Realitatea în care trăiesc și în jurul căreia mă învârt mă obligă să mă întorc tot timpul la ideea că în curând (cât de curând? nu știu!) noi, cei obișnuiți să luăm o carte în mână și dacă ne place, să-i întoarcem paginile până la ultima, noi ”ăștia” vom fi nevoiți să renunțăm la acest mod de a citi un text. Iar eu personal voi trebui să fac abstracție de faptul că unul din lucrurile care le datorez părinților mei e obiceiul (care a devenit pe parcurs o necesitate) de a căuta cărți, de a le procura, de a le depozita lângă patul meu în dormitor, de a le lua în mână pentru a le citi din scoarță în scoarță când le vine rândul, și apoi de a le găsi un loc în rafturile bibliotecii noastre. Și nu un loc la întâmplare, ci conform unei atente distribuiri după limbă, după autor, și chiar după subiect. Să nu mi se spună că sunt un fel de Casandra, pentru că am dovezi.Read more…
Как у вас, так и у нас (Așa cum e la voi, așa e și la noi).
Dacă nu mă înșel, era în vara lui 1957. Familia unchiului meu, rămasă în Soroka copilăriei tatălui meu (pe vremuri URSS, azi Republica Moldova), primise aprobarea să ne viziteze la București. Personal m-am bucurat foarte mult, pentru că era prima ocazie de a-i cunoaște, dar mai ales eram dornic să mă întâlnesc cu vărul meu primar care purta exact același nume ca mine. Garik (așa îl strigau părinții) era un copil simpatic, vioi, plăcut la vedere. Singurul obstacol în calea unei legături, fie ea superficială, era bariera limbii. Garik vorbea bineînțeles rusește, înțelegea oarecum o discuție în idiș, dar poseda în bagajul său lingvistic doar câteva cuvinte în românește. Îi plăcea să se uite în jur, comenta tot ce vedea cu părinții și cu tatăl meu (alt vorbitor de rusă literară), dar eu mă descurcam cu greu cu puținele fraze pe care le puteam construi în limba lui Cehov și Tolstoi.
Cam la o săptămână de la întrunirea familiei, la masa de seară, Garik a așteptat să poată lua cuvântul, s-a uitat în jur, și a exclamat:”Как у вас, так и у нас”. Într-o singură frază, un băiețel de nici 10 ani concretizase o situație pe care doar o bănuiam, dar care foarte repede s-a dovedit corectă.Read more…
Diminețile unui pierde-vară
De trei ani sunt angajat deghizat. Dacă vreau să-mi definesc bine statutul, ajung la expresia “pensionar activ”. Să mă explic: Lucrez de două ori pe săptămână la un spital particular, câte cinci-șase ore, am cursuri cu studenții de patru ori pe lună. “–Ce vrei mai mult, ai îmbătrânit, aud de la mulți prieteni, nu mai poți da același randament ca la treizeci-patruzeci de ani.” Argumente logice, dar pentru mine sunt dureroase și greu de acceptat. Colegii mei care se apropie de vârsta pensionării îmi povestesc că abia așteaptă, numără zilele. Chiar și cei mai tineri îmi spun că ar face schimb cu mine… până când ajung cu adevărat la vârsta pensionării. Noi, anesteziștii, suntem obișnuiți să lucrăm în condiții de concentrare maximă, suntem pregătiți în orice moment pentru toate complicațiile posibile. Nivelul de adrenalină este crescut, luăm hotărâri instantaneu, stresul face parte din viața noastră de zi cu zi. Caracteristicile muncii noastre de anesteziști ne fac să ne adaptăm mai greu la “viața de apoi”, adică de după pensionare.Read more…
Înainte de COVID, dar și după…
”Înainte de COVID” – iată o expresie care în ultimii ani a intrat în uzul curent. De la mic la mare, adică de la cetățeanul de pe stradă până la ultimul politician sau economist, în mai toate subiectele, în mai toate discuțiile, articolele și discursurile, termenul de referință e COVID-ul. Înainte de COVID situația economică era așa, acum e așa. Înainte de COVID epidemia de gripă înspăimânta pe mulți, acum ea a trecut pe locul doi ș.a.m.d. În tinerețea mea termenul de referință era ”înainte de război”. Toată lumea știa despre ce război e vorba, adică de cel de al Doilea Război Mondial care se terminase de curând și ale cărui consecințe se puteau simți încă peste tot și în toate domeniile…Odată ajuns în Israel, am înțeles foarte repede că expresia ”dinainte de război” nu-și are locul în dialogul zilnic între localnici sau în paginile ziarelor și revistelor, pur și simplu pentru că de când există, Israelul e în perioada ”de dinainte de război”.Read more…
Poveşti despre costumaşul de marinar
Costumaşul de marinar a căpătat popularitate începând de la mijlocul veacului al XIX-lea, mai exact din anul 1846, când, cu prilejul unei călătorii pe Royal Yacht, micul Albert Edward de Wales, în vârstă de patru ani, a purtat un costum de marinar în miniatură. „Ofiţerii şi marinarii adunaţi pe punte pentru a-l vedea au fost fascinaţi de apariţia micului prinţ şi au izbucnit în aplauze şi ovaţii” – consemna Regina Victoria, mama viitorului rege Eduard al VII-lea. Imaginea copilului regal, îmbrăcat într-o reproducere perfectă a uniformei marinarilor englezi din acea epocă, a fost imortalizată de pictorul Franz Winterhalter, aducând popularitate acestui ansamblu vestimentar care avea să capete un rol important atât în moda pentru copii, cât şi – mai târziu – în cea feminină, introdus de către Coco Chanel şi alţii. În perioada interbelică, dar şi după război, costumaşele de marinar erau foarte răspândite atât la băieţi cât şi la fetiţe, aproape neexistând albume de familie fără o astfel de fotografie. Mulţi, foarte mulţi copii pieriţi în Holocaust au rămas în amintiri, fotografiaţi în costumaş de marinar. O fetiţă în costum de marinar figura şi în propaganda lui Stalin[5]. Era Ghelia Markizova, fetiţa comisarului pentru agricultură din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Buriată[6]. În 1936, fetiţa venise la Kremlin împreună cu tatăl ei. A stat ce a stat cuminte, dar la un moment dat s-a apropiat de dictator şi i-a întins un buchet de flori. Stalin a luat-o în braţe şi s-a fotografiat cu ea. În scurt timp fotografia care vestea copilăria fericită din URSS a apărut pe milioane de afişe şi chiar sub formă de statuetă de propagandă, ceea ce a dus şi la creşterea explozivă a vânzărilor de… costumaşe de marinar. Curând, însă, povestea avea să ia o turnură dramatică.Read more…
Dificila mea opțiune pentru viitorul președinte al țării
Încetul cu încetul se completează lista candidaților pentru postul de președinte al României. Nu știu până când poate fi prezentată lista cu 200.000 de semnături necesară pentru susținerea unui candidat, deci nu este exclus să mai apară indivizi fără multe șanse, dar despre care se va scrie în presă și în rețelele de socializare, iar popularitatea astfel dobândită o vor folosi în alte domenii, de pildă în afaceri. Poate, cine știe, în ultimul moment va apărea „din spuma mării” cineva care să satisfacă principalele criterii cerute de o masă suficientă, critică, de alegători și ar putea să câștige. Dar cred că astfel de surprize apar numai în Statele Unite și chiar și acolo destul de rar. Să analizăm deocamdată lista actuală. Menționez de la început că în afara unor criterii obiective și obligatorii, abordarea mea a fost subiectivă, adică ceea ce îmi place sau îmi displace mie la candidați. Încă nu m-am decis definitiv pe cine voi vota în turul întâi, poate, până la urmă, pe nimeni. (La cel de-al doilea, principiul esențial este „răul cel mai mic”). Aș vrea să mai adaug ceva. O mare parte dintre alegătorii noștri pur și simplu nu știu ce poate și ce nu poate să facă un președinte. La anumite categorii mai persistă mentalitatea ceaușistă, că președintele poate rezolva toate problemele, de la război și pace (da, poate) până la creșterea pensiilor sau scăderea prețurilor (nu poate) și multe altele. Drepturile unui președinte sunt înscrise în Constituție. Read more…
Când se împarte norocul
Chiar dacă nu suntem deloc superstiţioşi (ceea ce e o raritate, cred eu) şi considerăm că, potrivit proverbului „norocul şi-l face omul cu mâna lui”, nu putem tăgădui existenţa lui (şi, inevitabil, a ghinionului) care, la prima vedere, (dar nici la o cercetare mai profundă) nu pare a fi rezultatul unor acţiuni şi fapte pe deplin raţionale, călăuzite de mintea şi voinţa umană. De aici şi zicerile „A dat norocul peste el.” sau „Prost să fii, noroc să ai”. Ce este norocul? Potrivit DEX: „Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe” sau „soartă, ursită, destin favorabil”. În cea de a doua ipostază, norocul figurează în majoritatea covârşitoare a urărilor şi dorinţele noastre, una dintre cele mai cunoscute fiind mazel tov-ul evreiesc care coincide cu urarea tradiţională a minerilor „noroc bun!”. De unde vine norocul, cine îl împarte (din păcate în mod inegal) nu ştim, dar cu toţii tânjim după el, aşa cum spune un vechi cântec ardelenesc: Când s-o-mpărțit norocu’,
Fost-am eu dus la lucru
Şi la tăți le-o dat cu caru’,
Numa’ mie cu paharu’
Nici acela n-o fost plin,
Jumătate-o fost venin
În prag de 1 Martie m-am plimbat prin Clujul ticsit cu vânzători de mărţişoare. Oferta foarte bogată, pe toate gusturile, abunda în elementele tradiţionale purtătoare de noroc: coşarul, trifoiul cu patru foi, potcoava şi buburuza, în cele mai clasice sau insolite reprezentări. De-a lungul anilor primisem şi eu astfel de mărţişoare, dar nu mi-am pus întrebarea de ce tocmai ele sunt (sau se spune că ar fi) aducătoare de noroc.Read more…
AM PIERDUT un PRIETEN…
Nu e primul şi, probabil, nu ultimul. Pe ceilalţi, în majoritate, i-am petrecut la cimitir. Pentru unii, foarte puţini la număr, am pregătit şi un mic discurs, aşa, în faţa groapei încă deschisă, sau după ce sicriul fusese depus şiRead more…
Jehuda Bauer despre unicitatea Holocaustului
În cele ce urmează îmi propun să redau unele puncte de vedere ale profesorului israelian Jehuda Bauer, autor a nenumărate studii pe această temă. În optica sa asasinarea planificată şi totală a unui popor, cum s- a prevăzut pentru cazul evreilor, a fost o catastrofă fără precedent în istoria omenirii, chiar şi în istoria evreilor. În aceasta constă prima şi principala caracteristică a unicităţii Holocaustului.Read more…
Noi, ei, al nostru, al lor, dar până la urmă al tuturora
Trebuie să recunosc că m-am cam codit câteva zile bune înainte de a hotărî să pun pe hârtie cele ce urmează. În primul rând am dorit ca pârjolul (că nu găsesc alt cuvânt pentru cele întâmplate în urmă cu numai trei săptămâni) să fie stins, oamenii să se întoarcă la treburile lor (deși cam 600- 700 de familii haifiote nu mai au unde să se întoarcă), dar mai ales am așteptat ca norii, de fum și de gânduri negre, ce se adunaseră pe cer de-a valma, să se risipească și să permită omului de rând să priceapă mai mult sau mai puțin ce și de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat.Read more…
De la Pământul Promis, la cel care promite.
Povestea începe în urmă cu foarte mulți ani. Un grup de ajuns de mare de foști deținuți, unii condamnați pentru fapte urâte, alții chiar și pentru abateri foarte grave (iar alții complet nevinovați), hotărâse ca odată eliberați din închisoarea ce avea toate semnalmentele unei plantații cu sclavi, să încerce să se așeze împreună, să creeze o nouă localitate, o nouă entitate geopolitică, să trăiască nu laolaltă, ci doar împreună, fiecare la casa lui, cu banii lui , cu familia lui, dar împreună. Totul se baza pe un vis al unuia dintre ei. În acel vis apăruse un batrân cu barbă albă care îi promitea un pământ și prezicea visătorului că așa vor putea cu toții să se re-aranjeze în viață. Se făcu că găsiseră, după o lungă căutare și un drum și mai lung, o bucată de pământ nefolosită, necultivată,Read more…
Fotbal, politică şi nu numai
Din păcate sportul e legat de politică, cu toate că în mod normal și fair ar trebui să fie total independent de influențe de genul acesta. Exemplele sunt numeroase. Olimpiada de la Berlin din anul 1936 a fost un mijloc de propagandă folosit de naziști. De la salutul hitlerist, dat nu numai de delegația germană, ci din păcate și de alte delegații, precum a Italiei și, spre surprinderea opiniei publice, chiar și a Marii Britanii, la excluderea evreilor din lotul olimpic german, până la refuzul lui Hitler de a da mâna cu câștigătorul cursei de o sută de metri, legendarul sportiv afro-american Jessie Owens. Africa de Sud a fost exclusă din competițiile sportive din 1964 până în 1992 din motive de apartheid. La Olimpiada din München în 1972 a avut loc atentatul împotriva sportivilor israelieni, 11 dintre ei fiind uciși de teroriști palestinieni. Olimpiada de la Moscova a fost boicotată de SUA, RFG, Japonia și de alte 50 de state, în semn de protest împotriva invaziei sovietice a Afganistanului. Ca răspuns, URSS și țările comuniste, cu excepția României, și-au anulat participarea la Olimpiada de vară din Los Angeles.Read more…
O saptămână neagră
Sâmbată neagră , 28 Octombrie 2018 Pittsburgh USA. 70 de ani după holocaust, 11 evrei sunt uciși într-o sinagogă în timpul serviciului religios de Şabat !! Manifestările antisemite sînt rare in America, acest măcel fiind cea mai gravă formă de violență împotriva evreilor din istoria USA. Am fost întrebat de multe ori de ce mă preocup atăt de mult de antisemitism . Pur și simplu pentru că există. Niciodată nu e prea mult să scrii despre holocaust ! În Franța valul de antisemitism a ajuns să-i determine pe numeroși evrei francezi să emigreze în Israel. În Anglia președintele partidului laburist, Jeremy Corbyn, face declarații antisemite , partidul său a fost sub ancheta Scotland Yardului, sub acuzaţia de incitare rasială; 80 la sută din evreii din Marea Britanie și-ar părăsi țara dacă Corbyn ar ieși învingător în alegerile pentru parlament !! În Belgia și țările scandinave situația nu-i mai bunăRead more…
Auschwitz la 70 de ani după… Mai 1944 – martie 2014
la 70 de ani după ce au fost deportaţi de la Oradea membrii familiei tatălui meu, Adalbert Rosinger, am ajuns şi eu, Veronica Rosinger Rozenberg, cetăţean israelian, să vizitez locul al cărui nume, Auschwitz, trezeşte în minţile şi inimile oricărui om, cel puţin al celor care au trăit sau care au fost educaţi în Europa, dar probabil şi printre cei de pe alte meridiane, frisoane, temeri şi senzaţia unor lucruri cumplite şi probabil de neînțeles pentru o minte de om obişnuit. Este locul unde de mulţi ani intenţionam să ajung, locul pe care cred că fiecare evreu are datoria să-l viziteze, cel puţin pentru a nu se uita NICIODATĂ ce s-a întâmplat acolo. Astfel se va înfăptui, la fwl ca povestea eliberării evreilor din Egipt, relatată în ajunul sărbătorii de Pesach, să fie transmisă de la o generaţie la alta tragedia prin care au trecut “locatarii” acestui chinuitor loc în care oamenii erau aduşi pentru a fi ucişi. Trebuie să nu se uite niciodată ce au putut să facă oamenii împotriva altor oameni. Am făcut o excursie, dacă o pot numi astfel. Nu se poate spune nici că a fost reuşită. Şi totuşi conştiinţa mi-a dictat să vizitez acel loc morbid, să mă confrunt cu vederea acelor imagini redate doar de ghidul care te poartă prin locurile înfăptuirii crimelor, sau de exponate, urme veşnice şi zguduitoare pentru posteritate, urme despre care auzisem, citisem, le văzusem în poze şi totuși nu mi-aş fi putut niciodată imagina că a fost adevărat, că a fost chiar aşa cum reiese din poveşti şi relicve.Read more…
Activismul politic și evreii orientali: adevăr sau demagogie?
În anul 2019 evreii reprezintă 74.2% din populația Israelului. Majoritatea evreilor sunt născuți în Israel, fiind de origine europeană sau orientală. Restul s-au născut în Europa, Statele Unite (majoritatea acestora fiind evrei așkenazi – “germanici”, evrei orientali (din nordul Africii și din Asia) și evreii africani originari din Etiopia. Majoritatea orientalilor (în afară de cei nord-africani) se auto-denumesc în mod eronat sefarzi – “spanioli”, deși nu au nicio legătură cu evreii spanioli și portughezi expulzați din tările respective la sfârșitul secolului al XV-lea și răspândiți în țările europene (Grecia, Bulgaria, România, Germania, Olanda, Anglia, etc.), Nordul Africii, Turcia, etc. O bună parte din evreii orientali sunt originari din Asia (Yemen, Iran, Irak, India, etc.) sau din Georgia. Și mai sunt cum am menționat înainte și evreii etiopieni, unii din ei aparținând grupului de evrei convertiți pe vremuri la creștinism – Falașmura. Evreii orientali erau majoritari pe vremea ocupației otomane a Palestinei, iar în perioada dinaintea declarării independenței statului Israel, în 1948, evreii europeni reprezentau majoritatea evreimii din Palestina ocupată de Imperiul Britanic. În anii 1950-1960 au imigrat în Israel sute de mii de evrei europeni, supraviețuitori ai holocaustului și evrei orientali, forțați în majoritate să părăsească țările lor de baștină după declararea independenței statului evreiesc, Israel. Ca orice început într-o țară nouă, situația emigranților era grea, dată fiind economia nedezvoltată în noul stat Israel, care era înconjurat de inamici și zguduit de războaiele cu statele arabe în anii ’48, ’56, ’67 și cele de mai târziu, la fel și de situația de beligeranță permanentă în perioadele dintre războaie.Read more…
Auto-antisemitismul
Antisemitismul există de când creștinismul s-a despărțit de iudaism și poate chiar dinainte. După Holocaust părea că antisemitismul este pe cale de dispariție, dar ceva înrădăcinat de milenii nu poate să dispară în câțiva ani. Din contra, întemeierea legitimă a statului Israel a creat un nou tip de antisemitism mascat sub sloganul “opresiunii poporului palestinian”. Bineînțeles că “noii” antisemiți nu iau în considerare faptul că și evreii au dreptul la țara lor, că sute de mii de evrei au fost expulzați din țările arabe după întemeierea statului Israel, legitimat de către Națiunile Unite și că în prezent, Israelul nu are un partener serios cu care să negocieze. Din păcate, antisemitismul este alimentat și de către unii evrei, care pune o amprentă rușinoasă (Bernard Madoff) sau discutabilă (George Soros) asupra întregului popor evreu. Oare Soros poate fi considerat un auto-antisemit prin faptul că subminează statul Israel? Acest lucru este discutabil, fiindcă Soros nu-și neagă originea evreiască și faptul că este supraviețuitor al Holocaustului. Dar cu certitudine, prin atitudinea lui, Soros produce pagube poporului evreu. Atitudini asemănătoare dar și mai grave au avut Bruno Kreisky, Richard Arens și Moshe Menuhin.Read more…
Reflecții
Chiar dacă nu vreau, gândurile mi se întorc la blestematul ăsta de virus. Mai bine zis de consecințele epidemiei provocate de el. Statisticile despre numărul celor infectați, grav bolnavi, cei ventilați, etc., etc., mă cufundă în apele învolburate ale psihicului meu. Sunt aceste date manipulate? Trăiască teoria conspirației! Găsim un vinovat, nu are importanță pe cine: chinezi, extratereștri, etc. și deja ne simțim mai liniștiți. Vestitul prim-ministru al Marii Britanii între 1866-1868, Benjamin Disraeli, spunea despre statistică că e cea mai mare minciună dintre toate speciile de minciuni posibile. Media e plină de covid, sub toate formele posibile, sanitare, economice, culturale, sportive, etc. Se va vorbi probabil și despre literatura covidului (sic!). A fost primul val, a venit apoi al doilea val, ca marea cu fluxul și refluxul. Read more…
Viitor învăluit în ceață – Ce ne așteaptă după pandemie?
Imagine fotografiată de Zohar, nepoata noastră mijlocie în vârstă de opt ani, într-o dimineață cețoasă la Rehovot, Israel. Pandemia COVID 19 ne-a schimbat viața în mod radical. Iată doar o listă incompletă de probleme create de această pandemie: Primordiale sunt problemele de sănătate, cum ar diagnosticul, carantina, vaccinarea și tratamentul complicat al bolnavilor gravi. Lipsa de personal medical, echipament și medicamente, precum și lipsa de paturi spitalicești complică și mai mult situația. Sindromul post-corona se manifestă prin sechele trupești și mintale ale bolii. Economia slăbește, cauzând lipsă de produse, sărăcirea populației și a statelor. Serviciile sociale se închid sau încetinesc, la multe servicii oamenii au acces numai prin internet, ceea ce îi defavorizează pe vârstnici. Poșta întârzie foarte mult, sau scrisorile pur și simplu se pierd. Unele servicii și ajutoare sociale s-au anulat. Concursurile sportive s-au anulat sau amânat, la fel spectacolele, programele festive și nunțile. Nu se fac excursii peste hotare. O mare problemă este întreruperea învățământului la toate nivelurile, inclusiv amânarea examenelor de bacalaureat și de admitere în învățământul superior.Read more…
Strul, Ștrul, Srul
Citeam zilele trecute articolul “Dezertorul” Ițic Ștrul. Comentarii pe marginea nuvelei lui Liviu Rebreanu; autor: Andrei Corbea-Hoișie. Articolul – apărut în Revista de Istorie a Evreilor din România, editura Hasefer 2020, (pg. 219-227), cu titlul “Discurs și violență antisemită în România modernă”, editor: Adrian Cioflîncă – analizează relevanța uneia dintre cele mai cunoscute nuvele ale prozatorului român Liviu Rebreanu, “Ițic Ștrul, dezertor” din perspectiva momentului istoric de după Primul Război Mondial, moment când evreilor din România li s-a acordat în mod colectiv cetățenia română. Umanitatea profundă a evreului simplu, care nu înțelegea de ce societatea românească l-a respins, se află în conflict cu prejudecăți antisemite, brutale și, în cele din urmă, criminale. Materialul, expus cu deosebit profesionalism, îmi era bine-cunoscut. Dar și nuvela-mi era bine-cunoscută. Pentru mine, Strul, ea a reprezentat o tentație pe care nu mi-am refuzat-o. Chiar dacă în liceu, nuvela n-a fost prevăzută în programa de învățământ, eu deja o citisem.Read more…
Metamorfoze
Nu, nu mă refer la Metamorfozele lui Ovid, nici la transformările fizice ale zeilor din mitologie, maeştri neîntrecuţi în schimbarea înfăţişării proprii cu scopul de a-şi asuma o nouă identitate. Nu mă refer nici la transformarea muritorilor de rând – de către cine altcineva decât de către aceiaşi zei capricioşi – în plante sau în animale, pentru a-i pedepsi în urma transgresiunii unor limite impuse – aţi ghicit – de către aceiaşi zei atotputernici. Şi în nici un caz nu voi discuta metamorfoza lui Gregor Samsa într-un gândac, în celebra nuvelă existenţială a lui Franz Kafka Metamorfoza: o transformare subită a înfăţişării, urmată de o schimbare treptată comportamentală – evenimente în care intervenţia divină nu-şi mai are locul. Mă refer la tendinţa modernă de a metamorfoza opere literare renumite în cu totul altceva. Acest obiectiv se realizează mai ales prin simpla schimbare a perspectivei, a unghiului de percepţie alacţiunii. Metoda cea mai frecventă în aceste interpretări alternative este elevarea unui personaj secundar dintr-o lucrare clasică şi foarte cunoscută la rangul de protagonist/ă principal/ă. Viziunea lui/ei devine dominantă şi este prezentată cititorului ca atare.Read more…