La sfârșitul anului trecut am participat la lansarea unui nou volum, semnat de György Gaal: “A Házsongárdtól a Kismezőig” [De la Cimitirul Central “Hajongard” la Cimitirul ”Kismező“]. Menţionăm pentru necunăscători că Hajongard este Cimitirul Central – cu o parte veche și una nouă – , iar Kismező este cimitirul de pe strada Crișan .O parte consistentă a noului volum tratează exhaustiv istoria celor patru cimitire evreiești din Cluj. Se completează astfel o pagină nescrisă a istoriei evreimii clujene.Read more…
Nu am găsit un cuvânt cheie mai potrivit decât neîncrederea cu diez – #neîncredere, pentru a reflecta realitatea românească a ultimei săptămâni. Mulţimea de oameni care a ieşit în stradă, umplând pieţele şi dând glas – într-un mod super-inventiv – nemulţumirii, a fost acţionată de un motor comun: neîncrederea. Mai exact neîncrederea modificată cu un diez, producătoare a declicului care a pus în mişcare o mulţime de oameni.Read more…
Anul acesta, primul meu mărțișor a venit din partea nepoțelului meu, cu câteva zile înainte de 1 martie! El a venit într-o seară, cu o figură serioasă și un plic lipit cu grijă, ca să nu văd ce este înăuntru. Mi-a spus ca nu cumva să mă uit înainte de ziua de început de primăvară, fiindcă stric toată surpriza! Să nu vă mire că am făcut așa cum mi-a spus, pentru că suntem în fiecare zi modelele de conduită ale copiilor și nepoților și dacă promitem ceva trebuie să respectăm. Acum, în dimineața de 1 martie, am deschis pliculețul și m-am bucurat pentru că ghinda din lână avea culoarea preferată în perioada asta de nepoțelul meu, deci, fusese ales chiar de el!Read more…
Despre „incidentul” din Jedwabne nu s-a mai vorbit după război, evenimentul reprezentând un amănunt relativ neînsemnat în raport cu. .. uriaşele suferinţe la care poporul polonez a fost supus în aceea perioadă”; doar trei din cele cinci sau şase milioane de victime ale ororilor erau evrei…Timp de şase decenii, măcelul de la Jedwabne a fost învăluit în ceaţa uitării, asemenea celor întâmplate la Kielce, unde 42 de evrei reveniţi din lagăr au fost ucişi de către localnici în 1946. Când Anna Bikont, în ciuda avertismentelor, a decis să scrie o carte despre cele întâmplate, ea s-a adâncit într-o muncă de cercetare asiduă, migăloasă.Read more…
Pe viitor, termenul de armă cibernetică va fi din ce în ce mai menționat în legătură cu actele beligerante între puteri politice antagoniste. Toate aceste pericole sunt generate și exploatate de lumea interlopă cibernetică sau organizații sponsorizate de state. Este cunoscută implicarea serviciilor secrete rusești în alegerile americane și mai recent în cele din Franța prin atacuri la sistemele Partidului Democrat american cât și la partidul La Marche francez. Într-un recent articol în revista Economist, se spune că indiferent de ce eforturi se fac în tehnologie, vulnerabilitățile sistemelor și aplicațiilor software nu vor putea fi înlăturate. Complexitatea acestora face imposibilă prevenirea lor. Numai sistemele folosite de Google au două miliarde de linii de cod. Este nevoie de un efort comun internațional de legislație și cooperare tehnologică ca să se minimizeze pe cât posibil efectele acestor atacuri atât asupra țărilor cât și a utilizatorilor individuali. De aceea eu cred că trăim Primul și Eternul Război Cibernetic Mondial care nu se va termina în viitorul apropiat.Read more…
Planeta noastră, aşa cum am învăţat la şcoală, are doi poli îngheţaţi: Arctica şi Antartica. Mase uriaşe de gheaţă stau adunate acolo, de zeci de mii de ani, influenţând clima Pământului şi reţinând mii de de kilometri cubi de apă dulce.Dacă la Polul Sud o calotă de gheaţă cu o grosime de circa trei kilometri ascunde sub ea un continent, la Polul Nord calota de gheaţă pluteşte pe apă. La sud, uriaşe mase de gheaţă, având miliarde de tone, se desprind în ultimul timp de banchiza polară şi pornesc înspre apele mai calde ale Oceanului Indian, ca banchiza Ross. Îar în nordul planetei gheaţa se topeşte atât de repede încât generaţia viitoare nu va mai avea ARead more…
Am dat foarte multe examene și concursuri în viața mea, dar cel mai greu mi s-a părut cel de conducător auto. Dacă pentru proba scrisă- răspunsuri la 46 întrebări – cu bifarea unei alternative din trei , nu am avut probleme deoarece învățasem ca un elev adevărat totul, însă la examenul practic, care se dădea în aceiași zi, de fapt două probe – abilități și conducere propriu zisă – am avut mari îndoieli. Era în noiembrie, ușor ghețuș și tremuram mai rău ca orice licean. Și acum o să mă laud! Am luat tot examenul din prima încercare, ca în transă tot timpul, singura dintre cei 10 elevi ai instructorului meu care, mi-a mărturisit că m-a aruncat în examen ca să mă obișnuiesc cu atmosfera și nu a crezut că voi reuși.Read more…
Sara Halimi a fost asasinată în ziua de 4 aprilie a acestui an, de un tânăr musulman, care recitând versete din Coran, a aruncat-o de la trei etaje înălţime, în timp ce biata femeie mai trăia. Era evreică, a semenea lui Ilan Halimi , mort în urma torturilor oribile pe care le-a suferit din partea răpitorilor săi, timp de trei luni.
Tăcerea oficială a fost întreruptă cu doar câteva zile în urmă, cu ocazia comemorării celor întâmplate la Vélodrome d’Hiver, locul de unde, evreii parizieni, au fost transportaţi la Auschwitz, în iulie 1942. La această tristă festivitate, la care a fost prezent şi primul ministru israelian Benjamin Netanyahu, Emmanuel Macron a spus: „În ciuda negărilor (suspectului) ,sistemul nostru judiciar trebuie să clarifice împrejurările morţii Sarei Halimi”. Macron s-a referit şi la îndelungata tăcere care i-a premers acestei declaraţii: „Am tăcut pentru că am refuzat să vedem”.Read more…
„Magazinele sunt pline-ochi de topuri cu umerii decupaţi şi pantaloni scurţi, dar la prezentarea mea de joi vreau să am şi umerii, şi picioarele acoperite; ce să fac, cum să mă îmbrac? Şi ce fac dacă în ziua aia plouă, cum s-a mai întâmplat?,Îmi scrie disperata o clientă: „Nu-mi doresc decât o pereche de sandale frumoase, comode şi cu un toc rezonabil, o rochie care să nu fie nici prea decoltată, nici transparentă, şi un sacou subţire. De obicei, în birou îngheţ de frig, iar când ies în oraş mor de cald. N-am noroc, nu găsesc nimic potrivit, aşa că ori transpir din greu toată vara, ori sunt răcită din iulie până în septembrie”, mi-a spus o amică avocata, chinuită de un cod vestimentar formal.Read more…
Conferințele anuale de la Debrețin, care de 18 ani adună an de an reprezentanții comunităților evreiești din Bazinul Carpatic constituie, în miniatură, un exercițiu care ar putea fi extins și instituționalizat. Evreii oricum au reputația de a fi catalizatori ai multor idei și proiecte însemnate care au adus progrese omenirii. Poate merită să se acorde mai multă atenție și aplecare inițiativei de la Debrețin care – pe lângă valoarea unui exemplu de urmat în ”marea politică” pro-europeană – poate reprezenta și o soluție practică pentru revigorarea vieții evreiești din Bazinul Carpatic, care cu un secol în urmă era ”patria” celor mai mulți evrei din lume și locul de baștină a celei mai strălucite culturi evreiești în limba idiș sau în limbi vernaculare. Astăzi această cultură ca și întreaga prezență evreiască în Bazinul Carpatic a ajuns fantomatică. În afară de Ungaria (paradoxal!! 🙂 nu mai există nici-o comunitate evreiască semnificativă în zona aceasta a Europei. Poate e momentul să reflectăm și să schimbăm paradigma supraviețuirii evreiești în Bazinul Carpatic.Read more…
Atât ideea întâlnirii, cât și o mare parte a soluțiilor „logistice” legate de realizarea ei, au fost ale Marianei care, cu energia și optimismul său contagios, au transformat visul în realitate.
Am copilărit toți patru într-o cameră, la etajul casei de pe străduța care purta pe atunci numele lui Paul Ehrlich, mai mult ca niște frați decât veri. Mai târziu, soarta ne–a răspândit în lume (trăim acum pe patru continente).Dacă îmi amintesc corect, recenta vizită la Cluj a fost prima noastră revedere în orașul în care ne–am născut, de după război, la câte un an diferență unul de altul. Detaliile legate de (prea) scurta întâlnire, încep acum să se sedimenteze, imaginile fiind ceva mai clare decât în momentele, deseori haotice, ale petrecerii lor. Umbrelor li se adaugă apariții reale, orașul creat prin îmbinarea acestora fiind un amestec ciudat de vis și realitate, fenomen care, presupun, are loc și în sufletele altor ,,dezrădăcinați”.Read more…
Am fost acolo. Am fost și în Siria, și în Iordania, și în Liban. Am fost și încă cum! Și nu pentru câteva zile, nici măcar pentru o săptămână, ci de fapt, adunate toate, pentru luni de zile. Da, aveam bagaj, dar n-aveam nevoie de pașaport. Aveam tot ce-i trebuie unui turist, inclusiv hărți (și încă ce hărți!! Detailate, nu e un cuvânt), dar mai aveam ceva, pe umărul drept. Nu epoleți , că ăia sunt pe ambii umeri, ci pușcă, o pușcă automată, cu multe cartușe, grea a naibii, dar extrem de importantă, chiar vitală, pentru acele timpuri și locuri. O aveam cu mine tot timpul, o țineam sub pat în timpul nopții, și-i scoteam țeava pe fereastra autobuzului care ne purta prin teritorii inamice, de frica unui atac venit de pe undeva, de pe marginile șoselei întortochiate. Toate aceste gânduri mi-au venit în minte zilele trecute, în timpul postului de Yom Kippur, o zi în care adevăratul păcătos e cel care nu folosește acele ore de totală liniște pentru a depăna, în gând, amintiriRead more…
1940 – Păstrez în memorie foarte puţine imagini din primii patru ani ai vieţii mele când am locuit la Hotel Europa din Ploieşti care aparţinea familiei mele. Reţin astfel, în mod vag, momentele înfiorătoare când mama, ţinându-mă în braţe, alerga ţipând îngrozită pe coridoarele clădirii care se zdruncina în timpul cutremurului din anul 1940… Cu numai un an înainte mătuşile mele se amuzau adeseori de reacţia mea emotivă în momentele când îmi o melodie la modă în perioada respectivă: “Să-mi cânţi cobzar, să-mi cânţi ceva din cobză ta cea veche…”
Avionul de pasageri de tip Iliușin-62, cu rândunica stilizată a companiei Tarom pe ampenaj, a aterizat cu o ușoară smucitură pe pista aeroportului Schwechat din Viena. Ne apropiam de aerogara încă modestă de pe atunci, rulând printre grămezi de zăpadă murdară și băltoace în care se oglindea un cer plumburiu. Dintr-o dată am înțeles că ajunsesem într-o altă lume. De șase ani așteptam clipa aceasta, fără a avea certitudinea când și nici măcar dacă o vom apuca. Scăpaserăm în sfârșit de povara apăsătoare a vieții într-o dictatură și încă nu bănuiam grijile nu mai puțin copleșitoare care ne așteptau. Era martie 1970. Tata, mama și cu mine călcam pentru prima oară pe pământ occidental. După șase ani de nesiguranță, emigrația noastră din România așa-zisă socialistă a devenit realitate. Iat-o, „Felix Austria”, anticamera fericită pentru Australia încă și mai îmbietoare, care ne aștepta cu brațele deschise – cel puțin așa credeam noi atunci.Read more…
Noapte de primavară… Tel-Aviv 1957. Israel (Rezső) Kasztner, redactor de noapte la ziarul de limbă maghiară Uj Kelet și purtătorul de cuvânt al Ministerului Industriei și Comerțului din partea Partidului Mapai, se întorcea acasă, la locuința sa de pe Bulevardul Emanuel HaRomy din Tel-Aviv. Cineva din întuneric îl întreabă: Israel Kasztner? Kasztner răspunde: Da. Se aud câteva împușcături: primul glonț este ratat, dar celelalte două sunt țintite. Kasztner se îndreaptă cu pași grăbiți spre treptele casei. Ulterior s-a susținut că cineva ar fi tras încâ un glonț dintr-un alt unghi. După 11 zile de la atentat, Israel Ksztner a murit într-un spital tel-avivian, în urma rănilor suferite.Read more…
De obicei în decembrie, răstimpul dinainte de sărbătorile de iarnă – Hanuka, Crăciun, Anul Nou – mă înscriu şi eu în traseele marcate cu licăriri, scânteieri, luminiţe şi sclipiri (mai reale şi mai false), îmi iuţesc paşii pentru a-mi umple tolba de cadouri şi sufletul de impresii şi să ajung, în final, la limanul sărbătorilor, să mă scald în lumina lor caldă, aromitoare, liniştitoare şi îmbucurătoare ca o îmbrăţişare. Iată că la sfârşitul acestui an care, deja din prima lună, a stat – pentru mine şi pentru mulţi alţii – sub hasthagul #neîcredere, mi-e aproape imposibil să mă transpun în atmosfera plină de vrajă a sărbătorilor…Read more…
În cei peste 70 de ani care au trecut de la înfiinţarea ONU, au fost convocate 11 Adunări Generale Extraordinare, ultima fiind cea din 23 decembrie 2017. Peste jumătate din acestea (șase) au avut ca obiect și subiect Statul Israel. Celelalte 5 s-au ocupat de diferite alte teme majore ale lumii și anume „invazia sovietică în Ungaria” (1956) „Criza din Liban” (1958), „Criza din Congo”(1960) „Invazia sovietică în Afganistan”(1980) „Invazia Africii de Sud în Namibia” (1981). În Adunările Generale ordinare au fost votate 81 de Rezoluții privitoare la Israel (unul din cele 193 state membre ale ONU, unul din cele mai mici state ale lumii), iar în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului rezoluțiile care au condamnat Israelul au reprezentat 46% (adică aproape jumătate:) din totalul celor adoptate de acest Consiliu înființat în 2008. Consiliul de Securitate – cel mai important organism al ONU – a emis 131 de Rezoluții referitoare la conflictul arabo-israelian.Read more…
Din nefericire cancerul nu are o origine microbiană sau virotică, altfel am fi scăpat de el demult, așa cum omenirea a scăpat de rujeolă, de poliomielită, de holeră, de tifos. care făceau ravagii în secolul trecut. Regretatul academician N. Cajal care a condus mulți ani Institutul Român de Virusologie a susținut ipoteza originii virotice a cancerului, dar nu a putut să o dovedească. După cum știm cu toții tumorile canceroase sunt o aglomerare de celule care au scăpat de sub controlul imunologic al organismului și se înmulțesc necontrolat sufocând țesuturile sănătoase. O multiplicare care nu poate fi oprită. Aici eu am o teorie a mea bazată pe procesul natural de regenerare. La câte teorii există și nu au o explicație valabilă de ce nu aș avea și eu o teorie a mea? Și m-am gândit să o public în Baabel, care nu e o revistă medicală și nici eu nu sunt medic, dar e citită de mulți oameni deștepți. Read more…
Într-o noapte în care somnul întârzia să pună stăpânire pe scoarța mea cerebrală mi-am adus aminte de această carte specială, în felul ei, și deodată mi s-a năzărit gândul că unul din puținele lucruri care mi-ar face o deosebită plăcere în ziua de azi ar fi să intervievez un politician palestinian, unul dintre aceia care fac parte din ”secția de propagandă” (așa se numea pe vremea mea) a Autorității Palestiniene. Să-i pun întrebări, dar să-l oblig să-mi ofere răspunsuri clare și fără să se ascundă după deget. Știu, nu am nicio șansă să ajung la un asemenea personaj. Trăim aproape unul (unii) de altul (alții), dar nu ne vedem, nu ne vorbim, deci nu ne cunoaștem. Ba mai mult, tot ce știm despre opiniile celuilalt primim prin intermediul mijloacelor de comunicație care, în cel mai bun caz, prezintă jumătăți de adevăruri și, în cel mai rău caz, pubică știri măsluite.Read more…
În pauza de lunch, cu puţin înainte de plecare, ne îndreptăm spre micul restaurant din vecinătate. Dintr-o eroare regretabilă depăşesc intrarea în parcarea localului şi colegul cu care eram începe să urle la mine ca să întorc imediat. Încetinesc şiRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
