Ciuma medievală mai este relevantă astăzi?

Cu progresele uimitoare ale medicinei, cu antibiotice și vaccinuri, credeam că suntem pe cale să biruim bolile infecțioase și că epidemiile nu mai sunt decât niște ecouri ale trecutului. Din păcate, după pandemia de COVID, ne-am trezit la realitate: antibioticele își pierd treptat din efect ca rezultat al rezistenței microbilor, iar epidemiile nu au dispărut. Cu atât mai important este să studiem epidemiile din trecut, și nu doar din curiozitate, ci să încercăm să înțelegem ce s-a întâmplat, și mai ales de ce, pentru a le gestiona mai bine pe cele viitoare. Dintre epidemiile trecutului, niciuna nu a fost mai cruntă ca Moartea Neagră, ciuma care a bântuit prin Europa pe la 1350. (De fapt ea s-a întins și în Asia și nordul Africii, doar că din Europa avem mai multe informații.) Nu prea avem date exacte, dar istoricii presupun că Moartea Neagră ar fi nimicit între o treime și o jumătate din populația Europei. Valuri mai restrânse de ciumă au apărut și în continuare, până în secolul al XVIII-lea. (În Imperiul Austriac era obiceiul ca după o epidemie, în semn de mulțumire că au scăpat, supraviețuitorii să ridice o „coloană a ciumei” închinată Sfintei Treimi sau Fecioarei Maria.) Încă o mare epidemie a apărut în a doua parte a secolului al XIX-lea în China, iar cazuri izolate mai există și astăzi. Oricât de cumplite ar fi fost epidemiile de ciumă, ele nu au nimicit omenirea: unii s-au vindecat, alții nici măcar nu s-au molipsit. Oare de ce depindeau șansele de supraviețuire?Read more…

Longevitatea la cupluri cu sau fără copii

Pentru majoritatea oamenilor – și pentru noi la fel – nașterea unui copil este un moment de fericire care schimbă complet atmosfera în familie, de cele mai multe ori spre bine. Pe vremuri, copiii mențineau legătura dintre părinți, chiar dacă aceștia nu se înțelegeau, dar erau convinși că odraslele au nevoie de ambii părinți ca să crească și să se dezvolte sufletește în mod normal. Dar lucrurile s-au cam schimbat și cuplurile de astăzi nu ezită să se despartă, dacă nu se înțeleg, chiar dacă au mai mulți copii. Nu demult, un fost coleg îmi povestea că fiica lui divorțează, deși au trei copii, fiindcă soțul ei este foarte zgârcit. Interesant motiv de divorț, dar fiecare are propria sa părere în ceea ce pretinde de la un partener de viață. Părinții mei au fost fericiți când m-am născut, deși erau foarte săraci, în schimb, soarta i-a lovit crunt după trei ani, când frățiorul meu a murit de pneumonie, la numai trei luni. De obicei, evreii români au imigrat în Israel cu un singur copil, sau fără niciunul. De aici venea și bancul despre imigranții din România care veneau în Israel cu yeled vekelev (un copil și un câine). Fiii noștri (unul născut în România și celălalt în Israel) au 3 și respectiv 2 copii, dar mezinul mai poate avea încă odrasle dacă el și soția vor dori. Din punct de vedere al numărului de nașteri/femeie, Israel are de două ori mai multe decât multe state din OECD (The Organization for Economic Cooperation and Development), organizație înființată în 1961 care încorporează 37 de țări democratice și dezvoltate economic. Anii au trecut și nu în toate țările membre în OECD se poate vorbi despre democrație, de exemplu în Turcia.Toată viață am fost convins că oamenii căsătoriți, dar fără copii, trăiesc mai mult. Poate fiindcă au mai puține griji, au cheltuieli mai mici și se enervează mai puțin… Dar am greșit! Read more…

Babatha – o telenovelă din antichitate

Mă numesc Babatha, fiica lui Șimon al lui Menachem și de loc sunt din Maoza, de pe malul sudic al Mării Moarte.  E tocmai la granița dintre Iudeea și Arabia Petrea.  Pe vremuri aparținea Regatului Nabatean, dar când eram eu de-o șchioapă au intrat și acolo romanii.  Ca în toate așezările de graniță, e o lume pestriță: nabateeni, evrei, romani, și toți vorbesc mai multe limbi.  Tata era din Iudeea, din Ein Ghedi, și când s-a însurat, s-a stabilit la Maoza și a cumpărat o plantație de curmale de la guvernatorul Archelaus.  Apoi a mai cumpărat încă vreo trei și, ca primă născută, pe toate mi le-a lăsat mie – deci sunt dintr-o familie distinsă și am avut parte de o copilărie lipsită de griji. La 12 ani, când am ajuns la majorat (bat mițva), m-am trezit deodată că sunt „fată de măritat”.  Aș fi preferat să mai aștept, dar nu era să mă fac de râs, să mă bârfească lumea de fată bătrână!  Noroc că tata mi-a găsit un soț pe cinste, Ieșua al lui Ieșua.  I-am dăruit și un fiu, pe care l-am numit tot Ieșua.  Dar fericirea noastră nu avea să dureze mult.  Soțul meu, săracul, a închis ochii și m-a lăsat, la 20 de ani, văduvă cu un copil.  Ce era să fac? După un an, când s-au mai liniștit lucrurile, m-am măritat din nou.  Al doilea soț, Iuda al lui Eleazar Ketușion, era și el crescător de curmale și avea trei plantații la Ein Ghedi – dar nici eu nu am venit cu mâna goală, i-am adus o zestre de 400 de denarii. Read more…

Aforisme periferice 12

1. Singura carte pe care o cunosc cu o bună aproximație este propria mea carte de identitate. 2. Sunt stăpânul propriei neputințe și sluga tembelismului personal. 3. Evita-m-aș, da’ n-am cum! 4. Permanența istoriei românești e orișicât Escu, mai pe înțelesul tuturor Madame Praporgescu…  5. Am avut și eu o muză, dar treptat s-a sublimat în scuză. 6. Mă simt tot mai belgian între flamanzi și valoni. Dulcea atracție a neutralității.Read more…

Marșul Vieții de la Iași

Ce poate fi mai semnificativ decât numele acestui eveniment, ajuns anul trecut la cea de a zecea ediție? Marșul Vieții este un simbol care sfidează distrugerea, anihilarea, moartea, este un mesaj al păcii, al prieteniei și al continuității. Nu există om care să nu fie zguduit de evenimentele tragice care au avut loc pe aceste meleaguri. Această înălțătoare inițiativă a fost luată de rabinul Yossi Wassermann din Ierusalim, susținut de primarul municipiului Iași, Mihai Chirică. La data respectivă, un grup de vreo patruzeci de israelieni au venit la Iași și în colaborare cu primăria locală au organizat ceremonii de comemorare a tragicului sfârșit a peste 14.000 de evrei, învățând din greșelile trecutului și totodată înțelegând mai profund semnificația vieții și adevăratele valori umane. În secolul al XIX-lea România amintea încă sistemul feudal al Evului Mediu, era un „orfan neglijat” al Europei aflate în plină dezvoltare. Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, tot mai mulți tineri români au studiat la universități europene de renume și, copleșiți de diferența frapantă dintre cele două lumi, au încercat, plini de patriotism și entuziasm, să aducă schimbări în propria patrie, să facă România cunoscută și acceptată de o Europă civilizată și cultivată, să o emancipeze făcând apel la latinitatea limbii. Procesul s-a lovit de moșteniri ideologice învechite și, mai ales, de o subjugare traumatică seculară turcească și grecească în Moldova și Muntenia. Se face simțit începutul unui antisemitism teoretic, cu reprezentanți ca Alecsandri, Heliade Rădulescu, A. C. Rosetti, M. Kogălniceanu.Read more…

Prietenie între Israel şi vecinii săi… în vremurile biblice

Actualmente, Orientul Mijlociu traversează o perioadă „caldă”, cu zăngănit de arme și amenințările de distrugere Statului Israel cu bomba nucleară, venite din partea conducerii statului islamist Iran. În zilele trecute am participant la un circuit contra cronometru pe traseul locuință – adăpost și retur. Am primit multe telefoane, mail-uri și mesaje de la prietenii din străinătate, foarte multe și din România, după ce au văzut la televizor rezultatele rachetei căzute la spitalul universitar Soroca din Beer-Șeva. Și chiar în 24 iunie, la zece minute după încetarea ostilităților, o rachetă a aterizat într-un cartier de locuințe din Beer-Șeva. Au fost ucise patru persoane. În pauzele dintre salve, când nu îndrăzneam să mă îndepărtez de adăpost, am scris acest articol. În felul acesta am „evadat”, laptopul fiind permanent cu mine. Pe același teritoriu geografic, însă în urmă cu peste 2600 de ani, în textul biblic apare un fenomen opus: mă refer la împăratul persan Cirus și la mesajul său înscris în vestitul Cilindru. Cirus a domnit cu inteligență, omenie și empatie pentru toți supușii săi, deși deținea putere absolută. El nu și-a schimbat atitudinea nici după decenii de domnie. Datorită politicii sale, Cirus a lăsat o amprentă durabilă în iudaism, Biblia considerând-ul „aducător de lumină”. Textul biblic aduce și alte exemple care dovedesc că se poate și altfel.Read more…

Insule grecești. Creta

Creta a fost prima insulă pe care am fost vreodată, acum 20 de ani. Ea este cea mai mare și cea mai sudică insulă grecească, la distanță egală de Africa și de Europa, leagănul civilizației minoice și al celei europene, cu o istorie consemnată de peste patru mii de ani, un loc magnific de întâlnire a istoriei antice cu cea modernă, precum și a mitologiei cu realitatea. De-a lungul multor veacuri, peste Creta au trecut diverși stăpânitori care au lăsat diferite urme și ale căror influențe sunt încă prezente, așa încât insula este o îmbinare între moștenirea ei culturală și frumusețea naturală care o caracterizează. Aici sunt porturi venețiene cu influențe ale arhitecturii egiptene sau turcești, faruri legendare, plaje cu steag albastru și nisip roz unde e interzis șamponul, golfuri liniștite, ascunse de stânci, plantații de bananieri, muzee maritime sau arheologice, grădini botanice pline de calm și răcoare, sate tradiționale în care timpul s-a oprit parcă din curgerea lui, cafenele și restaurante pitorești cu bunătăți care au ajuns și pe la noi cu veacuri în urmă, via Fanar. La începutul secolului trecut, arheologul englez Arthur Evans a scos la iveală Palatul din Knossos al legendarului rege Minos, și pe parcursul a trei decenii a contribuit la restaurarea palatului.Read more…

Întâlnirea din Alaska – un semieșec

Cine și-a făcut iluzii că întâlnirea din Alaska dintre Trump și Putin va aduce soluții-minune pentru problemele conflictului din Ucraina, ale relațiilor ruso-americane și, în general, ale situației globale, a dat dovadă de o mare naivitate și încă asta este o exprimare blândă. Aici l-aș plasa în primul rând pe președintele Donald Trump. Mă întreb dacă el a crezut cu adevărat că, primindu-l pe Vladimir Putin în America și redându-i astfel ceva din prestigiul internațional al unui lider de mare putere care datorită politicii sale a ajuns în ochii multora un paria, va reuși să-l convingă să accepte abordările lui. Sau a fost un joc „care pe care”, doar-doar până la urmă va ieși ceva. Nu știu dacă a ieșit ceva, oricum nu pentru Donald Trump, în schimb Putin a putut reveni în Rusia aureolat de glorie. Pentru aceasta, pentru esența întâlnirii, scria un comentariu BBC, au fost suficiente cele două minute de pe covorul roșu, primirea pe care i-a făcut-o Donald Trump, urmată de călătoria celor doi în același autoturism. Că Donald Trump l-a numit pe Putin „mare prieten”, „un tip extraordinar”, contează mai puțin, expresia se poate schimba în câteva minute.Read more…

You’ll Never Walk Alone

Curând după venirea mea în Israel, l-am cunoscut pe George. Totul mi se părea ireal în orașul în care am ajuns. Abia începusem să învăț ebraica. Primisem un televizor alb-negru de la alți nou-veniți, dar nu înțelegeam transmisiunile singurului canal de televiziune existent în acea vreme și programe de sport erau puține. În jurul blocului unde locuiam erau multe terenuri virane, circulau mai multe cămile decât mașini, centrul vechi semăna mai mult cu un oraș turcesc (de fapt, chiar era). Cel mai mult îmi lipseau însă prietenii. Mi-e era dor de ei, precum și de spitalul unde lucrasem. George era un bărbat între patruzeci și cincizeci de ani, invitat și el la un prânz oferit de un emigrant din România. S-a apropiat de mine și m-a întrebat în limba română: – De când sunteți în țară? – De două săptămâni, i-am răspuns. – Nu e mult. Știu că nu ți-e ușor nici ție și nici familiei tale. George era în Israel de cinci ani, era contabil la o întreprindere particulară, era însurat și avea o fetiță de opt ani. El ne-a ajutat foarte mult să ne acomodăm la viața din Israel. – Îți dau numărul meu de telefon și când ai nevoie de sfaturi sau de ajutor, sună-mă.Read more…

Fericiți cei săraci cu duhul…

Am auzit fraza asta de nenumărate ori, uneori ca o urare pentru cei care nu trebuie să afle chiar tot ce se întâmplă (uneori e mai bine să nu știi!) dar, mai ales, ca un ”contra” la expresia nu mai puțin celebră „cine are carte are parte”. problemă să răsfoiesc cărțile părintelui meu medic. De acolo am învățat multe lucruri pe care un copil de vârsta mea nu avea cum să le știe. Cartea Mужчина и женщина (Bărbatul și femeia) din biblioteca tatălui meu m-a ajutat să înțeleg la o vârstă de-ajuns de fragedă tainele anatomiei comparate dintre cele două sexe și modul cum vine copilul pe lume. Prima informație clară despre existența unor cărți care niciodată nu vor ajunge în mâna mea am primit-o pe la vreo 20 ani de la profesoara mea de engleză, dna Sfarti, care preda la Ministerul de Externe, pregătind viitorii diplomați. Ea mi-a deschis ochii: nu-ți poți închipui cât de mult se publică în străinătate și cât de mult pierzi pentru că niciodată nu vei obține cărți scrise acolo, decât dacă autorul e ”pe linie”. Nimic mai adevărat. În acei ani citeam numai ce se potrivea propagandei oficiale, sau, cel mult, scrieri din timpurile când comunismul încă nu exista.Read more…

Unde trăiesc eu oare?

Trăiesc în Israel de patruzeci și ceva de ani. De fiecare dată când țara intra în gura lumii, destul de des în această perioadă, îmi promit solemn că atunci când am un pic de timp, voi face o cercetare, să caut un răspuns la întrebarea: unde trăiesc eu de fapt, în Orientul Apropiat sau în Orientul Mijlociu? Dar să fie o cercetare ca lumea, așa cum am învățat la școală și apoi la institutul de cercetări în care am lucrat. Să intru într-o bibliotecă universitară și să descopăr ce s-a publicat în acest domeniu, cine a mai studiat acest subiect, la ce nivel și în ce limbă. Să mă lămuresc când și unde s-au folosit prima oară aceste expresii, cum și de ce s-au schimbat zonele geografice definite de ele de-a lungul timpului. Anii au trecut și niciodată nu am găsit timp pentru o astfel de distracție intelectuală. Treptat au apărut internetul cu baze de date și browsere, rețelele de socializare și inteligența artificială (IA). Acum, deși sunt pensionar cu foarte mult timp liber la dispoziție și încă interesat să aflu unde trăiesc, îmi vine peste mână să folosesc o metodă atât de desuetă… Și atunci? Ce să fac? Să întreb lumea pe Facebook sau pe orice altă rețea de socializare, să întreb ChatGPT sau vreo aplicație echivalentă? Și în ce limbă? Nu sunt naiv, termenii sunt folosiți azi mai mult politic decât geografic și istoric. Iar politic răspunsul depinde în ce limbă trăiești.Read more…