Am o problemă cu visele: în momentul în care mă trezesc, ele se destramă ca fumul, se duc pe apa Sâmbetei. Știu că am visat, îmi amintesc despre cine şi, eventual, chiar unde au avut loc visele mele. Ani de-a rândul, de exemplu, umblam iar și iar pe nişte străzi, mereu aceleaşi. Aparent, mă simţeam ca acasă cutreierând acele străzi pe care nu călcasem niciodată în viaţa mea reală. Iar în ultimul timp, visez mereu că mă aflu la un fel de petrecere în locuinţa unei prietene. De ce zile în şir îmi apare în vis aceasta prietenă care locuia la doi paşi de mine, dar în orăşelul unde eu nu mai stau de opt ani? Deşi îmi amintesc personajele şi locaţia viselor mele, mă deranjează că nu reţin conţinutul lor, ce se întâmplă în ele, acţiunea care le animează. Am sentimentul frustrant că sunt deprivată de o parte a vieţii mele care se petrece în subconştient și care mie mi se pare importantă. De aceea visul despre care voi vorbi nu îmi aparţine; el mi-a fost istorisit de o prietenă. Ei i s-a părut original şi deosebit şi pe bună dreptate, zic eu. “Prima parte a visului meu s-a petrecut în incinta Şcolii din Atena, aşa cum şi-a imaginat-o pictorul renascentist Rafael în fresca cu același nume, aflată la Vatican. Numai că în locul filosofilor și al oamenilor de ştiinţă, în majoritate antici, se aflau prietenii şi cunoştinţele mele. Era un adevărat “tableau vivant” din care făceam parte şi eu.”Read more…
