Educatorii mei din copilărie au încercat să mă înveţe germana, iar cei din perioada şcolară şi universitară ceva franceză şi foarte multă rusă. La vârsta fragedă de 3 – 6 ani, în Ploiești, pe str. Rudului, am început ”studiul” limbii germane cu d-ra Buton. În Brasov am continuat frecventând grădinița de limba germană de pe str. Hirsch şi conversând cu d-na Neiger, proprietăreasa noastră din str. Carmen Silva, doamnă care nu știa o boabă românește. Părinţii discutau uneori în idiş, atunci când erau interesați să nu înţeleg conversaţia, situaţie care a dus în mod contradictoriu la înţelegerea parţială a limbii lui Şalom Alehem în care se prezentau spectacolele de la TES.Read more…
Ei au înşelat întotdeauna
În câteva săptămâni, când se vor deschide, în statiunea Pyeongchang din Coreea de Sud, Jocurile Olimpice de iarnă 2018, va fi pentru prima dată când o natiune a fost total exclusa din participare. şi nu o națiune oarecare, ci Rusia, cu o tradiție veche de a produce sportivi renumiți şi mulți campioni olimpici. Această decizie drastică a fost luată ca rezultat al unei investigații de mulți ani, la cel mai înalt nivel al Comitetului Olimpic Internaţional, care a stabilit că la precedenta ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, de la Soci, Rusia, echipa rusă a fost avantajată, prin dopaj şi alte metode interzise, cu scopul de a aduce cât mai multe medalii ţării gazdă. Acestea nu erau rezultatul unor acțiuni individuale, ci inițiate şi promovate de conducerea federațiilor sportive ruse, sub controlul direct al guvernului de la Moscova.Read more…
O decizie controversată
Sfârșitul anului 2017 a adus o nouă temă, care a încins spiritele în Orientul Mijlociu. Este vorba de declarația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, privind mutarea ambasadei americane la Ierusalim. S-a scris mult despre subiect, de la reacții oficiale politice la analize de presă, la articole ce invocau argumente religioase și culturale. Și încă se mai scrie! Cine urmărește desfășurările politice din Orientul Mijlociu, și în special conflictul arabo-israelian, cunoaște sensibilitatea acestui subiect, potențialul său de a inflama o regiune și așa supraîncălzită politic.
Dar mai întâi câteva precizări de ordin istoric. La 29 noiembrie 1947, Organizația Națiunilor Unite, luând act de încetarea mandatului britanic asupra Palestinei, a votat rezoluția 181, unul dintre documentele pe care se sprijină Declarația de independență a Israelului. Aceasta, rămasă în istoria Israelului, sub numele de כ”ט בנובמבר recomanda înființarea a două state în Palestina, unul evreiesc și unul arab…Read more…
Curajul episcopului Argay
În luna septembrie 1944 , pentru scurt timp, Aradul (care făcea parte din România) a fost ocupat de trupele maghiare horthyste. Pe tot parcursul războiului populația evreiască a fost supusă legilor antisemite din România, dar n-a suferit pagube umane, spre deosebire de coreligionarii lor din Ardealul de Nord, anexata Ungariei in 1940, care în mai-iunie 1944 a fost deportată la Auschwitz. La scurtă vreme după sosirea armatelor de ocupație , s-au întocmit liste detailate cu toți cetățenii de origine evreiască şi a început si organizarea ghetourilor, s-a impus purtarea stelei galbene. Era clar că următorul pas era deportarea. În septembrie 1944, curând după sosirea horthyştilor, episcopul luteran Dr. György Argay a ţinut o predică la biserica evanghelică-luterană din Arad. Se adunase multa lume, localnici şi soldaţi maghiari. Chiar la începutul predicii, protopopul s-a adresat enoriaşilor în mod direct şi le-a spusRead more…
Mircea Tivadar – primul laureat al Premiului „Kristóf Szongott”
La sărbătorirea lui Mircea Tivadar s-au reunit membrii comunităţii armene din Cluj, delegaţi ai unor comunităţi din ţară, lideri ai Uniunii Armenilor din România, reprezentanţi ai Comunităţii Evreilor din Cluj, prieteni români şi maghiari, reprezentanţi ai administraţiei publice, etc. Cel mai de vază invitat al festivităţii a fost Serghei Minasian, proaspăt numitul ambasador al Armeniei la Bucureşti.Trebuie să menţionez – cunoscându-l de peste 17 ani pe Mircea Maximilian Tivadar – că Premiul „Kristóf Szongott”, reprezentat printr-un artefact elegant de cristal, având gravat chipul lui Kristóf Szongott – i se potriveşte perfect.Read more…
Şi, totuşi, mămăligă
Bunica mea adoptată, Erzsi, făcea mămăligă cel puţin o dată pe săptămână. După ce-şi pierduse un fiu la Auschwitz şi celălalt a plecat clandestin în America de Sud, scoaterea din frumoasa locuinţă cu patru camere din centrul Clujului – pe motiv că nu li se mai cuvine, închiderea biroului de „expert contabil” al bunicului Nándor, strîmtorarea la propriu şi la figurat (salariu mic de funcţionar la Uzinele Electrice şi mutarea forţată în căsuţa de la periferie, fără apă curentă şi WC în casă) nu i s-au mai părut atât de tragice…Read more…
Eu și Rusia (Un nou eseu din seria ”Eu și…..”)
Poate aș fi trebuit să numesc aceste însemnări ”Rusia și eu” și asta din modestie, dar parcă titlul ales sună mai bine, așa că-l las așa cum e. Relația mea cu puterea care vine (ca și lumina, vorba lui Sadoveanu) de la Răsărit e mai mult decât complicată. Amănuntele fac parte din viața mea și pentru nimic în lume n-aș fi crezut că voi fi în stare să le fac publice. Dar ce se întâmplă în ultima vreme în această parte a lumii, unde trăiesc de aproape o jumătate de secol, mă obligă nu o dată să-mi adâncesc gândurile și să mă reîntorc la ceea ce am crezut, am trăit și am simțit în legătură cu acest subiect. Deci s-o luăm de la capăt. Răposatul meu tată era originar din Basarabia. Născut de partea ”cealaltă” a Nistrului, în Ucraina de azi, își petrecuse copilăria la Soroca, un orășel din nordul Basarabiei, reședința de odinioară a lui Petru Rareș (fiul neligitim al lui Ștefan Cel Mare și Sfânt, așa cum îl numesc locuitorii Chișinăului de azi). Limba rusă era a doua sa limbă, dar în casa noastră nu s-a vorbit rusește niciodată, mama nu știa o boabă, iar cu mine, din motive greu de înțeles, tata n-a schimbat o vorbă în rusește, chiar atunci când începusem să învăț această limbă în clasa a IV-a a școlii primare.Read more…
Pe urmele lui Magellan
Călătoria noastră pe ”uriașa” Prințesă Emerald, cu încă 3058 de turiști (plus noi zece:) din 40 de țări la care se adăugau cei 1300 de membri ai echipajului recrutat din 70 de țări, a început de la Buenos Aires în ziua de 1 martie, un bun prilej de a fi fost oferit doamnelor din echipa noastră drept atenție ”pe post” de Mărțișor:). În clasamentul oficial al țărilor din care călătorii erau originari, România era reprezentată doar de 6 persoane ( două cupluri din echipa noastră călătoreau cu pașapoartele altor țări, deși născuți în România) ocupând ”onorabilul” penultim loc. Nu era o surpriză prea mare:) Traseul ”cruise”-ului nostru era destul de asemănător cu drumul parcurs de flota lui Magellan cu 500 de ani în urmă. Prima oprire pe coasta argentiniană după un popas la Montevideo – capitala Uruguay-ului – a fost la Puerto Madryn un loc de care să fiu sincer nu mai auzisem pînă la pregătirea croazierei noastre.Read more…
Să mai avem puțintică răbdare cu… mutarea ambasadei la Ierusalim
Nu pot spune că Traian Băsescu se află printre oamenii mei politici preferați, cu toate că am apreciat calitățile lui de primar când a modernizat linia tramvaiului 41 și a curățat Bucureștiul de câinii vagabonzi (chiar dacă mijloacele folosite ar fi putut fi mai blânde). Dar aproape că am aplaudat cele scrise de el pe Facebook în legătură cu negândita și iraționala decizie luată de Liviu Dragnea (în ce calitate?) de a muta ambasada română din Tel Aviv la Ierusalim. Băsescu a arătat clar consecințele și sunt de acord cu ele: pierderea rezultatelor unei activități displomatice duse de România timp de 70 de ani, prin care țara noastră a câștigat un prestigiu rar întâlnit printre statele lumii în cadrul procesului de pace în Orientul Mijlociu. Chiar dacă în ultimii ani România nu a mai avut, din păcate, vreo inițiativă diplomatică (nu numai în Orient, în nici un alt domeniu), prestigiul obținut de-alungul anilor s-a păstrat. Relațiile României cu Israelul sunt excelente și erau bune și cu Autoritatea Palestiniană și cu țările arabe în general. Inițiativa, absolut pripită și negândită cu privire la consecințe, aruncată pe piața relațiilor internaționale, a subminat toate acestea.Read more…
Donald Trump s-a retras din acordul nuclear cu Iranul. E bine sau e rău?
La 8 mai, mai devreme cu patru zile decât era programat, președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite se retrag din acordul nuclear cu Iranul pe care l-a considerat o înțelegere imorală care nu ajută cu nimic America și nici lumea. Astfel, visul premierului israelian Benjamin Netanyahu s-a împlinit. El a avertizat cu mult înainte de a fi fost semnat documentul și după aceea, că este un acord prost care nu va împiedeca Teheranul ca – acum sau cu certitudine mai târziu – să reia producția de arme nucleare și a enumerat mai multe argumente printre care lipsa controlului și existența unor baze secrete iraniene unde este posibilă continuarea activității. Dezvăluirile recente ale celor 55.000 de pagini de documente secrete iraniene indică faptul – este adevărat că ele se referă la perioada dinaintea semnării acordului – că Iranul a mințit când a afirmat că nu a avut un program de producere a armei nucleare. Netanyahu a tras concluzia că este posibil ca Iranul să mintă în continuare și să nu-și fi oprit niciodată programul nuclear. Deocamdată acest lucru nu s-a putut dovedi concret, dar pentru președintele american a fost un element în plus care să-i alimenteze convingerea că America trebuie să părăsească această înțelegere. În consecință, peste aproximativ șase luni, Washingtonul va reintroduce sancțiunile economice, unele dintre ele chiar mai devreme.Read more…
Cinci sfaturi (despre stil) primite de-a lungul timpului
Sunt zilnic conștientă că stilul e o continuă evoluție, o construcție în progres, un permanent exercițiu de trial & error. Mă uit în jurul meu, uneori pe stradă, dar de cele mai multe ori online, şi observ că dintre toate femeile, cele mai faine – a se citi elegante, rafinate, colorate, excentrice, relaxate, împăcate cu stilul, corpul şi viata lor – sunt cele de peste 60 de ani. Nu mă grăbesc sa ajung la acea vârstă, dar sunt sigură că mă voi bucura din plin de ea, lăsând în urmă toata tevatura legată de posibile sau actuale dileme stilistice. Astea fiind spuse, vreau să vă împărtășesc cinci sfaturi despre stil pe care le-am primit, descoperit sau citit în ultimii ani. „Încrețiturile hainelor şifonate sunt irelevante, concentrează-te pe croieli şi siluetş. Şi ridurile sunt irelevante, că tot veni vorba…”Read more…
Adio Românie, Pământ Părintesc! (II)
A urmat a doua etapă a zborului spre Amsterdam, unde prietenul meu mă aștepta îngrijorat la aeroport. Reîntâlnirea a fost simplă, cordială. Prietenul meu știa foarte bine prin ce am trecut și înțelegea condițiile din care am venit. La aeroport am remarcat un steag imens, tricolorul olandez, și mi-a venit imediat în minte expresia “mândrul tricolor”. Am repetat mintal de câteva ori această expresie și am constatat că nu mi se mai asocia cu niciun sarcasm sau cinism. Pentru mine era un nou tricolor, care părea că nu i se “fâlfâia” de mine… După ce am stat o lună în locuința binefăcătorului, meu, din motive de bun simț și spirit de libertate am hotărât să mă mut pe cont propriu și să stau singur.
Am găsit o garsonieră la parter, pe o stradă liniștită din Amsterdam, în cartierul Jordaan, foarte central și pitoresc, cu multe biserici vechi, boutique-uri, magazine de curiozități, librării, berării vechi de secole, canale sau “gracht”-uri pitorești, specifice Amsterdamului. În apropiere era o piață mare unde se vindea pește proaspăt, fructe, legume și tot felul de bunătăți locale. Populația cartierului era foarte colorată și mie îmi plăcea sa observ vânzătoarele, multe din ele fete tinere cu trăsături aspre și rurale, dar frumoase și sănătoase, cu ciorapi groși de lână și saboți de lemn, care le îngreuiau mersul.Read more…
Adio Românie, Pământ Părintesc! (III)
În ultimul moment am luat un autobuz de noapte și am ajuns clandestin la Paris, Place de la Madeleine. De acolo m-am dus la comunitatea evreilor. Pe baza faptului că vorbeam franceză binișor, că aveam o barbă stufoasă și că încă eram sub un an de la plecarea din România, mi s-a acordat un sejur temporar de 6 luni, cu posibilitate de reînnoire și cu un ajutor modest dar complet de casă, masă și transport în comun. În scurt timp mi s-a oferit ocazia de a lucra într-o tabără hasidică Lubavitch, în Bretagne, ca instructor de înot, arte marțiale și ajutor la bucătărie. Ambiția lor, mai târziu și mărturisită, era să mă “salveze”, să mă re-educe și să mă transforme dintr-un evreu pierdut, de tip comunist, calitatea a III-a, în evreu “Calitatea I, confort sporit”, prin reîmprospătarea credinței mozaice, a educației și practicii religioase, a creșterii cunoștiințelor și a respectului pentru istoria și cultura iudaică și îndoctrinarea mea cu disprețul și ignorarea culturii, a istoriei, a valorilor morale și a stilului de viață al tuturor celor care nu erau ca ei.Read more…
Bucătăria de vară
Eu trăiesc de câteva zeci de ani în Israel și am avut timp să mă obișnuiesc cu verile lungi și dogorâtoare. Cu timpul mi-am dat seama că hrana trebuie să fie potrivită anotimpului. Vara nu fac supe calde, mâncăruri grase. Consum mai puțină carne, mai ales preparate care merg repede: șnițel, chifteluțe, mititei, uneori pește prăjit. Mi-am adunat un număr de rețete culinare speciale pentru vară, unele clasice, altele culese de pe la rude și prieteni, una am inventat-o chiar eu. Nu sunt teorii, ci lucrurile pe care le fac zi de zi. Toate au în comun că se servesc reci, sunt ușor de preparat, ingredientele sunt la îndemâna oricui și prepararea nu necesită multă căldură. Mai mult, se bazează mai ales pe zarzavaturi, cele mai multe nu au colesterol, iar dacă sunt consumate cu pâine integrală, cred că formează regimul alimentar cel mai sănătos cu putință.Read more…
Tiberiu Ezri
M-am născut la 5 decembrie 1951 în comuna Marghita, judetul Bihor, din părinți supraviețuitori ai holocaustului. De la o vârstă tânără mi-a placut istoria și geografia, dar am decis totuși să fac medicina, pe care am teminat-o la Timișoara în 1976. Tot la Timișoara m-am căsătorit cu Elisabeta Feldman (actualmente Elisheva Ezri) și am emigrat împreună în Israel în 1978. Aici ne-am întemeiat și fortificat viața familială, având doi băieți, unul inginer de aeronautică și celălalt economist, precum și trei nepoți. După ulpan de ebraică m-am specializat în anestezie la spitalul universitar Kaplan din Rehovot.Read more…
Cum am învățat medicina practică
Când am început facultatea de medicină la Iași, în mai 1945, al Doilea Război Mondial era pe sfârșite și nici în visele mele cele mai frumoase nu m-aș fi putut gândi ce dezvoltare va lua știința în viitor. De aceea am folosit în titlu termenul de medicină practică, adică un fel de medicină generală, pentru că numai pe aceasta o aveam atunci în vedere: trebuia să te descurci înarmat numai cu stetoscopul, aparatul de tensiune și radiologia. Cum am mai scris cândva, credeam în misiunea medicului ca om care prin înțelegerea bolii, prin cunoștințele sale și posibilitățile de tratament, poate să aducă alinarea suferințelor și eventual vindecarea. Și din acest motiv, chiar în anul IV de studenție am dat concursul de externat (după sistemul francez atunci încetățenit în România) ca să lucrez timp de doi ani direct la patul bolnavului, iar apoi internatul. Acești ani au fost hotărâtori în evoluția mea ca medic. Trebuie să spun că cel mai mult am învățat atunci de la surori (nu existau atunci asistente) și chiar de la infirmiere.Read more…
Săpunuri
În mai 1944, cu câteva zile înainte de începutul strângerii evreilor din Satu Mare in ghetou, o vecină de pe strada pe care stăteau bunicii mei i-a spus mamei: ”Clara, ce săpun frumos o să facă din tine nemții”. Nici mama nici eu nu am uitat această frază. După sfârșitul războiului și eliberarea din lagărul de la Auschwitz, mama s-a întors la Satu Mare să-și caute familia. Nu a găsit pe nimeni în afară de fratele ei, toți ceilalți membri ai familiei au fost uciși în lagăr. A găsit-o însă pe vecina respectivă. ”Săpunul s-a întors acasă!” i-a spus. Din păcate nu cunosc restul conversației…Trebuie să recunosc că sunt preocupat de Holocaust, aparținând celei de a doua generații de supaviețuitori ai lagărelor naziste, atât la propriu cât și la figurat. Am citit nenumărate cărți, documente, am vizionat numeroase filme despre Holocaust și niciodată nu am simțit că m-am săturat de această temă. Am căutat și am găsit persoane care și-au păstrat omenia în acele vremuri tulburi. Ceea ce nu voi înțelege niciodată este indiferența majorității oamenilor din acele vremuri la tragedia semenilor lor evrei: vecini, colegi de lucru, poate prieteni.Zilele trecute am citit o nuvelă tulburătoare legată de Holocaust. A fost scrisă de scriitorul maghiar Szántó T. Gábor și se intitulează ”1945”. Cu permisiunea cititorilor îi voi face o scurtă recenzie.Read more…
Cu ce s-au ales alegătorii Regatului? (Scrisoare din Suedia)
Cele două tabere ale politicii suedeze (block-uri), reprezentate de opt partide „cu greutate”, au terminat cursa electorală situându-se pe același loc, lăsându-i pe bieții alegători într-o dilemă deloc simplă: cine va reuși să formeze un guvern responsabil, capabil să asigure viitorul țării? Ceea ce complică și mai mult situația este prezența compromițătoare, cu un număr considerabil de voturi, a Democraților Suedezi (Sverigedemokraterna), marea surpriză a evenimentului, atât în ochii multor cetățeni, cât și în ochii lumii, obișnuite cu spiritul „socialist” al vikingilor de astăzi. În afara celor 62 de mandate în Parlament câştigate de Jimmie Åkesson și ai săi, acest partid amenință să devină partener la eforturile de a crea un guvern, conform tradițiilor democratice scandinave.
Nu o dată, membrii SD și-au manifestat în mod categoric și deloc mascat orientarea spre extrema dreaptă, scandând slogane naziste pe care mulți dintre noi le-ar dori dispărute din această lume. În ultimele zile, Stefan Löfven (primul-ministru, deocamdată) a dat semne vădite de obosealăRead more…
„Gulyas” … la Limassol
Micuţ şi cochet, restaurantul se afla la doi paşi de plaja unde ne coceam la soare şi ne îmbăiam în apele spumoase care – cu câteva zeci de kilometri mai încolo, la Paphos – dăduseră naştere Zeiţei Frumuseţii. Restaurantul ne-a ispitit tocmai prin numele promiţător înscris pe firmă: Gulyas (denumirea maghiară a îndrăgitului gulaş, o tocăniţă de carne cu găluşte). Iată un restaurant unguresc, ne-am spus şi i-am trecut pragul, Când colo inscripţiile în limbile rusă şi engleză ne anunţau că la acest restaurant se servea mâncare rusească şi uzbecă. Am citit rapid specialităţile: pelmeni (colţuneşi cu carne), vareniki (colţunaşi cu cartofi şi brânză), okroşka (supă rece cu chefir), vinegretă şi altele. Gulaşul lipsea cu desăvârşire! Ne-a ieşit în întâmpinare, surâzând, o chelneriţă scundă, bondoacă şi cu o căutătură de tătăroaică. Am întrebat-o de gulaş, arătându-i firma. A început să râdă şi ne-a spus că nu suntem primii care facem confuzia, dar nu e vorba de „gulyas”, ci de Gulya’s adică Restaurantul Gulyei. „Eu sunt Gulya, patroana restaurantului” ne-a explicat ea.Read more…
Radu Jude –adevărul cu orice preț
La o apreciere superficială, am putea spune că este regizorul minorităților, marele succes al lui fiind Aferim, un film despre robii țigani de la începutul secolului al XIX-lea. Abia după aceea s-a apropiat de subiectele evreiești. Dar regizorul nu s-a oprit la aspectul particular de minoritate. Îndemnul spiritual și generalizator este nedreptatea și adevărul, manifestate cu certitudine mai pregnant atunci când este vorba de minorități. Nedreptatea cauzată de prejudecățile multiseculare (sau chiar multimilenare) față de aceste categorii, față de „ceilalți”, ale căror obiceiuri, idei, port și limbă provoacă temeri, sunt străine populației majoritare care nici nu vrea să le cunoască. Consecința acestor prejudecăți a fost de multe ori moartea. Cam în acest fel se aproximează interesul lui Jude față de situația și problematica evreilor.Filmul său cel mai recent Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari este o mărturisire deschisă a crezului regizorului, o pledoarie și un angajament pentru dezvăluirea adevărului și pentru asumarea răspunderii în ceea ce privește crimele comise împotriva evreilor din teritoriile administrate de România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În mod concret este vorba de executarea evreilor din Odessa drept represalii pentru dinamitatea cartierului general al armatei române. Nu era vorba de executarea făptașilor care nu au fost prinși, ci de o răzbunare sângeroasă ale cărei victime au fost evreii. Filmul a câștigat Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Read more…