Costumaşul de marinar a căpătat popularitate începând de la mijlocul veacului al XIX-lea, mai exact din anul 1846, când, cu prilejul unei călătorii pe Royal Yacht, micul Albert Edward de Wales, în vârstă de patru ani, a purtat un costum de marinar în miniatură. „Ofiţerii şi marinarii adunaţi pe punte pentru a-l vedea au fost fascinaţi de apariţia micului prinţ şi au izbucnit în aplauze şi ovaţii” – consemna Regina Victoria, mama viitorului rege Eduard al VII-lea. Imaginea copilului regal, îmbrăcat într-o reproducere perfectă a uniformei marinarilor englezi din acea epocă, a fost imortalizată de pictorul Franz Winterhalter, aducând popularitate acestui ansamblu vestimentar care avea să capete un rol important atât în moda pentru copii, cât şi – mai târziu – în cea feminină, introdus de către Coco Chanel şi alţii. În perioada interbelică, dar şi după război, costumaşele de marinar erau foarte răspândite atât la băieţi cât şi la fetiţe, aproape neexistând albume de familie fără o astfel de fotografie. Mulţi, foarte mulţi copii pieriţi în Holocaust au rămas în amintiri, fotografiaţi în costumaş de marinar. O fetiţă în costum de marinar figura şi în propaganda lui Stalin[5]. Era Ghelia Markizova, fetiţa comisarului pentru agricultură din Republica Socialistă Sovietică Autonomă Buriată[6]. În 1936, fetiţa venise la Kremlin împreună cu tatăl ei. A stat ce a stat cuminte, dar la un moment dat s-a apropiat de dictator şi i-a întins un buchet de flori. Stalin a luat-o în braţe şi s-a fotografiat cu ea. În scurt timp fotografia care vestea copilăria fericită din URSS a apărut pe milioane de afişe şi chiar sub formă de statuetă de propagandă, ceea ce a dus şi la creşterea explozivă a vânzărilor de… costumaşe de marinar. Curând, însă, povestea avea să ia o turnură dramatică.Read more…
Dificila mea opțiune pentru viitorul președinte al țării
Încetul cu încetul se completează lista candidaților pentru postul de președinte al României. Nu știu până când poate fi prezentată lista cu 200.000 de semnături necesară pentru susținerea unui candidat, deci nu este exclus să mai apară indivizi fără multe șanse, dar despre care se va scrie în presă și în rețelele de socializare, iar popularitatea astfel dobândită o vor folosi în alte domenii, de pildă în afaceri. Poate, cine știe, în ultimul moment va apărea „din spuma mării” cineva care să satisfacă principalele criterii cerute de o masă suficientă, critică, de alegători și ar putea să câștige. Dar cred că astfel de surprize apar numai în Statele Unite și chiar și acolo destul de rar. Să analizăm deocamdată lista actuală. Menționez de la început că în afara unor criterii obiective și obligatorii, abordarea mea a fost subiectivă, adică ceea ce îmi place sau îmi displace mie la candidați. Încă nu m-am decis definitiv pe cine voi vota în turul întâi, poate, până la urmă, pe nimeni. (La cel de-al doilea, principiul esențial este „răul cel mai mic”). Aș vrea să mai adaug ceva. O mare parte dintre alegătorii noștri pur și simplu nu știu ce poate și ce nu poate să facă un președinte. La anumite categorii mai persistă mentalitatea ceaușistă, că președintele poate rezolva toate problemele, de la război și pace (da, poate) până la creșterea pensiilor sau scăderea prețurilor (nu poate) și multe altele. Drepturile unui președinte sunt înscrise în Constituție. Read more…
Când se împarte norocul
Chiar dacă nu suntem deloc superstiţioşi (ceea ce e o raritate, cred eu) şi considerăm că, potrivit proverbului „norocul şi-l face omul cu mâna lui”, nu putem tăgădui existenţa lui (şi, inevitabil, a ghinionului) care, la prima vedere, (dar nici la o cercetare mai profundă) nu pare a fi rezultatul unor acţiuni şi fapte pe deplin raţionale, călăuzite de mintea şi voinţa umană. De aici şi zicerile „A dat norocul peste el.” sau „Prost să fii, noroc să ai”. Ce este norocul? Potrivit DEX: „Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe” sau „soartă, ursită, destin favorabil”. În cea de a doua ipostază, norocul figurează în majoritatea covârşitoare a urărilor şi dorinţele noastre, una dintre cele mai cunoscute fiind mazel tov-ul evreiesc care coincide cu urarea tradiţională a minerilor „noroc bun!”. De unde vine norocul, cine îl împarte (din păcate în mod inegal) nu ştim, dar cu toţii tânjim după el, aşa cum spune un vechi cântec ardelenesc: Când s-o-mpărțit norocu’,
Fost-am eu dus la lucru
Şi la tăți le-o dat cu caru’,
Numa’ mie cu paharu’
Nici acela n-o fost plin,
Jumătate-o fost venin
În prag de 1 Martie m-am plimbat prin Clujul ticsit cu vânzători de mărţişoare. Oferta foarte bogată, pe toate gusturile, abunda în elementele tradiţionale purtătoare de noroc: coşarul, trifoiul cu patru foi, potcoava şi buburuza, în cele mai clasice sau insolite reprezentări. De-a lungul anilor primisem şi eu astfel de mărţişoare, dar nu mi-am pus întrebarea de ce tocmai ele sunt (sau se spune că ar fi) aducătoare de noroc.Read more…
”O atitudine corectă în fața unei societăți incorecte”
În timpul studenției mi-am dorit să devin psihiatru. Mi-a luat câțiva ani până am ajuns la concluzia că acest domeniu nu mi se potrivește. Am descoperit că voiam să tratez pacienți, nu numai să-i ascult… Titlul eseului de față aparține unui (se pare) foarte cunoscut psihiatru, Thomas Szasz, născut la Budapesta în 1920 și emigrat în Statele Unite la vârsta de 18 ani. Szasz s-a făcut cunoscut, printre altele, pentru critica ”psihiatriei coercitive”. Literatura de specialitate include în această expresie ”utilizarea de metode de tratament psihiatric neacceptate de pacient, sub pretextul că aplicarea lor e necesară pentru prevenirea unor acțiuni negative împotriva altor persoane sau deteriorarea stării medicale a pacientului”. Ideea din titlu e legată de situația în care se află o bună parte a omenirii în secolul XXI, în care cetățeanului de rând i se cere să se alinieze unei realități care nu i se potrivește. Nu, nu e vorba aici de societățile totalitare, unde cetățeanului nu i se cere nimic, totul i se impune.Read more…
Tiberiu Roth: VOIEVODUL ŢIGANILOR
Multe capodopere ale literaturii şi teatrului liric au ca tematică esenţială scene de viaţă, personaje, situaţii dramatice în legătură cu sau chiar din viaţa ţiganilor. Cred că ar fi potrivit să se reamintească mai des că ţiganii nu au fostRead more…
MIHAIL SEBASTIAN şi POLITICA de la “CUVÎNTUL” (4)
Sebastian şi fascismul Înainte de-a trece la prezentarea poziţiei complexe a ziaristului de la Cuvîntul faţă de fascismul italian, se cuvine făcută o serie de precizări istorico-politice, pentru reconstituirea nuanţată a situaţiei de la începutul anilor ‘30. Noi, azi, beneficiem deRead more…
Nomen …omen
Nomen est omen [Destinul stă în nume]…Un dicton care te duce la gândul că numele modelează soarta celui care-l poartă, însă am început să-l tâlcuiesc şi altfel, de curând, traducând un nou volum din opera lui Kristóf Szongott, monograful armenilor din Gherla. Read more…
Între O NU și O da!
La Istanbul a avut loc, în luna octombrie a.c. ședința ordinară a unei instituții aflată în subordinea UNESCO. Instituția se numește World Heritage Committee (WHC) care, după cum îi arată și numele, se ocupă de Moștenirea Culturală a lumii.WHC analizează an de an starea monumentelor UNESCO și aprobă an de an lista vestigiilor în pericol.Pe lista aprobată în 26 octombrie 2016 apare, alături de alte situri importante şi ”Orașul Vechi Ierusalim cu zidurile sale” menționat ca Al Haram Al-Sharif ”muntele sfânt al musulmanilor”…Read more…
Reflecţii despre „Kibli” sau şansa în situaţii limită
Kibli ca șansă trebuie să apară, deci nu e ceva garantat ; Kibli nu e pentru oricine, ci numai pentru cei ce au primii „sclipirea“ de moment, ei fiind cei care beneficiază de posibilitate – deci Kibli, chiar dacă apare, nu e pentru cei multi. Cei multi trebuie să considere Kibli ca pe un miracol, iar pe miracole nu trebuie sa te bazezi . Kibli poate apărea atunci când oamenii sunt puși în situații limita; situatiile limită pot apărea din senin – catastrofe naturale de ex. – sau se dezvolta treptat ca bolile aduse de bătrânețe la orice ființă, cum este şi cazul cu societățile care „îmbătrânesc “ Read more…
Eminescu în zilele noastre, aici
Îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat acum câteva zile. Profesorul nostru de literatură română ne vorbea de Eminescu, noi notam totul în caiete. Era o după amiază de primăvară bucureșteană. Prin geamurile deschise sufla un vânt călduț, care te îmbia să părăsești clasa și s-o iei razna, spre parcul Carol zis al Libertății. Profesorul ne vorbi despre cel mai mare poet al națiunii române, un talent ieșit din comun, dublat de un puternic sentiment patriotic românesc (asta era voie pe vremea aceea!). Și ca exemplu, el cită versurile de mai sus. “Iată”, spunea el , “numai un adevărat patriot e legat de glia lui, de natura ce-l înconjoară, de tot ce-i oferă pământul pe care trăiește, el și copiii lui. Numai un adevărat patriot poate iubi tot ce vede în fața lui și ca să fii patriot nu trebuie să fi bogat sau educat, un singur lucru e necesar: să iubești și să respecți tot ce vezi în jurul tău și e al tău, pe vecie”. Și acum să revenim la oile noastre, adică la realitatea ultimelor săptămâni, care mi-a readus în minte versurile celebrului poet. Pentru cine nu urmărește evenimentele de la granița Israelului cu fâșia Gaza, (oare câți dintre cititorii acestei publicații sunt la curent cu ce se întâmplă acolo/aici?) de mai bine de două luni e vorba de o serie de manifestații violente la graniță…Read more…
Și atunci s-a făcut pace
Cu ocazia primei vizite a unui șef de stat din Coreea de Sud în Coreea de Nord, cele două țări au semnat acordul de la Phenian, în care se renunță la forță și la arme nucleare. În locul stării de război de până acum, cele două părți vor o colaborare pașnică și nu ar fi o utopie ca ele să se unifice într-un viitor apropiat. După 65 de ani de conflicte s-a hotărât ca pentru Olimpiada de Vară din 2032 Coreea să-și depună candidatura ca stat unic. Am senzația de „déjà vu”: 1978, Acordul de pace de la Camp David dintre Egipt și Israel; 1989, căderea Zidului Berlinului, care a pus capăt cel puțin pentru o vreme conflictului dintre cele două mari puteri și cele două pacturi militare; septembrie 2018, semnarea acordului de pace dintre Etiopia și Eritreea. Pesimiștii dintre cititori vor da din mâini dezaprobator și mă vor numi optimist feroce. Recunosc că nu vor greși.Read more…
De ce mint oamenii? (3, 4)
Acum vreun an, când m-am gândit să scriu acest articol ca un neprofesionist în psihologie, mi-a venit ideea să “colorez” minciunile în patru culori, în funcție de gravitatea repercusiunilor minciunii. S-a dovedit că ideea colorării minciunilor a fost deja publicată, așa cum mi s-a întâmplat câteodată și cu unele idei de cercetare științifică în domeniul anesteziei și terapiei intensive, idei pe care inițial le consideram originale. Într-un articol apărut în anul 2015 psihologii americani Warneken și Orlins “colorează” minciunile în alb (cunoscute în egleză ca white lies), albastru și roșu. Ei dau ca exemplu de minciună albastră, depoziția falsă a unor ofițeri de poliție cu scopul de a-și proteja colegii de meserie. Aceiași autori folosesc termenul de minciună roșie în cazul în care cineva minte ca să-și protejeze un membru de familie. Alții descriu patru culori ale minciunii: gri, albă, neagră și roșieRead more…
Activismul politic și evreii orientali: adevăr sau demagogie?
În anul 2019 evreii reprezintă 74.2% din populația Israelului. Majoritatea evreilor sunt născuți în Israel, fiind de origine europeană sau orientală. Restul s-au născut în Europa, Statele Unite (majoritatea acestora fiind evrei așkenazi – “germanici”, evrei orientali (din nordul Africii și din Asia) și evreii africani originari din Etiopia. Majoritatea orientalilor (în afară de cei nord-africani) se auto-denumesc în mod eronat sefarzi – “spanioli”, deși nu au nicio legătură cu evreii spanioli și portughezi expulzați din tările respective la sfârșitul secolului al XV-lea și răspândiți în țările europene (Grecia, Bulgaria, România, Germania, Olanda, Anglia, etc.), Nordul Africii, Turcia, etc. O bună parte din evreii orientali sunt originari din Asia (Yemen, Iran, Irak, India, etc.) sau din Georgia. Și mai sunt cum am menționat înainte și evreii etiopieni, unii din ei aparținând grupului de evrei convertiți pe vremuri la creștinism – Falașmura. Evreii orientali erau majoritari pe vremea ocupației otomane a Palestinei, iar în perioada dinaintea declarării independenței statului Israel, în 1948, evreii europeni reprezentau majoritatea evreimii din Palestina ocupată de Imperiul Britanic. În anii 1950-1960 au imigrat în Israel sute de mii de evrei europeni, supraviețuitori ai holocaustului și evrei orientali, forțați în majoritate să părăsească țările lor de baștină după declararea independenței statului evreiesc, Israel. Ca orice început într-o țară nouă, situația emigranților era grea, dată fiind economia nedezvoltată în noul stat Israel, care era înconjurat de inamici și zguduit de războaiele cu statele arabe în anii ’48, ’56, ’67 și cele de mai târziu, la fel și de situația de beligeranță permanentă în perioadele dintre războaie.Read more…
Auto-antisemitismul
Antisemitismul există de când creștinismul s-a despărțit de iudaism și poate chiar dinainte. După Holocaust părea că antisemitismul este pe cale de dispariție, dar ceva înrădăcinat de milenii nu poate să dispară în câțiva ani. Din contra, întemeierea legitimă a statului Israel a creat un nou tip de antisemitism mascat sub sloganul “opresiunii poporului palestinian”. Bineînțeles că “noii” antisemiți nu iau în considerare faptul că și evreii au dreptul la țara lor, că sute de mii de evrei au fost expulzați din țările arabe după întemeierea statului Israel, legitimat de către Națiunile Unite și că în prezent, Israelul nu are un partener serios cu care să negocieze. Din păcate, antisemitismul este alimentat și de către unii evrei, care pune o amprentă rușinoasă (Bernard Madoff) sau discutabilă (George Soros) asupra întregului popor evreu. Oare Soros poate fi considerat un auto-antisemit prin faptul că subminează statul Israel? Acest lucru este discutabil, fiindcă Soros nu-și neagă originea evreiască și faptul că este supraviețuitor al Holocaustului. Dar cu certitudine, prin atitudinea lui, Soros produce pagube poporului evreu. Atitudini asemănătoare dar și mai grave au avut Bruno Kreisky, Richard Arens și Moshe Menuhin.Read more…
Reflecții
Chiar dacă nu vreau, gândurile mi se întorc la blestematul ăsta de virus. Mai bine zis de consecințele epidemiei provocate de el. Statisticile despre numărul celor infectați, grav bolnavi, cei ventilați, etc., etc., mă cufundă în apele învolburate ale psihicului meu. Sunt aceste date manipulate? Trăiască teoria conspirației! Găsim un vinovat, nu are importanță pe cine: chinezi, extratereștri, etc. și deja ne simțim mai liniștiți. Vestitul prim-ministru al Marii Britanii între 1866-1868, Benjamin Disraeli, spunea despre statistică că e cea mai mare minciună dintre toate speciile de minciuni posibile. Media e plină de covid, sub toate formele posibile, sanitare, economice, culturale, sportive, etc. Se va vorbi probabil și despre literatura covidului (sic!). A fost primul val, a venit apoi al doilea val, ca marea cu fluxul și refluxul. Read more…
Viitor învăluit în ceață – Ce ne așteaptă după pandemie?
Imagine fotografiată de Zohar, nepoata noastră mijlocie în vârstă de opt ani, într-o dimineață cețoasă la Rehovot, Israel. Pandemia COVID 19 ne-a schimbat viața în mod radical. Iată doar o listă incompletă de probleme create de această pandemie: Primordiale sunt problemele de sănătate, cum ar diagnosticul, carantina, vaccinarea și tratamentul complicat al bolnavilor gravi. Lipsa de personal medical, echipament și medicamente, precum și lipsa de paturi spitalicești complică și mai mult situația. Sindromul post-corona se manifestă prin sechele trupești și mintale ale bolii. Economia slăbește, cauzând lipsă de produse, sărăcirea populației și a statelor. Serviciile sociale se închid sau încetinesc, la multe servicii oamenii au acces numai prin internet, ceea ce îi defavorizează pe vârstnici. Poșta întârzie foarte mult, sau scrisorile pur și simplu se pierd. Unele servicii și ajutoare sociale s-au anulat. Concursurile sportive s-au anulat sau amânat, la fel spectacolele, programele festive și nunțile. Nu se fac excursii peste hotare. O mare problemă este întreruperea învățământului la toate nivelurile, inclusiv amânarea examenelor de bacalaureat și de admitere în învățământul superior.Read more…
Strul, Ștrul, Srul
Citeam zilele trecute articolul “Dezertorul” Ițic Ștrul. Comentarii pe marginea nuvelei lui Liviu Rebreanu; autor: Andrei Corbea-Hoișie. Articolul – apărut în Revista de Istorie a Evreilor din România, editura Hasefer 2020, (pg. 219-227), cu titlul “Discurs și violență antisemită în România modernă”, editor: Adrian Cioflîncă – analizează relevanța uneia dintre cele mai cunoscute nuvele ale prozatorului român Liviu Rebreanu, “Ițic Ștrul, dezertor” din perspectiva momentului istoric de după Primul Război Mondial, moment când evreilor din România li s-a acordat în mod colectiv cetățenia română. Umanitatea profundă a evreului simplu, care nu înțelegea de ce societatea românească l-a respins, se află în conflict cu prejudecăți antisemite, brutale și, în cele din urmă, criminale. Materialul, expus cu deosebit profesionalism, îmi era bine-cunoscut. Dar și nuvela-mi era bine-cunoscută. Pentru mine, Strul, ea a reprezentat o tentație pe care nu mi-am refuzat-o. Chiar dacă în liceu, nuvela n-a fost prevăzută în programa de învățământ, eu deja o citisem.Read more…
Metamorfoze
Nu, nu mă refer la Metamorfozele lui Ovid, nici la transformările fizice ale zeilor din mitologie, maeştri neîntrecuţi în schimbarea înfăţişării proprii cu scopul de a-şi asuma o nouă identitate. Nu mă refer nici la transformarea muritorilor de rând – de către cine altcineva decât de către aceiaşi zei capricioşi – în plante sau în animale, pentru a-i pedepsi în urma transgresiunii unor limite impuse – aţi ghicit – de către aceiaşi zei atotputernici. Şi în nici un caz nu voi discuta metamorfoza lui Gregor Samsa într-un gândac, în celebra nuvelă existenţială a lui Franz Kafka Metamorfoza: o transformare subită a înfăţişării, urmată de o schimbare treptată comportamentală – evenimente în care intervenţia divină nu-şi mai are locul. Mă refer la tendinţa modernă de a metamorfoza opere literare renumite în cu totul altceva. Acest obiectiv se realizează mai ales prin simpla schimbare a perspectivei, a unghiului de percepţie alacţiunii. Metoda cea mai frecventă în aceste interpretări alternative este elevarea unui personaj secundar dintr-o lucrare clasică şi foarte cunoscută la rangul de protagonist/ă principal/ă. Viziunea lui/ei devine dominantă şi este prezentată cititorului ca atare.Read more…
Și cum ne descurcăm acum?!
Așa cum s-a văzut, am trecut și de pandemia care cu greu a acceptat să se despartă de noi, adică s-a făcut că pleacă, dar de fapt a lăsat urmași care în orice moment s-ar putea să ridice capul, și atunci iarăși vai de noi. Se vorbește de un nou val, al șaselea după unii, dar până una-alta, totul e în ordine. O scurtă recapitulare: nu mai purtăm măști (și eu am pierdut scuza când îmi era rușine că nu recunoșteam pe cineva), nu mai păstrăm distanța de doi metri (și nu ne mai certăm cu cel din față și cu cea din spate, care nu știu să măsoare distanțele din ochi), avem acces liber oriunde vrem (și uneori chiar unde nu vrem…), dar mai ales din punct de vedere psihologic respirăm mai ușor, gândurile negre s-au transformat în cenușii, iar cei care mai fac boala (ca mine acum vreo câteva săptămâni, după patru vaccinări) se chinuie să găsească deosebirea între mult temuta maladie și o răceală cu guturai și cu o tuse enervantă. Dar on top of everything (zice englezul) plecăm în străinătate! În aparență e o binefacere, o întoarcere la plăcerea călătoritului, dar cum o-ntorci, povestea nu e simplă.
Nu, să nu fiu rău înțeles, nu mă plâng, doar constat o schimbare: în loc să-mi facă plăcere, ca pe vremuri, călătoria în străinătate a devenit pur și simplu un rău necesar. Păcat.Read more…
Întrebări la sfârșit de an
Anul trecut, în ultimul articol din decembrie vă propuneam chestionarul lui Proust spre atenție și eventuală completare (https://baabel.ro/2021/12/chestionarul-lui-proust/). Îmi face plăcere ca la sfârșit de an să reflectez măcar puțin la ceea ce am trăit, la cum m-au schimbat întâmplările anului care a trecut, ce mi-a oferit și ce mi-a luat și pentru ce trebuie să-i mulțumesc. Mă gândesc la felul în care am hotărât lucruri, la ce am izbândit, la ce trebuia să fac și n-am făcut, la câtă iubire sau timp am irosit, la ce am greșit și peste ce am răzbit. Mie aceste reflecții mi-au intrat deja în obicei și recunosc că îmi fac bine, îmi sunt folositoare spre a-mi împuțina poticnelile viitoare. Unele din întrebările pe care vreau să vi le împărtășesc le-am discutat pe parcursul acestui an și au un caracter inedit în doze care le poate face interesante, așa încât iată-le în cele de mai jos! Poate veți avea dispoziția să le acordați atenție.Read more…


















