În vara anului 1993 mă aflam la Galați, unde lucram la Teatrul Dramatic. Dimineața devreme primul drum era la piață, ca să-mi cumpăr de-ale gurii. Locuind în teatru și neavând frigider, eram nevoit să mă aprovizionez zi de zi cu alimente proaspete, fiindcă era vară și ce rămânea pentru a doua zi se strica. După ce mi-am cumpărat destul pentru ziua respectivă, m-am instalat în rând la pâine. Înaintea mea era un domn îmbrăcat elegant, cu costum, cravată, pălărie și ținea în mână o servietă. Era înalt și cu toate că era trecut de vârsta mijlocie, se ținea încă destul de drept. Când i-a venit rândul, s-a apropiat de vânzătoare și i-a întins mâna în care ținea bănuții pentru pâine. Fata i-a numărat din palmă și a observat că nu era destul (peste noapte pâinea se scumpise cu un leu). Domnul elegant nu era pregătit pentru o asemenea eventualitate. Neavând suma necesară, s-a retras tăcut și a ieșit. La rândul meu mi-am cumpărat pâinea și m-am îndreptat spre ușă. Când să ies, îl zăresc pe domnul meu, stând ceva mai departe de ușă, resemnat și cu ochii plecați…Read more…
Ruși Albi și… Roșii
Să încep cu poziția (geografică:) a Belarus în Europa. Probabil că vă va surprinde: Belarus se află în ”Centrul Europei” sau, oricum, foarte aproape de acest punct a cărei definiție este încă disputată. În principiu, poziția ”centrului” depinde de poziția punctelor extreme. Aici este ”cuiul lui Pepelea”. Dar oricum am socoti, Belarus ar putea fi ”steagul alb” și puntea de legătură care să unească, spre binele omenirii, UE cu Rusia!! Republica Populară Belarus a fost proclamată la 25 martie 1918, imediat după încheierea păcii de la Brest-Litovsk, între Rusia Sovietică și Puterile Centrale. După revoluția democratică (Kerenski) din Rusia care a avut loc în februarie 1917, forțele politice reprezentative printre care Uniunea Socialistă Belarusă, Mișcarea Creștin-Democrată și BUND ( Uniunea Generală a Muncitorilor Evrei) au alcătuit Sfatul Național Belarus. Acest ”parlament” ad-hoc, ”Rada” a proclamat independența statului Belorusia, a adoptat la 21 februarie 1918 constituția și a numit primul guvern care urma să fie validat după primele alegeri democratice. Statul cuprindea un număr de 6 gubernii (Moghilev, Grodno, Vilna, Minsk, Vitebsk, Smolensk ) locuite de ruși albi (bieloruși), lituanieni, evrei și polonezi. Evreii reprezentau aproape 20% din populație, dar în unele localități urbane ei constituiau peste 50%.(Bialystok, Vilna, Vitebsk) Noua republică populară care între timp și-a cosmetizat denumirea în republică democrată (deși nu a primit recunoașterea oficială a statelor beligerante) și-a constituit o armată proprie sub comanda generalului Stanislaw Bulak Blaschowitz, care a devenit și primul șef de guvern al Bielorusiei.Read more…
Pandemia e greu de suportat, mai ales de către bătrâni
În viața mea lungă am trecut prin mai multe epidemii, dar nu și printr-o pandemie al cărei sfârșit nu se întrevede și care devine aproape insuportabilă, mai ales pentru bătrâni. O încerc pe pielea mea și cu toate că mă opun din răsputeri și încerc să nu mă las doborâtă, simt ce consecințe poate avea, mai ales asupra psihicului meu și așa foarte fragil, psihic al omului vârstnic, mai ales când e singur. Au trecut mai bine de șase luni de când inițial am fost izolați în casă și apoi ne-am îndepărtat chiar noi înșine de cei dragi de frică, deoarece suntem cei cu comorbidități și expuși la forme grave de boală și de ce să n-o spun pe șleau, la a nu fi tratați corespunzător din motive lesne de înțeles, nefiind persoane prioritare. Așa judeci când ești medic și așa ar trebui să judec și eu. Dar când e vorba de persoana ta, e foarte greu să fii obiectiv și atunci lucrurile se prezintă altfel. Acum las la o parte problemele de viață și de moarte și vreau să vă descriu cum mi-a schimbat pandemia viața și psihicul. De șase luni m-am închis în casă. Rar mai vine cineva la mine și numai când se anunță la telefon și știu că pot avea încredere că e sănătos și va respecta sloganul: să nu dea mâna cu mine, să nu ne îmbrățișăm, să nu ne sărutăm, să păstreze o distanță de cel puțin 1,5 m de mine și eventual să poarte mască.Read more…
Muzeul Mozart din Praga
Vreau să-i mulțumesc lui Frideric Grosz – articolul său despre Beethoven în Ungaria mi-a sugerat să scriu despre un lucru care mă urmărește de multă vreme. Era în 1988, cu un an înainte de revoluțiile din Europa „comunistă”. Sub pretextul unui congres am reușit să vizitez Praga împreună cu soțul meu. Nu a fost simplu, Israelul și Cehoslovacia nu aveau legături diplomatice, pașapoartele participanților la congres au fost trimise la Paris pentru a primi vize… dar s-a aranjat. Soțul meu, care este mare meloman, a ținut să vizităm Muzeul Mozart, cu toate că se afla destul de departe de centrul orașului. Am luat metroul, apoi tramvaiul… și nu ne-a părut rău! Ceea ce în zilele noastre este cartierul Smíchov, pe vremea lui Mozart era o zonă rurală, cu dealuri acoperite de vii. Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea devenise „la modă” și din ce în ce mai mulți orășeni înstăriți își făceau acolo reședințe de vară, mai ales că nu era prea departe, se putea ajunge în mai puțin de o oră cu trăsura. Read more…
O întâlnire peste generaţii, datorată unui articol pe care l-am scris
Am ezitat mult dacă să scriu sau nu despre urmarea pe care a avut-o articolul „În amintirea unui prieten din tinerețe”, publicat în 2018 https://baabel.ro/2018/09/in-amintirea-unui-prieten-din-tinerete/ . Este o problemă foarte personală, poate cu totul neinteresantă pentru alții. Dar e prea frumoasă ca să n-o împărtășesc și baabelienilor, de care mă simt foarte aproape, chiar dacă pe cei mai mulți nu-i cunosc decât din scris. Este vorba despre prietenul meu Bernard Horovitz, care mi-a dăruit de ziua mea, în 12 octombrie 1941 (cu zece zile înainte de deportarea în Transnistria) un caiet cu coperți de piele, care în 4 noiembrie a devenit jurnalul meu și după foarte mulți ani, în 1995, cartea Jurnal de ghetou, apărută în editura Kriteron. În 1 iunie 2020 am primit un email (după o convorbire telefonică) de la o persoană care s-a recomandat ca Liviu Horovitz, nepotul lui Bernard Horovitz. Cred că nu fac o indiscreție prea mare dacă rezum acest text. Persoana îmi relata că a dat din întâmplare peste revista Baabel și a citit articolul despre prietenul meu din tinerețe, Bernard (Bondi). Era bunicul lui, pe care el nu l-a cunoscut. Mai scrie că Alexandru Horovitz, fiul lui Bondi, avea numai 18 ani când tatăl lui a murit subit. Familia nu știa aproape nimic, deoarece Bondi nu le vorbise despre Câmpulung Moldovenesc și despre deportarea în Transnistria.Read more…
Iehuda Barkan răpus de Covid
Sâmbătă, 24 octombrie 2020, dimineața, după o luptă cruntă de peste o lună, Iehuda Barkan, cel mai celebru actor de filme din Israel, a cedat în faţa virusului ucigaș. Avea 75 de ani. Înmormântat a avut loc la 25 octombrie, cu participarea a numai 200 de persoane, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Cât de celebru și de iubit era se poate vedea din nenumăratele pagini de Google care anunță moartea lui. Știrile de seară ale posturilor de televiziune israeliene au debutat cu anunţul acestei veşti tragice, căreia i-au alocat mai mult de un sfert din durata emisiunii. Este pentru prima oară când văd așa ceva în Israel, unde subiectele mondene sau sportive nu intră la știri. Benjamin Netanyahu, care a ținut o conferință de presă la ora 21.00 despre înțelegerea cu Sudanul, a început prin elogierea lui Iehuda Barkan. Este o onoare nemaiauzită. Iehuda Barkan a pus bazele cinematografiei populare israeliene prin talentul lui enorm și prin felul în care știa să se facă îndrăgit de toată lumea.Read more…
Nimeni nu e de neînlocuit, dar…
În parc toamna se răsfaţă în galben solar, ruginiu, roşcat şi vişiniu; castanii, arţarii şi mestecenii sărbătoresc ajunul desfrunzirii. Ce poate fi mai trist, mai sfâşietor, decât să priveşti în lumina blândă ca mierea cum se desprinde o frunză şi se aşterne, lin, pe alee? Cât de frumoasă e în veşmântul ei colorat şi strălucitor, precum faianţa, şi cât de curând se va veşteji alăturându-se suratelor indiscernabile care foşnesc dureros sub tălpile mele! Copacul se scutură de frunze, scrutând, poate, primăvara viitoare, şi pare a glăsui în sinea lui „Nimeni nu e de neînlocuit!”. Urmăresc cu tristeţe scurtul drum al frunzei căzătoare şi-mi amintesc de o zi de 1 noiembrie – de Luminaţie sau Ziua Morţilor – când, plimbându-mă în Cimitirul Central (Házsongárd), printre mormintele împodobite cu nămeţi de crizanteme, am auzit pe cineva conchizând: „E plin cimitirul cu oameni de neînlocuit”. Auzeam pentru prima oară această cugetare, pe care aveam s-o mai aud de foarte multe ori, în diferite circumstanţe, şi de fiecare dată – ca şi atunci – avea să mă nedumerească prin ambiguitatea sa.Read more…
Evreii între Israel şi Diaspora (5)
Noi, evreii, iubim și respectăm viața ca pe cea mai înaltă valoare. Încerc să-mi imaginez că un personaj complex precum Regele David, care s-a metamorfozat, poate fortuit, într-un personaj istoric, a avut de dus multe lupte. O luptă pentru viață, o luptă pentru putere și nu în ultimul rând o luptă pentru adevăr. ”Că-ntru păcat am fost făcut
de maică-mea, și-ntru prihană,
dar Ție, Doamne, ți-a plăcut
să-mi fie adevărul hrană”.
………………………………..
”De robul Tău să nu Te lepezi
și nu-i lua duhul Tău sfânt,
de sub povara grelei lespezi
scoală-l și dă-i temei de cânt
în duhul mântuirii Tale!”
……………………………………..
”Doamne, bine Te
rog Sionului a-i face,
și fă să se zidească-n pace
Ierusalimul ”
(fragmente din Psalmul 51, tradus de Șerban Foarță)
Acest ciudat și mult discutat psalm, unul din cei atribuiți lui David, poate face parte din acele împletiri savante de cuvinte care conțin dezlegarea unor mistere.Read more…
Ljubljana în decembrie
De data aceasta m-a inspirat ultimul articol al lui Th. Toivi, despre excursia lui în Slovenia și Croația și mai ales despre vizita la Ljubljana. Am citit articolul cu mult interes pentru că am vizitat și eu orașul acum câțiva ani – chiar dacă în împrejurări foarte diferite – și mi-a lăsat amintiri frumoase. Scopul vizitei noastre nu era unul turistic. Pentru soțul meu era o călătorie de serviciu și fiindcă destinația mă interesa, m-am alăturat și eu. Printre funcțiile „oficiale” am găsit timp să ne și plimbăm, chiar dacă am făcut-o fără ghid. Era decembrie și totuși vremea era destul de bună. Iar serile erau feerice. Orașul era deja iluminat de Crăciun, peste tot era animație, de prin cârciumi se auzeau localnicii cântând, atmosfera era deosebit de plăcută. Iar turiști străini nu erau aproape deloc. Îmi închipui că vara arată cu totul altfel… Da, este un oraș cât se poate de simpatic. Cu toate că e capitală, ca populație este comparabil mai degrabă cu Brașovul, dar centrul istoric mi s-a părut încă și mai mic: dealul cu cetatea e înconjurat de o buclă a râului și la poalele dealului se cuibăresc câteva șiruri de case – în lărgime, întregul centru vechi nu depășește câteva sute de metri. Caracterul lui este dat de un capriciu al istoriei: orașul nu a căzut niciodată sub dominație turcească. Oricât ar părea de neașteptat, atmosfera nu e deloc balcanică, ci austriacă. Uneori te simți aproape ca la Timișoara, dar sunt și influențe italiene.Read more…
Hanuca – o sărbătoare care s-a consolidat de-a lungul vremii
Joi seara, în 10 decembrie 2020, evreii din toată lumea aprind o lumânare în cinstea unui eveniment petrecut acum 2.200 de ani, care a salvat poporul evreu de la asimilare și dispariție și a făcut posibilă reluarea ritualului din Templul purificat. Fiecare sărbătoare evreiască ne amintește despre evenimente importante care au format poporul evreu și care au jucat un rol capital în istoria lui: de Pesah sărbătorim ieșirea din robia egipteană, de Șavuot primirea Torei pe Muntele Sinai, de Sucot ne amintim de traiul din pustiu, iar de Purim de salvarea poporului din mâinile celui care voia să-l extermine. Iar de Hanuca sărbătorim salvarea poporului evreu de la primejdia exterminării spirituale, de pierdere a credinței, a culturii, a limbii și istoriei, a existenței ca un popor. Este războiul fiilor luminii(bnei or) împotriva fiilor întunericului (bnei hoșech). În secolul al II-lea î.e.n. Iudeea era, ca de atâtea ori în istorie, miza a două mari puteri rivale. Ambele erau urmașele imperiului lui Alexandru Macedon: Imperiul Seleucid cu capitala la Damasc și Imperiul Ptolemaic cu capitala la Alexandria, în Egipt. În anul 200 î.e.n. seleucizii au cucerit Iudeea de la ptolemaici, care stăpâniseră țara până atunci. Regele seleucid, Antiochus III cel Mare, le-a garantat evreilor dreptul de a trăi potrivit cutumelor lor strămoșești. Urmașul lui la tron, Antiochus IV Epiphanes, fiind în lipsă de fonduri din cauza obligațiilor sale față de romani, a adunat bunuri din statele cucerite. Iudeea era o pradă bună, mai ales comorile din Templu. Read more…
Ce urme lasă studiile? (2)
Pe atunci clasele nu se numerotau în continuare. După școala elementară începea liceul, cu clasele I-VIII. Liceul Principesa Ileana era situat departe de casa noastră, aproape vis-à-vis de Clinica Stanca. După cum s-a văzut, noi stăteam în spatele Grădinii Botanice, pe strada pe care se află acum Clinica de Boli Infecţioase. De aici eu nu mai veneam singură, ci cu tata, care mergea pe jos zilnic până la fabrica Dermata. Porneam la ora 7.00, eu ajungeam pe la 7:30 și el își continua drumul, parcurgând toată strada Paris ca să ajungă la timp, înainte de ora 8.00, la lucru. Ce am învățat în acest an școlar? În esență, faptul că sunt evreică și ca atare, sunt urâtă de oameni. Adică am făcut cunoștință cu antisemitismul. De exemplu, un vechi vecin și coleg de serviciu de-al lui tata, Rezső bácsi, cu care mergeam împreună în fiecare dimineață, într‑o bună zi a renunțat la noi pur și simplu, folosindu‑se de un pretext fals și străveziu. Îmi mai amintesc și alte semne, dar nu știu dacă au apărut chiar în timpul primului an de liceu sau mai târziu.Read more…
Mutațiile mass mediei. Orgolii și naivități din vremea tinereții
Iată un articol despre vremea tinereții mele. Deși pare elogios, poate chiar bombastic la adresa modestei mele persoane, aparent doritoare de publicitate, vă rog să-l interpretați ca pe o parte din istoria presei din vremurile de demult și a ceea ce a fost odată Uzina 1 Mai din Ploiești, unde mi-am petrecut jumătate din viață. Politica din anii 1960 practica popularizarea intensivă a realizărilor tehnice mai mult sau mai puțin importante și adeseori a celor implicați. Dacă autorii de inovații (mai rareori de invenții) erau muncitori, ingineri proveniți din rândul muncitorilor sau membri de partid, popularizarea era excesivă. Proiectele mele, odată realizate, au început să fie mediatizate de presa și televiziunea timpului. Inițial au apărut în gazetele de perete ale fabricii. Următorul pas a fost ziarul întreprinderii, Metalurgistul. Acest ziar, de circulație internă, publicat într-un format redus, relata toate succesele locale, inclusiv ale mele. Publicitatea
numelui se oprea însă la poartă fabricii! Popularizarea proiectelor mele fără a se menționa autorul mă întrista pe bună dreptate. Read more…
Tu Bișvat (15 a lunii Șvat). Cum a devenit această zi sărbătoarea pomilor?
La fel ca alte sărbători „minore”, Tu Bișvat nu este amintită în Vechiul Testament. Ea nu este o sărbătoare a plantării de pomi, așa cum o cunoaștem azi; poate nici măcar nu este o sărbătoare, ci doar o dată care marchează în calendar o perioadă a anului agricol din Ereț-Israel. Pentru un popor exclusiv agricol, care se ocupa cu păstoritul și cu prelucrarea pământului, aproape fiecare sărbătoare din perioada biblică are și aspecte agricole. Sărbătoarea de Pesah indică coacerea orzului, din care se făcea pâinea, hrana de bază a populației. Noua recoltă era așteptată cu nerăbdare, la fel ca pâinea proaspătă. Chiar numele lunii, Nisan, înseamnă aviv, primăvară. În cartea Exod aviv, primăvară, este sinonim cu coacerea orzului. Urmează cele 49 de zile de omer, în care se cărau și se numărau snopii. La sfârșitul lor avem sărbătoarea de Șavuot, secerișul grâului și aducerea la Templu a primei recolte. În afară de primirea Torei pe Muntele Sinai, aceasta este o sărbătoare pur agricolă, numită hag habikurim, sărbătoarea primei recolte. Apoi Sucot sărbătorește strângerea recoltei pentru iarnă. Tot atunci încep și rugăciunile pentru ploaie, ca să avem un an îmbelșugat. Read more…
Pisica Tula și alte pisici
Mă numesc pisica Tula și sunt o maidaneză vărgată. Când s-au terminat ploile și vremea a început să se încălzească, au venit niște oameni cu o mașină și m-au dus împreună cu alte pisici din curtea unde stăteam într-o sală mare și m-au înțepat de mai multe ori în picior. Au!!! Apoi m-au urcat din nou în mașină și m-au lăsat în fața unui bloc necunoscut, cu toate mieunăturile mele de protest. Ce era să mă fac? Nu cunoșteam pe nimeni, nici oamenii și nici pisicile de aici. Curtea era mare, plină de verdeață și cu multe mașini. De fapt era un loc destul de simpatic. Prima maidaneză pe care am cunoscut-o a fost o pisică vărgată și slăbănoagă, căreia mai târziu prietenul meu cărunt avea să-i pună numele de Sora Ta, da, da, chiar așa, Sora Ta, probabil pentru că semănam și la blană și la jigăreală. Ea mi-a spus că nu e rău pe aici, sunt doi oameni care îi dau puțin de mâncare, chiar dacă nu în fiecare zi. În primele zile i-am cunoscut pe cei doi milostivi. Era un bărbat înalt și plin, pe care prietenul meu cărunt îl numea Hannibal și apoi era mama lui, Mamițica, cum îi spunea prietenul meu. Am mai depistat încă o locatară de la etajul întâi, care avea păr de pisică pe haine, Liuba, cum aveam s-o numim, și care mai contribuia și ea la hrana mea.Read more…
Vaccinurile în uz împotriva COVID-19
Înainte de toate e bine de reținut ceva general, și anume că vaccinurile acționează pregătindu-ne sistemul imunitar, adică mijloacele naturale de apărare ale organismului, să recunoască boala și să ne apere de ea. Totodată trebuie specificat faptul că majoritatea cercetărilor privind vaccinurile împotriva COVID-19 implică generarea de răspunsuri la o proteină, sau o parte a acesteia, specifică virusului care cauzează infecția cu virusul SARS Cov2. Odată administrat, vaccinul declanșează o reacție imunologică. Majoritatea vaccinurilor împotriva COVID-19 însă necesită două doze pentru a crea și a fixa imunitatea. Dacă persoana vaccinată este expusă ulterior la virusul care cauzează COVID-19, sistemul natural de apărare va recunoaște proteina specifică pentru COVID-19, fiind pregătită să-l atace. Mijloacele de apărare ale organismului sunt gata astfel să ucidă virusul și să îl împiedice să pătrundă în celule și să se înmulțească. Această protecție trebuie deci luată în calcul în analiza vaccinurilor care se uzitează deja în lume. În cele ce urmează fac o împărțire scurtă și simplificată a vaccinurilor avizate deja, național sau mondial, împotriva COVID-19. Read more…
Ritual de început anotimpul
Prietena mea e cu 4 ani mai mare, deja elevă de liceu. E modelul meu în toate: stil vestimentar, relații romantice, gusturi culinare, sporturi practicate. Îmi place cel mai mult să rămân peste noapte la ea acasă și sunt puține week-end-uri în care nu dormim împreună. Ieșim la alergat, jucăm badminton, ne bălăcim în Dunăre, dar cel mai mult îmi place că seara îmi citește. Micuța Dorrit, Verișoara mea Rachel, Rebecca, Cișmigiu et. Comp, Pânza de paianjen. Îmi citește și cărți pe care probabil că ai mei nu m-ar lăsa să le citesc, cărți de oameni mari. Îmi plac serile în care ne băgăm în pat împreună, iar ea îmi citește pasajele preferate, ori pur și simplu continuă cu voce tare de la pagina la care a rămas. Încerc să ghicesc ce s-a întâmplat înainte și ascult răbdătoare. Pentru că știu că momentul cel mai fain abia apoi urmează: câteva pagini din ”Fiul risipitor” de Radu Tudoran. Romanul ei preferat. Care între timp a devenit și al meu. Un fel de desert pe care nu ni-l refuzăm, deși e târziu și ar trebui să dormim de mult. Citim mereu aceleași pasaje: drumul cu trenul spre mare, apartamentul prăfuit din București, câinele ciobănesc ce nu se adaptează traiului în oraș, plaja pustie la început de toamnă. Citim și prietena mea mă întreabă: așa-i că-i foarte frumos?Read more…
Tăcerea senatorilor – indiferenţă sau aprobare?
În 8 martie 2021 deputatul minorităţii evreieşti din România, Silviu Vexler, s-a adresat Senatului României pentru a transmite un Mesaj privind protejarea memoriei victimelor Holocaustului din România. Prezenţa sa la microfonul Senatului – aprobată de biroul permanent a acestei camere – a fost cauzată atât de elogierea în plen a unui criminal de război, cât şi de existenţa în Senat a două proiecte de lege care „urmăresc să reintroducă indemnizațiile acordate de statul român pentru foştii legionari, urmaşii lor şi urmaşii foştilor criminali de război sau ai celor care au făcut parte din organizaţiile naziste”. Discursul a început cu citarea unor extrase din stenograme ale Consiliului de Miniştri, din 1941, prezidate de Ion, respect de Mihai Antonescu, care dovedeau deciziile privind deportarea şi eliminarea fizică a „elementului evreiesc” din România, precum şi masacrarea evreilor din Odesa. Apoi Silviu Vexler a arătat că „Toate aceste stenograme au un numitor comun, un participant activ la aceste şedinţe şi anume Mircea Vulcănescu, la momentul respectiv subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, persoana responsabilă, după cum reiese din restul stenogramelor, de jefuirea evreilor care erau deportaţi în Transnistria. Veţi găsi, dacă aveţi curiozitatea, în acele stenograme toate intervenţiile lui Mircea Vulcănescu pentru a operaţionaliza la maximum procedura de jefuire a acelor oameni care se îndreptau spre moarte. Nu este o opinie personală şi nici una care să judece activitatea lui Mircea Vulcănescu. Este pur şi simplu ceea ce scrie în stenogramele statului român. Mircea Vulcănescu este un criminal de război condamnat. Condamnat nu doar în perioada 1945-1948, imediat după război, condamnarea lui ca criminal de război a fost reconfirmată în 2019, acum doi ani, de către justiţia României democratice, de după Revoluţie. Deci rămâne şi în continuare un criminal de război, de pe urma deciziei căruia au fost omorâţi oameni nevinovaţi”.Read more…
Mutațiile virusului SARS-CoV-2
Spre deosebire de alte virusuri ARN, o particularitate a noului coronavirus este faptul că acesta dispune de un sistem de corectare a copierii (proof reading). Adică în timpul replicării copierea este corectată, ceea ce înseamnă o probabilitate mai mică de apariţie a mutaţiilor genetice, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul virusului HIV. Virusurile dezvoltă în permanenţă mutaţii, cele mai multe variante neavând niciun efect, sau doar efecte minime. Ele nu pot fi prevăzute, nici prevenite. Rareori mutaţiile rezultate pot produce o tulpină virală mult mai periculoasă ca cea originală, din Wuhan. De la începutul pandemiei până acum au apărut peste 25 de mutaţii importante ale virusului, sau cam două pe lună. Acest fenomen ține de evoluție, și nimeni nu poate ști ce schimb de informaţii va face virusul cu alte virusuri cu care se întâlneşte, cum va reuşi să scape de sistemele imune ale unor persoane care nu pot să-l elimine, sau / şi să capete informaţii despre anticorpii pe care noi îi producem împotriva lui. La nivel global, GISAID (Global Initiative on Sharing Avian Influenza Data) adună date genetice ale noului coronavirus. Ele sunt o sursă validă de informaţii pentru oamenii de ştiinţă care monitorizează progresia modificării virusului şi a pandemiei. Analiza a arătat că până în prezent sunt cunsocute 8 tulpini principale ale SARS-CoV-2Read more…
Sindromul Ierusalim (II)
Evident, manifestările sindromului nu se declanșează din senin, fără antecedente de tulburare mintală psihică (precum schizofrenia paranoidă). Anterior vizitei, persoana (de obicei turist sau pelerin) pare echilibrată și lipsită de orice semn de psihopatologie. Însă odată sosiți în Ierusalim – copleșiți fiind de încărcătura istorică si religioasă a Ierusalimului, întâlnirea mult așteptată a persoanei cu Sfintele Locuri, situri istorice, etc. -, impactul cu orașul conduce la declanșarea / agravarea semnificativă a stării lor de sănătate. Persoana e încredinţată că deține puteri divine și mesianice, arogându-și o sarcină mesianică sau considerându-se întruchiparea unuia din personajele din Sfânta Scriptură. Sindromul Ierusalim nu este caracteristică doar unei singure religii sau confesiuni; pot fi afectați evrei, creștini și musulmani, din medii socio-economice diferite.Read more…
Exodul evreilor din țările arabe și Orientul Mijlociu (1)
Unul din cele mai tragice episoade de exil din istorie, desfășurat la mijlocul sângerosului secol XX, este pe nedrept foarte puțin cunoscut de opinia publică mondială, inclusiv de partea ei occidentală, avansată și progresistă. În mod absolut revoltător și unilateral, mass media s-a ocupat aproape exclusiv de problematica refugiaților palestinieni, situația lor gravă fiind pusă în mod aproape exclusiv în cârca politicii militarist-expansioniste a regimului sionist. În anii 50, 60 și 70 ai secolului trecut a avut loc o mare tragedie colectivă a evreilor care trăiseră de multe secole în pace, armonie și prosperitate în sânul popoarelor arabe din nordul Africii și Orientul Mijlociu. În decurs de cca trei decenii, uneori în câteva luni sau ani, au fost izgoniți cu forța din patriile lor multiseculare, prin linșaje colective, asasinări în masă, pogromuri, și constrânși să ia drumul pribegiei. Cei aproximativ de 1 milion de evrei scăpați cu viață de violențele abominabile îndreptate împotriva lor, s-au refugiat în pripă, majoritatea în Israel, cu ajutorul activității clandestine eficiente a Mossadului; o parte au luat drumul Europei Occidentale, în special al Franței, respectiv a SUA, Canadei și Australiei. Această imigrare masivă a evreilor răsăriteni – mizrahi sau sefarzi a generat una din faliile interne majore ale societății israeliene, dăinuind până astăzi, din fericire într-o măsură tot mai limitată.Read more…