Surprizele unui israelian de vârstă medie.

Jun 15, 2023By

Scriu aceste rânduri în ziua aniversării a 51 ani de existență a mea ca cetățean israelian. Emigrarea noastră a avut loc în ”celebra” seară Okamoto, în care trei teroriști ai așa-zisei Armate Roșii Japoneze au ucis 27 israelieni și străini pe aeroportul din Lod (azi Ben Gurion). Noi plecaserăm spre centrul de absorbție din Karmiel (nordul țării) cu 15 minute înainte de începerea măcelului, despre care am aflat pe drum de la șoferul de taxi care, jumătate vorbind și jumătate mimând, ne-a povestit ce auzise la radioul mașinii că se întâmplă acolo unde noi fuseserăm doar cu o oră înainte. Am schimbat priviri îngrijorate cu soția mea și ne-am spus că am intrat într-o poveste din care nimeni nu știe cum se poate ieși. A doua zi de dimineață, după prima noapte petrecută pe pământul Țării Sfinte, ne-am trezit într-un cumplit zgomot de avioane care zburau chiar deasupra capetelor noastre. Pentru noi era clar: suntem în război! Ne-am zis: acesta e răspunsul Israelului la atacul de aseară. Totul părea logic, iar explicațiile funcționarului centrului de absorbție, că așa trec avioanele ”la noi”, adică nu era nimic neobișnuit, nu m-au abătut de la ideea că ne începem viața cea nouă cu o conflagrație militară de amploare.Read more…

Jun 15, 2023 17 comments

Egon Marc Lövith este printre noi

Jun 15, 2023By

Duminică, 11 iunie 2023, la evenimentul inaugural al Sălii Margot şi Egon Lövith, profesorul Ladislau Gyémánt a exprimat în câteva cuvinte şi sentimentele mele şi cred că ale multora dintre cei prezenţi: Egon Marc Lövith – al cărui centenar îl marcăm în acest an – se află printre noi, chiar dacă de aproape 14 ani odihneşte în Cimitirul Evreiesc Neolog din Cluj. Pe pereţii sălii multifuncţionale, care tocmai îşi căpătase numele, regăsesc lucrările din ciclul Holocaust şi Iudaica. Ciclul Holocaust este chintesenţa grafică a unei tematici constante din creaţia artistului supravieţuitor al lagărului de la Dachau. A fost expus o singură dată integral, în anul 2001, la Muzeul de Artă din Cluj, când Egon Marc Lövith mi-a explicat semnificaţia mai multor lucrări, într-un interviu pe care aveam să-l întitulez Simboluri şi mărturii. Apoi majoritatea lucrărilor au fost expuse la Dachau, în 2005, şi au rămas în colecţia muzeului de acolo, iar altele au fost achiziţionate de colecţionari şi galerii, însă Exodul, Bucata de pâine şi Robul cărător de piatră fac parte din donaţia pe care artistul a făcut-o Comunităţii Evreilor Cluj.Read more…

Jun 15, 2023 19 comments

Scribul

Jun 15, 2023By

Vorbind despre „cea mai veche profesiune” tindem să ne gândim la curtezane (ca să folosesc un termen „elegant”) dar există și altele.  Profesiunea de scrib a apărut odată cu scrierea, în urmă cu peste 5000 de ani. În antichitate, când marea majoritate a oamenilor erau analfabeți, scribii erau intelectualitatea societății.  Ei se ocupau de administrația statului, de corespondența regelui și de multe altele.  De obicei meseria era transmisă din tată în fiu, împreună cu locul de onoare pe care îl ocupau la curte.  Transmiterea din tată în fiu mai avea și avantajul că ucenicia, foarte lungă și anevoioasă, se putea face în familie. În zilele noastre pare ciudat că ucenicia era atât de grea, până la urmă datoria unui scrib nu era decât să știe să citească, să scrie și să socotească, ceea ce noi învățăm în clasele primare.  Numai că înainte de inventarea alfabetului și a scrierii moderne a numerelor, totul era mult mai complicat, comparabil cu scrierea chineză sau cea japoneză de astăzi.  Cine e curios cum „funcționa” scrierea cuneiformă, îl invit să urmărească o conferință a asiriologului Irving Finkel de la British Museum.  În orice caz, pentru a învăța scrisul și cititul era nevoie de până la zece ani.Read more…

Jun 15, 2023 18 comments

Resuscitarea modernă. Oare vom deveni nemuritori?

Jun 15, 2023By

În cartea Homo Deus – A short history of Tomorrow (Omul-Dumnezeu – O scurtă istorie a viitorului), scriitorul israelian Yuval Noah Harari argumentează logic faptul că în câteva decenii, unii oameni (cei bogați) nu vor muri de boli, ci numai în eventuale accidente sau războaie. Dacă la bătrânețe toate organele vor fi înlocuite cu organe bionice, ei vor deveni practic nemuritori. Dar dacă vor avea stop cardiac? Oare viitorul ne rezervă și aici soluții speciale pentru a-i menține în viață? În acest articol voi folosi termenul “resuscitare”, nu “reanimare”. Așa apare de obicei și în literatura de specialitate. Precizez că “sala de reanimare” nu este destinată reanimării (resuscitării) bolnavilor, ci îngrijirii lor imediat după operație, înainte de a fi transferați pe secție sau la terapia intensivă. Resuscitarea este totalitatea manevrelor și tratamentelor destinate salvării vieții pacientului care a suferit un stop cardio-respirator (în engleză cardio-pulmonary resuscitation sau CPR). Nu mă voi referi la resuscitarea lipsită de sens a bolnavilor cu boli terminale și nici la cei care refuză resuscitarea. Aceștia aparțin categoriei Do not resuscitate (DNR, a nu se resuscita). Scopul acestui articol nu este de a prezenta cititorilor tehnicile de resuscitare, ci de a analiza procesul resuscitării, pentru că în ultimii ani nu numai că șansele de succes ale resuscitării sunt în creștere…Read more…

Jun 15, 2023 16 comments

Visul american al lui Andy Markovits

Jun 15, 2023By

Una din cele mai recente apariții la Editura Hasefer este volumul intitulat Casa din pașapor (The Passport as Home) al lui Andy Markovits, profesor universitar american originar din Timișoara. Andy Markovitz a moștenit visul american de la tatăl său, Lajos. La faimosul meci de fotbal Germania-Ungaria din cadrul Campionatelor Europene din 1954, acesta i-a spus fiului său: ”Pe noi nu ne interesează cine a câștigat, pe noi ne interesează că s-a jucat la 4 iulie, ziua declarării independenței Americii”. Era o subtilă explicație a antipatiei, justificate de altfel de istorie, față de cele două țări care i-au prigonit pe evrei, trimițându-i în lagărele morții. Fiind timișoreni, membrii familiei Markovits au scăpat de Holocaust și subiectul nu a fost abordat foarte frecvent nici în familie, nici în cercul de prieteni, dar el nu putea fi evitat, deoarece chiar sora tatălui, mătușa Manci, care trăise la Oradea, a fost deportată și a avut norocul să supraviețuiască. Abia mai târziu, în adolescență, la Viena și în America, Andy a aflat despre ce a însemnat Holocaustul și despre consecințele pe termen lung ale acestuia pentru supraviețuitori, despre sentimentul de vinovăție pe care l-au avut mulți dintre ei, inclusiv tatăl lui, că au scăpat cu viață. Visul american al tatălui lui Andy își are și el originea în Holocaust, în teama ca acesta să nu se mai repete în Europa. Andy și-a petrecut adolescența la Viena împreună cu tatăl său (mama murise la Timișoara). Nu a avut niciodată probleme de limbă, fiind de cultură germană și urmând școala germană, și-a însușit chiar accentul vienez. Dar garanția supraviețuirii evreilor, spunea Markovits Lajos, este America, țara democratică unde evreii sunt acceptați și pot să se integreze.Read more…

Jun 15, 2023 8 comments

Ibi néni salva sufletele cărţilor

Jun 15, 2023By

Ibi néni era o prietenă apropiată a părinților mei. Băieții ei mi-au fost prieteni de joacă în copilărie. În anii cincizeci-șaizeci Ibi néni lucra la Centrala de distribuție a cărților din Cluj. Prin mâinile ei au trecut sute de mii de cărți. – Nu toate cărțile sosite la depozit puteau fi livrate librăriilor, povestea Ibi neni, chiar dacă fuseseră aprobate inițial de cenzură. Primeam zilnic lista cărților care ulterior au fost considerate necorespunzătoare eticii socialiste și care urmau să fie trimise înapoi tipografiilor. Încercam să salvăm câteva exemplare, pe care le împărțeam prietenilor noștri. Le salvam “sufletele”, obișnuiam să spunem. Aveam o ascunzătoare unde depozitam aceste cărți recenzurate, a continuat Ibi néni. Printre ele erau opere ale lui Konstantin Simonov, Vasili Grossman, Romain Gary, André Malraux și mulți alții. Le citeau studenți, scriitori și tot felul de oameni cărora le plăceau cărțile. Aranjasem o mică bibliotecă secretă. Dar cu timpul am ajuns să avem o publicitate prea mare, ceea ce s-a soldat cu închiderea bibliotecii și confiscarea cărților ascunse. O bună parte dintre ele au fost publicate abia după anii nouăzeci.Read more…

Jun 15, 2023 8 comments

Vederi și viziuni din balon 8

Jun 15, 2023By

Toată lumea se pricepe la fotbal, femei și mai nou la politică. De o vreme încoace toată lumea e cunoscătoare în ale războiului și strategiei, ale milităriei în general, de când întreaga lume e cuprinsă de febra mistuitoare a eventualei autodistrugeri. Aflat și eu în rând cu lumea, mă dedau la o succintă analiză. Recompunerea strategică a lumii a început odată cu recucerirea Crimeii de către Rusia în 2014, urmată de retragerea precipitată a trupelor SUA și occidentale din Afganistan în 2021. Au mai fost două mișcări strategice importante și anume părăsirea Siriei și Irakului de către majoritatea trupelor americane, respectiv întărirea substanțială a flancului estic al NATO în Europa, mai ales în Polonia, Țările Baltice, Slovacia și România ca un preludiu la războiul din Ucraina. Exportul masiv de arme occidentale spre Ucraina și transformarea armatei Kiev-ului într-o forță armată eficientă, modernă, compatibilă cu forțele NATO a început încă din 2014, fiind accelerată după încheierea acordurilor de la Minsk din 2015. Din declarațiile ulterioare ale fostei cancelare Angela Merkel și ale președintelui Macron reiese clar că aceste acorduri au fost pentru Occident doar un paravan diplomatic pentru înarmarea până-n dinți a Ucrainei pentru susținerea ofensivei acesteia în Donbas, regiune practic autonomă, locuită de populație rusofonă și sprijinită natural de Kremlin. Din comoditate, lipsă de mobilizare și voință politică unitară, SUA și aliații ei occidentali au amânat la nesfârșit intervenția directă împotriva Rusiei în Crimeea. Marea ocazie și practic unica reacție posibilă a survenit odată cu agresiunea deschisă a Rusiei împotriva Ucrainei în 24 februarie 2022. În mod clar, excedat de întărirea Ucrainei și mutarea ei strategică univocă spre Vest, Putin a considerat că atacul este cea mai bună apărare. Din punct de vedere al dreptului internațional, Rusia este agresoare și vinovată de declanșarea unui prăpăd umanitar, ecologic, economic și financiar.Read more…

Jun 15, 2023 2 comments

Boxerii în lagărele naziste

Jun 15, 2023By

Sistemul nazist de purificare etnică și rasială, deși își dorea să demonstreze ”științific” supremația rasei albe și îndeosebi a celei ariene, avea să eșueze, iar teoriile sale aveau să devină printre cele mai malefice din istoria umanității. Sportul a demonstrat cel dintâi că teoria rasială nazistă se valida în realitate. Întrecerile sportive din perioada interbelică, dar mai ales din perioada Holocaustului, aveau să scoată în evidență că performanța sportivă este legată în primul rând de munca, talentul și condițiile de pregătire ale sportivului. Dincolo de performanțele sportive realizate în această perioadă istorică, trebuie amintit că în lagărele de concentrare și în cele de exterminare se practica sportul, dar numai pentru divertismentul gardienilor și ofițerilor germani care administrau lagărul. În lagăre au existat două forme de practicare sportului:Read more…

Jun 15, 2023 5 comments

Despre strădanii

Jun 15, 2023By

În ultimele zile mi-a tot revenit în minte pățania simpatică a unei foste colege de serviciu, pățanie de acum vreo zece ani. Noi două ne înțelegeam bine, dar nu eram chiar prietene apropiate, totuși o consideram una dintre cele mai bune și dragi colege. Era o femeie destul de înaltă, peste medie, destul de zdravănă, fără a fi cu adevărat grasă, dar depășea în sus standardele general acceptate. În fiecare zi de luni, Mariana începea o nouă cură de slăbire. Firea ei deschisă o făcea să fie o persoană foarte plăcută, cu care puteai vorbi oricând pe diverse subiecte și de la care aveai ce învăța. Unul dintre subiectele ei recurente era multitudinea de diete la care apela. La un moment dat a apărut moda vizitelor la nutriționist pentru a primi ajutor de specialitate care să-ți faciliteze îndeplinirea visului de a pierde în greutate. Ca orice lucru la început, o consultație la nutriționist era foarte scumpă și dura câteva ore. Bașca, specialistul îți cerea să te prezinți cu un set de analize recente, ceea ce era o cheltuială suplimentară. Read more…

Jun 15, 2023 13 comments

Costa Blanca: descoperirea unui tezaur metaforic

Jun 15, 2023By

Îmi amintesc foarte bine că în Oradea anilor ’60, mă lăsăm pradă romanticei idei de a găsi comorile ascunse de către pirați și de a fi recunoscut ca un căutător de comori de succes. Doream să descopăr ascunzătorile comorilor şi să mă delectez admirând  prada jefuită de la cine ştie ce regi şi prinţese. Monedele de aur, diademele încrustate cu perle şi nestemate, tabacherele din argint frumos ornamentate urmau să stabilească faima mea ca un aventurier de succes și, mai presus de toate, să impresioneze pe colegele mele pretențioase de la grădiniță și școală primară. Primele exerciții de căutare le-am făcut noi, copiii din Strada Pavel[1], în nopțile calde de vară, când am spart câteva lăzi găsite în podul casei noastre, habar neavând că aparțineau profesorului de chimie din apartamentul de la etajul doi. Din păcate, înăuntru nu am găsit decât vase de sticlă destinate experimentelor chimice. Cu toate acestea, cel puțin, aceste acțiuni au servit ca un bun exercițiu pentru aventurile viitoare, precum și pentru o corecție serioasă din partea proprietarului lăzilor. Urmele neplăcute ale acțiunii noastre au  adus după sine o scădere temporară a dorinței de a căuta comori și de a trăi aventuri similare. Nici după ce am intrat în binemeritata pensie  nu-mi puteam imagina că aveam să revin la fanteziile din copilărie. Și totuși, în scurt timp, acest lucru s-a întâmplat: am căutat și am găsit o adevărată comoară, și anume forma de viață neașteptat de fericită de pe coasta mediteraneană spaniolă. Acest eveniment a fost precedat de o căutare scurtă și intensă a unei noi rezidențe într-un loc însorit, pe care ne-o doream atât eu, cât şi soţia mea.Read more…

Jun 15, 2023 11 comments

O prietenie adevărată

Jun 8, 2023By

M-am născut și am crescut la Marghita, în județul Bihor, și am învățat medicina la Timișoara. După imigrarea mea în Israel, în 1978, la vârsta de 27 de ani, m-am specializat în anestezie și terapie intensivă. De atunci am fost de nenumărate ori în România, fie la rudele soției sau la un prieten din copilărie din Marghita, fie invitat la congresele și simpozioanele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă (SRATI). De orașul meu natal, Marghita, sunt profund dezamăgit, fiindcă spre deosebire de multe alte orașe din România, conducerea lui nu a catadicsit să comemoreze existența unei largi populații evreiești (o treime din populația orașului), care în majoritatea lor au fost exterminați de naziștii nemți și unguri. Nu au fost în stare, sau nu vor să pună o simplă placă în memoria lor. n schimb experiența mea cu membrii SRATI s-a transformat de-a lungul anilor într-o adevărată prietenie. Am să încep cu o succintă istorie a anesteziei româneşti. Prima anestezie “oficială” cu eter, care a devenit faimoasă, a fost efectuată la 16 octombrie 1846 la Boston de către William Morton. Aceasta a pus bazele anesteziei ca o specialitate independentă a medicinei. Ca urmare, 16 octombrie este considerată ziua internațională a anesteziei și a anesteziștilor.Read more…

Jun 8, 2023 33 comments

O amintire a mamei mele

Jun 1, 2023By

Mama mea și-a scris amintirile pe la vârsta de 80 de ani.  Au fost chiar publicate în Baabel, în mai-iunie 2016.  După aceea a mai readus uneori crâmpeie de amintiri, dar totul era deja scris, până când, într-o zi, mi-a relatat o poveste pe care nu o cunoșteam și care mi-a făcut părul măciucă. La Cernăuți, ordinul de ghetoizare a venit la sfârșitul lui septembrie 1941.  Mama avea 15 ani.  În ghetou înghesuiala era atât de cumplită, încât oamenii nu aveau loc să doarmă nici măcar pe podea.  Astfel că familia s-a prezentat „voluntar” pentru deportare în Transnistria, în primul transport.  Au fost duși cu trenul, în vagoane de vite, până la granița României, în satul Ataki (azi Otaci), urmând să fie apoi trecuți Nistrul spre Moghilev cu barca.  Între timp au fost „cazați” într-un lagăr înconjurat cu sârmă ghimpată, în niște barăci ude și pline de noroi după o inundație recentă.Read more…

Jun 1, 2023 26 comments

Activism bătrânesc

Jun 1, 2023By

Îmi cer de la început scuze dacă titlul poate conduce cititorul spre o concluzie greșită, după care o atitudine agresivă (în sensul pozitiv al expresiei) față de calitatea sănătății fiecăruia poate începe chiar și la vârsta senescenței. De aceea mi-e teamă că cele ce urmează vor ajunge prea târziu la unii dintre cititorii revistei Baabel. Multe din cele de mai jos sunt cunoscute dar, recent, organizații și societăți medicale din Anglia și Statele Unite au pus la punct împreună un număr de recomandări (suficient de mic pentru a fi luat în considerație, dar de-ajuns de mare pentru a enerva!) care doar luate împreună au șanse de a îmbunătăți starea sănătății fiecăruia. Din păcate, încep cu vești proaste, adică cu ceva care nu depinde de noi, și anume genetica. După cum se știe, nimeni nu a fost întrebat unde ar vrea să se nască și din ce părinți. Așa se face că purtăm în corpul nostru niște gene, bune sau rele, de care nu suntem cu nimic răspunzători. Iar tratatele de specialitate arată că 50% din ceea ce se întâmplă cu noi din punct de vedere medical se datorește moștenirii genetice de la strămoșii noștri, mai apropiați sau mai depărtați (pentru că unele caracteristici genetice pot sări peste generații – cel puțin așa am învățat eu acum vreo 65 ani).Read more…

Jun 1, 2023 18 comments

Oameni din lagăr (II). Merele

Jun 1, 2023By

Pe Tibor Lőrintz îl cunoștea bine, erau prieteni încă de la școală din Gherla. Tata era de aproape două săptămâni la Auschwitz când acesta a ajuns acolo. Când s-au întâlnit, Tibi nu l-a recunoscut pe tata, atât de mult slăbise. De la Tibi, care fusese adus cu unul dintre ultimele transporturi din Cluj, a aflat despre bombardarea Clujului în 2 iunie 1944 și deschiderea celui de al doilea front împotriva Germaniei în vest, odată cu debarcarea aliaților în Franța în 6 iunie 1944. Într-una din zile, încă la Auschwitz, la un apel, au fost chemați unul câte unul în fața unui deținut care vorbea ungurește și care a completat o fișă cu datele lor personale, iar ei au semnat-o. Tata a primit numărul de deținut 72001, iar Tibi numărul 72003. Aceste fișe au însoțit apoi primul convoi de evrei care a plecat de la Auschwitz în 15 iunie 1944 și a sosit la Kaufering cu trei zile mai târziu. Pe baza acestor fișe s-au creat listele de deținuți pe care apar numele și numerele lor.Read more…

Jun 1, 2023 7 comments

Vederi și viziuni din balon 7

Jun 1, 2023By

Confortul și lenea intelectuală ajută la instaurarea dominației absolute a inteligenței artificiale, a digitalizării excesive, a algoritmilor și protocoalelor din viața cotidiană. Nu mai e nevoie să calculezi, să-ți folosești memoria, să formulezi un text, să traduci, să concepi un plan de afaceri sau să faci un bilanț, să redactezi o cerere, adresă, rezoluție sau chiar sentință. Nu va fi nevoie să te deplasezi nicăieri să rezolvi o problemă, să mergi la bancă, la primărie, să plătești taxele la utilități și telefon, să mergi la școală ori la servici, să te întâlnești cu prietenii, ba nici la medic sau avocat în chestiunile simple. Vei rezolva totul de acasă, prin mijlocirea app-urilor miraculoase, de la muncă, administrație, cumpărături, învățământ, cultură, distracție, ba chiar turism. Vei obține totul în mod steril, virtual, fără contact uman. Stai acasă, că stai bine, important e să nu interacționezi în niciun fel cu semenii tăi, nici măcar cu rudele sau prietenii apropiați. Stai acasă în nodul tău de rețea, izolat, ca nu cumva să contribui la emisii nocive de carbon ori la propagarea pandemiilor. Stai acasă izolat, nu carecumva să-ți treacă prin cap să organizezi cu ceilalți ceva liber, spontan, fără aprobarea autorităților.Read more…

Jun 1, 2023 5 comments

Porumbelul

Jun 1, 2023By

În fiecare dimineaţă fac gimnastică. Asta numai de o vreme încoace, de când am nevoie de ceva timp să-mi adun oasele şi să pompez energie în braţe, picioare (și chiar în „cap”). Nu m-am dat niciodată în vânt după gimnastica de înviorare (impusă la şcoală cu geamul deschis, ba chiar şi la serviciu – într-o vreme era directivă de partid – unde ne coborau în curte şi ne comandau cum să ne mişcăm), dar iată-mă urmând „tradiţia” familiei. Sinceră să fiu, nu mă îndemn prea tare, dar a devenit deja un ritual. Mă duc în camera de zi, deschid geamul larg şi încep cu exercițiile pentru cap şi gât, numărând conştiincios în gând. Uneori îmi vine să „ciolesc”[1] şi să scurtez numărătoarea. În fond nu mă vede nimeni. Geamul nostru dă către dealul Hoia, prima casă locuită e ceva mai departe şi nu se vede până aici, în niciun caz, prin fereastra deschisă care dă spre balcon. Şi totuşi sunt supravegheată. Prima dată când am vrut să „scurtcircuitez” câteva mişcări de gimnastică, am simţit că cineva se uită la mine dezaprobator. Am privit pe fereastră şi am văzut un porumbel (porumbiţă) aşezat pe acoperişul casei vechi din proximitatea blocului nostru.Read more…

Jun 1, 2023 13 comments

József Árkövy – un pionier al stomatologiei moderne

Jun 1, 2023By

Cu ceva timp în urmă, citeam în Baabel articolul doctorului Tiberiu Ezri despre unguri eminenţi. Mi-a părut rău că printre aceştia nu figura şi numele lui József Árkövy, cel care a adus stomatologia modernă în Ungaria şi în estul Europei. În secolul al XIX-lea, în Europa răsăriteană stomatologia încă nu era o specialitate medicală de sine stătătoare. Nu era o disciplină obligatorie pentru studenţii medicinişti, dar, ceea ce era şi mai grav, stomatologia era practicată de indivizi care nu aveau nicio pregătire medicală de bază. Ei făceau anestezii, mici intervenţii chirurgicale şi extracţii dentare, periclitând viaţa pacienţilor şi provocându-le, uneori, decesul. Tehnicieni dentari şi chiar oameni fără nicio calificare făceau tratamente dentare prin tȃrguri sau alte locuri neadecvate, fără o minimă sterilizare a instrumentelor medicale. În 1851 se năştea la Pesta, într-o familie de evrei maghiari din clasa mijlocie, József Arnstein (care avea să-şi schimbe numele în József Árkövy). Tatăl său a fost tehnician dentar. Tȃnărul Árkövy a urmat medicina, având preocupări ştiinţifice încă din facultate, când s-a ocupat de transplantul de germeni dentari la pisici.Read more…

Jun 1, 2023 8 comments

A fi blând cu tine însuţi

Jun 1, 2023By

De două săptămâni mă aflu împreună cu soţul meu, pentru a treia oară, într-o staţiune balneoclimaterică din Slovacia. Se numeşte Piešťany. Staţiunea se găseşte la o distanţă de circa 90 de km de capitala Slovaciei, Bratislava, iar aceasta la doar 60 de km de Viena. Prima mențiune scrisă a orașului datează din 1113 sub numele „Pescan”, derivat din piesku (nisip), pentru că așezarea a fost întemeiată pe nisipul și pietrișul adus de râuri. În Evul Mediu localitatea aparținea unor moşieri maghiari, ba chiar şi lui Ludovic cel Mare (1342-1382) regele Ungariei (şi al Poloniei din 1370). Calităţile terapeutice ale apelor și ale nămolului au fost descoperite și documentate încă din 1571. În secolul al XVI-lea, la 2 km spre sud de vechiul Piešťany, vizavi de izvoarele termale, a fost întemeiat orașul balnear Teplice, iar zvonurile despre efectele vindecătoare ale izvoarelor locale nu au întârziat să se răspândească. În secolul al XVII-lea, o poezie a preotului Adam Trajan din Benešov aminteşte calităţile vindecătoare ale izvoarelor termale de la Piešťany.Read more…

Jun 1, 2023 19 comments

O viață ca în… serialele turcești

Jun 1, 2023By

Într-un articol recent promiteam că nu voi mai scrie despre rudele mele, dar m-am gândit totuși că merită cunoscută viața unei persoane care a emigrat în Israel din motive cu totul diferite de ale celorlalți veri ai mei. Poate că nu este un caz unic, dar viața acestei verișoare a fost cu totul deosebită, ea amintește de cele din serialele turcești pe care le-am văzut recent. Iată de ce m-am decis să scriu despre viața Cocăi. Nu pot defini exact gradul de rudenie dintre noi. Bunicul meu matern era văr cu tatăl ei și noi am numit-o dintotdeauna verișoară. Am cunoscut-o de când era copil. Eu eram elevă și de fiecare dată când plecam cu mama în vizită la Botoșani treceam şi pe la ei. Era o familie înstărită care locuia pe o stradă cu oameni avuți. Când m-am întors din Transnistria, tatăl ei a fost printre primii care au venit să mă vadă. După 23 August 1944, toată familia s-a mutat la București și de atunci primeam ştiri de la ei doar prin intermediul mamei mele. În 1947, când m-am măritat și m-am mutat la București, am revăzut-o și pe Coca, pe atunci elevă de liceu. Era frumușică și învăța bine, dar nu ştia ce drum dorea să-şi aleagă în viaţă. Spre surpriza mea și a soțului meu, am aflat de măritișul ei precipitat. În clasa a XI-a s-a căsătorit cu un băiat evreu pe care eu nu-l cunoșteam. Era muncitor la o fabrică. Această căsătorie mi s-a părut stranie. Pe noi nici nu ne-au invitat la nuntă. După câteva luni a urmat divorțul. Coca mi-a povestit că soțul ei voia să plece în Palestina, iar ea nu voia să-l urmeze.Read more…

Jun 1, 2023 3 comments