La Buchenwald, pe Appellplatz

În fiecare an, la 11 aprilie, avea loc Întâlnirea Buchenwaldiştilor, un eveniment important de care am luat cunoştinţă încă din copilărie, dar la care aveam să particip abia peste decenii, când îi ţineam locul tatei, care nu mai era printre noi…A fi buchenwaldist însemna nu numai să fi trăit experienţa dramatică a lagărului de concentrare nazist, ci şi de a fi făcut parte dintr-un colectiv în care primau solidaritatea şi ocrotirea celor vulnerabili, în faţa animalicei lupte pentru supravieţuire. Însemna să împărtăşeşti idealurile antifasciste şi să respecţi întreaga viaţă cele cuprinse în Jurământul de la Buchenwald depus de cei douăzeci de mii de supravieţuitori, adunaţi pe Appellplatz, de îndată după eliberare, când încă războiul nu se încheiase. An de an am marcat ziua de 11 Aprilie, la Cluj, şi abia acum, în primăvara lui 2019, am ajuns să trăiesc emoţiile acestei aniversări la Buchenwald, pe Appellplatz. Şi nu oricum, ci alături de doi oameni foarte apropiaţi…Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului: Aaron Aaronsohn, primul israelian din epoca modernă

În 15 mai s-au comemorat 100 de ani de la dispariția lui Aaron Aaronsohn într-un accident de avion deasupra Canalului Mânecii, într-un zbor de la Londra la Paris, în drum spre Conferința de Pace din 1919. La ceremonia organizată în memoria sa a participat, printre alte personalități importante, și primul ministru Benjamin Netanyahu. Aaron Aaronsohn s-a născut la Bacău, în 21 mai 1876. Tatăl lui, Efraim Fișel, era de lângă Fălticeni și a fost negustor de grâne, iar mama, Malca, a fost fiica rabinului Șmuel Gălățeanu, președintele comunității evreiești din Bacău. După căsătorie, tânărul cuplu s-a mutat la Bacău, unde s-a născut Aaron. La Bacău, Efraim Fișel a avut ocazia să întâlnească oameni care veneau din Palestina și, ascultându-le poveștile, visa să-și împlinească dorința de a reveni în țara stămoșească. Soției i-a fost greu să se despartă de părinți și de familie, dar a acceptat să plece și ea în Palestina. În 1882 familia, împreună cu fiul lor, Aaron, care avea 6 ani, au plecat în Palestina, în cadrul Primei Aliya. Ei au fost printre întemeietorii localității Zichron Yaakov. Familia lor a fost foarte cunoscută în Yișuv (populația evreiască) din Palestina.Read more…

Probleme din Țara Sfântă

Suntem confruntați zilnic în mass media cu marile noastre probleme. Rezolvarea acestora implică soluții adeseori contradictorii, de regulă ireconciliabile. Folosind un spațiu minimal voi încerca, pe cât posibil, să prezint una din aceste probleme: pacea cu palestinienii, care la prima vedere pare imposibilă. Se întrevăd totuși câteva scenarii posibile. Privind în mod optimist ideea, ne gândim la relațiile actuale de pace și colaborare între țări și popoare care în trecut au fost în stare de război. Exemple: Germania și Anglia, Germania și Franța, Germania și Rusia, Japonia și Statele Unite, Franța și Anglia, Statele Unite și Anglia, Spania și Mexic, Turcia și România, etc. Cum s-a ajuns situația de pace în cazurile de mai sus? Cu un preț uriaș! Prin moartea tragică a milioane de tineri. Tragi-comedia acordurilor obținute de diplomație nu a ajutat la nimic!Read more…

Premiul Genesis şi sculptorul Anish Kapoor

Premiul israelian Genesis a fost înființat în 2012. În valoare de un milion de dolari. premiul este acordat anual personalităților evreiești a căror excelență a fost recunoscută în domeniul lor. Premiul a fost fondat cu scopul de a inspira și de a dezvolta un sentiment de mândrie și de apartenență în rândul tinerilor evrei din întreaga lume. Până acum următoarele șase persoane au primit premiul Genesis: Michael R. Bloomberg din Statele Unite, Michael Douglas din Statele Unite, Itzhak Perlman din Israel/Statele Unite, Anish Kapoor din Regatul Unit, Natalie Portman din Israel / Statele Unite, Robert Kraft din Statele Unite. Personalități ca fostul primar al orașului New York, Michael R. Bloomberg, artistul Michael Douglas, violonistul Itzhak Perlman sau seducătoarea Natalie Portman sunt bine cunoscute. Recent presa a relatat în detaliu vizita lui Robert Kraft în Israel și personalitatea acestuia. Despre Anish Kapoor însă nu știam mare lucru, așa că m-am documentat despre renumitul sculptor și architect.Read more…

Mila Magnifică din Chicago

În anul 1980, nou sosit în Ţara Sfântă, experţii în materie mi-au recomandat să anulez din curriculum vitae orice informaţie privind comunicările prezentate la simpozioane, examenele de doctorat, patente, publicaţii, precum şi alte deşertăciuni de acest gen care mă transformau într-un overqualified, un individ care nu poate fi angajat nicăieri şi niciodată. În consecinţă, ideea prezentării unor lucrări deosebite la o conferinţă de natură ştiinţifică sau tehnică a constituit, pentru mine cel puţin, un capitol încheiat. La sfârşitul anului 1987, în plicul cu antetul unei societăţi americane de hidraulică, am găsit o invitaţie de a participa la o conferinţă internaţională care urma să aibă loc în luna octombrie a anului următor în prestigiosul centru McCormick Place din Chicago. La data respectivă, fiind deja umblat prin America, ideea de a reveni la pupitrul unui asemenea forum mi-a surâs, trezind în mine vanităţi aparent adormite.Read more…

Levi Eșkol – prim-ministru al Israelului, uitat pe nedrept

Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la moartea celui de al treilea prim-ministru al Israelului, Levi Eșkol (1895-1969). Din 1951 a deținut diferite funcții de ministru, iar prim-ministru a fost din 1963 până în 1969.Levi Eșkol s-a născut în 25 octombrie 1895 în târgușorul Oratov, astăzi în Ucraina, sub numele de Levi Yițhak Șkolnik. A învățat la heder (grădiniță și școală primară religioasă evreiască) și a continuat la Gimnaziul Evreiesc din Vilnius. S-a stabilit în Palestina (Ereț Israel) în 1914, făcând parte din al doilea val de imigranți, în rândurile căruia se aflau mulți dintre întemeietorii statului Israel: Ben Gurion, Yițhak Ben Țvi, Zalman Șazar… Înainte de 1948 a activat în diferite organizații ale populației evreiești din Palestina, precum Sochnut și Histadrut. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost trezorierul organizației Hagana, unitatea paramilitară premergătoare armatei israeliene. Printre activitățile lui înainte de 1948 trebuie amintită în primul rând dezvoltarea așezărilor evreiești în Ereț Israel, în special programul intitulat „Homa Umigdal” („Zid și Turn”), prin care au fost înființate zeci de kibuțuri într-o singură noapte. Ele au fost prima linie de apărare în Războiul de Independență, punând bazele granițelor Israelului, stabilite mai târziu prin armistițiul cu țările arabe.Read more…

Minciuna în epoca întâlnirilor aranjate prin internet

Mult stimatul meu coleg de breaslă și eseistul pasionat Tibi Ezri a publicat în Baabel o serie întreagă de articole pe tema „De ce mint oamenii”. Cu toate că fiecare rând al său e doldora de înțelepciune, ar fi putut să se rezume la o singură frază: „Oamenii mint pentru că sunt oameni”, de unde reiese că minciuna este un atribut de bază al omului. Acesta este un adevăr fundamental, căruia îi puteți da crezare – sau nu. Ar fi preferabil să mă credeți. Din păcate minciuna este văzută ca ceva negativ. După părerea mea ar trebui să adoptăm o atitudine mai echilibrată, mai nuanțată. Bineînțeles că nu vreau să pretind că scorneala este o virtute. Din contră! Când e vorba de mersul trenurilor, de cercetare științifică sau de declarații de venit, este de dorit ca afirmațiile să corespundă adevărului. Același lucru se recomandă la aprecierea propriei greutăți, când te uiți cu jind la prăjiturile din vitrina cofetăriei. Dar în alte cazuri nu trebuie să dăm adevărului o importanță chiar atât de exagerată. În relațiile interumane, în discuțiile dintre prieteni și mai ales la căutarea unui partener, o anumită doză de neadevăr este acceptabilă, ba chiar utilă. Asta ne aduce la adevărata temă a articolului: întâlnirile aranjate prin internet, un mediu în care în zilele noastre cei mai mulți tineri (și câțiva bătrâni ca mine) se simt ca acasă. E destul să ai cunoștințe de bază în materie de calculatoare și să ai acces la internet și o lume întreagă de parteneri potențial îți stă la dispoziție. Între timp nici nu mai e nevoie de calculator, te poți descurca chiar și numai cu un smartphone, dacă ai pe el programul necesar și știi cum să-l folosești. Distanța față de celălalt te protejează, făcându-te să nu recunoști imediat tristul adevăr. Numărul practic nelimitat de parteneri disponibili în spațiul cibernetic reduce importanța eșecului – dacă nu reușești cu unul, găsești cu ușurință un alt fraier, căruia să-i prezinți în mod convingător calitățile tale extraordinare. Read more…

Bucovina revizitată

Familia mamei este originară din Bucovina din ambele părţi, atât maternă, cât şi paternă. Despre familia tatei din păcate știu foarte puțin, dar despre familia mamei există destule informații. Atât amintirile bunicului meu, Moses Zwecker, cât și cele ale mamei mele, Erika Shaffer, pot fi găsite în arhiva revistei Baabel (mai 2016, respectiv septembrie 2016). Părinții mei s-au cunoscut după război, ca studenți la Timișoara. Eu m-am născut la Timișoara, am crescut la Arad, iar Bucovina mi s-a părut întotdeauna un loc îndepărtat, misterios, aproape legendar. Cu timpul am avut posibilitatea să o vizitez, întâi cu o excursie condusă de profesorul nostru de geografie și mai apoi cu familia. Dar au trecut de atunci peste cincizeci de ani. Chiar dacă am mai fost în România, aterizam la București și de acolo o luam bineînțeles spre apus, spre locurile natale. Abia în vara aceasta, cu ocazia unei călătorii făcute împreună cu soțul meu la Cluj, am închiriat o mașină și am revizitat locurile legate de istoria familiei mele. Țineam neapărat să revăd întâi de toate Cheile Bicazului. Îmi amintesc din excursia cu școala că peisajul mi s-a părut extraordinar; acum, după ce am mai văzut lumea, m-a impresionat în egală măsură. Fiind un drum periculos, șoferul autobuzului de elevi ne-a cerut să facem o parte din drum pe jos și îmi amintesc că, fiind încă de atunci interesată de botanică, am văzut acolo pentru prima dată în viață orhidee sălbatice. L-am avertizat pe soțul meu că drumul va fi greu, dar cred că în copilărie totul pare mai mare, mai deosebit, mai periculos – el a parcurs drumul cu ușurință. Ne-am oprit totuși și am făcut câțiva pași pe jos, pentru a admira în tihnă peisajul – am regăsit chiar și orhideele… unde s-a născut mama, nici în satele părinților eiRead more…

Elisabeth Leonskaja a revenit la Cluj. După 55 de ani.

Marți, 10 septembrie 2019, ora 19.00, Auditorium Maximum al Universităţii Babeş-Bolyai. Publicul meloman clujean s-a adunat în număr mare pentru a asculta recitalul uneia dintre cele mai renumite şi îndrăgite pianiste contemporane: Elisabeth Leonskaja care – consecventă ataşamentului faţă de Festivalul George Enescu – şi în acest an a venit să concerteze în România. Uşa din spatele scenei se întredeschide, urmează un moment de aşteptare încordată, după care îşi face apariţia artista supranumită „Leoaica Pianului” sau „Antidiva”. Privesc femeia matură cu mers elegant, îmbrăcată într-o rochie cu imprimeu roşu-cardinal pe fond negru şi o mantie neagră, fluidă, care-i conferă un aer regal. Întreaga ei făptură este dominată de un surâs cuceritor şi suveran. Surâsul emblematic al Elisabethei Leonskaja a rămas acelaşi, în ciuda trecerii anilor, deceniilor. Cred că mă număr printre foarte puţinii spectatori clujeni (sper să nu fiu chiar singurul) prezenţi în aceeaşi sală (pe atunci Sala Mare a Casei Universitare) la concertul laureaţilor Concursului Enescu, ediţia 1964. Tânăra de 18 ani, cu aer adolescentin, îmbrăcată într-o încântătoare rochiţă de dantelă (eu mi-o amintesc de culoare bleu, dar putea să fi fost albă sau roz), a cucerit publicul atât cu interpretarea desăvârşită a Concertului nr. 2 de Rachmaninov. Read more…

Amintiri despre înot

În anii copilăriei nu eram un mare adept al înotului. Vara mergeam cu prietenii, cale de cinci kilometri de Ploiești, pentru o baie la râul Teleajen. Alteori la o baltă, ceva mai aproape, pentru pescuit. Am respectat sfaturile prudente ale părinților de a nu intra vreodată în apă când adâncimea depășește… nivelul abdomenului. Ei aminteau adeseori de cazurile de înec provocate de vârtejurile din… iazul de la Fălticeni! Am respectat sfatul lor și în cele câteva vizite făcute la ștrandul ploieștean de la Bucov. Acolo invidiam cunoscuții care se avântau înotând în “apa adâncă” sau săreau de la trambulină! S-a întâmplat însă ceva. Un tip ostil din vecini m-a ironizat cu expresia “evreii se tem de apă și de câini”. Din acel moment am luat decizia să dezmint această prejudecată, cel puțin în ceea ce mă privește. Prima ocazie s-a ivit la vârsta de 14 ani, fiind elev la școala medie tehnică. După orele de “practică”, aveam acces la ștrandurile Rafinăriei 1 (fosta Astra). Am început să studiez singur arta înotului, cu alte cuvinte ca autodidact. Am încercat să asimilez treptat toate stilurile: comodul bras, rapidul craul sau extenuantul delfin. Read more…

Cum era să devin manechin

Bunica era croitoreasă, dar bunicul nu o lăsa să coasă pe bani la vecine sau prietene. I se părea că-i subminează poziția de cap al familiei, că o să se spună că-și trimite nevasta la lucru, pentru că el nu e capabil să câștige destul ca să o întrețină. Singurele concesii le făcea cu mine, cu mătușa și cu mama. Pentru noi trei bunica n-avea decât să coasă, să croiască, să combine bucăți de materiale după cum o tăia capul. Am crescut printre rejanse, butoniere, pense, trăgând selaiuri atunci când tivurile fuseseră cusute la mașină, punând ață nouă pe suveică, băgând în ac, adunând de pe covor ace de gămălie care zburaseră din rochiile probate. Am petrecut zile în șir în fața oglinzii, probând rochițe sau bluze fistichii, combinate din bucăți de material rămase de la alte haine. Așteptam docilă și mă învârteam după cum mi se spunea până când îmi pierdeam răbdarea sau îmi auzeam prietenele jucându-se sub geam. Atunci începeam să mă fâțâi, să dau din picior, să mă vaiet că mi-e sete sau ca-mi trebuie la baie. Bunica țâțâia nemulțumită, dar mă lasa să plec, după ce mai trăgea două dungi apăsate cu creta pe material. Mă uit în oglindă și nu mă recunosc.Read more…

Opinii controversate

După publicarea unor texte inofensive legate de balerine, sculptori sau amintiri de călătorie, încerc să expun câteva idei controversate. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis săptămâna aceasta că produsele fabricate în Iudeea și Samaria nu pot fi etichetate „fabricat în Israel”, impunând schimbarea etichetelor în toate cele 28 de state membre ale UE. Înainte de pronunțare, UE nu considerase obligatorie o asemenea etichetare, dar acum va fi o cerință, iar Uniunea poate lansa proceduri legale împotriva oricărui stat care nu se conformează. Nu se solicită asemenea etichete descriminatorii pentru produsele fabricate în regiunile disputate din Kurdistanul ocupat de Siria, Irak sau Turcia, sau din Uiguria, Kashmir, Transnistria, Mali ș.a.m.d…Departe mine gândul de a mă amestecă în opiniile electoratului din Dacia Felix. Dar mă intrigă campania mass mediei române contra d-nei Viorica Dăncilă, (ca și campania anti-Bibi din mass media Țării Sfinte).Read more…

Viitorul nu are formă, dar are culoare.

Recent, Michael Bloomberg – fost primar al orașului New York – am și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din S.U.A din noiembrie 2020. Fiind unul din cei mai bogați oameni din lume, el își poate permite să-și finanțeze campania electorală. Intrarea lui târzie în campania electorală a fost precedată de o declarație în care își exprima regretul pentru aplicarea de către poliție a metodei “Stop and Frisk“ (“Oprește și percheziționează“) pe durata celor trei cadențe ale sale ca primar. Statistic, metoda a fost a fost aplicată cu precădere negrilor. Poliția însă nu se ocupă de statistici când e chemată să intervină – mai mult, în cartiere de negri unde evident există prea puțini albi / asiatici – sau să urmărească un răufăcător negru. Read more…

Avem nevoie în continuare de NATO

Cea de a 70 a aniversare a Alianței Nord-Atlantice a fost sărbătorită la Londra, în prezența liderilor celor 29 de state membre, într-o atmosferă dacă nu chiar de conflicte, dar de neînțelegeri, critici și ironii reciproce, departe de solemnitatea unei astfel de zi de festive. Totuși, răul cel mare nu s-a produs și chiar și președintele Trump, un critic vehement al NATO, a recunoscut necesitatea menținerii Alianței și importanța ei în lumea de astăzi care se confruntă cu provocări inimaginabile în secolul trecut. Printre momentele cele mai neplăcute ale celor două zile a fost disputa dintre Donald Trump și președintele Franței, Emmanuel Macron, care a susținut în continuare că din cauza politicii haotice duse de președintele american care nu ține cont de aliați, ”NATO este într-o moarte clinică”, expresie respinsă de către Trump, atât ca formă, cât și în conținut. Expresia nu a fost nici pe placul celorlalți lideri ai Alianței, în primul rând al secretarului general Jens Stoltenberg, astfel că Macron s-a trezit oarecum izolat în părerile lui. Membrilor NATO nu le-a plăcut nici modul în care președintele Franței a abordat relația cu Rusia care, într-un fel, voia ”iertarea păcatelor” Moscovei. Toți liderii sunt conștienți de necesitatea menținerii unui dialog cu Moscova, dar cu multă precauție, problema figurând și în declarația comună de la finalul întâlnirii. De fapt, cu cât ești mai departe de granițele Rusiei, cu atât devii mai împăciuitorist, în schimb dacă ai granițe comune, cum sunt Polonia sau statele baltice, sesizezi potențialul pericol și dorești garanții mai solide. (Și când te gândești că în anii 1990 Rusia ar fi dorit să facă parte din NATO). Read more…

Principiul şeptimilor

Este în toi dezbaterea privind structura anului şcolar 2020-2021. Zeci de ani anul şcolar a avut o structură trimestrială, dar – în perspectiva aderării la Uniunea Europeană – începând din 1998 anul şcolar a fost împărţit în două semestre. Trecând în revistă structurile anilor şcolari, observăm că doar anul şcolar 2004-2005 a avut vacanţă de primăvară, nu vacanţă pascală. În rest, toate vacanţele sunt legate de viaţa religioasă, ceea ce înseamnă că, de cele mai multe ori, structura anului şcolar diferă de la un an la altul. De ce? Suntem cumva un stat religios? Contează mai mult sărbătorile religioase decât stabilitatea alcătuirii unui an şcolar? Părerea mea este că nu. Ca urmare propun o structură care să nu fie influenţată de modul cum cad sărbătorile religioase de-a lungul unui an.Read more…

“Ultima oră!”

Vă întrebați ce mai înseamnă „ultima oră” și despre ce vreau să vă povestesc? Pe la noi mai toate subiectele sunt potrivite pentru rubrica „ultima oră”. In fond ce altceva înseamnă acest titlu dacă nu chiar „breaking news”, aa cum apare aproape non stop pe toate canalele tv! După cum ne sunt împachetate şi transmise, știrile devin în orice clipă prioritățile zilei. Priorități în sens de gravitatea faptelor, nu în sens neapărat de importanţă. Din experienţă, putem fi de acord că tema care este importantă astăzi dimineaţa se poate ca pană seara să intre în normalul prăfuit, ca să nu spun că a doua zi apare altceva care te face să şi uiţi că ieri a fost vorba despre ceva care părea să rămână important cel puţin trei zile. Există şi excepţii, care ţin de lucruri oribile, atrocităţi, orori care atrag ca magnetul butonul telecomenzii telespectatorului plictisit de prea mult stat în faţa tv, pentru că totul se întâmplă la tv, iar ce nu se întâmplă în direct la ore de maximă audienţă, cu siguranţă se intâmplă pe reţelele sociale. Uite chiar acum arde undeva lângă Delta Văcăreşti şi deşi oamenii din zonă au fost alertaţi prin sistemul RO ALERT să nu iasă din case, ei s-au grabit curioşi să vadă ce arde…Read more…

La vita è Bella – Amintiri din studenție

Povestirea amintirilor mele continuă cu perioada studenției. În timpul Războiului de Şase Zile aveam aproape 16 ani. Eram cu toții entuziasmați de victoria “blitz” a Israelului asupra armatelor arabe. Chiar și la școală, toți vorbeau despre asta, nu numai copiii evrei, din care rămăseseră doar foarte puțini la Marghita. Cam în aceeași perioadă tata m-a convins să renunț la visul de a deveni profesor de istorie și să dau admitere la medicină. Era cam complicat, fiindcă voiam să plec în Israel, dar părinții mei credeau (pe bună dreptate) că nu era momentul potrivit. Tata m-a convins să rămân și să mă pregtătesc pentru admitere. La admitere la medicină în Timișoara, în timp ce așteptam nerăbdător publicarea listei celor admiși, am început să fumez pentru prima oară în viața mea. Noaptea pe la ora 23 s-au publicat rezultatele. Am fost primit la facultatea de medicină! Aveam la mine 50 de lei și eram euforic. Am găsit un restaurant deschis și l-am invitat pe un viitor coleg de facultate (Vasile) să mâncăm și să bem ceva împreună. A doua zi m-am trezit cam buimac și mi-am dat seama după data de pe biletul de tren de întoarcere la Oradea, că mai aveam de petrecut încă trei zile la Timișoara. Nu cunoșteam acolo pe nimeni. Cămin aveam, dar mi-au rămas doar trei lei pe care i-am administrat foarte economicos:Read more…

Iar eu mă tai cu lama

De fapt, nu mă mai tai. M-am tăiat. O singură dată. În toaleta de la etajul doi al școlii. Eram după o vacanță în care citisem fără oprire Winnetou și tot ce găsisem la Bibliotecă scris de Karl May. Aveam două prietene bune în școala generală, pe N și pe C. Toată lumea ne poreclea Surorile Dinamită, așa că ideea de a deveni surori de cruce cu adevărat nici n-a fost așa de surprinzătoare. În pauza mare ne-am ascuns în toaleta fetelor. C. adusese de acasă o lamă cam ruginită. Eu eram de părere că mai bine ne-am înțepa ușor în deget cu vârful compasului. Îmi era frică de lame, după ce mă tăiasem cu una încercând să ascut vârful unui creion bont. N-am avut succes cu propunerea mea. S-a votat pentru lamă. Pe care, evident, n-am dezinfectat-o. Cred că nici măcar pe mâini nu ne-am spălat. N-aveam vreme, oricum. Pauza dura doar 20 de minute.Read more…

Brain drain – părăsind patria sau nu!

Brain drain – scurgerea inteligenței sau extragerea de capital uman este un fenomen care se observă şi în Israel unde aproape 6% dintre absolvenții universităților părăsesc țara, la cel puțin trei ani de la terminarea studiilor, ducând cu ei pregătirea și expertiza proprie. Printre absolvenții de doctorat, cifra este aproape de două ori mai mare. Conform “ScienceAbroad non-profit”, economia israeliană pierde aproximativ 20 milioane şekeli pentru fiecare universitar care rămâne în străinătate, calculul fiind bazat pe know-how-ul pierdut și contribuțiile potențiale de care ar fi beneficiat statul. Realitatea este mult mai gravă.Read more…

Petele din soare se pot vedea de pretutindeni

Totul mi se trage, cu foarte mulți ani în urmă, de la faptul că de-a dreptul întâmplător am dat peste volumul care, curând după apariția sa, a devenit cartea de căpătai a oricărui medic, indiferent de specialitate sau de țara în care își practica meseria. E vorba de celebrul The House of God, autorul fiind Samuel Shem, pseudonimul lui Joseph Steven Bergman, un medic american, azi în vârstă de 75 ani, profesor la catedra de Umanistică Medicală a Universității New York.Dar iată că de curând Shem s-a pus din nou pe scris și bazat, probabil baza, pe imensul succes al primului să volum, vândut în milioane de exemplare și tradus în zeci de limbi, care a devenit și un serial de televiziune, a emis o nouă producție beletristică, intitulată ”Man’s 4th best ho$pital”. Nici pe departe nu am avut de gând să mă ocup în aceste rânduri de creațiile literare ale lui Samuel Shem. Subiectul pe care doresc să-l ating în cele ce urmează este cu totul altul, dar inspirația mi-a fost oferită de citirea acestui ultim roman al lui Shem.Read more…