorică, de a-mi imagina oamenii care locuiau sau frecventau o clădire deosebită. Aspectul unui oraș poate genera din primul moment o senzație plăcută, sau nu – uneori nici nu pot defini exact de ce îmi place un oraș sau altul.  Știu însă că cea mai mare dezamăgire a tinereții mele a fost… Parisul!  Abia mai târziu am înțeles de ce.  Pe de o parte aveam așteptări exagerate, nerealiste, și pe de altă parte am plecat la Paris cu capul plin de romanele lui Alexandre Dumas.  Numai că Cei trei mușchetari se petrece pe la 1620, iar peisajul urban din centrul Parisului este de la sfârșitul secolului al XIX-lea și nu se potrivea deloc cu ce îmi închipuiam eu.  Fapt este că m-am întors de mai multe ori în Franța, dar de fiecare dată am ocolit dinadins Parisul!  Și ce am căutat?  Tot arhitectură: catedrale, castele, orășele medievale, biserici – pentru că eu văd în construcții urmele cele mai tangibile pe care ni le-au lăsat generațiile trecute. Cu timpul a început să mă atragă tot mai mult perioada din preajma Primului Război Mondial.  M-a încântat șuvoiul de creativitate și imaginație dezlănțuit începând din ultimii ani ai secolului al XIX-lea în art nouveau sau Jugendstil.  Întotdeauna am regretat că nu am ajuns la Bruxelles, să văd operele lui Horta. Am văzut însă o mulțime la Praga și la Budapesta, ba chiar și unele din creațiile Reginei Maria, la Pelișor.  
Read more…

“De ce eu?”

Am aflat cu emoție de organizarea acestui eveniment. Cu și mai mare emoție am luat la cunoștință că voi avea oportunitatea de-a lua cuvîntul. Și mi-am pus întrebarea “De ce eu?” – o întrebare care periodic reapare în spațiul public. Ce m-ar face pe mine mai calificat decît pe alții să vorbesc azi? În cîteva clipe, mi s-au perindat prin minte antecedentele mele biografice, de om născut într-o familie maghiară, vorbind acasă limba maternă maghiară, din primii ani ai vieții, dar trimis de părinți, încă din clasa întîi, la școala în limba română. Astfel am ajuns să stăpînesc româna mai bine decît maghiara. În scurtă vreme am fost cucerit apoi de limbile străine, pe care am avut posibilitatea să le studiez. Am devenit traducător din franceză în română, iar pe urmă am trecut la limba italiană, pe care o predau de la catedră de peste treizeci de ani. Dar ce legătură aveau toate acestea cu evenimentul la care ne aflăm?     M-am străduit să pricep de-a lungul deceniilor fărîmițarea mea etnică și lingvistică, de care am avut parte prin biografia mea, iar una din concluziile pe care le-am și scris undeva, într-una din cărțile mele, este că am ajuns să mă conduc în viață după valori etice, nu etnice. Din toate cioburile, nu izbuteam să-mi recompun o apartenență etnică, unde să mă simt inclus și acceptat și iubit. Ei bine, dacă am avut această trufie să mă proclam sub zodia eticului, foarte repede am fost izbit de cel mai mare impas etic, pe care a trebuit să-l iau la cunoștință: Holocaustul. Problema evreilor.   Ca intelectual, m-am bucurat să aflu, întîi de toate, că poporul evreu este poporul cărții, al scrisului. Poate tocmai datorită sorții pline de vitregie, care i-a frămîntat pe apartenenții săi de-a lungul secolelor, evreii au înțeles cu multă legitimitate că, dacă scrii, dacă pui pe hîrtie, memoria se păstrează. Read more…