Filmul despre care vreau să scriu aici este ieșit din comun. N-am idee dacă acțiunea se bazează pe un fapt real, deși această posibilitate mi se pare veridică. Dar indiferent dacă se inspiră dintr-o realitate cumplită sau acțiunea e rodul imaginației, Horațiu Mălăiele (căci despre filmul său e vorba!) creează o capodoperă cineastă care merită a nu fi uitată. Citind mai multe despre această realizare, de care n-am știut nimic, nu numai pentru că de aproape o jumătate de veac nu mai sunt ”acolo”, ci și pentru că nimeni din prietenii și cunoscuții mei din România nu mi-a povestit de filmul lui Mălăiele, am înțeles că e vorba de o încercare, extrem de reușită, de a povesti ceva care reprezintă o bună parte din viața celor pentru care comunismul a venit ca o lovitură din care mulți nu au reușit să supraviețuiască.Read more…
Spre sfârşitul lunii august 2013 am făcut o excursie care a cuprins frumosul oraş Stockholm şi capitalele ţărilor baltice. Impresiile acestei călătorii, ca şi relatarea de mai jos, sunt incluse în cartea de povestiri şi impresii de călătorie pe care am publicat-o la Bucureşti înaintea declanşării pandemiei universale, în martie a.c. Foarte aproape de hotelul în care am locuit la Vilnius, la sfârşitul verii 2013, se afla o sinagogă. Deoarece se apropia Rosh Hashana, am hotărât să o vizitez. Am întâlnit o doamnă religioasă, o localnică, cu care am stat puţin de vorbă. Printre altele, mi-a povestit despre slujba care tocmai urma să înceapă la orele 10:00, ca de altfel în fiecare sâmbătă. La întrebarea mea mi-a răspuns că există un rabin local care oficiază slujbele, un rabin israelian venind o dată pe lună pentru două săptămâni. În acea zi am avut ocazia să şi văd, parţial ce-i drept, una dintre ele. Am sosit cu cinci minute înaintea orei 10:00. La intrare, pe un jilţ de paie împletite, stătea un bătrân care mi-a făcut semn să intru pe uşa cealaltă, cea din stânga, nu pe unde intrasem cu o zi înainte. Am înţeles că era drumul spre balconul destinat femeilor. Read more…
În prima zi de Roș Hașana (Anul Nou evreiesc) din anul 5781 eram adunați la sinagoga noastră câțiva din puținii evrei care mai trăiesc Brașov. Noul Coronavirus a țintuit la domiciliu pe cei mai mulți din cauza fricii de contagiune, mai ales pe cei vulnerabili pe motive de vârstă sau de comorbidități. Roby, fiul meu, oaspete rar dar binevenit, a citit pericopa săptămânii, un fragment din prima carte a Torei, Facerea, unde se povestește cum Sara, soția stearpă a lui Avraham a rămas însărcinată la 90 de ani și a născut pe Ițhak. A urmat o Haftara (fragmente din Profeți), despre povestea miraculoasă a Hannei, o femeie tânără, stearpă și ea, care după rugi fierbinți adresate Atotputernicului, a născut pe Samuel. Un dar divin. Samuel a fost încredințat pentru creștere și educație marelui preot Eli din orașul Șilo, centrul spiritual al triburilor evreiești care au cucerit Canaanul sub conducerea lui Iosua (Iehoșua). La Șilo, spune legenda, era păstrat Mișkan (Tabernacolul) în care se păstrau Tablele Legii („ediția originală”, de piatră) și care a însoțit evreii timp de 40 de ani în deșert. Dar să depănăm în ordine cronologică istoria nașterii și vieții poporului evreu,Read more…
Safari în Tanzania, în 2014, a fost poate cea mai interesantă excursie din viața mea. A fost un cadou mezinului nostru Ronen, cu ocazia împlinirii a 30 de ani. Documentarele despre natură și animale sălbatice ne-au plăcut dintotdeauna, dar să vezi totul pe viu este mult mai frapant și mai emoționant. Am luat un safari de nouă zile în Tanzania cu un grup de israelieni. Am fi vrut să mergem și în Kenya, dar acesta țară nu mai era sigură de când s-au întrgistrat atacuri teroriste. Era în decembrie și speram să mai apucăm marea migrație a ierbivorelor din Serengeti. În Swahili, limba națională din Tanzania, Kenya, Uganda și țările din jur, safari înseamnă o excursie în natură. Pe vremuri se făcea și vânătoare. Astăzi au mai rămas numai braconierii, care vânează elefanți și rinoceri pentru fildeș, care se vinde scump chinezilor și altor afaceriști orientali pentru prepararea unor medicamente-minune (pentru cei care cred în ele). Alte animale cum ar fi maimuțele primate sunt vânate de localnici pentru carne. Așa s-a ajuns aproape până la extincția unor animale ca rinocerii, gorilele, gheparzii, câinii sălbatici, etc.Read more…
Acum câteva luni, a încetat din viață, la 96 de ani, în plină pandemie și izolare generală, Ioseph Cotnăreanu. În tinerețe a fost activist anti-fascist, la maturitate inginer proiectant, iar la peste 90 de ani a devenit actor-scenarist în spectacolele Vârsta4.L-am cunoscut pe domnul Cotnăreanu în 2015, la puțin timp după ce s-a internat în căminul Moses Rosen. La început a fost discret, chiar distant, s-a implicat greu în activitățile noastre. Însă pe măsură ce s-a integrat în colectiv și a început să participe la întâlniri și la ateliere, am descoperit un om erudit și jovial, cu care puteai discuta, cu umor și rafinament, despre istorie și filozofie, despre politică și literatură, despre Bergson și Sebastian. Dar, înainte de toate, o persoană cu o memorie extraordinară, care poseda atât talentul de a povesti cu detalii bogate situații semnificative, cât și o foarte bună capacitate de sinteză. În rezumat, un om cultivat, cu vederi liberale și simpatii umaniste, provenit dintr-o familie mic-burgheză scăpătată, dar exponent mai degrabă al intelectualității tehnice produse de regimul socialist. O biografie tipică, „pe linie”, asemănătoare cu a multor evrei din generația lui, care au rămas în România. Dar într-o zi, după ce ne împrieteniserăm mai bine, în timp ce repetam împreună la spectacolul Domiciliu Instabil, domnul Cotnăreanu prinde un moment când am rămas numai noi doi și mă anunță că îmi va face „o mărturisire”. Anume că în perioada fascistă a activat în partidul comunist ilegal.Read more…
În anul 2011, la editura RAO a apărut „Numele și umbra”, cartea ziaristului, scriitorului și omului de televiziune Vartan Arachelian. Lectura cărții mi-a conectat, inevitabil, atenția și interesul spre spațiul multidimensional al armenilor din România și, prin extrapolare mai mult sau mai puțin voluntară, către cel al armenilor din orașul meu natal, Gherla, cu toate că „Numele și umbra” evocă doar persoane (și amintirea acestora) din comunitatea armenească din Vechiul Regat, cea a romanahailor (i.e. vorbitori de limbă româna). Treptat și involuntar, amintirile din copilărie mi s-au coagulat în jurul unui personaj dispărut din viața mea vreme de peste o jumătate de secol: Haig Yazdjian, fostul meu profesor de lucru manual.Din câte îmi amintesc, Haig Yazdjian, armean din Gherla, era singur pe lume, fără rude, fără nevastă, fără urmași, poate ultimul reprezentant al unei linii genealogice condamnată la extincție – după legile „darwiniste” știute și conduse doar de Cel De Sus. Conform spuselor tatălui meu, Haig Yazdjian nu se trăgea din contingentul armenesc venit din Moldova, pe la 1700, condus de Auxentiu Varzarescu (Oxendius Verzerescul – în limba latină) viitorul episcop catolic de rit armean, pentru a cumpăra de la Împărație terenurile de pe valea Someșului Mic și a crea, lângă vatra satului-cetate Gherla/Szamosújvár, modernul – la vremea aceea, Armenopolis. Nu! pentru că Haig era urmașul unor refugiați armeni, scăpați din Genocidul din preajma Primului Război MondialRead more…
Unul din subiectele fierbinți aflate în centrul atenției mass mediei mondiale este așa-numitul deep state, statul profund implicat în crearea noii ordini mondiale, ale cărei consecințe limitative și represive începem să le simțim pe propria piele ca simpli cetățeni. Basel, orașul elvețian cosmopolit de pe malurile Rinului, aflat într-un punct strategic important, la frontiera dintre Elveția, Germania și Franța, a fost din vremuri străvechi un centru mondial de putere ocult, secret și deosebit de influent. Din Basel a pornit mișcarea cavalerilor templieri, aici au fost sediile francmasoneriei, aici au trăit bancherii care finanțează Vaticanul și au sprijinit fascismul. Last but not least aici a avut loc primul Congres Sionist în 1897, unde Theodor Herzl și-a propagat în fața reprezentanților evreimii mondiale teza necesității recreării Statului Evreu pe teritoriul istoric, biblic al Israelului. În acest context și în limita informațiilor accesibile, voi prezenta date despre această superbancă, considerată banca de vârf a lumii, de unde sunt conduse toate băncile centrale din statele importante, respectiv instituțiile financiare mondiale influente.Read more…
Acesta e titlul unei cărți recent apărute în editura Polirom, scrisă de Marius Copăceanu. Cartea a fost prezentată la recentul târg de carte și a stârnit interes prin faptul că abordează o problemă „la zi” atât de arzătoare și atât de controversată. Autorul este psiholog, doctor în medicină, lector universitar asociat la Universitatea 1 Decembrie 2018 din Alba Iulia și are numeroase lucrări publicate în specialitate. Cartea începe cu un cuvânt către tineri, adresat în 4 august 2020 de către Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române și o prefață scrisă de profesorul univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În continuare ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru, adresează un mesaj cu argumente pentru conștientizarea riscurilor și a implicațiilor pandemiei. Și alte nume prestigioase ca Adam R. Winstock, psihiatru, specialist în medicina adicției și prof. univ. dr. Emanoil Ceaușu, medic primar la spitalul de boli infecțioase Victor Babeș din București aduc argumente pentru conștientizarea riscurilor și a implicațiilor pandemiei.Read more…
Fac și eu, ca tot omul, un scurt bilanț în luna decembrie, în anul Domnului 2020. Cincizeci la sută din timpu acestui an l-am petrecut spălându-mă pe mâini, cel puțin douăzeci de minute de fiecare dată, așa cum ne-a fost recomandat. Treizeci la sută m-am distanțat social, aproape rupându-mă de lume timp de cel puțin trei luni, după care m-am întâlnit pe furiș cu câțiva oameni care îmi sunt toarte dragi: copii, nepoți, prieteni. Restul l-am petrecut la supermarket, pe Zoom, sau cum i-am mai zis, am zoom-zăit cu toți cei amintiți, am participat la simpozioane îmbrăcat cu haine de casă, ba uneori chiar în pijama, am urmărit diferite emisiuni pe diverse canale de televiziune, unele interesante, altele mai puțin. În mod masochist am vizionat și câteva emisiuni turistice, revăzând cu jind locurile pe care le-am vizitat și de care mă leagă atâtea amintiri plăcute. E drept, am văzut și câteva spectacole ale celor mai vestite teatre de operă din lume, concerte, etc., etc. În tot acest timp, ori de câte ori m-am aventurat să ies din casă, am purtat mască și am trecut pe lângă tot felul de cunoscuți fără să-i recunosc. Am învățat să vorbesc cu ochii celor pe care îi întâlneam cu diverse ocazii și am confirmat faptul că ochii oamenilor spun întotdeauna adevărul. Read more…
Constat că lipsesc multe Crăciunul acesta. Cumpărăturile, aglomerația și agitația sunt mult diminuate. Întâlnirile cu familia și prietenii în mare parte anulate, iar despre Revelion nu prea avem de ce să vorbim. Dar de o bucată de vreme am descoperit că mai lipsește ceva: sunetul covoarelor bătute cu sete afară, lângă bloc. De fapt, chiar dacă aș vrea să-mi scutur cu simț de răspundere covoarele, n-aș avea unde să mă duc. În jurul blocului în care locuiesc nu există nici un bătător de covoare. Iar sunetul ritmic și persistent pe care-l auzeam mai ales în preajma sărbătorilor, personal nu l-am mai auzit de mulți ani. Și ce entitate importantă era bătătorul de covoare pe vremea copilăriei mele în cartier! Când se apropia Crăciunul vecinii se înțelegeau între ei care și când să bată covoarele, așa încât să nu se facă rând prea mare (era destul la magazine) și să apuce toată lumea să-și termine curațenia. Read more…
La editura Hartung-Gorre din Konstanz a apărut foarte recent, în 2021, o nouă carte în limba germană, cu subtitlul Texte alese din ediția Schoah & Judaica. În decursul a 36 ani, din 1984 până în 2020, în această ediție cu bine-cunoscutele coperte negre, au apărut în total 330 de cărți, 52 dintre autori fiind femei. Profesorul Erhard Roy Wiehn, inițiatorul ediției Schoah și Judaica, a ales din ele paragrafele cele mai semnificative și le-a însoțit cu un comentariu cât se poate de actual. Ultimul imbold pentru a scrie cartea de față a fost un volum asemănător, apărut în toamna anului 2020, tot la Hartung-Gorre, scris de Christel Wollmann-Fiedler, cu titlul Hedwig Brenner und ihre Künstlerinnen jüdischer Herkunft (Hedwig Brenner și artistele ei de origine evreiască), bazată pe cele 6 cărți scrise de autoare pe această temă între 1998-2013 (dans, pictură, muzică și teatru). Cartea actuală este o antologie a cărților scrise de femei și de aceea mi s-a părut interesantă și foarte valoroasă. Unele autoare apar cu 2-3 titluri. Din nefericire, unele dintre ele au părăsit această lume.Read more…
Dilema de mai sus a fost probabil depășită definitiv de succesul noului stat austriac, înființat la un deceniu după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în direcția unui stat real, stabil, democratic, prosper, occidental dar nealiniat, cu o identitate tot mai clar conturată. Tranșarea dilemei doresc să o ilustrez întâi de toate printr-o celebră butadă, potrivit căreia „austriecii au reușit să convingă întreaga lume că Hitler a fost german și Beethoven austriac“. Austria a avut probleme fundamentale legate de identitatea națională încă din 1918, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, când a fost întemeiată prima mică Republică Austria, pe ruinele fostei mari puteri europene. După secole de multietnicitate și plurilingvism în cadrul Imperiului Habsburgic, locuitorii regiunilor Austriei propriu-zise s-au considerat germani, pentru că vorbeau limba germană și se identificau cu cultura germană. În unele regiuni precum în Tirol, locuitorii s-au definit dintotdeauna tirolezi, având tradiții și obiceiuri foarte specifice. Pe bună dreptate istoricul Friedrich Heer descria confuzia legată de identitatea națională a austriecilor astfel: „Cine sunt austriecii de fapt în 1918? Germani din sudul Germaniei? Germani dintr-un al doilea stat german? Germani austrieci sau austrieci germani?“. Read more…
Oare se poate vorbi de o modă specific israeliană? Se poate vorbi de costumul clasic al tânărului israelian „neaoș”, țabar: pantaloni scurți, tricou, sandale și pălăriuță de soare numită kova tembel. Încă din anii 50 unul din marii noștri caricaturiști l-a creat pe Srulik, (diminutiv al numelui Israel), care a devenit un adevărat simbol al țării. Dar de la kova tembel și până la haute couture e o mare diferență… E destul de greu să ne închipuim croitoria de lux în primii ani după obținerea independenței. Țara se afla într-o situație economică precară. Era sărăcie mare, mâncarea se dădea pe cartelă, imigranții erau atât de numeroși încât în primii trei ani și jumătate populația evreiască a țării s-a dublat. Au venit supraviețuitorii Holocaustului din Europa, precum și nenumărați refugiați evrei din țările arabe, din Maroc până în Yemen. Lipsea infrastructura, imigranții erau cazați provizoriu în tabere de corturi sau de barăci (maabarot)…Read more…
În 23 februarie se împlinesc 92 de ani de la nașterea lui Hary Kuller și 64 de la căsătoria noastră. Hary nu mai există, fizic, alături de mine, dar trăiește în sufletul meu prin toată ființa lui, trăiește prin lucrările pe care le-a scris și poate, de undeva, sufletul său veghează asupra mea. 23 februarie era o sărbătoare importantă în mica noastră familie şi doresc ca anul acesta, primul în care nu mai putem sărbători împreună această zi, s-o marchez în revista Baabel, publicând un articol alcătuit din confesiunile lui Hary Kuller, despre viața şi cariera sa, publicate în Realitatea Evreiască, în 2004 şi 2006, cu prilejul împlinirii a 75 şi 77 de ani.Read more…
Imagine fotografiată de Zohar, nepoata noastră mijlocie în vârstă de opt ani, într-o dimineață cețoasă la Rehovot, Israel. Pandemia COVID 19 ne-a schimbat viața în mod radical. Iată doar o listă incompletă de probleme create de această pandemie: Primordiale sunt problemele de sănătate, cum ar diagnosticul, carantina, vaccinarea și tratamentul complicat al bolnavilor gravi. Lipsa de personal medical, echipament și medicamente, precum și lipsa de paturi spitalicești complică și mai mult situația. Sindromul post-corona se manifestă prin sechele trupești și mintale ale bolii. Economia slăbește, cauzând lipsă de produse, sărăcirea populației și a statelor. Serviciile sociale se închid sau încetinesc, la multe servicii oamenii au acces numai prin internet, ceea ce îi defavorizează pe vârstnici. Poșta întârzie foarte mult, sau scrisorile pur și simplu se pierd. Unele servicii și ajutoare sociale s-au anulat. Concursurile sportive s-au anulat sau amânat, la fel spectacolele, programele festive și nunțile. Nu se fac excursii peste hotare. O mare problemă este întreruperea învățământului la toate nivelurile, inclusiv amânarea examenelor de bacalaureat și de admitere în învățământul superior.Read more…
Sunt agasant de rezistente, vivacitatea lor trece adesea dincolo de monotonia pseudoargumentelor. Folosindu-mă de câteva ceasuri tihnite la sfârșit de săptămână, am purces la un inventar succint, nu neapărat într-o ordine dictată de frecvența ori impactul acestora. 1.Ungurii au fost mereu la guvernare de la 89 încoace: insinuându-se mai exact o anumită stare de „prostituție politică în formă continuată”, UDMR fiind etichetată ca o formațiune care-și urmărește scopurile fără scrupule. Avem de-a face cu o informație (voit/vădit) eronată, demontabilă în trei trepte: a) UDMR a făcut parte din 6 executive dintre cele 23 de echipe postdecembriste; cumulate, aceste perioade însumează 3017 zile din totalul de 11379 – reprezentând intervalul 26 decembrie 1989-1 martie 2021. Procentual vorbind 26, 51%, adică puțin peste un sfert din perioada analizată. De aici și până la permanența mult trâmbițată e o cale…Read more…
În iulie 2012 m-am dus la întâlnirea cu colegii mei de la liceul Mihai Eminescu din Constanța, promoția 1962. Locuind din 1970 la Londra și lucrând la Radio BBC nu mă încumetasem să mă duc la întâlnirile anterioare, din era Ceaușescu, nu de alta dar să nu creez probleme celor cu care m-aș fi văzut. Printre participanții la întâlnirea din 2012 a fost și un vechi coleg de an. Fusese într-o clasă paralelă dar îl cunoșteam pentru că apărea din când în când în cercul meu de prieteni unde avea un amic. Într-o seară, plimbându-ne pe „faleză” cum numeam noi promenada din fața Cazinoului din Constanța, după ce mi-am amuzat prietenii cu un banc pe care abia îl auzisem, mi-a spus admirativ: „ești un jidănaș simpatic”. Nu era primul care-mi făcea un asemenea „compliment”, așa că am lăsat să treacă de la mine, cum făceam în astfel de ocazii, trebuie s-o spun, destul de rare. Aproape 50 de ani mai târziu, după ceremonia de la liceu, ne-am dus să sărbătorim evenimentul la un restaurant, unde colegul respectiv s-a așezat la masă chiar lângă mine.Read more…
În 23 mai 1960, primul ministru al Israelului, David Ben Gurion, a apărut în fața Knessetului din Ierusalim cu un scurt anunț: Nu demult serviciile de siguranță israeliene (Șin Bet) l-au descoperit pe unul din cei mai mari criminali naziști, Adolf Eichmann, răspunzător, împreună cu alți conducători naziști, de ceea ce ei au numit „soluția finală a problemei evreilor”, adică anihilarea a șase milioane de evrei din Europa. Adolf Eichmann se află deja în arest în Israel și în curând va începe procesul lui, pe baza legii de aducere în instanţă a naziștilor și a ajutoarelor lor. Capturarea și aducerea în țară a lui Adolf Eichmann au stârnit o furtună de sentimente în Israel. Printre supraviețuitori au apărut reacții contradictorii. Pe de o parte încercau un sentiment de ușurare, pe de altă parte mulți s-au plâns că li s-au trezit din nou sentimentele de groază și de durere pe care le-au reprimat de atâția ani. Ben Gurion și alți politicieni au văzut în acest proces o ocazie istorică pentru a dezvălui populației Israelului și a lumii întregi ororile Holocaustului, o parte esențială a celui de al Doilea Război Mondial. Ben Gurion a înțeles uriașa importanță educativă a acestui proces carea avea lor într-un tribunal israelian. Read more…
Zvonurile despre noua Ligă Europeană de Fotbal, care circulau de câțiva ani, s-au adeverit. În aprilie 2021, douăsprezece cluburi europene de fotbal de marcă, cele mai bune de pe continent – Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid, Juventus Torino, FC Milan, Internazionale Milano, FC Liverpool, Manchester City, Manchester United, Arsenal, Tottenham Hotspur şi Chelsea – au hotărât să abandoneze Champions League, organizată de UEFA (Uniunea Europeană de Fotbal). După planurile inițiale trebuiau să se asocieze și cluburile germane Bayern München, Borussia Dortmund, precum și Paris Saint Germain, dar acestea trei din urmă au refuzat de la bun început participarea. Planul era să atragă șaisprezece echipe, mereu aceleași, după modelul NBA, din baschetul american. Motivul creării acestei forme de competiție era eliminarea meciurilor mai puțin spectaculoase dintre aceste “super echipe” și echipele mai puțin cunoscute de pe continent. De fapt, se urmărea obținerea de venituri mari pentru cluburile participante și pentru câteva firme de pariuri sportive, cele care sponsorizau afacerea. Pentru restul cluburilor de fotbal din Europa consecințele ar fi fost catastrofale, atât pe plan național, cât și internațional. Read more…
Fragmente din cartea autobiografică aflată în pregătire și care va apărea, sper, în toamna anului 2021, cu titlul german Vom Taumeln zwischen den Kulturen și cu cel maghiar Váradtól Váradig a szatíra útján. Un lucru care îmi place foarte mult la revista Baabel este că uneori un articol îl inspiră pe următorul. Așa s-a întâmplat și cu contribuția prietenilor mei Tibi Ezri și Ștefan Kleinmann, Memoria cetățenilor evrei din Marghita https://baabel.ro/2021/05/memoria-cetatenilor-evrei-din-marghita/, care m-a determinat să prezint aici un fragment din manuscrisul autobiografic menționat mai sus. Mai ales fotografia rudelor mele din Marghita, din fericiții ani 1920, m-a inspirat să fac această postare. Automobilul din centrul imaginii era pe atunci o mare atracție. El anunța binecuvântările iminente ale modernității, care începuseră să pătrundă chiar până în zonele rurale ale Bihorului. Pasagerii lui nu-și puteau imagina nici pe departe ce catastrofe îi așteptau în anii următori, pe ei și pe familiile lor. Această incapacitate de a-și închipui viitorul e aparentă în zâmbetele lor lipsite de griji și pe mulți dintre ei, ea avea să-i coste viața.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
