Despre Corsica nu știam prea multe când am aterizat pe aeroportul acestui departament insular al Franței, cu cea mai scăzută densitate a populației care numără doar 318.000 de locuitori pe o suprafață de 8000 de kmp deci în jur de 40 de locuitori pe kmp. Singura conexiune cunoscută de toată lumea este Napoleon Bonaparte, una din cele mai fascinante figuri ale Istoriei. Napoleon I (căci a fost și un Napoleon II-lea, fiul lui din căsnicia umilitoare cu Maria Luiza, și un Napoleon al III-ea care a încercat să reînvie imperiul avortat) este cel mai important ”fiu” al Corsicăi.Read more…
La 4 martie 1977 am avut bilete la Sala Studio a Teatrului ”Lucia Sturza Bulandra” de la Grădina Icoanei. O clădire masivă, dar cu sala să zicem la hochparter unde urcai din hol. Se juca piesa ”Interviu” de Ecaterina Oproiu. Eram cu soțul meu și cu mama. Lângă mine, o colegă de serviciu. La ora 9.22 – în orice caz abia începuse actul doi (niciodată nu am văzut sfârșitul acestui spectacol) – a început cutremurul. În prima clipă nu am reacționat dar când am văzut că se prelungește, sincer să spun nu mi-a prea plăcut. Nu m-am panicat, mai bine zis nimeni nu s-a panicat deoarece cineva, o persoană cu mare prezență de spirit, a strigat; „rămâneți pe loc, nu faceți panică”. Read more…
Cel mai frumos anotimp, așteptat cu înfrigurare, cu nerăbdare de “toate vârstele” (nici că se putea altfel după atâtea luni de iarnă capricioasă) anotimpul înnoirii în care natura își schimbă provocator veșmintele, înverzindu-se subit – primăvara debutează la evrei cu luna Nisan, prima lună a calendarului iudaic. In Tora (Biblia-Pentateuh) este amintită și sub denumirea inconfundabilă de ”Aviv” (Primăvară) ca să nu mai fie loc de nici-un dubiu. Un răstimp care aduce cu el o salbă de zile însemnate.Read more…
Săptămâna asta mă pregătesc pentru un workshop de stil personal urmat de un interviu şi o sesiune foto, apoi mă îndrept spre Brașov pentru un curs de 2 zile de instruire a angajaților din retail fashion şi mă reîntorc acasă pentru petrecerea de botez a băiețelului celei mai bune prietene. Una peste alta, fac bagaje şi îmi construiesc ținute pentru 6-7 zile cu evenimente total diferite, ca moment al zilei, prezenţă, audienţă, nivel de eleganţă. Voi întâlni persoane noi, voi intra în rol de „profesoara” şi de invitat, voi păşi în faţa unei camere de filmat şi foarte posibil voi posta mult pe Instagram.Read more…
În 1948, după proclamarea Statului Israel, orchestra simfonică din Palestina a căpătat numele de Orchestra Filarmonică a Israelului (IPO), devenind una din primele și cele mai apreciate instituții de artă ale noului stat evreu și una din marile orchestre filarmonice ale lumii. Primii ei instrumentiști s-au refugiat în Palestina – în ciuda opreliștilor puse de autoritățile britanice – să-și apere viețile de furia dezlănțuită de nebunia nazistă ”orchestrată” de Hitler. Erau formați la marile școli muzicale ale ”defunctului” Imperiu Austro-Ungar. După căderea ”imperiului” sovietic, un alt val de refugiați a îmbogățit fondul de mari talente al orchestrei Israelului, provenind din școala muzicală rusă. Prin urmare IPO oglindea, într-un mod remarcabil, istoria și demografia recentă a Statului Israel. Pentru ca imaginea să fie completă – spunea Zubin Mehta într-un interviu recent – mai lipseau muzicanți arabi palestinieni.Read more…
În dimineaţa de 5 iunie 1967, avioanele israeliene au atacat bazele aeriene egiptene si au distrus 308 avioane, 11 elicoptere si 16 statii radar, dar şi egiptenii au reuşit să doboare 8 avioane israeliene. Acțiunea aviației israeliene a asigurat victoria, chiar din prima zi a războiului. Vărul meu, Ițhak, a participat la această acţiune de anvergură. Ani de-a rândul am avut cu el lungi conversații despre subiecte diferite, dar niciodată, niciodată nu am vorbit despre trecutul lui ca aviator militar.Read more…
Președintele României a fost întâmpinat la primăria din Miercurea Ciuc cu imnul secuiesc și i-a fost înmânat steagul secuiesc. Iată știrea „bombă” care a înfierbântat presa zilei de 18 iulie 2017, atitudinea președintelui fiind întoarsă pe toate fețele, iar cea a primarului considerată – aproape unanim o obrăznicie, o recidivă, o capcană întinsă șefului statului (în care era să cadă asemeni ambasadorului american)…Eu cred că atitudinea președintelui Iohannis a fost cât se poate de firească, după cum și cea a primarului care – în loc de pâine și sare – a oferit oaspetelui steagul ținutului, ar putea fi considerată la fel de normală dacă…ne-am putea dezbăra de sensibilitățile și suspiciunile inoculate, de-a lungul timpurilor, de o parte și de alta, încă din anii copilăriei. Ceea ce mi s-a întâmplat și mie.Read more…
…aflat la New York de la data de 1 Decembrie 1998, ca “ permanent resident “ .
Oamenii mi s-au părut mulţumiţi – era o atmosferă de stabilitate economică (preţuri mici la alimente şi la articole de bază) şi de securitate. Oraşul pavoazat se pregătea de sărbători – la televizor apărea foarte des preşedintele Clinton, numai zâmbet anunţând cu entuziasm o nouă creştere la bursă, ca un semn şi o garanţie că economia e pe drumul cel bun şi că viitorul e luminos. “ Măi să fie, chiar aşa ? “ îmi spuneam, dorind să cred, dar înţelegând dorinţa preşedintelui de a culege lauri. De fapt am considerat că situaţia bună a Americii era în contextul prăbuşirii sistemului comunist (şi crizei din Asia), prăbuşire la care şi-a adus contribuţia Bush Tatăl (şi Reagan desigur), Clinton fiind cel care a cules roadele.Read more…
Nu este o poveste….este realitate ! Maria și Nicolae Bolea din Alba Iulia și-au transformat casa într-un centru pentru copiii cu autism. Reîntorși din Germania unde lucraseră, deși aveau propria fiică, au adoptat o pereche de gemeni orfani, o fetiță și un băiat – Cristina și Cristian – fiica adoptivă fiind nevăzătoare și diagnosticată cu autism atipic. Familia Bodea a devenit îngerul păzitor al multor copii suferinzi de tulburări de spectru autist ADHD (Attention Deficit of Hyperactivity Disorder). Cristina a învățat să facă masaj, iar Cristi este elev la Liceul de Arte Regina Maria din Alba Iulia, pasionat de canto și chitară. Cu dragostea și priceperea soților Bodea, cei doi au reușit să învețe să vorbească, să mănânce singuri, să se integreze pe cât posibil în societate, să devină independenți.Read more…
Prin urmare, în aparență (doar în aparență!) există doar două feluri de evrei, cei care cred și urmează preceptele religiei iudaice și cei care nu cred în Puterea Supremă, nu respectă prescripțiile Domnului, ci doar aparțin poporului evreu. Și exact despre această apartenență aș vrea să mă ocup în cele ce urmează. Nu am de gând să mă războiesc cu cei care de foarte mult timp susțin că evreii nu sunt un popor, ci o religie deci, nefiind popor nu au dreptul la ceea ce orice popor pretinde, adică o țară și o limbă și o cultură și o istorie. Lupta ar fi prea de lungă durată și mie mi-e frică să plictisesc cititorul mai mult decât mi-am făcut socoteala că mi se va permite! Ah, da, aici e baiul pentru mine! Pentru că teoria mea susține că există și un al treilea soi de evreu.
Iată despre ce e vorba.Read more…
În timp ce eu scriu și chiar în timp ce dumneavoastră (sper 🙂 citiți aceste rânduri, evreii continuă să se dedice (cei puțini care o fac:) marilor (și lungilor:) Sărbători de Toamnă. Începute cu Anul Nou 5778 (Roș Hașana) în prima zi a lunii Tișri (anul acesta corespunzând zilei de 10 septembrie) culminând cu ”înfricoșătoarea” Zi a Ispășirii (Iom Kipur – zi înfricoșătoare pentru cei care au ceva pe conștiință…,dar cine n-are:?) se continuă cu Sărbătoarea Corturilor (Sucot) și se încheie cu luminoasa zi a bucuriei că am primit Sulurile Biblice (Simhat Tora – anul acesta pe data de 12 octombrie ). Prin urmare peste o lună de sărbători care la evrei nu înseamnă desfătare și petreceri, ci reculegere și mai cu seamă îndeplinirea unor obligații și ritualuri religioase care se succed aproape zi de zi. Dar, cum cele mai multe din aceste îndatoriri trebuie îndeplinite în prezența unui ”quorum” format din zece bărbați evrei (adică peste 13 ani și din mamă evreică:) iată că pe lângă bucuria sărbătorilor apare ”corvoada” pentru asigurarea quorumului obligatoriu ( se numește după cum toată lumea știe: ”minian”)
Această prestigioasă medalie a fost atribuită marelui cântăreț, compozitor şi artist Charles Aznavour şi surorii sale Aida, ca recunoștință pentru familia lor, tatăl Misha şi mama Knar care în timpul ocupatiei naziste a Parisului i-au ajutat, cu riscul vieţii. pe membrii Rezistenţei, francezi, armeni, evrei sau alte naționalități să nu fie prinși, arestați sau omorâți. Charles şi Aida şi-au ajutat părinţii în această activitate. Povestea acestor acţiuni curajoase ale familiei Aznavour, de a ajuta pe membrii Rezistenţei Franceze, a fost povestită de Charles Aznavour, lui Yair Auron, specialist renarcabil în studii de Genocid şi Holocaust. Ulterior acesta a făcut cunoscute actele de curaj ale acestei familii.Read more…
La începutul acestui secol, când biologii au descifrat primul genom uman au crezut că dețin cheia pentru a înțelege modul în care mii de gene care controlează hormonii, enzimele și alte molecule de care se servește corpul uman pentru a asigura sănătatea noastră. Dar tot mai evident apare faptul că intestinele noastre conțin sute de mii de bacterii iar suma genelor din aceste bacterii depășește de 150 de ori cele din genomul uman. Comunitatea aceasta de bacterii a fost numită microbiom. Iar microbiomul este alcătuit din descendentele celor mai vechi forme de viață de pe planeta noastră. Bacteriile apărute acum circa 3,5 miliarde anRead more…
u câteva zile înainte de Hanuca, sărbătoarea care marchează un eveniment important care a avut loc în templul din Ierusalim, capitala Iudeii antice – victoria iudaismului asupra încercărilor de a schimba credința evreilor –, președintele Trump a făcut un dar Israelului. El a recunoscut oficial că Ierusalimul este capitala acestei țări, confirmând argumentele statului evreu cu privire la drepturile istorice asupra acestui oraș. Ca om politic, Donald Trump a recurs la argumente de bun simț.Read more…
De vreo două luni apăruse în parcarea imobiliarului în care locuiesc în Beer Sheva, o mașină mică marca Fiat, de culoare verde. După atâta amar de vreme, n-am reușit sa-l cunosc pe proprietar. Nici nu era de mirare. Pleca dis de dimineață în jur de ora cinci şi se întorcea seara pe la unsprezece şi ceva. Vineri şi sâmbătă mașină verde nu se mișca din parcareDe multe ori mi- l închipuiam scund (altfel cum ar fi încăput într-o asemenea mașină?!), cu chelie , între două vârste, vorbitor de limba rusă, ursuz şi retras… Altfel l-aş fi cunoscut!Read more…
După terminarea facultății de medicină, mi-am satisfăcut stagiul militar timp de patru luni la Focșani, județul Vrancea. Am sosit la cazarmă undeva la sfârșitul lunii octombrie 1973. Ofițerul comandant al companiei, locotenentul Anghel, era un bărbat foarte tânăr {abia terminase școala de ofițeri}, cu o figură severă, uniforma stătea impecabil pe el, arăta ca într-o poză dintr-o revista militară. În timpul instrucțiilor era foarte sever, însă în pauze se întreținea cu noi, prietenos. Într-o zi Compania Nr. 1 cu care eram în același batalion, a întârziat de la gimnastica de înviorare şi tot batalionul a fost pedepsit Read more…
În prima pauză s-a apropiat de mine un tip mai în vârstă, cam de vreo 70 de ani, mai scund, rotofei, cu o burtică respectabilă, cam smead la faţă, cu ochi negri pătrunzători, cu nas destul de pronunţat şi coroiat, şi mi s-a adresat cam zgomotos, dar prietenos şi politicos. Mi-a spus că eu probabil sunt nou pe aici, că nu m-a văzut niciodată la centrul cultural şi se pare că n-am găsit loc de şezut, aşa că m-a invitat să stau lângă el şi a adus înca un scaun pe care l-a pus la perete, aproape de scenă.În timpul scurt care a mai rămas până la terminarea pauzei şi reluarea spectacolului, el a mai apucat repede să se prezinte, spunea că-l cheamă Martin Farkas şi toată comunitatea ungurească locală îi spunea „Marci a kolbászos” adică “Marţi-cârnăţarul” pentru că el era un măcelar amator, dar care prepara acasă cârnaţi la nivel profesionist, să-ţi lingi degetele, nu alta, şi era şi o lista lungă de aşteptare pentru comenzi… L-am felicitat şi m-am prezentat şi eu şi i-am spus că mă cheamă George (Gyuri) Kun.Read more…
Care strat de mijloc? Lenjeria intima! Puţini sunt cei cărora o expunem, însă noi o alegem, probăm, cumpărăm şi purtam zilnic. La fel ca hainele, sertarul nostru cu desuuri ar fi în stare să scrie un roman despre noi, diminețile şi nopțile noastre. Uneori alegem lenjeria pe criterii strict funcționale, alteori preferăm ceva colorat şi copilăros, deseori asociem seducția doar cu piese senzuale, apetisante, delicate şi provocatoare. Unele dintre noi sunt adeptele seturilor perfect asortate, multe au învățat arta mix-and-match (sutien animal print şi slip cu buline, ce nebunie!), câteva nu riscă cromatic şi preferă minimalismul alb-bej-negru. Read more…
Știrile de la BBC erau agasante, ca în multe alte zile: președintele Trump e acuzat de implicare a Rusiei în ultimele alegeri prezidențiale, premierul israelian Netanyahu e învinuit de luare de mită, președintele Africii de Sud (un erou al luptei împotriva apartheidului) și-a dat demisia. În statul Florida, un tânăr de 19 ani a tras în elevii unui liceu, ucigând 17 și rănind alte zeci de oameni. Parcă am duce lipsă de terorism! Dacă nu jihadiștii, atunci se găsesc diverse persoane dezaxate care ajung, fără probleme, în posesia unei arme. Până și la Olimpiada din Pyeongchang, în Coreea de Sud, s-a prăbușit o pancartă de reclame pe pârtia de schi, rănind câțiva oameni. Am vrut să schimb canalul, când deodată pe ecran a apărut imaginea unui copil de vreo 3-4 ani, într-o stație de metro din Spania…Read more…
Înainte de a ajunge în Israel trebuia să plecăm din Romania. Emigrarea a fost o hotărâre grea. M-au împins înrăutățirea continuă a condițiilor de viață, (greutatea de a procura alimente, frigul), nicio rază de speranță într-un viitor mai bun. Exceptând problemele menționate, care consideram că îi ating direct pe copiii mei, eu eram mulțumit cu viața pe care o duceam. Am emigrat în Israel deoarece era o poartă care mi se deschidea ca evreu. De fapt eu eram evreu pentru că mama mi-a spus „noi suntem evrei”– cu completarea „dar nu părăsim România” și în acest sens scriam în formularele școlii. Nu erau în casă alte sărbători decât cele oficiale. De 1 Mai era o masă festivă, la care primeam o jumătate de roșie eu, o jumătate fratele m… Ceea ce mă ținea pe loc era promisiunea făcută soției. Soția mea, româncă, a acceptat greu plecarea, dar odată emigrați a dovedit din nou că e lozul câștigător al vieții mele (a învățat repede și la perfecție ebraica, medita copiii la religie, desigur plus serviciu și gospodărie). Am trecut prin vamă și prin comentariile vameșilor: „ăștia și-au adus toate izmenele” (cu bani puțini ne-am orientat spre ceea ce era util în orice țară – lenjeria de corp). Am plecat în 24 ianuarie 1985. În avion, fetița mea de 8 ani, care nu mai zburase niciodată, mi-a spus „știi, tata, mi se pare că drumul acesta l-am mai făcut odată” (!!!???) Pe atunci, în afară de numele țării spre care zburam ea nu știa nimic, probabil nu înțelegea nici măcar ce înseamnă altă țară.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
