ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Multe capodopere ale literaturii şi teatrului liric au ca tematică esenţială scene de viaţă, personaje, situaţii dramatice în legătură cu sau chiar din viaţa ţiganilor. Cred că ar fi potrivit să se reamintească mai des că ţiganii nu au fostRead more…
Sebastian şi fascismul Înainte de-a trece la prezentarea poziţiei complexe a ziaristului de la Cuvîntul faţă de fascismul italian, se cuvine făcută o serie de precizări istorico-politice, pentru reconstituirea nuanţată a situaţiei de la începutul anilor ‘30. Noi, azi, beneficiem deRead more…
Nomen est omen [Destinul stă în nume]…Un dicton care te duce la gândul că numele modelează soarta celui care-l poartă, însă am început să-l tâlcuiesc şi altfel, de curând, traducând un nou volum din opera lui Kristóf Szongott, monograful armenilor din Gherla. Read more…
La Istanbul a avut loc, în luna octombrie a.c. ședința ordinară a unei instituții aflată în subordinea UNESCO. Instituția se numește World Heritage Committee (WHC) care, după cum îi arată și numele, se ocupă de Moștenirea Culturală a lumii.WHC analizează an de an starea monumentelor UNESCO și aprobă an de an lista vestigiilor în pericol.Pe lista aprobată în 26 octombrie 2016 apare, alături de alte situri importante şi ”Orașul Vechi Ierusalim cu zidurile sale” menționat ca Al Haram Al-Sharif ”muntele sfânt al musulmanilor”…Read more…
Kibli ca șansă trebuie să apară, deci nu e ceva garantat ; Kibli nu e pentru oricine, ci numai pentru cei ce au primii „sclipirea“ de moment, ei fiind cei care beneficiază de posibilitate – deci Kibli, chiar dacă apare, nu e pentru cei multi. Cei multi trebuie să considere Kibli ca pe un miracol, iar pe miracole nu trebuie sa te bazezi . Kibli poate apărea atunci când oamenii sunt puși în situații limita; situatiile limită pot apărea din senin – catastrofe naturale de ex. – sau se dezvolta treptat ca bolile aduse de bătrânețe la orice ființă, cum este şi cazul cu societățile care „îmbătrânesc “ Read more…
Îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat acum câteva zile. Profesorul nostru de literatură română ne vorbea de Eminescu, noi notam totul în caiete. Era o după amiază de primăvară bucureșteană. Prin geamurile deschise sufla un vânt călduț, care te îmbia să părăsești clasa și s-o iei razna, spre parcul Carol zis al Libertății. Profesorul ne vorbi despre cel mai mare poet al națiunii române, un talent ieșit din comun, dublat de un puternic sentiment patriotic românesc (asta era voie pe vremea aceea!). Și ca exemplu, el cită versurile de mai sus. “Iată”, spunea el , “numai un adevărat patriot e legat de glia lui, de natura ce-l înconjoară, de tot ce-i oferă pământul pe care trăiește, el și copiii lui. Numai un adevărat patriot poate iubi tot ce vede în fața lui și ca să fii patriot nu trebuie să fi bogat sau educat, un singur lucru e necesar: să iubești și să respecți tot ce vezi în jurul tău și e al tău, pe vecie”. Și acum să revenim la oile noastre, adică la realitatea ultimelor săptămâni, care mi-a readus în minte versurile celebrului poet. Pentru cine nu urmărește evenimentele de la granița Israelului cu fâșia Gaza, (oare câți dintre cititorii acestei publicații sunt la curent cu ce se întâmplă acolo/aici?) de mai bine de două luni e vorba de o serie de manifestații violente la graniță…Read more…
Cu ocazia primei vizite a unui șef de stat din Coreea de Sud în Coreea de Nord, cele două țări au semnat acordul de la Phenian, în care se renunță la forță și la arme nucleare. În locul stării de război de până acum, cele două părți vor o colaborare pașnică și nu ar fi o utopie ca ele să se unifice într-un viitor apropiat. După 65 de ani de conflicte s-a hotărât ca pentru Olimpiada de Vară din 2032 Coreea să-și depună candidatura ca stat unic. Am senzația de „déjà vu”: 1978, Acordul de pace de la Camp David dintre Egipt și Israel; 1989, căderea Zidului Berlinului, care a pus capăt cel puțin pentru o vreme conflictului dintre cele două mari puteri și cele două pacturi militare; septembrie 2018, semnarea acordului de pace dintre Etiopia și Eritreea. Pesimiștii dintre cititori vor da din mâini dezaprobator și mă vor numi optimist feroce. Recunosc că nu vor greși.Read more…
Acum vreun an, când m-am gândit să scriu acest articol ca un neprofesionist în psihologie, mi-a venit ideea să “colorez” minciunile în patru culori, în funcție de gravitatea repercusiunilor minciunii. S-a dovedit că ideea colorării minciunilor a fost deja publicată, așa cum mi s-a întâmplat câteodată și cu unele idei de cercetare științifică în domeniul anesteziei și terapiei intensive, idei pe care inițial le consideram originale. Într-un articol apărut în anul 2015 psihologii americani Warneken și Orlins “colorează” minciunile în alb (cunoscute în egleză ca white lies), albastru și roșu. Ei dau ca exemplu de minciună albastră, depoziția falsă a unor ofițeri de poliție cu scopul de a-și proteja colegii de meserie. Aceiași autori folosesc termenul de minciună roșie în cazul în care cineva minte ca să-și protejeze un membru de familie. Alții descriu patru culori ale minciunii: gri, albă, neagră și roșieRead more…
În luna septembrie am pornit într-un periplu mult mai scurt decât cele precedente. Am plecat din Brașov în 3 septembrie cu o oarecare strângere de inimă, pe un drum cunoscut, fără surprize și fără emoții, dar cu un obiectiv neobișnuit: lansarea cărții unui autor vârstnic și fără notorietate (acela fiind eu). La capătul drumului, mă aștepta capitala informală a Ardealului, Clujul, fieful democrației firave din România. Directorul Muzeului de Artă, reputatul istoric și neobositul om de cultură Lucian Nastasă – Kovacs, a avut amabilitatea și disponibilitatea să organizeze aici, împreună cu prietenii mei din Cluj, în frunte cu mereu activul colecționar și autor Andrei Klein, lansarea cărții Evreu fără frontiere. A fost un eveniment remarcabil (cel puțin pentru mine). Au participat personalități de seamă și numeroși prieteni din comunitatea clujeană. A venit chiar un fost coleg de liceu, pe care nu-l mai văzusem de vreo 70 de ani – nu l-am recunoscut, îmi aminteam doar de numele lui. Al doilea popas a fost la Debreţin. De 20 de ani particip împreună cu încă câțiva reprezentanți din România (mai ales din Transilvania) la întâlnirile anuale organizate de Comunitatea Evreilor din Debrețin. Tema majoră a întâlnirii de la Debrețin din 5-7 septembrie a fost turismul, în mod special turismul evreiesc. Read more…
Aceasta este o poveste imaginară, care se petrece în anul 2119. Fatma este profesoară de istorie în Reykjabad, fosta Reykjavik, capitala Aslandiyei, care pe vremuri se chema Island (Islanda). Fatma s-a născut în urmă cu 30 de ani, în 2089, din părinți de origine creștină, tatăl Magnús Magnússon și mama Helga Ingimundardóttir. După declararea victoriei Jihadului mondial, în 2088, exact cu un an înainte de nașterea Fatmei, toți locuitorii insulei s-au convertit la religia musulmană și și-au schimbat numele, dar puteau să-și păstreze și numele de familie islandez. Fatma era măritată cu un bărbat de origine arabă, Hamed Ibn Farid, al cărui bunici imigraseră din Siria…Read more…
Uneori zăresc în mulţime persoane răzleţe care poartă măşti (chirurgicale) de culoare mov, roz sau vernil, dar eu nu am avut şansa de a le găsi în comerţ. În schimb, treptat, am înţeles că masca de pandemie – spre deosebire de măştile de carnaval sau de bal – nu se asortează cu ţinuta, ci viceversa! Ar trebui să port mereu ceva albastru (something blue, ca în fericitele poveşti cu nunţi sau despre nunţi), ceva care s-ar potrivi perfect şi cu situaţia actuală… Apoi mi-am dat seama că ţinuta care ar trebui asortată cu masca de pandemie nu trebuie să fie una vestimentară! Ci una umană – o atitudine, o poziţie, un mod de comportare – care să diferenţieze un purtător de mască de toţi ceilalţi. Read more…
Toată: lumea civilizată se află în alegeri. Ori înainte, ori după, or în timp de. În unele țări, mai stabile din punct de vedere politic, alegerile au loc la un termen fixat prin lege și foarte puține evenimente, de obicei cruciale, pot schimba ziua deschiderii localurilor de vot. În altele, mai multe și răspândite pe toată suprafața globului, alegerile pot surveni în orice moment, mai ales atunci când cei aflați la putere consideră că își pot îmbunătăți poziția politică, oferind cetățenilor o nouă ocazie de a se prezenta la vot. Alegerile sunt însoțite de o mulțime de efecte negative, în primul rând financiare, dar nu numai. Ele ”oferă” o șansă tuturor celor implicați de a-și împroșca cu noroi adversarii politici, și din această cauză în mod teoretic (dar și practic) alegerile adâncesc disensiunile în rândurile populației, creând o stare de tensiune care de multe ori rămâne, sau chiar se accentuează, și după ce rezultatele scrutinului au fost anunțate. Read more…
Citeam zilele trecute articolul “Dezertorul” Ițic Ștrul. Comentarii pe marginea nuvelei lui Liviu Rebreanu; autor: Andrei Corbea-Hoișie. Articolul – apărut în Revista de Istorie a Evreilor din România, editura Hasefer 2020, (pg. 219-227), cu titlul “Discurs și violență antisemită în România modernă”, editor: Adrian Cioflîncă – analizează relevanța uneia dintre cele mai cunoscute nuvele ale prozatorului român Liviu Rebreanu, “Ițic Ștrul, dezertor” din perspectiva momentului istoric de după Primul Război Mondial, moment când evreilor din România li s-a acordat în mod colectiv cetățenia română. Umanitatea profundă a evreului simplu, care nu înțelegea de ce societatea românească l-a respins, se află în conflict cu prejudecăți antisemite, brutale și, în cele din urmă, criminale. Materialul, expus cu deosebit profesionalism, îmi era bine-cunoscut. Dar și nuvela-mi era bine-cunoscută. Pentru mine, Strul, ea a reprezentat o tentație pe care nu mi-am refuzat-o. Chiar dacă în liceu, nuvela n-a fost prevăzută în programa de învățământ, eu deja o citisem.Read more…
Nu, nu mă refer la Metamorfozele lui Ovid, nici la transformările fizice ale zeilor din mitologie, maeştri neîntrecuţi în schimbarea înfăţişării proprii cu scopul de a-şi asuma o nouă identitate. Nu mă refer nici la transformarea muritorilor de rând – de către cine altcineva decât de către aceiaşi zei capricioşi – în plante sau în animale, pentru a-i pedepsi în urma transgresiunii unor limite impuse – aţi ghicit – de către aceiaşi zei atotputernici. Şi în nici un caz nu voi discuta metamorfoza lui Gregor Samsa într-un gândac, în celebra nuvelă existenţială a lui Franz Kafka Metamorfoza: o transformare subită a înfăţişării, urmată de o schimbare treptată comportamentală – evenimente în care intervenţia divină nu-şi mai are locul. Mă refer la tendinţa modernă de a metamorfoza opere literare renumite în cu totul altceva. Acest obiectiv se realizează mai ales prin simpla schimbare a perspectivei, a unghiului de percepţie alacţiunii. Metoda cea mai frecventă în aceste interpretări alternative este elevarea unui personaj secundar dintr-o lucrare clasică şi foarte cunoscută la rangul de protagonist/ă principal/ă. Viziunea lui/ei devine dominantă şi este prezentată cititorului ca atare.Read more…
Așa cum s-a văzut, am trecut și de pandemia care cu greu a acceptat să se despartă de noi, adică s-a făcut că pleacă, dar de fapt a lăsat urmași care în orice moment s-ar putea să ridice capul, și atunci iarăși vai de noi. Se vorbește de un nou val, al șaselea după unii, dar până una-alta, totul e în ordine. O scurtă recapitulare: nu mai purtăm măști (și eu am pierdut scuza când îmi era rușine că nu recunoșteam pe cineva), nu mai păstrăm distanța de doi metri (și nu ne mai certăm cu cel din față și cu cea din spate, care nu știu să măsoare distanțele din ochi), avem acces liber oriunde vrem (și uneori chiar unde nu vrem…), dar mai ales din punct de vedere psihologic respirăm mai ușor, gândurile negre s-au transformat în cenușii, iar cei care mai fac boala (ca mine acum vreo câteva săptămâni, după patru vaccinări) se chinuie să găsească deosebirea între mult temuta maladie și o răceală cu guturai și cu o tuse enervantă. Dar on top of everything (zice englezul) plecăm în străinătate! În aparență e o binefacere, o întoarcere la plăcerea călătoritului, dar cum o-ntorci, povestea nu e simplă.
Nu, să nu fiu rău înțeles, nu mă plâng, doar constat o schimbare: în loc să-mi facă plăcere, ca pe vremuri, călătoria în străinătate a devenit pur și simplu un rău necesar. Păcat.Read more…
Anul trecut, în ultimul articol din decembrie vă propuneam chestionarul lui Proust spre atenție și eventuală completare (https://baabel.ro/2021/12/chestionarul-lui-proust/). Îmi face plăcere ca la sfârșit de an să reflectez măcar puțin la ceea ce am trăit, la cum m-au schimbat întâmplările anului care a trecut, ce mi-a oferit și ce mi-a luat și pentru ce trebuie să-i mulțumesc. Mă gândesc la felul în care am hotărât lucruri, la ce am izbândit, la ce trebuia să fac și n-am făcut, la câtă iubire sau timp am irosit, la ce am greșit și peste ce am răzbit. Mie aceste reflecții mi-au intrat deja în obicei și recunosc că îmi fac bine, îmi sunt folositoare spre a-mi împuțina poticnelile viitoare. Unele din întrebările pe care vreau să vi le împărtășesc le-am discutat pe parcursul acestui an și au un caracter inedit în doze care le poate face interesante, așa încât iată-le în cele de mai jos! Poate veți avea dispoziția să le acordați atenție.Read more…
Unul din bunii mei prieteni, decedat nu de mult, psihiatru și sexolog renumit pentru metodele sale de tratament, dar și pentru măiestria penei sale de scriitor, a publicat în urmă cu mulți ani o culegere de interviuri imaginare cu personalități istorice din întreaga lume, printre care Moise, Iisus Hristos, Lenin, etc. Această carte mi-a revent în minte zilele trecute, urmărind o competiție de tenis în care unul din principalii participanți era Andrei Rubliov, nr. 7 în ierarhia mondială. Și ca de obicei în ultimele 18 luni, pe tabela de marcaj, în dreptul numelui său nu apărea nicio țară. Cu alte cuvinte, tipul e apatrid, ceea ce e complet neadevărat. Rubliov e cetățean rus, născut în Rusia în 1997, purtător al titlului de Maestru al Sportului din Rusia (2021) și conform deciziei forurilor sportive internaționale, el poate participa la competiții, dar fără ca țara sa să fie menționată în mod oficial. Mai mult, pentru a participa la turneul de la Wimbledon el, ca și alți tenismeni de origine rusă, a fost obligat să se abțină de a exprima solidaritate cu invazia Ucrainei și a semnat un document care atestă neutralitatea sa în acest subiect. A nu se uita, la începutul anului 2022 echipele sportive rusești (și cele bieloruse) au fost excluse din toate competițiile sportive internaționale oficiale, ca expresie a împotrivirii lumii civilizate la invadarea Ucrainei.Read more…
Pe mine mă fascinează documentele. Mai ales pentru cele vechi, originale, nu mai este doar o pasiune, a devenit o obsesie. „De gustibus non disputandum est” spuneau latinii. Mie parcă mi-e puțin milă de cei care nu sunt în stare să mă înțeleagă. Ca și madlena lui Proust din În căutarea timpului pierdut, doar uitându-mă la un document, din străfundurile memoriei se ridică și se încheagă în fața mea o altă lume. Scenarii cu dialoguri și acțiune, gândurile și postúrile personajelor inventate de mine mă copleșesc. Aud scârțâitul podelei din birou, simt mirosul parfumului folosit de persoana care a întocmit documentul. Dacă este datat, personajele sunt îmbrăcate potrivit epocii, dacă identific locul unde a fost emis, văd aievea nu doar încăperea, ci și clădirea, orașul și țara respectivă. De obicei interesul meu se reduce la a înțelege ce le-a trecut prin cap persoanelor care au întocmit ori au solicitat documentul și fundalul istoric căruia le aparțin. De fiecare dată sunt surprins din nou să descopăr cât de puțin s-a schimbat natura omului de-a lungul anilor – așa cum îmi apare mie din documentele examinate.Read more…
N-am nicio explicație pentru faptul că în toți anii aceștia, de când mă știu, nu am suferit de insomnie, deși sunt sigur că, privind obiectiv viața mea, au existat de-ajuns de multe momente critice care să-mi afecteze calitatea somnului și / sau numărul de ore petrecute în neștire. Îmi închipui că această declarație va produce în sufletul unora o serioasă doză de invidie, dar n-am ce face, mi-e greu să mă solidarizez de facto cu cei care uneori, sau chiar deseori, ajung să termine număratul oilor înainte ca Moș Ene să li se așeze pe la gene… Într-o seară, acum foarte mulți ani, spre miezul nopții, am decis să fac totul pentru a rămâne treaz în următoarele ore, ca să studiez pentru un examen, dar m-am trezit dintr-un somn profund, pe la 2 noaptea, cu capul pe manuale… La un moment dat mă gândeam că aceasta se datorează meseriei mele și nenumăratelor gărzi de noapte, în timpul cărora, dacă nu puteai adormi imediat când aveai puțin timp liber, erai pierdut, nu știai când va suna din nou telefonul… Îți făceai treaba pentru care erai trezit, te întorceai în camera de gardă, stingeai țigara (obicei rău, periculos, de care m-am despărțit, slavă Domnului, de peste patruzeci de ani), te culcai, stingeai lumina și sperai să adormi cât mai repede.Read more…
Dacă Purim este o sărbătoare evreiască, unde este citită Cartea Esterei, care face parte din Biblia Ebraică, din secțiunea Ktuvim, ea i-a fascinat și pe ne-evrei, dovadă fiind numărul destul de mare de tablouri pe care le-a inspirat, mai ales în Țările de Jos. Aici i-aș aminti pe Rembrandt van Rjin, Jan Victors, Johannes Spilberg cel Tânăr, Jan Lievens și lista ar putea continua. Eu mă voi opri la lucrarea lui Rembrandt și nu doar pentru că poate fi văzută în secția de Arta Europeană a Muzeului Național de Artă al României. Acest tablou, aflat de mult timp în muzeu, a devenit mai cunoscut publicului în timpul Revoluției din Decembrie 1989, fiind deteriorat de gloanțele trase în timpul evenimentelor de atunci. Rembrandt a pictat Haman cerând iertare Estherei în jurul anului 1660, când era deja un artist consacrat, dar se confrunta cu unele dificultăți financiare. Ca artist era deja cunoscut pentru stilul său pe care îl regăsim în această lucrare, considerată una dintre cele mai importante din creația pictorului olandez. Prin folosirea clarobscurului, el reușește să creeze o atmosferă tensionată, iar expresiile personajelor redau emoții puternice de frică, hotărâre, disperare. Compoziția tabloului este dinamică, concentrându-se pe interacțiunea dintre Haman și Estera, în vreme ce regele Ahașveroș observă scena cu autoritate. Ar fi fost interesant de știut cine a comandat acest tablou, dar, din păcate, la fel ca în multe alte cazuri, informațiile despre comanda operelor de artă din secolul al XVII-lea sunt incomplete sau pierdute. Dată fiind mărimea tabloului, trebuie să fi fost o persoană cu o situație materială foarte bună – dar este posibil ca Rembrandt să nu-l fi pictat la comandă, ci pentru a-l vinde ulterior… Rembrandt a fost foarte apropiat de comunitatea evreiască din Amsterdam. A pictat numeroase portrete ale evreilor și pe alții i-a folosit ca modele pentru personajele din tablourile care reprezentau scene biblice.Read more…