Acum că stau și mă uit pe geam și afară plouă, grădina aia mi se pare îndepărtată, dacă nu de-a dreptul ireală. Grădina aia umbroasă, cu gard vopsit în verde și cu portocale căzute pe jos. Pe care m-aș fi repezit să le culeg și să le mănânc cu nesaț. Copilăria în care am jinduit după portocale și banane pare că n-o să mă părăsească niciodată. În curând la piață o să găsesc portocale. Dar nu vor fi la fel de ademenitoare ca cele trei căzute pe jos într-o grădină moleșită de căldură din Dubrovnik. Și oricât o să caut, n-o să găsesc nici aroma celor două caise culese de la margine de șosea. Pline de praf, aproape strivite, dar calde, moi și atât de aromate. Acolo, pe șoseaua aia îngustă unde ne opriserăm ca să căutăm curba perfectă a unui deal. Și să ne odihnim pe rotocoalele mari de paie ieșite din batoză.Read more…
În Europa medievală islamul era destul de puțin cunoscut, trezind mai ales reacții de ostilitate și de teamă. Nu e de mirare. Răspândirea fulgerătoare a islamului s-a făcut cu sabia: „Convertește-te, sau te omor!” (În secolul XX avea să devină: „Proletari din toate țările, uniți-vă, sau vă împușc!”). Mai târziu islamul le amintea europenilor de cruciade, de Reconquista spaniolă… Cel mai bun exemplu se află chiar la noi. Istoria Țărilor Române până în sec. al XIX-lea ar putea fi rezumată în patru cuvinte: „am luptat cu turcii”. Ciocnirea dintre lumea creștină și cea musulmană. Situația s-a schimbat radical la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Iluminismul și apoi romantismul au adus cu ele curiozitatea, fascinația, admirația, urmată de încercarea de a înțelege islamul. Romantismul căuta să accentueze splendoarea islamului și să amintească Europei cât de mult îi datorează islamului și implicit și iudaismului. Romanticii subliniau faptul că evreii au jucat și ei un rol de seamă la înflorirea civilizației islamice atât de admirate.Read more…
De data aceasta aș vrea să-mi invit cititorii pe urmele celor 1001 de nopți, așa cum mi le amintesc din copilărie, istorisite de Eusebiu Camilar… Nu mă refer însă la Șeherezada și la Riar Șah, ci la curtea legendarului Harun al-Rașid, la Califatul Abbasid cu capitala la Bagdad. În sec. al IX-lea Bagdadul era unul din marile centre ale culturii, comerțului și navigației. La curtea din Bagdad trăia un mare cărturar, numit Ibn Khordadbeh (820-912). Era directorul poștelor, al informațiilor și al poliției, omul de încredere și confidentul personal al califului. A lăsat posterității câteva cărți, cea mai importantă fiind Kitab al-Masalik wa al-Mamalik (Cartea drumurilor și a ținuturilor), un compendiu despre diversele popoare care locuiau în Califatul Abbasid și mai ales despre drumurile comerciale și stațiile caravanelor care îl străbăteau. Este nu numai un document important despre geografia și cultura Califatului, ci și principala sursă de informație despre radhaniți. Read more…
Recunosc, sunt un cafegiu inveterat, aș putea spune dependent, și dacă vreodată mi-ar veni în cap năstrușnica idee de a înceta – chiar și pentru o zi sau două – obiceiul ăsta, pe care l-am căpătat foarte devreme, odată cu începutul studiilor medicale, fără discuție că aș da de belea. De fapt obiceiul l-am moștenit odată cu numele de familie, întrucât în casa părinților mei se bea cafea, deși cred că băutura preferată a părinților mei era, totuși, ceaiul. Pentru mine cafeaua a devenit o a doua natură chiar din primii ani ai tinereții. Nu am început să beau cafea ca să-mi prelungesc orele de activitate pe contul celor de somn. Ba mai mult, îmi amintesc perfect că într-o seară, în plină sesiune de examene, hotărâsem să beau două cești de cafea, una după alta, sperând că voi putea continua să învăț după miezul nopții, și m-am trezit la un moment dat dintr-un profund și binefăcător somn, cu capul pe tratatul care trebuia parcurs cu atenție și seriozitate.Read more…
M-am născut în anul izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial i tot ce știu despre calamitățile provocate de acest măcel, care a dat 75 milioane de jertfe, pe toate continentele, și care a schimbat complet fața lumii, am aflat doar după aceea, din cărți, povești, filme. Pe scurt, pot spune că am căpătat noțiunile necesare pentru a fi in stare să judec cele întâmplate atunci, timp de numai șase ani, și să am curajul de a susține că actualmente suntem din nou în plin război care se duce pe mai multe fronturi și pe toate continentele, și spre deosebire de cel din anii 1939-1945, el afectează fiecare țară și bucată de pământ de pe globul pământesc. Dacă veți căuta pe internet acest link: https://www.worldometers.info/coronavirus/, veți afla că în zilele noastre această conflagrație se desfășoară în nu mai puțin de 223 state și teritorii, în numai 18-19 luni ea a provocat peste 5 milioane de victime și, cum se spune pe la noi, socoteala încă nu s-a încheiat. Ca în oricare măcel mondial nu e vorba numai de morți, ci și de ”răniți”, adică indivizi afectați în mod serios de boală chiar după ce au trecut de faza ei acută și au rămas în viață.Read more…
În ultimele luni în Europa s-au acumulat numeroase tensiuni, observatori politici mai sceptici și pesimiști considerând că ar exista premise care să indice izbucnirea unui conflict între Rusia și NATO, sau prieteni ai statelor occidentale. Așa cum se știe, Rusia se teme de extinderea NATO spre est, spre teritorii din fosta Uniune Sovietică, pe care ea le consideră ca aparținând spațiului ei geopolitic. În plus, Moscova își încordează mușchii și încearcă să demonstreze că a revenit, sau este pe cale să revină în categoria marilor puteri, motivată parțial de politica izolaționistă americană, preluată de actualul președinte, Joe Biden, de la administrația Trump. Cea mai recentă dovadă este retragerea forțelor americane din zona Orientului Mijlociu, ultima fiind cea din Afganistan, ale cărei urmări sunt cunoscute. Rusia încearcă să profite de acest vid de putere pentru a-și confirma intențiile de mare putere. Este greu de imaginat ca Rusia să-și înscrie în strategie un război european care, prin implicarea NATO, respectiv a Statelor Unite, ar deveni de fapt unul global. Pierderile rusești ar fi prea mari și pe lângă alte consecințe dramatice ar diminua popularitatea lui Vladimir Putin care dorește să rămână cât mai mult la conducerea țării. În fond, Rusia poate afecta Europa și prin alte mijloace care să nu ducă la pierderi de vieți, folosind așa-numitul război hibrid. Exemplul cel mai concludent este criza migranților de la granița Belarus-Polonia care pe undeva a lăsat fără răspuns Uniunea EuropeanăRead more…
De-a lungul istoriei, malaria a fost una dintre amenințările majore pentru locuitorii de pe teritoriul Israelului actual. Ea a fost și o enormă piedică pentru recolonizarea țării de către evrei la sfârșitul secolului al XIX-lea. Malaria este o boală infecțioasă produsă de parazitul unicelular Plasmodium, transmis prin înțepătura țânțarului anofel. Cele mai răspândite specii ale parazitului sunt Plasmodium falciparum și P. vivax, dar există și altele. Țânțarul (interesant că numai femela!) primește parazitul când înțeapă un om bolnav. După opt zile parazitul ajunge în glandele salivare ale țânțarului, de unde este transmis la toți oamenii pe care țânțarul îi înțeapă în continuare. În organismul omului, parazitul primește un înveliș care îl „ascunde” de acțiunea sistemului imunitar, făcându-l foarte greu de combătut. Modul cea mai eficient de luptă împotriva malariei este distrugerea țânțarilor care o transmit, prin asanarea mlaștinilor, precum și prin diverse alte metode. La început m-am mirat de unde atâtea mlaștini și ape stătătoare, când în Israel problema pare a fi mai degrabă lipsa apei? Și totuși… Malaria exista pe aceste meleaguri de când lumea, ea fiind menționată și în Biblie: „Voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi.” (Lev. 26: 16) Cuvântul biblic קדחת / kadahat este folosit și în ebraica modernă pentru malarie. Read more…
Cartofor pasionat, bunicul Sándor participase la concursuri de bridge până la o vârstă înaintată, fiind elogiat de organizatori și în calitatea de cel mai în etate competitor. În viața sa de toate zilele însă nu aducea bucurie celor apropiați. Revendicator și obișnuit să fie servit mereu, îngreuna viața familiei. Fuma țigări tari și rău mirositoare, care o exasperau pe bunica. De două ori pe lună partidele de bridge se țineau în casa bunicului, când cei patru fumători din jurul mesei transformau locuința într-o adevărată grotă de fum. În rest, partidele de cărți se țineau la ceilalți parteneri. De fiecare dată Sándor sosea acasă la ore târzii și trebuia să i se ofere de îndată o cină caldă. Era și risipitor; cheltuia pe sine la restaurante, atât pe mâncăruri sofisticate, cât și pe băuturi selecte. Deci titlul acestei evocări nu este eronat, fiind vorba nu despre Doctor bácsi, de care ne-am amintit în numărul trecut al revistei (https://baabel.ro/2021/12/memoria-lui-doctor-bacsi/), ci despre tatăl său, bunicul meu Sándor, care era personajul central al istorisirii mele scrise cu ani în urmă, întitulată Cafeaua abisiniană (https://baabel.ro/2012/10/daniel-lowy-cafeaua-abisiniana/). La apariția acestei scrieri, Doctor bácsi m-a felicitat într-un mod sugestiv: „ai reușit să scrii despre omul dificil al familiei”. Recent, redacția Baabel a primit o scrisoare neașteptată. Păstrată de inginerul Peter Freiberger, originar din Timișoara, cu domiciliul actual la Natania,…Read more…
Ziua de 15 Șvat (T”U BiȘvat sau Hamișa-Asar biȘvat; în idiș: Hamișusăr) din calendarul ebraic este Anul Nou al Pomilor. Această dată este menționată în Talmud. Anul Nou al Pomilor era celebrat în Ereț-Israel în antichitatea biblică. Talmudul vorbește despre Anul Nou al Pomilor în ziua considerată ca început al ploilor din noul an, înaintea ei sfârșindu-se ploile din anul precedent. Se considera că roadele pomilor fructiferi, legate până la 15 Șvat, aparțin anului precedent, iar cele legate începând din această zi aparțin noului an. Ideea era bazată pe situația meteorologică din Ereț-Israel în perioada redactării Talmudului: majoritatea ploilor cădeau până la 15 Șvat. De asemenea, apa ploilor de după 15 Șvat începe să se încălzească, față de apa ploilor care cad iarna, înainte de această dată. Astfel se explică și tradiția plantării de puieți în această zi. Ea s-a pierdut în perioada galutiană, când 15 Șvat a căpătat aspecte diferite, ca urmare a despărțirii evreilor de Ereț-Israel. Totuși amintirea acestei sărbători agricole s-a păstrat în mențiuni halahice ale rabinilor gaonim din Irak (Babel) și ale unor rabini din Germania și regiunile vecine (Așkenaz).Read more…
În vara anului 2016 Vince Pankoke, un fost agent FBI, proaspăt pensionat, primește un telefon neașteptat. La celălalt capăt al firului se află cineva pe care el, Pankoke, nu îl cunoaște. “Cât de mult te-ar atrage să renunți la rutina ta de pensionar și să preiei un caz important?”Pankoke nu stă prea mult pe gânduri. Cazul este important, dar și dificil și nu doar pentru că s-a petrecut la mii de kilometri distanță, în îndepărtata Europă, dar și pentru că niciunul din posibilii suspecți nu se mai află în viață, căci a avut loc în urmă cu trei sferturi de veac, în vremea Holocaustului. Dintre cele șase milioane de victime ale Holocaustului, numele Anne Frank este unul din cele mai cunoscute și nu doar pentru că a murit foarte tânără, la nici 16 ani, ceea ce în sine constituie o mare nedreptate, dar și pentru că în ciuda vârstei fragede, ea a apucat să lase ceva în urmă. Jurnalul Annei Frank a fost tradus în 70 de limbi și citit de milioane de copii și adulți din întreaga lume.Read more…
ianuarie 1989. La aeroportul din Stuttgart m-a întâmpinat un medic ORL-ist tânăr, pe care nu îl cunoșteam. Purta un palton gros de stofă, un fular cald și mănuși de piele, pe când eu, care nu mă gândisem la diferența de temperatură dintre Tel Aviv și Germania, dârdâiam de frig. După câteva cuvinte de bun venit, mi-a deschis portiera mașinii, s-a scuzat că drumul va dura peste o oră, dar cel puțin mașina are încălzire. M-am așezat lângă el, bucuros că nu trebuia să conduc și puteam urmări în liniște peisajul. Luna plină ne privea din cerul senin. Farurile mașinii aruncau înaintea noastră o fâșie de lumină; pe marginea drumului se ridicau mormane de zăpadă. Copacii erau acoperiți cu un strat alb strălucitor, crengile abia suportau povara. Liniștea și frumusețea peisajului erau năucitoare. Drumul era învăluit într-o mantie albă ca-n povești, darul minunat al iernii. Ce bine este să ai parte de patru anotimpuri! Și ce încheiere pentru o zi începută la Tel Aviv, unde soarele arde aproape tot anul! chiar mi s-a lăudat că el a văzut pentru prima oară orașul New York prin periscopul submarinului pe care slujea în armata celui de al Treilea Reich. mea și-a dres vocea: – Știu că e târziu, dar soția mea ar dori să veniți la noi la un păhărel.Read more…
plutea în atmosfera acestui liniștit, puțin răcoros, colț de lume. În ciuda multitudinii de culturi, domnea pe atunci un fel de status quo, la care puțini păreau dispuşi să renunțe și căruia restul planetei îi cam ducea lipsa. oametea și conflictele tot mai violente din țările lor de baștină. asistență socială ale Suediei? „Organele sociale răpesc copiii musulmani pentru a-i seculariza”, suna una din lozincile scandate de manifestanți. După părerea organizatorilor, răpirea este una din metodele folosite de conducere în lupta sa contra islamului.Read more…
Hoți și tâlhari au existat de când lumea. Chiar și animalele fură unul de la altul: vulpea de la corb, hienele de la leoparzi, câinii sălbatici africani de la hiene, etc. La ființele umane hoția poate fi una fățișă, cum ar fi hoții de buzunare sau cei care fură din magazine, sau una voalată, ascunsă, ca hoția practicată de bănci și bancheri, de antreprenori, de firmele care te înșală cu marfă de calitate proastă, sau de vânzătorii care te înșală la cântar sau la preț. ele. concurență, ele pot ridica prețurile după bunul lor plac. Foarte eficient la înșelatul clienților este și sistemul de asigurări. De exemplu recent un bloc dintr-un cartier de nevoiași din Holon (Israel) s-a prăbușit spontan. Read more…
Recent m-am întors dintr-o ședere de unsprezece zile în Polonia, cu Hadassah Humanitarian Mission to Poland[1]. Avionul LOT era plin de refugiați în drum spre noul lor ACASĂ. Lângă mine ședea o tânără foarte răcită, care tușea aproape fără întrerupere. Nu o cunoșteam, nu știam prin ce trecuse, mai ales că nu stătea împreună cu restul grupului. Sincer să fiu… tusea ei m-a cam deranjat, mă temeam să nu mă molipsesc. Abia mai târziu am observat dosarul gros pe care îl ținea pe genunchi, protejându-l de parcă viața ei era în joc. Când tânăra a deschis dosarul, mi-am dat seama că era plin de documente care îi dovedeau identitatea și originea, documente necesare pentru obținerea cetățeniei. Toate erau scrise cu litere chirilice.Read more…
Când mai aveam rude la Beer Șeva, treceam adesea pe lângă orășelul Kiriat Malahi și apoi pe lângă satul Kfar Warburg. Mă întrebam de unde vine numele acestui sat, dar nu m-am interesat, fiindcă pe-atunci încă nu era internet…Otto Heinrich Warburg a fost unul dintre cei mai importanți fiziologi ai primei jumătăți a secolului XX, datorită cercetărilor revoluționare în domeniul metabolismului celulelor canceroase și a rolului nefast pe care îl joacă glucoza în alimentarea acestora. Studii recente confirmă în mod indirect teoria lui Warburg despre legătura dintre carbohidrați, obezitate și cancer. Cum scopul acestui articol nu este o dezbatere științifică asupra teoriei propuse de acest savant genial, cititorii curioși să afle mai multe despre studiile științifice ale lui Warburg sunt invitați să facă în acest scop o incursiune în Google. În cartea sa publicată anul acesta, intitulată Ravenous: Otto Warburg, the Nazis, and the Search for the Cancer-Diet Connection (Lacom/vorace/avid: Otto Warburg, naziștii și căutarea legăturii dintre cancer și dietă), autorul Sam Apple descrie personalitatea complexă, “compromisă moral”, a savantului, precum și tematica studiului pentru care a primit premiul Nobel în fiziologie-medicină.Read more…
Despre Rezső / Rudolf / Israel Kasztner s-a discutat în repetate rânduri în revista Baabel și pe bună dreptate: avocatul clujean a salvat 1684 de evrei din Budapesta din ghearele naziștilor. Și totuși a rămas un personaj controversat – i s-a reproșat că a colaborat cu naziștii, că a ascuns cu bună știință evreilor soarta care îi aștepta și i-a salvat în primul rând pe oamenii care îi erau apropiați. Nici până astăzi istoricii nu sunt de acord dacă a fost erou sau trădător. Există desigur multe argumente împotriva lui Kasztner, dar eu propun două argumente în favoarea lui. Criticii lui ar trebui să se întrebe dacă, fiind puși în aceeași situație, ar fi procedat altfel și cu mai mult succes. Mai mult, în Talmud scrie că „cel care salvează o singură viață salvează o lume întreagă”, astfel încât prin acțiunea lui și-a răscumpărat desigur păcatele. Kasztner nu a fost însă singurul care a încercat să salveze evrei din Budapesta în timpul Holocaustului. Diverși diplomați ai unor țări neutre au contribuit și ei la salvarea evreilor – cei mai cunoscuți sunt elvețianul Carl Lutz și suedezul Raoul Wallenberg, dar poate că niciunul dintre ei nu ar fi realizat mare lucru fără ajutorul lui Miklós Moshe Krausz. Și totuși, în Israel numele acestuia din urmă este foarte puțin cunoscut. Amănuntele au început să iasă la iveală abia în 2014, odată cu publicarea cărții Între Krausz și Kasztner – Lupta pentru salvarea evreilor din Ungaria, scrisă de Ayala Nedivi.Read more…
Ȋntr-o zi de toamnă, în octombrie 1930, medicii de la Spitalul Evreiesc din Cluj (instituţie în formare) și-au depus halatele și, frumos îmbrăcaţi, s-au întrunit pentru a înfiinţa o organizaţie profesională a medicilor din Cluj, afiliată Spitalului Evreiesc. – în contextul in care, în România, tocmai se votase noua Lege a Sănătăţii (1930).
Numărul medicilor evrei din Clujul acelor ani era mult mai mare decât ponderea populaţiei evreiești (10% – 12% din populaţia Clujului acelor ani). Ȋn prima ședinţă a asociaţiei a fost ales președintele, doctorul Ede Goldberger, un dermatolog de talie europeană. pentru perfecţionarea profesională, dar și necesitatea unui sindicat pentru apărarea intereselor medicilor. orașului, a vorbit despre “Aspectele radiologice ale pietrelor la rinichi”.Read more…
Femeile tind să îşi vadă garderoba prin intermediul unor formule fixe de ținute, cu fiecare piesă ocupând un singur loc şi având un singur scop precis. Ia stai o clipa, o sa îmi spuneti, păi nu așa ar trebui să stea lucrurile? Fiecare piesă să aibă un scop clar definit, iar garderoba să fie alcătuita pe baza unor ținute atent formulate? Da şi nu, va fi răspunsul meu. Vin şi cu un exemplu concret. Să ne imaginam o femeie care are în dulap o bluză frumoasă, nou cumpărată, pe care a ales-o special pentru ținutele de la birou. Această femeie a vizualizat respectiva bluza asortată cu o anume pereche de pantaloni şi cu o anume pereche de pantofi, ba chiar întreaga ţinută completată de un anume colier şi de o anume geantă. De altfel, așa va ajunge să poarte bluza – şi, din păcate, doar așa (sau de cele mai multe ori doar în aceasta formulă de ținută). Această perspectiva – în care piesa A este văzută ca fiind bine completată doar de piesa B şi accesoriul C sau îmbrăcată doar în ocazia X – dă naștere mai multor situații problematice:Read more…
Rana emigrării se vindecă cu timpul, sau măcar nu mai doare, rămâne doar ca o ezitare într-un moment în care aș fi preferat să fiu alert. icatricea însăși nu doare, rămâne numai un defect în suplețea țesutului sănătos, o fisură umplută cu un material provenit dintr-un strat mai profund. Rănit e și limbajul. Cuvintele nu se potrivesc pentru a descrie emigrația. „Emigrație” – cuvântul e și el o cicatrice. Când ajung la el mă opresc, pentru că îmi sugerează lucruri care parcă nici nu se referă la mine. Cuvintele sunt ca și confecțiile: dacă de la bun început nu ți se potrivesc, oice ai face nu ajută la nimic, prea strâmt, prea scurt, prea lung… Exil sună mult prea patetic, fugă – prea aventuros, plecare – nu spune nimic, transfer – un coșmar, refugiat – un atavism, călător – o glumă proastă. Dar oricum am numi faptul, cicatricea rămâne, de o parte textura copilăriei mele la Arad, de cealaltă parte țesutul viu al speranței într-un viitor mai bun la Köln. Pentru procesul de cicatrizare prefer vocabularul medical, cu expresii latine, care e mult mai exact. Medicii vorbesc despre vindecare primară și secundară. Vindecarea primară, cu o cicatrice minimă sau deloc, duce la refacerea completă a țesutului, restitutio ad integrum. La arsuri și inflamații vindecarea e secundară, se face „pe ocolite”. Au loc procese imunologice complexe de transformare a țesuturilor și de cicatrizare. La început nici nu m-am simțit rănit. Totul mi s-a părut mai degrabă o mare aventură. Tot ce mi-ar fi putut pune planurile sub semnul întrebării a fost refulat sau reinterpretat. Am urcat în trenul realității de atunci cu speranța că pentru mine totul se va aranja. Read more…
După cel de al Doilea Război Mondial, Adolf Eichmann, unul dintre arhitecții “soluției finale” de exterminare a poporului evreu, s-a refugiat în Argentina peronistă, pro-nazistă. Sub numele fals de Ricardo Klement, Eichmann ducea o viață tihnită la periferia orașului Buenos Aires. Se aștepta la o bătrânețe liniștită, mai ales după ce își adusese familia din Austria. Deși își ascundea identitatea, toți camarazii naziști refugiați în Argentina îl cunoșteau și îl respectau ca pe unul dintre cei mai proeminenți dintre ei. Naziștii aveau cluburile lor unde se întâlneau. Cu aprobarea tacită a guvernului argentinian sărbătoreau în fiecare an ziua de naștere a lui Hitler, ale cărui poze tronau pe pereți împreună cu drapelul cu zvastică. Eichmann era atât de sigur pe sine, încât în 1957, a dat un interviu ziaristului olandez Willem Sassen, fost membru al Waffen SS. Sassen și colaboratorul lui, Eberhard Fritsch, sperau să demonstreze că Holocaustul nu a existat și să obțină un câștig financiar considerabil. Prima lor speranță nu s-a realizat, pentru că Eichmann, simțindu-se în siguranță după ce scăpase de procesele din Nürnberg, s-a lăudat cu realizările sale în exterminarea evreilor. Sassen spera că Eichmann va declara că Hitler nu avea nicio legătură cu “soluția finală”, dar Eichmann a confirmat că ideea a venit de la Führer. Interviul a fost înregistrat pe benzi de magnetofon și apoi dactilografiat în mai multe exemplare. Pe materialul tipărit, Eichmann a făcut unele corecturi scrise de mâna lui. Eichmann a cerut ca înregistrările să nu fie publicate decât după moartea lui, Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
