Cu cine semeni dumneata?

Trebuie să recunosc că am ajuns la vârsta la care, în plimbările mele zilnice prin Clujul meu, oraşul în care trăiesc de când mă ştiu, întâlnesc tot mai puţini cunoscuţi. Spaţiul e „cotropit” de mulţi tineri grăbiţi (şi gălăgioşi), de familii cu copii frumoşi (şi neastâmpăraţi), de adulţi bine îmbrăcaţi, cu fizionomii străine, dar şi de străini vorbitori de multe limbi cunoscute (şi altele mai puţin cunoscute de mine). Arareori îmi iese în cale o persoană cunoscută. Fie că am fost colegi (la şcoală, la facultate sau unul dintre locurile de muncă) vecini (în cele câteva locuri unde am locuit), cunoştinţe întâmplătoare din vremurile „noastre”, sentimentul e acelaşi: ne bucurăm de faptul că ne revedem şi ne… recunoaştem. De altfel nu e atât de dificil să intuieşti potenţialii cunoscuţi: îndeobşte sunt cărunţi, merg mai agale, au încălţări comode (sketchers sau sneakers), femeile poartă poşeta în bandulieră (să nu le apese umărul). Problema mai dificilă este să-i recunoşti, mai ales dacă nu i-ai văzut de multă vreme sau nu mai arată (aproape… deloc) ca pe timpuri. În aceste momente de dilemă, gândul mă duce către… Iphone-ul meu.Read more…

Ce ne povestește ADN-ul

De câțiva ani este la modă căutarea originilor pe baza ADN. Site-ul My Heritage te îndrumă, contra cost, cum îți poți descoperi originea etnică, caracteristicile, problemele de sănătate, (se pare că anumite etnii suferă de anumite boli) și dacă îți încropești arborele genealogic, găsești și o mulțime de rubedenii. În acest caz, site-ul sau laboratorul unde ai trimis mostra îți prezintă până la cele mai mici potriviri de ADN. În consecință, te poți trezi cu mii de rude, mai apropiate sau mai îndepărtate, pe continente sau în țări la care nu te-ai fi gândit niciodată. Dacă vrei, poți lua chiar legătura cu ele, site-ul te îndrumă cum să procedezi că să cunoști de pildă o rudă, cu 1,4% potrivire de ADN. La început am rămas indiferentă la tentativele unor membri de familie și cunoștințe care au făcut apel la My Heritage, dar cum cineva m-a rugat să-l ajut cum să procedeze pentru a primi informații, m-am gândit să încerc și eu. Îmi cunoșteam originile familiei până la străbunici. Doi dintre ei, părinții bunicilor din partea tatălui, sunt îngropați în vechiul cimitir evreiesc de la Arad, unde odihnesc și bunicii și tatăl meu. Cunoșteam casa în care locuiseră la Arad și străbunicii și bunicii mei, iar din poveștile de familie știam aproximativ de unde proveneau. Aveam date și despre familia mamei, un nepot a făcut un arbore genealogic pe care l-am lipit de cel făcut de mine. Am considerat că acestea vor servi ca un fel de control pentru informațiile furnizate de My Heritage.Read more…

Messi, Ronaldo, Trump și Campionatul Mondial de Fotbal 2026

De la vârsta de 13 ani urmăresc campionatele mondiale de fotbal. Fiecare are povestea lui. Nu am intenția să le descriu aici pe toate, doar câteva. În 1966, la Cupa Mondială din Anglia, al treilea gol al echipei Angliei, cel cu care Anglia a câștigat meciul din finala cu RFG devenind campioană mondială, stârnește și în zilele noastre discuții. Pe atunci nu erau reluări la TV și, după părerea multor comentatori, golul câștigător al Angliei nu a trecut linia porții. În 1970, la Campionatul Mondial din Mexic, pe o vreme caniculară, a avut loc o semifinală fenomenală între RFG și Italia, câștigată de Italia după prelungiri, cu rezultatul de 4-3. La Campionatul Mondial din 1978, junta militară care era atunci la putere în Argentina a influențat desfășurarea campionatului. La arbitraj au fost greșeli de neiertat, inclusiv în cursul finalei dintre Argentina și Olanda, încheiată cu victoria nemeritată a gazdelor. Mă opresc aici cu picanteriile campionatelor mondiale anterioare. Campionatul Mondial de Fotbal 2026, încheiat recent, a avut și el multe comentarii. Pentru prima dată din istoria acestor campionate a fost găzduit de trei țări: SUA, Canada și Mexic. Numărul participanților a fost controversat. Au luat parte 48 de echipe, față de 32 la Qatar, ceea ce, după mulți comentatori, a dus la reducerea calității jocurilor. S-au jucat 104 de meciuri și s-au marcat peste 300 de goluri. Turneul a durat 39 de zile. Read more…

Bucătăria de odinioară. Sanda Marin şi Isabella Beeton

Era prin 1950.  Părinții mei erau studenți la medicină, la Timișoara, și urmau să se căsătorească în curând.  Mama, care locuise până atunci cu părinții, habar nu avea să gătească și a rugat-o pe bunica să o învețe.  Dar (după cum mi s-a povestit), aceasta i-a răspuns: – Pentru ce?  Tu o să fii doctoriță și o să ai servitoare. În zilele noastre această afirmație pare venită din altă lume.  Și totuși, în anii 1950 – 60, noi mai aveam fete în casă.  Veneau mai ales din Secuime, cele mai multe nu știau o boabă românește și așa am învățat și eu o brumă de maghiară.  Dar abia absolviseră șapte clase și nici ele nu știau să gătească.  Mama și-a cumpărat o „Sanda Marin” și a folosit-o toată viața – a fost o gospodină excelentă.  Când am terminat liceul, mi-a cumpărat și mie una pe care o folosesc până astăzi.  Iar femeii (din Moldova) care a îngrijit-o pe mama în ultimii ei ani i-am dăruit ca amintire tot o „Sanda Marin”.  Asta face la un loc trei sferturi de veac!  De atunci am mai cunoscut și alte cărți de bucate, am preluat multe feluri de mâncare din alte culturi, dar tot „Sanda Marin” a rămas cartea mea de căpătâi. Am încercat să aflu cine se ascunde în spatele pseudonimului „Sanda Marin” …Read more…

Jucăria

Mă simt așa cum presupun că s-au simțit colegii lui Fosbury când, pe la începutul anilor ʼ60, l-au văzut trecând ștacheta de peste 2 metri cu noul stil de săritură, care și azi îi poartă numele. „Oare este legal?” cred că s-au întrebat o parte din ei. Îmi place să citesc, să aflu, să povestesc ce am descoperit. Pe la mijlocul secolului trecut umblam prin școli, biblioteci, librării și anticariate, la filme și spectacole, să intru în contact cu alți oameni și să aflu despre experiențele lor. Notițele mele au devenit jurnale intime în care au apărut primele schițe și povestiri pe care desigur că nu le-am arătat nimănui. La sfârșitul mileniului a apărut internetul și Google și eu m-am bucurat, deoarece căutarea nu mai implica și umblatul. Îmi rămânea doar să descopăr și să relatez. Mi-a luat timp să înțeleg că această „democratizare” a accesului la informație vine cu un cost. Ce rost mai are relatarea despre cum arăta Kaufering în vara anului 1944 în amintirile tatălui meu, când toată lumea are acces nu doar la imagini contemporane, ci chiar la filme și fotografii din anii 1944-5? Până la sfârșitul anului 2022, atunci când a „explodat” utilizarea în masă a inteligenței artificiale (IA), mai trebuia să fac efortul de a căuta, dar de atunci, dacă sunt curios, trebuie doar să întreb și, fiind chițibușar, să verific. Cred că ceea ce aflu nu mai poate fi numit „descoperire” … Acestea erau sentimentele mele când am dat peste un filmuleț nou din seria General Knowledge Read more…

Câteva dintre castelele de pe valea Loarei și legătura lor cu evreii

Există o conexiune profundă, dar adesea tragică, între istoria și cultura evreilor și castelele de pe Valea Loarei, manifestată în special prin patronat cultural, salvarea patrimoniului francez de către mari familii de evrei (bancheri, colecționari și mecena), dar și prin dramele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi nu numai. Deși castelele au fost ridicate de regalitatea și nobilimea franceză, istoria lor modernă și supraviețuirea până astăzi sunt strâns legate de comunitatea evreiască. Ajungând spre sfârşitul lui august pe Valea Loarei, pentru a vizita câteva dintre celebrele-i castele, mă frământau două probleme contradictorii: să nu fie caniculă (Loara să nu fie scăzută şi iarba pârjolită… dar au fost) și să nu vină nici inundaţiile. Am stat patru zile la Amboise. Centrul, la poalele castelului, fremăta de viaţă şi voioşie, dar abia ulterior m-am gândit la tragedia poporului evreu ce avusese loc cu secole în urmă chiar pe pământul pe care păşeam.Read more…

Alegerile din Israel – Ziua de după

Îmi amintesc de o glumă veche: Plutonierul vine la o grupă de soldați și le spune: “- Am o veste bună și una proastă. Vestea bună este că mâine schimbați ciorapii. – Și care e vestea proastă? – întreabă unul din soldați. – Că îi schimbați între voi.” Și la alegerile din Israel am o veste bună și una proastă. Vestea bună (pentru unii) este că Netanyahu le-a pierdut. Din blocul majoritar de 68 de mandate, la ora scrierii acestor rânduri a rămas cu 55. Vestea proastă este că opoziția nu le-a câștigat. Îmi este greu să îmi amintesc de un singur lucru bun făcut de guvernul lui Netanyahu în ultimii cinci ani. Deși a avut oarecare reușite în acest domeniu, nu a reușit nici să schimbe regimul iranian și nici să înlăture amenințarea nucleară. Dovada e posterul pe care l-a publicat el însuși acum câteva zile, cu ciuperca atomică deasupra Tel Avivului. De catastrofa din 7 octombrie nici să nu mai vorbim. Pe plan economic el ne promite în stil churchillian: „Nu am nimic altceva să vă ofer decât sânge, lacrimi și bitcoini.” El însuși înțelege că sancțiunile economice europene (care ar fi putut fi evitate) ne vor afecta pe toți – sau cel puțin pe aceia dintre noi care nu și-au pus banii la adăpost în bănci elvețiene.Read more…

“Antisemit” – responsabilitatea unei etichetări

Combaterea, stăvilirea şi eradicarea antisemitismului sunt obiectivele oricărei societăţi democratice, fiind consfinţite şi în legislaţia acestora. Orice cetăţean, orice Om responsabil este dator să semnaleze, să-şi ridice glasul împotriva manifestărilor antisemite – dar şi rasiste, xenofobe, ostile faţă de oamenii aparţinători unor grupări etnice, religioase – pe care le sesizează în spaţiul public, fie el real sau virtual. Pe de altă parte, aceste acţiuni implică responsabilitate şi discernământ în identificarea antisemitismului, a expresiilor sale şi a antisemiţilor care le dau glas, incitând la ură şi acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva evreilor. Constat, din păcate, că eticheta de „antisemit” este aplicată cu uşurinţă în conflicte sau vendete politice şi personale, fiind o acuzaţie menită să stigmatizeze, să scoată din luptă un rival, un inamic. A acuza de antisemitism preşedintele statului – care se bucură de respectul şi aprecierea evreimii din România şi a celor mai importante organisme evreieşti internaţionale – pe motiv că nu-ţi ies pasienţele politice şi a argumenta acest fapt prin martiriul strămoşilor, mi se pare un comportament imatur şi iresponsabil care duce la demonetizarea, bagatelizarea unei primejdii reale, grave, care de-a lungul istorie s-a dovedit generatoare de moarte.Read more…