Mi-a parvenit via Internet, articolul « Auschwitz 70 de ani. ALIVE » o carte cutremurătoare boicotată în România? semnat de Dvs. şi publicat în numărul de astăzi, 28 septembrie 2017, al Jurnalului Săptămânii, pe care îl conduceţi.
Articolul face vorbire amplu despre TVR Cluj şi vă mărturisesc că am fost uimită de faptul că nu aţi încercat să vă documentaţi – aşa cum se pretinde de la un jurnalist profesionist – din mai multe surse, inclusiv de la mine, dat fiind că din 2009 sunt colaboratoarea Jurnalului Săptămânii, trecută ca atare şi în caseta publicaţiei, şi… lucrez la TVR Cluj.Read more…
Multă lume mă întreabă cum de n-am emigrat? Şi uneori mă întreb şi eu…În cele ce urmează încerc să caut un răspuns. E puţin probabil să-l găsesc. Voi încerca, totuşi… Unul dintre bancurile, al căror tâlc nu l-am descifrat multă vreme, suna astfel: „Un individ se plimba prin talcioc, şoptindu-le trecătorilor «Vând bilete de avion în America!». Unul dintre ei îl întrebă: «Cât costă un bilet dus-întors?», la care vânzătorul îi răspunse: «Cu tâmpiţii nu am ce discuta!»”. Aveam să-mi amintesc de acest banc, peste ani, când tot mai mulţi oameni din preajma noastră aveau să-şi „depună actele” pentru plecarea definitivă. Nimeni nu povestea despre asta deschis. Mai întâi era un zvon care se confirma, după ceva vreme, cu sancţiunile aplicate petenţilor: întâi şi întâi excluderea pilduitoare din PCR, apoi îndepărtarea din funcţia ocupată dacă era de conducere, de răspundere sau didactică. Nu ţin minte ca cineva să fi rămas fără loc de muncă, dar transferul era pe un post inferor. Persoanele cu pricina erau stigmatizate – îndeobște, mai mult de „ochii lumii” decât din convingerea că ar fi „dezertori” sau „duşmanii poporului”, însă erau traşi pe tuşă, împinşi la periferie unde aşteptau – uneori ani de zile – ca să „li se dea drumul”…Părinţii mei nu şi-au propus niciodată să plece…Read more…
Titlurile de senzație ale unor publicații germane și din alte țări ”O victorie amară pentru Merkel”, nu cred că acoperă realitatea. Convingerea mea și probabil a multor analiști, inclusiv a celor din partidele Creștin-Democrat și Creștin-Social, a fost că Merkel nu putea obține cifrele din alegerile precedente când nu exista spinoasa problemă a refugiaților, Brexitul sau criticile aduse UE. Mai mult decât atât, cele 33 la sută, în condițiile date, cred că au fost un rezultat onorabil, ținând cont de pierderea de popularitate masivă – înregistrată de Merkel anul trecut – pe care a reușit să o depășească. Faptul că au sperat cu toții sau, mai bine zis, au visat la ceva mai bun este firesc, dar putea fi și mai prost. Sigur că o mare dificultate va fi formarea unui guvern de coaliție, acel cabinet ”Jamaica” – culorile partidelor care eventual îl vor forma – UCD-UCS, liberalii și ecologiștii. Numitorul comun – menținerea și reformarea UE se regăsește în platforma tuturor partidelor, diferă însă, și uneori destul de mult, mijloacele de a le realiza. Oricum, Angela Merkel va rămâne în continuare liderul de necontestat al Europei unite.Read more…
După 300 de ani nimic nu mai pare proaspăt și inedit, căci toate cele s-au mai întâmplat o dată. Surpriza mare ce am trăit-o la Arad a fost că în ciuda acestei presupuneri întemeiate, poate să se întâmple contrariul. Există o anumită rutină în desfășurarea politicoasă și inevitabil plicticoasă, a unui astfel de eveniment. La urma urmei ce ne mai interesează cele petrecute atunci? Nu pot avea cu noi nici o legătură după zece generații. Și totuși, întâlnirea evreilor arădeni din ”toată” lumea, veniți să onoreze un eveniment petrecut acum 300 de ani, este o anti-eveniment care atunci când s-a întâmplat nu a interesat aproape pe nimeni și nu a stârnit nici un ecou, s-a metamorfozat după trei secole într-un eveniment special, neobișnuit și, mai ales, emoționant. Această transformare ”magică” a dat o valoare consistentă muncii și zbaterii de multe luni a prietenului meu (și al nostru:) Ionel Schlesinger, președintele mare al micii comunități evreiești din Arad.Read more…
Prin urmare, în aparență (doar în aparență!) există doar două feluri de evrei, cei care cred și urmează preceptele religiei iudaice și cei care nu cred în Puterea Supremă, nu respectă prescripțiile Domnului, ci doar aparțin poporului evreu. Și exact despre această apartenență aș vrea să mă ocup în cele ce urmează. Nu am de gând să mă războiesc cu cei care de foarte mult timp susțin că evreii nu sunt un popor, ci o religie deci, nefiind popor nu au dreptul la ceea ce orice popor pretinde, adică o țară și o limbă și o cultură și o istorie. Lupta ar fi prea de lungă durată și mie mi-e frică să plictisesc cititorul mai mult decât mi-am făcut socoteala că mi se va permite! Ah, da, aici e baiul pentru mine! Pentru că teoria mea susține că există și un al treilea soi de evreu.
Iată despre ce e vorba.Read more…
Eram deja în clasa a patra și fusese nevoie de luni întregi de plânsete și rugăminți înflăcărate ca să mi se permită să vin singură acasă de la școală. Cu respectarea unui protocol foarte clar, de la care nu aveam voie să mă abat. La sfârșitul orelor mă duc direct acasă, fără să mă lălăi prin cartier și fără povești cu Mona. Când ajung acasă încui ușa, mă spăl de mâini, după care dau telefon la mama, la tata și la bunica să-i asigur că am ajuns cu bine. Apoi urmează marea provocare: aprinsul aragazului. Înnădesc două bețe de chibrit și cu grijă le aprind. Mă chinui mult, bețele nu stau, alunecă în lături, rola de scotch e prea groasă, o tot scap. Transpir. Țopăi. Mă înroșesc. Mă conving că nici nu mi-e foame. Oricât aș încerca, îmi iese un fel de mosor grotesc și strâmb cu mult scotch gălbui la mijloc. Ca un bolnav pansat de un începător nepăsător. Pe care-l tot strâng între degete să stea lipit. Și nu stă.Read more…
Nu e ușor să evoci lucruri petrecute cu patruzeci de ani în urmă. Toate amintirile pălesc cu timpul, dar cele neplăcute se destramă mai repede ca celelalte, ceea ce inevitabil face ca vremurile demult apuse să ne apară mai fericite decât erau în realitate, mai ales că pe atunci eram tineri. Deci trebuie să am grijă să nu idealizez „vremurile fericite de odinioară”. Îmi închipui că cititorul cunoaște destul de bine situația precară din Clujul anilor 1970. Dar din perspectiva mea de atunci, ca student occidental, cetățean relativ nou al RFG, greutățile nu-mi apăreau atât de mari ca cele pe care localnicii le-au suferit pe propria lor piele, ca să nu mai vobim de cele pe care le-au avut de suferit în deceniul următor. Cum se face că am fost nevoit să studiez la Cluj, cu toate că absolvisem liceul la Frankfurt cu un bacalaureat strălucit? Explicația e simplă. La vârsta de 13 ani am plecat din Oradea împreună cu părinții și ne-am stabilit la Frankfurt. M-am adaptat cu ușurință la condițiile locale și la viața școlară. Am învățat temeinic limba germană și după câțiva ani am reușit să obțin o notă mai mult decât acceptabilă la bacalaureat. Și totuși nu a fost suficientă pentru o universitate germanăRead more…
De fapt poate nu ar fi trebuit să scriu un astfel de articol care nu este deloc încurajator, deoarece vârsta nu iartă pe nimeni. Dar am împlinit foarte recent o vârstă matusalemică și am primit multe, foarte multe felicitări. A doua zi am avut o stare sufletească mizerabilă: M-am tot întrebat dacă aceste felicitări trebuie să mă bucure sau să mă întristeze, dacă cei din jur știu că sunt conștientă că numărătoarea inversă e pentru mine din ce în ce mai scurtă și că singura urare pe care o accept e cea de a fi sănătoasă ca să nu dau de lucru celor dragi din jur. Și ca o ilustrare pentru cei care citesc Baabelul vreau să le povestesc cum petrec zilele mele și probabil că și alții de vârsta mea care, cât de cât, mai sunt ancorați în prezent și încearcă să mai aibă o preocupare intelectuală. Totdeauna am fost ordonată și mi-am respectat într-un fel un orar de viață. Acest orar îl urmez acum aproape cu sfințenie și în felul acesta am impresia că fac ceva, deși suma de peste zi este aproape nulă.Read more…
Atât ideea întâlnirii, cât și o mare parte a soluțiilor „logistice” legate de realizarea ei, au fost ale Marianei care, cu energia și optimismul său contagios, au transformat visul în realitate.
Am copilărit toți patru într-o cameră, la etajul casei de pe străduța care purta pe atunci numele lui Paul Ehrlich, mai mult ca niște frați decât veri. Mai târziu, soarta ne–a răspândit în lume (trăim acum pe patru continente).Dacă îmi amintesc corect, recenta vizită la Cluj a fost prima noastră revedere în orașul în care ne–am născut, de după război, la câte un an diferență unul de altul. Detaliile legate de (prea) scurta întâlnire, încep acum să se sedimenteze, imaginile fiind ceva mai clare decât în momentele, deseori haotice, ale petrecerii lor. Umbrelor li se adaugă apariții reale, orașul creat prin îmbinarea acestora fiind un amestec ciudat de vis și realitate, fenomen care, presupun, are loc și în sufletele altor ,,dezrădăcinați”.Read more…
Cât timp le-a trebuit Oamenilor ca să inventeze o serie de elemente care fac parte din ceea ce putem numi civilizația în care trăiește specia noastră? Unele lucruri par simple,cum ar fi acul de cusut. Îl cunoșteau se pare și neanderthalienii. Dar abia după circa 300.000 de ani de evoluție a apărut roata, la 3.200 î.e.n., care a fost folosită mai întâi în Mesopotamia, dar nu a fost inventată niciodată în întregul continent al Americilor, unde ea a sosit odată cu conchistadorii spanioli. Cât de complicat e un cârlig de pescuit?! Și totuși a fost nevoie de multe zeci de mii de ani de pescuit, ca să le vină oamenilor această idee simplă. Iar de la inventarea harponului au mai trecut 10.000 de ani, până la apariția micuțului cârlig al undiței.Read more…
Cotrobăind împreună cu mama prin fotografiile vechi de familie am dat peste tot felul de comori, ca de exemplu un instantaneu în care apare străbunica mea, pe uliță, în sat, alături de ginerele ei care pictează la șevalet. Poza trebuie să aibă vreo 90 de ani. Apoi am găsit niște foi pe care o mătușă a mamei a însemnat datele nașterii și datele morții diverșilor membri ai familiei, pentru a le aprinde lumânări de Yurtzait. Atât de multe informații! Ar fi păcat să se piardă! Atunci am hotărât să încerc să întocmesc arborele genealogic al familiei. Există pe internet mai multe saituri genealogice. Toate sunt gratuite, trebuie doar „utilizator” și „parolă” și e nevoie de un pic de engleză. Până în câteva săptămâni am pus la punct toată informația din amintirile mamei și am trecut la cele ale bunicului, publicate și ele la Baabel:Read more…
Zilele trecute mi-au ieșit în cale niște minunate dude! Mă gândeam că timpul lor a trecut, atât la propriu, cât și la figurat! Totuși iată-le într-o poză, cât se poate de frumoase și proaspete! Sub poză scrie ”dați un like dacă ați mâncat așa ceva în copilăria voastră”! Lăsând la o parte aprecierile (like-uri) care astăzi ne măsoară ”audiențele” pe internet, am căutat răspunsul la întrebarea nepusă explicit și am ajuns la concluzia că eu una nu am mai mâncat dude de foarte mulți ani. Pe firul gândului a apărut firesc bătrânul nostru dud, cel din fața bucătăriei și episoade de viață mi-au înflorit în minte, ca tot atâtea focuri de artificii, mici crâmpeie de amintiri frumoase! Am zâmbit amintirilor ieșite de-a valma din sertărașele memoriei și am recunoscut în ele dudul cel bătrân în variate ipostaze. Am ieșit apoi în curte și, printre lăstari și buruieni, am găsit acea bucată specială de lemn, buturuga rămasă din falnicul dud de altădată!Read more…
Capitolul 23 al tratatului pe care îl facem cunoscut este dedicat managementului comunitar evreiesc , considerat fiind ca întregitor al locului acordat manageriatului minoritar . Axarea materialului doar pe experienţa acestei etnii i-a condiţionat un sumar în care să intre trimiteri la: forme incipiente de management comunitar; organizare conducere şi patrimoniu ; ideea şi practica manageriatuui la evrei; FCER şi problemele sale manageriale; elemente ale analizei SWOT; modelul mozaic al întrajutorării; liderul comunitar; evoluţii în curs. Tematica de mai sus a determinat titlul capitolului 23. Managementul Comunitar Evreiesc:Tradiţii Culturale Religioase şi Existenţiale. Relevarea unor raporturi timpurii între stat şi o structură centralizată cu funcţiuni religioase şi administrative în acelaşi timp sugerează o preferinţă de ambele părţi pentru un tip de manageriat în care organizarea internă, centralizată a etniei să se dovedească necesară. Altfel spus, „un model evreo-românesc” de management, deşi la începuturi, doar. . . de import . Ea începe încă de la secolul al XVII-lea, cu relaţia dintre breasla jidovilor, care îndeplinea funcţia de reprezentant al evreilor şi administraţia Ţărilor Române.Read more…
Locuitorii din Drumul Taberei au constatat cu satisfacție că s/a redeschis parcul de care fuseseră lipsiți, o bună bucată de vreme. Și surpriză – parcul a fost reînnoit !!! Este drept, a durat destul de mult, au fost chiar și câtevaRead more…
Suntem la jumătatea lui septembrie, ceea ce pentru mine înseamnă un singur lucru: încetul cu încetul intru panică, pentru că mi-e greu să îmi dau seama care e încălțămintea cea mai potrivită pentru începutul de anotimp. Din mai până acum m-am bazat pe loialii teniși albi de la Superga, pe 3 dintre cele mai versatile perechi de sandale bej-nud și negre, pe alte 2 perechi de gladiatori aurii de la Les Tropeziennes și pe alte variațiuni ale aceleiași teme de teniși, saboți sau sandale (cu toc sau fără). Fiecare în parte și toate împreună bifau aceleași două criterii. Sunt comode? Da. Se potrivesc la orice aș îmbrăca în ziua respectivă? Absolut.Read more…
Imperiul islamic se întindea pe trei continente, era atotputernic, aproape invincibil, deși spre sfârșitul secolulul XV, Spania se eliberase de prezența musulmană (și nu numai!!) și dăduse exemplu și altor țări interesate să se despartă de prezența și influența islamică. Dar mai există un aspect, nu mai puțin interesant: influența musulmană se făcea simțită nu numai prin cuceriri și ocupații, ci și prin progresul științei și tehnologiei…Cu alte cuvinte secolele de care pomeneam, islamul reprezenta religia pe care se baza toată civilizația și devoltarea culturală și economică a lumii în care trăim azi, motiv de mândrie ușor de explicat. Și acum un salt peste câteva sute de ani, un exercițiu foarte simplu pentru muritorii de azi, pentru că e vorba de lumea în care trăim în aceste momente. Unde e islamul și unde e lumea civilizată?! Organizația națiunilor cele mai dezvoltate (OECD) numără 32 țări, însă doar un stat musulman (Turcia) face parte din această grupă respectabilă. Pe lista producției pe cap de locuitor Egiptul e pe locul 157, Pakistanul ocupă locul 178, Yemenul 183 și Irakul 184. Da, Arabia Saudită, cea bogată, e deabia pe locul 58. Cauzele acestei degringolade de secole sunt multiple și unele foarte ușor de explicat, dar eu nu voi cădea în această periculoasă capcană.Read more…
Nu-mi amintesc să fi urmărit vreodată buletinele meteorologice cu atâta atenție ca acum când am fost în frumoasa mea excursie din Anglia și Scoția. De cum ajungeam la hotel, și asta se întâmpla seara, dar și dimineața – deschideam televizorul la BBC care dădea foarte frecvent buletinul meteo. Și ce să vezi…din păcate, previziunile se și adevereau, mai ales când era vorbă de ploaie. Dar să nu vorbesc cu păcat, au fost doar episoade de ploaie, țineau o jumătate de oră sau o oră, după aceea se opreau și, am avut și zile în care chiar era vară. Scoția, care este mai la nord și, prin așezare, supusă mișcărilor norilor, ne-a oferit o zi superbă la Edinburgh și una mai puțin superbă, dar acceptabilă când am făcut o excursie minunată în zona muntoasă, pe lângă lacuri, inclusiv la Lochness, dar Nessie a lipsit, a apărut numai la magazinele de suverniruri și nu în lac.Read more…
Lőwy a reluat tematica istoriei Holocaustului evreilor clujeni, dând publicităţii un volum de mărturii ale supravieţuitorilor, întitulat Sárga csillag Kolozsváron. Kortanuk emlékezései. [Stea galbenă la Cluj. Amintiri ale martorilor]. Cartea, publicată la editura Koinónia din Cluj, a fost lansată la 17 august 2017, în prezenţa autorului, sosit de la Washington. Cartea care cuprinde peste 30 de interviuri ample, integrale – printre care şi cel realizat cu tatăl meu – oferă o imagine complexă a Holocaustului evreilor din Cluj, prin intermediul relatărilor supravieţuitorilor evrei şi ale unor creştini trăitori la Cluj în acea perioadă. Mărturiile supravieţuitorilor evrei acoperă aproape toate modurile de trecere prin calvarul Holocaustului. Bărbaţii relatează despre detaşamentul de muncă din armata maghiară (munkaszolgálat), frontul din Ucraina și deportarea într-un lagăr nazist. Femeile şi adolescenţii povestesc despre ghetoul din Cluj, deportarea la Auschwitz, marşul morţii şi lagărele naziste prin care au trecut. Cartea cuprinde şi povestea celor „uitaţi să fie internaţi în ghetou”, fiind apoi ridicați de acasă, duși la Budapesta, unde au avut de înfruntat arestarea, convoiul morții, traiul în ilegalitate, convoiul morții sau alte încercări din cele mai dificile.Read more…
Simplul fapt că m-am născut la începutul celei a doua jumătăți a secolului trecut, copil evreu într-o bucățică de țară cu caracter multicultural, nu a contribuit cu nimic la dezvoltarea unei identități clare, monolitice și cu rădăcini adânci în acea realitate. Dimpotrivă, această situație specială pe care am perceput-o din primul moment, m-a afectat atunci ca și astăzi. E vorba, desigur, de acel straniu amestec de influențe contrare, română și maghiară, la care am fost expus și care mă împinge încolo și încoace de când mă știu. Și nu mă refer doar la existența a două limbi complet diferite și în contrast una cu cealaltă. Aici e vorba mai mult de atmosfera culturală și, mai târziu, istorică și politică, care m-au afectat în mod constant în acele timpuri… Inutil a aminti faptul că treptat am început să înțeleg câte ceva din antagonismul mutual dintre cele două naționalități rivale, care nu prezentau – cel puțin aparent – nici un dram de afinitate reciprocă. Ungurii foloseau pentru români termenul de ”olah” provenit din cuvântul ”valah” și categoriseau compatrioții români ca primitivi, grație unui evident sentiment de superioritate, explicabil prin faptul că ungurii erau mai degrabă orășeni, iar românii din regiune erau predominant țărani dedicați muncii câmpului. Nu în mod surprinzător și românii aveau pentru unguri un cuvânt deloc prietenesc: ”bozgori”, cu o conotație de răceală sufletească, de lipsă de sentimente umane și simpatie pentru alții. Din fericire, am știut dintotdeauna să mă țin departe de asemenea dispute neplăcute, Read more…
Prima excursie pe care am făcut-o în fostul URSS, în 1961, a fost cu gândul că poate ar exista pe parcurs posibilitatea de a mă abate din drumul propus, Kiev- Leningrad-Moscova, drum făcut cu trenul, și să ajung cel puțin la Moghilev în căutarea mormintelor. Dar atunci excursiile se făceau cu un pașaport colectiv, pe listă, și o evadare era imposibilă. Din acest motiv, în 1967 am căutat și găsit o modalitate de a ajunge la Chișinău, capitala republicii moldovenești, mai aproape de Ucraina și deci de Moghilev. Prin mijlocirea scriitorului de limbă idiș Ludovic Brukștain, originar din Sighet, prieten al soțului meu, am obținut o invitație pentru 10 zile la Chișinău, de la un cunoscut de al lui din copilărie, urmând ca și eu să-i trimit o invitație pentru București. În luna septembrie, am pornit singură în necunoscut, într-un oraș străin, la oameni necunoscuț,i cu ferma convingere că va fi posibil să ajung în acest interval la Moghilev și Djurin. Read more…
